Rubrica de psihologie: Autodiagnosticarea

Am observat dorința oamenilor de a se autodiagnostica încă de dinainte să fi devenit psiholog. E cumva normală: vrem să fim pregătiți și vrem să știm dacă e ceva în neregulă cu noi. Problema intervine când treaba asta ne preocupă mai intens și începem să vedem patologii peste tot. Am observat asta la unii dintre clienții mei și tot mai des aici, pe blog: oamenii preiau o informație și caută similitudini cu viața lor. Uneori cu a altora.

Ce încerc să spun e următorul lucru: dacă, de exemplu, citiți un text scris de mine care detaliază simptomele pentru tulburarea de personalitate dependentă și vedeți că unul dintre ele este stima scăzută de sine, în caz că voi aveți stimă de sine scăzută asta nu înseamnă automat că aveți tulburare de personalitate dependentă. E necesar ca un anumit număr de simptome să coexiste într-un om pentru ca acesta să fie cât-de-cât aproape de un diagnostic. Stima de sine scăzută, luată de sine stătător, există și în tulburarea de personalitate borderline, evitantă, narcisică, histrionică, paranoidă, în depresia clinică și o mulțime de alte afecțiuni și boli mintale. Apare în diferite ipostaze, ca răspuns la stimuli radical diferiți. Mai mult – stima de sine scăzută, când apare episodic, e cât se poate de normală. Ne împiedicăm în tramvai și ne lățim pe jos sub privirile a 20 de oameni care încep să râdă – asta ne afectează stima de sine. În acel moment avem stimă de sine scăzută, cel mai probabil. De intensități care variază. De o durată variabilă.

Înainte să citiți undeva că gândurile negative sunt un simptom al depresiei și să vă autodiagnosticați cu depresie gândiți-vă că depresia e de diferite feluri, grade, apare din cauze diferite. Fix ca strănutul. Strănutul e de obicei un simptom. Dar poate fi un simptom al răcelii, al alergiei, al piperului din timpul gătitului. Eu – de pildă – strănut uneori când ies brusc sub un soare dogoritor. Ciudat – dar mi se întâmplă. Dar asta nu înseamnă automat că am Covid sau vreo altă boală care are ca simptom strănutul. Exact așa și cu afecțiunile psihice: faptul că o tulburare are ca simptom o oarecare stare de paranoia nu înseamnă că dacă uneori aveți stări vecine cu paranoia aveți și acea afecțiune. Nu înseamnă că aveți schizofrenie paranoidă. Cei mai mulți oameni devin oarecum paranoici sub un stres intens. E pentru că ni se încețoșează mintea și nu mai putem gândi logic. E temporar, e de scurtă durată, e normal și destul de des întâlnită chestia.

Mai mult: când identificați mai multe simptome coexistând în ceea ce ați preluat din descrierea unei afecțiuni, nici măcar atunci nu e sigur că ”aveți ceva”. Dacă vă tremură mâinile și aveți frisoane și amețiți nu înseamnă automat că aveți Covid. Poate e răceală. Poate e pneumonie. Poate e intoxicație alimentară. Puteți merge la medic să verificați sau puteți să nu. Teama de ce-i mai rău există, dar pentru a vă calma acea teamă cea mai sigură cale e să mergeți la un control. Nu vă autodiagnosticați cu diferite lucruri pentru că veți începe să vedeți tipare peste tot și veți începe să vi le însușiți.

Multe afecțiuni psihice seamănă unele cu altele. Unele tulburări seamănă cu anumite boli mintale. Cineva cu tulburare schizoafectivă poate fi diagnosticat greșit cu schizofrenie și de către cel mai bun psihiatru sau psiholog. Cineva cu tulburare bipolară II poate fi temporar diagnosticat greșit cu tulburare de personalitate borderline. Episodul de depresie din ciclotimie seamănă cu o depresie clinică izolată.

Vă scriu astea în încercarea de a vă scuti de gânduri și întrebări care vă pot provoca stări de neliniște, că am observat des în comentarii oameni care erau ferm convinși că au vreo 5-6 chestii diferite. De cele mai multe ori nu e atât de simplu precum a întruni un număr de simptome. Uneori trebuie ca acele simptome să persiste dincolo de un anumit număr de zile pentru ca cineva să vă diagnosticheze cu ceva. În unele cazuri depinde de intensitate. O tristețe de 2 săptămâni cuplată cu apatie nu echivalează neapărat cu depresia. Teama de un examen nu e neapărat anxietate de performanță.

Când citiți despre diferite afecțiuni și identificați lucruri nu înseamnă automat că aveți acele afecțiuni. La fel cum dacă rămâneți cu mașina în mijloc de drum nu înseamnă automat că e de la cureaua transmisie. Poate s-a înfundat motorul. Poate s-a terminat benzina și era stricat indicatorul de bord. Există zeci de posibilități.

La fel și în domeniul ăsta al psihologiei. Încercați să citiți textele detașați și să nu săriți la concluzii pripite. Evitați să vă autodiagnosticați cu felurite simptome și boli. În 99% din cazuri greșiți – vă asigur.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

23 comentarii

  1. “În 99% din cazuri greșiți – vă asigur”
    Noi: și dacă sunt în acel 1%!? (anxiety intensifies)

    00
  2. Eu am fost o singura data la psiholog, ceva depresie , nimic grav.
    Psiholoaga s-a pus in fata mea pe un fotoliu, picior peste picior, tipa arata de nota 10 din 10 , mai avea si o fusta scurta fiind vara. A inceput sa vorbeasca ceva la care logic nu prea eram atent, eu raspundeam automat dar ochii cred ca stiti unde erau centrati.
    Dupa vizita aia mi-a revenit moralul si pofta de viata.

    00
    • Dă-ne și nouă adresa cabinetului ei!
      Răzvan, nu te supăra, dar dacă nu porți și tu o fustă scurtă care să ne afecteze concentrarea o să mergem la concurență!:))))))))))))

      00
  3. Depresia apare din lipsă de sex. Când fac sex n-am timp de depresie. 🤪🤪🤪

    00
  4. Psihologul:
    – Aveți o personalitate puternică
    Eu:
    – Cel puțin una!

    00
  5. Eu am avut o tristețe de 2-3 săptămâni cuplată cu apatie și am crezut că am dat în depresie și trebuie să merg la psiholog. Apoi am mers într-un weekend la maică-mea la masă și am mâncat vreo 7 șnițele, mi-am revenit instant. Mi-am dat seama că în alea 2-3 săptămâni nevastă-mea încercase veganismul pe noi și de acolo venea toată „depresia”.

    00
    • Să știi că nu luam în serios prea tare alimentația, multe chestii procesate și alte prostii.

      Apoi de curiozitate am mâncat câteva zile la rând niște mușchi de vită mediu făcut, zici că eram alt om. Aveam chef de activitate fizică, de lucru, etc.

      Păcat că e scumpă dar față de carnea de pui (plină de estrogen apropo) e incomparabilă.

      00
  6. În această ordine de idei, eu mi-am pus diagnosticul și tratamentul recomandat cred că este un concediu plătit de minim doi ani. Ținând cont că mai și strănut de o săptămână, cred că doi ani și jumătate

    00
  7. N-am avut niciodată stima de sine scăzută. Poate un pic de sindrom Dunning-Krueger după facultate, cind eram convins că toată lumea are experiență, iar eu sunt praf și pulbere. După un an de muncă am realizat că lumea e praf s

    00
  8. NOU
    #18

    Cred ca am curent!

    00
  9. cam așa e faza cu diagnosticarea, până și psihologii cu probleme merg la colegii lor.

    00
  10. Eu sunt sigur că hipohondria îmi va salva viața…

    00
  11. Solicitare: articol despre social media.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.