Sunt de acord cu Javrilă. Pe bloguri sunt tot felul de javre cu titlul de new media manager sau  sefi de agenţii care mint şi spun tâmpenii pe care nu le pot justifica. V-aţi prins? Ei au fost primii, nene. Aşa zice Javrilă, şi aşa e. Pahomi e prost cu 6 luni înainte, Javrilă are […]

La următorul meci al naţionalei de fotbal va fi Hagi antrenor. În minutul 20, el va fi schimbat de Mircea Sandu cu Lupescu. Lupescu face o greşeală tactică şi în locul lui este introdus Zenga. Care greşeşte epocal la o schemă şi cu 5 minute înaintea pauzei este schimat cu Raducioiu. După pauză, jucatorii sunt […]

Omul fără creier scrie azi de cainele de baba din Libertatea, omiţând sa spuna ca distinsul sau coleg, Lingaul, scrie la ziarul de unde Libertatea a preluat materialul respectiv. Asa e cand vrei cu tot dinadinsul sa dai in cineva, mai scapi mitraliera si pe colegii tai. Asta e, Gusti, fii pregatit, o sa vina […]

Doamna mama lui Dan Cadar, ţineţi-vă băiatul acasă. Nu îi mai daţi voie să iasă pe stradă, că strică gropile. TVR aduce nişte acuze nejustificate şi nedovedite. Acţiunea e prompt sancţionată de online, inclusiv încercările de explicaţii imbecile şi puerile. Chiar şi pentru o emisiune de mâna a 3a, cum e cea de la TVR. […]

Majoritatea ascultătorilor şi adoratorilor de rebeli de radio gen Exarhu, Gheorghe sau Dobrovolski adoră Che Guevarra. Nu e tocmai frumos să le răpiţi oamenilor cu tricouri rosii şi cu iq destul de mic să creadă că e cool, dar destul de vioi să întoarcă butonul şi să vă asculte, bucuria de a aparţine unei caste […]

Un gog din Azuga facea scandal. A venit politia si gogul a sarit cu cutitul la ei. Politistii l-au impuscat. Excelent. Ce faci, politia iti spune sa te calmezi si tu comentezi? Ia de aici. Ce faci, sari cu cutitul? Bun, ia doua gauri noi! Data viitoare o sa te calmezi. La Piteşti, politistii au […]

Mie îmi place maneaua Şi dansul, dansul din buric Cât despre rock, bă fratili meu Eu nu înţeleg nimic! Timpuri Noi, Helga Mai ţineţi minte Învăţăturile lui VisUrat către blogosferă? E treaba serioasă şi sunt multe lucruri de învăţat acolo. Pentru că internetul oferă multe unelte cu care să poţi urmări anumite subiecte şi anumiţi […]

Ce a făcut Gavrilă de nervi că i-am publicat mailul? Şi-a făcut un blog anonim şi a început să mă înjure. A lăsat-o mai moale când i-am spus că ştiu că el e şi că e ok să mă înjure pe mine, nu şi familia mea. Ce a făcut Gămulescu că îi tot demonstram că […]

tupeu de Bacau Franta are legi. si legile spun ca iPhoneul se va vinde de catre toata lumea, nu doar de Orange. si asa se intampla. evz face o trecere in revista a accidentelor produse de oameni mai presus de lege. Pentru nostalgici, Bernevig avea un picior in dificultate (nu mai retin daca in ghips […]

…care au avut tupeul să oprească o femeie nevinovată pe stradă şi să îi ceară să mute maşina ce-or mai face? Au fost daţi afară? Au fost băgaţi la puşcărie, aşa cum meritau?

“De 10 ani garantam stabilitate. AIG Asigurari de viata.” AIG nu erau aia salvati de guvern ca erau falimentari? Ce misto e sa ai tupeu…

Pentru că le e greu să facă o arhivă video competentă pentru antena3.ro, băieţii de la new media au lansat azi videonews.ro, un site cu ştiri profesioniste şi amatoricesti din România şi din afară. Desigur, vor user generated content. Ovidiu spune că e un proiect al Antenei3, nu al Intact Interactive, care ar trebui să […]

JN are site nou. Urât. Foarte urât. Arată ca un template prost de wordpres şi nu e cazul, mai ales pentru un ziar. Şi seamănă destul de bine cu alte câteva siteuri de pe la noi, în spiritul în care ne-au obişnuit underclick şi dwd. Hai nu fiţi răi, că mai sunt firme care fac […]

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube