Brăila merită mai mult

Este un articol mai vechi neterminat, nefinisat, pentru că, pe măsură ce scriam, mă întrebam „De ce?”, „Are vreun sens?”. Iar asta mi-a tăiat mult din elan.

Pentru „TLDR”: titlul și pozele sunt suficiente. (căutați poza unde apare totemul cu cele trei provincii ale României; o poză care spune multe, am vrut să o pun “cover”)

TLDR2: se poate continua cu ce spune Neagu Djuvara, ce a găsit el acum 30 de ani. Brăila 2020 e cum descrie Neagu Djuvara Bucureștiul din 1990. (bine, cred că el descrie aproape toată România din 2020).

Dacă vreți mai mult, e și textul meu, din 2020.

Neagu Djuvara – Șocul întoarcerii în țară (secvente)

Momentan sunt acasă, iar de la mine până în Brăila nu sunt mai mult de 250km.

M-a sunat sora mea, spunându-mi că vrea să ajungă la Brăila, la Ziua Marinei Române. Aș vrea să merg cu ea? Bineînțeles că vreau! Așa am ajuns în Brăila, în 15 august 2020… iar Brăila arată ca un oraș din 15 august 1985. (luați în calcul, când vedeți galeria de poze, că nu am ieșit din centrul orașului, iar orașul sărbătorea Ziua Marinei Române! Era, sau trebuia să fie, „pregătit de sărbătoare”!)

Despre Brăila, a fost la TVR o ediție a emisiunii „Aventura urbană”. O emisiune foarte faină (o echipă care merge prin mai multe orașe) pe care o recomand. Dar „Aventura urbană” nu a filmat orașul la picior, la nivelul ochiului. Iar scopul acestui articol este să vă arăt și acest oraș, și această Brăilă.

Totul este într-un fel de așteptare. Mi se mai întâmplă să văd, să simt asta când mă uit la înregistrări din anii ‘80: oamenii parcă stau într-un fel de așteptare. Într-un fel de „Nu are sens să fac nimic pentru că oricum se va schimba ceva” sau, dimpotrivă, „Nu are sens să fac nimic pentru că oricum nu se va schimba ceva.” Oare?

Deși am trăit și în țări dezvoltate, ani de zile, nu am o problemă cu faptul că Romania este săracă. Ca dovadă, m-am întors acasă și locuiesc în România. Problema mea mare este curățenia. O chestie care nu costă deloc mult, dacă ești atent și o întreții.

Mă văd nevoit să amintesc din nou de Teoria ferestrelor sparte (link). Am scris mai multe ori pe acest blog (în comentarii) despre ea. În Brăila am o senzație că nici măcar nu se încearcă așa ceva. Orașul pare, și poate este, un oraș abandonat, în care oamenii gândesc „Și-așa arată urât, n-avem noi șanse să facem ceva”.

Oamenii cu care am venit în vizita spun că asta e o problemă a Sudului în general, a „orașelor la apă”: oamenii nu au chef, sunt leneși, delăsători. Să zicem că așa ar fi, eu nu m-am născut și nu am trăit într-un oraș la apă.

Brăila este un oraș relativ mic. Dacă ai o pereche de adidași buni, îl poți vedea în câteva ore pe tot. Mergeam la pas și mă întrebam: „Cum ar fi să cureți un oraș pe care îl poți vedea în câteva ore? Cât timp îți ia să îl faci bomboană, și asta nu schimbând borduri sau punând asfalt (chiar dacă acum trotuarele arată oribil, ca după bombardament), ci doar dând cu mătura și plivind buruienile?” De ce tot timpul aud expresii „afară se poate” sau „afară nu e ca la noi”, când în orice oraș relativ mic se poate păstra curățenia și poate fi frumos?

Nu vreau să îmi laud orașul copilăriei, pentru că și la mine sunt gunoaie (inclusiv de oameni), dar orașul meu are aspirator stradal – iar prețul unui aspirator stradal e cât o mașină second-hand. Nu înțeleg cum de nu se implementează aceste opțiuni în orice oraș, astfel ai putea ridica nivelul cu mai multe puncte: doar pui doi angajați să aspire orașul, iar încă doi să plivească buruienile – și deja s-a ridicat nivelul!

Sunt lucruri care nu sunt plăcute dar sunt de înțeles. Trec cu vederea, de exemplu, faptul că hotelul la care ne-am cazat a ținut noaptea o nuntă cu manele. I-am scuzat: a fost pandemie, hotelierii suferă, nu mai contează că sunt manele jos când tu ai la cameră geam termopan. Bine, nu pot trece cu vederea niște „conlocuitori” care făceau grătar în fața porții, în centrul orașului (e o poză în galerie).

Mă plimbam pe stradă și făceam poze. M-a oprit un bătrânel să mă întrebe de ce fac poze, ce exact pozez. I-am spus că îmi plac foarte mult casele vechi, iar Brăila nu duce lipsă de așa ceva. Omul atât aștepta. A început să-mi povestească: a avut mai multe proprietăți în Brăila și București, e un om cunoscut în oraș (cât a stat cu mine, 10 minute, s-a salutat cu vreo 5 oameni care treceau). E dezamăgit, resemnat e cuvântul potrivit, pentru situația orașului.

Făcând poze, am văzut un cuplu pe o bancă; i-am întrebat dacă mă lasă să le fac o fotografie. Bineînțeles, voiam să prind banca, iar ea arată cum se vede în poză. Ei s-au prins că asta vreau să fac, mi-au dat voie să fotografiez, apoi am stat de vorbă ajungând toți trei la aceeași concluzie: Brăila merită mai mult.
Cred că ar putea fi un foarte bun slogan electoral, iar eu, după doar două zile petrecute în orașul ăsta, sunt convins că aș face mult mai multe pentru Brăila decât face actuala conducere a orașului. Repet, datul cu mătura, plivitul buruienilor, udatul florilor, instalarea unor mici bănci și coșuri de gunoi nu ceva extraordinar de scump. E ceva de bunul simț. Nu e nevoie de borduri, dar dă cu matura!  (poza cu aspiratorul stradal e facuta la mine in oras, care e un nimic fata de ce ar trebui sa fie Braila.)

Ce lipsește pentru a face dintr-un oraș că Brăila o mândrie a României!?

Pe vremuri, primarul din sat era ales după cum arăta curtea lui. Practic, sătenii alegeau cea mai frumoasă curte și puneau primar pe omul respectiv pentru a face satul precum e curtea lui. Vedeți în galerie o poză cu un balcon. Eu l-aș pune primar pe proprietarul balconului din poză, spunându-i să facă orașul precum balconul lui. Sau măcar să consilieze conducerea orașului, să facă Brăila să arate precum balconul lui!

Stăteam de vorbă cu pensionarii, ajunși în Brăila în anii 70, și am ajuns împreună la concluzia că, dacă ar dispărea casele vechi, ar fi la revedere cu Brăila. Adică faptul că e lângă Dunăre nu ar ajuta prea mult turismul din zonă.

Dar nu sunt vreun vizionar dacă spun că unul potențialul turistic ar fi să iei vaporaș pe Dunăre, sa pleci din Orșova, de la Cazane, si sa ajungi pana la Galati, sa zic, pe Dunare, oprind prin mai multe locuri.
Acest articol descrie un astfel de itinerariu, dar pe sosea. De ce pe sosea? De ce ai merge pe langa Dunare, si nu PE Dunare? Link

După acest mic articol critic simt nevoia să răspund la două întrebări, pe care mi le pun de fiecare dată când vizitez orașe noi: M-aș întoarce să vizitez Brăila?
Cu siguranță, și sper să o fac mai repede decât am fost să revizitez alte orașe.
Dacă mi s-ar oferi un loc de muncă, m-aș muta în Brăila?
Cred că da, dar nu pentru mult timp. As face asta doar pentru… amintirile pe care nu le am, încercând să îmi imaginez cum era viața oamenilor din pozele din interbelic pe care le-am văzut cu orașul, cand prețul grâului în Europa se fixa la Brăila.

Plecăm.
Merg cu mașina; peste tot e jeg, mizerie.
Mi-e silă.
Când eram mici, oare tot așa era țara? Era la fel și nu o vedeam noi?
De unde e „cultura” asta să arunci orice pe stradă, pe câmp, în păduri?

„Ciulinii Bărăganului” ar trebui rescris cu titlul „Pungile și peturile Bărăganului”.

––-
Un exemplu de „se poate”: ce au făcut autoritățile în orașul meu?
Au luat planurile orașului și au înființat, pe traseul unde trece rețeaua de apă și canalizare, toalete publice, gratuite, cu apă curentă, toaletă unde poți trage apa, chiuvetă, săpun, bec. Pare wow, dar mare brânză nu e. Doar să vrei să faci. La fel și cu aspiratorul stradal: doi din ăia din poză trec zilnic prin oraș și aspiră. Pentru că orașul e mic, și se poate. Dar în loc de două aspiratoare, la Brăila să fie 10, iar la București, 100. Că bani ar fi. Numai să vrei. Dacă s-a putut într-unul dintre cele mai sărace orașe din România, nu văd de ce nu ar fi mult mai ok în orașe cu mare potențial, și mult mai mulți bani.