Rubrica de psihologie: Chestia cu anxietatea

Se tot vorbește despre anxietate pe ici și colo – pe la TV, prin articole de specialitate. Lumea știe că e chestia aia nasoală de care ”suferă” unii. Și se cer niște clarificări în acest sens.

Anxietate avem, am avut și vom mai avea cu toții. Sunt stări de anxietate mai precis și derivă din situații, gânduri sau momente în care suntem puși în fața unui stimul anxiogen. Unde ”stimul anxiogen” e orice, de la un examen pe care ne temem că-l picăm până la câinele pașnic care trece pe lângă omul cu canofobie. Când vă e teamă de ceva sunteți de fapt anxioși. Când sunteți jenați, de cele mai multe ori resimțiți și anxietate cu jena aia. Coșmarul care vă trezește din somn? Anxietate. Trac de scenă? Tot anxietate. Tipa aia mișto pe care nu știți cum s-o abordați? Anxietate ori de câte ori dați ochii cu ea.

Diferența e de nivel. Anxietatea e ceva normal – după cum vom vedea mai încolo. Tulburarea de anxietate însă e ceva mai nasol. Cam la ea se referă lumea când spune ”anxietate” de fapt.

Izvorul genetic al anxietății vine de undeva din primele noastre secole ca ființe. Fie maimuțe, fie umanoizi, fie homo sapiens, fie toate (cel mai probabil). Anxietatea era extrem de folositoare pe vremuri. Stătea omul în iarba înaltă și aștepta să apară căprioara sau mamutul. Așa – singur cuc, el cu sulița lui. Problema după ce aștepți vreo 5-6 ore să vină carnea e că toată liniștea aia începe să-ți joace feste. Auzi un fâșâit în iarba înaltă vreo 5 metri în fața ta și într-o secundă te gândești fie că-i mâncare, fie că e un animal de pradă. Habar nu ai, dar ca norocul în secunda aia intervine anxietatea: inima începe să bată mult mai repede ceea ce face sângele să pompeze spre creier. Asta în schimb duce mult mai mult oxigen la creier și omul din iarbă devine alert. Surplusul de oxigen ascute simțurile (văz, auz) și face mușchii să se tensioneze rapid. Ce se întâmplă practic e că întreg corpul se pregătește pentru răspunsul ăla de fight-or-flight de care tot ați auzit prin documentare. Sângele care curge rapid prin corp și inima care bate rapid stârnesc valuri de adrenalină. Mușchii sunt gata fie să te ajute să o rupi la fugă, fie să te ajute să izbești cu sulița la nevoie. E secunda aia de sprint care îți salvează viața.

Anxietatea avea un rol adaptativ în trecut. Ne ajuta să rămânem în viață. Corpul se activa rapid în momentul anxietății și ne dădea un boost de-ăsta de adrenalină care ne ajuta fie să lupăm cu dihania, fie s-o supunem pentru a face rost de hrană. Teama aia ne ținea în viață și ne făcea capabili de lucruri care ar fi necesitat pregătire altfel: pregătire sufletească de ”sunt gata acum, așa că atac” sau ”nu cred că am destulă forță să izbesc cu ghioaga dar poate dacă mă antrenez puțin…”.

Dar în ultima sută de ani s-a întâmplat ceva ce ne-a cam schimbat tabieturile ca rasă. A venit revoluția industrială și cu ea am cam ieșit din primitivismul manual de până atunci. Înainte de asta, primele orașe-state impuseseră reguli sociale și confereau protecție, așa că nu mai dormeai în pădure la foc de tabără, un ochi deschis și o mână pe cuțit. Așa se face că în ziua de azi mare parte a lumii nu mai are nevoie mare de funcția aceea de fight-or-flight a anxietății. Genetic însă ea e transmisă din om în om. Și uneori mai dă rateuri, cum ar fi atunci când se declanșează brusc și din te miri ce, în cele mai nepotrivite momente. Intensitatea e atât de mare încât devine dezadaptativă: nu mai putem funcționa, surplusul de oxigen ne face confuzi, hiperventilăm, amețim, simțim o teamă difuză și incertă. Practic mergi pe stradă calm și brusc intri în modul ”fight or flight” din senin sau pentru că un stimul extern cât se poate de inocent ți-a apărut în cale: un câine, un cărăbuș, un om care seamănă cu fostul învățător din generală care te cam căpăcea. Sau poate ai auzit un sunet pe care-l asociezi subconștient cu ceva rău ori ești într-o situație pe care o supraevaluezi ca fiind groaznică. În cazurile acestea anxietatea iese la iveală și ne împiedică să funcționăm. Corpul ne dictează să fugim sau să protestăm fizic dar în față e doar un gândac sau o mașină parcată. Practic corpul și mintea supralicitează pericolul acela și răspunde corespunzător.

