Rubrica de psihologie – Autodiagnosticarea

N-am mai scris de multă vreme că am fost extrem de ocupat. Dar mi-am luat liber zilele astea pentru a avea timp să bolesc nițel, așa că am acum vreme să tastez puțin. O chestie peste care dau des ca psiholog este autodiagnosticarea. O bună parte din oameni vin cu un diagnostic deja găsit pentru problema cu care se confruntă. În 99% din cazuri se înșală. Textul e despre asta.

În primul rând trebuie să înțelegeți că e absolut normal și natural să ne preocupe problemele cu care ne confruntăm. Orice problemă peste care dăm ne provoacă un oarecare distres, mai mult sau mai puțin intens. Ne stă în ADN să încercăm să scăpăm de rău și să rezolvăm acea problemă. Căutarea de soluții e OK până la un anumit punct. Problema în psihologie și psihiatrie e că unealta cu care căutăm răspunsul s-a putea să nu funcționeze foarte OK în acel moment. E una când te tai la mână și cauți soluții cu mintea să rezolvi problema. E alta când mintea e afectată de depresie, de anxietate, burnout sau alți factori; pentru că răspunsurile pe care le găsim folosind-o s-ar putea să nu fie cele potrivite. Cam acesta este și unul din mecanismele depresiei clinice: suferindul are stima de sine scăzută, pendulează gânduri în ton negativ, suferă și de anxietate; caută o soluție la toate acestea, dar o face singur, printr-o prismă deformată de anxietate și gândurile negative. Soluțiile pe care le găsește nu sunt cele corecte așa că ciclul reîncepe. De cele mai multe ori omul găsește mai multe probleme decât avea înainte. Un mecanism similar e cel întâlnit în ipohondrie.

Un trend nou pe TikTok e să te autodiagnostichezi cu afecțiuni psihice și boli mintale rare. Am văzut chestia asta cu percădere în rândul celor din Generația Z, dar l-am văzut și la mileniali. E la modă să spui că ai autism. Sau ADHD. Sau ADD. Sau că ai personalități multiple. Am văzut zeci de clipuri cu adolescenți care-și inventau câte 10-15 personalități diferite și pozau în ele în fața camerei în haine și cu expresii faciale diferite: ”ăsta e apărătorul meu și iese la iveală când am nevoie de apărare; ăsta e Timmy, el e copilul din mine; ăsta e John, el e depresivul”. Am văzut copii filmându-și ticuri teatral reproduse ori imitând ceea ce credeau ei a fi simptome de ADHD. Sunt atât de mulți încât alții se uită și preiau moda asta și ajung să se autodiagnosticheze cu diferite afecțiuni găsite pe Internet. Începe să li se pară că ticurile mimate de cei de pe ecran sunt ale lor.

În primul rând, persoanele cu personalități multiple sunt extrem de rare. Undeva sub 4-500 pe glob aș zice. Persoanele cu mai mult de două personalități multiple sunt și mai rare. Undeva sub 5 sau 10 la număr. Și nu e ca-n filme că știi ce fac ceilalți, cum îi cheamă, cum operează. Personalitățile alea nu se întâlnesc și nu le poți scoate la iveală când și cum ai tu chef. Asta nu-i oprește pe adolescenți să se îmbrace în diferite haine și să mimeze fel de fel de personalități în fața telefonului mobil. În al doilea rând, ADHD-ul e foarte rar. E și mai rar la adulții tineri. ADD-ul – la fel. Ceea ce par a fi simptome de ADHD/ADD sunt de cele mai multe ori anxietate generalizată, tulburarea de personalitate borderline, un episod depresiv, tulburarea bipolară I sau II cu episod de manie sau hipomanie ori alte lucruri. Am observat mulți tineri preluând simptome de anxietate și – după câteva ore pe TikTok – declarând că au autism sau ADHD.

