Rubrica de psihologie: Recuperarea din burnout

În ultimele opt luni am observat că mă contactează tot mai mulți oameni care sunt fie în prag de burnout, fie în mijloc de burnout. Explicația pe care am găsit-o pentru această explozie de cazuri a fost că – probabil – pandemie fiind, oamenii lucrează de acasă. Când lucrezi de acasă nu mai ai acel delimitator dintre timpul liber și cel petrecut lucrând. Nu mai te îmbraci sau pornești mașina pentru a te duce la locul de muncă, nu mai pontezi la final de program și faci drumul până acasă. Te scoli și mănânci și lucrezi și discuți cu familia în același loc. Așa că timpul liber se contopește cumva cu cel de lucru până când devin cam aceeași chestie. E ușor din fața laptopului să uiți că a venit vremea să te oprești, așa că mulți oameni lucrează peste program. În plus, tot din cauza pandemiei, oamenii intuiesc o scumpire a stilului de viață sau un potențial pericol la adresa siguranței locului de muncă. Muncesc mai mult fie pentru a pune bani la ciorap pentru zile negre, fie pentru a asigura angajatorul că sunt capabili și indispensabili (în caz că ar urma disponibilizări).

Burnout-ul e modul corpului și al minții de a te băga în concediu forțat atunci când resursele tale de energie sunt aproape cu totul epuizate. Există însă niște semne premergătoare care se fac simțite atunci când burnout-ul se apropie. Devenim iritați, începe treptat să dispară plăcerea din activitățile care până atunci ne făceau să ne simțim bine, ne trezim obosiți și ne este afectat somnul. Toate acestea cuplate cu o stare de oboseală. Sunt primele semnale cum că nivelul nostru de anduranță a fost depășit.

În caz că nu ne oprim să ne odihnim când apar aceste prime semnale de alarmă, corpul și mintea continuă să trimită altele: lipsa poftei de mâncare, o minte încețoșată care afecteză memoria și capacitatea de concentrare, stări de anxietate. Urmează atacuri de anxietate și/sau atacuri de panică. În timpul somnului vom visa mai des iar visele vor fi mai intense decât de obicei. Se instaurează o stare de apatie și lehamite. Dacă și aceste semnale sunt ignorate și ne încăpățânăm să lucrăm mai departe în același ritm, corpul și mintea încep să le trimită semnale celor din jurul nostru. Pe considerentul că dacă noi n-am fost capabili să ne oprim, ceilalți poate ne vor opri ei. Așa că ne modifică comportamentul și modul de a gândi și se întețesc atacuri de panică, intervine uneori o stare de psihoză care poate fi cu sau fără halucinații, intervine poate un tremur al mâinilor, agitație locomotorie, ne este modificat comportamentul. Intrăm în conflict cu ceilalți mai des și mai aprins decât de obicei. Ne pierdem răbdarea ușor. Am avut o clientă care a avut un episod psihotic și a început să râdă din senin la locul de muncă și să vorbească alandala. Cam acela e momentul când cei din jur ar trebui să ne oprească și să ne forțeze să luăm o pauză deoarece observă că al nostru comportament e bizar.

Dacă și această etapă este ignorată și continuăm cu lucrul în același ritm, următorul pas este burnout-ul în sine. Într-o dimineață te trezești și nu mai ești capabil să te dai jos din pat. Ești în plin episod de depresie clinică, gândești în negativ, anxietatea e la cote record, nu mai ai nicio plăcere, nu mai mănânci, nu mai vezi niciun rost să mai continui. Este modul corpului și al minții de a te pune în concediu forțat. Stând la pat, corpul se reface, mintea se mai odihnește.

Și aici intervine ideea din titlul articolului: cum faci să eviți să intri în burnout și cum faci să ieși cât mai repede din el dacă l-ai atins deja? Există o singură soluție și aceea e repaosul total. Prin ”repaos total” înțeleg că vă luați liber de la locul de muncă și vă odihniți. Iar odihna trebuie să fie veritabilă, nu o vacanță în care mergeți la ski. Literalmente altă soluție nu este. Mai toți clienții cu semnalmente de burnout mă întreabă ce anume ar putea face să continue să lucreze în același ritm dar să și scape de burnout. Dacă nu există vreo pastilă sau niște exerciții de respirație pe care le-ar putea face. La toți le spun același lucru: că nu există drog, energizant, medicament sau truc care să le permită să continue. Și le explic pașii de mai sus prin care un om intră în burnout și le mai spun că, după ce cad la pat vreo 6-8 luni, le va fi extrem de greu să se refacă. Mai mult, că – odată căzuți în burnout – dacă vor continua să se extenueze, următorul etaj e moartea. Literalmente corpul și mintea cedează. Ai ignorat toate semnalele trimise așa că acum a ajuns ca o baterie goală și într-o zi pune stop pe tot și încetezi să mai respiri.

Ce le mai spun oamenilor e că, și în caz că vor lua energizante sau vor bea cafea în doze industriale, acel boost de energie tot din interior vine. Se consumă de undeva. Energizantele doar iau ceea ce a mai rămas în noi, comprimă energia aceea și o livrează intens și pe termen scurt ca noi să putem funcționa oarecum optim vreo câteva ore. După care suntem și mai obosiți ca înainte deoarece ne-am consumat resursele și mai repede.

Spuneam mai sus că singura soluție e repaosul. O vacanță de măcar 2-3 săptămâni în care – atenție – nu aveți voie să depuneți efort. Nici efort fizic, nici efort intelectual. Asta înseamnă zero filme pe Netflix, zero jocuri pe calculator, nu tu ridicat coșul de gunoi, nu făcut curățenie, nici măcar citit. Ori de câte ori citim sau ne uităm la filme mintea lucrează. Ceea ce vedem ne solicită atenția. În burnout e nevoie de un efort mare pentru a ne concentra până și la cele mai elementare lucruri. Opriți radio-ul, închideți calculatorul. Dacă e ”musai” să citiți, luați o carte de copii și citiți-o pe aia (nu glumesc). Ceva extrem de lejer, cu cuvinte simple și text fluent. Orice task aveați până atunci de făcut zilnic sau periodic trebuie pasat altcuiva sau amânat. Nu mai gătiți, nu faceți curățenie, nu vă plimbați câinele. Scopul acelei perioade de recuperare e să stați întreaga zi și să vă uitați în gol. Literalmente. Vă uitați pe geam, vă uitați la formele geometrice de pe covor, vă uitați la zidul din fața voastră. Întinși sau în poziție șezut – cum doriți – dar ideea e să nu depuneți nici cel mai mic efort intelectual sau fizic. Iar după ce faceți asta o vreme veți începe – absolut normal – să vă plictisiți la un moment dat. Ceea ce le spun clienților mei e că scopul acelui concediu e să se plictisească groaznic, iar după ce se plictisesc groaznic să mai aștepte două-trei zile așa și să se plictisească în continuare. Acela e targetul: plictisul. După care, foarte încet, puteți ieși la câte o plimbare prin parc sau să vă uitați la maximum un film lejer pe zi.

Trebuie discutat cu aparținătorii: soțul/soția, prietenul/prietena cu care locuiți. Ei vor prelua toate sarcinile voastre de acasă în acele zile. Masa o vor pune ei, vă vor aduce eventual de mâncare în cameră dacă o cereți. Ei sunt cei care vor face curat, vă vor împături hainele, vor primi curierul cu coletele, vor răspunde la telefon. Orice trebuie făcut o vor face în locul vostru și singura voastră sarcină este să fiți cât mai leneși și mai răsfățați. Vor trebui să vă ferească de vești rele, să fie atenți să nu vă critice, să nu vă pună întrebări complexe, să evite subiectul ”locul de muncă” în discuții. Un masaj pe zi – dacă se poate – ar fi ideal. Orice vreți să mâncați, orice ”moft” trebuie satisfăcut: vor comanda pizza pentru voi, vă vor face prăjituri, vă vor aduce suc.

De evitat în perioada aia sunt chestiile care vă agită: cafea, energizante, Pepsi, Coca-Cola.

Primul semn că vă reveniți e faptul că nu veți mai visa atât de intens ca înainte. Sau deloc. Al doilea va fi că vă plictisiți. Al treilea semn va fi că veți observa că aveți cu ceva mai multă energie ca acum o săptămână.

