Mai există zimbri în România? Uimitor, da! Aveam să aflu de la Bogdan că da, mai există zimbri. Lângă Haţeg există o rezervaţie unde sunt 2 perechi şi doi pui. Aşa că… Şi un colaj video: ps: şi lângă Târgovişte există o rezervaţie cu zimbri.

Filmate azi prin România. Intrebări: cât de greu e să stai lângă foc până se stinge? cât de mult te arde pe gât să bei ceva şi să rişti să ia foc totul? ce spune un turist străin care vede cum ard câmpurile, uneori foarte aproape de şosea? tâmpii ăştia chiar nu se uită la […]

Diferenţa pe care planeta o simte e reciclarea sau folosirea becurilor economice. Nu stingerea luminii, ca boul. Planeta simte când stingi lumina după ce ieşi din cameră, când nu laşi apa să curgă atunci când te speli pe dinţi, când nu arunci pungile de plastic sau hârtiile pe jos… Am participat la stingerea luminii. Sunt […]

Dacă ne căcăm pe noi să trecem de grupe, dacă ne milogim la un punct, ce şanse să avem oare să facem performanţă în jocul cu băieţii mari? Oare nu se gândeşte nimeni că dacă abia trecem de grupe o vom lua în bot mai rău în campionat?

Mă gândeam la o chestie. Nu putem propovădui în pagina 3 a ziarului curăţirea societăţii facând apel la morală şi intelect şi la pagina 11 să scriem despre piticul porno Boc sau despre Laura Andreşan. Pur şi simplu nu se poate. Pentru că împingi în direcţia opusă cu o viteză egală. Nu poţi face campanii […]

am un bagpulism cronic, asa ca o sa fiu scurt: sicriu tv, zice ziarul care a inventat gaina cu pui vii. cat de greu e sa contractezi 20 de jandarmi, care sa nu permita accesul in cimitir? programatorii vor sa aiba sindicat. nu exista deja sindicatul imbecililor? acum cativa ani, administratorii de sistem voiau si […]

Se iau joburile inscrise la bestjobs si se multiplica. De zeci de mii de ori. Pentru fiecare client. Sau pur si simplu. Results 1 – 10 of 203,000 Romanian pages from antena3.bestjobs.ro. Bun. Mai departe, ne jucăm cu codurile sati si trafic.ro, ca e misto. Pe pagina avem un iframe care incarca codul de pe […]

Din seria “nu sunt ale noastre, stergem watermarkul altora si il punem cu nesimtire pe al nostru, ca oricum nu ne pasa”, Cancan fac ceea ce stiu mai bine pentru a avea si ei. Discutie la telefon cu Arpad Dobre, cel care a semnat articolul din Cancan: – La noi, pozele primesc watermark by default, […]

Studiul STANDOUT arata ca audienta blogurilor in Romania este compusa in principal din persoane tinere, cel mai frecvent cu varste intre 20-35 ani(73,7%), cu venituri si studii peste media utilizatorilor de internet.(studii: 49,5% au studii superioare finalizate, din care peste o treime au si studii aprofundate, masterat sau doctorat), venituri (17% au venituri peste 3000 […]

Romania are niste probleme rutiere simpatice. Nu suntem in stare sa facem o sosea sau o strada inclinata cu 1°, pentru ca s-ar scurge apa de pe ea, si cine vrea asta? In mod sigur nu şoferii care ar circula pe strada. Va vine sa credeti ca Romania a refacut strazi si sosele in ultimii […]

Ah, stati, nu se mai poate! Nu se mai poate, ne muşcă, dar nu ii omorâţi, sunt si ei fiinte, chiar daca stapanii i-au abandonat! Ce? Sa iau unul acasa? Ai innebunit, are purici, latra, se pisa pe jos! Dar sa ii tina in adăposturi si sa ii hraneasca cu Whiskas, ca e pacat sa […]

Piturca a fost prins trisand la cazino. Remes a fos prins cu mita. Recent, un nene a cumparat un salam in care se afla un soarece. Nu mai mira pe nimeni astfel de intamplari, cum nu mai mira pe nimeni si accidentele nou-nascutilor, care apar din ce in ce mai des in presa uimita si […]

Ştiti cum se distrează un român în Germania? Scoate buletinul când i se cere să se legitimeze! Garantat şoc! Se belesc nemţii la el ca la avioane! Moaa, câtă informaţie Numele părinţilor? Locul naşterii? Secţia unde s-a eliberat? Data eliberării? Mâncaţi-aş câta cârnatul de act! Acum, cu permisul, am fost plăcut surprins să văd că […]

Să îi spună cineva stupidului de Nic de la N&D şi idioţilor de la Paprika că în România oamenii îşi dau căciula jos din cap când stau la masă. Am nimerit din întâmplare la Prima în seara asta şi am dat de o emisiune de mâna a paişpea, în care cel mai interesant lucru era […]

Textul de mai jos circula pe mail printre angajatii plictisiti ai bancilor. Faceti abstractie de limba romana defectuoasa (la urma urmei, si eu fac parte din conspiratie, incerc sa va distrag de la fapte cu gramatica si punctuaţia şubredă) si concentrati-va pe tampeniile spuse in text. Chestii grele, cu infowars, cu arme biologice, cu criza, […]

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la PCGarage.