Rubrica de psihologie: afecțiuni psihice prin filme (part 1)

Hollywood-ul iubește chestia asta cu afecțiunile psihice. Dă eroului o latură umană dacă e prezentat ca fiind suferind de depresie, anxietate, tulburări de personalitate. Filmul devine mai interesant dacă cineva are schizofrenie în el. Problema e că pe ecran dau bine doar extremele. Schizofrenicul e prezentat poate ca un criminal în serie iar cel cu multiple personalități la fel. Așa că filmele lasă uneori impresia că schizofrenia ar fi tulburarea de personalitate multiplă sau reciproca. Puține titluri prezintă în mod veridic bolile mintale și tulburările, chiar și atunci romanticizate cumva, să placă privitorului și să-și facă ăla cruce că – uite – bipolarul urlă și aleargă dezbrăcat.
Mai jos sunt o serie de referințe la filme care prezintă cât-de-cât veridic chestiile din psihologie. Să nu rămâneți cu impresia că terapia cu electroșocuri face corpul să tremure în convulsii haotice ori că toți psihopații poartă la ei cuțit.

Mr. Jones (1993) – Tulburarea bipolară I

Tulburarea bipolară I este boală mintală. E pe viață, nu se vindecă; se poate ține sub control cu medicamente. Mai demult i se spunea tulburare maniaco-depresivă. Suferindul alternează între stări de depresie profundă și stări de exaltare accentuată, ultimele fiind numite episoade de manie. În episodul manic suferindul are gânduri care se succed cu rapiditate în așa fel încât, atunci când vorbește, omul sare de la o idee la alta și va tinde să vorbească repede. Se simte plin de energie și plin de idei noi. Verdele frunzelor e cel mai mișto verde pe care l-a văzut, e euforic, aerul îl simt mai curat, viața e mai frumoasă ca de obicei. Deși sună bine, problema e că cei cu tulburare bipolară I aflați în episodul manic ajung la concluzia rapidă că menirea lor e ”cutare”. Unde ”cutare” e orice, de la a se apuca de pictură și până la a-și vinde casa cu tot ce e în ea și a se muta în munți, să ducă o viață de pustnici. Într-un caz, un tip cu tulburare bipolară I a dat în episod manic, a făcut în fața casei un ”yard sale”, a vândut casa și toată mobila, și-a vândut inclusiv pisica (!) și și-a cumpărat o dubă. Planul lui era să conducă prin SUA până dă de o comună hippie, să trăiască împreună cu ei în perfectă comuniune cu natura. Când s-a trezit din episodul manic vreo șase zile mai târziu nu mai avea decât duba aceea și se afla la sute de kilometri depărtare de tot ceea ce știa. Și nu – nu i se mai părea o idee bună să devină hippie.
Mr. Jones (trailer) e un film din 1993 care-l are pe Richard Gere în rolul principal. Personajul are tulburare bipolară I și e extaziat încă de la început. Se supune inutil unor situații de risc, cum ar fi să umble în echilbru pe acoperișul unei case în construcție. Se îndrăgosește de terapeuta lui, intervine în timpul unui concert simfonic să dirijeze orchestra, e mereu bine-dispus și vorbește uneori în mod ciudat.
Filmul prezintă destul de bine episodul de manie din tulburarea bipolară I, fără prea multe artificii. Dacă vreți o idee despre ce înseamnă boala vă puteți uita la film și lua drept veridic ceea ce vedeți, cu excepția terapeutei leșinată după Richard Gere, că chestiile de genul nu se prea întâmplă în profesie pentru că-i fac mult rău clientului. Însă cei cu tulburare bipolară I se îndrăgosesc ușor și puternic.
Un alt film despre tulburarea bipolară I e Silver Linings Playbook (trailer) din 2012. Și acela prezintă extrem de bine episodul manic din boală: insomniile, ideile năstrușnice, energia debordantă, agitația, incoerența în gândire, grandomania.

