Din ce fac băncile profituri record?

Sistemul bancar a avut un profit record pentru România, în 2022, de 10,2 miliarde lei, care anul acesta „va fi depăşit cu mult” printre altele şi pentru că, în primele patru luni din 2023, băncile au crescut marja dintre dobânzile la credite şi dobânzile oferite la depozite, a declarat miercuri Valentin Lazea, economist-şef la Banca Naţională a României (BNR), conform Agerpres.

Stați, știu. Din finanțat companii, fabrici, intreprinderi. Ah, nu? Din credite imobiliare și cam atât?

Da, știu retorica. Țară riscantă, de aia trebuie să aibă dobânzi mici la depozite și dobânzi mari la credite. Era acum 20 de ani. Acum nu mai e. De ce continuă să nu finanțeze aproape nimic în afară de imobiliare? Profiturile românești sunt bune, dar de finanțat afaceri nu prea?

Și, din nou, aici trebuie să intervină statul. Cât e profitul în Europa? 9%? Cât aveți voi? 30? nasol. Ce e peste 10 se taxează suplimentar. Ori scădeți dobânzile la credite, ori plătiți cât să nu mai fie profitabil să aveți dobânzi uriașe și să faceți șmenuri tip „plătești 20 de ani dobânda și abia apoi suma datorată”.

Dar cine să propună asta? Ăla căruia îi finanțează o bancă hobbyul, cumpărându-i toată producția de vin ca să o dea angajaților? Florin Georgescu? Doamna consilier Dăncilă? Cîțu și Caramitru?

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

91 comentarii

  1. Inca e destul de imprevizibila treaba pe la noi in RO cu finantele si folosesc bancile scuza asta ca sa faca bani frumosi. Da 30% la lei nu e acelasi 10% la euro in afara, dar tot merita.

    Vine taxa pe stalp, pleaca taxa pe stalp, vine subvetia, pleaca subventia, vine taxa pe cifra de afaceri, pleaca taxa pe cifra de afaceri.

    Daca ii pui sa faca un plan pe 5-10 ani de care sa se tina toate partidele zici ca le tai copii asa reactioneaza USListii

    Indecis. Tu ce zici?5561
    • Scria un băeat zilele trecute tot aici pe blog: cum sa impozitezi profitul nesimtit, vrei sa fuga din Romania bancile si sa ramanem doar cu CEC ca pe vremea lui Ceausescu?

      Indecis. Tu ce zici?3424
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 1044
    • pe scurt: nu

      Comentariu apreciat.431
    • rio, nu fuge nici o banca, doar ca a doua zi nici una nu mai raporteaza profitul ala. in afara de BT, toate au unde sa externalizeze serviciile. Un contract de consultanta cu o firma din tara mama, si spooof s-a dus tot profitul.

      Comentariu apreciat.303
  2. Politician roman facand figuri la sistemul bancar: *** *** ***** *****
    Sistemul bancar: alo nenea, stai in banca ta ca ti-am dat credit sute de mii de euro pe ochi frumosi.

    Comentariu apreciat.901
  3. Din pacate da, asta m-am intrebat si eu …de ce astia fac munti de bani din cele mai simple chestii… pentru ca merge.

    La imobiliare prostul strange banii de avans, pardon face credit de nevoi personale pentru el, apoi apartamentul sau casa e garantatia pentru credit.

    La credit intai platesti dobanda si apoi principalul. Banca castiga in ambele variante – ti-ai platiti creditul cu bine, au castigat din dobanda.

    Nu mai poti sa platesti, banca ramane cu casa si cu ce bani ai dat pana acum , basca te mai baga si la biroul de credit sa nu-ti mai vina visuri de impropietarire prea curand.

    Riscul e pasat la prostul de client …banca…flueira

    Comentariu apreciat.6434
    • Nu inteleg, daca la mine vine un prieten si imi cere 1k de euro, EU trebuie sa-mi asum riscul? e vina mea ca nu o sa mai poata sa-mi dea banii? De unde scoateti aceste imbecilitati?

      Jur, incep sa inteleg de ce AUR are atat de mult succes. E vina tuturor, mai putin a noastra ca nu stim sa intelegem un concept simplu: creditul.

      Indecis. Tu ce zici?9073
    • Toata discutia despre cum platesti mai intai dobanda este deprimanta, arata ce buna e educatia din Romania. Oameni care au impresia ca bancile inventeaza formule matematice.

      Comentariu apreciat.6513
    • @venom, incerc sa iti explic.
      Plecand de la exemplu tau, ii imprumuti 100p euro cu dobanda 20 la suta. Adica ai de primit 12 transe de cate 100 de euro in fiecare luna in data de 10. Indiferent ce sa intampla, asta ai de primit. Mie, care iti dau banii, nu imi pasa daca tu ii bagi in buzunarul de capital sau in buzunarul de dobanzi. In acest caz ,de acord ca tie, care dai banii, nu trebuie sa iti pese de nimic.
      Bancile, pe de alta parte, conditioneaza dobanda de robor, eurobor, curs bnr, inflatie, inundatii in delta nilului si care or mai fi. Niciodata daca iei credit de la banca nu esti sigur cati bani exact mai ai de dat. Eu, care iau banii, nu am nici un cuvant de spus asupra curs bnr, nu il pot influenta, merg la risc, poate creste, poate scade, si acest risc il am doar eu. Pe banca o doare in dos, si asta nu e normal. Pe urma, ei iau primele rate si le baga in buzunarul de dobanzi, pe urma cand ajung sa platesc imprumutul efectiv imi modifica dobanda, pentru ca robor, curs bnr, inundatii si automobile. Basca se schimba dobbanda de referinta, lucru care da iar calculele peste cap. Toti acesti factori sunt riscuri, si nu este normal sa ii suport doar eu.

      Comentariu apreciat.6732
    • @chris:
      Mai departe :
      prostul de client plătește și asigurarea creditului, prin care, daca pățești ceva, Banca primește banii asigurați.

      Comentariu apreciat.487
    • „Plecand de la exemplu tau, ii imprumuti 100p euro cu dobanda 20 la suta. Adica ai de primit 12 transe de cate 100 de euro in fiecare luna in data de 10.”

      Matematica dvs este in ton cu gradul de educație financiară și Mortal Kombat. Sub Zero.

      Indecis. Tu ce zici?3249
    • Dobânda apare din faptul că tu iei bani cu împrumut. Este costul banilor. Nu are nimeni cum sa te pună sa plătești întâi dobânda pe 20 de ani și apoi principalul. Daca eu aduc bani înapoi după 2 luni, voi plati dobânda doar pe alea 2 luni, nu pe 20 de ani.

      Comentariu apreciat.4513
    • Dobândă de 20% la 1000 este 100…..
      Atât

      118
    • Asta cu paltesti intai dobanda si apoi creditul este FIX o prostie marca AUR.
      Ai Platesti dobanda lunara la banii imprumutati + cat mai poti tu sa dai ca sa zica BNR ca iti raman bani de mancare. Daca dai 1 leu, cu 1 leu iti scade suma banilor pe care platesti dobanda luna viitoare, dai 1000 lei , cu 1000 lei iti scade suma banilor. Sigur ca daca ai foarte multi bani imprumutati nu o sa ai prea mult sa dai peste dobanda, dar nimeni, niciodata nu o sa iti dea banii mai multi decat poti tu teoretic sa platesti dobanda pe ei + o mica suma in plus restituire din bani, pentru ca daca nu se intampla asa o sa platesti tot timpul banii aia si nu termini creditul niciodata. E ca o chirie la casa, daca platesti chirie toata viata la final stai in casa dar nu e casa ta, tu la banca dobanda e chiria la banii aia.

      65
  4. Acum vrea 15 ani, a fost in Bucuresti o intrunire bancara mondiala cand s-a descoperit ca in Romania bancile aveau cel mai mare numar de comisioane la acordarea unui credit, dar atat de multe, incat pana si bancherii din alte tari, care totusi nu erau vreo Alba ca Zapada, s-au crucit

    Comentariu apreciat.837
  5. NOU
    #17

    In Romania bancile castiga finantand statul roman intr-o forma sau alta. Nu exista firma private destule pentru ca proprietatea privata e inca un moft, „slava statului care e atotputernic”.

    „..băncile vor spune: da, domnule, noi n-avem niciun interes să mai stimulăm publicul să economisească, că avem prea mulţi bani. Avem mai multe depozite decât credite şi asta nu din vina noastră, pentru că nu sunt proiecte bancabile suficiente în România. Şi au dreptate să spună asta”.

    Altfel ce zici tu e irelevant, atata vreme cat Romania peste 8% dobanda la creditele externe de stat. Orice e comparat cu asta. De ce sa iti asumi riscuri cand primesti 8-10% ? Daca ii schimbi in Lei adaugi riscul valutar, costurile de operare, riscul de tara si ajungi pe la 20-30 %. Asta e!

    Ce poate sa faca statul e sa incurajeze infintarea de banci ca sa apara concurenta si sa lase deoparte interventionismul.

    Bancile nu vor LEI pentru ca sunt supraevaluati. Daca ar vrea ar plati mai mult pentru ei (dobanzi mai mari la depozite). Degeaba o sa zica statul ca gravitatia nu exista.

    Comentariu apreciat.563
    • Plus, în romanica sunt prea puține firme mici și mijlocii eligibile pentru credite. Iar motivele pentru asta trebuie căutate la politicieni, nu la bănci. Și nu mănânc kkt, jobul meu depinde de câte credite se dau firmelor. Și situația nu e deloc roza, ca atare mâine am interviu pentru job afară.

      Comentariu apreciat.6611
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 229
  6. Cum a fost faza cu ANAF-ul si bancile care calculau dobanzile gresit in favoare lor desigur? Ah da… asa a fost…

    Indecis. Tu ce zici?3327
  7. >> Era acum 20 de ani. Acum nu mai e

    Cine era la conducerea BNR acum 20 de ani? Cineva care acum nu mai e?
    Falimentul personal vs. „darea in plata”
    Inflatia cu 50% mai mare fata de zona euro

    Deci da, sunt riscuri mai mari in Romania, nu s-a schimbat mare lucru din punctul asta de vedere in ultimii 20 de ani.

    Comentariu apreciat.395
    • singurul risc real e ca daca ai multi bani sa nu patesti nimic, deci da, riscant tare pentru banci.

      95
    • Rata inflatiei este astazi exact cat acum 20 de ani, aproximativ 15%.
      Datoria publica a trecut de 50% din PIB, atunci era practic inexistenta.
      Deficitul de cont curent (diferenta intre importuri si exporturi) e la recordul istoric de 34 de miliarde de euro/an. Acum 20 de ani era aproape inexistent.
      Deficitul bugetar pare absolut imposibil de tinut in limita stabilita cu UE (4,4% din PIB pe 2023). Bonus: acest deficit se baza pe banii din PNRR, pe care probabil nu o sa ii vedem, deci va fi si mai rau. In 2003, deficitul public a fost de 2,3% din PIB.

      Pe scurt, Romania e o tara atat de „sigura” financiar, incat statul numit Romania s-a imprumutat in octombrie 2022 cu o rata a dobanzii pe 10 ani de 9,17%, in euro. Adica cu o dobanda mai mare decat dobanda in lei pe care o platesc eu, persoana fizica, la o banca din Romania.

      Cam asta e situatia azi, mult mai buna, cica, decat cea de acum 20 de ani. De fapt, suntem in situatia unui individ care a reusit „performanta” sa isi creasca veniturile de 7 ori, dar si datoriile de 10. Dap, avem bani mai multi, dar ce folos?

      203
    • @George – site-ul pe care ai gasit tu poza al cui crezi ca este iMugur :D

      31
  8. Politicienii si camarila de partid da tepe acceptate de banci(credite enorme cu parloaga supraevaluata), populatia isi plateste cu religiozitate creditul. E un win win.

    222
  9. Bun, bancile folosesc dobanda cheie stabilita de BNR (dobanda prin care bancile se imprumuta la BNR) pentru a oferi credite mai departe. In momentul de fata, dobanda de referinta e sus pentru a pune frana cheltuitului si a curba inflatia.

    Este efectiv ce fac toate tarile in momentul de fata: https://www.bankofengland.co.uk/explainers/how-do-higher-interest-rates-help-to-lower-inflation

    193
    • @venom
      Cat s-au imprumutat bancile de la BNR anul acesta ?

      410
    • @Stefan: explic din nou mecanismul formulei:
      debitorul care a luat credit acum 5 ani plătește acum dobândă mărită pentru că BNR vrea sa frâneze creditarea și a mărit dobânda cheie.
      Plătește mai mult nu pentru că banca împrumută de la BNR ci pentru că formula de calcul.. LEGIFERATA (winkwink!!) e cea CARE TREBUIE (winkwink!!)

      196
    • @TheSame
      Ajuta-ma cu un raspuns la intrebarea adresata daca stii, nu te obosi sa faci presupuneri ca nu inteleg formula si-apoi sa o explici…

      47
    • ceea ce e paranoia si prostie garantata dar mnah nu poti sa joci ca putin.

      50
    • @Stef
      Dacă ți-aș spune „cât”, ar avea relevanță o eventuală concluzie care o vei emite?
      (ai putea spune cât au exportat în Vest pentru a Împrumuta-cuRoBani- pe ai noștri guvernanți?)

      44
    • De ce se foloseste un indicator interbancar (ROBOR, EURIBOR etc.) ca baza? Simplu, pentru ca marea majoritate a banilor pe care bancile ii dau cu imprumut nu sunt banii lor, ci sunt bani depusi la banca.

      Infiintezi o banca cu capital de 100 mil (sau cat o fi, folosesc niste cifre rotunde pt exemplificare). Primesti depozite de 1000 mil pt care platesti 1%/an; BNR te obliga sa pastrezi 10% din depozite in rezerva. Imprumuti la cei care vor sa-si cumpere case 1000 mil (100 mil ale tale + 900 mil din depozitele primite) cu dobanda 10%. Profit maxim!!!

      Doar ca … deponentii pot sa isi retraga banii depusi la banca oricand, chiar daca au facut depozite pe termen lung; banca poate doar sa nu le mai dea dobanda si sa taxeze o mica parte din bani (0.5% daca ii retrag cash, mai putin daca ii transfera la alta banca). Imprumuturile date sunt pe 30 de ani, banca nu poate sa ceara banii inapoi mai repede. Daca sunt prea multi care isi retrag depozitele, banca trebuie sa se imprumute de la alte banci sau de la BNR ca sa poata restitui banii deponentilor – la ce dobanda se imprumuta banca ? la cat este ROBOR/EURIBOR in acel moment.

      Ca o banca sa poata da un imprumut pe 30 de ani cu dobanda fixa fara risk de faliment (in 30 de ani se pot intampla multe), ar trebui sa poata lua imprumut cu dobanda fixa pe 30 ani, dar nimeni nu face asta, nici macar banca centrala. Tu ai cumpara obligatiuni (dobanda fixa) emise de o banca cu maturitate in 30 de ani?

      Daca apar constrangeri arbitrare, piata se regleaza, inclusiv bancile pot sa nu mai dea imprumuturi – si atunci nu mai conteaza cat e dobanda :)

      60
  10. Problema principala cu bancile din Romania este ca majoritatea banilor sunt obtinuti prin chestii simple si fara prea mare risc. Mai precis credite catre persoane fizice(nevoi personale, ipotecar, card de credit), respectiv niste imprumuturi la niste dobanzi discutabile date statului roman.
    La toata povestea asta adauga si faptul ca riscul de tara asociat Romaniei vine din doua chestii simple:
    1. Nu avem justitie care sa functioneze.
    2. Legile sunt extrem de interpretabile si se pot schimba de pe azi pe maine.

    Comentariu apreciat.490
    • 1. Nu avem justitie care sa functioneze.
      2. Legile sunt extrem de interpretabile si se pot schimba de pe azi pe maine.

      Două observații:

      1) În SUA, sistemul de justiție nu are voie să ruleze împotriva statului, administrației, congresului etc.
      Ceea ce pentru pigmei ar părea „corupție”, pentru țara ca un tot înseamnă păstrarea intereselor, de la ce este mic până la ce este strategic.

      2) În psihologia copilului, este interzis & contraindicat să-l dojenezi pe copil și/sau să-l subminezi (ex. „Ești prost!”, „Ești bun de nimic!”, „Îmi freci nervii!”, „Nu așa, tâmpitule/tâmpito!”, „Mă omori cu zilele!” …). Dacă trebuie să întrebi de ce, atunci ignoră tot ce am spus.

      Aplică aceeași regulă, la nivel geopolitic & geoeconomic, unde corupția e mai complexă în vest decât în est.
      Care e scuza? Că știu să ascundă mai bine, deci au voie? Hai sictir.
      Ne însclăvim la părerile altora, niciodată nu vom fi perfecți – și nici nu suntem datori nimănui, nici doamne-doamne, nici celor pe care îi apreciezi că ne fraieresc din „vorbe” (rapoarte, statistici, „mai trebuie să lucrați”…) planificate.

      47
  11. Exemple tot gasesti:

    Ciorbea – PNTCD, PNL – fost prim-ministru si fost avocat al poporului.
    A luat pe ochi frumosi imprumuri de 1,5 M EUR prin 2012-2014.

    Cine din partea statului sa se ia la tranta cu bancile cand ai intregi institutii care legalizeaza furtul – vezi ANAF-ul.
    Ciorbea avea datorii la ANAF de 10 ani (!) care au fost sterse in proportie de 70% (!) prin amnistitia fiscala din 2019.
    Fratii Negoita, unul fost patron la Dinamo altul primar la S3 au scapat de datorii de 40M EUR.
    Cum functiona la ei poprirea pe conturi?

    Comentariu apreciat.592
    • Și eu sunt curios cum dracu aia nu au avut popriri pe toate conturile dar când uiți sa plătești vreo amenda te trezești blocat peste tot….

      Comentariu apreciat.442
  12. hai să nu ne kkm pe noi.. e de ajuns să deschizi oleix și să constați că 80% dintre românii care fac tranzacții sunt țepari (sau încearcă să fie)

    orice bancă vine într-o țară de țepari trebuie să-și acopere costul cu aceștia. eu mă și mir că există și fac operațiuni. bine, ei se scot din împrumutat statul, nu paisanii.. astea sunt doar așa extra. mai ales pe imobiliare românii sunt conștiincioși și plătesc

    deși se trezește câte un parlamentar să dea legi de genul.. clientul a fost imbecil a luat în franci elvețieni, acum plânge că nu își asumă prostia și plătiți voi bancă prostia lui.. nu e ok

    Indecis. Tu ce zici?2733
    • Deci spui ca trebuie sa-ti asiguri riscul, ceea ce este normal. Dar cand ajungi sa-ti asiguri riscul atat de bine incat la final de an filialele din Romania ajung sa fie mai profitabile decat firmele mama, nu crezi ca este undeva o problema?

      Indecis. Tu ce zici?238
    • >> nu crezi ca este undeva o problema?
      Nu este nici o problema ca o entitate privata sa faca maximul de profit pe care il poate face. Piata libera mai si suge, problema e ca stim cat de mult suge cealalta varianta asa ca aveti grija ce va doriti.

      197
    • Una este sa folosesti riscul de tara pentru a te proteja. Si alta este ca acest mecanism de protectie sa se transforme in profit peste ceea ce visai.
      Momentan bancile ofera servicii doar pentru stat si persoane fizice. La nivel de firme lucrurile sint complicate. Ori asta se traduce in multe probleme pe care cand le descoperim ne intrebam de ce nu am facut-o?!

      94
    • Cetateanul nu ia imprumut in RON ca e dobanda prea mare, nu ia in EUR ca nu poate banca sa ii dea cat vrea el, asa ca ia in franci elvetieni (deci isi asuma riscul valutar, pentru ca nu are venituri in franci elvetieni).

      CHF o ia la vale si parlamentul roman obliga bancile sa isi asume o parte din riscul valutar post-factum => asta este riscul de tara! Ca bancile stiu ca oricand este posibil in viitorul mai mult sau mai putin apropiat sa fie obligate sa isi asume RETROACTIV niste costuri.

      Bancile nu sunt niste ingerasi, sunt pusi sa faca profit, cat mai mult.
      Dar legile economice sunt precum gravitatia – poti sa le „pacalesti” un timp, intr-un fel sau altul, dar ele sunt tot acolo, tot valabile si in final produc efecte.

      72
    • @MihaiC, crezi ca uiti si partea cealalta a crizei din 2008.

      Bancile au dat credite si au acceptat ca garantie imobilul achizitionat (a carui evaluare a fost facuta tot de ei).
      Cand piata a cazut, in loc sa-si asume evaluarea gresita, au obligat clientii sa aduca garantii suplimentare. Cei care nu au avut, au pierdut casele care au fost vandute pe preturi de nimic si au ramas sa achite restul creditului neacoperit.

      50
  13. Cum sa intervina statul? Statul detine CEC Bank unde sunt cele unele dintre cele mai mari diferente la dobanzile pentru credite si cele pentru depozite.

    Da, statul ar putea sa ofere prin CEC Bank cele mai convenabile dobanzi de pe piata si astfel sa forteze mana celorlalte bani, dar nu pare sa aiba niciun interes in aceasta directie.

    Comentariu apreciat.491
    • Vine din urmă BDR
      și încă o entitate care va face asigurări (sanchi) RCA..

      53
    • recitește ce ai scris te rog

      12
    • Exact! Sa dea CEC imprumuturi pe termen lung cu dobanda mica si fixa!

      O sa le fure toti clientii bancilor, asa cum economatele au furat toti clientii supermarketurilor harparete.

      Oh wait…

      81
    • @MihaiC, haide sa ne gandim totusi la un exemplu functional. Cum ar fi Hidroelectrica care a furat o multime de clienti de pe piata de energie.

      03
  14. Nu e nimic de mirare, banca se muleaza dupa dorinta romanului care e avid de a da bani. Cunosc persoane care nu au avut nici o remuscare sa plateasca peste 50% din venitul familiei pe rate iar prezent ce fac? Vaneaza „oferte” in rate, „e doar 150lei in plus pe luna” zic ei. Si acumuleaza rate mereu.

    208
    • Dacă eu te bag într-o cameră închisă cu lacăt și-ți las un pistol încărcat, iar tu te împuști să scapi, cine e de vină că ai murit?

      PTSD.

      84
  15. In calitate de client al bancilor ma enerveaza groaznic comisioanele. In calitate de actionar, ma bucura profitul .

    ursuletzu tripolar.

    Comentariu apreciat.432
  16. Doamna consilier Dăncilă nu mai e consilier de mai mult timp. In rest, tot ce ai spus e perfect valabil.

    160
  17. ma ingrijoreaza serios numarul persoanelor care pur si simplu nu cunosc cum functioneaza economia si creditul. cand dobanzile la credite sunt mari, nu sunt asa ca sa faca unii sau altii profit mai mare, ci pur si simplu pentru a frana creditarea. asta e una din uneltele pe care le au la dispozitie bancile centrale pentru a combate inflatia. urmariti acest clip care explica pe intelesul tuturor cum functioneaza economia si ce este creditul https://www.youtube.com/watch?v=PHe0bXAIuk0&t=19s&ab_channel=PrinciplesbyRayDalio

    158
  18. Acelasi banci, in Spania DAE e 0.9%+euribor, aici e minim 5%+euribor la credite imobiliare.

    245
    • probabil sanse mai bune la credite de orice fel in ucraina acum pe timp de razboi decat in romania pe timp de pace.

      202
    • Nu ca ar fi vreo problema pentru cumparatorul roman de case si apartamente. Dobanda creste, cererea creste, ce naiba! Banca sa fiu as baga direct 10%+euribor. Si scris in contract ca platesti 13 rate pe an ca.. Asa am chef (ca la prima casa unde bagi in decembrie inca 100iepuri ca deh comision)
      Avans 1%, asa la misto.
      Pariez ca as avea clienti gramada.

      224
  19. Iarăși îl superi pe domnul Isărescu.

    213
  20. Toata lumea face profituri record. Coeficientului gini i-a facut bine pandemia.

    63
  21. Si totusi, cam de cate ori credeti ca e rata de profitabilitate raporatata la capitalurile proprii in RO vs alte tari? Cam de doua ori si putin mai mare decat media UE. Nu mi se pare ceva absolut dramatic.

    https://www.ecb.europa.eu/press/pr/date/2022/html/ecb.pr221103~8e892169f8.en.html

    Altfel, ca mentiona cineva mai sus Spania… in Spania se incaseaza 1-1,5% peste Euribor… noi avem IRCC la 6% si la BT tocmai am verificat acum ar fi 7,6%, deci tot in aceeasi zona. Atunci intrebarea devine de unde avem noi IRCC mult mai mare decat Euribor, de ce avem noi inflatie structurala mult mai mare decat alte tari? Si cum facem sa avem inflatie mai scazuta ca sa avem rate mai scazute la credite. Astea sunt intrebarile corecte, doar ca nu suna atat de sexy ca „bancile sunt niste jegoase” (chiar daca de multe ori fac mizerii, de acord)…

    242
    • avem inflatie mare pentru ca suntem pielea pllii isi bat pl de noi toti pe bursa de aia. ca ratatul ala de isarescu nu vrea sa trecem draq la euro, da stiu, nu e genial dar atunci nu s-ar mai gasi scuze ca ‘leu’, pun pariu ca daca mai ramanea marinaru betiv acum eram trecut la euro, n-a facut ala multe dar macar a reusit ceva in kkt de tzara numit romania, daca te uti acum la iohanis iti vine sa-l scuipi in fatza sa se lipesca palma ce i-o dai dupa.

      117
    • @NIX

      Manole & Petrov au fost colegi de muncă, de ce îl preaslăvești?

      43
  22. Tu n-ai vazut ca in fata fiecarei banci este salon auto? Nu, nu-s ale clientilor, ci ale pupezelor din sediu, ca parcarea se goleste la terminarea programului.

    119
  23. Hai să dau 2 exemple mai vechi, în afara de credite:
    1-scrisoare de garanție bancara (circa 2015) la un bun inchiriat= 25 Euro cerea banca, pe trimestru, pentru un rahat de 1000 lei. (S-a acceptat garanție în numerar)
    2. Taxa pentru confirmare sold (!!!!-doar sold) la refinanțare, prin alta banca – 2011=37 euro pt credit de 10k. La câteva luni distanță aceeași taxă era peste 150 euro.

    80
  24. O tara de fosilizati, ce ne miram… plm, azi maine nu o sa poti nici posta chestii de genul acestui articol… ca atat intelege prostul comunist, sa isi apere privilegiile dupa care se mira ca ii este linsat neam de neamul lui… ca pe vremea lui Cuza.

    Traim in tara in care oamenii cred ca unu ca Isarescu e de neinlocuit, iar ala e frana de mana trasa a economiei Romanesti de 20 de ani… atat de prosti suntem.

    163
    • @Goldy – pai postezi insa nu prea inteleg de ce trebuie sa intervina statul in piata libera, ca aici nu mai este vorba de produse de necesitate, ca ieri cu painea, nu?

      Pe principiul asta putem de exemplu sa cerem impozitare speciala pentru Apple, ca ei fac telefonul cu 500 de dolari, ii lasam sa faca 10% profit si apoi impozit de 90% pe tot ce trece de 10%, de ce sa faca ei bani multi si sa nu se bucure poporul de Iphone ieftin?

      Sau adaos 10% la shaorma, ca e prea scumpa si eu as baga niste shaorme mai ieftine.

      Si cred ca ar trebui o liste de preturi, gen pret unic pt reparat un robinet sau metrul patrat de vopsea, sa nu isi mai puna fiecare super preturi. Scrie pe net 100 de lei manopera schimbat robinet, atat platesc.

      45
    • @Goldy

      după care se miră că îi este linșat neam de neamul lui… ca pe vremea lui Cuza.

      Goldy, tu nu ai linșat și nu vei linșa pe nimeni niciodată. Te tragi din iobagi sau servanți de grofi.
      Dacă te întreb de domiciliile celor pe care îi suspectezi sau și acuzi de nenorociri, dai din umeri că habar nu ai.
      Get bent.

      51
    • @BigBear, ce piata libera cois? Serios acum, voi va auziti? Poti tu sa-ti faci maine o banca? Ai vreun prieten prin arealul tau de raspandire care ar putea sa faca asta? Ai tu acces la surse de finantare care sa-ti permita asta? Ai tu acces la know how pentru a face asta? DESPRE CE PIATA LIBERA VORBIM?!

      Piata libera pe care activeaza aceleasi banci, care aplica cam acelasi nivel de dobanzi? Fara ca vreuna din ele, fie acum, fie in trecut sa fi aplicat dobanzi semnificativ mai mici pentru a atrage clienti. Despre ce piata libera vorbim? Aia-n care toate bancile astea imprumuta statul cam cu aceiasi dobanda?

      Jur ca nu mai pot cu toti idiotii care-ti explica chestii despre piata libera. Desi ea nu exista decat in mintea lor. Iar acolo unde a existat o piata libera, adica deloc nereglementata, s-a ales prafu si pulberea, vezi criza economica a sub prime din SUA 2007-2008.

      Regret nespus ca nu putem trai fiecare in societatile pe care ni le dorim, separat, si din cand in cand sa ne vedem la o bere intr-un teritoriu comun, sa vedem cum o duce fiecare. Ca tare mi-as dori sa-i vad pe apologetii pietelor libere si-al neoliberalismului efervescent dupa cativa ani.

      62
    • @marcel
      Deci daca tu, pe persoana fizica, nu ai acces la surse de finantare si la know how necesar ca sa infiintezi o banca, inseamna ca nu exista piata libera?

      “You keep using that word. I do not think it means what you think it means.”

      12
    • @MihaiC, asta ai înțeles tu? Că era vorba de mine? E vorba de 99% dintre cetățeni. Câte bănci noi au apărut în ultimii ani? Câte lanțuri noi de supermarketuri? Despre ce piață liberă putem discuta când deja piețele sunt deținute de entități uriașe care dispun de capital fără număr? Ce șanse ai tu să intri pe piață?

      Câte motoare de căutare noi ai apărut? Câte sisteme de operare noi au apărut pentru PC sau telefon? Despre ce piață liberă vorbim de fapt?

      61
    • @marcel – piata libera este un concept si se aplica la toate nivelurile. Evident ca nu pe orice palier pot intra noi jucatori insa in timpul vietii mele a aparat Tiriac Bank si Transilvania, in telefoane mobile au aparut din neant Apple, Google, Samsung si au murit Nokia, Blackberry, (Sony-)Ericcson.

      Existau Domo ,Altex si Flanco, Domo a murit insa a aparut Emag, existau Praktiker, Brico Depot insa a aparut Dedeman.

      I blogosfera era Zoso, Arhi si Vis Urat, ultimul a disparut insa a aparut Mihai Vasilescu si a crescut de la nivel de comentator frecvent la nivel destul de ridicat azi.

      Nu oricine are bani sa infiinteze o banca sau o televiziune si sunt oameni care nu au 100 de lei in buzunar, efectiv – insa daca te apuci sa intervii in piata, sa schimbi regulile ca sa fie bine pentru unii si rau pentru altii nu inseamna ca ajuti pe cineva.

      32
    • @marcel
      Nu cred ca vorbim de acelas lucru. Simplificat (la extrem):
      Piata libera => Oricine are 100 mil si cazier curat poate infiinta o banca.
      Piata nelibera => Orice nepot de presedinte de tara poate infiinta o banca.

      Vrei sa spui ca piata libera de acum din tarile democratice (real, nu doar in denumirea oficiala) nu este total libera, ca mamutii deja existenti pe piata au avantaje si uneori incalca legea pentru a impiedica concurenta? Sunt de acord cu asta.
      Dar nu sunt de acord ca o piata nu este libera doar pentru ca in anumite domenii exista un prag ridicat de intrare (costa mult sa faci o banca, o rafinarie etc).

      01
  25. Cu toată dragostea, dar cetățenii acestei țări au ieșit în stradă, de partea băncilor, când statul a vrut să taxeze băncile în funcție de indicele robor. Un indice manipulat în mod evident de către bănci.

    Așa că acum, românii merită tot ce e mai bun. Ghinion!

    139
    • Aaa da, celebra ordonanta a lui Dragnea si Valcov care injumatatea ratele :)))))) a functionat de minune. Deh, unii au crezut ca piata bancara e exact ca schimbul de tablouri din cimitire

      74
    • @punKreas, de ce esti foca? Unde se vorbea in taxa pe lacomie de injumatatirea ratelor? Intri in discutie fara sa stii despre ce era vorba. De fapt OUG-ul venea tocmai pe fondul faptului ca intr-o perioada de liniste economica, ROBOR-ul crestea, iar guvernul spunea ca el e manipulat de catre banci si creste intr-un mod artificial tocmai pentru a genera profituri mai mari, caci ratele cresc sau scad in functie de indicele ROBOR. Asadar, taxarea se facea fix in functie de valoarea ROBOR. Un ROBOR mic insemna o taxare mica sau deloc, pe cand un ROBOR mai mare insemna o taxare mai mare. Ceea ce e absolut logic.

      Altfel, IRCC-ul, indicele gandit la vremea respectiva, pare ca a ajutat destul de multi cetateni sa economiseasca niste bani, trecand de la ROBOR la IRCC.

      Pe de alta parte, acum cu cresterea dobanzii de politica monetara de catre BNR, s-a dovedit dincolo de orice dubiu, faptul ca indicele ROBOR e manipulat de catre distinsele entitati bancare. Nu de alta, dar a crescut, a crescut si-a tot crescut, pana intr-o zi cand a iesit Isarescu si s-a rastat nitel la banci. Si de-atunci si-a revenit, a-nceput sa scada, desi culmea, logic era sa creasca, avand in vedere ca BNR-ul a crescut in continuarea dobanda de referinta.

      P.S. : zoso, sterge-mi te rog comentariul de mai jos. Multumesc.

      81
  26. @punKreas, de ce esti foca? Unde se vorbea in taxa pe lacomie de injumatatirea ratelor? Intri in discutie fara sa stii despre ce era vorba. De fapt OUG-ul venea tocmai pe fondul faptului ca intr-o perioada de liniste economica, ROBOR-ul crestea, iar guvernul spunea ca el e manipulat de catre banci si creste intr-un mod artificial tocmai pentru a genera profituri mai mari, caci ratele cresc sau scad in functie de indicele ROBOR. Asadar, taxarea se facea fix in functie de valoarea ROBOR. Un ROBOR mic insemna o taxare mica sau deloc, pe cand un ROBOR mai mare insemna o taxare mai mare. Ceea ce e absolut logic.

    Altfel, IRCC-ul, indicele gandit la vremea respectiva, pare ca a ajutat destul de multi cetateni sa economiseasca niste bani, trecand de la ROBOR la IRCC.

    Pe de alta parte, acum cu cresterea dobanzii de politica monetara de catre BNR, s-a dovedit dincolo de orice dubiu, faptul ca indicele ROBOR e manipulat de catre distinsele entitati bancare. Nu de alta, dar a crescut, a crescut si-a tot crescut, pana intr-o zi cand a iesit Isarescu si s-a rastat nitel la banci. Si de-atunci si-a revenit, a-nceput sa scada, desi culmea, logic era sa creasca, avand in vedere ca BNR-ul a crescut in continuarea dobanda de referinta.

    51
  27. „Și, din nou, aici trebuie să intervină statul. Cât e profitul în Europa? 9%? Cât aveți voi? 30? nasol. Ce e peste 10 se taxează suplimentar.”

    Eu zic ca situatia o sa devina rapid de rahat, daca lasi statul sa se bage in manevre de tipul asta, a la long. Nu e treaba statului sa ii „pedepseasca” pe aia care scot profit peste medie (media fiind calculata arbitrar, pana la urma), decat in situatii exceptionale si pe termen determinat. In general, treaba statului e sa se asigura ca exista concurenta, ca nu s-au creat monopoluri sau intelegeri pe sub masa si alte chestii asemenea.

    Idea asta ca poti tu regla economia din pixul lui Ciolacu, Caciu si Ciuca e apetisanta, dar complet gresita. Iar rezultatele vor fi cu totul altele decat crede politicianul. Vezi ce s-a intamplat in Ungaria, cu plafonarea preturilor: s-a creat o penurie cumplita, asta a fost rezultatul. Sau in Turcia, unde a dat sultanul lege ca dobanda trebuie sa scada de la 25% la 8%, ca sa ajunga banii la tot poporul. Si a ajuns, in 2018 un euro era 5 lire turcesti, acum un euro e 28 de lire. Am dat lire la tot poporul, doar ca acum sunt bune de hartie igienica.

    In final. Cel mai simplu e sa zici: cresc preturile ca sunt aia lacomi. Preturile cresc ca sunt prea multi bani in piata. Pentru ca, de ani buni de zile, cineva tipareste in draci (Banca Centrala in UE, BNR in Romania), iar altcineva arunca bani in consum tot in draci (guvernul Romaniei).

    54
  28. Ce vrei sa spui? Ca s-au dus vremurile alea cand faceau oamenii credit de nevoi personale pentru avansul la creditul ipotecar?

    20
  29. nedumerirea mea e pe zona statului, care se imprumuta masiv si la dobanzi mari de la banci, in general de la banci fara legatura cu statul (CEC /Exim)

    daca statul ar da drumul la un mod mai simplu si normal de a ii oferi populatia bani la dobanzi la JUMATE din ce plateste la banci, care ar fi DUBLE (sau mai mult) fata de ce primesc oamenii la depozitele bancare, eu zic ca statul ar face economie extrem de mare, dar bancile ar pierde gaina cu ouale de aur

    ps. pt. a investi in titluri de tezaur trebuie – deschis cont la trezorerie, transferat bani din banca standard in contul respectiv, revenit la trezorerie si semnat act pt. achizitie titlu tezaur. pana la 3-5 ani cand se primesc banii – totul este opac, nu stii ce ai acolo,nu stii nimic – pt. ca nu e nimic transparent.

    21
    • vechea poveste a romanului cu „statul paralel” si alti dusmani imaginari, de fapt astea sunt efectele ptsd datorate comunismului

      10
  30. Pai finanteaza si statul , de acolo fac o parte importanta a profitului.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile