Rubrica de psihologie: Depresia

Multă lume foloseşte termenul ”depresie” pentru a descrie starea de tristeţe sau o zonă negativă a stărilor emoţionale. Cu toate acestea depresia este mai mult decât o ”tristeţe” şi este o condiţie serioasă care necesită intervenţia unui psiholog. Depresia se caracterizează prin lipsa somnului sau prin perioade prelungite de somn. Caracteristică depresiei este inabilitatea de a te concentra asupra unor lucruri pe care înainte le puteai realiza uşor. Un depresiv se va simţi nu doar trist dar şi neajutorat, fără de speranţă. Gândurile negative nu-ţi dau pace şi predomină în marea parte a timpului. În ceea ce priveşte apetitul, fie mănânci din ce în ce mai puţin, fie mănânci mai mult decât de obicei. Eşti iritat, te enervezi uşor şi devii agresiv din punct de vedere verbal.

Depresia se poate caracteriza şi prin consum excesiv de alcool, implicarea în activităţi riscante şi gânduri suicidare recurente. Referinţele la idei suicidare din partea unei persoane depresive trebuie luate în serios. Acestea nu sunt doar mofturi şi nu trebuie interpretate ca pe o intenţie de a atrage atenţia. Există o şansă destul de mare ca un suferind de depresie să aibă o tentativă de suicid.

Toate acestea oferă un tablou de ansamblu al depresiei. Noi – ca privitori din exterior – observăm că persoana depresivă este ”puţin tristă” sau ”altfel”. Un depresiv tinde să se închidă în sine şi să comunice din ce în ce mai puţin, considerând că lumea oricum nu-l va înţelege sau putea ajuta. Predomină stima de sine scăzută, lipsa de energie. În unele cazuri suferindul poate ajunge chiar să acuze dureri fizice (de cap, spate, musculare, stomacale).

De cele mai multe ori depresia nu vine singură. Uneori, ca atribute ale depresiei găsim starea de anxietate, atacurile de panică, fobia socială. Acestea pornesc un ciclu care se auto-întreţine: anxietatea iscă teamă, teama duce la o stare de nelinişte, neliniştea este motivată prin gânduri derivate din catalizatorul episodului depresiv care la rândul lor întreţin starea de depresie.

Există diferite forme ale depresiei: distimie (o formă mai ”uşoară” a depresiei care apare între etape de normalitate), episod depresiv major (simptome constante pe o perioadă de aproximativ şase luni), depresie postpartum (întâlnită la femei care tocmai au născut şi datorată modificărilor de ordin hormonal), depresie derivată din tulburarea bipolară (atunci când episoade de manie alternează cu episoade de depresie) şi alte tipuri aflate în corelaţie cu tulburări de personalitate sau boli mintale.

Depresia afectează viaţa suferindului pe mai multe planuri: inabilitatea de a lucra; inabilitatea de a funcţiona în societate; slăbirea relaţiilor familiale; pierderea speranţei pentru un viitor mai bun. Un studiu din 2013 afirmă că 26,3% dintre bărbaţi şi 21,9% dintre femei suferă de o formă sau alta de depresie.

Semne ale depresiei

Instalarea stării depresive se face treptat. De cele mai multe ori confundăm începutul stării de depresie cu o proastă dispoziţie. Dăm vina pe vreme, pe lipsa unui somn bun, aşteptăm să ne treacă. Dar a doua zi e la fel ca prima iar în săptămânile următoare ne trezim că coborâm într-o spirală a disperării întrebându-ne cum a început totul. Iată câteva semne ale depresiei pe care nu e bine să le ignorăm.

Lipsa somnului sau un somn prelungit este de obicei semnul că s-ar putea să intraţi într-un episod de distimie sau unul depresiv. Nu puteţi dormi noaptea, sau dormiţi mai mult decât dormeaţi de obicei. Şi indiferent de durata somnului, vă treziţi obosit, fără chef, vă ridicaţi anevoie din pat şi v-aţi dori să mai puteţi rămâne printre aşternuturi.

Un alt semn al depresiei este o dispoziţie apatică. Nu aveţi energie, funcţionaţi mai greu, lucruri pe care înainte le făceaţi uşor vi se par acum imposibil de terminat. Întârziaţi în proiecte, întârziaţi la şcoală sau serviciu, ajungeţi mai greu acasă şi o faceţi obosit.

Dacă sunteţi mai iritabili în ultima vreme, dacă observaţi că celor din jur le e teamă să vă abordeze sau o fac cu reticenţă, ca şi cum le-ar fi teamă să nu care cumva să vă deranjeze, aflaţi că şi acesta este un semn al instaurării depresiei. Sunteţi fără răbdare, vă impacientaţi, sunteţi nervoși. Poate aveţi o stare de anxietate. Vă enervaţi în faţa unor lucruri pe care le puteaţi tolera înainte, reacţionaţi agresiv din punct de vedere verbal sau fizic, vă răstiţi mai des la oameni în ultima vreme.

Sentimenul de vină este şi el un precursor al depresiei. Vă învinovăţiţi constant pentru lucruri care înainte nu vă preocupau sau vă preocupau puţin. Vă simţiţi fără rost, vă macină idei şi gânduri de care simţiţi că nu puteţi scăpa. Sunteţi tentat să le întoarceţi în permanenţă pe toate feţele căutând răspunsuri. Ruminaţiile sunt şi ele un semn al depresiei.

Vă e greu să vă concentraţi. Vă ia mult efort să puteţi îndeplini până şi cele mai rudimentare acţiuni. Parcatul maşinii e mai nou dificil, urcaţi scările blocului şi observaţi că obosiţi mai rapid. Vă apucaţi de un lucru doar ca să vă opriţi hăbăuci, întrebându-vă care era următorul pas.

Lipsa de responsabilitate este un alt semn al instaurării depresiei. Lucruri pe care înainte le abordaţi precaut acum par să vină de la sine şi să le puteţi înfrunta fără să vă gândiţi de două ori. Consumaţi mai mult alcool decât înaite, vă angajaţi în comportamente de risc (condusul maşinii în mod haotic, acte cu caracter sexual). Căutaţi plăcerea şi doriţi să o aveţi în ciuda piedicilor aşa că treceţi rapid peste ceea ce vă reţinea de la ele înainte.

Dureri. Aveţi dureri fizice. Dureri musculare care se susţin pe perioade mai lungi, dureri de cap, de spate. Poate vă doare în coşul pieptului sau vă dor umerii şi asta vă deranjează, negândindu-vă să faceţi asocierea cu restul simptomelor de mai sus. Durerile fizice survenite cu ele sunt un sen al depresiei. Dacă într-o zi începe să vă doară capul şi sunteţi lipsit de energie şi vă gândiţi că ”asta mai îmi lipsea acum”, cel mai probabil ar trebui consultat şi un psiholog pe lângă medicul de familie.

Cum poţi reduce depresia

Depresia şi anxietatea sunt lucruri care de cele mai multe ori necesită intervenţia unui psihoterapeut. Uneori depresia trece de la sine dacă nu este tratată, dar timpul necesar estompării ei variază de la caz la caz şi reprezintă o perioadă de chin ce poate fi ameliorată prin şedinţe de terapie cu un psiholog. Mai mult, depresia trebuie luată în serios deoarece se poate agrava şi afecta grav modul de viaţă al persoanei, punând uneori chiar în pericol existenţa suferindului. Sfaturile de mai jos nu se doresc a fi un tratament al depresiei ci mai degrabă nişte paşi adiţionali prin care, împreună cu terapia din cabinetul psihologului, puteţi reduce nivelul de depresie.

Socializaţi cât mai des

În episoadele de depresie tendiţa suferindului este să se izoleze. Nu vrea ca lumea să-l vadă deprimat, să-l sâcâie cu întrebări. Funcţionarea este şi aşa greoaie aşa că a asigura pe cei apropiaţi că totul este OK reprezintă un efort suplimetar. Mai mult, depresivul se simte neînţeles, fără de speranţă, aşa că ce rost are să socializeze cu alţii?

Problema cu izolarea este că ajunge să creeze un mediu static în care problemele sunt perpetuate şi întreţinute. Chiar dacă vă este greu, ieşiţi în oraş cu prietenii. Socializaţi. Forţaţi-vă să ieşiţi în public ca să prindeţi gustul lumii de afară. Chiar dacă asta vă provoacă discomfort, văzându-i pe alţii că duc vieţi normale, râd şi îşi văd de viaţa lor vă va da speranţa că în curând veţi scăpa de starea de depresie. Sociologul Emile Durkheim spunea că uneori sinucigaşii îşi iau viaţa imediat după calamităţi, războaie sau molime devastatoare deoarece nu pot face faţă gândului că restul lumii îşi poate reclădi viaţa iar ei nu. Văzându-i pe alţii fericiţi şi puşi faţă în faţă cu propria lor neputinţă, sinucigaşii aleg calea finală deoarece viaţa lor contrastează puternic cu cea a majorităţii populaţiei. Acelaşi lucru este însă valabil şi pentru reversul medaliei. Învăţăm prin studierea celorlalţi iar starea lor de bine se poate imprima asupra noastră, dându-ne speranţe. Ieşiţi în cluburi cu prietenii chiar dacă nu mergeţi cu ideea de a vă distra, pentru că văzându-i pe alţii cum îşi continuă viaţa aţi putea prinde puteri şi încerca să le mimaţi comportamentul.

Socializarea este deosebit de importantă în reducerea depresiei deoarece vă oferă şi o formă de suport social. Prin atitudinea lor, prietenii vă vor sprijini, asigura; nu vă veţi mai simţi atât de singur şi veţi vedea problemele cu care vă confruntaţi ca fiind rezolvabile datorită anterior-menţionatului suport social.

Schimbaţi-vă habitudinile

Una din ideile centrale ale terapiilor cognitiv-comportamentale, indiferent de numele lor, este schimbarea comportamentului. Depresivul se complace de cele mai multe ori în habitudini – ducerea gunoiului, cumpărăturile, televizorul de seară. Schimbaţi acele habitudini deoarece vă menţin într-un cerc închis din care va fi greu să ieşiţi. Când mergeţi la serviciu apucaţi-o pe un alt drum, doar de dragul de a încerca ceva nou. Începeţi cu paşi mici. Schimbaţi televizorul cu radio-ul sau cu lectura. Îndepărtaţi-vă de calculator pentru o vreme. Scopul este să spargeţi tiparele recomfortante de care se agaţă depresivul, fie că asta înseamnă să încercaţi un nou tip de mâncare, fie că se rezumă doar la a începe să închegaţi discuţii cu vecinii aceia cu care nu vorbeaţi înainte. Nivelele de anxietate şi depresie scad atunci când vă schimbaţi comportamentul. Faceţi ceva diferit pentru o vreme.

Stabiliţi un orar pentru ruminaţii

Ruminaţiile reprezintă una din marile probleme ale depresiei. Staţi ore în şir gândindu-vă la ce v-a adus aici, cum aţi fi putut schimba ceva, rulând acelaşi scenariu de zeci de ori în cap şi analizând faptele. Cercetările arată că atunci când vă gândiţi prea mult la probleme, neajunsuri, greşeli şi greutăţi ale vieţii nivelele de anxietate şi depresie cresc. Ciclul gândirii negative este greu de spart iar alte cercetări au arătat că ruminaţiile cresc distresul emoţional ceea ce la rândul lui poate duce la abuz de substanţe sau tulburări alimentare.

Primul pas în a scăpa de ruminaţii este să realizaţi când se întâmplă. Dacă la un moment dat în depresie realizaţi că aţi petrecut prea mult timp gândindu-vă la aceeaşi problemă, amânaţi momentul. Ideea la care trebuie să ajungeţi este ”Nu mă mai gândesc acum, am timp să o fac mai încolo”. Un alt lucru care vă va ajuta să scăpaţi de ruminaţii este să stabiliţi un orar în care să vă permiteţi să ruminaţi. Îngăduiţi-vă ca o dată pe zi, într-un anumit interval de timp, să vă gândiţi la problemele care vă chinuie şi încercaţi să menţineţi strict acel orar. Dacă aţi stabilit 20 de minute pe zi pentru gândurile negative, încercaţi să nu depăşiţi acel interval alocat lor. Când cele 20 de minute din orar sau scurs, amânaţi restul gândurilor pentru a doua zi când va veni vremea să le analizaţi din nou. Nu ajută să încercaţi să le eliminaţi cu totul dar ajută să încercaţi să le amânaţi pentru o zonă de timp asupra căreia aveţi control.

Faceţi mişcare

Începeţi să faceţi sport, de preferinţă undeva afară. Alegeţi să alegaţi prin parc sau să mergeţi la sală. Puteţi începe timid şi să plusaţi în fiecare zi cu încă zece metri de jogging. Substanţele chimice care se eliberează în corp în timpul efortului fizic, cuplate cu suplimentarea cu oxigen a creierului din acele clipe vă va da o stare de bine.

Sfaturile de mai sus ar trebui luate în considerare în conjuncţie cu psihoterapia. Dacă aveţi probleme cu depresia adresaţi-vă unui psiholog deoarece şansele de a scăpa de depresie cresc odată cu eficacitatea şedinţelor de terapie. Nu luați chestiile de mai sus drept soluții desăvârșite.

Idei de final

Depresia e nasoală. Foarte nasoală. Când aveți de-a face cu un depresiv oferiți-i empatie, nu maxime din popor precum ”fii și tu mai bărbat” sau ”lasă că ai destui bani; nu pricep de ce ești trist”. Depresia e mult mai grea decât o simplă tristețe peste care treci cu brio invocând un film de comedie sau o discuție de ridicat moralul cu prietenii. În depresia clinică nu poți vorbi, nu poți gândi, nu poți mișca, nu poți gândi pozitiv și te simți de parcă din clipă în clipă planeta urmează să facă implozie. Te incapacitează de nu mai poți face absolut nimic productiv, și de-ai mai avea determinarea și energia să te apuci de ceva. Dacă aveți prieteni care se încadrează de ceva vreme în semnalmentele de mai sus faceți-le un bine și convingeți-i să meargă la terapie. Ajută mult. Nu aveți idee cât de mult. Am avut clienți care mi-au intrat în cabinet și-au stat muți privind în gol întreaga ședință iar după două săptămâni râdeam cu ei la o țigară. Căutați un psiholog la voi în oraș și vorbiți-i depresivului despre terapie. Cel mai probabil în starea în care se află nu va crede în ruptul capului că cineva îl poate ajuta. Totul e să-l convingeți să meargă una-două ședințe și apoi va observa singur schimbarea. Și încercați să nu vă lăsați prietenii afați în depresie singuri. Când sunt singuri percutează gânduri cu tentă negativă și nu e nimeni acolo să le infirme. Ajută mai mult să-i ascultați decât să încercați să-i faceți să râdă pentru a-i scoate din starea aia. Glumele și tentativele de a binedispune pe cineva nu funcționează cu depresivii.

În cazurile grave medicamentele fac minuni. Să nu vă feriți de antidepresive sau anxiolitice. Orice rău credeți voi că v-ar face bazându-vă pe ceea ce ați văzut prin filme pălește în comparație cu cât de mult vă ajută alea să ieșiți din depresie. Vorbim aici de diferența dintre ”iau pastila și mă culc distrus” și ”m-am trezit simțindu-mă cumva din nou om”. Majoritatea sunt foarte bune în a combate depresia și anxietatea. Cât timp nu beți alcool cu ele nu veți avea nicio problemă. Nu cauzează dependența aia pe care o vedeți prin filmele americane când casnica începe să caute disperată vodka și cutia portocalie cu pastile. Chestiie alea sunt de show și dau bine pe ecran iar realitatea e alta. Dacă vi se recomandă pastile luați-le cu încredere. Dacă vă simțiți ciudat după ele vă sunați psihologul sau psihiatrul și-i spuneți cum vă fac alea să vă simțiți și vi se ajustează doza sau vi se dă altceva care e mult mai OK. Avem vârste, biologii și constituții diferite, așa că dozajul e chestie de echilibru cântărit ochiometric. Dar nu e ceva de care să vă feriți și – repet – vă va face mult bine în caz că sunteți pe fundul prăpastiei.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

68 comentarii

  1. NOU
    #1

    Naomi Osaka la Roland Garros e un caz de depresie? Întreb gândindu-mă că avea probleme să răspundă întrebărilor ziariștilor, dar aparent nu are probleme să apară la câteva săptămâni pe coperțile unor reviste în reclame. Poate sunt părtinitor, dar îmi pare că e doar răsfățată și îi plac banii pe care îi încasează ca urmare a statutului.

    00
  2. Oamenii care posteaza poze zen, de exemplu o ceasca cu ceai si o vedere linistitoare la tara, poate o casa, verdeata etc., pentru a arata oamenilor in ce oaza de liniste traiesc, dar apoi se injura toata ziua cu necunoscuti pe internet, sunt in depresie?

    Intreb pentru un amic.

    00
    • Ce spui tu suna mai degraba a Ipocrizie

      00
    • @Gamblin: Acolo ține mai mult de menținerea stimei de sine și proiectarea unui statut social în concordanță cu ceea ce cred acei oameni că ar trebui atins. Dacă pretinzi că ai o anume viață iar ceilalți cred că ai acea viață te poți feri mai ușor de oamenii care ți-ar putea vrea răul. Oamenii au obiceiul să dea în tine când ești la pământ. Că e mai ușor și știu și ei că n-ai cum riposta. Așa că mascând faptul că ești sărac, cu probleme legale, nefericit sau mai știu eu ce, dar în același timp prezentându-te la polul opus, șansele să dai de necaz scad. E un mecanism de protecție în unii. În cazul multora e de menținere a stimei de sine la un nivel acceptabil. Problema intervine când se uită în jur și văd că au postat imagini cu vile din garsonierele lor în chirie. Atunci intervine frustrarea și cineva trebuie să plătească pentru situația aia nefericită în care se află. Așa că își varsă frustrarea pe alții.

  3. Mulțumesc pentru articol.
    Amestecatul pastilelor cu alcool l-am făcut eu. Am luat deodată două pastile, cu efecte total opuse, recomandate de medici diferiți. Și vreo trei-patru pahare de drojdeală, să știm o treabă.( Orice persoană normală știe că un pahar de tărie te ajută să treci mai ușor peste probleme, ha ha ha, am încheiat gluma).Și mi-am luat un autentic, de m-au luat cu salvarea de pe stradă. Am căzut pur și simplu din picioare, fără cunoștință. La urgențe m-au întrebat dacă am vrut să mă sinucid. Nu, că am pistol acasă, nu mă fac de rușine pe străzi, am încercat eu o glumă de doi lei.
    Mi-au băgat ăia ceva în venă, în 5 minute eram cel mai fresh om din lume. Și brusc m-a bufnit un plâns de se scutura patul ăla unde stăteam în fund, în viața mea nu am plâns în halul ăla.
    Am ajuns apoi într-un grup de foști dependenți de diverse (am fost campion la proba sticlă), un psiholog super-meseriaș pe la 60 de ani m-a prelucrat și la un moment dat mi-a făcut ceva click în bostan și am văzut lumina.

    00
    • (…) un psiholog super-meseriaș pe la 60 de ani m-a prelucrat și la un moment dat mi-a făcut ceva click în bostan și am văzut lumina.

      Sunt mereu fascinat de exemplele astea, daca nu e prea personal ai putea sa-mi spui macar in ce directie a fost clickul?

      00
  4. Chiar voiam sa intreb care sunt motivele pentru care unii sunt optimisti.
    Depresie… te uiti la stiri, interactionezi cu bizoni in trafic, cu bizoni la serviciu, mergi prin tara si vezi ca e plin de gunoaie, situatia politica nu a fost niciodata ok (nu zic, buna, sau roz… macar cat de cat ok sa fie)… ce motive ai sa NU fii depresiv?
    Serios intreb.
    Sa stau singur in camera? Am stat, in pandemie.
    Sa socializez… cu cine? Unde? In ce conditii?

    00
    • Chiar azi scriam asta in jurnal (jurnal ca o cronologie a vietii – ca uitam, omul e supus uitarii. Nu, nu vreau sa uit, vreau sa stiu unde si de ce am trait):
      O senzație fantastică de inutilitate. Trăiesc in gol, fara nici un scop. Dorinta mea de a face parte dintr-un univers care sa aiba sens nu se împlinește.
      Nu am absolut nici un motiv sa astept ziua de maine, „pentru mine” nu e o opțiune, pentru ca niciodata nu am facut lucruri doar pentru mine. Nu stiu sa fac asta.
      Toată viața mi-am dorit sa fac parte dintr-o „familie” unde locul meu sa fie definit, si sa fiu util. Nimeni nu are nevoie de mine, încât sa simt ca fac parte dintr-un univers unde construim ceva împreună.

      In conceptul de „zoon politikon”, poti deveni depresiv in societatea lui 2021.
      Daca nu esti „ca lumea”, daca nu iti plac falsii, ipocritii, oameni care se plang dar nu fac nimic pentru a schimba rahatul in care sunt, esti cumva condamnat la depresie.
      Care e societatea de azi care sa nu produca depresivi? Va rog, ajutati-ma sa o identific, sa incerc ma integrez in ea.
      Am avut psihic destul de tare, sa ignor lumea in care ma invart, sau sa incerc chiar sa o schimb/ajut, dar am obosit, am imbatranit. Am incercat, fara rezultat.
      Daca ies acum in oras si intreb 100 de oameni ce motive au pentru a se trezi maine, cati imi vor spune ca vai, e nasol tare… cati se vor plange de cacaturi pe care oricum nu au chef sa le schimbe?

      Un exemplu scurt: e plin de jeg in Bucuresti. Stiri peste tot. „Cetateanul e revoltat”. face ceva cetateanul, altceva decat sa se planga?
      In alte parti, alti oameni: locuieste la casa. Factura la apa calda e 600 de lei pe luna. Instalatie de incalzit apa la soare, 1700 de lei. Nu are. De 10 ani nu are. Cand ii spui de solutie, nu-si pune. Apoi plange ca n-are bani. Laitmotiv, de fiecare data cand il auzi, „nu se descurca cu banii”.
      Cazuri din astea, sute, mii, zeci de mii, sute de mii.
      Cum dracu’ sa nu ajungi depresiv din cauza astora care gasesc o problema pentru fiecare solutie?

      00
    • Iar cel mai grav, plaga societatii, este fuga de realitate.
      Nimeni nu accepta realitatea. Toti (imi) spun ca-s depresiv, unii ca-s nebun. De ce, ca vad adevarul, REALITATEA?
      Pana nu vom constientiza cacatul in care ne aflam, ca oameni, ca tara, nu vad prea curand o solutie de „optimizare” (de a a fi optimist – joc de cuvinte) a societatii.
      Iar suma asta de falși poate afecta un creier sensibil, care incearca sa rationeze corect, real.
      Stai in cacat la Mamaia, dar spui ca e bine. Iar cu tine, 10000 de prosti spun ca e super, asa e. Ma doare capul. Uneori, la propriu.
      Ce dracu’ sa facem daca noi vedem o problema iar rinocerii din jur nu?
      Ce spun aici e aplicabil la orice. Chiar la relatii intre oameni, relatii de cuplu, de familie…

      00
    • Toate posturile TV vehiculeaza ca banii sunt solutia. Poze si filme cu poponeti, cu becali, cu altii. Bairame, petreceri, cluburi, distractii…
      Sa stam in cacat, dar e ok in patratica noastra, in spatele gardurilor pe care le-am construit (fizic sau mental).
      Nu e, ba, ca omul e animal social, nu putem trai fara a interactiona cu altii.
      Eu ce fac, daca sunt „de moda veche” – imi plac casele vechi, plimbarile „promenade”, femeile in rochii in loc de blugi rupti… „Nu esti conform vremurilor actuale”. Care sunt vremurile actuale, soareci la Mega? Gandaci la Kaufland? Care sunt vremurile actuale?
      Depresiv… cum dracu’ sa nu ajungi depresiv!?
      M-am intors in orasul bunicilor, pe strada unde a trait Iosif Sava, celebrul Iosif Sava. Acum e plin de service-uri auto si betivi.
      Eu, la mine e problema, eu nu sunt „conform vremurilor actuale”… NU VREAU sa ma conformez, sa ma apuc sa beau langa casa unde a locuit Iosif Sava!
      Dar problema nu e la mine, culmea, e la societate! Pentru ca, se pare ca normalul sunt eu. Ca vad, ca pot vedea mizeria umana, conditia societatii, cum am ajuns ca natie.
      Da, ma doare. Injur eu romanii zilnic, dar ma doare. E si tara mea, ba!
      Depresiv… uneori a fi depresiv e normalul. Nebuni sunt aia care nu sunt depresivi.

      00
    • Ne-a fost foame, acum nu ne mai e foame. Ne-a fost frig, acum nu prea ne mai e frig (in afara de Bucuresti, lol), Am fost goi, acum e plin de haine ieftine. Ti-ai dorit, poate, bicicleta, acum poti gasi oricand o bicicleta buna si ieftina. Ai vrut, poate, masina, acum oricine isi poate lua o tigaie de 1500 de euro. Telefoane, computere, tablete…
      Totusi, daca iesim acum pe strada si intrebam, peste 90 din 100 de oameni se plang.
      Cand o sa ne intre in cap ca bunurile materiale nu sunt solutia pentru a iesi/pentru a nu intra in depresie?
      Oamenii de rand se agata de asta. Cred ca un telefon mai nou rezolva o chestie. Statut, fericire. Dar eu, care stiu ca nu rezolva, cu cine mai interactionez?

      Lipsa de scop, lipsa de inteligenta, cultivata de zeci de ani in Romania prin canale de tip ProTV distruge, incet dar bine, societatea romaneasca.
      In loc de TVR Cultural avem Kanal D.
      Sa re-citez un comentariu de youtube: „după părerea mea pe “YouTube-ul italienesc” se atinge o calitate a conținuturilor mult mai înaltă decât cea din țara noastră (mă refer maiales la conținuturi cu teme filosofice).”
      Depresiv… in Romania e normal sa fii. Nu zic ca e bine, e plaga, dar e normal. Uneori plang ca sunt atat de putini care vad unde mergem, in ce directie ne indreptam ca tara…

      00
    • Unii sunt optimiști pentru că așa sunt ei pur și simplu, de asta pot merge la Mamaia (de ex.) și acolo pot vedea partea frumoasa – am ajuns repede, m-am distrat, am făcut o baie și aia e, mă întorc acasă.

      Pe de altă parte alții, cum pari că ești și tu, cand merg la Mamaia sau in alte locuri nu vad partea frumoasa ci doar mizeria și neregulile și astfel își reconfirma că locul respectiv este de rahat – problema este că gândirea asta nu îți face bine pe termen lung.

      Exemplul de mai sus este aleatoriu, unora le place la Mamaia, altora nu, dar în mod cert sunt oameni cărora le place, că altfel stațiunea ar fi goala.

      00
    • Eu sunt cristici, ala cu dulceata lui de trandafiri, tabieturi din secolul bunicilor. Am mai scris niste texte despre „maneră” (manieră), despre haine elegante, despre placerea celor din secolul trecut de a se plimba seara, la promenada, prin Sinaia sau Vatra Dornei (chiar si prin Bucuresti, Iasi, sau Cluj).
      Sinaia sau Vatra Dornei erau pentru a fugi de tumultul oraselor. „Tumultul”… cand nici masini nu erau.
      Crede cineva ca s-a schimbat creierul uman atat de mult in 100 de ani, incat in 2021 poti mai mult „tumultum”? Exista vreo zona in Romania… mai exista vreo zona in Romania unde sa „tratezi natural” depresia?
      Dunarea… al doilea cel mai mare fluviu din Europa. Faleze, plimbari pe malul apei curgatoare… o veritabila cura a depresiei.
      „De Ziua Dunării se colectează remorci de mizerii din sectorul românesc al fluviului. În restul anului, peste 1500 de tone de plastic plutesc în voia sorții, se lipesc de maluri și nasc un peisaj dezolant.”

      00
    • Daca as merge la psiholog, pariez ca ar spune ca nu pot schimba eu societatea, si sa ma impac cu ideea, ca altfel ma tampesc.
      Adica, sa devin rinocer?

      00
    • Man, România nu se va schimba dar tu poți schimba țara. Până atunci te plângi exact ca Bucureștenii dar nu faci nimic în privința asta.

      00
  5. Nope. I’ll just take a lot of pills, someday.

    00
  6. Cred că o mare problemă cu antidepresivele sunt diversele zvonuri, adevărate sau nu, cum că ar provoca efecte nedorite precum reducerea libidoului și probleme grave pe termen lung cu erecția.

    00
    • @toma: Da – majoritatea antidepresivelor scad dorința sexuală – e adevărat. Dar în depresie oricum nu prea ai tu chef de sex, și e un preț mic de plătit în schimbul liniștii.

    • PFFF… si tocmai cand ma gandeam sa merg la psiholog sa-mi dea pastile!

      00
    • libidoul scazut e o nonproblema cand esti depresiv ba chiar as spune ca te-ar ajuta sa reusesti sa te recuperezi mai repede, asta cu erectia cred ca e prima data cand aud. oricum iei pastile degeaba daca esti la fundul ierarhiei cum zice peterson, oamenii ignora ca viata de fapt e destul de maro, depresivii sunt in general mai aproape de realitate decat restul, oricum revin iar la ce zice peterson, practice what you want to become, daca practici depresie si ganduri negative nu prea iesi din asa ceva, cred ca un lucru important care ar trebui sa il aiba orice om in depresie e o mana de prieteni care sa-i ofere suport, practic cred ca fara asta se ajunge relativ simplu la suicid

      00
  7. putini se sinucid, majoritatea ne autodistruge, selectam subconștient persoane toxice, mâncare proasta, colaboratori diletanți pt blog

    00
    • Acum vreo luna am ingropat un depresiv. Tanar. A ales sinuciderea prin „uitarea de el”. I-a luat ceva ani, peste 10. Se refugiase in bautura, si nu l-a mai putut scoate nimeni de acolo. Ar mai fi trait lejer macar 25-30 de ani… Problema lui a fost ca refuza cu MARE incapatanare ajutorul.

      00
  8. Am recurent si depresie si anxietate.

    E posibil sa trec mai usor peste depresie decat peste anxietate?

    Depresia o combat cu rutina si sport si pe masura ce imi reasez programul somnul revine la normal, productivitatea idem.

    Anxietatea nu o pot controla, o pot ameliora dar nu i-am dat de capat. Am fost la medic, am incercat zoloft dar starea generala e mai rea decat anxietatea.

    00
    • Depresia vine de la sine cu anxietate la pachet. Când se tratează trebuie pus accentul pe sau luată întâi anxietatea la tratament. După ce trece aia se poate concentra omul mai bine la terapie și se poate merge și pe înlăturarea depresiei.
      Pentru anxietate se pot face anumite exerciții de respirație. Un truc ieftin e să-ți ții respirația o vreme (vezi articolul meu despre anxietate). Dar ideal ar fi să mergi la un psiholog sau psihiatru. Ultimul ți-ar putea prescrie niște anxiolitice (Xanax sau un echivalent). Sunt foarte bune în stoparea anxietății. Zoloft nu e anxiolitic, e un SSRI (Selective Serotonin Reuptake Inhibitor) folosit în depresie. E antidepresiv mai exact, nu anxiolitic. Anxioliticele sunt foarte ieftine dar ai nevoie de rețetă de la un psihiatru pentru ele. Eu aș zice să mergi la cineva să te consulte pe partea de anxietate cel puțin. Vezi dacă-ți prescrie Xanax, Anxiar, Alprazolam sau altceva din familia asta mai cunoscută de anxiolitice.

    • Este mult de discutat, dar in esență omul are un mecanism natural de tip lupta sau fugi care se activează automat în situații riscante, gen te ataca ursul in padure.
      Faptul că atunci îți este frica e un lucru bun, că ești mai alert, mai rapid si fugi mai repede sau rupi o creangă din copac și dai in urs etc.

      Acesta este un mecanism natural, însă la unii oameni se activează aiurea, în situații care nu sunt foarte stresante, gen condusul mașinii, activități obișnuite la serviciu, când văd un păianjen etc.

      Oamenii văd că au probleme la unele activități și atunci le evita, doar că anxietatea apare la alte activități, le eviți și pe alea și tot asa , astfel că la un moment dat anxietatea îți controlează viața.

      Oamenii vor că anxietatea sa nu mai fie, doar că asta nu se poate, orice om are anumite momente de anxietate, iar scopul final nu este sa controlezi anxietatea, pentru că nu se poate, anxietatea face parte din noi ca oameni, ci trebuie sa o lași să treacă – ca să zic asa, adică în esență trebuie sa te expui, adică treptat să faci acele activități care îți cauzează anxietatea și da înveți să trăiești cu ele.

      De exemplu dacă îți este frica de păianjeni nu o sa te închizi într-o cameră plina cu păianjeni, dar poți începe prin a te uita la un păianjen care este sub un pahar de sticla și stai așa, chiar daca nu mai poți de frica, in alta zi îl lași să umble pe masa și tot așa – dar lucrurile astea ar trebui sa le faci cu un psiholog dacă șingur nu reușești.

      00
    • Pentru respiratie am la ceas reminderul ala de breathe care e util si am inceput sa fac yoga dimineata.

      00
    • consult recent nu am mai avut dar oricum nici probleme ca in trecut, sunt incomparabil mai bine prin urmare nici nevoia sa merg la medic nu am mai simtit.

      00
    • Fiecare om își are propria limită și toleranțe diferite la probleme și căcaturi de care se lovește în viață. De multe ori stările ăstea vin la pachet cu altele, de fapt stările sunt un rezultat al dezamăgirilor și că viața merge din rateu, în rateu, în rateu. Și la un moment dat omul se dezumflă, cade psihic, îi dispare dorința de a vrea să facă, de a mișca pentru o viață mai bună, pentru că simte că rezultatul e mereu același.
      Anxietatea vine la pachet cu sărăcia, cu o sărăcie intelectuală și spirituală, combinată de multe ori cu abuzul de alcool, droguri, tutun, ba jocuri de noroc, ba mici sau mai mari infracțiuni, din combinațiile a ceea ce am zis mai înainte. Odată intrat într-o stare din asta, se iese foarte greu.
      Un element foarte important in toată chestia asta este consumul de alcool. Deși multora nu le vine a crede, alcoolul este un puternic catalizator al stărilor depresive, mai ales după ce îi trece efectul.
      Știu ce zic, că am destule exemplare în clan, care au problema asta și au și murit din cauza complicațiilor generate de abuz.
      Unii își revin, alții se mențin pe linia de plutire, alții se duc la fund și eventual învață cu harpa.
      La câte căcaturi și prostii am făcut, prin câte belele am trecut, atât căutate de mine, cât și din anturajele dubioase, problemele de familie ar fi trebuit să fiu depresiv din ăla levăl 99 sau să fiu o amintire pentru neamuri. Cumva am reușit să trec peste, să găsesc calea, dar cu niște sechele pe dinăuntru, pe care le observ și încerc să le mai ameliorez. Îmi iese cu unele, mai ratez cu altele, dar per general mi-am revenit în ultimii 7 ani destul de bine zic eu…
      Trist este că mulți nu au ce le trebuie să revină, dar nici nu ar admite că au o problemă.
      De ceva vreme intru la relaxare pe subredditu r/stopdrinking să citesc poveștile oamenilor, care postează acolo.
      O spun in calitate de medaliat olimpic la 100 ml garduri, anduranță cu sticla și proba de bidon de bere pe post de oină.
      Articolul ăsta a cam durut, pentru că am văzut niște chestii prin el, pe care le-am găsit la mine din trecut și aduce aminte de trecutul pe care mi-l amintesc ca o poveste.
      Cel mai mult mă bucur că pe lângă toate rezoluțiile de început de 2021, care s-au îndeplinit până acum, este că din noiembrie anul trecut am stat departe de matrafox. Restul este bonus.

      00
    • @Mirel: yep – foarte bine scris.

  9. Modernity has failed us.

    00
  10. Mă regăsesc printre cele descrise în articol. Pentru a diagnostica sau trata se apelează la psiholog sau psihiatru?
    Mulțumesc!

    00
    • @Horse: și unul și celălalt sunt OK. Psihiatrul, în caz că e nevoie, îți poate prescrie și medicamente. Psihologul însă nu; el poate face doar trimitere la psihiatru pentru medicamentație.

  11. In cazul unei depresii cauzate de o dizabilitate veche de peste 20 ani ce e de facut? Este nevoie de serviciile unui psihiatru? S-a apelat la psihoterapie o perioada destul de lunga insa nu am vazut din pacate sa dea roade pe termen lung.

    00
    • @Ana: depinde de ce dizabilitate e vorba, cum s-a produs, depinde de mai multe chestii. Dar dacă depresia nu e în formă agravată atunci nu e nevoie de medicamente. Cât despre cum nu a dat rezultate – se poate încerca la alt psihoterapeut.

  12. Mi-aţi putea oferi o recomandare pentru un specialist în Iaşi, vă rog?

    00
  13. @Răzvan, ai pe lista de articole în aşteptare şi unul despre fobii? Sau nu e de „competența” ta?

    00
    • Yep – ar merge și unul despre fobii cândva.

    • @Răzvan T. Coloja – chiar imi statea pe limba (tastatura) de cateva zile sa te intreb si eu despre un articol despre fobii. Ma intereseaza sub toate unghiurile dar mai ales din perspectiva generala a „obiectului” fobiei (in particular, in cazul meu e vorba de fobia de dentist, cred ca se numeste odontofobie… eu fiind dentistul…)

      00
  14. Depresia e un dezechilibru chimic al creierului (lipsa endorfinelor) care nu are nicio legatura cu statutul social si finantele. Din pacate, dupa cum spune Razvan, multi confunda depresia cu tristetea. Multi depresivi sau cu fond depresiv (din care fac si eu parte) pot functiona in parametri normali in societate atata timp cat fac terapie sau/si, in cazul depresiilor cronice, iau o combinatie de antidepresive. Va recomand sa cititi “Demonul amiezii” de Andrew Solomon ca sa intelegeti mai bine depresia.
    Tot ce pot sa spun e ca episoadele depresive sunt absolut cumplite. Nu vreau sa intru in prea multe detalii, dar confirm ca devii complet nefunctional in cazul depresiei clinice.
    Pastilele pot ajuta pana la un punct, psihologul ajuta. Sunt extrem de multi depresivi in jurul nostru care nu cauta si nu primesc ajutor. Multi somatizeaza si apar diverse boli, dar aici intram in alt subiect.
    Depresia, desi e considerata adeseori un moft, e una dintre cele mai periculoase si imprevizibile manifestari ale psihicului uman.

    20
  15. Aia cu pastilele la Americani nu e chiar de show. Opioidele fac ravagii zilele astea, doar că a fost îngropată de știri cu Corona și Trump.

    Când lucram la event catering in SUA. Am prins o convenție de medici din statul respectiv. Discutau băieții rețetarul unor pacienți precum discută pescarii ultima captură.

    00
    • @Marsten: niciun psihiatru nu ar prescrie opioide vreodată. Alea sunt pentru… anestezie. :)

    • În SUA opioidele fac ravagii, însă sunt prescrise pentru dureri fizice diverse mai mult sau mai puțin grave. Dependența e atinsă relativ repede și calea de întors e dificilă. E un adevărat scandal acolo cu oxycontin, procese deschise etc. Lobby-urile sunt foarte importante acolo

      00
  16. Eu aș mai adăuga la asta și evitarea știrilor și presei. Eu nu mă mai uit la știri, și încerc să evit știrile pe cât posibil de ceva ani. Am observat deja că sunt un cancer asupra sănătății mintale (dacă-mi este permis să folosesc termenul ăsta nefiind de profesie).

    Mai citesc pe net când cum vreau eu, dar și așa încerc la maxim să curăț tot. Mi-am pus extensia aia de fb purity să ignore orice post despre prinți, prințese, meghan markle, ‘cum mai arată vedeta x’, și din astea.

