10 ani de viața la tară. Șocul inițial a fost mare. Și nu e ca și cum era prima dată la țară. Doar că venind din București, unde stăteam în chirie și în manele, motoare și periodicele urmăriri ca-n filme, la țară totul era relax. O cunoștință a plecat de la mine cu o gaură […]

Sortez materiale reciclabile de 27 ani. Am respectat cu încredere și o oarecare religiozitate toate consemnele de sortare ale locurilor în care am trăit: sacul galben transparent, sacul albastru transparent, sacul Martin Luther King. Sticlele în tomberonul ăsta. Hainele în partea astalaltă. Bateriile în orice supermarket. Când lucram în „uzina”, mergeam de două ori pe […]

Am făcut ieri câteva ture prin oraș, că să îi arăt noului posesor de XV cum se conduce mașina. Parcările hypermarketurilor erau pline, și la 11, și la 15. Azi la 8 la Kflnd era relativă liniște. Azi a venit pe mail un studiu făcut pe 1.000 români, și statisticile sunt cam așa: 85% dintre […]

Nu mă omor după americani. În liceu mi-am dorit să ajung în State, să stau pe străzi în NY (de la muzica rap mi se trage dorința), dar apoi nu am mai vrut. Când eram în școala generală a fost prima invazie americană în Iraq, Războiul din Golf; îmi aduc aminte că eram la oră […]

M-am izbit ieri de interviul ăsta cu Mădălin Hodor (pe care îl urmăresc și pe facebook, de altfel), cercetător prin arhivele Securității, și concluzia (mea) simplă e că Revoluția a fost revoluție, e legitimă și trebuie să ne-o asumăm în loc să facem mișto folosind expresii precum „loviluție”. Dacă ne luăm după ce zice Hodor, […]

Am văzut titlul ăsta zilele trecute, la un articol din ăla sforăitor despre nimic, pe care Huawei le tot publică în presă, pe unde apucă, de fiecare dată când mai apare câte o știre negativă despre companie. Acum a fost aia cu Huawei făcând softul pentru a identifica uigurii pe camerele de supraveghere. Dar sunt […]

Am citit vreo 3 articole despre cum Facebook e răul suprem, oamenii care au o urmă de creier pleacă și alte bla bla-uri deloc noi. Plus, mai e și scandalul ăsta pe urmărit utilizatorul, pe care Apple îl câștigă declarativ, că se dă băiatul cel bun, în timp ce Partea și mai interesantă a scandalului […]

Dursun era unul din cei doi fii ai țiganului bătrân care avea depozitul de reciclabile din Kokasinan, Istanbul. Eu nu eram „pe mașină”, eram „la depozit” = nu părăseam curtea. Într-o zi, Dursun avea nevoie de oameni să ia niște reciclabile de la un sediu Garanti Bank. În general, din bănci luam hârtie dată prin […]

Multe review-uri de mașini, hai și cu unul pentru ăia care n-au permis de conducere (ca mine) sau dorința de-a-și lua o mașină prea curând (tot ca mine). OK, gluma deoparte, mi-am luat în primăvară o trotinetă electrică. Mai am doi pași până la 37 ani, nu știu ce-ar zice Dana Budeanu despre mine, dar […]

1b = continuarea textului de ieri, unde jumătate din comentarii sunt despre „americani versus români”, ei au, noi nu, ei pot, noi… am putea, dar…  Despre paharele alea din hârtie și cum au dispărut ele, DE CE nu sunt reintroduse în lupta asta „greta style” nu a comentat nimeni. Pentru că, momentan, nu (îmi permit […]

Loredana Groza și-a tunat poza din liceu, pentru că motive. Cum pui o pâine albă pe masă: Andra făcând reclamă la becuri. Andreea Bănică la cafea ieftină. Andreea Bănică la ketchup Sultan. Gologan crapă de invidie, că putea să facă bărgări de casă cu Sultan. Capatos la ceai de slăbit entuziast.     Au început […]

Scrie și în titlu, așa că nu vă așteptați la vreun text care merită citit. Testez marea cu degetul, pentru că nu am mulți prieteni rămași în orașul copilăriei, cu care să vorbesc prostii. Dacă ați fi prietenii mei, v-aș arăta screenshot-urile astea din diverse filme. Nu scriu din ce filme, pentru a crea interacțiune, […]

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la PCGarage.