Rubrica de psihologie: Viața ca psiholog

Am dat peste un text din 2019 în care o colegă psiholog povestea despre lucrurile absurde cu care te confrunți atunci când practici profesia asta: cum oamenii cred că le citești mințile, cum mergi la un chef și te înconjoară vreo trei oameni care încep să-ți spună din senin problemele lor, cum oamenii cred că ești psiholog 24 din 24 și ar trebui să fii necondiționat empatic cu oricine și orice, că ”doar ești psiholog”. Iar articolul m-a dus cu gândul la cum e viața ca psiholog și alte lucruri cu care mă confrunt și pe care – cei care privesc de la distanță – nu le înțeleg. Așa că am să explic.

Da – e adevărat: fiecare vecin, fost coleg de clasă, prieten, amic, cunoscut te va aborda cu ”dacă ieri am visat că fac sex cu un Audi A6, asta ce înseamnă?”. Tendința oamenilor e să se autodiagnosticheze cu fel de fel de chestii. E oarecum normal – încercăm să prevenim răul așa că suntem în căutare de răspunsuri când ceva nu e OK. Așa că atunci când dau peste un psiholog – mai în glumă, mai în serios – te întreabă fel de fel de chestii. Mai mult să-și confirme lucruri decât să le infirme. Asta echivalează cu a avea un amic ospătar, să ieși cu el la bere și să-l trimiți să-ți aducă berile la masă – că doar asta e ocupația lui. Pe mine unul nu mă deranjează atât de mult să răspund la întrebări cât varietatea acestora și lipsa legăturii lor cu abilitățile mele. Cunoștințele fiecărui om sunt limitate, așa că atunci când cineva mă întreabă dacă e semn de autism faptul că are frisoane, eu dau din umeri. Există o limită a cunoștințelor mele, așa că dacă mă abordează cineva cu concepte și afecțiuni obscure precum fobia de panouri electrice pot doar să inferez sau să promit că mă documentez. Când cineva mă întreabă din senin ”ce înseamnă atunci când te tot gândești la o fată cu care ai fost coleg în generală?” din nou – dau din umeri. Habar n-am. Am nevoie de mai multe detalii. Nu înseamnă că ești acum brusc îndrăgostit de ea și nici că ceva din copilărie iese acum la suprafață pentru a-ți face viața interesantă. Poate ai văzut pe stradă pe cineva care seamănă cu ea și subconștientul evocă des imaginea aia. Poate ești nostalgic. Poate cauți o schimbare în viață. Poate e de la curent.

O altă chestie e cea cu rudele și prietenii. Vor să vină în cabinet să-i ”repari”. Nu poți face terapie cu rudele și prietenii deoarece nu ai autoritate în fața lor și nici distanțare emoțională. Le spui un ”poate ar trebui să încerci să…” și se supără. Credeau că sunteți prieteni și devin iritați la ideea că tu crezi că n-ar putea face ceva bine. Terapia cu rudele și prietenii nu funcționează.

Ce am observat – iar – e că unii oameni au anumite așteptări când vin în cabinet sau când fac ședințe online. Nu toți, doar unii. Expun problema îndelung după care tac și așteaptă. Un fel de ”zi-mi ce să fac”. ”Dă-mi soluții”. Uneori ofer idei sau întreb dacă cutare variantă e probabilă. Nu ofer soluții pentru că nu e o rețetă care trebuie urmată. N-am de unde ghici dacă soluția oferită dă rezultate bune, așa că n-o ofer. Poate că ar fi soluția mea la problemele tale dar poate nu e cea potrivită pentru ele. Poate așa aș rezolva eu problema dar asta nu înseamnă că va funcționa și la tine.

Un alt lucru e teama de a aborda psihologul. E un soi de respect combinat cu frica de a nu cumva deranja omul. Unii-mi spun ”domnul doctor” și înfloresc titulatura cu fel de fel de chestii politicoase. Mail-urile încep cu ”îmi cer scuze că vă deranjez”. În primele ședințe omul e foarte crispat și formal – nu care cumva să se facă de râs. Ce vreau să subliniez e că psihologii sunt tot oameni. Nu mușcăm. Nu ne deranjați. Eu – de pildă – am o regulă cu clienții mei care reprezintă cazuri mai serioase ce implică suferință psihică: le spun că mă pot suna oricând, fie noapte, fie zi, dacă ei consideră că ”e nasol”. Le spun la toți aceeași chestie: decât să sufere intens până la următoarea ședință sau decât să stea cu cuțitul în mână întrebându-se dacă să taie sau nu, mai bine mă sună imediat și discutăm la telefon. E în folosul ambelor părți chestia asta: omul scapă de suferință iar eu dorm liniștit că omul e OK. În catalogul meu mai bine mă trezești la 3 dimineața decât să te chircești pe covor încă cinci zile. Eu adorm la loc foarte rapid. Așa-zisul ”deranj” pe care mi l-ar putea provoca un client care mă sună noaptea e nesemnificativ în comparație cu suferința pe care trebuie să o îndure ca nu care cumva să ”deranjeze”. Deși am regula asta, oamenii tot sunt reticenți să mă caute în clipa în care e de rău și-mi spun ulterior că ”e ok – mi-a trecut după 2 zile, n-am vrut să vă aglomerez”. Oameni buni: ăsta e rolul meu – să mă ”aglomerați”. E chiar OK – I can take it; pe bune. E mult mai nasol pentru mine să fi făcut progrese, să avem ședință săptămâna următoare și să fiți absolutamente varză din punct de vedere psihic pentru că ați așteptat să fie ”rândul vostru”. Am mai mult de lucru și uneori trebuie chiar s-o iau de la zero. Nu câștigă nimeni din teama asta de a nu cumva să deranjezi. În plus – un e-mail sau un telefon n-au omorât încă pe nimeni.

Când lucrez cu un client nou și văd în prima ședință că e reticent și formal și crispat îl iau cu ”yo – dude” și-i povestesc scurt ce tâmpenii am făcut la viața mea: sex, drugs, rock-and-roll. Îi spun că ascult metal de-ăla nervos și mă uit la Family Guy. Chestii care să-i dicteze că-s totuși om și care-s menite să-l relaxeze. Dacă omul e relaxat poți lucra cu el. Dacă e crispat va fi atent la orice zice – nu care cumva să calce strâmb.

O idee cu care mă văd confruntat destul de des, mai ales în mediul online, e cea expusă și în articolul celălalt: cea care spune că lumea crede ferm că psihologii nu se enervează, n-au anxietate, nu înjură, sunt cumva mereu zen și empatici necondiționat cu absolut oricine. Ceea ce e fals. Nu suntem mereu zen, înjurăm la fel ca ceilalți oameni atunci când ne trosnim degetul mic în colțul mobilei și nu – nu trebuie să fim înțelegători cu absolut oricine. Dacă te-ai băgat în fața mea la rând la casa de marcat n-am să caut să ”înțeleg” motivele psihologice din spatele gestului și n-am să sondez în copilăria ta pentru a ți-l motiva. Cel mai probabil am să te bat pe umăr și-am să te rog să treci la capătul cozii, ca restul oamenilor. Dacă refuzi sfidător cel mai probabil am să te târăsc până acolo cu mâinile mele, că vrei, că nu vrei. Nu sunt preot să întorc celălalt obraz oricui scuipă. Sunt politicos cu oamenii politicoși dar pot fi acid cu oamenii acizi. Diferența e că n-o fac în ședințe, unde dacă te răstești la mine te rog calm să încetezi, iar dacă n-o faci te invit politicos să pleci să te răcorești până data viitoare; eventual să pleci și să nu mai revii – în funcție de cât de bine-dispus m-am trezit în dimineața aia.