Punch-Drunk Love (2002) – Tulburarea anxioasă

Despre tulburarea anxioasă am vorbit aici. Te incapacitează, te face să pari stângaci, te face să resimți emoțiile foarte puternic. Punch-Drunk Love (trailer) ne arată cum văd oamenii din societate tulburarea anxioasă. Adam Sandler face un rol mișto și – mi se pare – e primul lui film într-un rol mai serios, non-umoristic. Uitați-vă la film și gândiți-vă că omul acela suferă cam în fiecare clipă a lui și cam de aceea pare ciudat. E interesantă scena când începe să alerge și să geamă, hăituit parcă de cineva, neprimind aer și în toiul panicii. Cam aa e și cu tulburarea anxioasă: emoțiile le resimți atât de puternic încât te pierzi cu firea uneori. Eroul principal e stângaci în relațiile sociale și mai ales în cele amoroase pentru că trebuie să lupte anxietatea ridicată în cele mai banale situații. E poate cel mai bun film pe tema asta.

Crash (1996) – Mecanofilie

Este ecranizarea romanului cu același nume, semnat J. G. Ballard. Tot după o carte a lui Ballard s-a făcut High Rise (trailer) din 2015. În Crash (trailer) e vorba despre un grup de tipi și tipe care simt excitare sexuală în prezența automobilelor. Este un fetiș extrem de rar denumit în psihologie drept ”mecanofilie”. Cei cu mecanofilie au rețele neuronale care fac cumva contact între zona excitației sexuale și ideea de automobil, mașinărie, aparatură. Literalmente se pot îndrăgosti de un motor (de exemplu) au de un aparat casnic. Fiind o condiție extrem de rară filmul prezintă oarecum romanticizat un grup de astfel de oameni care au în comun fetișul acesta pentru mașini. Mai specific pentru accidentele cu mașini, cuplând intensitatea momentului izbirii caroseriei de ceva cu excitația sexuală. E un film bizar dar mișto. Însă excitația sexuală față de volan și alte componente ale mașinii e prezentată veridic.
Alte filme despre fetișuri aparte sunt Love Object (trailer) – povestea unui tip care se îndrăgostește de o păpușă dedicată plăcerilor sexuale (agalmatofilie) și Happiness (trailer) (1998) care prezintă mai multe fetișuri în paralel.

Fight Club (1999) – Tulburarea de identitate multiplă

Ecranizare după primul roman al lui Chuck Palahniuk, Fight Club (trailer) cred că a fost văzut de mai toată lumea. E povestea unui tip cu dublă personalitate. Prima personalitate nu este în cunoștință de cauză în ceea ce privește acțiunile celei de-a doua, iar asta este veridic în ceea ce privește tulburarea de identitate multiplă. Split (trailer) din 2016 prezintă aceeași afecțiune dar îi conferă personajului vreo 25 de personalități, ceea ce e neverosimil. Cazurile de persoane cu mai mult de 3 personalități sunt atât de rare încât constituie obiect de studiu. Identity (trailer) din 2003 face aceeași greșală, prezentând vreo șase-șapte personalități într-un singur corp. Celebrul Psycho (trailer) al lui Hitchcock a distorsionat imaginea aceasta a celui cu tulburare de identitate multiplă transformându-l într-un psihopat periculos. În realitate nu sunt oameni periculoși și nu își tranșează victimele prin moteluri. Mai jos e un caz celebru al unei femei cu trei astfel de identități separate. Am tradus și adaptat subtitrarea mai demult așa că-l puteți urmări și dacă nu știți engleză. Puteți apoi face o comparație cu filmele artistice pentru o mai bună idee asupra condiției.

The Soloist (2009) – Schizofrenia

Despre schizofrenie se vorbește des și e destul de folosită prin producțiile cinematografice. The Soloist (trailer) e povestea unui violonist care fusese la școala de arte Julliard și ajunsese pe drumuri datorită schizofreniei. Filmul e destul de OK în a reprezenta condiția. Majoritatea celor cu schizofrenie ajung pe drumuri, din păcate. Asta deoarece ideile delirante le dictează uneori lucruri atipice, le modelează comportamentul sau – în cazul schizofreniei paranoide – îi fac bănuitori cu privire la intențiile celorlalți. Un film despre schizofrenia paranoidă e Pi (trailer) (1998). A Beautiful Mind (trailer) din 2001, Benny and Joon (trailer) din 1993, Shutter Island (trailer) din 2010, Kontroll (trailer) din 2003 și Donnie Darko (trailer) (2001). Mai toate prezintă ideea halucinațiilor vizuale și a gândirii dezorganizate. A ideilor delirante și cum acestea ghidează suferindul în aproape fiecare acțiune a lui.

Revin cu partea a II-a în altă zi, că am obosit tastând și mai am de lucru azi.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

55 comentarii

  1. E The Soloist mai reprezentativ decat Shutter Island pentru schizofrenie?

    71
    • Aș zice că da. Shutter Island e mult prea tras de păr în direcția asta. Halucinațiile din schizofrenie nu sunt chiar atât de atotcuprinzătoare încât să te facă să crezi că ai o cu totul altă viață.

  2. Interesant, la fel ca toate din serie. Merci!

    Comentariu apreciat.334
  3. American Psycho unde ar fi incadrat?

    101
    • La psihopatie, care derivă din tulburarea de personalitate antisocială.

    • Psihopatie?

      13
    • @sitting duck: psihopatia se definește prin caracteristici genetice preluate de individ. Îl fac lipsit de empatie de mic, nu acceptă și respectă autoritatea, scopul e avansul pe scara socială sau avuția. Prin comparația sociopatia e tot lipsă totală de empatie dar derivă din mediu: copilul a fost crescut în așa fel încât a devenit așa la maturitate. Sociopații sunt mai haotici decât psihopații, au un IQ de regulă mai scăzut. Ramirez (The Night Stalker) era cu sociopatie. Ted Bundy era cu psihopatie: calculat, educat, carismatic.
      Asta nu înseamnă că toți psihopații și sociopații sunt criminali în serie. Cu psihopatie era și Steve Jobs, de exemplu.

    • NOU
      #9

      Am intalnit o psihopata in viata reala. In cercul de prieteni/cunostinte, o fata care este dupa definitia de azi ‘gold digger’. Dar care manipuleaza foarte bine pe cei cu bani si dupa ce le goleste buzunarele, trece la urmatorul.
      Prima replica dupa ce am facut cunostinta a fost cati bani am. M-am blocat, dar spre ‘norocul’ meu sunt sarac, desi prietenii mei sunt in marea lor majoritate bogati sau realizati material. Am vazut-o cu unul dintre ei care in prezenta ei nu mai era el, era o umbra a lui, ii facea toate poftele, ba chiar a facut credite ca sa-i cumpere casa in Mallorca.
      Oamenii sunt altfel de animale :).

      203
  4. Am inteles din niste chestii pe care le-am citit alandala ca split personality de fapt nu exista. Nu mai tin minte ce au pus in locul ei. Schizofrenie? Am uitat. E o parte de adevar?

    Oamenii nu se refereau la diagnostice gresite, se refereau ca aceasta conditie de split personality per ansamblu nu exista.

    32
    • E cât se poate de reală. E clipul mai sus cu cele trei Eve.

    • Am o cunoștință care e medic psihiatru și mi-a povestit că există și că e definită ca atare și în DSM. Mi-a zis și că unul din cazurile clinice super-celebre în zona asta e al unei persoane oarbe, diagnosticată cu asta, și la care una din personalități vedea. Nu-mi mai amintesc exact explicația, știu că se prinseseră de niște lucruri și oricum exista și niște brain damage acolo (ceva accident).
      Din seria filmelor pe tema asta mai era și United States of Tara. Și cărți – Mințile lui Billy Milligan (după caz real din ce-mi amintesc).

