Probabil ați tot auzit de burnout. Dacă ați trecut vreodată printr-unul atunci știți cât de devastator poate fi. Pe scurt, burnout-ul se manifestă atunci când aveți o activitate intensă și susținută pe o perioadă mai lungă de timp dar ignorați mesajele corpului și minții care vă dictează să vă opriți. Este des întâlnit în ziua de azi, când Capitalismul impune un ritm alert al vieții pe mai toate palierele ei.
Burnout-ul se manifestă prin depresie și extenuare fizică și mentală. Depresia e din cele mai negre și vă poate țintui la pat chiar și șase luni. Să spunem că lucrați mult și intens pentru o firmă și se pune o oarecare presiune pe voi să performați. Nu vreți să vă pierdeți locul de muncă ori poate vreți cu orice preț o mărire de salariu. Așa că ajungeți primii la lucru și plecați ultimii. Acasă lucrați din nou, mâncați puțin, dormiți puțin, iar a doua zi o luați de la capăt. Rezultatul e că mintea și corpul, având resurse finite, încep să protesteze și să ceară pauză și odihnă. Primele semne sunt cele de iritare, apatie și pierderea plăcerii. Vă enervați mai ușor, sunteți agitați, vă concentrați mai greu. Dimineața vă sculați și nu aveți chef să coborâți din pat. Vă mobilizați poate mai greu și, de câteva săptămâni, ați intrat într-o rutină ciclică. Mâncarea nu mai are gust atât de bun, lucrurile care vă făceau plăcere înainte și-au pierdut însemnătatea. Vă simțiți obosiți, dar insistați să mențineți ritmul.
Dacă ignorați semnele acestea și nu luați o pauză urmează stările de anxietate. Pot fi presărate cu atacuri de anxietate sau panică ivite din senin ori cu o generală stare de neliniște. Nu puteți gândi la fel de limpede ca înainte iar dacă vă așezați pe scaun vă ridicați mai greu decât de obicei. Urcați scările mai greu, poate vă ustură ochii de la oboseală. Vă enervați ușor și din orice. Urmează stări de amețeală, senzație de teamă, impresia că nu mai controlați lucrurile la fel de bine ca înainte. Trebuie să depuneți un efort considerabil pentru a face lucruri pe care altădată le făceați cu ușurință.
Toate acestea sunt proteste ale corpului și minții care vă dictează că și-au depășit limitele. Avem resurse finite de energie iar când le depășim ni se trimit semnale menite să ne facă să ne oprim. Amețim și ne mișcăm mai greu deoarece corpul și mintea cer repaos și încearcă să ne forțeze să ne odihnim. Dacă ignorați aceste mesaje următorul pas este depresia. O depresie din cele negre din care cu greu veți reuși să ieșiți. Mintea face shutdown cumva și vă oprește din ceea ce făceați. Ați ignorat semnalele trimise așa că vă va forța ea să vă opriți. În depresie e extrem de greu să vă mobilizați și să faceți tot ceea ce făceați înainte. Cel mai probabil veți zace obosiți și cu gânduri negative în minte săptămâni bune – îndeajuns cât corpul să-și recapete energia. Atacurile de anxietate și panică care urmează sunt și ele menite să vă incapaciteze cu scopul de a vă permite să vă odihniți.
Dacă prin absurd ignorați și depresia și vă forțați să continuați fără o pauză de refacere, pasul final e cel mai probabil decesul. Toate acele cazuri despre care citiți prin ziare și care implică corporatiști care au murit brusc în fața laptopului după un maraton de 48 de ore de nesomn reprezintă exemple clare de oameni care a ignorat semnele burnout-ului. După cum spuneam înainte – corpul are energie limitată. Când și-a atins acea limită și nu mai are de unde oferi urmează decesul. Literalmente muriți de la prea mult efort.