Ce se întâmplă când ești politicos în mod necondiționat cu oricine e că oamenii tind să abuzeze de situația asta. Încep să-ți tragă șuturi așa – doar că pot. Pentru că nu reacționezi și e amuzant pentru ei și face bine la stima de sine să se simtă superiori și puternici în fața unui care nu le face nimic. Am întâlnit asta la partenerii abuzivi din terapiile de cuplu: îi aduce soția sau iubita la mine și toți – absolut toți – încep un joc în care încearcă să mă domine. Absolut toți încep prin a-și declara competențele pentru a stabili clar cu cine tocmai discut: îmi spun că au citit cutare carte de dezvoltare personală ori că s-au uitat la toate clipurile lui Jordan Peterson. După care mă contrează la ori-ce. Des și cu aroganță. Vezi pe fața lor că știu ei mai bine cum stă treaba cu mintea și psihicul și comportamentul. Îți explică îndelung folosind chestii pe care le-au văzut prin filme. Sunt super-calm și atent să nu devin ironic în situații de genul ăsta. În general oamenii se pierd cam după 20 de minute și comutează pe nervi, plusează cu niște îngâmfare, dau ochii peste cap, devin pasiv-agresivi. Niciodată nu revin și absolut întotdeauna le spun partenerelor că ”apăi ăla e un prost”. Ceea ce-mi permite acum o paranteză: chestia aia cu ”psihopupu” e la fel de inteligentă, iscusită și amuzantă precum a redenumi ”vatman” în ”batman” când vrei să jignești un conductor de tramvai. O întâlnesc des și am mereu aceeași reacție de dat din cap mental în sensul lui ”of, bietul om”. Am observat că există un raport clar între cât de des fac oamenii gluma asta și nivelul lor intelectual și educațional. Revenind la a înfrunta sfidător un psiholog în ședință – e la fel de productiv precum ar fi să spargi cu capul gresia când vine ăla să-ți redecoreze baia, pe măsură ce el lipește plăcile: e inutil, omul e oricum plătit și rămâi și cu semne la cap, și cu baia vraiște.

Legat de ideea anterioară e și cum, atunci când merg într-un cerc social nou, apare câteodată câte un tip care ține morțiș să mă pună la încercare. Aude el că-s psiholog și adoptă o poziție de intelectual, așa cum a văzut el prin filme că arată intelectualii: mâna dreaptă în buzunarul pantalonilor, paharul de vin ținut undeva la nivelul pieptului, degetul mic ridicat în aer. Ei – și începe să-ți spună el cum stă treaba cu psihologia. De obicei e un talmeș-balmeș de ”așa cred eu” și ”am auzit că”, toate ascunse bine sub un omniprezent ”am citit că studiile spun că”. Omul n-a citit nimic, dar i se pare că dacă bagă în discuție ceva despre cercetători și studii asta conferă cumva greutate ideilor vehiculate. Ține puțin chestia asta pentru că rămâne în pană de idei și atunci aduce argumente din sfera mai cunoscută lui: pseudoștiința. Și dă-i cu astrele, și dă-i cu viața de după moarte, și zi-i domnului psiholog despre cutare yoghin faimos cu nume obscur care a zis nu-știu-ce chestie vagă despre meditație. Fug de oamenii ăștia ca de ciumă. Problema e că ei fug după tine și te prind din urmă. În cel mai bun caz se bat singuri pe piept că ți-au explicat niște chestii și pufăie superior: acum te-au informat cum e cu depresia și autismul, misiunea lor s-a încheiat. Nu-i chip să-i convingi, așa că nu prea încerc. Excepții sunt cazurile în care mă plictisesc groaznic și atunci întrețin politicos conversația până se satură ei și pleacă. Imaginați-vă un om de la stână coborând la oraș și intrând în firma voastră de hardware încercând să vă explice cam ce crede el că sunt calculatoarele. Cum alea vor prinde viață ca-n Matrix și ne vor înrobi pe toți. Ori cum e cu hackerii ăia care știu tot ce face el. Cam așa și-n instanțele astea: omul e pe firul lui și nu-l prea poți opri. Logica persoanelor de tipul ăsta e că dacă ei te informează pe tine despre domeniul tău atunci, cumva, ei sunt deasupra ta – mai informați, mai dibaci, mai înțelepți. Le mângâie stima de sine. Dau peste oameni de genul extrem de des.

Un alt lucru peste care dau des e așteptarea oamenilor de a lucra în toate domeniile psihologiei. Eu – de exemplu – nu iau oameni care vor consult psihologic pentru școala de șoferi, încadrare în grad de handicap, permis port-armă, angajare în MAI sau SPP. Nu iau oameni care vor consult psihologic în vederea obținerii unui raport pentru prezentat în instanță (caz de divorț, antecedente legate de agresiune). Nu sunt domeniile mele, de obicei trebuie specializare pe latura asta (masterat, curs complementar acreditat) așa că pe acești clienți îi pasez altor colegi. Am eu lista mea de oameni care se ocupă de aspectele astea și îi recomand celor care mă caută. Eu n-aș ști de unde să încep ceva cu un om care vrea permis port-armă. Dar mirarea e câteodată acolo: ”dar… nu sunteți psiholog?”. Da – sunt – dar chirurgii nu fac și pe dermatologii, nu oferă consult la ochi și nu îți dau cu ciocănelul din cauciuc peste genunchi. Nu avem cum să le știm și facem pe toate din acest domeniu.

O altă chestie la care nu m-aș fi gândit înainte să devin psiholog e cum există psihologi care habar. nu au. ce fac. Pățesc asta pe la congrese și în medii în care socializez cu alți colegi: dau peste frați de breaslă care pur și simplu emit tâmpenii. Mă prinde așa… o jenă ciudată când deschide câte unul sau una gura și spune că autismul e un rezultat a depresiei. Ori începe să vorbească despre ”terapia cu îngeri”. Sau NLP (don’t even get me started). Mă uit la om și mă rog în gând să nu vadă pe fața mea că-s contrariat sau iritat. Fac o notă mentală și știu că aceluia nu-i voi trimite om în cabinet. Dau peste colegi de breaslă a căror carte preferată e ”Fluturi” de Irina Binder. Sau care vehiculează truisme alambicate precum ”dragostea e calea spre fericirea infinitului”. Chestii pe care eu le numesc ”psihologie după ureche”. Nimic științific, nici o urmă de îndoială în practicant, doar un val lung de cuvinte în ton de adevăr absolut.

Cam astea mi-au trecut în cap după ce-am citit articolul de pe Vice. Probabil ar mai fi și altele, dar m-am lungit deja cu textul ăsta. Ce-ar mai fi poate de adăugat aici, legat de subiect: da – îmi este mult mai ușor acum, când întâlnesc pe cineva, să-mi dau seama cine e și ce fel de om e. De cele mai multe ori îmi ia undeva sub un minut să-mi dau seama în ce tipologie de personalitate se încadrează un om care discută cu mine. Și-atunci știu – implicit – cam de ce e așa; ce-l deranjează; ce-i place; ce gânduri are; cum se vede pe sine și cum mă va vedea în viitor pe mine. E extrem de utilă chestia asta în restul palierelor vieții.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

44 comentarii

  1. Eu am folosit si/sau întâlnit “psihopupu” ca termen pt o persoană cu câteva (mai multe) țigle lipsă, nu ca termen peiorativ pt psiholog/psihiatru/psihoterapeut.

    Comentariu apreciat.274
    • @AB: eu l-am întâlnit strict în contextul de peiorativ pentru ”psiholog”, dar se prea poate să desemneze și alte lucruri. Până acum vreo doi ani nici nu știam de el.

    • Si eu stiu ca se refera la persoane care au probleme la cap/tigle lipsa.

      212
    • @AB Termenul nu este complet, este de fapt “psihopupucucu” și l-am întîlnit cu referire la psihologi. Era o descriere, în context peiorativ, a unei meserii care încerca să-și găsească locul.
      @Răzvan T. Coloja Ar trebui să încep cu niște scuze. Acum lasă-mă să ghicesc contextul lui “psihopupucucu”. Când ai avut colaborarea cu penitenciarul !? Nu-s de judecat cei cel folosesc – poate au avut de-a face cu cei descriși în paragraful 11 al articolului. Dincolo de contrele noastre ai tot respectul meu pentru cele două pasiuni cel puțin ciudate: psihologia și informatica. Cred o să încerc “Soldati ai terebentinei” – pare interesantă.

      64
    • @Nimeni:

      Acum lasă-mă să ghicesc contextul lui “psihopupucucu”. Când ai avut colaborarea cu penitenciarul !?

      Nu – a fost la mult timp după aceea și în diferite instanțe: fie iubiți ai unor cliente care au fost la mine în terapie, fie oameni din online.

    • @Răzvan, @Nimeni, o fi și cum ziceți noi. Eu am întâlnit termenul acum cca 20 de ani cu sensul pe care l-am indicat.
      O fi în funcție de zonă (far away from Ardeal) sau și-o fi schimbat sensul. Sau poate chiar cine l-a folosit l-a folosit eronat, părându-i-se că sună suficient de peiorativ.

      @Răzvan, sper că măcar o parte din tipele alea i-au lăsat pe indivizi și și-au văzut de viață în altă parte.

      112
    • Subscriu. Brăila e de acord ca psihopupu înseamnă dus cu pluta, nebun, imprevizibil în vorbe și acțiuni.
      Psiholog e(era?) mult mai simplu, “la nebuni”, “la balaceanca” ( whatever that is).
      Cel mai grav mi se pare a doua, asocierea psiholog/psihiatru cu boli mintale și patologii fără rezolvare, plus stigmatul social. Sau, mai rău, psiholog = psihiatru.

      31
  2. Multumesc pentru articol, poze si informatii! Foarte bune, apreciez mult!

    145
  3. Bai, excelent articol. Am ras, am bagat ceva la cap, tine sus munca buna.

    Comentariu apreciat.273
  4. “Poate e de la curent.” Eram sigur !

    Comentariu apreciat.294
    • Si mie mi-ar placea sa am cate 1 dolar/euro pentru fiecare client care spunea “cred ca este un contact dezlipit” 😉

      192
    • kilroy, taxezi si tu 2 ore in plus. “am cautat contactul ala dezlipit.”

      192
    • Tehblack, iti dai seama ca oamenii au fost taxati de departamentul de service de fiecare data (indiferent de firma la care am lucrat). Nostim este, ca aproape niciodata cand se folosea formularea, nu era un contact de vina. 🙂

      53
  5. Nu fac paralele fiindca distanta e mare între it și psihologie, dar câteodată eu las de la mine și confirm cu juma’ de gura mituri legate de tehnologie pe la petreceri, altfel risc sa fiu catalogat ca freak. Cu cât dai explicații mai savante, cu atât risti sa sara mai multi sa te contrazică.

    De exemplu, nu ma apuc niciodata sa explic ca aia de la Vâlcea sunt doar niște hoți pe e-bay, e deja în conștiința colectiva ca acolo e hackerville, de ce sa stricam o poveste frumoasa?

    Pentru solicitarile de servicii ad-hoc (“am și io un router care nu merge ca lumea, te uiți și tu un minut la el?”), sunt suficient de bătrân sa las orgoliile deoparte și sa zic ca nu am mai lucrat de mult cu chestiile astea și nu ma mai pricep, “dar știu un băiat, iti dau numărul lui”. De obicei, se dezumfla imediat.

    Comentariu apreciat.554
    • Las’ ca și eu m-am saturat de IT-ist și ingineri care au impresia că au înțeles dreptul din 3 articole citite, pentru ca… Logica lor de ingineri nu are cum sa dea gres!!!
      Prefer prostii pentru ca îl poți convinge mai repede decât pe un “intelectual” D-asta!
      Nu-i contest cunoștințele în domeniul lui de activitate dar… Hai să stăm cu toții în patratica noastră! Ca nici eu nu m-am apucat să îl contrazic cu c++, pyton, arhitectura etc! Nu de alta dar as arată doar cât de prost sunt și parca n-as dori asta… Bine, depinde și de cât alcool am consumat. Cu cantitatea potrivită, îi fac și p-aia de la NASA!!

      Comentariu apreciat.3616
  6. “Nu ofer soluții pentru că nu e o rețetă care trebuie urmată. N-am de unde ghici dacă soluția oferită dă rezultate bune, așa că n-o ofer. Poate că ar fi soluția mea la problemele tale dar poate nu e cea potrivită pentru ele. Poate așa aș rezolva eu problema dar asta nu înseamnă că va funcționa și la tine.”
    Poate inteleg eu gresit ce vrei sa spui aici sau poate nu te-ai exprimat tu foarte clar, dar mi se pare ciudat sa spui ca nu oferi solutii…daca nu, cu ce ajuti pacientii?

    913
    • Auto-actualizare

      45
    • @Cristian: cred că m-am exprimat eu greșit. Soluții ofer, dar nu în mod direct. Nu-i spun la om ”fă asta, că așa trece”. De cele mai multe ori sondez omul și împreună cu el hotărâm ce e de făcut.

    • da omu un ban si-si varsa oful ca nu poate discuta cu altcineva.
      e ca si cum ai avea un prieten… dar pe care-l platesti cu 150 de lei de fiecare data cand va vedeti.
      majoritatea oamenilor ar avea nevoie de socializare mai mult decat de psiholog, dar cum toata lumea umbla numai pe instagram dupa fetzi frumoshi si ilene cosanzene si e numa pe interes, ajungi sa folosesti terapautul pe post loc de dat cu capu

      Indecis. Tu ce zici?2913
    • parerea mea, razvan o poate confirma sau infirma, chiar sunt curios daca concluzia mea este corecta, e ca de fapt , cu cat ii oferi omului mai direct o solutie, cu atat mai putin o va folosi. practic munca terapeutului e mai putin din a afla problema cat de a gasi un mod de a-l indrepta pe om spre solutie fara sa ii spuna care e aceasta.

      vosidit, bine zis.

      94
    • Uite un exemplu: o tanara de 27 de ani vine la psiholog si se plange (cum s-a plans si tuturor prietenelor, mamei si pe 3 bloguri) ca iubitul ei nu are niciodata timp si chef de ea, ca uneori este mai stresat si atunci devine furios o jigneste pentru ca zice el il provoaca, ca nu accepta un “nu” ca raspuns si o face sa se simta constant ca si cum este cam proasta si nu o sa se descurce niciodata fara el. In plus in ultimul timp isi ascunde telefonul, nu ii raspunde, si petrece mult timp cu o colega de munca cu care se jura ca are doar relatii profesionale. Acum… in mod evident toata lumea de pana acum i-a spus fetei sa il paraseasca pe nemernic. Sau sa se roage la biserica sa ii vina lui mintea la cap. Sau sa incerce si ea sa fie mai feminina si mai draguta ca sigur o fi facut ea ceva. Toate sfaturi date cu cele mai bune intentii. Cu psihologul fata o sa reevalueze singura: ce cauta in relatia aia, ce o face sa ramana, ce se activeaza in ea si cand, daca are un model care s-a repetat si in alte relatii si cum vede ea o relatie sanatoasa. Dar asta poate face si un prieten o sa spui. Doar ca nu. Un psiholog are la indemana cateva modele care explica cum relationeaza oamenii, sunt cateva teorii care explica diverse comportamente aparent irationale etc. si stie exact unde sa se uite, pe ce sa puncteze si asa mai departe.

      91
    • @Visina. Asta poate face si un prieten dar nu are patalama pusă în cui pe perete.
      Când îi spui asta unei fete care ți-e amică, crede că vrei să o desparți de iubi ca sa i-l furi, daca esti fata. Iar dacă ești băiat crede că vrei sa o desparți ca să te combini tu cu ea. Sau îți spune că ești porc și misogin.

      Psihologul are în general rolul de terță parte neinteresată. Că din câte am observat în 30 și ceva de ani de experiență, frica #1 a femeii, fondată sau nu, este să nu se pună într-o postură nasoală social sau sentimental.

      Logica începe să curgă abia după ce se simte ea comfortabil. Nu zic că nu-i așa și la unii bărbați, dar parcă ei nu se sperie așa din senin de orice discuție.

      15
    • @Vosidit98 de acord, ajunge si un prieten (bun, empatic etc.) daca fata are niste modele de ralationare sanatoasa, daca in primii ani de viata a avut persoane cu care sa dezvolte un atasament sanatos. Dar in anumite cazuri (mai multe decat ai crede) oricat de inteligenta ar fi persoana si oricat de bine ar sti ce trebuie sa faca si exact ce este in neregula nu reuseste. Nu poate sa se desprinda. Si se simte vinovata si rusinata si considera ca “asa sunt eu, sunt varza, sunt cu capu. Asta merit, nu o sa fiu niciodata mai bine”. In astfel de cazuri un prieten bun are nevoie de ani de zile poate sa ajute la vindecare. Cu un terapeut potrivit mergi la radacina problemei ca aveti doar 50 min la dispozitie, costa niste bani si ai si altceva de facut in ziua aia. Si daca nu reusesti acum il mai vezi peste o saptamana.

      20
  7. Fain articol. De aceea nu am continuat eu studiile in psihologie, desi am terminat facultatea. Mi am dat seama ca nu e de mine.

    142
  8. Sunt curios, nu stiu daca ti-ai mai exprimat părerea despre asta aici, ce părere ai de testul ala cu 16 personalitati? Presupunem ca subiectul raspunde onest la toate intrebarile, este rezultatul de luat in considerare catusi de putin?