Așa se aunge la terapie și/sau anxiolitice. Și ambele chestii ajută. În cazurile în care alte afecțiuni vin cu anxietate se tratează de obicei anxietatea întâi și abia apoi restul. Cum ar fi în tulburările de personalitate care cauzează episoade de anxietate. Sau uneori în depresie, când depresia vine de obicei cu anxietate și cele două se întrețin una pe cealaltă. Se rupe cercul tratând anxietatea și apoi gândurile negative cauzate de depresie sau se lucrează la ele în paralel. Asta deoarece e greu să lucrezi cu un client/pacient dacă acesta nu se poate concentra din cauza anxietății, dacă te aude în reluare sau e foarte speriat că nu știe ce se petrece cu el.

Când nu vorbim despre tulburarea de anxietate, anxietatea are până și acum rolul ei. Ne pune în gardă când ceva nu e în regulă în mediu. Sau ne scoate din lâncezeală dacă situația cere acțiune rapidă și certă. Axnietatea face mamele – de exemplu – să-și verifice cât mai des copiii. Char dacă sunt în siguranță. Așa le dictează instinctul. În 99% din cazuri se agită degeaba, dar în acel 1% poate tocmai intră peste un bebeluș care s-a acoperit cumva peste cap cu pătura și nu prea mai ajunge la aer. Anxietatea le face vigilente în primii ani de viață ai copilului și – chit că le obosește – le obligă să vegheze lângă copil, atente la cele mai mici detalii.

Tot anxietatea ne face să ne temem de lucrurile incerte, iar asta de cele mai multe ori e bine. Dacă începe un glob verde de lumină să leviteze și zbârnâie prin fața noastră, anxietatea va fi aceea care ne va feri să băgăm mâna prin el. Că poate rămânem fără ea dacă am cerceta fără teamă. Pe o stradă întunecată și bizară devenim anxioși parțial pentru că al nostru corp ne pregătește temporar pentru situații potențial dificile. În 99% din cazuri nu va sări un monstru de la balcon fix pe noi, dar în 1% din cazuri poate e pe-acolo un tip pus pe furat portofele sau bătut străini. Așa că ”ce-i sigur e sigur” și anxietatea pompează oxigen la creier și adrenalină în corp.

În unii oameni factorul genetic a contribuit în așa fel încât a transmis anxietatea de la părinți sau de la o altă rudă. Atunci e mai nasol, că se declanșează când-cum – în funcție de reacții chimice din corp, gânduri, vise, evenimente, amintiri sau chestii nevinovate. Alții au anxietate extrem de rar sau la un nivel atât de scăzut încât nu provoacă un disconfort.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

25 comentarii

  1. Sa scrie mai mult Razvan, restul sunt de umplutura! 😀

    Comentariu apreciat.9428
    • Exceptie: Cristici 🙂

      Comentariu apreciat.5221
    • NOU
      #3

      Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 2563
    • In temă cu articolul, eu pot scrie despre cuttere la Lidl, lăsând psihologul să comenteze daca-s nebun sau nu.
      “Fight or flight” a fost la Lidl, apropo de acel text al meu.
      În trecut eram mai “flight”, acum sunt mai pe “fight”. Anxietate. Mă regăsesc în text.
      Trebuie să mă reîntorc în sală, mersul la sală mă calma cumva.

      00
  2. NOU
    #5

    Søren Kierkegaard – anxietatea e buna!

    143
  3. @ Autor. Imi recomanzi un coleg bun in Cluj? Raman recunoscator.

    132
  4. @ Răzvan, tulburările digestive pot genera anxietate sau invers ? Anxietatea poate provoca probleme de digestie, ulcere, probleme cu colonul, grețuri, vomă ? ( Nu mă refer la episoade scurte de dureri de stomac, arsuri, și micile emoții pe care le mai ,,simțim,, în stomac). Sau astea fac parte din tulburarea de anxietate?

    101
    • @Paco: Anxietatea poate provoca oarecare greață și chiar vomă. Nu provoacă probleme mai grav însă precum ulcere. Greață și vomă doar în cazurile extreme.
      Tulburările digestive nu cred să provoace anxietate decât dacă e la mijloc tulburarea de somatizare sau ipohondria sau altă chestie de-asta de iese din cerebel și afectează fizicul. Și atunci doar uneori.

    • @ Răzvan, mulțumesc pentru răspuns.

      61
    • O sa raspund si eu desi nu sunt psiholog, am citit multe carti si am experimentat pe propria piele cu anxietatea generalizata.

