Nivelul de civilizație

Deşi pilula contraceptivă se poate cumpăra din orice farmacie, anul trecut, numărul avorturilor în rândul tinerelor a crescut alarmant. Conform statisticilor, în perioada ianuarie 2012-martie 2013 s-au înregistrat cele mai multe avorturi în rândul tinerelor, cu vârste cuprinse între 11 şi 19 ani. (sursa)

Pentru că avortul e gratuit și pilula sau prezervativul costă. Și toți avem prietena sau cunoștința aia care a făcut patru și după aia a făcut un copil și nici unii nu vrem să o vedem pe aia care a făcut unul și acum încearcă de șase ani să rămână gravidă și nu mai poate.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

32 comentarii

  1. Asta nu-i despre nivelul de civilizație cât despre gradul de prostie.

    00
  2. Asta e educatia din familie, chiar daca copilul greseste, ideea avortului vine de la tampitii de parinti, pt. ca banuiesc ca daca parintii vor sa isi ajute fiica ( nu doar material) o vor ajuta sa creasca copilul, cu sau fara tata, ramane gravida prima data, e super normal, societatea in schimb si biserica o arata ca pe o rusine ( daca aduci pe lume un copil nedorit), alternativa e avortul, care e cea mai mare prostie care il poate face o tanara, si nu ma refer la copil, care inca nu e nascut, nu e asa important daca ea nu il vrea mai ales, dar la urmarile si sechelele pe care il poate lasa un avort unui organism sanatos.

    00
  3. daca au lipsit de la orele de religie din scoala…

    00
  4. Dar tu ai vazut la ce pret au ajuns in prezent pilulele contraceptive?
    Postinor 2 costa 60 lei!!! E enorm, gandeste-te ca nu toata lumea are jumatate de milion… tinand cont ca in principal e vorba de pustani de liceu ori de studenti…

    Sa nu mai zic de prezervative, acum 3-4 ani cumparai de 5.5 lei 4x Durex (la oferta), acum sunt ~8 lei. In farmacii, unde ar trebui sa fie cel mai ieftin, costa 10-12 lei!

    Daca prezervativele ar fi mai ieftine, n-ar mai fi atatea avorturi si sarcini nedorite, dar sunt multi care se risca, decat sa dea 10 lei pe un pachet de prezervative mai bine isi cumpara o Cola si un pachet de popcorn…

    PS: Da, stiu ca mai sunt si Oops sau Love Plus la preturi mai mici, dar parca n-ai incredere in ele…

    00
  5. pilula contraceptiva trebuie prescrisa de un medic (de obicei scump si grobian) … din pacate nu se va schimba situatia prea curand … avortul este gratuit? nu stiam asta !
    http://www.bitpress.ro/dezvaluiri/ghid-de-nascut-la-spitalul-judetean-arges-bursa-spagilor-gainarii-oameni-si-animale-1234437#.Umk7lg1KTNo.facebook

    00
  6. Fututul in cur… nu musai cauciuc ori pilula

    00
  7. „Pentru că avortul e gratuit și pilula sau prezervativul costă”
    si mai ales pentru ca lipseste EDUCATIA.

    00
  8. Nu cred ca are neaparat legatura cu nivelul de civilizatie.
    iti recomand articolul de mai jos:
    https://www.theguardian.com/commentisfree/2013/oct/29/young-women-going-off-pill-contraception-birth-control

    00
  9. Cristoase, de la 11 ani?

    Mai sunt si parinti carora le e ‘rusine’ sa discute despre sex cu copilul, pe langa faptul ca astia micii is cu capul in nori si gandul …

  10. faza e ca pilula aia nu se poate lua dupa fiecare masa. :(

    00
  11. din pacate publicul tinta nu te urmareste, publicul tinta sta pe fb si da „reblog” sau cum se mai numeste la poze porn pe tumblr si face ce ai zis mai sus

    00
  12. Ai dreptate cand spui ca trebuie sa facem tot ce ne sta in putinta sa evitam avortul, care poate lasa consecinte fizice grave. Eu as spune ca nici psihic nu e usor sa-ti revii dupa un avort. Am inteles ca exista studii ca in cazul unor pastile conceptionale se produce conceptia, dar copilul nu poate nida, e grav si asta.

    00
  13. „Pentru că avortul e gratuit și pilula sau prezervativul costă” – nu cred ca asta e cauza principala, cel putin nu in mediul urban. Problema e ca multe femei asculta tot soiul de „sfaturi” de la alte tute, gen „pilula ingrasa” sau „pilula face sa iti creasca par mai mult pe unde nu ti-l doresti”. In mod normal o femeie cand se hotaraste sa ia pilule, se duce la doctor si ala ar trebui sa-i recomande niste pastile potrivite pentru ea. Dar, ca de obicei, „prietena care a luat si ea si a patit una-alta” are mai multa dreptate si stie mai multe decat un doctor care a studiat minim 5-6 ani de zile taman asta.

    00
    • @Cata: ai să fii surprins. am făcut un reportaj in tinerețe și am stat două zile la Universitar fix unde se făceau avorturile. exceptând 2-3 cazuri de femei mature, majoritatea sub25 citau rusinea și lipsa banilor ca motiv pentru care ajunseseră acolo.

  14. Exista si un program de planning prin care statul asigura gratuit pilule contraceptive si prezervative.
    Dar asta presupune vizita lunara la cabinetul de planning.

    00
  15. Da, din pacate educatia sexuala a tinerilor este undeva la nivelul 3 din 10. Si acum nu mai putem da vina in totalitate nici pe scoala nici pe parinti pentru asta. Le-ar fi atat de usor sa caute pe google inainte de a face sex ”cum fac sa nu raman gravida” , nu după.

    00
  16. Mai tine si de educatie si de mediu. Pe de-o parte inca nu te invata mai nimic in scoala despre asta (la fel cum inca nu primesti niciun fel de educatie financiara), pe de alta parte ce te poti astepta in zonele rurale?

    Evident ca este vorba si de pret care nu este deloc mic.

    00
  17. Decit sa se drogheaza, mai bine sa se reguleste. Tineretul. Iar parintii mai bine sa le cumpara pastiluta si preze, decit smartfon si mirorless pentru postat pe social media.

    00
  18. Bun articolul, eu o stire ca asta as pune-o pe TV la pachet cu „nu macati prea gras, dulce, etc”.
    Intr-adevar, toate tâmpele stiu ca de la cotraceptive te ingrasi si-ti creste mustata, pe cand, uite, mama a facut, 20 de avorturi, pe mine, pe frate-miu si uite ce bine suntem cu totii.
    Cel mai greu este sa urnesti un român din ideile lui fixe si neargumentate. Daca el „stie” deja, ai belit-o. O prietena la fel de imbecila este mult mai convingatoare decat un doctor.

    00
  19. Ma bucur ca toti barbatii de aici sunt de acord cu prezervativele (cea mai lipsita de riscuri metoda de contraceptie din punct de vedere al contraceptiei). In rest, pastilele (chiar si cele cu concentratie mica de hormoni) pe termen lung sunt periculoase -si nu vorbim de ingrasat si mustati (really? Au chiulit toti de la ora de anatomie sa nu stie ce face estrogenul?), pastila „de a doua zi” are o doza foarte mare de hormoni si nici avortul nu e gratis (cand a fost ceva gratis la spital????? ).
    De BTS uri care te nenorocesc pe viata la fel, nu zice nimeni, ceea ce nu se vede nu exista. Nu?

    00
  20. Poate ar trebui să li se arate nişte imagini cu ce înseamnă avortul.

    00
  21. Masinutzuu, Postinor e pilula de a doua zi. NU ESTE CEVA CE IEI IN MOD CURENT, ca-ti f… toate cele. Am luat de 2 ori (cand eram stresata ca s-a rupt besica) si m-a pus in bot nasol de tot. Hai sa zicem ca ‘prietenul lunar’, in loc sa vina o data la 28 de zile (aprox) a venit in luna aia din 12 in 12 zile. senzational sentiment. Deci pe asta o iei doar daca esti convinsa ca ai dat gherle cu o metoda de ‘bariera’ sau nu ai folosit nimic.

    Is de acord cu tine ca in general pilulele costa (alea normale). Ultima data luam Yassmine (sp,?) si erau vreo 35-40 de lei. Acu’ e drept ca nu-s bani de colo, dar cuget ca un abonament de date e mai scump, la fel si vreo 3 pachete de tigari. Daca e vorba de pustoaice, se pot adresa unui cabinet de planning si primesc gratis (sper sa nu zic prostii).

    Oricat ar costa chestiile astea (in caz ca nu aleg sterilet sau alte dracovenii), un copil de crescut e mult mai scump. Sa nu zic ca avortul in sine poate lasa in foarte multe cazuri sechele nasoale si probabil se vor da cu capul de pereti pe la 30 de ani, cand au chef sa faca un copil si nu mai pot.

  22. Eu cunosc o fosta colega de liceu care avea atatea avorturi la activ, ca acum nu mai poate sa faca copii. Iar tipa are numai 24 de ani. Si nu e de la tara.

    00
  23. Nu e vorba că avortul e gratuit şi că pilula sau prezervativul costă. Sunt fundaţii, cum ar fi ProVita, care militează puternic împotriva oricărei tentative de a educa tinerii.