Deoarece evoluția burnoutului este gradată și în etape care se succed fără delimitări prea clare între ele, oamenii realizează ce se petrece destul de târziu. Am avut zeci de clienți cu simptome de burnout și în marea parte a cazurilor sunt întrebat mai direct ori pe ocolite cum ar putea continua să lucreze, dar să și scape de burnout. Acesta e un exemplu perfect de situație în care nu există cale de mijloc. Ori vă opriți și luați o pauză, ori dați de greu. Nu există pastile care să vă permită să mențineți ritmul dar să evitați burnout-ul. Nu există rețete, pași de urmat, terapii care să îmbunătățească situația dar care să vă lase să munciți în continuare. Pur și simplu singurul lucru care se poate face e să vă opriți. Fără subterfugii, fără jumătăți de măsură, fără să beți energizante pentru un strop în plus de energie. Cu cât prelungiți mai mult acel ritm cu atât mai nasol va fi. Cu atât mai aproape veți fi de o depresie din cele mai negre.
Oamenii se tem teribil să încetinească ritmul. Motivele sunt diverse, dar de obicei tema centrală este teama de a nu cumva pierde locul de muncă sau de a nu fi evaluați negativ de către șefi. Vă scriu ce le spun și clienților mei: îl veți pierde oricum dacă nu luați o pauză. Nu e chip să-l păstrați dacă intrați în depresia care vă bate la poartă în mijloc de burnout. Într-o zi pur și simplu veți avea o cădere nervoasă. Ori – în cel mai bun caz – vă veți trezi într-o dimineață în mijloc de episod depresiv și atunci cel mai probabil va fi nevoie să vă hrănească cineva o vreme. Am avut clienți care din cauza efortului din mijloc de burnout au avut episoade psihotice scurte: au început să aibă halucinații, au devenit extrem de paranoici, agitați, au început să vehiculeze idei care păreau ciudate pentru ceilalți oameni.
Problema cu burnout-ul e că în zilele noastre Capitalismul dictează ritmul vieții. Cel puțin în SUA, Europa și părți din Asia. Degeaba o luăm mai încet cu lucrul dacă dincolo de granițele a ceea ce trebuie să facem pentru bani întâlnim o lume acordată la exact același sistem. Mergem la supermarket și oamenii sunt grăbiți. Intrăm în trafic și trebuie să ne grăbim pentru a nu-i încurca pe ceilalți. La TV și pe Netflix acțiunea din filme e în etape care se succed rapid pentru a ne păstra interesul la un nivel ridicat. Ideea lui ”mai repede, mai mult, mai bine” face parte deja din viață și – indiferent că o evitați la locul de muncă – e acolo, afară. Va trebui să stabiliți un echilibru în așa fel încât o doză de energie să fie păstrată pentru a putea funcționa în noile condiții ale societății, acordați cumva la acel ritm impus de Capitalism. Mai pe scurt – degeaba te miști mai încet la lucru când la piață ritmul e dictat de ceilalți oameni. Degeaba îți conservi energia dacă doamna de la roșii te zorește să iei odată o decizie iar poștașul îți aruncă plicul în brațe, insistă să semnezi și fuge la celălalt apartament. E pentru că ei – la rândul lor – urmează acel ritm și îl impun în interacțiunea cu voi. De aceea e bine de avut în vedere acest aspect în caz că dați în burnout și vă vine ideea să o luați mai încet, dar doar în ceea ce privește munca. Va fi nevoie să consumați energie și dincolo de pereții biroului.
Ce mi se pare fascinat in aceste situatii e ironia sublima. Oamenii acesti nu isi apartin, viata lor nu le apartine. Viata lor apartine bancilor, companiilor, copiilor lor, activitatiilor pe care le desfasoare… oricum si orice dar nu lor, viata lor apartine cuiva, dar nu lor.
Si in sinea lor isi spun si cred sincer ca sunt liberi, independenti si au liber arbitru.
Pai si nu au fost liberi sa aleaga? Vad eu si exemple de workaholism la mine la munca, eu nu o fac. Dar sincer, e stresant ca altii o fac si de aici vine teama ca nu sunt destul de buna in job si voi fi data afara, neimplicata, nu voi avea mariri de salariu individuale etc.