      Da, tulburarile digestive pot declansa anxietatea, mai ales cele de intestine precum sindrom intestin iritabil. Din observatiile mele anxietatea se declanseaza din cauza modificarii tipului de respiratiei. Din una de relaxare din abdomen se schimba in una “shallow” din piept. Asta din cauza senzatiilor neplacute din zona intestinelor pe care incercam sa le evitam sau sa le ignoram.

      Si starea de anxietate semi permanenta poate duce la tulburari digestive din simplul motiv ca digestia are loc in momentele de relaxare, iar daca suntem mereu in starea de stres, digestia nu mai are loc corespunzator.

      De aici poti intra intr-un carusel care se autosustine si din care cu greu poti iesi.

      Pe langa meditatie, tehnici de relaxare a respiratiei, sedinte la psiholog, ce mai functioneaza bine pentru relaxarea digestiva sunt probioticele.

      130
  5. @ Autor. Imi recomanzi un coleg bun in Timisoara? Ce se intampla cu blogul tau? Nu mai scri deloc?

    25
    • @Rigoletto: știam pe cineva în Timișoara dar nu-mi aduc aminte numele. Revin mai încolo dacă-mi amintesc.
      De blog nu mai am chef de ani buni. Scriu doar dacă mă plictisesc foarte tare, dar n-am acum niciun chef să-l devirusez și updatez și whatnot.

    • Lidia Cotosman în Timișoara. Rezultate excelente în multe și complicate situații.

      11
  6. Am pe una la muncă și cu co-dependență și cu evitantă și cu anxietate.
    E trist să vezi cum toate 3 se combină să o țină mereu la nivelul care e și chiar mai jos încet încet.

    Ai dreptate cu anxietatea, până nu se duce aia, ea nu v-a face niciun progres.

    În plm a izbucnit în plâns la un kkt de training de conflict management. Nici măcar de la exercițiu ci de la faptul că instructoarea explica că sunt diferite roluri care le poți lua instinctiv în timpul unui conflict, iar colega a luat rolul “copil”.

    2 ore n-a mai putut face nimic în afară de plâns și hiperventilație.

    310
  7. Se poate un articol detaliat despre cum au dat-o atatia in anxietate (mai exact, frica de moarte), cu ocazia recentei pandemii, avand comportamente vizibil deplasate pentru niste oameni normali, cum pareau inainte?

    52
    • Bun subiect!
      Cred că mulți nu si-au pus problema morții în mod real. Când de-odată ea era foarte aproape, lângă ei!
      Plus presa, asediul presei in a băga frica in populație.
      Eu nu m-am uitat la TV, eram cel mai relaxat din familie. Ai mei nu înțelegeau cum de nu “conștientizez pericolul”. Îl conștientizez, mă pazesc, aveam covoras la intrare ud cu apă cu clor. Aveam hainede iesit afara care nu depășeau holul, in casă, ma dezbracam până la chiloți, pe hol. Si ieșeam doar o zi/două pe săptămână.
      Conștientizam pericolul, dar nu innebuneam, pentru ca nu ma uitam la știri.

      Am cunoscut pe cineva care brava zicând că nu a fost bolnav niciodată, lui nu are ce sa i se întâmple, “medicii sunt proști”. S-a îmbolnăvit. Nu prea grav, dar suficient de grav încât să fie chemată salvarea. Prima salvare nu avea echipamentele care trebuiau, a venit a doua.
      Omul a văzut două salvari, el care nu a fost la medic niciodată in viața lui, s-a speriat. Atât de tare încât… a murit. 🙁
      Noi cei din jurul lui, care il cunoșteam bine credem că și frica l-a făcut sa aiba acel puseu de tensiune care l-a omorât. 🙁
      So… foarte bun subiect ai propus.

      30
    • De la moartea omului acesta, am o idee in cap de text.
      La noi in familie se pune/punea des o intrebare: “Ce ai face dacă ai fi milionar, care sunt visurile tale? Ai fonduri nelimitate… cu ce te-ai ocupa?” Temă de meditație.
      Am inceput, eu, sa schimb intrebarea: “Dacă ati sti că mai aveti un an, doi ani, maximum cinci ani de trăit, ce ați face, cu ce v-ați ocupa?”
      De exemplu, așa mi-am dat seama cât de mult îmi doresc să traversez Europa cu motocicleta. Am permis de ceva ani, încă n-am moto. Trebuie sa-mi iau. Trebuie să traversez Europa cu motocicleta. Dacă mor la anul?
      —> poate ma adun sa incropesc un text. Dar ideea principala am zis-o deja in acest comentariu.

      20

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link, de la PCGarage prin acest link sau de la Finestore.