Mai bine deprimat într-o țară civilizată?

Am vrut de câteva ori să scriu asta, dar tweetul ăsta mi-a dat ocazia perfectăSurprised smile:

202306292129100707

Pentru aerieni precum Caramitru, oamenii din țările sărace nu au timp să fie deprimați, pentru că sunt prea ocupați să alerge după bani, ca să nu moară de foame. Atât de simplu e.

Când nu ești sigur că îți dă patronul salariul luna asta nu ai timp să fii deprimat. Când inflația îți fură salariul și economiile nu ai timp să fii deprimat. Când nu știi dacă găsești loc la grădiniță pentru copil nu ai timp să fii deprimat. Când nu se fac autostrăzi sau nu se modernizează calea ferată, să poți merge liniștit la mă-ta, fără teama de a muri, parcă nu îți arde de depresie. Când străzile sunt pline de bombardieri nestingheriți nu ai timp să fii deprimat. Când trăiești cu teama că poți ajunge victima traficului de carne vie parcă nu mai ești deprimat. Când poliția se preface că nu vede traficul de droguri din școli nu mai ești deprimat. Când judecătorii scapă pe bandă rulantă cămătari și violatori nu mai ai timp să fii deprimat. Când ANAF îți trimite calcule greșite prin poștă nu îți vine să fii deprimat.

Și tot așa.

Da, țările civilizate sunt pline de oameni deprimați, dar asta pentru că viața e prea liniștită și predictibilă. La noi nu e așa, la noi viața e surpriză. Nu știi niciodată ce îți rezervă ziua de mâine. Poate o lege amuzantă. Poate un vecin amuzant dă o petrecere amuzantă și poliția se face că nu vede. Poate îți violează cineva copilul și judecătoare îi dă 9 luni cu suspendare. Poate dă faliment fabrica și nu mai găsești de muncă decât la negru. Poate poate poate…

Înțelegi de ce e stupid să spui că ăia sunt mai deprimați? Că la ei conducerea ASF ar fi la pușcărie după ce ar prezida peste două falimente imense. Iliescu ar fi la pușcărie pentru Mineriade. Năstase ar fi la pușcărie. Hrebenciuc ar fi la pușcărie. Vâlcov, Mario Iorgulescu, Marian Oprișan, Bode, Videanu, Blaga, Flutur, Berceanu, Meleșcanu, Remeș, Dan Nica, Ponta, socră-su, Văcăroiu, Ciorbea, Dragnea, Tăriceanu, Voiculescu, prostul ăla care plângea în parlament să nu îi fie ridicată imunitatea pentru subminarea economiei naționale, Ramona Mănescu, frații Stănescu, Bădălău, Țuțuianu, Șova, Daniel Constantin, Lia Olguța, Sevil Servil, Bănicioiu, Liviu Pop, Gabi Oprea, Chițoiu, Maria Grapini, zeci de judecători și polițiști, toți ar fi la pușcărie.

M-am deprimat numai scriind lista asta. FUCK!

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

107 comentarii

  1. Mai e o chestie. In tarile sarace lumea nu prea se duce la psiholog ca sa fie diagnosticata cu depresie.
    La noi depresia se trateaza cu bautura la carciuma din sat. Si dupa cum vedeti, au destui pacienti.

    Comentariu apreciat.42710
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 3561
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 834
    • @mihai,
      depresia are si ea (ca mai toate chestiile) diferite grade.
      la psihiatru ajung alea grave.
      cele mai multe situatii se pot rezolva foarte bine si la psiholog (pastilele oricum sunt mai mult sa gestionezi efectul, nu cauza).
      ideal e sa ajungi la ambii (in echipa) daca e serios.

      iar mesajul initial era despre diagnosticare, deci psiholog

      Indecis. Tu ce zici?258
    • Cu toata dragostea, un diagnostic medical, indiferent de gravitate, ti-l poate pune DOAR un medic, deci doar un psihiatru (care si poate face ceva, din punct de vedere medicamentos). Am avut aceeasi discutie si cu dl. psiholog, guest writer pe acest blog.

      Indecis. Tu ce zici?2311
    • @ Mihai, iti dau dreptate la faza cu diagnosticul. Doar ca diagnosticul inseamna doar cateva cuvinte scrise p-o foaie, care are drept efect alte cuvinte scrise p-o alta foaie cu care iei niste pastile care, ideal, te reechilibreaza chimic. Dar fara psihoterapie (deci psiholog) care sa te scape de balariile din cap apare iar dezechilibrul chimic, si o iei de la capat. Nu spun asta ca sa te corectez, ca n-ai zis ceva gresit. O spun ca sa subliniez ca fara psiholog e cam degeaba.

      163
    • Dragi suporteri ai psihologilor, sunt de acord cu voi in 2 privinte, si doar daca sunt psihologi specializati:

      1) Daca e neuropsiholog si are abilitare sa faca un bilantz WAIS (ceea ce e cunoscut sub numele de test QI), asta da, am facut

      2) Daca e psiholog specializat in TSA (tulburari ale spectrului autist), el face marea parte a trebii, dar e tot un PRE-diagnostic, ce trebuit validat de un psihiatru. L-am facut si pe asta, am vazut si si. A si apropo am avut o psiholoaga specializata in TSA, costau mai mult sedintele care nici nu erau rambursate, si nu mi-au adus nimic, dar chiar nimic (oricum e incredibil de greu sa gasesti un specialist bun, fie el psiholog si psihiatru).

      Persoanele cu TSA au tendinta mult mai ridicata spre depresie, deci chiar stiu despre ce vorbesc. Ca sa nu zic ca si psihiatrii pot face terapii, psihoterapii, in functie de specializari.

      Let’s agree to disagree, ok?

      315
  2. NOU
    #8

    concluzia? nu mai urmari stirile. M-am trezit bine dispus pana am vazut ce mizerie au facut iar cu pensiile speciale si cu legea cumularii pensiilor cu salariul.

    Pana la urma ii inteleg pe cei care se inchid in bula lor si-si baga picioarele. Degeaba ii fac eu semn la idiotul cu Opel negru noaptea ca are farurile stinse, el merge ca prostul mai departe cu ele stinse, eu imi fac nervi.

    Comentariu apreciat.1269
  3. eu imi vindec depresia bricolând. și tunzând iarba prin vecini.

  4. asta e ca „survivor bias”. sunt si in tarile sarace oameni deprimati ( am locuit un an in Indonezia, un an in Mexic si un an in Olanda). In tarile sarace de obicei depresia se „trateaza” cu religie si/sau alcool si e foarte rusinos sa vorbesti despre asta. in Indonezia am cunoscut un cuplu educat de indonezieni si aveau un plan de a porni o clinica de terapie psihologica online pentru ca erau ingroziti de ce vedeau in jur. In tarile bogate e o criza a identitatii de sine dupa ce s-a trecut de religie si viata impusa de comunitate. Conceptul de „viata de apoi” ii tine pe multi departe de sinucidere, de frica iadului. Daca indepartezi dogma religioasa esti nevoit sa intri intr-o viata unde trebuie sa-ti construiesti propriile conceptii si valori daca nu vrei sa cazi in depresie. Si e foarte greu.

    Comentariu apreciat.1569
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 29122
    • Când esti intr-o stare permanenta de supraviețuire, te asigur eu ca nu se poate instala atât ușor depresia. Hormonul stresului (epinefrina/adrenalina) funcționează parțial ca un antagonist natural al unor horomoni precum serotonina sau dopamina.

      Este binecunoscut faptul ca pt instalarea depresiei, un om are nevoie sa fie capabil de activități precum reflecție sau introspectie. Deci, sa fie liniștit, si sa aibă majoritatea nevoilor satisfăcute, sau sa nu fie nevoie sa fie permanent activ, distras cu probleme imediate care necesita intervenție. Fix de aceea, in tratamentul depresiei se recomanda o viața activa, sport, unul sau mai multe hobby (video games, pescuit, fotografie, scris, etc), călătorie.

      Daca opusul era valabil, atunci in loc sa se deprime si sa sufere de ptsd când ajung acasă, majoritatea soldaților ar fi suferit de depresie in timp ce se afla pe front.

      Comentariu apreciat.8410
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 1951
    • @rio – vezi ca a aparut pe la inceputul anului un paper, despre care se zice ca va lua Nobelul ptr medicina, si refuta ideea cu dezechilibrul chimic din creier.

      Indecis. Tu ce zici?308
    • ninja, nice. deci nici dezechilibrele chimice din creier nu produc depresie.

      dar Iniesta, campion mondial la fotbal cu Spania de ce a facut depresie? conceptii bune are, valori bune are, activitate fizica zilnica are. Ia sa vedem….

      1613
    • Auzi ma rio ca si jucatoarele astea de tenis Naomi Osaka, respectiv Emma Raducanu au facut cica depresie, ca era prea mare presiunea (la prima la conferintele de presa), la a doua c-a castigat US Open prea tanara. Cred c-as vrea si io sa fiu depresat cu banii lor (asa sunt doar cu ai mei).

      Indecis. Tu ce zici?228
    • @rio
      Ăla nu alerga dupa bani, ci avea depresie ca avea prea multi si nu stia cum sa-i cheltuie…

      202
    • Astia care nu stie sa cheltuie banu face depresie? Atunci Elon Musk, Gigi Becali, Bill Gates, Micula Brothers si Nelson Mondialu ar trebui sa aiba toti depresie si n-are.

      218
    • @rio, vezi că ai uitat să ți le iei astăzi.

      127
    • @rio – citeste lucrarea, alte articole despre depresie, incl multe care zic ca anti-depresivele nu au nici un efect, si nu insista cu exemple punctuale ptr un fenomen foarte complex cu cauzalitati multiple. asta cu dezechilibrul chimic a fost calul de bataie ptr Prozac cand a aparut, si a ramas infipt in mintea multora.
      ca paranteza, in ultima vreme apar tot mai multe lucrari pe tema mersului la psiholog, care se pare ca e la fel de eficient ca o discutie avuta in tren cu un necunoscut.

      224
    • @Rio

      Una este sa fii sarac in SUA, alta e sa fii sarac in Romania, si alta e sa fii sarac in Somalia. Daca tu crezi ca e totuna, nu am cum sa te ajut.

      Cauzele depresiei se insuneaza gradual in decursul anilor sau zecilor de ani. Nu are nicio legatura cu situatia ta financiara. Nu exista niciun studiu care sa fi demonstrat aceasta legatura.

      Este demonstrat faptul ca un om care a trait ani de zile in stres permanent pentru a isi asigura o masa zilnica, poate ulterior suferi de depresie si ptsd cand calitatea vietii se schimba in bine.

      Daca teoria cu saracia ar fi fost macar marginal adevarata, atunci intreaga societate romaneasca ar fi fost paralizata de depresie pentru ca majoritatea romanilor au fost extrem de saraci si s-au confruntat cu lipsuri severe de orice timp de aproape zece ani, in timpul anilor 80, 90 si inceputul anilor 2000.

      Din acelasi studiu din care tu ai ales o secventa care sa iti sustina balariile, acele procente nu se refera la oameni diagnosticati cu depresie, ci la faptul ca Americanii care se considera saracii (nu se mentioneaza ce inseamna asta in afara de faptul ca nu isi permit tratament medical, lucru valabil inclusiv pentru asa-zisa clasa de mijloc) SUSTIN ca sunt deprimati.

      Este un gallup poll din 2011-2012. Atat, si nimic mai mult. Pe scurt, Americanii care se considera saraci sunt ipohondri. Nu este un studiu. Link:

      https://news.gallup.com/poll/158417/poverty-comes-depression-illness.aspx

      „Impoverished Americans are more likely than those who are not in poverty TO SAY they have ever been diagnosed with many chronic health problems – with depression being a particularly pronounced issue. The interplay between depression and other chronic diseases is unclear, and the causal direction of the relationship between depression and poverty itself is unclear. Depression could lead to poverty in some circumstances, poverty could lead to depression in others, or some third factor could be causing both. Regardless, it is clear that those in poverty are twice as likely as those who aren’t to have ever been diagnosed with a potentially debilitating illness and one that could be impeding them from getting out of poverty.”

      De asemenea creierul uman nu se descurca grozav la presiuni sociale cu privire la chestiuni de perceptie de sine, integrare voluntara sau fortata in diverse grupuri sociale, acceptarea unor norme si valori si ajustarea comportamentului in baza acelor norme si valori.

      Chestiunea de mai sus a fost si continua sa fie intens studiata deoarece rata depresiei printre copii (dar si printre adulti) cauzata de social media a devenit o problema extrem de serioasa.

      – trebuie sa arati ca pe instagram
      – trebuie sa asculti manelele sau trap sau ce mizerie de muzica se asculta acum, si pe care o asculta restul idiotilor cu bale la gura
      – trebuie sa crezi in aceleasi mizerii in care noi credem
      – trebuie sa vii la party-uri si sa faci parte din grupul nostru special, altfel esti ciudat, si nu ne place de tine.
      – suporta hachitele sefului de la munca, altfel risti sa ramai fara slujba, etc
      – suporta traficul infernal din orasul gri si imputit in care traiesti

      Sarac sau bogat, chestiile de mai sus pot afecta pe oricine. Singura diferenta este ca daca ai bani, te poti trata. Iar cand nu ai bani, chestiile de mai sus nu te intereseaza: pentru ca nu ai timp de instagram, nu ai sef, nu ai bani de partyuri, sau sa iti pese de ce crede altul despre tine, pentru ca validarea sociala este complet irelevanta cand iti este extrem de foame.

      Comentariu apreciat.313
    • Sergiu, ramane cum am stabilit.

      317
    • Ioan C facand eforturi supraomenesti dar inutile sa demonstreze ca una e sa fii pe mod de supravietuire ca sarac in State si alta e sa fii pe mod de supravietuire ca sarac in Somalia. Asa si? A fi pe mod de supravietuire in orice context inseamna aceleasi reactii hormonale, si nu scade riscul de depresie ci il creste. Contrazici de dragul de a contrazice, parca esti nevasta celui mai bun prieten.

      722
    • @Rio

      Daca asta e tot ce ai inteles din raspunsul meu, efectiv nu am cum sa te ajut sa intelegi ce citesti. Probabil de aceea te si apuci sa citezi nu stiu ce poll pe care daca l-ai fi citit ai fi inteles ca iti contrazice pozitia, si de fapt, nu minti cu intentie.

      Dar, poate imi explici si mie, cu civintele tale, cum poti stabili daca nu cumva „reactiile horomonale” (sic!) cauzeaza depresia, si nu este invers, depresia cauzeaza „reactiile hormonale”; si cum se face ca femeile, care au „reactii hormonale” in fiecare luna nu sufera de depresie cronica.

      Puteai macar sa dai un search pe google inainte sa te dai interesant cu retorici de curtea scolii sau roddit, nu imi este foarte clar:

      https://www.nhs.uk/mental-health/conditions/clinical-depression/causes/

      In alta ordine de idei, prietenul tau cel mai bun ce parere are cand tu apuci sa comentezi pe net ca nevasta-sa e proasta?

      212
    • NOU
      #34

      @Ninja e f interesant articolul ala. Mai bate un cui in importanta medicatiei pt tratarea, punctual in cazul de fata, a depresiei. Care, pana acum cel putin, cel mai eficient se trateaza prin psihoterapie.
      Vreau sa fiu f bine inteles: e f important sa existe colaborare si cu un psihiatru, pentru echilibrare chimica (atat cat se poate) si pt diagnostic (ca imagine primara de ansamblu si pct de plecare in terapie).
      Dar pana in prezent cel putin, dovezile indica faptul ca nu psihiatrul (adica pastilele) te vindeca, ci psihoterapia si interactiunea umana.

      F interesant de citit si asta:
      https://archive.ph/Ck6Bl

      41
    • Mda, uite am citit eu studiul ala si pana acum inteleg asa : terapia cu serotonina nu functioneaza. E ca si cum ai spune ca nu poti repara un bmw doar cu o cheie de 14.

      Atata timp cat depresia va fi un diagnostic container nici nu prea vad ce poate evolua in materie de tratament. Daca mergi la un developer si ii spui ca softul pe care il folosesti e ineficient sau plin de bug-uri fara ca el sa aiba acces la sursa in sine, cel mult se va uita la ce poate face imprejur pentru a mitiga efectele.

      Cam asa si cu depresia, de cele mai multe ori e un concurs de motive (chimice, emotionale, psihologice etc) si incercarea de tratament deobicei e o cheie de 14.

      Motive diferite, solutii diferite. Pentru asta ai nevoie de un combo psiholog, psihiatru, psihoterapeut, popă, prieten, antrenor sau ce mama ma-sii ii mai trebuie fiecaruia. Nu e ca si cum dai repede cu var si ai scapat de pete.

      101
  5. Da, e clar ca Andrei Caramitru are prea mult timp liber….

    Comentariu apreciat.624
  6. Ca om care s-a mutat in tara dinasta bogata… aici ma salut zilnic cu postasul. Si nu stau in vre-un sat pe undeva, ci in oras de 3 mil de oameni. Aici sunt saptamanal organizate evenimente de cartier. Copiii merg la scoala de cartier deci toti parintii se cam stiu. Te intalnesti cu ei random prin parc sau la supermarket. Pentru ca toata lumea sta in zona de 15 min de mers pe jos.
    M-am intalnit cu medicul de familie la un mini-concert in parcul de langa casa. Pentru ca am medic la 5 min de mers pe jos, iar el locuieste tot in zona unde are cabinetul.

    Si vezi frecvent evenimente pentru persoane in varsta, sau oameni de 70+ iesiti la cafenea, jucand o miuta (da, abia se miscau dar se distrau al naibii), sau cantand in corul voluntarilor.

    Domnul Caramitru probabil nu a locuit decat in US, unde te impusca vecinul daca ai gresit usa. Dar Europa e super ultra focusata pe comunitate, chiar si in tarile germanice, care sunt considerate mai „reci”

    Comentariu apreciat.12919
    • Huo! Du-te rapid de aici cu lagarele tale de 15 minute, de unde nu o sa avem voie sa iesim nici cu pasaport! Eu vreau sa merg cu masina la mallul din celalalt capat al orasului!

      /s

      Nu uit de s-ul la final, ca iar ma ciuruiti, si sunt aici doar pentru manute verzi.

      /s

      Comentariu apreciat.8319
    • @unsirb
      „/s” este precum inmultirea cu „-1”, daca pui de 2 ori se anuleaza.
      Adica tu erai sarcastic cand ziceai ca esti sarcastic.
      Sau…?!?

      Comentariu apreciat.294
    • Secretomanie bolnava. Cred ca puteai spune orașul, ca nu te cauta nimeni cu „ba, care știi unde stă m prin Munchen?”…

      195
    • Postasul ala vine cam des in zona. Pare ca trateaza depresia unei vecine

      Comentariu apreciat.381
    • Postasul suna intotdeauna de doua ori.

      232
    • „MihaiC: am impartit la 0.

      41
    • @Marinel – eu propun sa iti schimbi handle-ul cu numele complet si numarul de telefon ca sa pot sa te sun si sa iti povestesc tie direct cum e in #notMunchenguessagain

      47
    • @m de cand m-am mutat in Dusseldorf, stau mult mai bine cu anxietatea si depresia. Nu au disparut complet, dar stilul de viata mai linistit si oamenii mai calzi ajuta mult.
      Tot asa e interesant sa vezi aceeasi oameni prin cartier, la magazine, restaurante sau prin parc.
      Vestul e departe de a fi perfect si sunt orase unde nu m-as muta. Dar inapoi in Romania nu ma intorc pentru ca e o lupta in fiecare zi.

      211
    • Stockholm. La mine in cartier ies cred ca saptamanal suedejii batrani sa joace bile
      Asta cand nu se duc la mini golf
      Sau la kraoke
      Sau la trivia

      Tara rece..pierdut legatura intre oameni

      152
  7. “We got so much food in America we’re allergic to food. Allergic to food! Hungry people aren’t allergic to sh!t. You think anyone in Rwanda’s got a f***ing lactose intolerance?!”

    ― Chris Rock

    Comentariu apreciat.8813
    • D-aia ia ala palme, ca e prost. Nu sunt alergii la africani ca aia mor pana sa ajunga la doctor sa le gaseasca alergiile. Intolerantii la lactoza se caca apa pana se deshidrateaza si mor si aia e.

      Indecis. Tu ce zici?2518
    • Bine daca e s-o luam pe aia cu intolerantza la lactoza: omul e singurul animal care continua sa consume lapte ca adult… Sigur ca lobby-urile au mare rol aici (cum a fost si lobby-ul zaharului care a convins lumea ca grasimea e mai daunatoare etc.)

      817
    • Majoritatea adultilor au intoleranta la lactoza si nu se caca nimeni apa pana moare, ca nu bea nimeni doar lapte, non stop.

      127
    • Mihai omul mai e si singurul animal care face focul cand e frig, care gateste mancarea inainte sa o manance, e singurul animal carnivor care nu mananca matze pline direct din animalul inca cald. Termina cu prostiile. Omul mananca lapte proaspat si stricat sub forma de iaurt, smantana si branza de zeci de mii de ani.

      Comentariu apreciat.301
    • poate n-ar trebui să luați chiar ad literam ce zice Chris Rock

      101
  8. Romanii fac depresii pentru ca nu sunt obisnuiti sa traiasca singuri. Sunt intr-o dependenta totala de rude, vecini, prieteni asa ca primatele.
    Au o fobie groaznica de singuratate ceea ce le creeaza un sentiment continuu de nesiguranta.
    Nu exista roman fericit ca este singur acasa si citeste o carte.
    Daca i se intampla chesti asta mai bine suna aiurea sa vorbeasca cu cineva la telefon.
    Alo, salut Mariusica
    Da, cine e?
    Sun eu mah…am fost colegi in clasa a IV a
    (Caz concret)

    Comentariu apreciat.5833
    • O zici ca si cum ar fi un lucru rau. Da, traiul in comunitate co-dependenta este modul biologic hominid normal de a fi, la fel cum e mersul la WC pe ciuci. Ca ne-am construit noi o societate altfel, sau vrem sa ne cacam drepti pe tron, sigur putem. La fel cum pe urma, putem sa suferim de singuratate&depresie si respectiv hemoroizi.

      Indecis. Tu ce zici?1913
    • Asta e normalul si partea benefica a societatii romanesti.

      S-a facut studiul ala din care reiesea ce buna e dieta mediteraneeana, ca uite locuitorii din satele alea traiesc mult si nu fac boli cu inima.

      Dupa ce in vest au adoptat dieta mediteraneeana, s-a facut un studiu si a rezultat ca nu a scazut nivelul bolilor de inima la cei care au adoptat-o, asa ca s-au intors la comunitatile mediteraneene.

      S-a vazut dupa aia, de fapt aia traiau mai mult si fara boli de inima fiindca aveau multi prieteni si relatii familiale.

      207
  9. Depinde, cu cat ai asteptari si obiective mai mari, cu cat gandesti mai mult, cu atat ai sanse mai mari sa te demoralizezi. Pentru ca mintea ta are 1000 de chestii la care se gandeste. La fel, cu cat e mai complicat sa reusesti intr-o tara civilizata (si crede-ma ca e mai complicat ca in Romania) si tu vezi ca nu esti chiar „on track” cu atat cazi mai repede in depresie. Insa daca asteptarile tale sunt doar sa faci bani de aparate azi ca poate-ti iese, poate ca e mai greu sa te demoralizezi ca de undeva faci tu rost de 10 lei sa bagi la pariuri. Desi, poate ca si cei cu aparatele si cu samanta la scara cad usor in depresie si credem ca de fapt nu sunt.

    189
  10. Pune lista aia pe melodia We didn’t start the fire

    113
  11. 1. E un adevar acolo cu deprimarea si bunastarea pentru ca altfel nu ar trebui sa existe vedete care se sinucid sau baga in ei droguri si alcool pana crapa.
    2. Generatia de romani ce urmeaza va fi una mult mai deprimata decat parinti lor. Vor fi mai deprimati din cauza faptului ca parintii isi ultra protejeaza copiii ducandu-i la scoala chiar de is 17 ani, din cauza ca le ofera tot, din cauza ca acei copii nu stiu ce inseamna NU. Cand vor ajunge adulti si parintii protectori nu vor mai fi si viata ii va lovi in fatza ca un taifun vor claca psihic, vor de veni deprimati, vor cauta refugiul in alcool si droguri, se vor sinucide. Multi dintre cei care sunt acum parinti asa pe la 40 ani isi vor inmormanta copiii.

    Comentariu apreciat.5313
    • completare: Jeffrey Epstein nu s-a sinucis!

      Indecis. Tu ce zici?237
    • Vor fi mult mai deprimati nu pentru ca sunt dusi la scoala ca sa-i protejeze de pedofili, ci pentru ca li se baga in cap ca vor reusi indiferent de efort. Vezi notele exagerat de mari, jumatate de clasa ia premiu, clasa 1 si pregatitoare in multe scoli toti sunt pe primul loc. Eu i-as numi generatia „premiu de participare”. Si evident cine nu o sa aiba pile suficient de bazate, or sa dea in depresie cand mami si tati nu vor mai putea sa alimenteze aceste iluzii.

      12
  12. În mare parte poate fi adevărat, dar cred că depresia vine și atunci când vezi că muncești degeaba și tot nu îți ajung banii, sau că ți-i i-a mâncat inflația sau că vecinul de peste drum n-a muncit o zi și cu toate astea se plimbă în S-Klasse pe contracte cu statul. De fapt întâi te macină frustrarea și după aia cazi în depresie din aia gravă în care îți pui întrebare dacă mai are sens să continui.
    În altă ordine de idei: „Un tribunal german i-a dat lui Rupert Stadler – fostul șef al Audi acuzat de neglijență în scandalul de înșelăciune al emisiilor VW Dieselgate din 2015 – o pedeapsă cu suspendare și o amendă de 1,1 milioane de euro.”

    Indecis. Tu ce zici?289
    • Un lucru care te poate ajuta sa nu ajungi in depresie e sa nu te mai intereseze ce masina conduce vecinul.
      Daca nu te afecteaza in mod direct (a furat din banii tai ca sa ia masina sau parcheaza in locul tau), invidia e doar un generator de frustrari inutile. Mai bine te concentrezi pe viata ta, si cum sa o faci mai frumoasa cu resursele pe care le ai.

      Indecis. Tu ce zici?2319
  13. Din ce știu eu, la evaluarea depresiei la nivel de țări, se merge pe raportare, din partea fiecărei țări. La depresie e cam ca la nosocomiale. România (una dintre cele mai sărace țări UE) raportează la ambele printre cele mai mici procente din UE. Sigur, se poate interpreta că incidența depresiei sau a nosocomialelor este mai mică în România decât alte țări. yupee, ce tari suntem! Sau se poate suspecta o (gravă) subraportare.

    Comentariu apreciat.716
  14. Probabil și Andrei Caramitru e deprimat ca taica-su nu a a avut banii lui secu bătrân Burduja, sa ii faca si lui partid, sa il faca ministru…fiecare cu depresiile lui..

    Comentariu apreciat.435
  15. Chiar deprimant…oh wait

    161
  16. Lupta pentru supraviețuire te face stresat și mori mai repede

    Comentariu apreciat.261
  17. Normal ca sunt mai deprimate, acolo oamenii recunosc cand sunt deprimati si se duc la doctor, sau cer ajutor de specialitate pentru a fi bagati in sistemul central de sanatate.

    La noi, foarte multi care primesc intrebarea „esti trist?”, raspund cu „eu?!, sunt cel mai fericit, foarte bun alcoolul/drogurile astea, ia si tu, fac cinste”/”hai sa dam o gheara la o pacanea”/insert ce-o mai fi nevoie pentru o stare temporara de fericire.

    Indecis. Tu ce zici?2310
    • Plus ca in Romania depresia e considerata de majoritatea bola psihica si nimeni nu ar recunoaste ca e in depresie, dar sa si caute ajutor. „Vrei sa zica lumea ca sunt nebun?”

      236
    • Asta da, in Romania orice problema de natura psihiatrica (depresie, anxietate etc.) in care vine vorba despre psihiatrie (specialitate medicala!) (psihologii nu sunt medici, no offense la domnu’ psiholog care mai scria pe aici) e automat asociata cu Spitalu’ 9 / Obregia.

      232
  18. „M-am deprimat numai scriind lista asta.”

    Dă să te pup, să treacă!

    Comentariu apreciat.373
  19. „M-am deprimat numai scriind lista asta.”
    Deci Vali traieste intr-o tara bogata. Si pe noi ne abureste ca sta in Brasov :P

    Comentariu apreciat.292
  20. Aici unde căpșunesc depresia în rândul tinerilor e fumată, ultima fiță e intoleranța/alergia la diverse alimente.
    Te-ai cufurit grav după o porție de macaroane? Zbang, intoleranță la gluten.
    Orice attention whore plină de acnee devine diva grupului de strâmbe cu care se afișează.
    Întrebarea top primită a fost dacă mărul are gluten.
    Sunt oameni care într-adevăr au probleme și chiar e nevoie să fie luați foarte în serios la ora de servit mâncare.
    Pe distrusele cu alergii inventate le prinzi rapid din câteva întrebări. Și faptul că le faci de rahat e neprețuit.

    Comentariu apreciat.657
    • Nici o diferenta fata de romanache care intreaba daca e proaspat pestele la restaurant. Nu ba nu e proaspat, am curatat viermii de pe el inainte sa ti-l pun in farfurie.

      155
  21. „oamenii din țările sărace nu au timp să fie deprimați, pentru că sunt prea ocupați să alerge după bani”

    Asta nu exclude sa fie deprimati si multi chiar sunt si deprimati pe langa ca sunt saraci…

    Comentariu apreciat.261
  22. „Viata în România nu este deloc stresantă”- Ionel, 30 și de ani dar arată a 50…

    Comentariu apreciat.394
  23. Bullshit. E o pastila pentru prosti sa se incalzeasca cu „e mai bine in Romania, sarac dar fericit”

    Comentariu apreciat.437
  24. I-auzi!

    „Is depression even a single disease?

    While Moncrieff’s review is focused on disproving the idea of a particular cause of depression, perhaps the focus of debate should instead be on the idea that depression is a single disease. “Today, it is largely accepted that depression is a heterogeneous disorder with potentially multiple underlying causes,” says Prof. Gitte Moos Knudsen of the Copenhagen University Hospital, Denmark. As we have reframed cancer as not one but many diseases, perhaps mental health disorders like depression should be rethought of as resulting from many different environmental and biological factors. Abandoning the sole serotoninergic focus of the “chemical imbalance” model is a necessary part of that shift in thinking, but more work will have to be done to reframe the public’s perception of the complex biology of depression. „

    46
  25. *Oamenii din tarile sarace nu au timp sa fie diagnosticati cu depresie.
    Depresia e acolo, poate chiar in numere mai mari fix din cauza motivelor enumerate, dar cand nu ai asigurate nevoile de baza si stabilitate, chestii diagnosticat depresia trec undeva pe locul 15 si se trateaza cu alcool si biserica.

    Comentariu apreciat.282
  26. NOU
    #89

    Nu stiu de ce se uita lumea in gura lu’ asta, e un pui de comunist obosit care vrea sa-si spele pacatele, presupun ca pe vremea lui Ceausescu nu se trezea dimineata sa stea la coada de butelii sau paine, ii aducea taticul salamul de sibiu la bot, oamenii astia nu trebuie bagati in seama, atata timp cat taticul a lins pe jos dupa Iliescu nici o flegma nu merita. E de ajuns ca am vecini care-l lauda pe Iliescu si acuma n-o duc rau deloc, salarii corecte si viata fara griji. Pai cum sa nu ai pareri pe net cand tac-tu era sifon peste tot si nu ierta pe nimeni. In 99′ cand romanii erau ocupati sa munceasca pe un salariu de rahat el era la Geneva, acum ne dam cu parerea despre depresie si ne facem ca vrem binele tarii.

    Comentariu apreciat.437
    • n-a mâncat salam cu soia – la propriu

      este cam de porc să discreditezi un om pe baza faptului că a crecut în puf. dacă susții că părerile lui sunt direct influențate de acest lucru, da, adu argumente, omul e rupt de realitate că trăiește în bula lui de bogați sau whatever

      dar dacă spune lucruri corecte nu văd de ce trebuie atacat cu ad hominem.. pe acest principiu nici o beizadea nu ar trebui să glăsuiască vreodată

      419
  27. Anul trecut am suferit un mic episod depresiv-anxios. Am fost la psihiatru, oraș mic spre minuscul.
    Toate sloturile orare ocupate în urma unor programări făcute cu 2-3 săptămâni înainte (prima oară m-a primit peste program, am avut o pilă :) ), 90% din cei care așteptau erau veniți din satele și comunele din zonă (discutau despre microbuzul de dimineață cu care au venit și ce microbuz de după-amiază vor reuși să prindă), marja de vârstă 25-70+.
    Foarte multe femei, habar n-am cu ce diagnostice, una, la vreo 50 de ani, poate mai puțin, zicea că n-a mai dormit fără somnifere de mai bine de 20 de ani.
    Din ce povesteau femeile de bărbații lor, și aia aveau probleme, mulți cu alcoolul, inclusiv cu internări repetate la dezalcoolizare.

    Cine are halucinații cu sărac/viața la țară = mai puține probleme psihice/depresie, să meargă la cabinetul unui psihiatru de policlinică de oraș mic și foarte mic (dacă există).

    Ce mi-a plăcut: slotul orar/consultație era de 30-45 minute. Nimeni n-a ieșit după mai puțin de 25-30 minute și cei mai mulți erau veniți pt reînnoirea rețetei, nu ca primă consultație. La prima consultație cred c-am stat vreo 50 minute.

    Comentariu apreciat.444
    • De curiozitate, in ce tara se intampla asta?

      720
    • Vreun bombardier pe acolo?

      27
    • @Kpkono, nope.
      Am văzut vreo 2, un el și o ea care, după aparențe ochiometrice, s-ar fi încadrat la muncă de birou sau ceva cu studii superioare, restul păreau blue colar sau munca pământului.

      Jur că la asta m-am gândit tot timpul ăla, la cât kk mănâncă aia cu „vai, că traiul la țară, în natură, te ține sănătos la cap”.

      83
    • @Mihai, România. Oltenia profundă.

      90
  28. Dar cu saracuta de Maria Grapini ce ai de o vrei la puscarie? :)
    Daca violarea in forma continuata a limbii romane si debitarea de ineptii in spatiul public ar fi infractiuni probabil ca Maria Grapini ar fi fost de ceva vreme la racoare.

    84
  29. In afara oamenii au cele necesare si nu mai simt nevoia sa relaționeze cu comunitatea. Se vad ca fiind mai buni decât restul si se întreabă de ce ei nu sunt prieteni cu vedeta X sau influencerul Y. La asta aspira ei.

    Ori aici sunt 2 aspecte:
    1. n-are conversație furnica cu bocancul
    2. multe vedete sunt tot gherțoi doar ca au oameni angajați să se ocupe de PR

    Și atunci când nimeni din jurul tău nu e suficient de bun pentru tine, capeți sindromul prințului / prințesei, te închizi în tine și dezvolți sentimentul de singurătate.

    În țările sărace merge inginerul la o pălincă și cu doctorul și cu muncitorul de pe șantier și găsesc ei ceva comun de vorbit la beție. Și mai trece din depresie și angoasă existențială.

    512
    • Nu mă cred vreo prințesă și deși cu siguranță aș găsi subiecte de conversație și cu femeia de serviciu, conversația aia adevărată, de la minte la minte sau de la suflet la suflet, o poți împărtăși doar cu cineva cu care ai în comun un set de valori, idei, concepte și, într-o oarecare măsură, un nivel măcar apropiat de intelect și educație formală.

      Nu știu în ce măsură m-ar putea înțelege femeia de serviciu dacă i-aș spune că am jelit de-a sărit cămașa de pe mine când a murit Suflețel (că tot am văzut coperta acu’ 5 minute).

      Ați putea să mi-o serviți pe doamna Am-uitat-cum-o-cheamă din „Eleganța ariciului”, dar doamnele alea-s rare.

      611
    • Atunci, AB, „ayae” cum ar spune copii.
      Tu cauti sa relationezi cu oameni >= tine, toti ceilalti fac la fel.
      Inevitabil sunt mai putini oameni pe fiecare „strat” social pe masura ce urci.
      Oameni care au resurse limitate in materie de a fi disponibili pentru relatii sociale.
      Si care la randul lor vor sa relationeze cu oameni >= ca ei.
      Dupa care punem toti filme pe tiktok despre cat de greu e sa gasesti o persoana sincera.

      Desigur uitam sa mentionam ca vrem sa gasim o persoana sincera, care are licenta, masterat sau doctorat, care are in mare parte aceleasi idei si experiente, care duce un anumit stil de viata, care castiga o anumita suma de bani, etc.

      Iar cand incepi sa pui aceleasi standarde pentru prieteni si amici ca cele pe care le ai pentru relatii romantice, normal ca o sa ramani singur(a) cu propriile tale ganduri.

      37
  30. In tarile sarace nu exista deprimati ca mor de foame. E greu pentru un deprimat sa isi gaseasca de mancare. Ori iese din starea asta, ca foamea doare, ori … da coltul.

    76
  31. deprimat nu este acelasi lucru cu depresie.

    211
  32. io nu prea ma pricep la chestii din astea despre depresie, oameni deprimati, tot ce pot sa zic e ca odata ce-am plecat din ro nu am mai simtit niciodata vreun stres. bine, io-s si ardelean. aici de ex. am colegi stresati ca nu-si duc la bun sfarsit jobul, sau ca nu se descurca in anumite situatii, sau una, sau alta, dar cred mai cu seama ca tine de constitutia fiecaruia ca persoana si mai putin de societate. iar de regula majoritatea acestor cazuri se termina cu consult la medic si diagnostic de depresie/burn-out. chiar e notoriu faptul ca din timpul si post pandemie s-au triplat cazurile de depresie. dar faptul ca aici lumea consulta si exista statistici/rapoarte/diagnostice poate fi un bun indicator despre faptul ca in tarile dezvoltate sunt mai multe cazuri decat in celalalte, unde lumea nu consulta pentru ca efectiv nu sunt educati ca sa actioneze in modul asta.

    64
  33. Parafrazându-l pe nemuritorul Gheorghe Dinică în Filantropica „Depresia ta? La banii tai tu iți permiți să fii deprimat?”

    113
  34. Si totusi starea naturala a oamenilor e sa-si aiba grija zilei de maine.

    Daca te uiti la o maimuta la zoo care are mancare si adapost si traieste mai mult decat una din mediul natural ai zice ca e mai OK sau nu?

    Trebuie sa compensezi cumva chimia din creierul tau care era data de grija zilei de maine. Daca stii sa o faci esti mai bine, daca nu, esti mai rau.

    Un mare impact negativ in toata treaba asta il are social media, reclame & shit … vrem mereu mai mult intr-un mod nesustenabil. Recomand The Anthropocene Reviewed cumva pe tema asta.

    ps. Lista aia e peste tot, lucrurile nu se intampla in acelasi timp cu noi, dar se intampla. Altfel ar curge lapte si miere-n lume.

    53
  35. Pana la depresie mai sunt cateva etape, unde se incadreaza mult mai multi pacienti: blazarea si angoasa. Unii ii zic plictiseala. Daca se intinde in timp, devine periculoasa. Ati mai intalnit multi romani fericiti in ultima vreme?

    24
  36. Confirm: mai bine deprimat intr-o tara normala. :-)

    11

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.