vineri mi-au dispărut de pe birou o cutie de bomboane, un pix mişto şi o scobitoare. am înţeles că îi era foame, pixul era strălucitor, da’ cu scobitoarea ce o fi avut?

Conform unui anunţ pe bestjobs, Euroweb Roamnia (sic!) angajează femeie de serviciu, care să ştie de toate, mai puţin flash şi java. Salariu atractiv, sub 400€.

O prietenă îmi spunea ieri că s-a luat după Mirciulică şi s-a cautat pe google. S-a găsit pe un site. La liber. Prietena spune că acolo apare şi numărul ei personal. Nu că şi-ar fi dat acordul să apară acolo. Dar asta nu i-a oprit pe specialiştii în comunicare de la selenis. Care s-au gândit […]

„Internetul e o lume virtuala care o reflecta pe cea reala. Si care este poplata de oameni reali, chiar daca uneori ei isi asuma alte identitati. Pe de alta parte, internetul, tocmai din cauza ca permite asumarea unui alter ego (sau a mai multora), incurajeaza subproductia. Oricine poate publica orice pe internet, oricine se poate […]

Gaozarul a fost concediat de la Curentul. Jurnalistul Ovidiu Zară, cel care l-a acuzat, recent, pe şeful statului că l-ar fi numit „găozar”, a fost concediat de la cotidianul „Curentul” din postul de redactor-şef adjunct, unul dintre motivele invocate pentru acest gest fiind restructurarea postului pe care lucra. Surse din mediul jurnalistic au declarat însă […]

am citit azi 3 bloguri scrise alb sau gri pe fond negru. e plină lumea de dobitoci şi mă dor ochii acum.

înainte să apuce să dea colţul, Maxim bagă bancuri cu BadBoy Badea. Cum să-l omori pe Mircea Badea fără a fi acuzat de crimă?Îi arăţi o poză cu Van Damme băgându-şi limba în priză şi îl laşi singur 3 minute. oameni răi, ce mai…

Sincer, pe mine mă distrează agenţia de ştiri NewSin. Nu neapărat prin prisma numelui, ci mai degrabă prin ştiri şi declaraţii. La lansare, Cosmin Popa (director de dezvoltare) spunea că o să ia 80% din clientii Mediafax. Belicos şi ferm, tindeam să îl cred. Asta până am văzut ştirile. Cu porcăriile pe care le produc, […]

Studiourile Paramount vor să scoată încă un Godfather, de data asta după una din cărţile lui Mark Winegardner (The Godfather Returns şi The Godfather’s Revenge), autor ales să continue saga de către urmaşii lui Mario Puzo (autorul original al Naşului). The Godfather Returns va avea loc după Godfather II şi înainte de III, aşteptându-se să […]

Purtătorii de cuvant de ocazie ai Infogate (C-zone) mint cu neruşinare că au cedat doar zona Militari gigantului RDS. Conform informaţiilor de la Registrul Comertul, firma Infogate Telecom SRL are următoarea structură a acţionariatului: RCS & RDS – 99% Integrasoft SRL – 1% Ambele firme au sediul in str. Doctor Staicovici. Structura s-a schimbat pe […]

Ce face un american când e prost? Dă in judecată pe cineva! Bătrânica s-a ars cu cafeaua? Dă în judecată McDonalds! Dobitocul a căzut pe gheaţă în faţa magazinului? Dă un judecata Sears! Elevii de la Columbine împuscaţi cu gloanţe de la Walmart? Dăm în judecată! Acum câteva luni, doi poliţişti au arestat mai mulţi […]

salut. fă-mi şi mie reclamă la situl meu. sau la blogul meu. e nou înfiinţat. am 2 posturi pe el. în limba română de pe dc++ sau din suburile retarzilor. te rog mult. nu îţi spun adresa. scriu tâmpenii. dar fă-mi. nu ne cunoaştem. nu ai nici un motiv să faci asta. nici măcar nu […]

Un sondaj realizat la Londra a constat că jurnalele online sunt mai credibile decât publicitatea TV marketing-ul prin email. Reuters sau NewSin

Ciprian Stavar face IAB Romania, o initiativa prin care vrea sa regularizeze bannerele de pe internet. Adica, sunet, overlay si alte prostii din astea, banate de unii. Cine adera la chestia asta? Toti aia care baga in continuare bannere din alea cu Kryocera si Pepsi. Ca asa e frumos, sa fim membri in chestii din […]

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la PCGarage.