Momentul de pariuri: cât mai durează până presa va cere bani de la stat pentru seriozitate?

Avertisment: textul e foarte lung, treceți peste sau fugiți direct la secțiunea de comentarii să-mi ziceți că sunt prost. Sau rămâneți și citiți, poate aflați informații noi și utile.

Petrișor Obae i-a mai luat un interviu lui Dragoș Stanca și împreună au discutat despre ce nasol e că se viralizează tot felul de știri aiurea în această perioadă. Au ajuns la concluzia că „A fost nevoie de o pandemie să ne dăm seama de mizeria și de nebunia din spațiul digital”.

Mă rog, să traducem un pic: „A venit pandemia și s-a prins lumea că făceam mizeriile astea, și-acum patinăm ca un câine pe parchet încercând să salvăm aparențele”.

Am trecut peste gargara generală și am reținut doar partea în care Stanca fabulează, ca de obicei.

Există pe de o parte această vină, a unor publisheri digitali tradiționali, chiar branduri respectabile, care au ajuns să facă această mizerie, să producă afișări cu orice preț. dar nu e vina lor! E vina ecosistemului general care asta încurajează. Asta este marfa care se cere, da? Vorbeam cu cineva care a trecut de la un site foarte serios la un site de genul ăsta și-mi spunea „am încercat ani de zile să face ceva etic și conținut de calitate, dar piața m-a împins să fac treaba asta, pentru că asta se cere”.

Și-acum, pe bucăți.

Nu, ecosistemul nu încurajează asta

Nu știu cu ce publisheri vorbește Stanca, dar mai știu și eu câțiva. Unul sunt eu, altul e omul pe blogul căruia scriu. Ne-am văzut recent la o bere în Brașov, chiar în birtul unde Cioran bea și se plângea că viața e nasoală. Eu am venit cu Pejo-ul meu vechi de 12 ani, el pe jos, dar știu ce mașină are. În bani reali valorează tot cam cât un Pejo.

Ecosistemul nu ne-a încurajat pe niciunul dintre noi să facem mizerii. Era într-adevăr o bombonică acolo, dacă făceam mizerii, coboram amândoi din niște F-Pace-uri, poate. Sau, în fine, eu dintr-o Disco Volante și ăsta din ce japoneză îi place. Și nu beam Carlsberg la draft, ci Moet la halbă.

Când a fost criza economică din 2008, au fost câțiva de prin companii care au povestit cum la pitch-urile de publicitate ăștia, dealerii, aveau mașini mai scumpe decât clientul. No, cum crezi că s-au făcut banii ăia? Poate știe Dragoș, că el a trecut pe la Realitatea lui Vântu, are detalii interesante din interior.

O să revin la faza asta mai încolo un pic.

„Am încercat să fac conținut de calitate”

Bă, ești sigur că ce făceai tu era „conținut de calitate”? E aceeași poveste ca la scriitorașii care se plâng că nu li se vând cărțile, băi, ești sigur că cartea aia era bună? Că poate nu e. Și se poate afla ușor, că toate astea au niște reguli. Reguli pe care trebuie să le înveți. Și pe care trebuie să le exersezi. Ca la chitară, îți arăt acordurile, dar trebuie să-ți belești degetele vreo câțiva ani până să stăpânești instrumentul.

Plus că, ce nu spune nimeni în ziua de azi, nu toată lumea are talent la „făcut content”. Nu înțeleg de ce există acest delir că poți să faci ceva și fără talent. N-ai talent, te învăț tot fotbalul din lume, Hagi tot o să-ți dea craci chiar și acum când se apropie de 60 de anișori.

Ai văzut cum e plin de cursuri de „creativitate” prin Bucale? Dănuț Ungureanu avea unul, în condițiile în care am cunoscut oameni care mi-au spus că s-au lăsat de citit nu doar SF ci și cărți în general după ce au citit „Așteptând în Ghermana”. Am citit cărți scrise de el, omul are lacune grave nu doar la creativitate ci și la structuri de bază. Pot să vă țin o conferință întreagă despre „Mineral” pe „cum să nu scrii o carte”.

Marius Chivu de la Dilema are cursuri de-astea constant. Am întrebat câteva fufe „tu, de ce te duci la cursul ăluia, știi vreo frază creativă scrisă de omul ăla?”. N-au putut să-mi răspundă decât că „explică bine”. Dar l-am întrebat și pe Chivu personal, „bade, ce predai tu acolo?” că chiar eram curios. Mi-a spus că-i învață pe oameni să scrie, că mulți nu știu efectiv să scrie, să facă o compunere cap-coadă. Zic, ok, bun demers dar asta nu e creativ. Aparent există o diferență între ceea ce cred absolvenții de filologie că ar însemna cuvântul „creativ” și ce înțeleg ăia care chiar sunt „creativi”.

Dar te-a angajat șeful la agenție că ești tinerică, sexi și ingenuă, te-a trimis la cursul de „creativi” și-acum crezi că poți face content. Apoi plătește agenția și ziarul să te mai duci la o conferință a lui Stanca unde toată lumea repetă papagalicește „content is king” și începi să faci ceea ce crezi tu că e content. Și ăla nu merge.

Hai înapoi la ecosistem

Și bagi content pe internet și „nu merge”. Dar ție profesorul de creativitate ți-a spus că ești creativ, ți-a dat și diplomă și profesorul de social-media ți-a spus că „content”-ul contează, și-atunci sigur e ceva în neregulă. Nu partea în care ai învățat de la impostori, nu, publicul e de vină. Oamenii sunt proști, vor doar McDonalds, degeaba promovezi tu vegetarianismul.

Nimeni nu vrea să accepte că lumea merge la McD pentru că ăia au cam aceeași mâncare, se livrează rapid, locul este curat, buda este curată, prețurile sunt mici și cam la fel peste tot, nu trebuie să dai șpagă la chelner, n-ai muzica dată la maxim de vreun barman drogat și cartofii prăjiți sunt singurii OK din România. Nu, e conspirație și prostia celor de-acolo. Băi, McD și KFC și alte asemenea nu te cred prost, te cred flămând. De-aia e plin de ele.

Și cere boss-ul rezultate. Cine-i boss-ul? Boss-ul e ăla care angajează fufe și studenți pe salarii de mizerie ca să aibă el mașină cu care să spargă la nas clientul de publicitate. Și care întârzie constant cu banii. E regulă să nu plătești la timp printre publicitari, cred că amendamentul 1 la Constituția lor.

Uite un secret de la TNR și cum a ajuns ăla cea mai importantă publicație de satiră din România. Eu am un deal cu asociatul cu bani (eu sunt unul din ăia fără bani, v-am zis de Pejo, da?): el știe că nu e creativ și mă lasă pe mine să scriu orice vreau, după ce și-a dat seama că eu aș fi. Dar, ca să pot fi vioi și pus pe treabă, are grijă să nu-mi întârzie niciodată banul. Băi, dar niciodată, evăr! Lucrez cu omul ăla de 9 ani, n-a fost o singură dată să întârzie măcar un sfert de oră. Doar să fie sigur, dă banii înainte. Și-am crescut ăla de la 20.000 de fani pe FB la peste jumătate de milion, la un trafic de vreo două milioane pe lună, fără promoted posts, fără cumpărat fani. Uite informații pentru toți ăștia care lucrați în SM: Chiar și cele mai slabe postări au reach de 20%. Știu că voi nu obțineți asta nici cu bani, câteodată.

Și alt secret: știți faza de la TNR cu „eu citesc doar titlurile, că acolo e toată gluma”. Da boss, știu că nu citești, nu trebuie să te lauzi. Sunt glume și în text, nu asta contează. Contează că nu facem clickbait și uite, se poate fără clickbait. Pe bune, am dovada clară că se poate. Azi dimineață am dat un text de genul ăsta, a dat lumea click și-a intrat pe site deși n-avea niciun motiv s-o facă. Dacă mergem pe varianta prietenilor lui Stanca, poate.

Hai înapoi la content

Alt exemplu, site-ul ăsta pe care-l citiți, are grosso modo un milion de unici pe lună. Și nici măcar nu e pe Facebook. N-are butoane de share pe FB, ce zici de asta? Uitați-vă în jur, specialiștii lui pește, unde dracu mai găsiți așa ceva în internet în 2020?

Care o fi secretul acestui schelet iritant? Hai să vedem, că omul urlă în pustiu de ani de zile. Poate un site mai puțin încărcat și ușor de citit? Poate „content” util, fără clickbait? A, da, uite încă unul care nu face clickbait și face trafic. Băi Stanca, sună-l pe prietenul ăla al tău, ia întreabă-l, a încercat asta? Bă Dragoș, specialistule, nu ți se pare suspect că două site-uri complet diferite ca abordare, conținut și aspect să facă trafic fără clickbait? Discută cu prietenul ăla al tău, o fi o conspirație la mijloc.

Și link-uri, fratele meu, link-uri. Nu poți să te plângi că n-ai primit link-uri utile pe site-ul ăsta. Majoritatea producătorilor de „content digital” refuză să dea link-uri. „Să nu cumva să facem trafic lu’ ăla”, ați auzit expresia asta. În disprețul total pe care-l au față de consumator, majoritatea actorilor media refuză să dea vreun link, nu cumva să afle ăla mai multe. Sau, invers, umplu textul de link-uri care duc tot în propriul site, indiferent dacă au legătură sau nu cu textul. Sau le dau în prostie către ProfitShare, companie de publicitate care susține furtul de conținut, pe lângă site-urile de conspirații.

Băi, dar video-ul ăla care pornește de fiecare dată când intri pe pagină? Știi măgăria aia din colț, pe care au au toți ăștia? Pe vremea când mai frecventam site-ul mi-era imposibil să intru pe libertatea.ro pe mobil, că între două reclame și un titlu mai aveam și video-ul ăla nenorocit.

Și uite ce se va întâmpla

Meciul meu personal cu Dragoș Stanca e legat de un incindet din urmă cu vreo doi ani, când s-a apucat să vorbească despre blocarea paginii de Facebook TNR fără să aibă toate datele. Și l-am rugat de vreo trei ori să înceteze. El și cu încă unul care se credea jupân băgau păreri și se like-uiau unul pe altul. Pe ăla l-am zburat atât de grav că are interdicție să mai menționeze că a trecut pe-aici. În cazul lui Stanca m-am gândit foarte serios să-l târ prin tribunale, la câte prostii a spus în perioada aia și cum afectat el un brand de care nu avea habar cu părerile sale de coțcar digital. L-a salvat democrația din firmă de la noi.

Acuma, Stanca nu va face niciodată legătura între clickbait, conținut de doi lei, site-uri proaste, cumpărat reach pe FB, managment de bișnițari și mizeria în care se zbat ăștia acum. Ar însemna să renunțe la mulți prieteni de-ăia buni de-ai lui care se văd nevoiți să mai sugrume câte-un copilaș din când în când, „că dacă asta vrea publicul?”

Dar, din experiența mea cu ceilalți impostori care dau vina pe public, scriitorimea română, Dragoș Stanca va apărea senin și expert în discuțiile care se vor purta ulterior, alea în care cineva va veni cu ideea să dăm niște bani de la stat la publisherii ăștia buni să nu mai simtă presiunea economică și să facă content mai bun. Că acum nu fac nu că ar fi ei niște lichele, n-o fac că „piața”, monșer. (Un șmen similar încearcă editurile, cu sprijinul necondiționat al scriitorului Liviu Iancu de la profit.ro, care știe că statisticile sunt prezentate de el sunt minciuni dar are și el interesele lui).

Dar, sincer, eu nu cred că omul e prost. Cred că doar în viață a avut de ales între a fi onorabil și a avea o mașină mai bună. Și am impresia că a ales mașina.