Bude publice de milioane

Orașul San Francisco din California se află în centrul unui scandal după ce a fost popularizată informația conform căreia vor aloca 1,7 milioane de dolari din fonduri publice pentru a construi o toaletă publică. Aceasta va conține un singur veceu și va avea o suprafață de câțiva metri pătrați.

Poate în alte vremuri această informație ar fi trecut neobservată dar, confruntați cu o inflație accelerată și o scădere a nivelului de trai, chiar și americanii sunt atenți la ceea ce pare un fel de corupție. Guvernatorul statului California, Gavin Newsom a anunțat că sistează fondurile pentru așa ceva, că acea toaletă de milionari e cumpărată și din banii statului, nu doar ai municipalității.

Foarte bine documentat acest articol din San Francisco Cronicle, care întoarce problema pe toate fețele. Cum toalete la prețurile astea s-au mai făcut în SF. Cum în New York, pe partea cealaltă a continentului, se ajunge la toalete cu prețuri între 3 și 5 milioane de euro. Cum o parte din costuri sunt crescute datorită politicii incluzive, care exclude de la licitații contractori care nu respectă biblia LGBTQA+ (așa numita „alphabet mafia”). Sau cum și birocrația excesivă a crescut prețul budei, prin tot felul de acte, cerințe, norme și măsuri.

În realitate, prețul toaletelor crește accelerat peste tot în lume. Cea mai scumpă toaletă din România ar putea fi cea de la Pitești, care a costat 400.000 de euro și oferă facilități pentru 5 bărbați, cinci femei și o persoană cu dizabilități. Treptele sunt din granit, pereții din beton armat și are și lift. Locuitorii s-au plâns de preț, susținând că costă mai mult decât o casă din zonă.

Acest record ar putea fi, totuși, bătut de Brașov, unde în urma unui contract de 2 milioane de euro se vor achiziționa 28 de toalete publice cu acces electronic, GPS și comenzi vocale. Per veceu, o toaletă costă cam 60.000 de euro, cam cât un apartament cu două camere. Dacă acest proiect va fi pus în practică, Piteștiul va fi istorie.

Acesta este un fel de avertisment pentru viitorul nostru în capitalism. Ca cetățeni ai lumii libere, în România sau USA, nu doar ce băgăm pe gură va fi tot mai scump, ci și încercarea de a scoate pe partea cealaltă resturile.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

50 comentarii

  1. iar vad plangeri de conservatristi pe aici, cum adica nu respecta biblia LGBTQA+? le da extemporal la inscrierea in licitatie sau toaletele pentru omosexuali sunt mai scumpe?

    00
    • La licitații cu banii de la BEI trebuie sa dovedești ca ai angajați LGBT cărora li se respecta drepturile de exemplu ai bude transgender în firma. România. Deci da.

      00
  2. Nu, asta nu e capitalism, capitalism e o toaleta d-aia normala la pret normal, si lgbtq+ sa se pise in boscheti daca le cauzeaza la sentimente sa se duca la barbati daca au puta sau la femei daca n-au.

    00
  3. Cui ii trebuie bude cand noi avem studii de fezabilitate? Si borduri!

    00
  4. oare de aia cara rusii toalete din Ucraina ? simt ei ceva miros de …. profit….

    00
  5. Ce-mi plac articolele astea care insiuneaza smechereste o retorica anti-occidentala, ca deh… asa-i, mancarea se scumpeste doar in „lumea libera”, nu si in alte tari precum Rusia sau China, siiigur ca da…

    Ca idee, in China, carnea de porc, pe care ei nu prea ii cresc singuri acolo si trebuie s-o importe, deci nu pot masca preturile, s-a scumpit cu vreo 20% in ultimul an; in Romania, carnea de porc s-a scumpit cu 14% in ultimul an, zice INS. Deci lucrurile se scumpesc, more or less, cam la fel si in lumea libera, si in tarile la care unii saliveaza, dar tot nu s-ar muta acolo…

    00
    • Nope, China este cel mai mare producator de carne de porc.

      00
    • Fair enough, m-am exprimat eu prost… sunt cel mai mare importator din lume si aveau la un moment dat spre jumatate din importurile globale de porc… dar cifrele vis-a-vis de variatia preturilor raman valabile, la fel si ideea ca intr-o lume interconectata, ratele inflatiei nu au cum sa difere colosal de la o tara la alta daca exista legaturi comerciale intre ele.

      00
    • Împăratul Xi și Țarul Putin declară că ei indiferent de inflație tot caviar mănâncă.

      00
    • Si pentru cei curiosi care vor sa citeasca un comentariu cu date serioase despre cat de manarite sunt informatiile in China, de exemplu… am citit in multe parti cum ca PIB-ul lor ar fi umflat cu cel putin 20% (easy), plus ca tot mai multi indicatori dispar de cand Xi este la putere, deci foarte probabil ca problema sa se fi agravat fata de cand a fost publicat articolul de mai jos.

      https://www.stlouisfed.org/publications/regional-economist/second-quarter-2017/chinas-economic-data-an-accurate-reflection-or-just-smoke-and-mirrors

      00
    • Da, foarte inteligent, costa 4 milione o buda fiindca a crescut pretul carnii de porc cu 20%.

      00
    • Băietas, fa putin efort (imi dau seama ca e greu cand incerci primele dati) si invata sa citesti: unde am spus eu ca este OK sa dai atatia bani pe o buda?! Eu am spus ceva pe o tema anume, insinuata perfid intr-un articol care are ca unic scop sa sugereze ca vestul decadent e naspa (si, prin lovitura cu manta, rusii, chinezii sunt mai misto, ce mai). Hai, chiar nu doare sa lucrezi un pic cu mintea aia, cata oi avea intre urechi :)

      00
    • @Miyamoto: a fi cel mai mare producator de porc nu exclude necesitatea de a importa carne de porc.

      00
    • Newsflash, vestul este decadent si corupt. Pretul ala este dovada coruptiei, nu este nici o insinuare, este adevărul. Si voi sunteți la fel de decazuti daca ati ajuns sa justificati pretul acelei toalete prin orice altceva decat corupție.

      00
    • Cum si achiziționarea a 120milioane de doze de vaccin pentru o tara de 16 milioane de oameni este coruptie enorma dar va faceti ca nu o vedeti.

      00
    • testamuscle, iti fortezi muschiul degeaba pe aici, am observat ca s-a degradat ‘iq-ul’ general prin comentarii cel putin la (minusuri-plusuri). oamenii vad mai mult alb-negru, uita de 50shades of grey, ba mai mult daca vii cu idei anti (nonconformiste) esti ca si un extremist, te claseaza ca trol sau prost, cred ca e de la hormoni. cu cat mai emasculati cu atat mai docili, practic societatea s-a pizdificat dar nu vrea nimeni sa recunoasca.

      00
    • Și tu ce vrei să insinuezi? Că e ok, e corupție și în vest și în est și în capitalism și în comunism, aia e, hai să o lăsăm așa?

      Eu chiar nu înțeleg, din articolul citit, că în comunism e boierie. Capitaliștii sunt din ce în ce mai nesimțiți, asta înțeleg. E greșit? Înseamnă asta că sunt comuniștii mai buni?

      Privind la cât de nesimțiți sunt cei de la putere, indiferent de regim sau zonă geografică, nu trag decât o singură concluzie: e nevoie de o resetare. De un eveniment global care să transmită un mesaj clar anti corupție. Ceva cu violență, neapărat.

      00
    • @ubercool Nu violență, da’ ceva să placă la toată lumea

      00
    • E nevoie de o resetare zici, dar când Putin o inițiază sariti toți ca e diavolul în persoană. Sigur e singurul șef de stat care e în război cu alt stat din istoria omenirii și de fiecare data societatea de imaculati a reactionat ca acum la adresa tuturor „atacatorilor”. Vrei reset da nu prea. Toți aveți impresia ca restul de popoare sunt la același nivel de sclavie ca noi. Nu intelegeti cum unii își asuma razboiul și cancel culture la nivel mondial tocmai pentru ca ei nu sunt sclavi și conducătorii lor au coaie. E bine ca îi avem noi pe Johannis și Ciuca, e rău de rusi ca îl au pe Putin.
      Lumea nu este doar occidentul asta după care balesc imbecilii, restul lumii vede decadenta și ipocrizia, felul șef- sclav în care america isi creează relatiile și duce politica externa. Uite ca devin irelevanti. Pana și Arabia Saudia își bate cucu de ei. Noroc cu noi și alte popoare de sclavi ca facem scut cu propriile vieți, propria bunastare, în jurul cock-ului americanilor, marii nostrii parteneri strategici și protectorii europei…
      Trăiți resetul da de partea proasta a istoriei reale.

      00
    • Voi, „conservatorii” de rit nou sunteti la fel de periculosi precum BLM si alti dubiosi din tagma ultra-stangistilor… asemenea comentarii doar imi intaresc opinia asta si ma fac sa ma tem pentru moderatii si oamenii normali care inteleg si apreciaza atat valorile liberalismului clasic, si de conservatorismul clasic.

      Sigur, undeva la 10-15-20% din votanti sunt dubiosi si de-o parte, si de alta.. sper ca majoritatea tacuta formata din oameni normali sa nu achieseze la nici un trib din asta extremist si poate in timp se va rezolva situatia….

      00
    • @teslamuscle ce resetare a inițiat Putin? Ți se pare că Rusia și Putin sunt simboluri ale valorilor anti corupție?

      Mai degrabă protestele din Iran arată a resetare. Dar e nevoie de o idee mai generală, să se extindă și la alte națiuni.

      00
  6. Până la 30 octombrie toată lumea care nu e legată la canalizare trebuie să se înscrie la primărie cu categoria de fose, haznale and shit

    Demers corect al UE pentru a forța pulimea să se lege la o canalizare cu stație de epurare și a nu mai polua pânza freatică.

    DAR dacă nu ai canalizare în localitate?
    Că văd că bătaia peștelui e pe cei cu fose septice. Analize , controale amenzi.

    Deci te iei de oamenii care au băgat mii de euro în epurarea căcatului și pe aia care au wc in curte sau haznale fără fund, te faci că nu-i vezi.
    Personal am cel puțin 10 prieteni cu haznale ciuruite și pe care le vidanjează o dată la 5ani.
    Altă chestie de mâncat bani și de a ne face că facem.
    Că și cu gropile de gunoi „ecologice”

    00
    • Încearcă să perspectiva celuilalt: UE a oferit fonduri încă din anul 2000 (pre-aderare), apoi constant până în zilele noastre, ca membru deplin.
      De ce nu am rezolvat problema în acești 22 ani cuprinși în 3 cicluri de finanțare nerambursabile?

      00
    • Prin satele din subul Romaniei se astupa santuri si se fac canalizari, dar mai mult asa, ca sa fie, sa aiba de lucru si sa incurce lumea.

      00
    • Sau canalizare facuta doar pt apa gri. Nu pentru toaleta/wc .

      00
    • Simplu. Aia care au fose au bani, ai de unde sa iei. Aia cu buda-n curte nu prea, n-ai de unde sa iei.

      00
  7. „o toaletă costă cam 60.000 de euro, cam cât un apartament cu două camere. Dacă acest proiect va fi pus în practică, Piteștiul va fi istorie.”

    Pfff….Ce zici daca de banii astia nici macar nu o cumperi, ci inchiriezi toaleta?
    Ia uite aici, din orasul ânvingatorilor :

    https://2mnews.ro/give-piss-a-chance-de-10-ani-baia-mare-inchiriaza-toalete-automate-pe-care-putea-sa-le-cumpere-in-doar-2-ani-cum-ne-usuram-pe-12-milioane-de-lei-an/

    Sumele sunt de acum doi ani, intre timp au mai montat cateva

    00
  8. Hai sa fiu eu avocatul diavolului:
    „such as banning the city from doing business or contracting with companies in 30 states because those states discriminate against LGBT people, restrict abortion rights or suppress voting rights”

    00
    • @Zarax Era timpul ca cineva să se ridice și să adopte o atitudine fermă față de China.

      00
    • Deci cum ma, v-a deranjat ca a zis adevărul de lbgtghei si i-ati dat 9 dislikes? Awwww, iarăși v-a supărat adevărul asta nenorocit ? Saracele panselute fragile

      00
  9. Constanta, 2018, 3 toalete la 150 k Euro goale, au mai dat inca 50k sa le mobileze.

    00
    • In cluj in schimb se bat toate recorduirle in 2019 au platit aproape 200 k euro pt 3 toalete, asta pare noua schema de a fura banii publici.