@Andreea, nu ai luat un calcul un lucru, și anume nivelul sustenabil la care fiecare dintre noi, individual, poate desfășura o activitate. X s-ar putea să aibă nevoie de mai mult efort decât Y să devină sustenabil pe termen lung într-o activitate. Nu zic acum că cei de la munca de la tine nu sunt workaholisti. Dar nu putem generaliza. Oarecum o cauză pentru workaholism (printre altele!) e teama că alții au performanțe mai bune decât noi într-un timp mai scut și chiar mai bine. Depinde de fiecare în parte cum vede asta, in sensuri opuse. Adevarul e ca nu e nici un motiv de resemnare, nici unul de tragedie (ar trebuie sa fac mult mai mult, sa renunț la viața mea socială), ci o sursa de motivație.
@Marian da, dar problema e ca teama aia e nefondata, sunt pur si simplu oameni care din diverse motive simt nevoia asta sa arate ca ei sunt miezul. Cred ca li se trage din copilarie, sa fie ei topul in clasa, habar n-am. Din pacate, nu am reusit sa fac vreunul de felul asta sa realizeze ca pe termen lung isi fac un deserviciu. Cum zice si Syn mai sus, ei traiesc in ideea asta ca sunt ok, impliniti, doar ca le citesti pe fata ca nu. Partea proasta e ca oameni de genul asta strica si conditiile de la locul de munca si pentru ceilalti, creand presiunea asta sa tii pasul.
@Andreea da si nu, nu e asa simplu sa ‘alegi’. presiunea sociala e atat de mare ca nu poti pur si simplu alege, nu cu repercursiuni majore. oricum, un motto bun de urmat e a lui tony montana ‘amigo, the only thing in this world that gives orders is balls’
Pana la partea cu decesul, imi place spin-ul pozitiv adus unor probleme psihologice. A mai fost un articol similar zilele trecute 😀 Adica ajungi la anxietate, de ex, din cauza ca faci treaba x. Înțeleg cum e, am fost in situatia de a fi extenuata psihic si fizic. Am ramas cu o anxietate sociala in urma experientei. Din cauza unei persoane care mi-a zis ceva ce m-a afectat exagerat tocmai fiindca eram obosita. Lucruri ce le auzisem o viata, intr-un fel sau altul, dar atunci, nu stiu, mi-a pus capac. Mi-ar placea sa revin la cum eram inainte, sa am temeri in limite normale. Din fericire, la burnoutul in corporatie nu am ajuns si sper sa nu o fac eu sau cineva apropiat mie. Întrebarea e, cum observi ca cineva a ajuns in stadiul asta? Sau ca e pe cale sa ajungă acolo.
@Andreea:
Dacă persoana e agitată, iritată, obosită mereu și nu-i mai fac plăcere lucrurile care-i plăceau înainte dar lucrează parcă mai intens ca de obicei – atunci e semn de luat în considerare.
Am senzatia ca nici timpul petrecut pe telefon nu prea ajuta la de-tensionarea mintii.
Serviciu, obligatii familiale si telefon/tv si ajungi sa nu ai nici o clipa de relaxare in afara somnului.