      51
    • Exista, exista.
      Si trebuie sa ma crezi pe cuvint cind iti spun ca nu vrei sa ai de-a face cu doamna Elena, care se plinge cu voce pisicoasa ca vrea sa-si faca unghiile, iar citeva minute mai tirziu, cu voce baritonala iti spune ca se numeste Ivan si te acuza de antisemitism.
      Sau cu Matei, destul de blind si aproximativ ascultator ziua, iar daca se trezea noaptea, isi tragea gluga hanoracului peste cap si cerea in mod imperios de baut sau de fumat cu voce cavernoasa care nu admitea refuz (caz in care devenea violent).

      30
  5. Pentru ca de multe ori societatea in care traim m-a facut sa cred ca Michael Douglas in Falling Down este un personaj veridic, unde ar putea fi incadrat acest personaj.

    Fara sa persiflez stiinta psihologiei si pe cei care activeaza, dar creierul uman este o necunoscuta , la fel si multitudinea de personalitati umane care pot exista pe planeta, nu crezi ca e cam simplista abordarea voastra sa includeti toti oamenii in niste categorii destul de restranse?

    44
    • @becaly: în Falling Down e doar omul care a făcut declic sub imperiul stresului. E vorba de anomie acolo: revolta împotriva prea multor reguli impuse de societate.
      Cât despre reduse în câteva categorii – nici vorbă. Sunt sute de categorii. Mii. DSM-5, manualul tulburărilor mintale, are vreo 1000+ pagini și e gros de 4 degete. Corespondentul lui în psihiatrie – ICD-11 – e și ăla gros bine.

  6. Complet offtopic – mie mi se par unii actori in sine dubiosi dpdv psihic. Adam Sandler de ex.

    57
  7. Sa nu uitam si seriile:
    Homeland – Carrie Mathison (Claire Danes)
    Bron/Broen – Saga (Sofia Helin)
    🙂

    71
    • Numai mie mi s-a parut Homeland extrem de slab si de nerealist?
      La faza aia cu laptopul virusat de un hacker care “din intamplare” locuia la doua strazi distanta am ras cu lacrimi.

      44
  8. Personajul lui Nicholson din “As good as it gets” unde l-ai încarda? Schizofrenie?

    22
    • @L: nu – el e exemplu bun de tulburare obsesiv-compulsivă (și nu tulburare de personalitate obsesiv-compulsivă, care e altceva). Are obsesii și compulsii: toate să fie aranjate, aliniate, are tabieturile lui fixe, setul lui de reguli. Dacă deviază de la ele simte distres, așa că ține de ele cu dinții.

  9. poate cunoști funcții psihosomatice dar regula 1 din fight club sigur n o stii

    203
  10. Salut! Foarte interesante articolele tale.

    Jacobs Ladder ai văzut? Tulburarile disociative cât de dese sunt întâlnite? Știu când eram mai mic că nu eram sigur pe unele lucruri dacă le-am visat sau au s-au întâmplat în realitate.

    81
  11. Nu se intreaba nimeni cum iti dai seama daca esti sanatos la cap? :))

    91
    • Chiar contează? 🙂
      Ce înseamnă mai exact “sănătos la cap”?

      Sincer, mi se pare că atât timp cât suntem funcționali, noi cu noi înșine și noi cu și între alți oameni (de la cei mai apropiați până la lumea de pe stradă), niște mici “pitici” nu sunt o problemă. 🙂

      Presupun că sunt chestii care nu intră nici măcar în sfera tulburărilor de personalitate descrise în articolele anterioare, dar pe care unii le-ar considera o piedică în calea diagnosticului de “sănătos la cap”.
      De exemplu, taică-meu nu suportă fluturii de noapte. Nu știam și la un moment dat făcut cadou un … ceva, niște fluturi prinși pe un suport și toată chestia înrămată. Era mic (cam cât o foaie A4), drăguț, nu spectaculos sau foarte special, dar nici kich. Mi-a mulțumit, a zis că per ansamblu e drăguț, dar are el o idiosincrazie (cuvântul lui, nu al meu) cu fluturii de noapte și a dosit pe undeva aia.
      Nu vânează fluturi, nu-i urmărește prin casă când intră, doar nu-i plac un pic mai mult decât nu plac altor oameni.