      00
  10. „nu doar ce băgăm pe gură va fi tot mai scump, ci și încercarea de a scoate pe partea cealaltă resturile”

    Autorul e student la facultatea de jurnalism, maxim anul 2, stangacia formularilor tip concluzie e inca o problema la varsta lui, dar pana acolo s-a descurcat onorabil.

    00
  11. Mă fascinează cum autorul habar nu are ce e capitalismul doar aruncă cu lozinci de om de maxim 18 ani.

    Păi în primul rând alea sunt lucrări publice, făcute din taxele oamenilor, deci complet anti capitaliste. Ăla e fix socialismul spre care vor unii să ne împingă, unde statul taxează cetățenii că știe el sigur ce să facă cu banii ăia. Se vede.

    În capitalism ar veni o firmă, ar face toaleta și ar cere taxă de intrare.

    Dacă nu ai habar de niște concepte economice de bază, las-o baltă.

    00
    • Boss nu stiu cum sa-ti spun dar lobiu e fix capitalismu care tine prostii in ‘socialism’ poate ar trebui sa intorci pe mai multe fețe problema inainte sa te iei aiurea de oameni,
      Practic orice forma de capitalism devine un mic rai tiranic cu iz de socialism, daca poti dovedeste ca nu e asa, eu sincer asta vad in orice tara existenta. Sa asteptam ai-urile din appleseed puse pe openchain sa ne schimbam parerea altfel e asa cum zic

      00
    • N-am cum să nu mai iau când pune o lucrare publică făcută de stat pe seama capitalismului. E total lipsit de logică. E ca și cum ai zice că avem prea multă libertate de exprimare și trebuie s-o luăm mai încet cu comunismul.

      Nu-s pro 100% capitalism, nici vorbă, nu sunt atât de naiv. Dar sunt 100% a orice leuț ce ajunge să fie cheltuit de un birocrat care n-a muncit pentru un ban real în viața lui și trăiește într-o lume total paralelă.

      Birocrații ăia din california au zis hmm, 1.5 milioane? Da, pare ok pentru o toaletă, din moment ce el n-a văzut banii ăia în viața lui, pentru el sunt doar niște linii într-un excel. Nu el trebuie să-i producă, nu el trebuie să-i vireze, nu trebuie să răspundă pentru ei.

      Birocratul are salariu fix și orice s-ar întâmpla banii îi vin, pe când un om de rând dacă greșește este dat afară sau poate chiar trebuie să plătească paguba. Sunt niște oameni care n-au nici o treabă cu realitatea. Și asta nu doar la ei, și la noi e la fel.

      00
  12. NOU
    #39

    Oooo, ce mișto e asta cu socialismul imbeciloid!
    Avem o toaletă în Pitești cu 400k euro care poate deservi 11 oameni în același timp. (cu antivandalism) Avem 28 de toalete publice în Brașov pt 60k bucata. Toate astea în condițiile în care toată lumea se plânge că nu sunt toalete publice în orașe.
    Dar avem puberii care au impresia că totul li se cuvine doar pentru că există, care spun că de banii ăștia se puteau cumpăra apartamente care să fie date…. GRATUIT unor tineri care nu au.
    Ca să nu mai spun că cel care a scris articolul de la Brașov a băgat-o și pe aia cu USR, că deh, un fost lucrător la o televiziune a fostului președinte de CJ penelist, proaspăt trimis iar în judecată, nu putea să fie imparțial decât așa.

    00
    • Am cautat sa vad si eu cine a propus chestia, a cui e wc-urile alea si cade e devizul estimativ. Pentru ca trebuie sa fie o ordine anume – un proiect de HCL => o bugetare => studiu FZ => votat deviz => si pe urma licitatia si semnarea contractului. Pe registrul hotararilor de consiliu, pana in 2020 nu am gasit nimic. Inseamna ca e mai vechi, nu mai caut.

      Dar asa, de chichirez, uite ca in februarie 2022, PNL Brasov au propus, la buget, 40.000 de lei doar pentru studii de fezabilitate pentru toalete cu camera mama si copil. 40.000 de lei numai studiul de fezabilitate

      Pagina 6 https://www.brasovcity.ro/file-zone/procese-verbale/consiliu/CMBV-PV-336.pdf

      00
  13. Sa arunce cu piatra primul pe care il taiau matzele si nu a avut niciodata nevoie disperata (de viata si moarte) de o buda care sa arate absolut oricum fie si fara usa si cu colonei insirati pe jos in balti umede dar libera sa fie!

    00
  14. buda din SF mai degraba atrage atentia ca trebuie chetuiti 600.000 $ inainte ca proiectul sa inceapa constructia. Rec and park project management de fapt apartine de primarie. Apoi servicii de arhitectura si inginerie iar cireasa de pe tort ca primaria vrea 25.000 $ pentru autorizatie de construire si inca 13 mii sa se uite peste planuri. Buda de 1.7 mil e copil mic daca ne uitam pe transparent California ce salarii de peste jumatate de milion au angajatii de la stat. Bibliotecara cu salariu de peste 250000. Banii se sifoneaza peste tot in lume fie direct sau dupa perdea. Sa construiesti o casa in California trebuie sa cheltui 75000 in autorizatia de construire si 50 de mii in servicii de arhitectura si inginerie. Newsom ar face bine sa elimine sau sa reduca aceste costuri si atunci o sa vedem case si buda la preturi normale.

    00
  15. Adica cu acelasi buget de smechereala din state, Coliban face 28 de toalete, ma rog modulare, nu constructie, dar tot nu e bine?
    Mai rezolva din problema mizeriei si a mirosurilor..ametitoare.

    00
    • Mizerie si miros nu prea erau in Brasov pe vremea fostei administratii. Furau, macar faceau curat si intretineau strazile, pentru ca acolo le erau interesele.
      Coliban a venit si nu a inteles ca daca furi mai trebuie sa faci ceva vizibil si pentru cetateni. E mizerie, tot orasul e in paragina si furturile le face din domeniile unde au interese cei din gasca lui.

      00
  16. Fa te rog o casa mica de 100mp in centru in San Francisco si sa ne spui la cat ajungi. Macar terenul sa-mi spui cat este. :)

    00
  17. un indiciu important zace in textul ce contine link-ul catre sfcHronicle.com.

    00
  18. „halts state money until costs come down”

    Aș vrea să știu cum s-ar traduce asta în România. Tehnic, frumos.

    00
  19. deja cand o minoritate imi dicteaza stilul de viata mai da-va-n morti.
    ba era destul de normal pana sa apara valul asta cu LGBTQA+.
    fara discriminare fara nimic orice om are dreptul sa faca ce vrea muschiul lui dar nu deranja pe ceilalti.
    e simplu dar voi o complicati ca vreti drepturi bravo dar vrei mai multe drepturi ca restul din simplu motiv ca te crezi special.
    vrei si wc-ul special ca ai vrut pwla si p3z$@ in acelaso timp.
    da-va-n boscheti.

    00
  20. Acum nu stiu cat ar trebui sa coste un wc de genul celor din Brasov, stiu ca in Cluj au fost 50k euro… dar chiar sunt ce trebuie acele WC-uri… se curata singure, costa 50 bani… prefer sa stiu ca apar 40 de astfel de WC-uri in Brasov … chiar daca e 2 mil euro… decat sa vad panselute cu 20 de lei firul prin tot orasul.

    00
  21. Concluzia n-are nici o legatura cu articolul, nu capitalismul e de vina.

    Buda este a statului, chiar daca a fost facuta de o firma privata. Problema este la stat, care a cerut prea multe avize/specificatii/rahaturi pentru un WC. De-aia pretul creste. (sa va mai spun ca noi ca firma privata am incercat sa accedem la licitatii facute de guvernul Romaniei, nici o sansa, caiet de sarcini cu dedicatie. Mai degraba am luat bani de la UE – alta discutie).

    O fi avand capitalismul bubele lui, dar asta e o exagerare tampita. Uite gara din Brasov, e la stat (nici macar a primariei nu e), arata ca o buda.

    Du-te la buda de la Primarie, care e sub un restaurant – bagi 1 leu ca sa intri. Arata bec, are si personal care o intretine. Du-te pe la mall-uri prin Germania, dai un euro si te rezolvi.

    Du-te nene la un restaurant, ia o cafea si-o apa, si iesim (noi ca societate) mai ieftin decat cu o buda publica! Ca doar nu te taie la burta zilnic prin oras!

    Inca o data, concluzia pusa la articol e ca o camila cu elice.

    Tot ce e public e prilej de furat.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.