Sorin Dănilescu, managerul Intact Interactive, s-a sinucis în 19 ianuarie 2011, aruncându-se de la balcon. De-abia împlinise 36 de ani. Se pare că motivele ţin de presiunea de la locul de muncă. A lăsat în urmă o soţie şi o fetiţă de şapte ani. Martie 2010. Carmen Ramona Cîciu (foto), în vârstă de 36 de […]

Dacă ar fi fost mici salariile şi nu s-ar fi putut trăi din ele, bugetarii şi-ar fi dat demisia şi ar fi căutat de muncă în alte părţi. Corect ce spune băiatul ăsta, nu? Dacă le era imposibil de trăit cu salariile actuale, dădeau fuga la privat, să pună osul la fabrică, că acolo am […]

Pentru că Pleşu şi Cărtărescu sunt plictisitori chiar şi la TV, hai să ne delectăm cu un cititor care pare a fi mai deştept decât media: Mihai a scris pe 24 Ianuarie 2011, 1:10 pm e si un fapt foarte des trecut cu vederea: lipsesc 2 milioane de cotizanti la fondul de pensii care lucreaza […]

Iniţial, titlul articolului era “ce imi doresc pe 2011” şi voiam să scriu despre cum vreau să se termine criza, vreau să ne recăpătăm demnitatea ca naţie şi alte bullshituri aspiraţionale, care n-au şanse să se împlinească prea curând, dar dă bine la pizduţe dacă le rosteşti. A fost un an greu În timp ce […]

Sunt tare curios daca anul ăsta se va mai da primă de Crăciu sau de porc bugetarilor şi cât de aglomerate vor fi hypermarketurile dacă nu se dă. Tare curios. Oare vor ieşi bugetarii în stradă, să urle că au credite şi nu au ce se îndopa până ajung la urgenţe? Că atunci când li […]

Cică azi bugetatii fac greva, ca vor salarii mai mari. Si pentru ca nimanui nu ii mai pasa de ei, cer ajutorul angajatilor privati! Solidaritate, socială, nene! Aceeasi solidaritate sociala care ii face pe bugetarii cu 60 milioane salariu sa stea acasa in timp ce fraierii cu 6 ies la aer, la mitinguri. Vesti bune, […]

România are nevoie de câteva lucruri. Scăderea taxelor, stimularea sectorului privat, eliminarea birocraţiei, refacerea infrastrucţurii, aplicarea legii. Să le luam pe rând. Scaderea taxelor Nu e posibilă, pentru că ar însemna mai puţini bani la buget. Mai puţini bani la buget ar însemna ca statul să nu îşi mai plătească obligaţiile (deja amână asta unde […]

Nu mai am telefon mobil şi internet pentru că am o rată de 700€/lună. auch! şi mănânc doar o dată pe zi. nimic nou, diferă doar numele, povestea e aceeaşi, de data asta ziarul încearcă să o faca mai gravă şi mai lacrimogenă decât e. nu e. e un nene care şi-a luat un credit […]

Mai mult ca sigur că nu erau ale lor, pur şi simplu le păzeau pentru altcineva. Sau, şi mai probabil, au un al doilea serviciu, lucrează la spălătorie. Sau, sunt şoferi în timpul liber.

…si să nu ii votez. Am spus-o încă din 2006, Băsescu este un pericol structual pentru România. Marea sa problemă este incapacitatea de a-şi evalua corect capacităţile. Acest preşedinte cu o cultură generală de almanah şi o experienţă de viaţă rudimentară este o gafă a istoriei. De şase ani nu a realizat nimic. Sub mandatele […]

Nu ştiu când a intrat în atenţia autorităţilor, dar criza a ajuns pe buzele publicului din România în a doua jumătate a anului 2008. Doi ani de zile, toate autorităţile din ţara noastră au stat pe fund şi au aşteptat să se întâmple ceva (citiţi “au aşteptat să se termine criza”). După doi ani, cele […]

un bugetar a scris pe 15 Octombrie 2010, 10:40 am Fiindca tot faceti voi apologia privatului din Romania (cel mai frumos, destept si cinstit personaj din lume) de ce nu impartasiti voi din experienta personala cum se face evaziune fiscala la greu in firmele din Romania?  As fi tare curios cate din firmele din Romania […]

Lait-motivul greviştilor şi protestatarilor din aparatul de stat este că ei au rate la bănci şi nu e normal să le scadă salariul. Ce criză, ce recesiune, eu am rate, nene! Lasă că s-au scăzut salariile la privat şi n-a murit nimeni, ce îmi pasă mie de ei, ce, io mă compar cu amărâţii ăia? […]

Jegurile astea de bugetari sunt nişte jeguri! Cică “tu degeaba ai plătit, trebuie să păstrezi chitanţa şi să faci dovada cu ea atunci când noi, ca proştii, uităm să bifăm că ai plătit”! Nu e vina noastră că nu putem bifa două chestii şi nici că permitem CECului să încaseze amenzi de circulaţie pe care […]

E dreptul vostru, câştigat la revoluţie, să protestaţi. Vă rog, vă implor chiar, să o faceţi. Veniţi în număr mare, veniţi cu liderii voştri guşaţi, veniţi cu autocarele voastre personale, ocupaţi Bucureştiul şi dansaţi pinguinul! Arătaţi-le privaţilor fraieri ce înseamnă solidaritate. Arătaţi-le că puteţi munci mai puţin acum, când vă plătesc mai puţin, decât când […]

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.