“Fat acceptance movement”? Pe bune?!

Curentul de gândire care se intitulează “Fat acceptance movement”, care nu e nou, capătă amploare, și care își dorește să fim mai înțelegători cu grașii, pentru că majoritatea grașilor fie au probleme de sănătate, fie mănâncă prost, fie n-au voința necesară pentru a se schimba.

Și e ok. Mă rog, nu e ok, dar pentru noi, restul oamenilor care nu avem problemele astea e irelevant că sunt unii care aproape că își dau duhul pe drumul de la mașină la shaormărie.

Problema e un pic mai delicată, pentru că, în absența unor prădători, noi suntem nevoiți să încetinim ritmul turmei până la viteza celui mai încet dintre noi. Iar dacă jumătate dintre noi au preocupări de genul capcanelor mersului pe jos sau abținerii de la mâncat ca porcul, societatea va trebuie să le facă și lor pe plac. Și se va ajunge ca la școală, în clasele alea unde 25 de oameni trebuie să stea după 2 idioți, care ar fi trebuit lăsați repetenți acum 3 ani, dar pentru că nu e frumos și inspectorii de la minister penalizează dascălii care fac asta, trebuie să mărșăluim la viteza lor.

Și pentru că asta nu e de ajuns, mai există și ăia care merg în sensul invers, și pe care noi ca turmă nu putem să îi abandonăm, pentru că iar nu e frumos. Revin la paralela cu școala: avem patru colegi de generală care nu voiau cu nici un chip să participe; pe doi îi ducea capul, doi nu voiau să participe, li se părea că lipsurile de acasă justifică acest gen de comportament. La fel și cu grașii, sunt unii care refuză tot.

Noi acum, ca societate, ce trebuie să facem, să ne oprim complet pentru că unii nu au chef să mănânce mai puțin?

mancare-01

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

34 comentarii

  1. omule
    te uiti la treaba asta dintr-un punct de vedere gresit.Fat Acceptance Movement e triumful lu Darwin. Inseamna ca aia care nu-s destul de destepti ca sa inteleaga de ce nu trebuie sa te indopi ca porcul vor fi lasati in pace sa crape de infarct diabet si alte de-alea.
    Grasimea nu este ceva inert, in ea se acumuleaza tot felul de hormoni si toxine- gigeii astia chiar sunt mai putin fertili decat restul, Therefore Darwin wins.

    00
    • Darwin wins, the rest of us lose. Toate tratamentele alea pentru diabet, infarct si alte boli aduse de grasimea in exces costa, iar banutii vin si de la mine, si de la tine, si de la Zoso. Si pana crapa huiduma, sistemul medical baga bani seriosi in curul ei.
      Ca sa nu mai spun ca in timp ce se indoapa cu shaorme, mii de copilasi mor de foame in Africa

      00
    • sistemul baga si mai multi bani in toti puradeii cu down syndrome facuti de tampitii care cred ca e misto sa ai un copil retardat pentru ca e dragut. Care puradei mongoloizi cresc si ajung adulti mongoloizi care raman in spinarea statului dupa ce cretinii care i-au fatat au dat coltul.

      sistemul baga si mai multi bani sa tina in viata bosorogii rablagiti care au futut viitorul tuturor inclusiv al meu si al tau. Mortii ma-sii am vazut o data o baba de 85 de ani venea la control la o clinica si-mi spunea ca are proteze de sold si genunchi pe ambele parti. In timp ce mortii ma-sii 20 de milioane de oameni in UK traiesc sub limita saraciei in 2015.

      sistemul baga si mai multi bani sa salveze bolnavii de cancer pulmonar care si-au facut-o cu mana lor.

      hai sa fim seriosi.

      00
    • Bai, pentru ca nu am timp si chef si pentru ca oricum nu ar avea nici un rost sa argumentez ceva in fata unor „capitalisto-egocentristo-newkindofhipsters” ca voi, va spun direct amandorura, fără argumente, in stil muncitoresc de Ferentari: Mwie, ba!

      00
    • Am avut două ocazii de distrat major!
      O fată, 20 si ceva…raw vegana și supărata foc că nu figura asa la compania aeriană si in concluzie nu a mâncat nimic 11h+ de la San Francisco la Londra…Eu eram norocosul care ii simțea bucile ieșite mult de pe scaunul ei si ajunse pe al meu! Era si mai misto imaginea dinspre culoar, unde buca ii ieșea consistent! Si era Premium Economy, unde scaunele sunt chiar ok!
      A doua: business! Trai pe vătrai! Mai putin pentru un amarat care nu încăpea pe scaun si stătea intr-o rână! Sigur era bolnav si a avut grijă sa aiba si pachet cu sendvișuri, in afara mâncării din avion…

      Mdeah…acceptance! Si ei sunt oameni!

      00
    • pai de aia e raw vegan bre, incearca sa slabeasca.

      eu tot nu inteleg de ce va fute pe voi grija de ce fac altii. Da, unii oameni snu sunt ca voi. Mare branza.
      Daca ala vrea sa se sinucida cu maioneza, treaba lui.

      00
  2. Uite inca o paralela: cand intr-un grup de cunoscuti astepti dupa altii sa-si termine tigara, un fel de „smoking acceptance”.

    Cum adica intelegatori ? cum sunt discriminati ca nu inteleg
    sper ca nu vor sa se foota cu Victor Slav si Ana-Cristina Calin si de asta se simt discriminati

    00
    • io nu vreau sa fiu carcotas da ana-cristina-nustiupecinefutedeladigi mi se pare ca e inscrisa in Fat acceptance movement

      00
    • NOU
      #9

      Uau. Da… nu ai dreptate, Nicu. Ana Cristina Calin nu pare a fi inscrisa in miscarea asta, pentru ca nu este grasa… Vorbim de aceeasi Ana Cristina Calin, esti sigur?

      00
  3. Undeva, sub straturile de grasime si shaorme, au si ei suflet!

    00
  4. Pun pariu că mişcarea aia a fost iniţiată de o grasă.

    00
  5. Dar de drepturile celor cu potcoave si lanturi din haur la gat de ce nu vorbeste nimeni? Ma simt discriminat…

    00
  6. Fat acceptance initial, ca idee era buna:
    Da esti gras, accepta-ti corpul, nu esti o persoana mai prejos decat ceilalti, nu trebuie sa te pedepsesti cu cure si apoi din cauza opiniei proaste despre tine sa cedezi si sa te indopi ca o persoana josnica. Da esti gras, accepti ca esti gras, esti o fiinta buna, care merita mai mult decat iti ofera viata de gras. Asa ca lupti, si faci eforturi pentru tine sa slabesti, pentru ca meriti.
    Asta era fat acceptance.

    00
  7. asta e o problema tipic romaneasca; „acceptance” nu inseamna neaparat ca de maine trebe sa futs o grasa pe zi la fel cum gay acceptance nu implica renuntarea la facut parts cu zgomot; dar asa suntem noi … buni si toleranti :)

    00
  8. Pe mine curentul asta de ‘gandire’ ma ingrijoreaza si in acelasi timp ma distreaza usor. Imi imaginez o specie numai cu indivizi grasi ce nu pot urca doua scari. :) Eu sunt de acord cu eforturi de ajutor pe directia lor dar mi se pare grav gresit sa ne prefacem ca problema este de fapt de acceptare.

    00
  9. NOU
    #19

    Ok… ma duc sa-mi iau o shaorma… revin

    00
  10. Eu am dat aici pentru poza. Mi-ai facut pofta de niste gaufre cu miere + pepsi twist. yum!

    00
  11. Cetin ce parere are?

    00
    • el n-o să fie niciodată slab, cu nici eu n-o să fiu vreodată gras.

    • Cetin merge la sala. Cetin face miscare. Cetin a inteles ca avea o problema si a început sa schimbe ceva. Cetin are un articol pe aceeasi tema, ca idee…

      00
  12. In america de nord e ok sa spui de o persoana ca e prea slaba dar daca spui de cineva ca e prea gras ai probleme.

    00
  13. Affirmative action weeeeeeeeeeeeeeeeeee. Eu singura problema pe care o am cu grasii e ca nu platesc mai mult pe haine….adica au folosit 25 de metri patrati de panza sa-ti faca tricou`…..spre deosebire de 1 la mine…si pretu` e acelasi…e aberant, pe acelasi principiu, hainele copiilor trebuie sa fie retardat de ieftine.

    00
  14. Sper să nu-i văd şi pe ăştia cu demonstraţii despre cât de mândrii sunt ei. Sau cu cereri de modificare a programei şcolare, din care să se scoată orice referiri la modul de viaţă sănătos (hrană, mişcare, greutate ideală), pe motiv că-i face să se simtă ciufuţi.

    00
  15. ai vizitat r/fatpeoplehate?

    00
  16. Imi place cum nu ti se pare OK ca unii idioti arunca cu kkt ca esti urat ca noaptea si slab ca gardul si nu ti se pare OK ca sa fi judecat doar prin prisma asta ptr ca nu doar asta te defineste. Dar ”balene” o merita, ptr ca ce plm nu sunt eu in locul lor si plus ca prob lor se pot rezolva mai usor decat ale mele.
    Este fix atitudinea celor care zic ca ei nu sunt rasisti sau antisemiti, ptr ca n au nimic cu negrii sau evreii, dar suedejii merita omorati toti pana la unu ;).

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.