Rubrica de psihologie: Crăciunul și starea depresivă din preajma lui

În ultimele cinci zile am avut opt clienți noi. Lucrez aproape non-stop în perioada asta iar sâmbăta e singura mea zi liberă. E ”sezon” – se apropie Crăciunul. În fiecare an în Decembrie încep telefoanele: oamenii caută psihologi deoarece nu se simt OK. Acesta e de obicei doar primul val, cu al doilea în Ianuarie.

Atunci când se termină anul vedem în chestia asta o piatră de hotar. În realitate măsurăm timpul după niște standarde, așa că anul începe cam când a decis cineva, demult, că începe. Cu toate astea oamenii văd în proximitatea Revelionului un punct de trecere într-o nouă perioadă. Fac o retrospectivă mentală a anului care stă să se termine și o bună parte din ei nu sunt mulțumiți. Au muncit prea mult sau nu și-au îndeplint toate dorințele, ori poate avuseseră planuri și nu s-au concretizat. Cuplați chestia asta cu faptul că iarna suntem de obicei mai apatici și mai lenți, plus cu ideea proximității mini-vacanței de iarnă. Iese o stare depresivă de toată frumusețea.

Primul lucru care motivează depresia asta sezonieră este faptul că iarna ne încetinește oarecum metabolismul. Dacă nu trăiți la Ecuator sau la poli și aveți patru anotimpuri, organismul vă este setat pe modul iarnă/vară. Vara și primăvara suntem mai energici, iarna și toamna suntem mai apatici. Iarna corpul trebuie să depună mai mult efort pentru a produce căldură așa că ia din resursele altor locuri. Intrăm – s-ar putea spune – într-o oarecare stare de semi-hibernare. Vara nu e nevoie ca organismul să producă atât de multă căldură deoarece Soarele face asta în locul nostru. Iarna în schimb ne simțim sleiți de energie, ne mișcăm mai încet, totul pare cu ceva mai greu de făcut. Problema este că ritmul vieții – că e vară, că e iarnă – rămâne același. Tot atâtea ore lucrăm, tramvaiele merg la fel de repede. Așa că trebuie să ne tragem nădragii mai sus și să ne adaptăm în condițiile în care nu mai avem atât de multă energie. Ceea ce ia efort și ne provoacă o stare de oboseală. Peisajul dezolant din orașe nu ajută mult nici el.

Când corpul își încetinește nițel activitatea mintea i-o ia pe urme. Gândim mai greu, ne concentrăm mai greu, devenim apatici. Depunem nu doar efort fizic ci și mental. La locul de muncă devine un chin să fim activi. Și toată lumea e cu gândul la ”trag încă puțin, că vine vacanța aia de iarnă”. Așa că ne punem toate resursele în activitățile zilnice și sperăm că ne refacem de Crăciun.

Și aici e al doilea lucru care motivează depresia sezonieră: se apropie Crăciunul și ne dăm seama că nu-l prea așteptăm. Așteptăm – desigur – pauza asociată lui, dar economia merge prost și e pandemie și suntem cu ceva mai în vârstă decât anul trecut. Va fi nasol – ne zicem. Așa că ne posomorâm. Alții își pun mari speranțe în Crăciun și Revelion și le văd ca pe ocazii de a fi fericiți și a se destinde. Doar că ceva se întâmplă și – fiecare din motivele lui – ceva nu iese și nu avem sărbătorile de iarnă pe care credeam că le vom avea. Trece perioada și oamenii trebuie să se întoarcă la locul de muncă și începe un nou an. E nasol cumva – să nu te fi putut distra de Revelion și acum să mergi la lucru apatic, cu concediul extrem de departe. Oamenii care nu s-au reîncărcat de Crăciun și Revelion nu mai au resurse destule pentru a continua și cad în depresie la gândul că acum vor trebui să facă față orarului de opt ore ori cursurilor și sesiunii.

Al treilea factor care induce depresia sezonieră e că, în Ianuarie, după concediul de sărbători, intrăm înapoi în activitate fără o trecere lentă. În prima zi de lucru comutăm de la pauză totală la lucru intens. Șeful se așteaptă să reluăm contactul cu clienții, să facem rapoarte, are planuri, face ședințe. Studenții intră brusc în sesiune. După vacanța de iarnă tindem să lucrăm în primele zile mult mai intens decât am putea în realitate duce. Fie să demonstrăm că putem, fie deoarece au rămas multe de făcut de anul trecut. Asta ne epuizează rapid. Mulți dau în burnout pe la mijloc de Ianuarie. Alții se gândesc că, dacă acum nu pot ține ritmul, cum îl vor putea susține de-a lungul anului; și devin depresivi și/sau apatici.

Al patrulea factor e contactul cu ceilalți. Îi vedem pe cei din jur destinși, împodobind ușile și mașinile și bulevardele cu lumini. Reclamele ni-i prezintă fericiți. Presupunem în mod eronat că absolut toată lumea se simte bine și-a intrat în spiritul sărbătorilor și că doar noi suntem apatici. Începem să ne gândim la anul care a trecut și unii dintre noi consideră că se putea mult mai bine. Vine nou an și asta îi întristeză și mai mult deoarece presupun că va fi exact la fel (dacă nu mai rău). Oriunde mergem rulează melodiile clasice de Crăciun și începe puzderia de filme cu familii fericite și căței care vorbesc. Doar noi suntem la pământ, și e un contrast prea mare pentru unii oameni. Cad într-o stare depresivă cu cât au mai des contact cu ”spiritul sărbătorilor”.

Ce puteți face să evitați depresia sezonieră? În primul rând luați-o ușor. Nu scrie niciunde că trebuie să pregătiți o masă ca pentru vikingi, cu toate cele pentru familie. Nu vă osteniți inutil. În al doilea rând gândiți-vă că mass-media și filmele și muzica au o influență mare asupra noastră dar prezintă o realitate distorsionată. Aia din reclamele la răcoritoare când se apleacă Moșul și-l pupă pe frunte pe copilul de cinci ani și încep să curgă stele de peste tot. Dacă al vostru Crăciun nu e la fel nu înseamnă că ați eșuat anul ăsta ci doar că sunteți cât se poate de normali. Foarte puțini oameni din România fac show din Crăciun, chit că televizorul ar vrea să credem altceva. Faceți parte din medie, nu din minoritate. O a treia chestie e că trebuie să conștientizați că planeta a făcut o mișcare de revoluție și… cam atât. Revelionul e o piatră de hotar fictivă. Anul vostru se prea poate să fi început prin August. Așa că luați mini-vacanța asta ca pe o pauză, nu ca pe un ”final de ceva”. Când mergeți înapoi la ritmul normal în luna Ianuarie nu porniți în forță. Menajați-vă pe cât se poate. Începeți lent și adaptați-vă spre mai intens în decursul a vreo două săptămâni. Va fi mai ușoară trecerea. E doar o altă lună dintr-un alt an de lucru și nu trebuie să fie nici haos, nici grabă. Iar dacă de Revelion nu nimeriți un chef sau nu iese cu pocnit de șampanie nu e nicio problemă. Puteți trage un chef altădată. Scopul e să vă relaxați, iar asta o puteți face oricum – fie la Netflix, fie plimbându-vă. Un Revelion la televizor nu trebuie să fie neapărat fad și nu echivalează cu un eșec.

Un chef nereușit e doar un chef nereușit și în 3 februarie puteți trage un altul. E doar ultima zi dintr-un calendar creat de noi, cu luni denumite de noi, cu minute și secunde a căror durată tot noi am definit-o. Timpul e – la urma urmei – un construct teoretic peste care am mulat propria noastră înțelegere și niște unelte de măsurat. 70% din oameni nu se vor simți bine de Revelion oricum, dar se vor forța să pară mulțumiți. Nu faceți aceeași chestie, că vă consumă. Iar anul care a trecut, rău de va fi fost, nu e un șablon pentru următorul. Nu ține doar de voi cum a trecut acel an ci ține și de niște elemente asupra cărora voi nu ați avut control. Cum ar fi pandemia, ori restricțiile, inflația, ori poate volumul mai mare de lucru de la locul de muncă. Astea nu țin de voi și de ceea ce ați fi putut face ”să fie mai bine”.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

77 comentarii

  1. Dar despre ce sarbatori vorbesti oare, ca la mine pe 24 se lucreaza(probabil program scurt) 25-26 vine Sambata si Duminica iar pe 27 inapoi la servici, iar 31 se lucreaza si a doua zi e Sambata.

    00
    • Si eu credeam ca e smecherie la Loft

      00
    • Da, anul acesta este un an special, bucuria este dubla Craciunul si Revelionul cad sambata si duminica. E si sarbatoare si weekend.

      00
    • @Loft, asta voiam și eu să zic. Și mai am o singură zi de concediu și cel mai probabil nu pot să mi-o iau nici p-aia.
      Iar ca să mă duc acasă la ai mei pierd cam 1,5 zile pe drum (dus-întors).

      00
    • Cand ai salariu mic poti sa te plangi ca ai salariu mic sau sa faci un efort sa inveti ceva nou.

      Ia ziceti voi, ce aleg romanii? Clar nu munca (fie ca e vorba de al
      Doilea job, fie de a invata).

      Sa va plangeti de salarii mici in secolul asta nu demonstreaza decat ca ati fost lenesi pana acum si acum incepe sa doara. Nasoala realizare dar daca votati PSD va dau aia ceva:)

      00
    • Nu am salariu mic.
      Mi-am terminat zilele de concediu si Craciunul pica aiurea

      00
    • @Alex

      Okey…

      Cand ai salariu mic poti sa te plangi ca ai salariu mic sau sa faci un efort sa inveti ceva nou.

      „Înveți ce va nou” – mhmm, unde „înveți ceva nou”, Alex? E de durată sau e la locul de muncă? Ce ecspiriănț ai tu?

      Ia ziceti voi, ce aleg romanii? Clar nu munca (fie ca e vorba de al
      Doilea job, fie de a invata).

      Neamțu’, italianu’ (da da, italinul), francezu’, spaniolu’, englezu’… ăia și-or face griji de „al doilea job” sau le ajunge unul singur? Mă întreb.
      Cât despre învățat, întrebarea anterioară.

      Sa va plangeti de salarii mici in secolul asta nu demonstreaza decat ca ati fost lenesi pana acum si acum incepe sa doara.

      Cine lucrează 8-9 ore, pe zi, e leneș și cu timp liber?:)

      00
    • Băieți, degeaba vă certați cu autiștii.

      00
    • Băbăeț, ca să învățați chestii noi trebuie să aveți 3 elemente: disponibilitate, timp și bani. Pentru că nu merg una fără alta. Și ca un paradox, perioadele când se învață ceva nou, trebuie să fie alea de maxima prosperitate, perioadele alea bune dpdv al timpului, când banii sunt destui, când există resursă și pentru altceva. Când ești rupt în cur sau veniturile/jobul scârțâie, nu îți stă capul la recalificări, la acumulat chestii noi, care în viitor ajuta. Să dau un exemplu simplu? Eu m-am apucat de învățat ceva nou(inginerie) fix când mi-a mers bine: m-am băgat la job de birou, program de 8 ore 7-15 sau 8-16 mai nou, fără ore suplimentare, fără obligații de-a face ceva în plus la muncă, fără a mai pleca pe afară, am profitat de faptul că nu am obligații față de nimeni și nimic, că veniturile îmi permit o taxă, niște cheltuieli, niște deplasări, etc, etc. Atunci am considerat că e bine să mă apuc de chestii noi. Fix când toate erau bune și nu aveam niciun motiv real de a mă apuca de altceva. Da ce să vezi, 2 ani jumate mai târziu, lucrurile începuseră să puta. Ehhh, faptul că acum 2 ani jumate m-am apucat și de altceva față de ce făceam la job, mi-a permis să schimb locul de muncă și să fiu acceptat aici. Mai este destul de împins pentru că e un plan pe 4 ani de licență+2 ani de master, dar uite că ajută un pic de perspectiva. Acum 7-8 ani nu mi-aș fi permis să fac ce fac acuma, din motive de timp, bani, costuri, disponibilitate, dorință.
      În vremurile bune, ne punem la adăpost pentru alea rele, fiindcă sunt ciclice. Cam asta am învățat de pe aici, de când tot bântui ai vă oripilez. Amin.

      00
  2. Pe langa asta, mie unul de la o vreme nu prea mai imi place Craciunul. Prea multa falsitate in perioada asta. E o sarbatoare consumerista, asta si Revelionul. Prefer Pastele. Nu sunt religios, dar pare a fi o sarbatoare mai sacra decat Craciunul. Pe unii sarbatorile de iarna ii face sa fie depresivi, pe mine ma fac putintel iritabil. Scuze daca e off topic. Ah, si sa nu uit. Nenorocitele de petarde.

    00
    • Nu-ți mai place fiindcă, atunci când erai puști, nu vedeai chestiile ăstea sau nu voiai să le bagi în seamă.

      00
    • *ii fac. Se înțelege de ce nu îți place când nici nu știi să „vorbește” românește. „Ie „grele” că e până în 52″

      00
    • @Apollo o sa tin minte. Dar raspunsul corect e cel de la Boros. Nu are legatura cu faptul ca mai fac greseli :)) Mersi, oricum.

      00
    • „nu vedeai chestiile ăstea sau nu voiai să le bagi în seamă”
      De fapt, raspunsul corect este Nu contau. Pentru un copchil, o gramada de lucruri „nu conteaza” in ecuatia unei bucurii.
      Se oprea curentul doua ore, dar noi ne bucuram ca ne dam cu saniile si nu trebuie sa intram in casa. Ne bucuram si cand venea inapoi curentul. Practic, daca analizam, ne bucuram destul de repede, din chestii marunte.
      Am lasat un comentariu aici, acum cateva zile/saptamani, in care spuneam ca inca mai am puterea sa ma bucur la un creion mecanic de 20 de lei. (Koh-I-Noor Versatil, cu acutitoare de mina incorporat in el. Recomand! :) )
      Cand vom re-invata sa ne bucuram de chestii mai marunte, vom fi mai fericiti. Iar asta fara „scadere de calitate”, sa zici ca te bucuri de chestii marunte pentru ca nu iti permiti chestii mari – am auzit prosti din astia, care spun asta. Are sase case, SASE CASE, ca Iohannis sau ca Nastase, si tot e depresiv. Dar de ce si-a luat sase case, credea ca numarul de pereti in plus ii va aduce bucurie, ii va rezolva problema din cap?

      Bineinteles, si eu sunt depresiv, ca majoritatea celor care sambata vin sa comenteze pe bloguri, in loc sa faca ceva fain. :)
      Dar imi pun des intrebarea: Ce pot face eu? Am facut tot ce puteam face? Am facut tot ce m-a dus capul?
      Daca raspunsul este „da”, starea asta de depresie scade. Ma, atat am putut face, atat m-a dus capul. Am fost plin de bune intentii, am facut maximum? Daca da, aia e, „atat s-a putut”.
      Din nou bineinteles, pot continua cu motivele de depresie, ca nu ma duce capul, ca daca nu as fi atat de batut in cap as fi rezolvat X sau Y problema… :) Totusi, cum spunea Ion Creanga, de multe ori „prind curaj”, ca poate nu sunt chiar ultimul prost.

      Rezumand, prea multe chestii „conteaza”, desi cand eram copii nu contau. De ce conteaza acum iar atunci nu? Si… chiar conteaza? In sistemul de ecuatii in care „nimic nu conteaza”, „toti murim”, „nu-si mai aduce nimeni aminte de tine la mai putin de un an dupa ce mori”… in sistemul asta, CE conteaza cu adevarat?

      00
    • Diferenta intre „a vedea”, „a baga de seama”, „a conta”: Vad ca e mizerie pe jos, bag de seama ca nu e ok, dar nu conteaza. E mai important sa X decat sa fie curat pe jos.
      (desi am vazut, si stiu ca nu e ok) Nu conteaza ca e mizerie pe jos, pentru ca sunt cu prietenii si ma dau cu saniile, iar acest lucru e cel mai important.
      „a vedea”, „a baga de seama”, „a conta”. Cu cat inaintam in varsta, cel putin pentru unii, acest „a conta” e prea… sofisticat? Prea mult „fine tuning” la „conteaza”?

      00
  3. Cu cât înaintez în vârstă, cu atât observ că Revelionul nu mai prezintă niciun interes pentru mine. Dimpotrivă, devine o corvoadă, știind că a doua zi sunt amorțită de lipsa somnului și de faptul că trebuie să mă apuc să strâng în urmă după cuplul care vine la noi, tradițional, an de an, în timp ce a doua zi urmează toate treburile casnice aferente creșterii a doi copii mici. Nu mai am chef, nu mai am energie, nu mă mai interesează hăhăielile de la TV, aș vrea doar să dorm și atât. În plus, marcăm 2 ani de pandemie, care nu pare să se sfârșească odată. Pentru mine a fost un an greu, trist, în care 2 persoane dragi mie au murit, în care ne-au măcinat stresul, grijile, anxietatea.

    00
    • Adevărul e că nici tu nu le zici: „Anu’ ăsta pauză. Dacă am unde să mă duc eu, bine. Dacă nu, stau acasă.”

      00
    • @ Boros, fix de asta am ales noi sa facem revelionul singuri. Nu s-a ivit nimic pana acum, de ce sa alergam noi după petreceri? Anul trecut asa am făcut, ne-am decis în ultima săptămână la o petrecere…fail total. Nu zic ca asa sunt toate dar e clar ca dacă nu găsești nimic, nici nu ai starea de spirit necesara. Mai bine un ceai și o carte buna.

      00
    • Mergeți voi la ei!

      00
  4. Excelent articol. Anul asta am decis ca revelionul sa il facem singuri, doar noi doi, sa ne răsfățăm și relaxam. De ceva ani, Crăciunul este doar o stare de spirit însă depinde mult în ce toane suntem și oricum nu tine mai mult de o zi sau de o masa mai speciala.

    00
  5. Intotdeauna am fost grinch-ul de serviciu in perioada asta. In unii ani am avut si eu partea mea de depresie, in altii am fost doar gica contra, si acum ca am ajuns si eu la o varsta realizez ca asta a pus o presiune suplimentara pe cei din jur.
    Doar ca, realizand asta, am incercat sa-mi autoimpun sa intru „in randul lumii”. Deci am pus eu presiune suplimentara pe mine, de dragul celorlalti. Ceea ce m-a facut sa urasc si mai mult toata chestia, si sa mi se para si mai falsa, si uneori sa ma deprim si mai tare.
    Cred ca singura solutie este sa o tratezi ca pe o vacanta si atat, eventual sa o petreci intr-o tara calda si foarte musulmana.

    00
    • Mă, în ultimii ani, Crăciun, revelion, bla bla, sărbători de iarnă nu-mi produc nicio bucurie, dar nici o depresie, supărare, vaaaai că sunt singur și buhuhu, buhuhu.
      In perioada asta mă odihnesc. E un prilej bun de stat departe de muncă, balamuc, zarvă fără rost. Nu e o perioada să stau de pregătiri, de făcut tone de mâncare, de băut ca porcu, de făcut brad, de pus poze cu bradu și locuri cozzy. Bleah, iar îmi vine să vomit când aud termeni ăsta.
      Perioada asta este despre liniște, bolanzit, stat ca tuta la tv, o cană de vin fiert, văzut pe Netflix ceva, vizitat prieteni, văzut oameni cu care nu am mai interacționat din diferite motive. Alelalte se fac și în restul anului. Nu există pregătiri, nu exista altceva in plus față de o zi normala. Și e mult mai bine. Plus că e mai ieftin. Banii futuți de revelion/Crăciun pe nimic în România, pot fi cheltuiți ulterior pe niște plimbări prin Europa.

      00
  6. S-o lăsăm toți mai moale. Cadourile nu sunt garanția fericirii, nu mâncăm cu trei guri, merge și acasă dacă sunt exorbitante prețurile la cabane. Nu ne omoară nimeni dacă suntem rupți pentru curățenia sfântă de Crăciun, eu de ani de zile o fac în noiembrie sau în ianuarie, cum am timp și chef. Ca bilanț al anului, se putea mai bine dar categoric putea fi mai rău. Fiți blânzi ci voi înșivă, să nu aveți nevoie de Răzvan sau colegii lui

    00
  7. Eu nu mai suport caracterul comercial al sărbătorilor de iarnă. Simt ca mi-a trecut de urechi. Îmi place să fac cadouri, dar nu mai suport reclamele și filmele de la TV. Și mă bucur că anul acesta Kevin este cu familia și nu mai rămâne singur acasă 😁

    00
    • Subscriu. Eu nu mai suport sa vad nici rafturile cu chestii “ de craciun “ din magazine.

      00
    • Se păstrează tradiția cu singur acasă, doar că anul ăsta seria de filme e pe antena 1, nu mai sunt pe pro TV.

      Cum să fie Crăciun fără Mariah Carey la radio, reclamele cu camionul roșu Cola și singur acasă la TV domne’

      00
    • Crăciunul nu e Crăciun fără Hans Gruber căzând de pe Nakatomi Tower :)

      00
  8. Daca ati cunoaste oameni cu handicap, cu boli nasoale sau cu o situatie materiala modesta care totusi isi gasesc energia interioara si sunt fericiti ,se bucura de viata, de lucrurile simple si nu cad in depresii de mici burghezi zaharisiti de atata bine, poate atunci v-ati reseta putin si ati vedea ca nu este totul atat de negru.

    00
    • @gigi: depresia nu e un fel de ”tristețe” și nu ține de voință. Nu e o chestie de ”mic burghez”; nu e un moft, așa cum încerci s-o prezinți.

    • bravo gigi: „numai fitzi trishti!”

      00
    • @ gigi, mai ușor cu bucuria persoanelor cu handicap pe scări. Eu sunt o persoana cu handicap, nu zburd de fericire, ba chiar sunt depresiva din cauza oamenilor care ma tratează ca pe o persoana cu handicap (da, sunt și eu OM, șocant, nu?) Majoritatea fericirii celor cu handicap vine de la frica de a nu fi acceptat (ex: deja am un handicap/sunt sărac, dacă mai și arat ca-s deprimat…se feresc oamenii de mine ca de ciuma) Oameni buni, este în regula sa va simțiți deprimați și fără sa fiți handicapați sau saraci. Fiecare cu durerea lui, dar oameni suntem toți.

      00
    • Bucuria celor cu boli nasoale vine din acceptarea noilor limitari pe care ti le aduce boala, si de a scoate ce e mai bun din asta. Ai destule probleme aduse de boala ca sa iti mai irosesti energia suparandu-te ca oamenii sunt fericiti in reclame sau ca n-ai reusit sa iti schimbi masina nici anul asta. Te bucuri de ce ai si cu ce (mai) poti sa faci.
      Multe boli vin la pachet si cu depresia aferenta. Depresie care nu se mai rezolva la psiholog. Doar ca atunci, este printre cele mai mici probleme pe care le ai.

      00
    • Ia zi gigi cum e cu handicapu?
      Uite io is chior de la 29 ani de nu pot sa merg pe strada,in conditiile actuale mi e greu si sa imi fac o friptura,ce sa mai zic de a gasi pe cineva caresa vrea sa stea cu mine in conditia asta. Acum am 37,am trecut de mult in zona de acceptare,stiu sa ma bucur si de lucruri mici da’ ia spune tu cum sa nu ma apuce o mica depresie in perioada asta cand viata mea sociala e limitata?
      Hai sa nu mai avem impresia ca stim ce simt altii pls.

      00
    • @Razvan Foarte bune sfaturile TOATE

      00
    • Cel mai bun mod de a nu mai fi trist e să nu mai fii sărac.

      00
  9. @Coloja, bravo frățică!

    00
  10. Răzvan nu e mai simplu sa ignori perioada asta? Ce vine sa fie primit, ce nu tot bine. Cum spunea cineva mai sus, o tratezi ca o vacanta perioada și nu lași să îți vina diverși „amici” că nu știi să spui nu sau „așa e datina”. Dar poate sunt eu prea antisocial :). Presupun că la urma ține de fiecare cat de puternic e psihic.

    00
  11. Dle doctor, cu toate că nu scriu comentarii de fiecare dată la articolele/postările dvs, să știți că sunt citite.

    Atunci când se termină anul vedem în chestia asta o piatră de hotar. În realitate măsurăm timpul după niște standarde, așa că anul începe cam când a decis cineva, demult, că începe. Cu toate astea oamenii văd în proximitatea Revelionului un punct de trecere într-o nouă perioadă. Fac o retrospectivă mentală a anului care stă să se termine și o bună parte din ei nu sunt mulțumiți. Au muncit prea mult sau nu și-au îndeplint toate dorințele, ori poate avuseseră planuri și nu s-au concretizat. Cuplați chestia asta cu faptul că iarna suntem de obicei mai apatici și mai lenți, plus cu ideea proximității mini-vacanței de iarnă. Iese o stare depresivă de toată frumusețea.

    Da! Trendy-istica prostește rău & urât de tot oamenii.
    Cine a inventat chestia aia, cu „New Year, new me”, are o minte diabolică. Îți faci planuri (de care nu ai nevoie & nu ți-a impus nimeni), în așa fel încât să devii depresiv(ă) la sfârșit de an că nu ai îndeplinit, nu ai făcut sau ai făcut prea mult. Îți făcuși niște griji & preocupări de care nu ai nevoie, nu ți le-a cerut nimeni și nu e obligatoriu să se întâmple anul ăsta sau viitor, sau vreodată.
    Proști și proaste! Pfua, îmi și-nchipui cum râd beizadelile securiștilor/nomenclaturiștilor, la căldurică prin Tenerife, de proastele și proștii proletarilor munciți 9-10 ore zilnic făcând planificări neavenite, necinstite, necerute, pe același salariu și putere de monedă.

    „-Și acum, hai să ne facem o listă pe care s-o parcurgem pentru anul nou!
    -Da’ de ce? De ce să nu stai dracului cuminte iar ăstea să ți se întâmple, să ți le faci, când găsești momentul oportun? Marcelico, fetică, stai calmă, fă o mămăligă & mă duc să cumpăr smântâna, brânză și ce mai e nevoie. Hai că e concertul ăla din Viena, să ascultăm…”

    Primul lucru care motivează depresia asta sezonieră este faptul că iarna ne încetinește oarecum metabolismul. (…) Iarna corpul trebuie să depună mai mult efort pentru a produce căldură așa că ia din resursele altor locuri. Intrăm – s-ar putea spune – într-o oarecare stare de semi-hibernare. Vara nu e nevoie ca organismul să producă atât de multă căldură deoarece Soarele face asta în locul nostru. Iarna în schimb ne simțim sleiți de energie, ne mișcăm mai încet, totul pare cu ceva mai greu de făcut. Problema este că ritmul vieții – că e vară, că e iarnă – rămâne același. Tot atâtea ore lucrăm, tramvaiele merg la fel de repede. Așa că trebuie să ne tragem nădragii mai sus și să ne adaptăm în condițiile în care nu mai avem atât de multă energie. Ceea ce ia efort și ne provoacă o stare de oboseală. Peisajul dezolant din orașe nu ajută mult nici el.

    Aici, observați diferența de ce alții pot și noi nu. Alții nu se joacă cu sănătatea fizică și mintală (nu mai zic de drepturi ale muncii) ale oamenilor.
    La noi, partidocrația și securismul sunt atât de angrenate, încât nu se poate fiindcă dai peste politicianul X & bisnisul său sau domnu’ general care-l manevrează pe Ionuț și, indirect, angajații lui – pentru bani de partid, chef personal sau servicii.
    Ce țară… Vezi cel mai bine când e vorba de cei care lucrează în ‘lanțurile’ comerciale.

    Și aici e al doilea lucru care motivează depresia sezonieră: se apropie Crăciunul și ne dăm seama că nu-l prea așteptăm. Așteptăm – desigur – pauza asociată lui, dar economia merge prost și e pandemie și suntem cu ceva mai în vârstă decât anul trecut. Va fi nasol – ne zicem. Așa că ne posomorâm. Alții își pun mari speranțe în Crăciun și Revelion și le văd ca pe ocazii de a fi fericiți și a se destinde. Doar că ceva se întâmplă și – fiecare din motivele lui – ceva nu iese și nu avem sărbătorile de iarnă pe care credeam că le vom avea. Trece perioada și oamenii trebuie să se întoarcă la locul de muncă și începe un nou an. E nasol cumva – să nu te fi putut distra de Revelion și acum să mergi la lucru apatic, cu concediul extrem de departe. Oamenii care nu s-au reîncărcat de Crăciun și Revelion nu mai au resurse destule pentru a continua și cad în depresie la gândul că acum vor trebui să facă față orarului de opt ore ori cursurilor și sesiunii.

    Al treilea factor care induce depresia sezonieră e că, în Ianuarie, după concediul de sărbători, intrăm înapoi în activitate fără o trecere lentă. În prima zi de lucru comutăm de la pauză totală la lucru intens. Șeful se așteaptă să reluăm contactul cu clienții, să facem rapoarte, are planuri, face ședințe. Studenții intră brusc în sesiune. După vacanța de iarnă tindem să lucrăm în primele zile mult mai intens decât am putea în realitate duce. Fie să demonstrăm că putem, fie deoarece au rămas multe de făcut de anul trecut. Asta ne epuizează rapid. Mulți dau în burnout pe la mijloc de Ianuarie. Alții se gândesc că, dacă acum nu pot ține ritmul, cum îl vor putea susține de-a lungul anului; și devin depresivi și/sau apatici.

    Iar patronii și HR cretini, care-și varsă nervii și frustrările (asemănătoare) pe angajați. În loc să prelungească sau, tot așa, un program scurt, „Da’ ce aveți? Hai, că am început munca!”
    Mentalitate de subzistență, salarii de subzistență, trai și sănătate de subzistență…

    Al patrulea factor e contactul cu ceilalți. Îi vedem pe cei din jur destinși, împodobind ușile și mașinile și bulevardele cu lumini. Reclamele ni-i prezintă fericiți. Presupunem în mod eronat că absolut toată lumea se simte bine și-a intrat în spiritul sărbătorilor și că doar noi suntem apatici. Începem să ne gândim la anul care a trecut și unii dintre noi consideră că se putea mult mai bine. Vine nou an și asta îi întristeză și mai mult deoarece presupun că va fi exact la fel (dacă nu mai rău). Oriunde mergem rulează melodiile clasice de Crăciun și începe puzderia de filme cu familii fericite și căței care vorbesc. Doar noi suntem la pământ, și e un contrast prea mare pentru unii oameni. Cad într-o stare depresivă cu cât au mai des contact cu ”spiritul sărbătorilor”.

    Bizareria face că sunt prea mulți–sau ni se pare că sunt prea mulți, din cauza „obiceiului”–care nu se simt bine dacă nu acoperă ceva în beculețe colorate sau funii de plastic colorate.
    Nu am o concluzie dar este exagerat și bizar… adică, nu poți să treci peste decât și numai dacă împrăștii sau vrei să vezi luminițe la fiecare centimentru.
    Cât de tembeli să fie și copiii, încât să se creadă că se poat emerge la infinit cu vorba „Dar e pentru copii, să vadă copiii, să se bucure copiii” – a, da? I se schimbă traiul dacă vede beculețe colorate, primești mai mulți bani, i se îmbunătățește traiul material?

    Factorul contactului cu ceilalți, știți unde îl mai găsim?
    La toți cei care votează politicieni care țin orașe moarte și schimbă zambile sau schimbă bordurile, în timp ce piarul general este „a furat dar uite ce curat e orașul”.
    E o similitudine aici: trăim în sărăcie, fără crearea sau mărire de oportunități, da’ „ia uite ce curat e & câte beculețe colorate avem! Ce bine, că PPC-ul și netul salarial tot mizer e…”

    Ce puteți face să evitați depresia sezonieră? În primul rând luați-o ușor. Nu scrie niciunde că trebuie să pregătiți o masă ca pentru vikingi, cu toate cele pentru familie. Nu vă osteniți inutil. În al doilea rând gândiți-vă că mass-media și filmele și muzica au o influență mare asupra noastră dar prezintă o realitate distorsionată. Aia din reclamele la răcoritoare când se apleacă Moșul și-l pupă pe frunte pe copilul de cinci ani și încep să curgă stele de peste tot. Dacă al vostru Crăciun nu e la fel nu înseamnă că ați eșuat anul ăsta ci doar că sunteți cât se poate de normali. Foarte puțini oameni din România fac show din Crăciun, chit că televizorul ar vrea să credem altceva. Faceți parte din medie, nu din minoritate. O a treia chestie e că trebuie să conștientizați că planeta a făcut o mișcare de revoluție și… cam atât. Revelionul e o piatră de hotar fictivă. Anul vostru se prea poate să fi început prin August. Așa că luați mini-vacanța asta ca pe o pauză, nu ca pe un ”final de ceva”. Când mergeți înapoi la ritmul normal în luna Ianuarie nu porniți în forță. Menajați-vă pe cât se poate. Începeți lent și adaptați-vă spre mai intens în decursul a vreo două săptămâni. Va fi mai ușoară trecerea. E doar o altă lună dintr-un alt an de lucru și nu trebuie să fie nici haos, nici grabă. Iar dacă de Revelion nu nimeriți un chef sau nu iese cu pocnit de șampanie nu e nicio problemă. Puteți trage un chef altădată. Scopul e să vă relaxați, iar asta o puteți face oricum – fie la Netflix, fie plimbându-vă. Un Revelion la televizor nu trebuie să fie neapărat fad și nu echivalează cu un eșec.

    Am bold-uit tot sfatul fiindcă sunt de acord cu totul, mai ales că nu trebuie să bagi în tine ca și cum ai făcut foamentea (postul Crăciunului ducă-s-ar dracului, nu mai faceți foametea aiurea!).

    Un chef nereușit e doar un chef nereușit și în 3 februarie puteți trage un altul. E doar ultima zi dintr-un calendar creat de noi, cu luni denumite de noi, cu minute și secunde a căror durată tot noi am definit-o. Timpul e – la urma urmei – un construct teoretic peste care am mulat propria noastră înțelegere și niște unelte de măsurat. 70% din oameni nu se vor simți bine de Revelion oricum, dar se vor forța să pară mulțumiți. Nu faceți aceeași chestie, că vă consumă. Iar anul care a trecut, rău de va fi fost, nu e un șablon pentru următorul. Nu ține doar de voi cum a trecut acel an ci ține și de niște elemente asupra cărora voi nu ați avut control. Cum ar fi pandemia, ori restricțiile, inflația, ori poate volumul mai mare de lucru de la locul de muncă. Astea nu țin de voi și de ceea ce ați fi putut face ”să fie mai bine”.

    00
  12. Mulțumesc că mi-ai reamintit de schimbarea de metabolism legată de perioada rece. Mă simțeam puțin vinovată pentru „scăderea productivității” care mă încearcă perioada asta la serviciu, dar aparent nu e neobișnuită.

    00
    • @Răzvan T. Coloja

      De unde tresare vinovăția asta în oameni, ca Danielei?
      Ce e, de unde? De ce? Cum ajungi să te simți vinovat(ă) dacă e ceva ce nu ține de tine, care e explicația?

      00
    • @Boros
      O să încerc să îți răspund eu – problema este complexă și ține în primul rând de aprecierea corectă a situației – adică mai exact cum anume definești că o anumită problemă ”ține de tine” sau nu ?.

      De exemplu dacă ești mai puțin productiv la serviciu asta se poate întâmpla pentru că;
      -ești leneș
      -ești prea obosit
      -ai alte probleme acasă care îți ocupă mult timp – copii, soț/soție/părinți dificili/bolnavi etc.

      De exemplu dacă ai probleme acasă cu copii și la serviciu muncești doar 60 % din ceea ce munceai înainte asta ține de tine, că doar tu muncești mai puțin, dar în același timp nu poți să îți abandonezi copiii, deci trebuie să faci cumva să te descurci și cu copii și să muncești și la serviciu. – ori asta te poate face să te simți vinovat fie că nu poți face ceea ce te-ai angajat că vei face fie că alți oameni trebuie să tragă în locul tău ca la serviciu să se termine treaba (depinde de activitatea pe care o ai)

      Pot fi și alte motive, însă esența este că unii oameni se simt vinovați că nu își îndeplinesc toate sarcinile (de acasă și de la serviciu) iar pe alții nu îi prea interesează.

      Pur și simplu unii oameni sunt într-un fel iar alții în alt fel – evident că pe parcursul vieții oamenii se mai schimbă – în general pe măsură ce înaintezi în vârstă nu mai ești așa dornic să performezi la serviciu și implicit nici nu te mai simți vinovat că nu ai mai știu eu ce performanțe sau nu ți-ai terminat activitatea.

      00
  13. Corolarul Sarbatorilor : Fericirea si distractia sunt mereu in alta parte la alt chef/ paranghelie /cumetrie. Daca ajungi si tu acolo din greseala sigur dispar in alta parte a lumii oriunde unde nu esti tu.

    00
  14. Si eu simt acelasi lucru de sarbatori. Sunt persoana cu dizabilitati si nu am prietena de 7 ani de zile. De fiecare data cand vin sarbatorile am o stare de neliniste si nefericire. Drept urmare, am cumparat o masina. Banii oricum vin si se duc si nu intentionez sa fiu cel mai bogat om din cimitir. Si oricum nu ma compar cu oamenii sanatosi. Daca au mai multi bani decat mine, familie etc e doar datorita faptului ca sunt sanatosi. Asa ca sarbatori fericite! Si sa fim multumiti cu ce avem!

    00
  15. Da. Corect. Eu recunosc ca sunt si deprimat si apatic. La mine functioneaza un mecanism de miserupism care se activeaza cand mi se pune pata. Sunt momente cand las totul balta si plec cateva zile la munte intr-o zona fara turisti sau imi inchid telefoanele si fuck off all. Lumea merge si fara mine si nu crapa nimeni daca lipsesc o saptamana din peisaj. Oricum in restul timpului sunt mama si tata productivitatii.
    Ce mai functioneaza la mine este sa fac chestii nebunesti. De exemplu sa ma duc in tari in care nu vrei sa te duci gen Somalia, Irak, Iran etc

    00
    • Iran e ok. E safe si oamenii sunt foarte primitori. Sa nu uiți sa iei bani cash la tine pentru ca nu merg cardurile (sancțiuni)

      00
  16. Pt unii depresia vine din cauza amantei/ amantului care ramane langa familie de sărbători!😁😆😅

    00
  17. Anul asta mai mult decat oricand Sarbatorile astea mi se par oribile. Am pierdut tot anul asta: job, familie (despartire, nu altceva mai grav, dar suficient). Ok, mai am sanatatea… :)
    Practic, am ramas singur.

    Asa ca am preferat sa inchid si televizorul inca de pe acum, ma termina veselia si zapada ireal de bogata din reclame si faptul ca numaram zilele pana vine mosul.

    00
    • Marius, din pacate, in situatiile astea doar timpul poate face ceva. Indiferent ce as putea eu sau altcineva sa spun ca sa te consolez, nu functioneaza. Trebuie sa lasi timpul sa-ti transforme durerea pe care o simti acum. Nu exista alte retete. Sigur, ajuta sa vorbesti cu cineva (psiholog sau un prieten care sa stie sa asculte fara sa judece), dar nimeni nu poate comprima timpul de care ai nevoie.

      Insa ceea ce pot sa-ti spun e ca ceea ce traiesti acum va face un om si mai bun decat esti acum. Asta pot garanta.

      Iti doresc mult curaj.

    • 🙂 multumesc.

      00
    • @Marius
      Ia 2 sticle de whisky, fă-te zob, mai zaci un pic și îți revii. Ești bărbat, o să treci peste.

      00
    • Am facut la fel si am trecut peste. Basca, sunt femeie.

      00
  18. NOU
    #55

    perioada (și Paștele) reprezintă apogeul ipocriziei umane; adică toți tinerii frumoși și liberi o ardeți în restul anului cu political correctnessu’ iar acum, cu cărămida pă piept, „urlați” către restul lumii: „io-s creștin!”
    nu, taicule, dacă aș putea, aș impune niște reguli; vrei brad? ok, da’ cumperi și 3 chiloți + 4 perechi de șosete pe care le donezi unei organizații care se ocupă de oamenii străzii; vii cu hîrtiuța de donație ștampilată, iei copacu’; vrei instalație și globuri? întîi arată dovada de donație la „salvați copiii” sau la doamnele cu spitalu’; da’ să fie cu dată din iulie-august, cînd ți-ai luat tu biletele alea șmechere în maldive…
    la intrare în Poiană, pac, barieră: pentru fiecare zi de cazare, o declarație olografă a unui om pe care l-ai ajutat; bine, acolo aș instala și o cameră legată la anaf, că la ce tarife sunt…
    evident că aberez, nimeni nu vrea să-l lase șomer pe @Coloja…
    hai pa, mă duc să cumpăr brad, că n-oi rămîne singurul prost fără…
    în rest, rămîne cum am stabilit, „fiți mai buni, fiți adevărați în perioada asta a anului”;
    Amin!
    PS singura persoană pe care am cunoscut-o eu, îndrituită să serbeze Crăciunul, era bunica maternă, pentru că în dimineața de Ajun, pe la 4-5, frămînta colacii cîntînd „astăzi s-a născut Hristos, Mesia cel luminos…”; and she really meant it;
    restul e consumism (nu comsumerism, da?) ieftin…

    00
    • NOU
      #56

      „coNsumerism” am vrut să scriu, evident; da’ așa-i cînd vrei să te dai șmeker, intervine grammar nazi karma: pac, un „mî” în loc de „nî”…

      00
  19. Foarte bun articolul. Multumesc.

  20. Thanks, doc!

    00
  21. Cum poate un om la 30+ ani sa creada ca ceilalti sunt „fericiti”? Aproape toata lumea are probleme, mai mici, mai mari etc. E o doza mare de narcisism acolo, centrare pe sine?

    00
  22. As da share la articol, ca e fain, dar cu comentariile ce fac? Isi pun pretenii mana in cap. :D Deci, mai bine, las asa.
    Poate scrierile astea, un pic mai destepte decat media de pe blog, ar trebui postate cu comentariile dezactivate. :D

    00
  23. Articolul este mâncarea, comentariile sunt sarea și piperul. Nu merge una fără cealaltă. Tu cum ai aprecia comentariul tău raportat la ce ai spus despre comentarii?

    00
  24. Una dintre cele mai frumoase si emotionante insiruiri de comentarii. Nu ma asteptam. Ma simt mai bine din nimic.

    00
  25. Ba e nasol. Sarbatorile de anul asta vor fi triste. Multi avem cash pe care nu am reusit sa-l plasam nicaieri. Daca nu ne vine o solutie cat mai repede vom pierde prin devalorizare.

    00
  26. Singurul lucru care ma deprima zilele astea e faptul ca nu mai stiu nimic de Eftimie… Ce mai face oare? Scrie nonstop?

    00
  27. Păi și când eram eu copil „sărbătorile” erau doar despre ce imagine transmiteai altora. Maică-mea gătea zi lumină mâncăruri grele, taică-meu stătea cu sticla de vin la televizor, în unele zile veneau invitați la noi, în altele mergeam noi la alte familii. Totul era în jurul lui „așa trebuie”, prietenii, frații și bunicii se reuneau pe la mese deși prea puțini se suportau de fapt unii pe alții. În spatele zâmbetelor false erau doar dușmănii, gelozii, bârfe iar ulterior certuri voalate pe teme de împărțit vreo moștenire.

    Nimeni, dar absolut nimeni nu ieșea mai odihnit, liniștit sau mai vesel după perioada respectivă. Dar se mergea înainte an după an, că „așa se cade”.

    00
  28. NOU
    #71

    Oameni buni, aveti neuroni si-n burta.

    00
  29. Craciunul si revelionul meu sunt motive de odihna. Nu merg in vizita, lucrez de sarbatori,gatesc normal ca in fiecare zi plus o prajitura care sa marcheze sarbatoarea si e OK. Evaluez anul ce a trecut rapid, imi setez un obiectiv si gata.
    Nu ma deprim, nu ma obosesc sunt in hibernare si e foarte bine.

    00
  30. O rubrică de comentarii cât se poate de sinceră.

    00
  31. Bine punctat. Dar din nou, „you dont hate Monday, you hate your life”. :) Nu sunt de vina Craciun/Revelion cand tragi o linie si esti gras/trist/singur(a)/la lucru e naspa/sotul nu te mai fute/etc, etc. Schimbarile se incep de azi si se fac, nu doar se planifica, nu de luni, de dupa Revelion, de dupa etc. „Retrospectiva” nu trebuie sa contina ce am dorit sa realizez ci si ce am facut sa schimb asta. Ai inceput sa depui CV-uri si in alte parti ? Ai inceput sa nu te mai indopi ? Ai inceput sa faci sport ? Ai inceput discutiile serioase cu partenerul sau „amantul”/”amanta” ? Ai inceput sa mai lasi alea 4-5 beri pe seara mai pt ocazii si atat ? Ai mai inceput sa-ti pui boracii la punct decat numai sa te vaiti de ei ? Fa-ti ordine in viata si dupa aia daca tot e naspa, mergi la psiholog.

    00
  32. Lumea pe-aici cu probleme existentiale, planuri, analize…
    Eu sunt bucuros ca vin iar alea doua saptamani cand pot sa fac aprovizionarea cu petarde pentru la anu’.
    #ursubaaa

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.