Cred că am descoperit sursa mișcărilor haotice ale lui Nicușor Dan. Este o declarație a lui din primele zile de președinție, ceva cu al doilea mandat. Cred că toate mișcările pe care le face președintele sunt în acest registru, de păstrare a mandatului și de asigurarea celui de-al doilea.
Frica de demitere îl face să caute aliați. USR nu vrea, că e vechiul lui partid și pute, PNL nu, că este Bolojan acolo, și nu vrea să îl crească pe Bolojan, deși acesta a declarat că nu vrea să fie președinte, ce îi mai rămâne?
De aia ține în brațe PSD. Ei își păstrează parlamentarii, el își duce la capăt mandatul și poate îl prinde pe al doilea. Și asta duce la tot felul de mișcări.
Puciul din PNL nu a reușit pentru că puciștii nu au variante. OK, Bolojan a supărat mulți oameni, dar nu destui sau nu destul pentru ca aceștia să nu vadă viitorul. În PSD nu au viitor, PSD nu are funcții destule pentru oamenii lor, d-apăi să mai absoarbă niște oameni care vor și ei funcții. Să facă alt partid (pe modelul ALDE/UNPR e greu, ai nevoie de structuri în teritoriu, ca să poți trece pragul la alegeri, să devii partid balama. Asta nu se mai poate acum, că sunt prea multe partide și prea mulți oameni supărați și săraci.
Tot în registrul ăsta, PSD nu vrea anticipate, că știe că nu mai prinde aceleași voturi și parlamentarii lor rămân pe dinafară. POT, SOS și restul la fel. Ar vota inclusiv Veștea ca să nu se ajungă la anticipate. La fel și unii din AUR care știu că s-au strecurat la alegerile anterioare și nu sunt siguri că vor mai prinde loc.
Întrebarea mea este mai multe.
Ce faci în restul timpului? Ok, vrei să rămâi la putere, dar atât? Asta îți ocupă tot timpul? Pentru ce ai fost votat, promisiunile alea, mai contează? Că dacă te aliezi cu partidul anti-reformă, tot ce vrei tu să faci, tot ce ai promis, nu poți să faci nimic din ele. Nimic nimic, că partidul ăla se va opune la tot. De asta e stupid să te aliezi cu ei, împotriva partidelor care vor reforme. Împotriva poporului care vrea reforme.
OK, am înțeles, ești conservator, toți suntem într-o măsură sau alta, dar lumea se schimbă în jurul nostru, nu putem să rămânem încremeniți în proiect, cu spitale antice, educație ineficientă, justiție coruptă și infrastructură mortală. Nu zice nimeni să ascultăm de halucinogeni gen Năsui, dar nici să rămânem singura țară din Europa unde instituțiile îți cer copie după actele emise de ele.
Am mai avut un președinte care era prea îngrijorat de fostul mandat, și a ajuns la groapa de gunoi a istoriei. Asta vrea Nicușor Dan? Pensie și atât?






inca n-o cred pe asta cu sordan + psd = love. da nici nush ce face, ori e tampit ori e geniu
ar trebui sa fie constient ca, sustinut de psd nu pupa nici voturile psd-ului si nici ale alora anti psd. practic ii usureaza treaba lui bolojan.
nu e dragoste acolo, e doar un dusman comun: bolo (stim motivele pentru care ambele tabere nu il suporta)
nush, sa fiu in locul lui bolojan as incerca sa trag pnl si usr cat mai sus pt urmatoarele parlamentare si prezidentiale si as prefera sa raman pm. am timp sa fiu presedinte in 2035. sa fiu in locul lui sordan as face fix acelasi lucru. ajut cat pot pe astia sa obtina majoritatea si il cer pe bolojan pm.
E un geniu la matematica si un tampit in rest. Ca majoritatea geniilor.
nu-i nici tampit nici geniu .. e pur si simplu ticalos
Ori pur si simplu a fost pesedist de mic
Unde gasesc inghetata aia? Vreau cel putin un bax!
macar un 6-pack
Pe vremuri (inainte de pandemie) se gasea pe la Lidl o bere englezeasca bruna, cu usor gust de ciocolata neagra. Dementiala! Din aia sa faci inghetata, rupi piata.
zici ca dupa ce a facut acum in pnl, cu vestea, se duce el asa lipa lipa la psd si aia il sustin in urmatorul mandat si gata, e totul rezolvat? adica aia care voteaza sunt atat de cretini incat sa uite ce a facut Sordan? omul nu a livrat mai nimic din ce a promis, comunicarea cu oamenii e zero, tocmai face rahatul praf si nu da explicatii care sunt obiectivele acestor manevre geniale, tot timpul incercand sa ocoleasca motivele care au declansat criza politica etc
cum sa castige al doilea mandat?
fix asta nu inteleg nici eu. nu ca n-are sanse sa castige inca un mandat, dar are sanse ca daca se ajunge la suspendare sa piarda la referendum
Stați bre, calmați-vă țâțicile, că până în 2028 au timp să mai construiască un turn lângă ăla de la Aurel Vlaicu al Raiffeisen, face un 9/11 de Romania si gata mandatul, lol
ND, acest Trump de Romania .. si ala e genial, isi face probleme si pe urma se lauda ca le rezolva!
Ce poți face cata vreme în Parlament ai majoritate PSD și AUR?
La aproape orice mișcare, te lovești de ei.