    Chiar ieri văzusem exemplul maxim de inutilitate al știrilor. Știrea aia cu un om care a scos un ciocan la alt om în trafic. S-a și dus un reporter digi să filmeze în stradă să explice ce și cum. Totul de pe un rahat de filmare cu telefonul.

    M-a frapat așa ca idee câtă inutilitate de știre pentru nimic. Efectiv nimic. Urmează ce? Să facă știri de fiecare dată când cineva înjură pe altcineva în trafic? Cu ce, analiza gramaticală a înjurăturilor? Statistica înjurăturilor?

    Normal că oamenii care sunt predispuși la depresie sunt afectați când văd doar știri negative, una după alta, 90% despre absolut nimic, iar 99,99% despre lucruri care nu-i vor afecta cu absolut nimic niciodată. Și pe mine care nu pot zice că sunt predispus mă afectează, îmi creează sentimentul ăsta de lipsă de speranță pentru viitor, dar îmi dau seama apoi că ăsta e mecanismul lor, asta e marfa care-o vând, treaba mea e să nu cumpăr.

    Maică-mea îmi zicea sinceră, că pe vremea ei nu se întâmplau atâtea. A crescut cu 2 ore de TV pe zi, și nu vedea legătura. I-am explicat de 100 de ori că se întâmplau, dar dacă se întâmplau la mai mult de 1 km de tine, nu existau. Și era bine, oamenii se simțeau bine în fața blocului, socializau, nu intrau în depresie că cineva la 50 de sate mai încolo și-a bătut nevasta. Săreau în ajutor dacă vecinul își bătea nevasta și era destul.

    Mi se pare interesant cum față de alte vremuri, nu ne cunoaștem vecinii și cei lângă care locuim efectiv, dar știm detalii picante inutile din viața vedetelor cu care nu vom interacționa niciodată, și nici nu ne va afecta viața în nici un fel vreodată.

    Pensionarii sunt cei mai predispuși săracii, că ei vin din vremea în care știrile erau serioase și informative cât de cât.

    I-am luat la bunicul meu televizor în ultimii ani, pentru prima oară-n viața lui, fiind singur, se mai uita la știri la una alta, și am văzut o schimbare radicală de comportament. Era mai agitat, era mai îngrijiorat, era mai serios, totul despre lucruri care nu-l afectau cu nimic, nu-l afectaseră cu nimic toată viața, dar acum că le vedea zilnic, acum făceau cumva parte din viața lui. De acolo mai vin și extreme gen: cum poți să mănânci liniștit când știi că în Yemen se moare de foame?

    Evitați orice presă pe cât posibil, nu sunt acolo să vă prezinte știri, sunt acolo să vă țină lipiți de televizoare ca să vă poată arăta reclame. Atât.

    Doar ca idee, deși m-am abonat la pagina de știri a Digi24, în mărinimia lor, ei tot dau cross-post de la paginile lor de can can, sport și inutilități. Le-am dat block la toate paginile alea pentru că efectiv mă enervează, dar Digi insistă în continuare ca atunci când nu sunt știri, să bage informații despre ce mașini și-a mai luat nu știu ce fotbalist, câți copii și-a mai făcut borcea, dacă divorțează sau nu prodanca. Efectiv nu mai ai scăpare, noroc cu fb purity (extensie de chrome desktop).

    Cum ar suna asta în ziua de azi:
    https://www.bbc.com/news/entertainment-arts-39633603

    00
    • Asta cu știrile e o scuză, nu o cauză, părerea mea. Oricare dintre noi dispunem de niște,, filtre,, doar că din comoditate, obișnuință, lene sau neștiință nu le folosim. Caută-ți modul ignore sau delete la chestiile care îți provoacă un disconfort. Că e o știre, un job, o persoană. Dacă o iei pe ulei din cauza altora, pe majoritatea o să îi doară în dos de tine.

      00
  17. boala psihica de baza a lui t.coloja: narcisismul dus la paroxism.

    00
  18. Am renuntat sa citesc de la “conditie serioasa”. “Condition”=boala, afectiune.

    Restul articolului sa-l citeasca cine vrea…

    01
    • Mă dă voi nu aveți altă realizare în viață decât bac-ul la română?

      00
    • @core:

      CONDÍȚIE, condiții, s. f.
      2. Împrejurările în care se petrece un fenomen.

      Afecțiunea pe care o denumim ”depresie” este un fenomen. Unul serios, zic eu.
      Dar fii atent și-aici:

      4. poziție, situație, stare […]

      ”Condiție” este folosit în România în domeniul medical și domeniile conexe. Des.

      Cu plăcere.

    • @Răzvan, vezi însă că ai luat microbul englez cu comfort, discomfort, recomfortant :)

      00
    • NOU
      #60

      “Determinat” in loc de “hotarat” si ar mai fi…

      00
    • Vezi ca ne provoci un distres….

      00
  19. @ Razvan T. Coloja
    Am o intrebare, offtopic, legată de ticurile nervoase.
    Se poate cumva scăpa de ele sau se pot ameliora manifestările?

    00
    • Aici depinde de cauza ticurilor. Dacă nu ai ceva boală a sistemului nervos atunci ticurile sunt o reacție a omului de a procesa niște chestii. De multe ori pe fond de stres („Nu mai da din picior când stai in bancă!”)

      Cu timpul ticul poate deveni metoda prin care tu procesezi o anumită situație dificilă, cea ce înseamnă că a trecut de la reacție din reflex la o acțiune care o faci cu intenție. Nu știu dacă tranziția asta face ticul mai ușor sau mai greu de tratat.

      Probabil metoda de tratare ar fi actualizarea de sine în privința cauzei ticulului și apoi încercarea de a găsi alte metode de a trece peste cauză.

      Probabil e important de făcut și distincții între un tic și OCD.

      00
    • Da – se poate omul dezvăța de ele.

    • Mersi pentru răspunsuri, Răzvan.
      Poate fi o idee de articol? Thanks.

      00
  20. Mi-a murit soțul în aprilie. Avea 35 de ani.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.