Doua cazuri de care-mi amintesc: 1. „Carmen Ramona Cîciu, o tânără în vârstă de 34 de ani din Bucureşti, a făcut stop cardio-respirator la birou şi, de două zile, este în comă profundă. Pronosticul medicilor este rezervat. Colegii ei spun că femeia muncea încontinuu, chiar şi acasă. Firma la care lucra concediase mai mulţi angajaţi, aşa că Ramona muncea pe rupte pentru a-şi păstra locul de muncă.” 2. „Raluca Stroescu (foto), auditor la Ernst & Young, a murit la vârsta de 31 de ani din cauza epuizării la locul de muncă. Diagnosticul dat de medici la momentul tragediei, în 2007, a fost fibroză miocardică, însă colegii Ralucăi au spus că moartea a survenit după săptămâni în care fata a lucrat neîntrerupt. După ce a ajuns acasă târziu şi nu s-a odihnit, pentru că a continuat să lucreze, Raluca a fost găsită a doua zi moartă în casă, cu dosarele de la serviciu în braţe. Apropiaţii ei au spus ca muncea mult peste program, ajungând să stea şi 40 de ore la muncă. Tânăra slăbise până la o greutate 40 de kilograme din cauza epuizării. La trei ani de la tragedie, singurele măsuri care au fost luate de către Inspectoratul Teritorial de Muncă au fost să amendeze compania Ernst & Young cu 20.000 de lei.”
Presupun că în continuu că pe săptămână ăsta e standardul.
să nu uităm că Ramona Cîciu lucra la Ipsos Interactive Services, unde era șef Mircea Kivu, care are păreri despre chestii.
depinde de tara, dar sa zicem ca statea 40 la munca, plus munca de acasa, probabil se adunau lejer 50 de ore asta insemna cam 5 zile de lucru aproape incontinuu*, uneori nici robotii/masinile nu le tii atat in priza ca risca sa se supraincalzeasca si sa se autodistruga
Mircea kivu nu era sef. Avea o pozitie in companie la momentul respectiv, dar nu de sef.
vicepreședinte https://zoso.ro/img/2020/03/mircea-kivu-ipsos.png
Mai adaug si eu un caz pe care-l cunosc personal (in sensul c-am fost coleg de liceu, in clasa paralela cu Lavinia Cristina Samoilă)
https://adevarul.ro/news/bucuresti/misterioasa-sinucidere-unui-fost-manager-loreal-romania-s-a-vopsit-roscata-si-a-facut-valizele-s-a-aruncat-geam-1_50bde92b7c42d5a663cfcade/index.html
Astia sunt aia care baga modafinil!
De reținut vorba din popor: „Sigur, munca l-a făcut pe om, cum să nu? Dar nici lenea n-a omorât pe nimeni!”
Și încă un gând, pentru cine s-o mai întreba așa, în pustiu, la ce-s bune articolele astea de psihologie: dacă tot nu ne-am născut învățați, și nici să ne mai apucăm de studii nu ne mai arde, uite ca ni se oferă ocazia să înțelegem cum functionăm.
Mersi Răzvan, eu apreciez efortul tău!
Termenul de burnout cred că e relativ recent, cred că și conceptul în sine e de factură recentă. Acum vreo 20-30 de ani când „se claca” de exemplu de la prea mult învățat la liceu sau la facultate ghinioniștii („rușinea familiei”) ajungeau eventual pe calmante la psihiatrie. Acum se clachează cred mai mult la locul de muncă.
Te inseli amarnic, termenul are aproape 50 de ani (doar ca na in comunism nu puteai fi in „occupational burnout”): „In 1974, Herbert Freudenberger an American psychologist, coined the term „burnout” and in 1974 was the first researcher to publish in a scientific journal research on the syndrome. The paper was based on his observations of the volunteer staff (including himself) at a free clinic for drug addicts. He characterized burnout by a set of symptoms that includes exhaustion resulting from work’s excessive demands as well as physical symptoms such as headaches and sleeplessness, „quickness to anger,” and closed thinking. He observed that the burned-out worker „looks, acts, and seems depressed.” After the publication of Freudenberger’s original paper, interest in occupational burnout grew. Wolfgang Kaskcha has written on the early documentation of the subject. Because the phrase „burnt-out” was part of the title of the 1961 Graham Greene novel A Burnt-Out Case, which dealt with a doctor working in the Belgian Congo with patients who had leprosy, the phrase was likely in use outside the psychology literature before Freudenberger employed it. Wolfgang Kaskcha has written on the early documentation of the subject.