      Nu cred că treaba asta s-ar califica cumva dpdv psihologic sau psihiatric, dar e posibil ca unii oameni pe care fluturii de noapte îi lasă reci să considere că are o problemă la căpuț. 🙂

      40
    • @AB: absolut corect ce zici. Nu orice chestie denotă patologie. Mie – de exemplu – nu-mi plac liliecii. Efectiv nu-i suport. Dar nu am fobie de lilieci, și e o diferență acolo. Dacă aveam fobie ”nu-mi plac” devenea ”tremur când mă gândesc la ei”. E foarte OK să nu-ți placă unele lucruri. Nu devin fobie decât în momentul în care devii extrem de anxios în preajma lor și/sau simpla lor imagine îți provoacă distres (care e mai mult decât ”repulsie”).
      Da așa e: există mult mai multe chestii pe lângă tulburările de personalitate și nu înseamnă că fiecare om are ”ceva”. Ai ”ceva” doar când acel ”ceva” te face disfuncțional. Îți întrerupe la modul serios activitățile sau le tulbură pe ale altora.

    • @Răzvan T. Coloja, asta voiam să-l întreb pe @Alin: ce consideră el “sănătos la cap”.

      Pt că eu consideram (și tu, ca specialist, pari să-mi dai dreptate) că un om nu e tocmai sănătos la cap atunci când “ceva”-ul îl împiedică să funcționeze la parametri decenți fie el cu el, fie el raportat la societate.

      Pe de altă parte, fiecare dintre noi avem un ceva (sau mai multe) care îi face pe alții să exclame “bă, tu nu ești sănătos la cap!”, dar care nu ne împiedică cu nimic să funcționăm.

      Îl întrebam pe @Alin, ce definiție a “sănătos la cap” are în vedere: prima (pe care o dai și tu, ca specialist) sau a doua?

      Mi se pare că unii insistă foarte mult “cum știi că ești sănătos la cap/nimeni nu e complet sănătos la cap”, voiam să știu ce înțeleg prin sintagmă.

      Mie nu-mi plac ploșnițele de cereale. Numai gândul să pun mâna goală pe așa ceva îmi pune un nod în stomac (bine, e valabil pt majoritatea gândacilor, dar ploșnițele de cereale sunt speciale). Totuși, când ajung la mine în casă, pot să le culeg cu un șervețel și să le arunc la toaletă și să trag apa. 🙂

      10
  12. Unde îl încadrezi pe Hannibal Lecter din Tăcerea Mieilor? Psihopat?
    Dar personajul Catherine-Sharin Stone din Basic Instinct?

    41
  13. Pasiunea asta a Hollywood – ului (mai ales în ultimii 30 de ani) pentru bolile psihice e o boala în sine.
    Ceva exemple de boli psihice din alte zari/timpuri: cinematografia românească, noul val francez, neorealismul italian, expresionismul german, filmele cu Stan și Bran? Găsim și pe-acolo ceva?

    61
  14. “Me, myself and Irene” este cel mai reprezentativ film pentru cei cu Tulburarea de identitate multiplă /S

    33
  15. Cand Teo spunea în show-ul Cuvinte murdare “bag plua în el de blender” sigur nu se gândea că există mecanofilia.

    61
  16. Hehe.
    Cred ca e singura referinta la “Crash” pe care o vad scrisa undeva de indeajuns de multa vreme cat sa ma loveasca melancolia.
    Plec palaria, nu castigi premii de simpatie pe nicaieri, nu ca ai incerca, da’ pe domeniu esti doxa.

    Revenind la subiect ma amuza ca multe dintre scrierile care provesc abordari sexuale dubioase si tabu-uri crunte au si o al naibii de mare calitate literara…Crash, Lolita, cam orice de Duras si Nin
    Nu stiu ce spune despre cititor pasiunea cult fata de cartea asta, dar ma amuza ca singurul loc in care am mai intalnit referinta unui orgasm legat direct accidentele auto e intr-un “pulp fiction” neaos din interbelic:
    Octav Dessila – “Bucuresti, orasul prabusirilor” in care una din protegoniste avea ceea ce numesti matale mecanofilie.
    Nu stiu cat de comuna e, dar am o vaga impresie ca (si) de aia le plac muierilor motociclistii:))
    Eros, Thanatos si asfalt uscat!

    55
    • @Habarnam:

      Plec palaria, nu castigi premii de simpatie pe nicaieri, nu ca ai incerca, da’ pe domeniu esti doxa.

      Eu mă consider un om foarte calm și politicos de felul meu. După cum observi mai sus, nu obișnuiesc nici să atac oamenii gratuit, nici să fiu țăran dacă ei se raportează la mine decent. Așa-s și-n viața de zi cu zi: te porți ok cu mine – mă port ok cu tine; mă ironizezi – te ironizez; mă scuipi – te scuip. Așa mi se pare corect să fie.
      Ah – că unii încearcă apa cu pumnul și se udă mai mult decât sperau ei – asta e problema lor. Nu mi-e jenă – de exemplu – să admit când n-am dreptate. Sau să afirm că un cutare text al lui Eftimie sau Cristici e mișto. Ce am avut eu de împărțit la un moment dat cu ei nu le face textele mai nasoale. Mai corect de-atât nu pot să fiu, sincer. Dar așa e – simpatia oamenilor cu care n-am băut măcar o bere mă lasă rece. Singura excepție e Craig Clevenger – un autor american – că era să fac pe mine de extaz când mi-a lăsat ăla un comentariu la un tweet. Dar atât.
      Dar mulțumesc pentru apreciere.

  17. Nu stii tu sigur ce e in capul si in sufletul unui om. Ce a trait, ce experiente a avut. Psihologia nu e o stiinta exacta. Am mai zis, nu e matematica. Nu exista rationament deductiv. E empirica.

    “X este sau PARE a fi bipolar?” Sigur e bipolar? Nu stiu. Care sunt CAUZELE? Tu ca psiholog vorbesti cu el dar cred ca de cele mai multe ori nu o sa iti zica adevarul gol golut. Unii se duc la psiholog si nu zic adevarul. Poate ca si ei sunt vinovati. Unii se mint singuri, si nu vor cu adevarat sa isi rezolve problemele.

    Oamenii isi pot rezolva si singuri problemele dar nu vor sa se uite interiorul lor si sa gaseasca solutii. Uneori problemele tot ei si le-au creat, si ei ar trebui sa stie ce sa faca.

    417
    • @Ana:

      Nu stii tu sigur ce e in capul si in sufletul unui om. Ce a trait, ce experiente a avut.

      De aceea se fac ședințe cu clienții și pacienții prin cabinete și spitale: să-ți spună ăia ce e în capul și ”sufletul” lor. Și ce experiențe au avut.

      Psihologia nu e o stiinta exacta. Am mai zis, nu e matematica. Nu exista rationament deductiv. E empirica.

      Nu este o știință exactă dar asta nu o face mai puțin știință. Iar raționamente în ea există și-s clare, testate și demonstrabile matematic prin statistică. Am făcut la SPSS și statistică prin facultate și masterat de m-am scârbit.

      “X este sau PARE a fi bipolar?” Sigur e bipolar? Nu stiu. Care sunt CAUZELE? Tu ca psiholog vorbesti cu el dar cred ca de cele mai multe ori nu o sa iti zica adevarul gol golut. Unii se duc la psiholog si nu zic adevarul. Poate ca si ei sunt vinovati. Unii se mint singuri, si nu vor cu adevarat sa isi rezolve problemele.

