Rubrica de psihologie: Autodiagnosticarea

Am observat dorința oamenilor de a se autodiagnostica încă de dinainte să fi devenit psiholog. E cumva normală: vrem să fim pregătiți și vrem să știm dacă e ceva în neregulă cu noi. Problema intervine când treaba asta ne preocupă mai intens și începem să vedem patologii peste tot. Am observat asta la unii dintre clienții mei și tot mai des aici, pe blog: oamenii preiau o informație și caută similitudini cu viața lor. Uneori cu a altora.

Ce încerc să spun e următorul lucru: dacă, de exemplu, citiți un text scris de mine care detaliază simptomele pentru tulburarea de personalitate dependentă și vedeți că unul dintre ele este stima scăzută de sine, în caz că voi aveți stimă de sine scăzută asta nu înseamnă automat că aveți tulburare de personalitate dependentă. E necesar ca un anumit număr de simptome să coexiste într-un om pentru ca acesta să fie cât-de-cât aproape de un diagnostic. Stima de sine scăzută, luată de sine stătător, există și în tulburarea de personalitate borderline, evitantă, narcisică, histrionică, paranoidă, în depresia clinică și o mulțime de alte afecțiuni și boli mintale. Apare în diferite ipostaze, ca răspuns la stimuli radical diferiți. Mai mult – stima de sine scăzută, când apare episodic, e cât se poate de normală. Ne împiedicăm în tramvai și ne lățim pe jos sub privirile a 20 de oameni care încep să râdă – asta ne afectează stima de sine. În acel moment avem stimă de sine scăzută, cel mai probabil. De intensități care variază. De o durată variabilă.

Înainte să citiți undeva că gândurile negative sunt un simptom al depresiei și să vă autodiagnosticați cu depresie gândiți-vă că depresia e de diferite feluri, grade, apare din cauze diferite. Fix ca strănutul. Strănutul e de obicei un simptom. Dar poate fi un simptom al răcelii, al alergiei, al piperului din timpul gătitului. Eu – de pildă – strănut uneori când ies brusc sub un soare dogoritor. Ciudat – dar mi se întâmplă. Dar asta nu înseamnă automat că am Covid sau vreo altă boală care are ca simptom strănutul. Exact așa și cu afecțiunile psihice: faptul că o tulburare are ca simptom o oarecare stare de paranoia nu înseamnă că dacă uneori aveți stări vecine cu paranoia aveți și acea afecțiune. Nu înseamnă că aveți schizofrenie paranoidă. Cei mai mulți oameni devin oarecum paranoici sub un stres intens. E pentru că ni se încețoșează mintea și nu mai putem gândi logic. E temporar, e de scurtă durată, e normal și destul de des întâlnită chestia.

Mai mult: când identificați mai multe simptome coexistând în ceea ce ați preluat din descrierea unei afecțiuni, nici măcar atunci nu e sigur că ”aveți ceva”. Dacă vă tremură mâinile și aveți frisoane și amețiți nu înseamnă automat că aveți Covid. Poate e răceală. Poate e pneumonie. Poate e intoxicație alimentară. Puteți merge la medic să verificați sau puteți să nu. Teama de ce-i mai rău există, dar pentru a vă calma acea teamă cea mai sigură cale e să mergeți la un control. Nu vă autodiagnosticați cu diferite lucruri pentru că veți începe să vedeți tipare peste tot și veți începe să vi le însușiți.

Multe afecțiuni psihice seamănă unele cu altele. Unele tulburări seamănă cu anumite boli mintale. Cineva cu tulburare schizoafectivă poate fi diagnosticat greșit cu schizofrenie și de către cel mai bun psihiatru sau psiholog. Cineva cu tulburare bipolară II poate fi temporar diagnosticat greșit cu tulburare de personalitate borderline. Episodul de depresie din ciclotimie seamănă cu o depresie clinică izolată.

Vă scriu astea în încercarea de a vă scuti de gânduri și întrebări care vă pot provoca stări de neliniște, că am observat des în comentarii oameni care erau ferm convinși că au vreo 5-6 chestii diferite. De cele mai multe ori nu e atât de simplu precum a întruni un număr de simptome. Uneori trebuie ca acele simptome să persiste dincolo de un anumit număr de zile pentru ca cineva să vă diagnosticheze cu ceva. În unele cazuri depinde de intensitate. O tristețe de 2 săptămâni cuplată cu apatie nu echivalează neapărat cu depresia. Teama de un examen nu e neapărat anxietate de performanță.

Când citiți despre diferite afecțiuni și identificați lucruri nu înseamnă automat că aveți acele afecțiuni. La fel cum dacă rămâneți cu mașina în mijloc de drum nu înseamnă automat că e de la cureaua transmisie. Poate s-a înfundat motorul. Poate s-a terminat benzina și era stricat indicatorul de bord. Există zeci de posibilități.

La fel și în domeniul ăsta al psihologiei. Încercați să citiți textele detașați și să nu săriți la concluzii pripite. Evitați să vă autodiagnosticați cu felurite simptome și boli. În 99% din cazuri greșiți – vă asigur.