luni, 15 ianuarie 2007, 16:02
vali
2356
La a doua întâlnire netoo, sumele vehiculate pentru proiectul blogvertising (care presupunea strângerea sub aceeaşi pălărie a 200 de bloguri şi încercarea de vindere a lor „la pachet” advertiserilor) au fost …cele care au fost. Răzvan cerea 40-50% din încasări pentru „impresariat” (firma, sediu, om angajat). La un moment dat, Călin Fusu de la Neogen […]
luni, 15 ianuarie 2007, 13:13
vali
2309
Vânătoarea de mistreţi organizată de Ion Ţiriac pe fostul domeniu de la Balc al lui Ceauşescu s-a încheiat, duminică, fără incidente, transmite corespondentul MEDIAFAX. Potrivit unor surse din rândul participanţilor, numărul animalelor împuşcate în cele două zile cât a durat vânătoarea ar fi de 240, în timp ce altele indică 160 de mistreţi doborâţi.
luni, 15 ianuarie 2007, 10:42
vali
2928
Sara pe deal buciumul suna cu jale, Turmele-l urc, stele le scapara-n cale, Apele plâng, clar izvorând în fântâne; Sub un salcâm, draga, m-astepti tu pe mine. link
luni, 15 ianuarie 2007, 10:00
vali
2255
Lunile trecute am scris că ISPul meu, Czone/Infogate, a fost cumpărat pe şestache de gigantul RDS. Pe de-o parte mă bucuram că scap de nişte imebcili, pe de alta parte eram trist că dau de alţii. Nu îmi plăcea că RDs sunt mai imbecili decât Czone, care săracii, măcar n-ai ce să le ceri. Ca […]
duminică, 14 ianuarie 2007, 21:48
vali
3425
John Stockwell a regizat Cheaters pentru tv, Crazy/Beautiful (unul din filmele mele favorite, cu Kirsten Dunst în rol principal) şi Into the Blue (cu funduleţul Jessicăi Alba în prim plan). Michael Ross e la primul scenariu. Rezultaul este foarte bun. Cam intunecat filmat, dar bun. Nişte turişti se rătăcesc prin Brazilia, descoperă frumuseţile sălbatice ale […]
duminică, 14 ianuarie 2007, 20:29
vali
20552
Cel mai subţire telefon de pe piaţa, în magazine la începutul verii: Sony Ericsson W880i.
duminică, 14 ianuarie 2007, 13:43
vali
2920
10.000 de bloguri e misto sa te vezi pe internet de ce e nevoie de asa ceva? e o activitate sexuala solitara. blogul este idealul fiecarui tiitor de jurnal. e o nevoie de comunicare bloguri profesionale. facute de jurnalisti. bloguri extrem de personale, unde autorul porvesteste chestii persoanle, (ce vezi in militari) o sa apara […]
duminică, 14 ianuarie 2007, 09:12
vali
2401
Un muzical siropos. Beyonce nu arata prea mult, personajul lui Jamie Foxx nu e credibil, singura vedeta din film este Jennifer Hudson (interpreta lui Effie White). Surprinzator, Eddie Murphy face un rol excelent, eu il credeam terminat de mult. Faza mea preferata este la concertul In Living Color, cand opreste concertul si canta o alta […]
sâmbătă, 13 ianuarie 2007, 15:38
vali
2076
Campania „Coke Club” desfăşurată pe internet anul trecut a crescut traficul pe site-urile companiei Coca-Cola de patru ori, a declarat pentru MEDIAFAX Nicoleta Enache, Senior Brand Manager la Coca-Cola România, Bulgaria şi Moldova. nu-i aşa că anunţul ăsta ţipă a „ne facem site de socializare”?
sâmbătă, 13 ianuarie 2007, 15:31
vali
3065
Atunci când browsez aiurea pe net, dau muzica încet, citesc una alta, mă opresc, sorb un pic de cola, reiau lectura şi ideile, totul într-o atmosferă liniştita. Acum 1 an şi ceva am făcut o alegere. Am ales Firefox ca browser. Nu mi-a părut rău şi nu îmi pare rău nici acum, pentru că mă […]
sâmbătă, 13 ianuarie 2007, 11:08
vali
2445
ieri eram pe facemcatavencu.ro si am vazut undeva pe centru data de azi. azi, pe realitatea.net, imi apare ora. pentru toti webmasterii cretini de pretutindeni, click aici!
vineri, 12 ianuarie 2007, 22:11
vali
2188
Actualul cotidian „Averea”, care din februarie se va transforma în „Click”, va avea şi o ediţie de duminică, a declarat pentru NewsIn, directorul editorial Adrian Halpert. Asta că tot se întreba Alex cât de mult pot fi exploataţi jurnaliştii…
vineri, 12 ianuarie 2007, 22:01
vali
2641
Vă era dor de Marina Almăşan? De luni o puteţi revedea de luni la TVR1, în emisiunea „Ne vedem la TVR”. Ah, am aşa o placere să văd ciorditori la teve, masochistică…
vineri, 12 ianuarie 2007, 17:17
vali
2970
Ce nu inteleg din tot scandalul iscat in jurul ultimului concurs CNC (Consiliul National al Cinematografiei) este de ce se insista sa se bage bani in scenariile unor bosorogi expirati, comunisti si incapabili. Hai nene, o sa faca Sergiu inca un film bun acuma, dupa ce ultimele 5 filme au fost proaste (ca sa fiu […]
vineri, 12 ianuarie 2007, 17:04
vali
2419
Pepsi-Cola va ajunge la consumatori, începând din februarie, într-un mod diferit, ca urmare a unei acţiuni de rebranding globale şi a unei campanii de marketing total diferite de cele derulate până acum, se arată într-un comunicat al companiei publicat pe internet. Campania se va derula la posturile de televiziune şi radio, în print, pe ambalaje […]