      Simptomele bipolarității sunt atât de clare încât până și-un student la psihologie le poate observa de la 10 metri distanță. Dar atunci când există dubii se aplică un test psihologic care relevă cât se poate de clar ce are un om sau dacă are ceva. Cauzele tulburării bipolare variază de la genetică la inducere prin expunere la stres extrem. Nu le discut aici, că nu e subiectul discuției și – sincer să fiu – nu știu dacă are rost cu tine.
      Cât despre clienții care nu spun adevărul te asigur că-mi dau seama în primele 5-10 minute. Cam 90% mint cu ceva. Asta deoarece ne place să fim evaluați pozitiv de ceilalț, chiar dacă asta e în detrimentul nostru. Așa că vei spune că nu – nu consumi droguri – deși se văd înțepături pe la tine prin braț și te scarpini obsesiv pe genunchi. E ok – psihologii sunt obișnuiți cu asta; se întâmplă des.

      Oamenii isi pot rezolva si singuri problemele dar nu vor sa se uite interiorul lor si sa gaseasca solutii. Uneori problemele tot ei si le-au creat, si ei ar trebui sa stie ce sa faca.

      Oamenii nu-și pot rezolva singuri toate problemele. Sau dacă o pot face uneori, atunci le ia cam mult. Dacă tu crezi că un depresiv merită să se descurce singur de ce nu îți coși rana singură când cazi cu rolele? De ce mergi la medic să panseze și dea cu iod? Din același motiv din care mergi la mecanic când ți se strică mașina: că nu ești capabilă s-o repari tu singură iar ăla știe ce face mai bine ca tine. Tot de-aia mergi la brutărie după pâine sau la cinema la film. Că oricât de capabilă ai fi tu, parcă e mai ok dacă altul îți face pâinea și te scutește de două ore de muncă sau nu e nevoie să te distrezi tu singură spunându-ți bancuri ci să râzi la Stan și Bran pe ecran.
      Tu ești convinsă că ”probleme” înseamnă ”supărare”. Nu – ”probleme” înseamnă depresie de-aia de nu mănânci cinci zile și un an nu mai poți lucra deloc. Că tu ai vrut să rezolvi singură problema. Sau anxietate care îți afectează toate aspectele vieții. Fobii, compulsii, tulburări de tot felul care trec dincolo de ”mă cam deranjează” și intră în sfera lui ”îmi fac viața cam grea de tot”.
      Chestia cu ”ei și-au creat problemele și tot ei să și le rezolve” e extrem de aiurea. Că nu te văd lovindu-ți accidental mașina și dând cu ciocanul și pensula în fața blocului pentru a ”rezolva singură” chestia. La fel cum gunoiul din fața blocului altcineva ți-l duce și nu rezolvi tu problema cărând cu taxi-ul 100 de kilograme de gunoi la marginea orașului. Curent îți dă o companie, internet îți dă o companie. Nu te urci tu pe bicicleta cu dinam să faci curent pedalând de zor, indiferent cât de capabilă ai fi tu să te descurci singură.
      Ei – așa e și cu afecțiunile și bolile psihice: ”descurcat singur” de obicei se traduce prin ”sufăr ca un animal niște ani de zile pentru că sunt capabilă să fiu independentă iar psihologia nu e ca fizica”.

    • Am o buna prietena diagnosticata bipolara acum vreo 15 ani. Cand a avut “declicul”, mai exact cand s-a spart buboiul, au luat-o cu camasa de forta de acasa. O bomboana de femeie, o mama exceptionala, buna profesionista, tot ce vrei. Este de atunci pe un cocktail de medicamente (cam 6 la numar, dintre care 3 sunt de-a dreptul droguri), periodic trebuie re-analizata situatia si schimbata compozitia.

      Imi povesteste ca, pana nu s-a nimerit combinatia potrivita, ii venea pur si simplu sa se arunce in fata metroului.

      Asa l-a si castigat pe psihiatrul ei, cel care a pus-o pe picioare … l-a sunat sa faca programare si asta, mare scula prin Manhattan, i-a zis ca regreta, dar e deja super-ocupat si eventual peste cateva saptamani.