Simplul fapt că ești mai agitat sau mai anxios nu înseamnă că ai ADHD. Nu ai neapărat ADD dacă ai probleme cu concentrarea. Dacă nu ești sociabil de felul tău nu înseamnă automat că ai fi autist. ”Autism” e un termen-umbrelă pe care-l folosim pentru o serie de tulburări și afecțiuni precum Sindromul Rett sau Asperger. Există diferite nivele de ”autism”. Multă lume asociază ideea de autism cu autiștii savanți precum cel din ”Rain Man” – oameni cu autism capabili să înmagazineze și proceseze cantități mari de informație extrem de rapid. Autiștii savanții sunt extrem de rari, cu vreo mână de oameni diagnosticați cu așa ceva pe plan global. Încer că spun că a fi autist nu te face automat genial.

Poate vă întrebați – legat de autism – de unde știu eu, totuși, că toți acei tineri de pe TikTok falsează. În primul rând, o persoană cu autism nu simte nevoia să socializeze. Socializarea mai mult îl încurcă. Așa că nici vorbă să se filmeze sau să discute pe TikTok cu alții. În al doilea rând – cei cu autism nu doar că nu pot afișa emoții, dar nici nu le înțeleg. Le lipsește partea aceea care procesează corect empatia și care ne dictează nouă – celorlalți – că un gest sau o mimică facială denotă bucurie, tristețe, amenințare, furie. Când vedeți pe TikTok tineri entuziasmați că au autism să le spuneți că majoritatea celor cu o formă de autism n-ar putea afișa fericirea aceea. Al treilea aspect care-i împiedică pe cei cu autism să stea pe TikTok e aspectul plat al feței. Este întâlnit în autism, schizofrenie, tulburarea de personalitate schizoidă, în segmente din tulburarea schizoafectivă și segmente din tulburarea de personalitate borderline (în ultima cu precădere în episoadele de depersonalizare). Aspectul plat al feței face referire la faptul că persoanele cu acest simptom nu afișează expresiile faciale pe care noi – restul – le derivăm din emoții. Fața lor e mereu la fel, ”mono-tonă” cumva: nu afișază zâmbet, tristețe, mirare. Cei de pe TikTok însă – toți, fără excepție – fac fel de fel de glume, sau se arată îngrijorați de lucruri. Persoanele cu autism rar pot afișa așa ceva.

Autodiagnosticarea cu ADD/ADHD e iarăși o problemă. ADD-ul (Attention Deficit Disorder) și ADHD-ul (Attention Deficit Hyperactivity Disorder) apar cu precădere la copii. Și atunci – rar. Se manifestă printr-o stare constantă de mișcare (hiperactivitate), inabilitatea de a fi atent și impulsivitate. Toate acestea trebuie întrunite. Doar că unii oameni observă că uneori sunt mai agitați sau stresați și cred că, îndeplinind unul dintre simptome, au ADHD sau ADD. Agitația motorie e întâlnită și-n alte afecțiuni (cum ar fi în tulburarea bipolară). Lipsa de concentrare și inabilitatea de a te focaliza asupra informației e întâlnită în mai toate tulburările de personalitate, în boli mintale, în stres, în burnout, depresie, PTSD și alte chestii. Impulsivitatea apare și-n borderline, în tulburarea bipolară, histrionie, narcisism și altele.

Ca să fac o paralelă: când vă doare capul nu înseamnă neapărat că aveți o tumoare malignă în creier care vă cauzează acea durere de cap. Mai probabil e o migrenă. Poate e de la stres. Poate e de la lipsa de mâncare și somn. Poate nu e AVC ci e doar oboseală. La fel – când un om e mai agitat sau nu se poate concentra sau e mai impulsiv câteodată asta nu înseamnă automat și sigur că are ADHD. Există ceva numit ”diagnostic diferențial” prin care terapeutul ia în calcul alți posibili factori pentru respectivele simptome și încearcă să-i analizeze și elimine pe rând.

Încerc să spun că atunci când vă autodiagnosticați riscați să greșiți foarte-foarte des. Am o paralelă pe care le-o tot dau clienților când vine vorba despre autodiagnosticare. Le povestesc cum începe ”Trei într-o barcă” de Jerome K. Jerome, când autorul istorisește cum s-a dus el la bibliotecă să ia la puricat un manual de anatomie și boli, să vadă de ce îl durea gâtul (sau capul?). Și că după ce a ajuns de la A la litera Z a plecat de-acolo convins că aparte de febră tifoidă avea cam toate bolile din acel atlas: gută, ciumă, tumori, banala gripă, holeră și până și chestii exotice și rare din țări îndepărtate. Cam asta se întâmplă când căutăm singuri simptome: găsim lucruri care ne fac să căutăm alte lucruri și ajungem să credem că avem ”de toate”. Și că-s grave.

