Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul I.G.P.R. a continuat „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, cu o zi dedicată femeilor. Manifestarea organizată în centrul capitalei a avut drept scop promovarea drepturilor femeilor şi de prevenire a victimizării acestora. (sursa) Mi se pare trist și mizerabil în același timp că suntem în 2014 și totuși e […]

Teoretic, după cei doi ani de când e incapabil pe postul de prim ministru, Victor Ponta ar trebui să se ascundă, nu să candideze cu șanse foarte mari la președinție. Și totuși o face. Candidează înainte cu toată forța. Ați vazut pe internet tot felul de chestii despre el și incompetența lui și totuși el […]

Brunetă | Paris | Brunetă | Cărare | Baloane | Cehia | Pontechianale | Toamna | Roșcată | Verde | Roșu Președintele CJ Brașov a fost reținut ”Preşedintele CJ Braşov are un depozit bancar de peste 605.000 de euro şi alte trei în valoare totală de aproape 4,5 milioane de dolari. Cele patru depozite au […]

“Din informatiile pe care le avem, in Romania se dau anual peste 3 milioane de amenzi de circulatie, din care doar 40% sunt incasate. Un motiv ar putea fi faptul ca achitarea lor nu este un proces tocmai la indemana. Serviciul de plata al amenzilor date de Politia Rutiera oferit de ZebraPay, vine in ajutorul […]

Când m-am mutat la Berlin, proprietarul, un suedez tinerel, căsătorit cu o Heidi locală, remobila după un accident nefericit: mașina de spălat se stricase și ce s-au gândit ei, un neamț și un suedez? Să o repare ei. Și au reparat-o atât de bine încât au stricat-o și mai tare, inundând toata bucătăria și pe […]

Trei situații, doar a treia a fost norocoasă. Situația 1: Sun pe om, întreb ce aveam de întrebat, vreau să mă asigur că are taxa plătită și rămâne să ne auzim peste o săptămână, când face rost de dovada ANAF că a plătit-o (taxa e doar trei mii de euro). Anunțul avea 2-3 săptămâni de […]

Am comandat lama stricată vineri pe amazon, a venit azi. La prima vedere, e construită mai fragil decât originala și pare și un pic mai fină. Dar taie bine și asta e tot ce contează. În stânga e cea nouă, în dreapta cea originală, care a crăpat după 6 ani. Un cititor m-a întrebat care […]

Zâmbește | Roșcată | Pisică | Roma | Chillon | Alpii | Hohenzollern | Cal | Mov | Bancă | Basel | Brunetă | Blondă | Roșu | Girafe | Veverița | Șatenă | Alb | Annecy | Milano | Alpii | Noul Volvo XC90 Faceți-vă bagajul pentru iarnă pentru mașină Bucureștiul nu are apă […]

Știți de ce vedeți atât de multe BMW-uri X1 prin trafic dintr-o dată? Că au trecut 3-4 ani și nemții le vând la jumătate de preț, numai bune pentru românii care n-au 30-40.000 de euro să dea pe ele noi. Pe la mine prin jur au apărut 3 dintr-o dată luna trecută, regulamentar, și pe […]

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la PCGarage.