      Femeia i-a replicat ca nu-i ramane decat sa se arunce in fata metroului, ca pur si simplu nu mai poate merge mai departe. Repet, femeie pe treaba ei, cu 2 copii (unul mic, altul adolescent). I-a raspuns omul sa vina a doua zi dimineata. A venit, a intrat in terapie si a cautat ala o solutie de medicatie, ca in cazul asta nu mai mergea numai cu terapie.

      Nu e de joaca cu chestia asta, eu sunt ingrozita de cate a indurat femeia asta si cat de parsiva este boala.

  18. cea mai tare poveste cu un schizo a fost ca omu cara mereu dupa el ori o coala alba ori un capac de borcan
    Si l-au intrebat: dece
    “Ca sa imi amintesc cate kilograme am avut la nastere”

    E foarte poezie ce e in capul alora

    41
  19. Cum iti dai seama daca cineva chiar are ceva la cap sau doar simuleaza?

    11
    • @corcodusul: comportamentul simulat e destul de ușor de detectat. Neconcordanțe între starea persoanei și ceea ce declară că simte; limbajul corporal – mimica și gestica; tonul folosit; plus alte lucruri.
      E imposibil să simulezi o tulburare de personalitate sau o boală mintală – de exemplu – fără ca psihologul să-și dea seama. Oricum, dacă ăla are cele mai mici dubii că ceva nu ar fi OK îți aplică un test iar pe ăla sigur nu-l treci. Dar de obicei nu e nevoie, că oamenii imită ce-au văzut ei prin filme, iar alea-s de obicei aberații.

    • As fi curios cum arata asa un test.

      21
    • @corcodusul: pe net nu le găsești la liber pentru că alea costă bani și nu pot fi înstrăinate. Așa te condiționează licența. Dar poți cere să ți se facă un test de personalitate într-un cabinet, dacă ești curios. MCMI-III sau MMPI-II se folosesc de obicei. Restul sunt vechi sau imprecise. Problema e că și dacă-l faci n-o să te poți folosi de asta ulterior ca să-l truchezi. MCMI-III are vreo 170 de întrebări și nu ai cum să le reții pe toate. MMPI-II are cam 500 din câte știu (una din variante). Eu am aplicat și cotat MCMI-III de zci de ori dar mă îndoiesc că l-aș putea truca cu succes în așa fel încât să iasă ce aș vrea eu. Sunt prea bine concepute chestiile astea și de-aia se și folosesc.

    • testele de dementa is spooky as fuck si dansele. Cel putin testul ceasului mie mi-a dat creierul peste cap

      10
  20. @Răzvan T. Coloja – Suckerpunch?

    31
    • Acolo-i chestie de psihoză, evadare în imaginar, posibil halucinații, mecanismele de apărare ale eu-lui. Din ce-mi amintesc e vorba de victima unui abuz. Cred că se apără de realitate prin scufundarea în imaginar, dar nu-s sigur. Nu mai țin minte multe detalii din el.

  21. Cum ti se pare serialul Crazy Ex Girlfriend ca reprezentare pentru bolile psihice? Mie mi se pare printre putinele filme/seriale realiste in zona de depresie/anxietate si diagnosticul final de personalitate borderline.

    20
  22. @Razvan T. Coloja
    In calitate de specialist va rog sa ne lamuriti in care tipare psihologice/psihiatrice il putem incadra pe Freddy Krueger din filmul Nightmare on Elmstreet.Acel film vazut pe caseta video mi-a marcat copilaria/adolescenta, m-am si pisat pe mine noaptea de vreo cateva ori.

    40
  23. Nu am mari dificultati in a recunoaste psihopaticii, poate nu ii clasific exact dar am invatat sa convietuiesc cu unii si sa ma feresc de altii…
    Problema mea e cu cei de genul Forest Gump. Pe el nu stiu unde sa il incadrez, parca n-as vrea sa ramina cu eticheta “prost sa fii, noroc sa ai”

    11
  24. Normalitatea este boring 🙂

    Ce poti sa ne spui despre Ratched?

    10

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link, de la PCGarage prin acest link sau de la Finestore.