Situați la zi, sâmbătă, 20iunie

Nicușor Dan are atâta treabă pe afară, ai zice că se ferește să fie în țară când se duc negocieri cu AUR, ca să pară că nu știa.

Îmi place retorica amuzantă a unora. Aha, acum nu vă place că l-au luat pe Ciucu și pe Fritz, dar când îi lua pe ai noștri era bine. Păreri la botul calului de la minți mici.

Nu zice nimeni să fie iertați. Dar în cazul lui Ciucu, dosarul este din decembrie 2025. 6 luni nu l-au chemat, dar s-au găsit acum? Nu bate un pic la ochi? Plus, din ce am citit, unii au cerut bani în numele lui, dar nu există dovezi că el știa că se cer bani în numele lui. De asta e dubios.

Procuroarea Chiriac are păreri pe care, sincer acum, ar trebui să le țină pentru ea. E prea devreme să aibă păreri publice, dat fiind ce știe lumea despre ea.

PSD vrea măsuri. Ați fost la putere de atâtea ori, ce v-a oprit? Nu-mi dau seama cum cei care votează cu ei nu văd că ei sunt principalii politicieni care îi țin în sărăcie. Au avut miniștri la Educație, ce i-a oprit să facă ceva pe tema abandonului școlar? Au avut la Transporturi, de ce nu au colaborat să facă autobuze școlare, să poată copiii veni mai repede la școală?  Au avut la Economie și Muncă, ce i-a oprit să creeze condiții pentru ca firmele să facă locuri de muncă, să nu mai fie oamenii săraci? Au avut la energie, ce i-a oprit să caute soluții pentru o energie mai ieftină?

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

24 comentarii

  1. Preferata mea e aia cu: sa scadem inflatia prin cresterea salariilor si pensiilor.
    Existenta PSD e rezultatul simbiozei perfecte dintre ticalosi si prosti.
    PSD isi permite sa vina ca aberatiile astea; ai zice ca pur si simplu isi iau de prosti electoratul.. dar asa sunt ei..
    Oricum, din milionul de oameni care voteaza psd, doar vreo 100k cred ca mai sunt simpatizanti fideli pe burta goala. Si prosti de bubuie.
    Restul sunt toti mufati la resursele statului, fie direct fie indirect prin familie, relatii etc.

    • Cum sa spui ca nu esti sarac?
      Prea multa lumea (de voie sau nevoie) este saraca si s-a obisnuit cu asta.
      S-a obisnuit sa astepte sa cada de la masa bogatilor, adica sa ne dea statul.
      Ei fura, macar sa ne dea si noua.
      Statul e in toate, statul iti da voie sa *uti, sa construiesti, sa respiri etc

      Saracul nu are pretentii ideologice, el voteaza cu cine promite ca ii da mai mult sau macar promite ca nu ii ia din putinul pe care il are (drepta/impozite).
      La fel, o sa vedeti cum este daca apucati pensia aia mizera la 70 de ani.

      Ai muncit o viata intreaga, nu te-a interesat deloc costul muncii tale (evetual la negru sau SRL), apoi esti dezamagit de sistem si descoperi ca pensia nu iti acopera bine medicatia aia "gratuita" si votezi mai departe la fel, adica cu cei care iti promit ca iti dau si tie niste firimituri.

      Asta e sistemul, asta e normalitatea.
      Oile vor vota cu cei care le promit nutret. Toti suntem lei cat suntem in putere.
      E trist cand cu timpul realizezi ca oaia esti tu.

      Related, vorbeam cu un pesedist de marca si imi spunea ca PSD stie ca mai are max 2 cicluri electorale pana cand electoratul lor traditional "dispare" din cauza varstei.
      Asadar, PSD stie ca moare, de aceea s-a transformat in... AUR.

      PSD e tinta piept pentru toti, dar dusmaul ingrozitor e tacut si prinde puteri in fiecare zi.
      Dusmanul patriot... AUR.

    • Sunt povesti pentru bosorogi care se uita la TV, care vor vota PSD pana la moarte, si chiar si dupa moarte.

  2. Întreabarea cu adevărat importantă e: ce căuta Cheloo la Câmpina?

  3. "Aha, acum nu vă place că l-au luat pe Ciucu și pe Fritz, dar când îi lua pe ai noștri era bine."

    Dap, apare destul de des retorica asta. Problema e ca pe Fritz, de exemplu, l-au luat pentru a contrasemnat (in 2020, in prima zi de mandat!) un raport pentru un PUZ care fusese deja semnat de Robu de 10 zile. "Conflictul de interes" fiind ca la acel PUZ a lucrat un arhitect care imprumutase financiar USR in campanie cu 5000 de euro. O acuzatie beton, nu? ANI a sustinut ca beneficiul a fost exact salariul primit de acel arhitect (nu firma lui a solicitat acel PUZ)

    Iti dai seama ce trebuie sa faca un primar USR la orice aprobare de achizitie de produse sau servicii? Sa verifice nu doar firma care vinde, ci si fiecare angajat sau colaborator in parte. Misto, nu?

    Intre timp, "pe primarii nostri" ii chinuie justitia din Romania de nu se vad. Parintii lui Baluta, pensionari de stat, au cumparat intr-o singura zi 8 (opt) apartamente. Părinții de 80 de ani ai lui Robert Negoiță și-au luat 8 apartamente de lux in capitala si apoi o vilă și un restaurant pe plajă în Italia (2,9 milioane de euro). Justitia si oficiul de spalare a banilor se uite cu atentie, doar ca se uita la bestiile de la USR, care uite ce nenorociri fac.

    Pana si pe dobitocul de Tudorache, prins in casa cu diamante de 10 milioane de lei (imposibil de justificat provenienta legala), l-a chinuit justitia din Romania de nu s-a mai putut. 3 ani cu suspendare si 60 de zile de munca in folosul comunitatii.

    Cine pune botul la chestiile astea fie nu intelege realitatea (ca sa ma exprimim mai ingrijit), fie se uita la politica exact ca la fotbal. "Nu conteaza cum castigam meciul, am cumparat arbitrul, ne-a lasat sa le rupem picioarele, ne-a dat 3 lovituri de la 11 metri. Daca am castigat, inseamna ca suntem mai buni. Si cumpararea arbitrului face parte din meci"

    Mai e o optiune: are pur si simplu avantaje din felul cum merge sistemul acum, adica e cam ticalos.

  4. "Nu zice nimeni să fie iertați. Dar în cazul lui Ciucu, dosarul este din decembrie 2025. 6 luni nu l-au chemat, dar s-au găsit acum? "
    Ai uitat de faza cu Dragnea, unde s-a tot amanat decizia pana a doua zi dupa alegerile europarlamentare, sa vada justitia ce scor scoate PSD? Da stiu, vorbim de Dragnea, fuck him, dar fix acelasi comportament, au amanat caderea satarului pana cand au considerat judecatorii ca e momentul potrivit. A gresit, instrumentezi si l-ai ars, nu scheme ca stai putin sa lasam dosarul la dospit pana cand suna telefonul de la servicii ca trebuie sa il ardem.

    • Ne plangem la noi, dar la americani cum e? Il anchetau de zor pe Trump inainte de alegerile din 2024, dar ooops, nu putem face nimic ca e omu in campanie si nu vrem sa influientam alegatorii. Apoi a castigat, ooops, nu putem face nimic ca are imunitate.

  5. Pai asta face orice primar serios. In prima zi in functie cand ajunge la birou cauta printre documentatiile lăsate la semnat exact un anume aviz de PUZ. Coincidenta a făcut sa aiba legatura cu cel care împrumutate partidul. :))))

  6. Recep este un model bun, de ce să nu se ducă?
    Are ce învăța de la el

  7. Dacă nu aș fi plătit, nu vad de ce i-aș lua apărarea lui Ciucu, Fritz, Grindeanu, Simion, Georgescu sau oricărui alt mafiot politic. Care ar fi interesul meu real în afară de a-mi pierde timpul limitat al vieții mele ?

    Doar o supoziție.

  8. Nicusor Dan: Ce dom'le?! Nici n-am fost in tara!

    Oare unde am mai auzit asta? :)))

  9. Păi.. Mândruță nu știe ce postează?
    Sau e la fel de amuzantă postarea Jurnalistului influensăru1ui?
    [BIGsMile]

  10. Atentie! O noua metoda de frauda pe telefon:
    Primiti un telefon, in general, seara dupa 10 PM, persoana se recomanda simplu Nicusor si va propune sa fiti Prim Ministrul Romaniei.

  11. Ati vazut conferinta lui Nicusor de la Bruxelles? Zici ca luase bataie in culise. Nu era in apele lui. Sunt convins ca unii lideri europeni l-au tras de urechi pentru ce a facut in ultimele 2 luni.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la PCGarage.