    35
    • @Ion: presupun că te referi la Myer-Biriggs (cel care cataloghează personalitatea după acronime tip ”INTJ”). Dacă da – acela e extrem de vechi. Am zero încredere în el. E gratuit – din câte știu. Nu-l folosesc niciodată și îți spune prea puține despre personalitate pentru a fi util. Prin contast, MCMI-III (Millon Clinical Multiaxial Inventory) măsoară vreo 20+ constructe:
      X – Dezvăluire
      Y – Dezirabilitate
      Z – Devalorizare
      1 – Schizoid
      2A – Evitant
      2B – Depresiv
      3 – Dependent
      4 – Histrionic
      5 – Narcisic
      6A – Antisocial
      6B – Sadic (Agresiv)
      7 – Compulsiv
      8A – Negativis (Pasiv-agresiv)
      8B – Masochist (Ego-distonic)
      S – Schizotipal
      C – Borderline
      P – Paranoid
      A – Anxietate
      H – Somatoform
      N – Bipolar: Maniacal
      D – Distimie
      B – Dependența de alcool
      T – Dependența de droguri
      R – Tulburarea de stres post-traumatic
      SS – Tulburarea de gândire
      CC – Depresia majoră
      PP – Tulburarea delirantă
      Dar MCMI-III e cu licență, costă bani (vreo 800+ euro în România, minimum). Myers-Briggs e gratuit pentru că e din… 1917. Da – cam atunci a fost concepută prima formă a lui. Și cam tot pe-acolo e cu valoarea științifică. ”It’s cheaper for a reason”.

  9. Sunt dezamagit, ma asteptam la niste povesti cu clienti exotici gen mafioti, criminali, preoti, prostituate, politicieni, nimfomane…

    Comentariu apreciat.253
    • Pt povești cu pacienți mai mult sau mai puțin exotici recomand pagina de fb Iaacasa. 🙂 (povestitorul nu e psiholog/psihiatru).

      112
  10. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 855
    • Nu-s psiholog, dar asta mi se pare o răutate gratuită.
      Disclaimer: eu nu am umor și consider că o glumă e glumă doar dacă râde toată lumea.

      Personal, mi se pare că un psiholog seamănă puțin cu un profesor. Te uiți ca prostul la problemă, profesorul începe să pună mici întrebări, tu răspunzi și tot așa până rezolvi problema. Profesorul nu ți-a șoptit rezolvarea, nici n-a rezolvat el problema, dar fără întrebările lui, încă te uitai ca prostul la ea.

      Comentariu apreciat.587
    • Când vorbesc despre psihologi, toți au senzația ca se duc la unul, ii dau 200 de lei pe o ședință în care omul e dator sa le rezolve toate dilemele și conflictele și trăirile. Voi realizați ca dacă atat ar costa rezolvarea problemelor din viețisoarele noastre complicate, toată lumea ar fi fericita iar psihologii ar fi acești dumnezei plini de clienți și de bani? :)))

      Nu știu dacă e general valabil, dar din experienta mea, psihologul NU îți spune mai… nimic. NU îți spune cum sa faci, ce sa faci, ce ar trebui sa faci. Doar îți pune întrebările potrivite astfel încât să poți vedea situațiile pentru care te-ai dus din toate perspectivele, nu doar din cea semi-defecta din care le vezi initial. Ajungi, cu ajutorul lui, ASISTAT de el, SINGUR la niște concluzii. Nu îl plătești sa gândească pentru tine, sa repare pentru tine căsnicia sau mai știu eu ce.

      Comentariu apreciat.273
    • A mai încercat Mihai și cu alte remarci de-astea acide. Atât vrea, atât poate și e treaba lui.

  11. Imaginați-vă un om de la stână coborând la oraș și intrând în firma voastră de hardware încercând să vă explice cam ce crede el că sunt calculatoarele. Cum alea vor prinde viață ca-n Matrix și ne vor înrobi pe toți.

    Bill Joy și Ray Kurzweil sunt și ei coborâți de la stână?

    Kurzweil and Sun Microsystems’ chief scientist Bill Joy agree that, circa 2030, the technology of the 1999 film The Matrix (which visualized a three-dimensional interface between humans and computers, calling conventional reality into question) will be within our grasp and that humanity will be teetering on the edge of the Singularity.

    29
  12. Excelent articolul! Am fost unul dintre cei care ți-au reproșat lipsa de empatie la articolul privind masterul. Judecăm iute, gândim lent:(

    73
  13. Nu credeti ca dirijati puternic transferul atunci cand ii spuneti pacientului la ce va uitati si ce prostii ati facut in tinerete? Nu ar fi mai indicat sa vorbiti despre starea lui de moment? Si, e ok sa nu avem viata personala din cauza clientului, sa ne poata suna oricand, chiar si cand dormim noaptea?

    22
    • Nu credeti ca dirijati puternic transferul

      Nu cred.

      Nu ar fi mai indicat sa vorbiti despre starea lui de moment?

      N-am spus că nu fac asta. Tu presupui că nu fac asta.

      Si, e ok sa nu avem viata personala din cauza clientului, sa ne poata suna oricand, chiar si cand dormim noaptea?

      Da, e ok. Deoarece e decizia mea. Prefer să mă sune oricând și să mă întrerupă de la filmul din Netflix decât să se zbată pe covor cu gânduri suicidale. Omul ăla nu încetează să existe dacă eu dorm.

  14. Fain articol, ca de obicei! Te provoc sa vorbesti de NLP 🙂

    61
  15. Am avut o discutie acum ceva timp pe un subiect. Ai concluzionat ca nu imi place critica. Ai avut dreptate dar intrebarea e cum de ti-ai dat seama? Oare fac prea des pe desteptul? :)))

    30
  16. “Diferența e că n-o fac în ședințe, unde dacă te răstești la mine te rog calm să încetezi, iar dacă n-o faci te invit politicos să pleci să te răcorești până data viitoare; eventual să pleci și să nu mai revii – în funcție de cât de bine-dispus m-am trezit în dimineața aia.”

    Esti sigur ca esti psiholog?

    12
    • Pana la urma, este sedinta lui, nu a dumitale. Daca se rasteste, urla, face urat, lasa orgoliul deoparte si suporta-l in starea asta. Daca tu nu il poti suporta, daca ce vine de la el este asa de ingrozitor incat va duceti in pozitia tatalui autoritar ca sa ii suprimati pornirile, atunci el cum sa se suporte? El cum sa se descurce cu aceste stari?

      13
    • @E. O.:

      Pana la urma, este sedinta lui, nu a dumitale.

      Dar este cabinetul meu, nu al lui/ei. Tu când mergi la restaurant te pui să-ți calci rufele în mijlocul sălii doar pentru că aia e masa ta?

      Daca se rasteste, urla, face urat, lasa orgoliul deoparte si suporta-l in starea asta.

      1. Am să te rog să nu-mi dictezi ce să fac în propriul meu cabinet.
      2. Nu e vorba de orgoliu, pentru că nu-s orgolios. Dacă urlă însă cineva în ședință e imposibil să faci terapie sau consiliere cu acea persoană. E nevoie să se liniștească pentru a putea continua. Dacă n-o face atunci trebuie să plece și să se liniștească până data viitoare. Nu în ultimul rând, nu vii la psiholog să te răstești la el. Da – te poți pierde cu firea temporar; asta accept. Dar dacă eu atrag atenția și invit la calm iar omul nu se liniștește atunci da – va trebui să plece. Vii în cabinet să scapi de probleme, nu să urli fără pic de control.

      Daca tu nu il poti suporta, daca ce vine de la el este asa de ingrozitor incat va duceti in pozitia tatalui autoritar ca sa ii suprimati pornirile, atunci el cum sa se suporte? El cum sa se descurce cu aceste stari?

      Cum să se descurce în aceste stări? În mod sigur nu continuând să urle.
      Doi la mână: ”tatăl autoritar” e cel care ”îi suprimă pornirile” pentru că-l invită calm să plece? Așa să înțeleg? Faptul că nu lași pe cineva să urle la tine și să te amenințe te face prea autoritar și se traduce prin ”nu-l lași să se manifeste”? Serios? De când?

      Esti sigur ca esti psiholog?

      Sunt foarte sigur. Până una-alta eu sunt cel cu acreditare și niște studii și experiență în ecuația asta.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link, de la PCGarage prin acest link sau de la Finestore.