Toate astea sunt bune și frumoase, dar ideea cu recuperarea din burnout e că după ce trece această perioadă de relaxare totală să nu începeți din senin să intrați în forță în câmpul muncii. Va trebui să vă temperați dorința de a relua lucrul cu gândul că acum aveți de recuperat niște chestii. Începeți încet și leneș și progresați treptat. În caz contrar riscați să recădeți din nou în burnout.

Cei mai mulți clienți care cochetează cu burnout-ul îmi spun că nu-și pot lua concediu. Ori se tem că-și vor pierde locul de muncă. La toți le spun că îl vor pierde oricum peste câteva săptămâni. Burnout-ul vine cu depresie și anxietate și nu e chip să poată cineva lucra în condițiile alea. Au de ales: jumătate de an la pat într-o depresie oribilă sau trei săptămâni de relaxare într-o plictiseală nasoală. În caz că nu-și pot lua concediu le sugerez să se gândească la demisie. Asta deoarece dacă s-a ajuns la imposibilitatea de a transforma repaosul în realitate, singurul lucru cert care mai rămâne e burnout-ul. Și-atunci nu vor fi oricum capabili să continue cu lucrul și locul ăla de muncă oricum va fi istorie.

Cei cu trăsături de personalitate obsesiv-compulsivă au reale dificultăți în a ceda în fața volumului și ritmului de muncă. Sunt printre cei mai predispuși la a ajunge în burnout. Sunt ordonați, corecți, nu le place să întârzie sau să facă muncă de mântuială. Așa că vor trage mai mult ca alții să nu care cumva să nu performeze la locul de muncă. Lor le recomand să ia pauze la fiecare oră și să se îndepărteze de laptop. Le sugerez să ia un lighean mic sau un vas cu baza de vreo trei palme și să-l umple cu apă de vreo patru degete. În apa aia să toarne nisip. Două părți apă, una parte nisip. În caz că nu au nisip le sugerez mălai sau orez. Vasul ăla trebuie scos undeva la aer: pe balcon, în curtea din fața casei. La fiecare oră scopul e să ia o pauză de 10 minute și să meargă la ligheanul ăla cu nisip și să-și afunde ambele mâini în el. Să le miște încet prin nisip și pe suprafața lui atenți la textură și atenți să nu învolbureze apa. Mișcări lente, ca de Tai-Chi.

Ideea cu ligheanul cu nisip e următoarea: cei cu trăsături de personalitate obsesiv-compulsivă au dificultăți în a se decupla de la task-uri. Așa că le trebuie un alt task pentru a face tranziția între două etape de muncă. Însă au nevoie de acele zece minute de relaxare, așa că ligheanul ”împacă capra cu varza” și le dă ceva de făcut cât se relaxează. Textura granulată a nisipului și apa rece îi ancorează în prezent. Problema cu cei cu trăsături de personalitate obsesiv-compulsivă e că nu-i poți pune să se relaxeze pictând – de exemplu – pentru că-și vor face un scop din acea pictură și se vor concentra să iasă cât mai bine. Zboară relaxarea pe geam și devine doar un alt task pentru ei. Cu nisipul însă, oricât ar încerca să clădească ceva din el (un ”castel”, o gâlmă) nu vor reuși, că nu e îndeajuns de maleabil din cauza volumului de apă. Așa că singurul task al lor rămâne să nu învolbureze apa și să mențină granulele cât mai stabile și apropiate undele de altele. Ceea ce presupune să-și miște mâinile extrem de încet pentru a nu ridica rotocoale de nisip prin apă. Vor căuta ordine și o oarecare fluență în acele mișcări până acele mișcări vor deveni asemeni unui ”dans”. Au tendința să caute tipare și un sens în orice iar asta le face mintea să lucreze mereu. Dacă tot e să se întâmple, mai bine să se întâmple încet de tot, ca oamenii să se relaxeze.

Tehnica asta a nisipului am conceput-o ca pe un exercițiu menit să reducă stresul și anxietatea și e oarecum o combinație între conceptul grădinilor japoneze karesansui și Tai-Chi. Și funcționează de cele mai multe ori pentru că te forțează la relaxare. Activitatea fiind făcută afară, creierul se oxigenează mai bine; e și unul din motivele pentru care le spun clienților să pună ligheanul undeva la aer (al doilea e că îi îndepărtează de laptop și punctează limita fizică dintre atmosfera din cameră și cea de afară).