    00
  24. @ Andrei: ProVita militeaza impotriva avortului. Documentul pe care l-am citit din linkul tau semnaleaza abordarea gresita a educatiei sexuale in scoli.

    00
  25. spunea cineva ca e farte normal ca o fata sa ramana gravida. chestia e ca tu, ca parinte, trebuie sa contracarezi modelele oferite de societate, nu poti lasa edducatia copiilor tai la intamplare sau pe seama altora. eu de exemplu am 30 de ani si cred ca daca mi-as educa copilul asa cum am fost educata de ai mei (adica nu se discuta niciodata despre asta, era un subiect tabu educatia sexuala) ar fi teroare. asa ca un parinte trebuie sa fie foarte constient de evolutia lucrururilor, nu sa doarma si sa se trezeasca cu fata, adolescenta, insarcinata.

    00
  26. @Alin, ProVita Bucureşti militeaza şi împotriva avortului, dar şi a metodelor contraceptive. Vezi al cincilea punct din programul lor dedicat adolescenţilor numit „Vreau să aflu”: „promovarea abstinenţei şi a fidelităţii post-maritale”. De altfel, ProVita Bucureşti şi alte asociaţii „pro-viaţă” sunt sprijinite de diverse asociaţii creştin-ortodoxe, iar poziţia bisericii pe tema educaţiei sexuale cred că e destul de cunoscută.

    Cât despre document, presupun că nu l-ai citit foarte atent. La pagina 5 este scris cu litere îngroşate şi subliniat că „accesul la contraceptive și avort al tinerilor din Marea Britanie nu a îmbunătățit rezultatele, ci dimpotrivă, le-a înrăutățit”. La pagina 8 scrie îngroşat „elevilor să li se ofere mesaje clare despre consecințele negative ale relațiilor sexuale la vârste mici și să li se vorbească despre beneficiile abstinenței (castității)”. Pe aceeaşi pagină, mai jos, scrie îngroşat şi subliniat „În ceea ce privește însă orele destinate informațiilor despre sexualitate, nu credem că este necesară obligativitatea lor. Părinții trebuie să aibă dreptul de a-și retrage copiii de la ele”.

    00
  27. @Alin. Am citit si eu, si pe alocuri urla intr-un limbaj afectat impotriva sexualitatii. Cica o incurajeaza sau asa ceva. Adica daca le explici pustilor aia descopera brusc cum e cu sexul? Problema este o descopera oricum si habar nu au de consecinte, si cu atat mai putin le pasa de adultii care nu pot respira daca nu le spun altora ce sa faca.

    00
  28. @Andrei:
    Am citit si eu documentul ala abject. Ba mai mult, le-am scris si un mesaj destul de mare la pagina de „contact”, dar cred ca nu prea merge functionalitatea aia, sau ceva in genul, deci nu cred ca a ajuns mesajul. In fine…

    P.S. Nu va ingrijorati, nu i-am injurat sau ceva in genul, le-am explicat punctul de ce nu au dreptate, atata tot :)

    00
  29. @Dojo, si altii:

    Unde sunt aceste cabinete de planning familial? ca eu cat am crescut nu stiam sa existe vre-unu… acum sunt mare si-mi permit sa cumpar prezervative…

    Plus ca educatia „religioasa” din scoli si societate blameaza orice discutie deschisa despre sex si despre contraceptie. Cum sa intre o fata cuminte intr-un asa cabinet? Vrei s-o vada vecina si sa-i spuna lu’ ma-sa?

  30. @Znuff, pentru planificare de familie eu ştiu doar de Marie Stopes, care are clinică în Bucureşti, pe lângă fostul restaurant Budapesta. Tot acolo sunt disponibile, în mod gratuit, prezervative Love+ cu brand-ul Marie Stopes.

    Pentru o listă mai completă, vezi http://y4y.ro/category/7-servicii/servicii-medicale/planificare-familiala-servicii-medicale-7-servicii/

    00
  31. @F.
    Cum e, maestre cu estrogenii aia? Dau mustati? Ma topesc dupa astia care au invatat medicina de la A la Z din biologia de gimnaziu. Pentru ca pe ei îi duce capu’, ma-ntelegi?! Altfel, estrogenul e , cum sa zicem noi, o molecula, care, plm, NU se invata la anatomie. Cel mult la Fiziologie. Dar na, omu’ e elocvent, are like-uri la comentariu, e valabil.
    Contraceptivele se folosesc de vro’ 60 de ani, deci ce e de stiut se cam stie. Si ce se stie e ca beneficiile (la nivel de popendulatie, nu ca crapat Vasilica de la unele) depasest cu mult riscurile. Dar asta nu scrie in „anatomia” de gimnaziu.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile