De ce sunt aiurea reportajele publicitare

Le ştiţi. Sunt de obicei despre maşini sau despre filme de telefonie. Rulează genericul de publicitate şi apoi 30 de secunde de reclamă mascată sub un reportaj. Reportaj care are textul identic cu reportajul similar de pe alte televiziuni. Numai că alte imagini. Telespectatorul are impresia că vede o ştire, dar nu, e o reclamă.

Mizeria asta trebuie să înceteze. Da, lansarea unei maşini este o ştire care ar trebui tratată în jurnalul de ştiri, nu ascunsă sau plătită. La fel şi deschiderea unui mare magazin comercial sau extinderea serviciilor 3G în zona X. Sunt câteva zeci de milioane de utilizatori de telefonie mobilă, este o ştire de interes naţional că s-a deschis Orange Concept Store. Sunt câteva milioane de şoferi, da, noul model de Megane e ştire pe care toate jurnalele ar trebui să o aibă (mai ales că renault e frate cu dacia).

De ce nu se întâmplă asta?

  1. Pentru că CNA a decis că este reclamă. Este şi nu este. Şi ştirile despre crime sunt reclame la cuţitele Solingen. Şi ştirile astea ar trebui interzise. Şi ştirile cu politicieni sunt reclame la facultăţi, puneţi mâna şi învăţaţi, altfel ajungeţi idioţi.

  2. Pentru că companiile au preferat să plăteasca 30 secunde de reclamă în loc să încerce să schimbe ceva. Au insistat atât de mult cu “momentul sponsorului” încât nu mai era reportaj, ci piar bullshit. S-au împuşcat singure în picior, în loc să practice adevărul: uitaţi aici produsul nostru, băgaţi ce vreţi despre el. Da, ar fi fost şi critică, dar ar fi fost reportaj, şi reportajele funcţionează mai bine decât reclama platită.

  3. Pentru că televiziunile au fost bucuroase că îşi umplu buzunarele. Luaţi de exemplu marii operatori de telefonie, cu care toată lumea vrea să se pună bine, că îi plimbă pe ziarişti prin diverse ţări. Păi ce interes au ei să spună că XPERIA e de rahat, când scopul lor e să obţină contracte de consultanta şi telefoane cadou? Mai pup eu telefoane de la Vodafone acuma?

Este incorect să nu poţi menţiona numele companiei, că îi faci reclamă, dar când e vorba de o anchetă în care se arată că Pinto ia foc la impact să poţi repeta numele firmei. Nu ai voie să spui ce maşină nouă s-a lansat? Bun, nu ai voie să spui nici când a luat foc! Nu, dacă nu poţi prezenta noul model de Chevrolet, nu ai voie nici să spui că General Motors a falimentat!

Ziariştii sunt idioţi. Drept urmare, produc ştiri din astea. Care nu informează pe nimeni în legătura cu nimic.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

18 comentarii

  1. pe mine m-a scos din sarite prostia de „reclama” pe care au facut-o televiziunile pentru uniqa, am vazut-o intr-o ora pe aprox toate canalele de cel putin doua ori

    00
  2. zoso, la punctul doi ai facut o greseala cat casa… cacofonie :).

    00
  3. Chestiunea e foarte discutabila. Sunt cateva milioane de utilizatori de telefonie, deci stire, s-a lansat Orange Concept Store.
    Pe acelasi principiu, buletin de stiri:
    -Firma X a lansat detergentul Y (sunt milioane de utilizatori).
    -Firma Z a lansat pantofii modelul W (sunt milioane de utilizatori)
    -Firma Q a scos noua bere B (sunt milioane de consumatori)
    Si se poate continua. Trebuie gasit un echilibru ca altfel ne invadeaza.

    00
  4. Un brasovean si-a omorat vecinul cu un ciocan din magazinul X. Ciocanul a fost cumparat la un pret foarte mic (doar 5 lei), si a avut si calitatea lui a fost chiar peste asteptarile brasoveanului. Acesta declara ca ciocanul este in continuare in stare foarte buna :))), in loc de – Va asteptam in magazinul X de unde puteti cumpara un ciocan foarte bun cu doar 5 lei. ai punctat un lucru fain

    00
  5. n-ai voie sa spui ferrari.

    Si stii … regula CNA zice ca trebuie sa blurezi sigla aia ferrari de acolo.

    00
  6. cu privire la a mentiona sau nu numele unei companii/produs, trebuie avut in vedere faptul ca ziaristii nostrii baga numele unui produs/companii numai atunci cand vor ei in contextul reportajului sau articolului, ca peste tot in presa sunt combinatii intre diversi ziaristi si diverse firme.

    00
  7. Da, asa este si pe mine ma enerveaza fereala excesiva de a pronunta nume de firme, mai ales acolo unde e evident ca nu e vorba de nici un scop publicitar. Si daca tot e vorba de publicitate ma enerveaza ca marea majoritate a reclamelor din Romania sunt bazate pe castiguri. Adica nu zice, cumparati detergentul X pentru ca e bun ci pentru ca ofera 3 masini si 5 biciclete. Sau cumparati ziarul Ham-Ham ca are poze cu femei in pzida goala pe prima pagina, ci ofera 5 milioarde de iepuroi. Plus ca toate castigurile astea oferite de firme si produse de doi bani imi cam miros a evaziune fiscala.

    00
  8. Aia de la CNA sunt un grup de retarzi. Simple as that.

    00
  9. Exista si un pic de necunoastere in media vizavi de ceea ce interzice si ceea ce nu interzice CNA. Ralu Filip, fostul presedinte al CNA, spunea ca nu e nimic anormal sa spui, de exemplu, numele sponsorului de echipament daca discutia cere asta.

    Chestia aia cu „nu, nu… va rog, nu rostiti numele firmei ca luam amenda” este o chestiune idioata a unor amatori. Cel putin idioata. Si cel putin amatori.

    De altfel, in lumea televiziunilor mai exista si frica disperata de-a rosti si numele concurentei. Cica-i faci reclama.

    Ce pretentii de onestitate sa ai de la oameni care nu sunt in stare sa recunoaca valoarea muncii unor concurenti?

    00
  10. @Tetelu: hai să nu exagerăm. Chestia aia nu se întâmplă doar în România. Și în SUA sunt promoții peste promoții, zi de zi.

    00
  11. NOU
    #12

    „Pentru că companiile” ;)

    00
  12. Alta este problema as spune eu. Stirica aceea prezentata de tine, este o stire care merita sa apara? Adica este o stire? Adica pe mine ma intereseaza ca un copil de bani gata si-a distrus masina si i-au dat 3 puncte amenda si inca 3 puncte penalizare? Cui i se pare interesanta o asemenea stire? Stire e ca masina aia este complet distrusa si copilul de bani gata a scapat, dar nici asta nu ma intereseaza prea mult!

    00
  13. Foarte multe dintre stirile din ziua de azi dintr-o emisiune de stiri par reclama platita. Ba la un magazin gen Carrefour, ba la o masina scumpa, ba la o afacere online, etc.

    Macar in cazul acestor clipuri publicitare de care scrii, este clar evidentiat ca sunt reclame platite…deci parerile sunt impartite.

    00
  14. in contextul unei stiri in care numele unei firme chiar are relevanta in acea poveste, poate fi mentionat; problema e ca onor ziaristii de teren sau onor directorii de prin tv-uri o tineau in blaturi pe sub masa si faceau stiri cu publicitate mascata – ca asa suntem noi; tot sa fentam reguli…
    si acu au trecut dintr-o extrema in alta; au dus autocenzura in prosteala si prostie

    00
  15. Totusi unele reportaje publicitare sunt facute cu cap. Fusese acum cativa ani un reportaj la Observator despre cat de superb e in Tenerife, cate facilitati sunt si cat de mici sunt tarifele. Mai tarziu am aflat ca nu era decat o singura agentie din Romania care avea oferte in Tenerife.

    Nu <>

    00
  16. La ce poti sa te astepti de la CNA atat timp cat ei nu stiu nici macar sa interzica emisiunile gen „suna, suna, suna ! avem un telefon. Care este raspunsul? „

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.