Revenind la burnout – este insidios. Cu adevărat insidios. Nu-l simți și se instaurează treptat. Încercați să fiți atenți la semnele de mai sus și să le luați foarte în serios. Cei care au trecut deja printr-un burnout știu cât de nasol poate fi. Cei care n-au experimentat încă așa ceva – nu vreți să ajungeți acolo.

Aveți grijă de voi în această perioadă și căutați s-o luați mai încet cu lucru.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

30 comentarii

  1. Multumesc pentru articol.

    Am o mica neclaritate: asa cum ai mentionat, viata nu face pauza atunci cand noi suntem fortati sa facem.
    Mai ales in situatia in care lucram de acasa, nu incarcam prea mult partenerul? Si va ajunge el in situatia noastra?
    Sau daca nu exista cineva care sa preia din sarcini – volumul de efort dupa o saptamana de plictis va fi foarte mare (curatenie, gunoi etc.)

    Cum putem evita asta?

    Comentariu apreciat.273
    • Adica tu n-ai stat niciodata 3 saptamani fara sa faci curatenie? 😮 Se pare ca pigus est…

      98
    • „impreuna la bine si la greu” ? sau e doar o fraza zisa de ala de la biserica, daca tot ati trecut pe acolo…
      Gandeste-te ca la un picior rupt care are nevoie de 3 saptamani de recuperare la pat. Ai trimite un om cu piciorul rupt sa duca gunoiul sau sa dea cu aspiratorul?

      E o boala si poate fi tratata ca atare. Pe termen lung, sanatatea partenerului si a cuplului e un pic mai importanta decat „cine matura azi”, mie asa mi se pare.

      Comentariu apreciat.412
    • @F.
      Bag si eu capu ca popa-n usa tractirului, dar stii ca nici la biserica nici la primarie nu spune nimeni aia cu „la bine si la greu”:)
      Ah, ca femeia sa asculte de barbat ca de Dumnezeu, aia da:)))

      Totusi e impamantenita in memoria colectiva mai ceva ca moartea lu’ Mandela. Am auzit-o inclsiv de la bunica-mea.

      123
    • > Totusi e impamantenita in memoria colectiva mai ceva ca moartea lu’ Mandela. Am auzit-o inclsiv de la bunica-mea.

      Cultura muricana, cel mai probabil. „In sickness and in health, till death do us part”

      121
    • @MarcelCF: în caz că cineva e în burnout mai bine preia partenerul/partenera sarcinile, chit că e mai greu așa. Că le poate duce o vreme. Dacă nu e nimeni să le preia atunci apelezi la rude, prieteni. Dacă n-ai, atunci fie te internezi în spital, fie comanzi prin telefon mâncare și lași să se adune gunoaiele prin casă. Mai bine așa o vreme decât să cazi mort în hol.

    • @Habarnam, e in Codul Familiei. Se traduce prin „la bine si la rau” ca suna mai frumos si mai de inteles
      Art. 309: Îndatoririle soţilor

      (1) Soţii îşi datorează reciproc respect, fidelitate şi sprijin moral.
      (2) Ei au îndatorirea de a locui împreună. Pentru motive temeinice, ei pot hotărî să locuiască separat.

      80
  2. Și atenție la șefii workaholici, fără alt scop în viață, care au pretenția să faceți și voi același lucru. M..e mă!

    Comentariu apreciat.863
  3. dar cum facem diferenta, la nivel personal, ca nu judecam pe altii, intre burnout si simpla lehamite? (ca sa nu zic lene?)

    Comentariu apreciat.242
  4. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 646
    • acuma, sincer, chiar mi.a ieșit neintenționat worst of the worst comment; pe bune, cineva chiar crede că o persoană care are o relație atât de proastă cu propria lui viață încât a dus lucrurile până la burnout&depresie va deveni în mod miraculos posesorul unei discipline interioare de tip shaolin? o fi și asta o chestie.

      712
  5. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 730
    • Inteleg unde vrei sa ajungi, insa nu prea e de gluma cu chestia asta, mai ales cu cei carora incep sa le cada tiglele de pe casa. 🙁

      Comentariu apreciat.422
  6. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 842
  7. In teorie toate bune, în practică dacă ești mamă singură cu copii mici navighezi la limita burnout-ului până ajung ăia la majorat, ca nu poți sa te prăbușești, pur și simplu și când nu mai poți, tot mai poți puțin,mai ales dacă chiar nu e nimeni care să îți facă masaj și să îți plătească facturile după ce te da șefu în șuturi afară de la muncă.

    Comentariu apreciat.475
  8. Foarte bun articol, mi se potrivește de minune.

    Din fericire, mai am doar 22 de zile lucrătoare anul acesta.

    Sper să rezist.

    123
  9. La mine funcţionează foarte bine pauzele mici şi dese:))).Când mă simt copleşită şi epuizată îmi fac un pic de timp numai pentru mine:o carte bună,o oră-două la spa,o plimbare lungă pe străzi liniştite.Nu îmi permit un burnout şi încerc să nu ajung acolo.

    161
  10. Lasand gluma la o parte,cunosc si eu un caz similar de acum 4 ani. Omul racheta, foarte bun programator, apoi sef de echipa, apoi ceva manager dar si programa la greu… odata a clacat total. Efectiv intr-o zi nu s-a mai dat jos din pat. A picat intr-o depresie totala de a trebuit internat cateva zile. Apoi a avut concediu vreo 6 luni. A vrut sa se intoarca la lucru si nu l-au lasat doctorii. In final a facut un downsize chiar in firma unde lucra: a trecut pe job mai jos, bani mai putini si acum e ok.

    Comentariu apreciat.301
  11. Cred ca as fi pe la a2a categorie, au fost momente cand simteam ca lucrurile se duc naibii si tre sa rezolv eu tot ca sa fie bine…
    Nu am ajuns, sau nu cred ca am ajuns la definitia burnoutului insa au fost perioade cand eram mai agitat, irascibil si explodam din te miri ce.

    Insa pe mine unul chiar ma relaxeaza si ma deconecteaza de multe cand ascult muzica (house, tehno sau clasica) sau ma uit la seriale (erau perioade pre netflix cand ma uitam la 20 simultan).

    Cred ca si parte a firii introvertite, am nevoie de „me time” si chiar mi-l fac, ca altfel sunt si mai unfriendly…

    72
  12. Ca un om care trece prin fazele de burnout sunt de acord cu articolul.

    Eu am ignorat toate semnele burnoutului care au inceput sa se acumuleze de anul trecut, la job si situatia nasoala cu pandemia, si am dat in atacuri de panica si ipohondrie cauzata de stres.

    Am ignorat primele semne, am crezut, ca multi altii ca sunt lenes, demotivat si tot ce trebuie sa fac este sa ma motivez mai tare si sa trag si mai tare de mine.

    Dupa cateva vizite la urgente pentru atacuri de panica (nu stiam ca am atacuri de panica, credeam ca trec prin infarct sau avc la 30 de ani) si multe vizite la doctori/analize de tot felul care imi confirmau ca nu am nimic fizic, doar un psihic foarte epuizat, si la care adaugam tratamente cu xanax si paroxetina, in sfarsit am ajuns la concluzia ca trebuie sa ma opresc, si ca sa vezi, incet si in timp, anxietatea a mai scazut, atacurile de panica au devenit din ce in ce mai rare, si pofta de viata revine incet incet.

    Desigur, cred ca depinde de fiecare sa isi gaseasca propia solutie, in functie de ce resurse are la dispozitie, doar ca pentru mine, pauza lunga si plictiseala functioneaza.

    Comentariu apreciat.312
  13. Acum 20-30 de ani ajungeai cu burnout în fața psihiatrului care îți făcea evaluare pe linie de schizofrenie și ajungeai rapid pe calmante de uitai eventual cum te cheamă. Câți elevi de liceu olimpici și premianți sau studenți n-or fi ratat startul în viață pe câte o clacare de genul acesta? Dar bine, nu prea aflai nici dacă se întâmpla în familia extinsă, mai auzeai de câte un „eșec școlar” prin vecini sau mai lipsea câte un coleg câte o lună în anii finali de liceu fără motiv vizibil, dar cam aia era.

    Comentariu apreciat.321

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link, de la PCGarage prin acest link sau de la Finestore.