Nu, nu e despre prima zi de școală, la vârsta asta îl depui undeva pe lângă școală și te ușuiește, că are treabă. Dar am alte două faze. Grătar în curte, copiii se jucau ceva, nu mai țin minte ce. Unul dintre adulții fără copii întreabă “de ce îi lași să se chinuie și nu […]

De obicei orașul e relativ gol (pentru o capitală de judet), dar în vară, venind „stranierii” se umpluse de oameni si de mașini (cu numere de Italia, Germania și mai ales Anglia). Orașul se animase puternic, era plin tot timpul, în fiecare zi. Au plecat stranierii, a fost o perioadă în care orașul s-a golit […]

La nivel de simţ comun, fiecare om ştie că banul te schimbă. În acest articol însă vom analiza mai în detaliu implicaţiile psihologice ale banilor şi modul în care aceştia au capacitatea să ne schimbe comportamentul. Mai multe studii în psihologie au arătat că banii tind să ducă la activităţi solitare şi că aceştia adâncesc […]

Am o casă de 180mp, izolată aproape toată pe interior cu vată bazaltică de 10. Factura la gaze venea anul trecut 1.200 lei (soția a vrut să facem mai cald, că avem doi copii mici). Mi-e groază să mă gândesc cum o să fie anul ăsta. Am discutat acum niște ani cu cineva și îmi […]

Dacă vreți un exercițiu amuzant pe care să îl faceți săptămânile astea, întrebați cadrele didactice și directorii de școli de ce legea spune că trebuie maxim 24 elevi în clasă și se formează în continuare clase cu mai mult de atât. Notați-vă diferențele de răspuns. Pentru că în UE lucrurile stau un pic diferit: Țările […]

Având în vedere că majoritatea celor care citesc acest blog bănuiesc că sunt mileniali, am zis că n-ar strica un articol pe temă. Numiți și Generația Y, milenialii definesc acel grup social de tineri care s-au născut între 1981 și 1996. Mai sunt numiți și ”nativi digitali”, ”The Snowflake Generation”, ”The Harry Potter Generation” și […]

Nu mă pricep la politică externă, dar mă pricep la scanat cărți. Azi scanam o carte de matematică distractivă*, când am dat peste acest text: Ce reprezintă 1 000 de miliarde (un trilion) Acest număr este atît de mare încît monedele de hîrtie a 1 leu cuprinse în el, aşezate una lîngă alta în lungime, […]

Ideea generală întipărită în conștiința comună este cum că a avea o tulburare de personalitate echivalează cu o viață cu probleme. Oricum – ceva în ton negativ. Aparte de faptul că poți duce o viață mai mult decât OK cu o tulburare de personalitate, a avea una nu înseamnă că toate simptomele acesteia sunt dezadaptative. […]

România pierde populație, titrează toată presa, la comunicatul INS. OK, e ușor de observat, dar: nu a întrebat nimeni câți locuitori de la sat și câți de la oraș au plecat. prea mult să ceri și ce studii aveau. informații utile pentru a vedea cât pleacă la muncă forță brută și cât forță educată. dacă […]

Suntem fiinţe sociale. Interacţionăm zi de zi cu persoane mai mult sau mai puţin apropiate şi – fie că ne place, fie că nu – depindem într-o măsură de ceilalţi. Ceea ce este un lucru normal. E normal să depinzi de partenerul de viaţă, de copii, de părinţi, prieteni, colegi. Într-o anumită măsură. În acest […]

Prietenia, în special în rândul adolescenților, este un subiect destul de rar întâlnit în psihologie. Cu atât mai mult, este un subiect de nișă care n-a dezbătut până în prezent variabilele ce țin de genul subiecților. Mai pe scurt: sunt băieții prieteni mai buni cu fetele sau sunt fetele prietene mai bune cu băieții și […]

Mulți părinți sunt îngrijorați când vine vorba de creșterea copilului și își pun întrebarea dacă demersurile pe care le iau în acest sens sunt cele bune sau nu. Să luăm de exemplu ”altoirea” copilului atunci când acesta este neascultător. Este indicat sau nu să ne batem copiii din când în când? Conform unei metaanalize a […]

Afghanistan, anii ’70: Mai multe imagini sunt pe Getty Images. Sunt eu anti-feminist (anti-feminism 2021, nu anti femei), dar mi-e milă de femeile din Afghanistan. Unde erau, și cum au ajuns. France24 a făcut recent un reportaj video, nu cu mult înainte de evenimentele care ard în aceste zile. Gradul de analfabetism în rândul femeilor […]

Numărul imens de mașini cu numere de Italia, cu oameni care merg după ce reguli rutiere vor. Nu după civilizația de acolo, nu după dezastrul de aici. După cum vor. Daca îi oprești să îi întrebi de ce sunt cretini, se plâng că România nu e o țară civilizată. Dacă îi întrebi dacă acolo procedează […]

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Top articole

7 zile