Sa bagi psd ul în corzi? Unde dispare psd, răsare Aur.
Nu ii iau apărarea, și mie mi se pare depășit și inadecvat, dar nu cumva e și vina noastră ca am pus pe cine am pus în Parlament și acum avem pretenții ca Nicușor sau Bolojan sa repare țara?
Bokojan a încercat, am văzut unde a ajuns.
E fix ca in comentariul de mai sus. Declansezi o criza si dupa te minunezi ca nu ai instrumentele sa repari asa cum vrei dar nici nu accepti sa ii lasi pe aia sa isi faca treaba. Adica idiot! Fix ca Trump
Sorry, sunt eu în groundhog day, am deja-vu sau a mai fost acest articol publicat acum o lună, două? Nu are nici o logică ideea că ND + PSD = love pentru al doilea mandat. 90% din electoratul lui Nicușor este antiPSD.
Singura logică pe care o putem asocia acțiunilor recente este următoarea: Grindeanu lucrează cu ND pentru a-și consolida pozițiile și a epura sugeraniștii din partide (Olguțul, Olguța, Zamfir). Nicușor s-ar detona singur investind acest guvern penibil. Mie Veștea ăsta îmi aduce aminte de medicul Cârstoiu la primăria Capitalei, tot așa un arogant îmbuibat parașutat din neant în postura de candidat, fără vreo minimă motivație alta decât turnesol pentru demascarea trădătorilor
Sit back, relax, grab some popcorn
ar fi un plan bun, daca nu ar avea repercursiuni si asupra mea.
nu e nici un geniu Nicusor, e un oportunist de ultima speta care ne-a prostit pe toti. Se pare ca nici la primarie nu a miscat mare lucru, dar hei, fata de ce era inainte, orice miscare pozitiva e bine primita. E un om mic care tine de scaun, de pensie, de casa, de viitorul sau. Cat de gunoi sa fii ca se te transformi dintr-un activist pentru binele societatii in asa ceva? Inca un presedinte la gunoi si increderea cetatenilor in propriul vot mai scade o treapta.
Ce mandat 2? El sa zica merci daca termina mandatul asta, ca al 2-lea nu il pupa nici daca candideaza vs Putin
S-a lins Nicușor pe bot de al doilea mandat de când cu mizeria de conferință din aprilie. Și în cazul în care nu va fi suspendat, în 2030 va avea contracandidați mai puternici: Bolojan susținut de liberali, Olguța de la PSD, CG de la AUR, probabil candidați surpriză din generația milenială și celebrități care vor atrage voturi masive din rândul alegătorilor generației Z.
Nicușor ar fi avut o carieră politică mai frumoasă ca primar și s-ar fi scris mai bine despre el în cărțile de istorie dacă rămânea primarul Bucureștiului mai multe mandate consecutive.
Rezolva măcar 2-3 chestii mici cu semafoarele smart, mai cumpăra niște tramvaie sigure și eco, mai moderniza conductele de termoficare, poate se ocupa și de pasaj. Chit că făcea chestii mărunte și poate nu scotea Bucureștiul din faliment, dar măcar avea realizări concrete.
Alegerile nu trebuiau să fie anulate, Lasconi ajungea sigur președinte și acum eram într-o situație mai bună cu Bolojan premier și guvern fără PSD făcând reforme în continuare. Probabil că tot spre AUR și CG ne-am fi îndreptat, dar măcar aveam 4-5 ani în care s-ar fi realizat chestii ce trebuiau făcute de prin 2010.
Știu că mulți l-au vrut pe Nicușor la președinție de prin 2012-2016, dar nu e deloc potrivit pentru a conduce o țară.
Daca se ajunge la anticipate, AUR rupe ... face majoritate singur!
face un kkt. daca prinde un 30% sa fie bucurosi.
Asa zic si eu, o sa ia sub 40%, pobabil 33% pe acolo, 35 dupa redistribuiri. Si s-ar putea sa nu fie de ajuns sa faca majoritatea cu psd, ii vad pe psd sub 15% acum.
Prea mare palaria pentru el. Ma intreb daca prin ce face ne impinge mai repede in bratele AUR, sau prin strachinile in care calca consecvent, le creste capitalul electoral celor de la USR si lui Bolojan..
Boss, Nicusor e foarte bine ancorat in realitate. Cu PSD ostil isi risca si primul mandat, basca al doilea. Apoi PSD are forta in Parlament si in teritoriu si stie reteta succesului, faci opozitie cat esti la guvernare dar nu ai prim ministru si inainte de alegeri hop cu pomeni si dezmat bugetar. Daca nu e loc de pomeni, ramas la putere fara prim ministru si dat la gioale fraierului din fruntea guvernului si partenerilor de coalitie. Nu subestima nivelul de prostie al electoratului mioritic. Nicusor pe asta se bazeaza.
Statele Unite se angajează să pună capăt, conform unui calendar care va fi convenit ca parte a acordului final, tuturor tipurilor de sancțiuni cu care se confruntă în prezent Republica Islamică Iran, inclusiv rezoluțiilor Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite și ale Consiliului Guvernatorilor Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), precum și tuturor sancțiunilor unilaterale ale SUA, atât primare, cât și secundare.
Genii ciuhapii! l-au impachetat de nici nu stie ca pentru teancul de miliarde de dolari a primit hartie igienica! nici cand o ajunge acasa nu-si da seama.