Revenind la trendul de pe TikTok, generațiile noi își caută identitatea. Când nu aveam acces la Internet, singurii oameni cu care ne puteam compara erau cei din televizor și cei din imediata noastră apropiere. Erau puțini la număr și ajungeam mai repede la concluzia că suntem indivizi cu o personalitate aparte. Astăzi însă cei tineri văd alți tineri din întreaga lume, la un click distanță, fiecare prezentând online cea mai bună versiune a sa. Așa că se ajunge repede la concluzia că toți restul sunt capabili, frumoși, bogați, reușiți. Iar noi nu. Cum e dificil să fii diferit prin bani mulți (pentru că presupune acces la ei) ori prin abilități (care iau timp de adoptare), e foarte ușor să declari apartenența la un grup distinct sau select fără a furniza argumente solide în acest sens: ”sunt vegan”, ”sunt autist”, ”sunt cu personalități multiple”. Nu cere efort și – mai mult – nu te poate nimeni verifica în mod temeinic dacă într-adevăr nu mănânci carne ori dacă prezinți anumite simptome și-n timpul petrecut în afara sesiunilor de filmare.

O temă recurentă de ani de zile e reprezentată de oamenii care-mi spun că ei cred că au schizofrenie. Am observat o temere în acest sens și blamez mass-media și filmele artistice pentru asta. Schizofrenia e rară (undeva sub 1% din populație are boala mintală) și e de diferite tipuri care nu seamănă la prima vedere între ele. Problema e că unii oameni trăiesc scurte episoade psihotice cauzate de stres sau depresie sau borderline sau consum de substanțe și acestea îi sperie atât de tare încât devin ferm convinși că doar schizofrenie ar putea avea. Le spun mereu că și beția e tot ca un episod psihotic: bem până ni se schimbă comportamentul într-un mod atipic. Uneori vorbim tâmpenii sau strigăm. Alții devin lascivi. Dar nu e schizofrenie pentru că schizofrenia e mai mult de atât. Am avut o clientă care avusese un episod psihotic cauzat de burnout și era efectiv terifiată că e schizofrenică. O altă clientă devenise pentru scurt timp vag paranoică și ajunsese la aceeași concluzie, când în realitate episodul depresiv clinic în care se afla îi amplificase anxietatea și percepția asupra lumii. Oameni ”normali”, fără boli mintale, fără un trecut de boli mintale în familie, care ajungeau la concluzii pripite care pur și simplu îi dărâmau și le întrăutățea starea.

Cereți o părere de la cineva avizat. Nu vă documentați pe TikTok sau Google. Nu vă analizați propriile reacții ale corpului pentru că dacă stăruiți îndejuns de mult asupra lor garantat găsiți ceva ce vi se pare în neregulă – fie bătăi neregulate ale inimii, fie frisoane, fie începeți să simțiți lucruri acolo unde înainte nu era nimic.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

31 comentarii

  1. Cred ca am curent!

    Comentariu apreciat.713
  2. Sau mitul cu pshiopații și inteligența. Filmele îi portretizează ca fiind persoane foarte inteligente. Știința spune că nu există o corelație între cele două și, dimpotrivă, se pare că e posibil să fie pic sub medie.