Nu stiu daca se pliaza pe specificul articolelor scrise de dl Coloja, dar un tratament pentru lene sau mai specific zis, senzatia aia ca stii ca ai chestii de facut pentru tine personal, gen cursuri, mers la sala etc. , dar nu ai niciun chef sa te apuci de ele cu toate ca constientizezi ca sunt spre binele tau ? Intreb cat se poate de serios.
deci ceva de genul ”cum să te automotivezi și să nu asculți de lene?”
Modafinil
Și tu, când vezi că cineva drag trece prin asta, își dă oarecum seama, te îndepărtează, cum poți să ajuți cu ceva? Să ai răbdare și să fii acolo dacă au nevoie de ceva? 😶🌫️
Din pacate, eu n-am avut parte de asa ceva (adica la momentul respectiv credeam ca persoana era alaturi de mine, dar de fapt i se rupea).
@miha: și să-l îndemni să facă o pauză, eventual. Să-l faci pe om să conștientizeze unde ajunge dacă nu se oprește.
N-am auzit pe nimeni sa moara ca a muncit prea mult, dar de la vicii cu siguranta.
Tocmai ti s-au dat 2 exemple celebre de burnout care a dus la deces. Sunt multe altele in lume. Daca nu ai auzit, inseamna ca nu exista, nu?
Si acum revenim la vechea discutie: niciun job pe lumea asta nu merita sanatatea/viata ta. Munceste cat e nevoie pentru a-ti castiga existenta si nu pune munca inaintea sanatatii si familiei. Pentru ca, dupa ce dai coltul de epuizare, compania pentru care nu dormi noptile de grija, va avea nevoie de maxim cateva zile sa te inlocuiasca iar cu unul „de neinlocuit”
Tu ești un pic autist, nu? Legătura ta cu lumea reală este facultativă…
BogDane tu ai auzit de termenul Autist Asperger FDI (Fara deficienta intelectuala?) (sa ma ierte dl. Coloja, nu stiu daca acronymul FDI exista in romana, eu l-am tradus din franceza din acronimele TSA SDI (troubles du spectre autistique sans deficience intellectuelle)
Îmi plac mult articolele de psihologie. Mulțumesc pentru efort.
Sunt exceptionale, mi le-am imprimat pe toate (cu tot cu comentarii, inclusiv cele ascunse de spiridusi) si ajung foarte curand pe noptiera, in varful listei chestiilor de citit.
Man, există medicament.
Se cheamă Jack Daniel’s.
@BogDane: tu chiar ai o problema mare. Ai cea mai vaga idee ce inseamna sa traiesti cu un alcoolic (sau si mai rau cu o alcoolica?)
Cunosc pe cineva care a fost de două ori în această situație. Când a observat ca începe ceva în și cu corpul a băgat la greu pastile de baldrian și sunatoare. Nevastă-sa a tras de ambele dăți semnalul de alarmă și tipul și-a schimbat joburile. Îmi zicea că a dormit o săptămână fără întrerupere, se scula să meargă la toaletă, mânca numai supă de pui și se băga înapoi în pat – a reușit fără psiholog.
Ce sunt pastilele de baldrian?
Google zice Valeriana
Da sa incerci sa dormi natural (in loc de somnifere), iar sunatoarea anti-depresiv natural. Multumesc!
Pentru cei care isi doresc sa incerce cu sunatoarea, sure do, sa aveti in vedere doar ca e contraindicata daca luati anticoagulante orale, antidiabetice, hipertensoare, contraceptive orale, antiasmatice sau medicamente pentru scăderea colesterolului. Also, e fotosensibilizanta deci folositi spf cand va expuneti la soare pentru a preveni alergiile solare si eventuale pete.
ah, shit! faza e că e doar nu am chef să mănânc, în rest, muncesc cu drag, dorm cu plăcere și beau până la refuz.
in sfarsit vorbim si despre problemele mele :))
anul trecut eram in pragul burnoutului si nu realizam ce mi se intampla, abia cateva luni mai tarziu am analizat mai bine toate evenimentele si mi-am dat seama de asta.
