Gând de seară…
Mi se pare aiurea că e 2015 și încă nu avem roboți care să muncească pentru noi, iar noi să fim nevoiți, o zi pe an, pentru două ore, să rezolvăm problemele etice ale roboților.
Mi se pare aiurea că e 2015 și încă nu avem roboți care să muncească pentru noi, iar noi să fim nevoiți, o zi pe an, pentru două ore, să rezolvăm problemele etice ale roboților.
O duduie jurnalist e nedumerită de ce lui Dan Diaconescu i s-a interzis să profeseze vreme de 5 ani de la executarea sentinței și face paralela cu tâlhărirea și mersul pe jos. Pentru că am văzut că sunt destui naivi care nu au minima logică sau decență să priceapă despre ce e vorba, explic simplu […]
Niște cetățeni au descoperit o idee senzațională de a face bani, cu ajutorul pământului pe care îl dețineau. După multe zile și nopți nedormite, mai ales nopți, au reușit să aibă chiar profit.
Curentul de gândire care se intitulează “Fat acceptance movement”, care nu e nou, capătă amploare, și care își dorește să fim mai înțelegători cu grașii, pentru că majoritatea grașilor fie au probleme de sănătate, fie mănâncă prost, fie n-au voința necesară pentru a se schimba. Și e ok. Mă rog, nu e ok, dar pentru […]
În ultima lună, prețul la benzină a crescut înapoi de la 5 lei la 5.40 lei, după ce existau speranțe că ca scădea pe la 4.50 lei. În timpul ăsta, barilul de țiței a scăzut de la 60 la 50 dolari. Dar… Prețul va mai scădea, pentru că piața o cere. 8.000€ Escalade ăsta. Doar […]
Spălătorii de cadavre de la Antena3 prezintă cazul unui om diagnosticat cu cancer, care a murit în închisoare, încercând să creeze o stare de simpatie pentru Monica Ridzi, care și ea suferă de lipsă de gipan și de vilă, acum că este la bulău. Drama omului este pur și simplu adorabilă: a fost condamnat în […]
Șatenă | Brunetă | Roșcată | Șatenă | Pilsen | Dan Diaconescu, condamnat la închisoare Primul SUV de la Seat Android e un sistem de operare amuzant Știrile sunt de vină că televiziunile de știri sunt varză Un milionar finlandez a încasat o amendă de viteza de 60.000€ Noul Toyota Auris
Daniel Buzdugan, un jeg de om cu pretenția de om de radio, și-a spus o părere despre religie. Moldovean fiind, omul e destul de ipocrit încât să fie credincios, dar să nu ia în serios religia, ignorând cu succes poruncile de bază din cartea aia groasă fără poze. Online-ul cu un ochi râde, cu altul […]
Să începem într-o notă optimistă: mixtopia n-a reușit nici acum, după o jumătate de an, să mărească fonturile site-ului sau să pună o temă decentă. Online-ul e business serios. Am mai scris de hosting. Am mai scris despre cum e stupid să nu faci backup sau să nu te intereseze deloc partea tehnică. Dar azi […]
Băieții ăștia doi sunt un pic naivi. Ei nu știu că presa de business depinde de genul ăla de articole pentru a supraviețui. Soluțiile și terenul de joacă al presei de business din România s-au restrâns foarte mult în ultimul timp. Există opțiunea facerii ziarului cu studenți și idioți, cum e cazul Ziarului Financiar sau […]
În ultimele luni, a devenit din ce în ce mai greu să găsesc un bax de Cola Light sau Zero la doi litri pentru a-l pune în cărucior și cumpăra atunci când sunt la Carrefour. Și nu mă prind de ce. Am întrebat un șef de raion, mi-a zis că nu le mai dă voie […]
Băiatul ăia, Sbînțu Cosmin, e unul dintre cei 3 retarzi care își deschiseseră firmă de hosting cu serverele aflate în incinta Universității din Bacău. Se numeau WorldIT, am scris de ei acum 3 ani. Săracul, nici acum nu m-a uitat.
Blondă | Brunetă | Blondă | Strasbourg | Brunetă | Iarna | Cum tragi de timp ca un deputat mizerabil și penal De ce Xiaomi nu se extinde în SUA Hp Spectre x360 Ce înseamnă să fii model pe Instagram Primarul Ploieștiului s-a scăpat pe el de frică la bulău Guzganul auriu 1,2 miliarde de […]