    Comentariu apreciat.471
    • @Marian: Cei cu psihopatie clinică au într-adevăr un IQ ceva mai ridicat. Cei cu sociopatie au însă un IQ mai scăzut.
      Psihopatia se crede a avea factori genetici. Se moşteneşte, spre deosebire de sociopatie care este influenţată de factori de mediu. Anumite zone ale creierului care se ocupă de controlul impulsului şi reglarea emoţiilor sunt diferite în creierul psihopaţilor faţă de creierul oamenilor obişnuiţi. Psihopaţii nu pot forma relaţii emoţioale de ataşament cu alţii dar pot mima extrem de bine aceste relaţii. Celor din exterior par oameni săritori, sociabili, de încredere, încântători. Tind să aibă familii şi job-uri stabile şi sunt în marea lor parte oameni educaţi. Exemple de psihopaţi sunt criminalul în serie Ted Bundy şi Patrick Bateman din cartea ”American Psycho”.
      Sociopatia este influenţată de mediu. Sociopatul se formează ca urmare a unei traume din copilărie, a unui abuz psihic sau a vieţii într-un mediu familial nociv. Sociopaţii sunt în general mai impulsivi şi haotici decât psihopaţii. Deşi au aceleaşi dificultăţi în a relaţiona cu alţii pe plan emoţional, se pot ataşa de o persoană sau un grup care aceleaşi interese. În mare parte au dificultăţi în a menţine un loc de muncă sau a întemeia o familie. Când sociopatul acţionează o face în interes propriu şi o face impulsiv. Spre deosebire de psihopat nu-şi planifică atent acţiunile şi nu are un plan de backup în cazul activităţilor cu iz ilegal. Sunt mai agitaţi, neliniştiţi, haotici, izbucnind în explozii de furie uneori. Riscă mult şi fără să se gândească la siguranţa proprie. Exemple de sociopaţi sunt ”The Joker” din seria de filme ”Batman” ori Alex Delarge din cartea ”A Clockwork Orange”.

    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 253
    • @Răzvan T. Coloja, mulțumesc de explicație. Citisem un studiu care afirmă că au un IQ mai scăzut decât o persoană normală. Acum văd că există și studii care susțin contrariul. Cred că are o importanță mare și caracteristicile sociale ale acestora, poate chiar și metoda. O ipoteză interesantă e legată de faptul că psihopații inteligenți sunt mai puțin predispuși să se folosească de mijloace violente în satisfacerea dorințelor, prevalându-se mai mult de abilitățile de comunicare și manipulare care necesită un nivel mai ridicat de inteligență. Cei cu o inteligență mai scăzută sunt mai înclinați spre violență și activități criminale. Poate și specificul eșationului folosit are o relevanță.

      161
    • Sunt destul de inteligenti, asta inseamna ca se prefac foarte bine in a mima emotiile, totusi, au o rautate nativa in ei (manifestata inca din copilarie) care se traduce, de la caz la caz, prin sicane, vorbe aparent banale, dar aruncate asa, cat sa faca rau, „uita” diverse lucruri, isi amintesc altele. Si eu ma uit si ma minunez ca aproape nimeni nu vede toata mascarada asta si cand e vorba de psihopati se gandesc mai degraba la criminali in serie dcat la psihopatul din fata lor.

      224
    • @dylan: încă n-am văzut filmul.

  3. Nu e si un interes in a diagnostica tot mai multi copii cu ADHD/ADD, pentru a-i „forta sa cumpere” sedinte de psihoterapie/medicamente? Parca era o moda in SUA sa dai copilului Ritalin…

    Indecis. Tu ce zici?247
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 1144
    • NIX e genul de aurit care crede ca toate guvernele din lumea asta au ales (si aleg in continuare, vezi China) sa isi saboteze multiple ramuri intregi din economiile lor prin restrictii pentru a directiona bani spre una singura, Pharma.
      NIX a fost scapat in cap de cand era mic, de acolo i se trage.

      131
  4. eu ma autodiagbostichez ca autodiagnosticator

    Comentariu apreciat.424
  5. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 749
    • @Daniel P:

      1. Dumneavoastra practicati psihologia in Romania ?

      Da.

      Care este scopul sa ne informati despre TAB I si II ?

      „Scopul”?
      Informez despre TAB I și II de dragul de a informa. Nu e un scop anume acolo.

      Mai exista si subtipul III, in DSM.

      TAB III e de fapt ciclotimia. Am mai scris despre ea pe-aici. E în fapt TAB I dar cu perioadele de manie și depresie mult mai lungi.

      Dar in Europa se foloseste ICD.

      DSM 5 e folosit de psihologi. ICD 11 e folosit de psihiatri.

      2. Sociopatia si psihopatia se refera de obicei la una si aceeasi tulburare de personalitate: cea antisociala. De ce le descrieti ca fiind entitati distincte ?

      Psihopatia și sociopatia se pot dezvolta la persoanele cu tulburare de personalitate antisocială, dar nu sunt una și același lucru cu tulburarea de personalitate antisocială.

      3. “Tumoare” ?

      Da. Din DEX Online:
      tumoare, tumori / tumoră, tumori – substantiv feminin
      1. Masă de țesut nou format care se dezvoltă într-un organism prin înmulțirea exagerată, patologică a unor celule.

  6. Ce am observat eu pana acum: medicii sunt total luati pe nepregatite de avalansa asta de cazuri noi dar problema in sine as putea sa o numesc de fapt SPAM. Cazurile fake s-au inmultit odata cu social media si le ingroapa pe cele reale. Fiind niste afectiuni foarte greu de diagnosticat chiar si cand ai destul de multa informatie despre pacient, rezultate nu face decat sa ii arunce in derizoriu pe cei care chiar au nevoie de un diagnostic si o directie.

    Am mai observat ca medicii in special prefera sa ramana la documentatia clasica, pe care eu o percep ca fiind mult prea rigida pentru modul in care se manifesta afectiunile de tip ADHD sau DID.

    Din necesitate a trebuit sa ma documentez temeinic (despre ADHD si DID) si am ajuns sa inteleg confuzia cu care se lupta un medic in momentul in care are de stabilit un diagnostic. Ei inca se asteapta sa abordeze lucrurile clar, in alb sau negru , totul sau nimic, iar afectiunile de genul asta sunt mai mereu nuante. Unii mai deschisi la minte ajung sa inteleaga ca ideea de spectru duce totusi la o solutie. In realitatea le-as recomanda sa incerce sa vizualizeze UN SET de spectre, nu doar un gradient de la alb la negru ci un complet color chooser cu tot cu luminozitate si transparenta.

    Una dintre cele mai dificile probleme este testarea in sine. Un test relevant standardizat este aproape imposibil datorita structurii si consecintelor afectiunilor. Insasi lipsa unei testari cu rezultate concrete duce la SPAM-ul despre care mentionezi in articol. Simptomele sunt relativ usor de simulat si greu de dovedit in special in sedinte scurte.

    Personal m-am lovit de reticenta medicilor cand vine vorba de ADHD (aici e vorba despre mine, despre ce stiu eu despre mine si despre cacatul pe care a trebuit sa-l infrunt in 30+ ani). Am inteles ca si medicii sunt ca mecanicii, ca sunt tot oameni si ca pot fi undeva intre inteligenti sau vai mortii lor, ignoranti sau biased in functie de propriile convingeri.

    Shoutout pentru cei care erau adolescenti in anii 2000 si au auzit in mod repetat ca depresia nu exista, ca e rara, sau ca nu are domne nici o treaba cu li se intampla.

    Cam asa e si cu ADHD-ul acum, e rar, nu ti se intampla tie si capac mai vin si speculatorii de atentie pentru click-uri sa faca din asta un cacat si mai mare.

    Stau in casa cu o persoana cu DID. Am stat 2 ani fara sa am cea mai vaga idee despre ce este DID si cum se manifesta si am considerat orice alta posibilitate pentru situatiile cu care ne confruntam. Psihologii care au avut de-a face cu persoana n-au avut nici ei nici cea mai vaga idee (vreo 5 ani in total). Au dat diagnostice dupa cate au putut vedea ei in ora aia saptamanala si medicatie total am pulea. Nici unul din ei nu a fost dispus SA ASCULTE CA SA INTELEAGA . Au ascultat ca sa dea dismiss. Am fost acolo, am vazut cu ochii mei.

    Am luat-o băbește cum se spune. Diagnosticul de DID explica acel comportament incoerent si facea lumina in multe situatii dubioase. L-am inghitit asa sec initial, dar de fel nu ma multumesc cu atat. Am scormonit o gramada de documentatie inclusiv social media sa incerc sa inteleg ce fel functioneaza oamenii astia, si sa incerc sa dezvolt teste cat mai greu de falsificat. Testul de baza este „CONSITENTA”. Proprietatile alter-ilor si consistenta lor. Dupa 3 ani de stat in casa pot sa-ti spun cine e front dupa cum respira, dupa cum paseste, pozitia corpului, gesturi, figura, mimica, voce, accent, activitati, opinii. Nu vorbim de o trasatura anume ci de combinatiile lor. Si sunt foarte foarte consistente. Si bomba este ca sunt consistente pentru 50+ alters. Ca fapt divers incearca sa faci un exercitiu, sa tii in mintea ta narativa si proprietatile combinate a 50 de caractere si spune-mi ca iti este usor sa falsifici consistenta ani la rand.

    Ce pot sa spun pana acum: e o experienta pe care cu greu ti-o poti imagina. Pentru majoritatea oamenilor abilitatea de a intelege DID este identica cu abilitatea unui cioban analfabet de a intelege un tesseract . Stiu ca oamenii au tendinta clara de a respinge ceea ce nu inteleg si de a nu crede posibil ceea ce nu inteleg.

    Cat despre: „În primul rând, persoanele cu personalități multiple sunt extrem de rare. Undeva sub 4-500 pe glob aș zice. Persoanele cu mai mult de două personalități multiple sunt și mai rare. Undeva sub 5 sau 10 la număr.” Iti recomand cu caldura r/did atata timp cat esti dispus sa depui efortul sa filtrezi cacatul. Cifrele sunt enorme vorbim de procente intregi. Ca si cu covidul, tii minte? „Ca sa nu mai avem atat de multe cazuri de covid, oprim testarea.”

    149
    • @Adrian: DID (ceea ce numeam noi mai demult tulburarea de personalitate multiplă) are o prevalență de undeva între 0,01% și 1% în populație. Vine cu amnezie, vine cu lapsusuri. Am tradus mai demult un clip al celui mai faimos caz de tulburare de personalitate multiplă – Eve Black. Îl găsești aici: https://www.youtube.com/watch?v=xsqzE5St8So
      Poți vedea acolo, în clip, cum e cu DID și cum se face switching între personalități.

    • „Poți vedea acolo, în clip, cum e cu DID și cum se face switching între personalități.”

      Pot sa ma uit in stanga mea, e acelasi lucru. Acum stiu dupa ce sa ma uit. Vorbim acelasi lucru.

      103
    • @Adrian RUN!

      83
  7. Mă tem că tre’ să te contrazic la faza cu ADHD-ul, partenera mea diagnostichează 3-5 cazuri lunar de copii cu ADHD. Și ea e un singur clinician care se întîmplă să colaboreze și cu un psihiatru. Duda asta cu „are prea multă energie” sau „îi dau părinții prea mult zahăr” e mai degrabă din categoria „noi nu sîntem o nație bolnavă ca americanii ca să ne punem copiii pe pastile”, dar dacă ai face un screening la clasa a patra sau a cincea, să aplici măcar un Conners și-un D2 la toți elevii din an, s-ar putea să ai suprize. Bașca, e plin de adulți cu ADHD nediagnosticați – că nici ADHD-ul n-apare așa, din senin, e tot un coping, de multe ori copiat de la părinți. Plus că nici nu-i greu să confirmi diagnosticul, îi dai o pastilă de Concerta și vezi ce se-ntîmplă: dacă uită să mănînce și e vag concentrat, are ADHD, dacă e euforic sau i se face rău, n-are. Ritalinul ăsta cu eliberare prelungită e probabil cel mai eficient pe partea de confirmare, asta dacă n-ai încredere în bateria de teste aleasă. Eu mă mir că încă n-a făcut nimeni un studiu pe ADHD în România, în rîndul adulților, că DIVA e practic gratis.

    • Mă rog, asta nu-nseamnă că nu-s de acord cu ce zici legat de autodiagnosticare. Aia e valabilă pe tot palierul.

    • practic orice lipsa de resurse naste un mecanism de coping,
      dar oamenii sunt prea prinsi in matrix sa observe, de aia man up – si aia e.

      89
    • @Alex: Eu am devenit extrem de sceptic la faza cu ADHD-ul de când am citit niște studii care vorbesc despre ADHD ca despre o problemă sociologică mai degrabă decât ca despre una psihologică. Conform definiției și simptomelor din DSM eu încă n-am întâlnit copil cu ADHD. Mai mult – conform acelorași simptome nu țin minte, copil fiind, să fi avut vreun coleg, prieten sau cunoștință din categoria ”covârstnici” care să fi avut ADHD. Nu neg c-ar exista, dar cred că e de fapt un termen-umbrelă dat mai multor lucruri pe care încă nu le pricepem bine, cu scopul de a da un nume unei probleme. Părerea mea sinceră e că la o populație de 100.000 de oameni 10 copii cu ADHD ar fi deja o exagerare. Desigur – se foarte poate să greșesc eu în crezul ăsta al meu.

    • Nu știu în ce măsură comentariul meu va contrazice sau va confirma cele spuse de mine…
      Acum 2-3 ani discutam cu maică-mea (educatoare deja pensionară) despre problemele psihice, moli mentale, mersul la psiholog și/sau psihiatru și a venit vorba și despre ADHD și a zis ceva ce genul „erau și pe vremea aia (începând cu 1978 când a început ea munca) copii mai agitați, care își pierdeau ușor atenția, dar nu ne agitam atât, le găseam tot timpul ceva diferit de făcut și era bine”. (Și era vorba despre altceva decât de copii foarte energici)

      Poate nu era bine, poate recunoașterea unei probleme psihice i-ar fi ajutat mai mult, poate ceva medicație ar fi avut, dar ideea pe care vreau s-o subliniez este că și în anii ’80 (cel puțin) erau copii care prezentau ceea ce astăzi ar putea fi clasificate ca simptome de ADHD.

      131
    • Ăia care-au făcut DIVA zic că prevalența ADHD-ului e undeva la 3-5% din populație. Iar DIVA e foarte accurate, cînd le căutam site-ul mai devreme, am văzut ceva studiu făcut de niște americani fix ca să determine asta, au comparat DIVA cu altele, gen Conners, e ce trebuie. Deci nu-i suspectez că mănîncă rahat cu estimarea asta. Dar pot să pricep ce zici legat de DSM.

      Însă după ce diagnostichezi vreo 10-15, înțeleg că începi să-ți dai seama din ochi care are și care nu, după comportament. La adulți e mai complicat, că maschează mai bine, dar te poți uita la cît de repede-și pierd răbdarea cînd nu e frustrare la mijloc, sau la cît de greu pare că le e să-și păstreze atenția la ce zici cînd vorbești cu ei, plus ticuri gen bătut din picior, mișcat talpa, tras de deget (mă rog, d-astea; făcute mai degrabă inconștient), cît de repede sar de la un task la altul și-napoi, cît de confortabili sînt în mulțime (ar trebui să obosească repede) și cît de terminați sînt cînd ajung acasă (că majoritatea au nevoie de juma’ de oră, o oră, să zacă atunci cînd termină ziua).

      Iar la cifrele astea poți să aduni o bună parte și din persoanele cu autism, că ADHD-ul e comorbiditate. Plus că impulsivitatea la ADHD nu e ca la borderline, e impulsivitate pe chestii mărunte, e fix ca-n desene animate, vezi că face ceva și dintr-o dată vede cu colțul ochiului un creion și e „uuuh, un creion!” (exagerez cu exemplul, dar all in all, ideea e Deedee din Dexter’s Lab, „uuuh, what does this button do”). Sau efectiv se chinuie să facă task-uri minore. Dar fă experimentul ăsta, cumpără DIVA, că e un one time fee de 10 euro, și dă-l la toți pacienții tăi să-l completeze ei și o rudă (părinte, frate) și vezi ce iese.

    • @AB: ADHD-ul nu e o problemă psihică, nu e o afecțiune mintală, e doar un coping combinat cu niște lipsă de dopamină, asta e ceva studiat de neuro și de psihiatrie. Dacă vrei să intri în detalii legate de cauze, are Gabor Mate (I know, I know…) niște teorii pe tema asta (caută pe YouTube), cum că sistemul de dopamină se dezvoltă în strînsă legătură cu sistemul de dopamină al părintelui, că e o chestie care se învață, iar dacă în copilărie creierul nu știe care e baseline-ul normal de producere de dopamină (un fel de human average pentru funcționare normală), va produce sub baseline, iar individul încearcă să găsească alte modalități de a o produce, de aia îi fuge atenția în toate părțile. Practic, o persoană cu ADHD e în permanență ca o pisică care fugărește un laser.

      EDIT: Dacă e diagnosticat la timp, se poate corecta într-o mare măsură, se fac niște recomandări părinților despre cum să se poarte/cîtă atenție să-i acorde/în ce fel copilului, iar de regulă nici nu e nevoie de terapie, e doar o chestie de schimbare de comportament din partea părinților și eventual la școală, în rîndul profesorilor.

  8. Nu exista om sanatos doar om nediagnosticat. 😀

    Comentariu apreciat.354
  9. In legatura cu ADHD, tin minte la gradinita unul din clasa, in timp ce ne pragateam de somn, un baiat s-a dezbracat complet in fata tuturor. Nu cred ca avea boala asta, cred ca era doar prost educat. Daca eu am ramas socat atunci, nu vreau sa ma gandesc la fetite ce trauma au avut cand l-au vazut in costumul lui Adam. Si nu a fost exmatriculat, din cate stiu. Erau anii 90.

    321
  10. Boss, treci pe narcisism că e ultima fiță, lasă ADHD-ul.

    140
  11. De acord cu ideea articolului cu autodiagnosticatul.

    in legatura cu autismul, am o parere diferita fata de ce ai anuntat. Imi pare ca ce spui mai mult la nivel teoretic. Poate gresesc. in primul rand asperger face parte tot din spectrum, doar ca e inalt functional, nivelul de suport de care are nevoie o persoana cu asperger e minim..

    “ În primul rând, o persoană cu autism nu simte nevoia să socializeze. Socializarea mai mult îl încurcă. ” nu neaparat, simte doar ca nu stie cum sa o faca. Persoanele cu autism au jocurile lor ( de exemplu repeta o fraza care i-a placut), au modul lor de socializare mod care e greu de inteles de un neurotipic. Ti se pare ca e un ciudat cand nu intelegi contextul. Doar dupa ce cunosti persoana, intelegi cum incearca sa socializeze. Apoi intleegi ca are anumite persoane cu care socializeaza, poate persoane care au inteles cumva modul lui. Dupa ce vede ca intelegi, te va integra in jocul lui.

    “ Le lipsește partea aceea care procesează corect empatia și care ne dictează nouă – celorlalți – că un gest sau o mimică facială denotă bucurie, tristețe, amenințare, furie. ” din nou gresit. Persoanele cu autism afiseaza emotii, bucurie, afiseaza mimica faciala doar ca trebuie sa intelegi tu limbajul respectiv care e cumva diferit fata de cel almunei persoane neurotipice. de exemplu, daca o persoana neurotipica zambeste sau rade la o gluma si asta denota fericire, o persoana cu autism sare in doua picioare sau poate da din maini (hand flapping) sau scoate sunete intalte. Cand cunosti persoana, inveti sa faci distinctie intre sunete, stii in functie de tonalitate daca e fericit sau nervos.

    “ Al treilea aspect care-i împiedică pe cei cu autism să stea pe TikTok e aspectul plat al fețe” – din nou, vezi mai sus, trebuie inteles modul de afisare a emotiei, trebuie invatat sa il interpretezi

    lucrurile enuntate de tine nu sunt standard pentru toate persoanele cu autism, autismul e un spectrum dupa cum stii. Din punctul meu de vedere, ce cred eu ca e mai evident la autism e comportamentul rigid sau repetitiv, modul ce joaca nefunctional. de exemplu in loc sa impinga normal masinuta o intoarce cu rotile in sus si invarte rotile pentru ca asta provoaca stimming. Sau faptul ca vrea tot tompul sa faca acelasi lucru. Mi se par astea mai importante in diagnosticarea autismului decat afisarea sau nu a emotiei.Insa chiar si asa nu pot diagnostica. Si chiar si astea individuale nu inseamna nimic. De asta e nevoie de echipa de cel putin 2 in diagnosticare, daca nu ma insel conform DSM5.

    25

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.