stiind ce stiu acum, mi-as fi dat demisia imediat de la job pt ca nici toti banii din lume nu justifica sentimentul si starea respectiva, ca sa nu mai vorbesc despre impactul asupra familiei.
povestea pe scurt este ca „au angajat un sef idiot” care a condus prin frica si intimidare si stiind asta, am jucat „a game of chicken” cu el sperand sa se prinda si ei de asta inainte sa imi consum toate resursele psihice disponibile desi toate instinctele imi spuneau sa plec direct, fiindca nu merita. am castigat acest joc la limita, l-au dat afara dupa 6 luni si lucrurile si-au revenit la normal. cand spun la limita, chiar ma refer la limita, eram la 2 sedinte distanta sa cad in prapastie.
si stiti ce, nu ma simt ca un invingator, ma simt abuzat, fragil, invinetit, slabit, nefericit. asa ca mi-am invatat lectia, iar lectia este ca nu merita sa joci jocul chiar daca stii ca ai dreptate si ca il poti castiga, pt ca nu stii cat dureaza si daca o sa mai fi intreg la capatul celalalt.
Confirm 100% tot ce a scris dl. Coloja, din experienta personala: am facut un burnout in 2012 intr-un context in care cei din firmulitza care tocmai fusese vanduta de la o firma americana la alta nu erau inlocuiti. Nu mai aveam nimeni care sa se ocupe de chestiile de genul avem nevoie de plicuri, timbre, capsule de cafea etc. (puteti sa radeti, dar cand ai de escaladat pana la vicepresedintele financiar pentru rahaturi de genul asta si mai ales cand NU e jobul tau! Faceam jobul meu, faceam si IT pentru ca nu mai era nimeni altcineva (si oricum facusem asta in tinerete), trebuia dat accesul la tot felul de contractori, la un moment dat a plecat si redactorul tehnic, a trebuit sa fac si asta, plus legatura cu cabinetul contabil care era cel mai incompetent posibil.
Este o lunecara usoara in infern, fix ca exemplul cu broasca: daca arunci o broasca in apa fierbinte are reflexul sa sara, daca maresti temperatura treptat va ramane si va muri.
Traiam cu stresul creditului pentru apartament facut fix in 2008 in plina criza imobiliara, si cand m-am prabusit pe 26 ianuarie 2012 nu mai dormeam nici o secunda cu tot ce-mi daduse medicul de familie, si dupa ce m-a zis nu mai stiu ce sa mai fac pentru tine, mi-a facut trimitere la un medic psihiatru care m-a pus in concediu medical, tot nu m-am linistit pentru ca nu ma gandeam decat la un singur lucru: „ok sunt in concediu medical cum fac sa platesc apartamentul”. Am descoperit ulterior ca sigur aveam asigurare care urma sa plateasca (si a platit, dar tot trebuia sa avansezi banii si te rambursau ei mai pe urma) dar in cazul afectiunilor de natura psihica, avea o perioada de 6 luni in care nu interveneau (adica abia de la jumatatea anului au intervenit).
O mica intrebare pentru Razvan T. Coloja: in romana exista / Dvs. personal ati auzit de fratii mai mici ai burn-out-ului, brown-out respectiv bore-out? Multumesc!
„dl. coloja” și eu sunt mai bătrân ca el
„I-mi” cer scuze dle Petcu
ce mai face tatal dvs? (ma refer la domnul acela sef la sindicat parca 
)
@Mihai:
Nu – e prima oară când aud de așa ceva.
Atunci inseamna ca sunt specifici francezi, eu sunt in brown-out (bore out inca n-am experimentat) pot lasa link-uri in franceza, e ok?
@Mihai: eu cu franceza sunt la nivel de ”Oui” și ”Non”. Cam acolo se termină competențele mele lingvistice cu limba lui Voltaire.
Qu’est-ce qu’un bore-out ?
« Bore-out » (2007, Philippe Rothlin et Peter Werder) : est un syndrome d’épuisement professionnel par l’ennui, par le manque de tâches (signifiantes, utiles, stimulantes) à accomplir, par le cantonnement à des tâches répétitives pour lequel le salarié est surqualifié et par une forme de « placardisation ».
„Bore-out” (2007, Philippe Rothlin și Peter Werder): este un sindrom al epuizării profesionale datorat plictiselii, lipsei sarcinilor (semnificative, utile, stimulatoare) de îndeplinit, limitarea la sarcini repetitive pentru care angajatul este supracalificat și printr-o formă de „punere pe tusa”. (nu stiu cum sa traduc „placardisation” vine de la placard (care inseamna dulap) si cand spui de cineva ca e „placardisat” inseamna ca este pus intr-un birou la capat de culoar langa toalete, sau fara ferestre, sau pur si simplu vine la serviciu si nu i se da nimic de facut, pentru ca „costa” prea mult sa-l concedieze, si spera ca omul s-o ia razna cu capul sa-si dea demisia si sa piarda dreptul la ajutorul de somaj.
Qu’est-ce qu’un brown-out ?
« Brown-out » (2013, David Graber) : est un syndrome d’épuisement professionnel par le manque de sens voir l’absurdité des missions/tâches accomplis, par un conflit entre les tâches réalisées et les valeurs profondes que l’on porte et par l’incapacité d’exprimer son potentiel. David Graber parle lui de « bullshit job ».
Ce este un brown-out?
„Brown-out” (2013, David Graber): este un sindrom de epuizare profesională prin lipsa de sens pentru a vedea absurdul misiunilor / sarcinilor îndeplinite, printr-un conflict între sarcinile îndeplinite și valorile profunde pe care le poartă și prin incapacitatea de a-și exprima potențialul. David Graber vorbește despre un „job de rahat”.
De aici: https://www.novrh.com/burn-out-bore-out-ou-brown-out-quelques-precisions/
P.S. Scuze dlui Petcu, probabil din cauza cuvintelor cheie ce caracterizeaza „brown-out”, acest comentariu va fi intrat initial in moderare
Ok am inteles o sa incerc ori cu google translate ori sa fac un rezumat in romana (ca nu e chiar atat de complicat). Merci!
In medie, cate cazuri de burnout sunt in Romania pe an? 0.5? I kid :))
Chiar si unul e prea mult! Si nu doar in Romania, oriunde, doar ca sunt 10 sute mii etc. Si sunt unii care incearca sa reziste (si chiar rezista mai mult) iar cand se prabusesc prabusirea e spectaculara. Tin minte ca si cum ar fi fost ieri: cand mi-a dat ala concediul medical erau niste hartii, pe care trebuia sa le trimit 2 la asigurarile de stat si 1 la firma. Mai trebuia completat ceva la el (ceva gen nume prenume adresa, nume adresa informatii de contact angajator). Aveam 48 de ore ca se le trimit recomandate cu confirmare de primire. M-am intors acasa atata am facut i-am scris sefului ca sunt in concediu medical si m-am bagat in pat tremurand. Mi-a luat 1 zi ca sa completez hartiile alea, si inca 1 zi ca sa ies din casa pana la posta (o distanta de 5 10 minute de mers pe jos). Ma vad cum mergeam si ma gandeam cumva „extra-corporal” ca merg ca un mos de 70 de ani. Efectiv ma taram.
am avut si eu o perioada in care am „bagat mult”. stat peste program, muncit si acasa, oferit voluntar pentru oncall suplimentar, etc. am primit ceva bani in plus, am reusit sa schimb pozitia pentru ceva mai bun.. dar dupa cativa ani, odata ajuns aici (la acel ceva mai bun), simt ca nu mai am chef de nimic. nu-mi mai face placere sa lucrez nici pe pozitia aceasta, nici in companie. pare ca m-am agitat degeaba. it’s time for a change.
ps: tot in cadrul capitalismului si al consumerismului.