update1: greşeala mea, se pare că era o combinaţie cu samsung, nu s-a schimbat nimic. update2: s-a rezolvat, au intrat din nou cu reclame câteva zile mai târziu. Şantajul pare că a funcţionat, că am văzut din nou reclame la ceva tabletă Samsung pe Antena3 cu abonament de internet Vodafone. Nu ştiu dacă negocierile au […]

În tinereţe m-a pasionat filosofia, istoria, dormitul, chitara. În facultate am învăţat teorii despre cum se scria în ziare în anii ‘70. La matematică şi fizică treceam cu greu. Nu mă pricep absolut deloc la mecanică. Înţeleg cu greu conceptele tehnice. Am un bagaj bun de cunoştinţe de bază, bagaj care mă ajută să înţeleg […]

Cifrele noi sunt la fel de încurajatoare: aproape toate ziarele au scăzut în vânzări. Cap de linie, stindardul presei quality, Jurnalul Naţional, a ajuns la 19.000 exemplare vândute. Trecute sunt vremurile în care onor unul dintre cei paişpe redactori şefi se bătea cu pumnul în piept că ei fac şi dreg pentru că au o […]

Rep.: Ai negociat cu Kanal D? M.N.S.: Cu Kanal D şi cu TVR. Au eşuat ambele proiecte. Vreau să mă ocup foarte serios de cele două firme pe care le am, de branding şi consultanţă pe probleme de imagine şi tot ce ţine de asta. În plus, vreau să îmi fac propria mea emisiune pe […]

Acum mulţi ani, am fost singurul care a publicat informaţia cum că Neogen ar fi încercat să cumpere Trilulilu contra sumei de 80.000 euro. La vremea respectivă, articolul a rămas fără ecou (în buna tradiţie a rostogolirii informaţiei prin online), dar câţiva ani mai târziu informaţia a început să fie înglobată în articole ca şi […]

Cu foarte mare grijă din partea Poliţiei Române. Am mai zis-o şi o repet: atâta timp cât singurele măsuri de prevenire luate sunt radarele din boscheţi vom mai vedea zeci de asemenea accidente. N-am auzit sau citit prin ziare de: poliţişti care să cerceteze maşini cu ITPul luat pe naşpa. sunt zeci de mii, le […]

Pentru copiii care se bucură că luni se redeschide dosarul FLOTA, precum şi pentru cei care ştiu ei sigur că Băsescu o să facă pârnaie pentru ce e în dosarul ăla, oamenii de prin presa serioasă au un răspuns: dosarul nu conţine nimic şi n-o să facă nimeni puşcărie pentru nişte vase peticite. Pe de […]

Un articol nefericit de pe Mediafax a născut o nouă conspiraţie. Retarzii de la StirileProTV.ro au sărit ca raţa la muci şi au dezvoltat ideea cu text aiurea şi imbecilii de la Jurnalul.ro au dus-o la un alt nivel cu „presa britanică susţine referendumul”. Ce targhetare, ce reclame afişate pe baza IPului de către oricine, […]

Compania de telefonie Vodafone nu mai are reclame de câteva luni pe televiziunile trustului Intact, lucru care nu e tocmai plăcut pe foamea asta, mai ales când eşti o organizaţie independentă şi verticală, care trăieşte din ce produce. Şi pentru că oamenii de la Vodafone nu îşi bagă minţile în cap, sunt ajutaţi cu un […]

Ador poveştile jurnalistice de genul ăsta: noi am inventat o poveste şi alţii au preluat-o ca proştii, fără să facă o minimă verificare. E jurnalism din ăla bun, de îl făcea Antena2 sau Realitatea. E jurnalism fără sursă, pe care îl practică Obae şi ŞtirileProTV. E jurnalismul lui “o aveam şi eu” sau “EXCLUSIV” pe […]

Acum un an vă spuneam că e o tâmpenie să tot insişti pe ideea de plaje virgine şi neştiute de nimeni, pentru că asta nu va aduce nimic bun. La un an după, plaja din Corbu este plină de gunoaie, pentru că, surpriză, românul aude de locuri mai ferite şi merge să le viziteze şi, […]

Chiar nu înţeleg de ce se agită presa atât de mult pe seama notelor la BAC în unele cazuri. E clar că Margarita din Clejani şi Nicu Guţă şi-au găsit deja vocaţia şi fără o şcoală de meserii şi diploma la BAC nu le foloseşte la nimic. Serios. Ei au pierdut patru ani aiurea, când […]

Am citit mai multe texte despre numărul de votanţi necesar pentru a-l demite pe Băsescu. Cel mai imbecil, de departe, al lui Radu Tudor, care, ca un lingău competent, insistă foarte mult şi apăsat pe legalitatea şi normalitatea procedurii dorită de stăpânul Felix. Ce repede au uitat cu toţii cum era înainte ca “jumătate din […]

GO4IT.ro şi-a schimbat designul recent, prilej pentru Dragoş şi Victor să îşi aducă aminte de tinereţe. În timp ce săpam prin pictorialele revistei, mi-a venit ideea de a vă arăta cum erau gadgeturile în anul 2006. Le veţi recunoaşte pe Gina Pistol, Alina Gheorghe, Nicoleta Luciu, Laura Cosoi, Iulia Vântur, Cosmina Păsărin, Ilinca Vandici şi […]

Încă una din online: Dragoş Stanca (şef de regie de vânzări bannere pe online) are dreptate, vplay.ro e un site nasol care trebuie să moară. Pe de altă parte, Dragoş vinde publicitate introduce în SATI, şi deci ajută să trăiască, un site la fel de mare de furt. Aţi ghicit, e vorba de ziare.com. Deci […]

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la PCGarage.