Nu, nu îşi deschide emisiune gen The Apprentice, cum zice lumea, ci se pregăteste să înveţe pe dinafară drumul până la DNA. Sperăm noi. După ce termină cu Realitatea, poate băieţii se opresc şi în Băneasa, să îl întrebe pe CoolMogul cum se fac afacerile cu statul şi cu privatul. imagine via baricada

Am condus ieri un Soul cu motor de 1.6 litri, 115CP, benzină, cutie manuală. E o maşina diferită, cu plusuri şi minusuri. motorul prea mic şi prea fără putere. cred că e pentru pensionari şi femei, pentru că îmi tremura fundul la depăşiri mai strânse. n-am coaie nici într-a treia, nici într-a cincea. pe serpentine […]

De azi aveţi un motiv în plus să mă urâti. M-am dat cu maşinuţa din titlu prin oraş. 400 de cai. Se simt al naibii de frumos când vibrează în spate. Interiorul foarte simplu şi foarte de bun gust. Cutie automată, deşi vitezele pot fi schimbate şi manual, cu ajutorul unor manete de lângă volan. […]

Pedal to the metal! Zilele astea m-am plimbat cu un X1 prin Bucureşti şi prin provincie. Masina e ceva excepţional. motor de 2 litri, 177 cai, diesel, cutie automată, preţ de pornire 27.000€. cutia face toţi banii, atât în oraş, cât si la drum. prin bucureşti cel puţin a fost o încântare să mă înghesui […]

cat costa sa astupi o groapa? 3.000€, crede primarul Bucurestiului, un doctor credul si un pic securist. zambetul zilei: realitatea nu are incredere in evz. trist. in afara de newsin si de hotnews, care sunt din acelasi trust, cine are incredere in realitatea? impozitul pe profi fictiv. statul plăteste. as vrea sa o văd si […]

Dacă vreţi să aflaţi cum să chemi nişte oameni la testdrive şi să schimbi regulile pe parcurs, vă spune BMW Motor AG, un dealer BMW. Sau Dheo: Cât de greu e să-ți dai seama, ca organizator, după ce un candidat ți-a spus telefonic vârsta – 18 ani, că acesta nu-ți îndeplinește regulile (1 an vechime […]

Bentley : Am folosit scrumiera azi, doresc sa o inlocuiesc. Lamborghini : Problema grava, apare un suierat de vant la 320km/h Toyota : Voua va merge masina cu baterii AA sau AAA? Ferrari : Am traversat o cale ferata, pagube sub masina de 20.000$. VW : Am facut pana, mai aveam motorina, dar s-a terminat […]

Zilele trecute, oamenii de la Porsche Inter Auto mi-au dat un Audi A5 SportBack să mă joc cu el până îmi cumpăr eu ceva. Lansată recent, maşinuţa are în plus două uşi faţă de versiunea “veche”. motor de 2.0 TDI, 170 cai putere. manuală. 35.000€ pret de catalog. maşina e bărcoasă rău. se conduce superb […]

De la accident n-am mai condus. Nu prea am avut ce. Azi am posedat un audi de tavalit cateva zile. Dupa ce am iesit din Baneasa, Pipera, centru, i-am dat pedala, ajungand la magnifica viteza de 40km/h. Stiu, in bucuresti, la ceas de varf, e record. In momentul in care i-am dat a 4a, cei […]

sursa FOTO, conform Se pare că vara încă mai stă pe meleagurile româneşti, însă cu mai puţină putere decât în plin sezon. Timpul este numai bun acum să te plimbi cu bicicleta până la servici şi înapoi sau doar să te dai prin parc. Dacă nu ai încă bicicletă, timpul nu e pierdut. Nu trebuie […]

Am traversat Germania la volanului unui BMW X6. Diesel, automat, vişiniu, xdrive. maşina arată urât. după o vreme însă te obişnuieşti cu ea şi nu mai pare atât de hidoasă. 12 litri consum mediu pe autostradă, forjată rău. e jale la pompă. am prins 239 cu ea. eu eram cu pedala la podea, Caymanul din […]

Ca şi BMWul, Dacia suferă de o imagine dubioasă. Prea mulţi cocalari fac liniuţe cu Loganul, prea mulţi şi-au cumpărat o maşină de 11.000€ şi cred că au gipan sau roadster. Dar Dacia e mai mult de atât. M-am jucat zilele astea cu versiunea cu motor diesel de 1.5L şi 85CP. Întâi de toate, e […]

LA IFA suntem doar 3 (eu, manafu si bloggerul radu) si fiind saturati unii de altii, socializam cu oameni din alta tara. L-am cunoscut pe omologul meu din Grecia (titanas, i know u are reading this, u forgot ur miniskirt in my room) si pe baietii care se ocupa de blogul LG din Germania. Si, […]

mâine dimineaţă aterizez la bucureşti, iau o maşină în teste, cu ea merg până la hanovra (via oradea), de acolo iau trenul până la berlin, particip la ifa, mă întorc la hanovra şi o ard pe acolo încă o săptămână. sunt în concediu, cum s-ar zice.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la PCGarage.