Pe subiectul interzicerii social media pentru copiii sub 16 ani (atenție, este vorba doar de crearea de conturi, adică nu vor mai putea publica conținut și lăsa comentarii, dar nici algoritmul nu îi va mai manipula așa de bine), își dă cu părerea și premierul Ilie Bolojan:
“E greu azi să iei o măsură care să pună în practică o astfel de măsură. Copiii au abilități suficient de bune pentru a ocoli astfel de interdicții. Cred că trebuie măsuri de educare, mi-e greu să cred că putem veni cu astfel de interdicții. Mai bine nu iei o măsură dacă nu o poți pune în practică”, a spus premierul
Există. Se poate face chiar ușor. Se numește recunoaștere facială. Este o metodă folosită constant de bănci, de ANAF și de Facebook, printre alții
Când platforma primește reclamații că nu ești cine zici că ești, îți cere acte și recunoaștere facială. Acte, pentru că le poți manipula și falsifica, recunoaștere facială că aia nu prea ai cum să o ocolești ușor (se poate, dar este enorm de mult de muncă și nu la îndemâna oricui).
Deci se poate, nu mai insistați toți că nu. Se poate în Australia, Spania și Franța, se poate și la noi.
Sigur rec faciala ar fi ok. Sau un certificat/ID digital. E mai complicat procesul de definire si obtinere dar se poate .
Plus amprentă la 10 degete, eventual și la c0pite.
Ce noroc ca CEI include un certificat digital
Sa rezolvi problema mizeriei cu social media prin incarcat acte si scanari faciale e ca si cand ai bate un cui cu picamerul. Se poate? Tehnic, da. E bine? Pai nu prea.
De ce nu e bine?
@ATC Daca nu poti deduce de ce o platforma privata precum Facebook, care este vinovata de multe lucruri dubioase, gen manipularea alagerilor dar si declansarea unor razboaie civile, iti cere toate datele tale precum certificatul de nastere, cartea de identitate si, dupa mintea maiestrului Zoso, datele de recunoastere faciala… atunci nu stiu ce sa-ti mai spun despre situatia actuala.
De data asta, Bolojan, a spus bine, trebuie educatie, ca un copil care traieste pe social media are alte probleme mai grave decat ce vede acolo.
De acord, eu zic sa trecem direct la interzicerea reclamelor in social media.
@ATC – Tu ți-ai pune la dispoziție imaginea cu fața ta pe o rețea de tip X/Grok? Dar a copilului tău, dacă e cazul? Presupun că știi ce înseamnă deepfake.
Deepfake-ul e cand cineva iti foloseste imagini si video postate public cu tine sau altcineva, asa ca trimiti scanare faciala catre Meta, Google, X etc. si poza la buletin, alea sunt stocate securizat si criptat.
Deci statul australian si spaniol nu este impotent, dar noi ne dam asa in tara cu huburi IT peste IT!
Dacă tot aveți cărți electronice de identitate, poți face și validarea pe baza de cei, cu certificatul din el. Limita de 1 cont per cei.
Da, poți face cu a lui mama. Dar apoi mama nu mai face cont.
Nu există motiv real să ai mai multe conturi personale.
Pt conturi de business e altă discuție, alea sunt marcate altfel, etc.
Cei primești la 14 ani deci pre 14 nu prea ai cum.
Așa faci și enforce la emiterea mai rapidă a cei
Vând cont tiktok
Niciodata….. CEI cu cip poti sa faci acum si unui copil de 2 ani ….. buletinul vechi se facea de la 14 ani…. ca sa poti face validarea cu CEI trebuie parteneriat intre evidenta populatiei si tiktok,fb si cine mai vrei. nu o sa se intample niciodata ……
…sau le dăm amenzi constant companiilor ce administrează rețelele de socializare.
Să-i vezi atunci ce repede găsesc ei soluție tehnică.
In orice alt segment (vezi: taxe, fiscalitate, e-factură etc), guvernul nu pare a fi deranjat că pune presiune pe afaceri să găsească o soluție să fie „în legalitate”.
De ce protejăm giganții ce operează social media?
Nu merge cu amenzi? Interzicem platforma în țară. Nu contează ca nu o putem bloca 100%, dar și 80% prin blocarea la nivel de resolver DNS la ISP (adică, asa cum știe România sa blocheze), e suficient să le scadă veniturile din reclame.
Hai că nu-i greu…
Răspuns din partea guvernului/parlamentului/etc: nu e greu, dar trebuie să muncim…
are dreptate 100% bolojan. mai ales in romania, se vor gasi f usor metode de fraierit „verificarea” pentru cine vrea. am scurt in minte 2-3 metode. vor aparea afaceri care vand conturi de fb,tiktok si ce mai vreti voi cu conturi verificate ready to use. sunt tari in europa unde simurile de telefon se vand doar cu buletinul si e plin ebay-ul si alte saituri locale unde cumperi cu 20euro ( depinde de tara, altele sunt mai scumpe ) sim de germania,polonia, italia, spania….. sunt curios o analiza peste 1 an in franta si australia despre cat de eficienta a fost metoda asta. in plus, dpdv business nu stiu cat de bine ar fi pt fb, tiktok,etc trebuiasca sa uploadezi actele si fata pe platformele de social media
Nu știu dacă mi s-a pierdut comentariul la cealaltă postare, dar iată ce a făcut copilul meu de 11 ani: a pus AI să îi genereze o figura matură care se mișcă cum voia algoritmul de verificare, apoi a pus tableta cu mutra respectivă in fața camerei telefonului si felicitări, are vreo 20 de ani pe Roblox, pe mine la cei peste 35 ai mei nu m-ar fi dus capul să fac asta. Așadar copiii o să se descurce, părinții n-o să-i mai poată supraveghea in online, așadar foarte sigur! Fain va fi și pentru cei care fac bani din online, succes să le doneze sau să le cumpere produsele ăștia de 11 ani!
E proasta platforma. Cu un clip video cu fata ta rulat de pe alt telefon nu poti sa deblochezi un alt telefon
a mers strict pt. ca algoritmul ala a fost slab
cum de solutia de blocare a accesului copiilor merge perfect in china? unde le da voie sa se joace pe telefon un nr limitat de ore, apoi pauza, cu verificare faciala random sa nu ii ajute un adult
https://appinchina.co/blog/the-complete-guide-to-chinas-age-verification-system/
Nu zic care banca, dar am trecut de recunoasterea faciala, pozand buletinul de aproape :).
Nici de autostrazi nu aveam nevoie acum 20 de ani, nici de investitori straini prin 94, si tot asa..
Lasati, nu va mai obositi. O sa o faca 100 de tari inaintea noastra si o sa descoperim ca putem si noi.
Se poate implementa KYC prin orice metoda, biometrics sau cu CI. Din iulie anul treut se pot face carti de identitate de la 0 ani.
@Vali: Tu esti mai nebun decat prim-ministrul. Asta mai lipseste, sa dam liber la „recunoastere faciala” cand folosim dispozitivele. Pentru „siguranta noastra”.
Si-asa in majoritatea tarilor ce incearca lucrul asta nu stiu cum o sa iasa partea aia in care privatii ce sunt deja brokeri de date, vor avea acum si de cine sa lege datele alea. Ca nici un stat nu isi asupa sa faca el recunoasterea.
Deci noi efectiv stim ca suntem manipulati si cenzurati de platformele astea si tragem sa ne asiguram ca o pot face mai bine si mai util.
Eu cred ca si daca ar introduce o verificare (chiar daca va functiona partial), copilul tau tot va sta in pauza cu ochii in telefonul celui care are cont facut de maica-sa, sau care a facut o smecherie si si-a facut totusi cont. Vor sta toti restul ciorchine si tot la reel-uri.
Ce diferenta de atitudine a avut al meu cand si-a uitat telefonul acasa pentru o saptamana la plecarea in vacanta trecuta… alt om.
De ce toți progresiștii sunt obsedați de cenzură și control? Eu nu vreau social media cu KYC.
Cine are copii să se ocupe de ei. Mizeria asta cu verificarea vârstei e doar un pretext pentru a instaura cenzura și a identifica disidenții care postează sub anonimat.
ca sa nu iasa prosti ca tine in viitor
„Disidentii care posteaza sub anonimat”.
Formularea asta spune multe despre ce lupte ANPOTRIVA SISTEMULUI duceti voi in mintea voastra cand postati de pe conturi false „nicusor mucusor”. Asta sunteti coaie, disidenti. Imense riscuri va asumati pentru binele nostru!
Eu as extinde ce spui tu si la tigari si alcool. Cine are parinti sa se ocupe si aia e!
Singurii proști sunt ăștia ca tine care vor să le dicteze statul cum să gândească.
„De ce toți progresiștii sunt obsedați de cenzură și control?”
Din simplu motiv ca retelele sociale actuale au devenit o hazna care distruge rapid tesutul social. Pentru ca poti duce o tara in genunchi nu intrand cu tancuri acolo, ci folosind sume de multe ori mai mici (milioane? zeci de milioande de dolari? asta e un rahat, la nivel macro), cu care versi in continuu rahat in capul unei populatii, tintit exact, prin microtargetare, folosind ferme de boti, continut generat cu Ai, mii/zeci de mii de conturi care nu au in spate o persoana reala.
Poti aduna la un loc si exacerba in mod masiv absolut tot ce inseamna frustare si fractura sociala. Vei ajunge rapid la o tara doborata si neguvernabila.
Din punctul meu de vedere nu cenzura e cea mai importanta in retelele sociale, ci blocarea comportamentul inautentic. Reteaua trebuie sa se asigura de un singur lucru: in spatele fiecarui cont e o persoana reala si numai una. Nu pot asigura asta? Ura si la gara, sa mearga in China sau Rusia si sa vanda acolo. Vreau sa vad si eu cum se prabuste economia romaneasca fara TikTok.
Dar de ce oare cei de la AUR sar de cur in sus si urla „cenzura, cenzura” cand aud de asta? Exact. Pentru ca ei au folosit si folosesc mecanismele de mai sus din greu pentru promovare. Si nu doar ei.
Eu zic sa respectam dreptul la anonimat al lui Razvan Balica.
E adevărat că pe social media nu sunt chiar cele mai luminate minți și că e plin de shitposts, dar de la asta și până la a duce o țară în genunchi e cale lungă.
Hai să-ți dau un exemplu: eu dacă sunt capitalist crezi că mă convingi în vreun fel să devin comunist? Oricâtă propaganda ai încerca să-mi bagi pe gât, eu tot o să-mi mențin părerea. Așa și cu postările de pe social media. N-o să schimbi mentalitatea oamenilor cu shitposts pe facebook.
Cenzura e cel mai oribil lucru care s-ar putea întâmpla în ziua de azi. După ce începe se transformă rapid într-un slippery slope. Azi e verificarea vârstei, mâine e KYC pentru fiecare adresa IP, iar poimâine duce la arest și percheziții pentru comentarii disidente. Statul nu trebuie să aibă niciodată prea multă putere, iar oamenii, indiferent de orientarea politică, trebuie să aibă dreptul la liberă exprimare. Bune, rele, părerile tututor trebuie să poată fi auzite. Nu deține statul adevărul absolut ca să decidă ce e real și ce e „dezinformare”.
@W: înțeleg că te închini la stat și UE, dar încearcă să gândești și rațional. Mai toți din tabăra ta sunt proști și agresivi fără motiv.
Bai, Razvan. Uite ceva ce nu iti spune nimeni. O conditie prealabila pe care ar trebui sa o indeplinesti pentru ca cineva sa vrea sa te cenzureze e sa conteze parerea ta. Crede-ma ca nu reprezinti absolut nici o amenintare pentru nimeni. Nimeni nu ar depune absolut nici un minim de efort sa iti cenzureze tie parerile sau sa te monitorizeze pentru ca nu contezi. Nu poti sa misti pe nimeni in nici o directie, nu ai oameni care te admira, nu ai putere de convingere, nu impui respect, nu ai talent oratoric si nici vreun talent de observator. Esti un baiat simplu, probabil din ceva comuna sau oras mic, iar singurii oameni pe care poti sa ii impresionezi sau in a caror ochi contezi sunt batranii tai, cand le schimbi tonul de apel cu o melodie care le place si raman absolut impresionati de cunostintele tale.
@W: și totuși vrei ca părerile diferite de ale tale să fie cenzurate. Dacă nu e așa important și noi suntem niște proști needucați de care nu ascultă nimeni, de ce vă mai obosiți?
@disidentul anonim: Boss nu e cum zici tu. Nu te aresteaza nimeni pentru comentarii disidente pe social media, pentru ca vorbitul pe social media are acelasi statut ca vorbitul pe strada sau la bere: daca te incadrezi in parametrii stabiliti de lege, poti sa vorbesti cat vrei.
Ce zici tu e ca vrei sa poti spune chestii ilegale fara sa fii prins. Zi asa, nu te mai ascunde dupa minori.
Bai, esti un posterboy pentru imbecilizarea produsa de libertatea absoluta de exprimare pe social media.
Hurr, durr, statul, controlul, libertatea, cam aici se reduce orizontul vostru de empatie comunitara.
Statul e dator sa apere normele legale, inclusiv prin reducerea la tacere si controlul celor care abuzeaza de libertate. Nu e cenzura, nu e lipsire de libertate, dimpotriva e o masura sanitara pentru care, printre multe altele, cetatenii responsabili mandateaza statul si platesc taxe si impozite.
Daca nu intelegi cum functioneaza societatea ai ajuns degeaba prin viata pana aici.
Sunteti o minoritate, zgomotoasa si lipsita de ratiune, dar tot minoritate. Si acum si in viitorul previzibil.
Nu te umple de sperante goale cum ca se va intampla altfel.
Motiv pentru care o sa va tot loviti cu capul de reguli si interdictii pana va veti satura sa tot testati fara succes limitele legii.
Sau pana le veti invata si veti redeveni membri responsabili ai societatii.
Bafta!
Iartă-mă că vreau să trăiesc într-o democrație în care pot să-mi exprim liber ideile și nu într-o dictatură în care trebuie să accept doar narativele oficiale.
Dacă prin „responsabil al societății” se înțelege o vită progresistă care se supune la orice îi dictează statul, fără să gândească cu capul lui, atunci vreau să fiu iresponsabil.
Vă tot aud: rușii în sus, rușii în jos, dar voi vreți să fie la noi fix ca la ruși.
Doamne fereste. Am avut impulsul sa iti raspund iar, dar mi-a fost rusine dupa 10 secunde de faptul ca vorbesc cu tine. Ce-i drept aici gresesc eu, ca in mod obisnuit nu intru in discutii cu oameni ca tine. Mai degraba va trolez.
Traiesti intr-o democratie in ciuda tampeniilor pe care cei din tagma ta (vite sau nu, nu stiu, dar fara umbra de indoiala lipsiti de gandire critica si bun simt) le incurajeaza si multumita celor care apara drepturile si libertatile fundamentale, corect, respectand legea si normele sociale.
qed.
Răzvan Balica:
Dreptul la opinie și la exprimarea opiniei – categoric da.
Dreptul de a fi prost (demonstrabil, nu pe vorbe) la fel. Și dreptul de a te lăsa prostit, cu consecințe care te privesc doar pe tine – tot așa, e un drept sfânt, de la Dumnezeu.
Dar dacă prostirea și prostia sunt instrumente manevrate și folosite de cineva, împotriva poporului (incluzând chiar proștii despre care vorbim, așa mândri și senini), atunci trebuie intervenit.
Așa cum nu-ți lași copilașul să cadă de la etajul 8 („să se învețe minte, că din greșeli se învață cel mai eficient!”), tot așa trebuie să împiedicăm proștii să dea foc țării. Sau s-o vândă, sau s-o dea moca dușmanilor (nu ălora din manele, ci ălora adevărați, care vor să-și extindă imperiile).
Iar cu disidenții e așa:
Luat de pe stradă, bătut zdravăn la beci, băgat în pușcării, domiciliu forțat, supraveghere permanentă. Luat iar, bătut iar. Și tot așa.
Îi insulți amarnic pe cei care au trecut (și mai trec și azi, în dictaturile adevărate) prin așa ceva.
Care dintre maimuțoii guriști / razboinici de tastatură se poate compara cu un Navalnîi? Bobidi? Tucășău, Coroiu? Cg11? Puric?
Da’ nu mai bine reglementezi platformele de social media cu continut mizere?
Ai cazut in capcana asta de „avem nevoie de 1000 de acte despre tine” you know for the kids…
This!
Asta mai lipsea, să primească tikitoki poze tu fețe de copii și date reale de identificare, pe care sigur sigur nu le va folosi la nimic.
Family link FTW. Sa se dea alocație dublă dacă părinții demonstrează ca au control parental corect configurat. Brilliant!
Propun o soluție mai simplă, limitare în funcție de IQ, și nu în funcție doar de vârsta și interzicerea totală pe perioada alegerilor.
ah, tu vrei să nu mai scriu pe blog?!
„nu în funcție doar de vârsta”
Bogdane: babalacii sa nu mai scriem sau numa noi sa scriem? Sa stim sa vedem daca aprobam
si in functie de marimea oualor
@Lucifer: adica sa comenteze numa nastase?
Spune si Bolojan ce ii spun consilierii, ca nu le stie nici el pe toate.
tipicul limbaj de lemn:”E greu azi să iei o măsură care să pună în practică o astfel de măsură”
Eu nu înțeleg de ce nu scoatem la iveală cea mai puternică armă pe care o are România la dispoziție pentru așa ceva.
DOSAR CU ȘINĂ!
Fiecare cont de social media să fie aprobat doar după depunerea unui dosar cu șină la circa financiară de care aparține copilul.
N-ar avea minorii nici o șansă să supraviețuiască unui asemenea demers:))
Si, in plus, ii invatam de mici ca sinele dosarului se mai pot unge cu o guma turbo, o bomboana ferrero rocher, etc… Fac diabet tantile de la circa financiara.
E atat de simplu. As da lege europeana, orice cont trebuie sa aiba buletin/CUI in spate, sa fie identificabil. Oare cate conturi fake ar disparea ?
iti generez 22 de milioane de buletine pe loc, pe carton lucios, ca telefonul nu are UV light pentru elementele de siguranta. Cu CNP valabil, nume ok si adrese valabile. Doar nu crezi ca sta cineva de la Meta sau cine stie ce alta retea incruciseze CNP-ul cu un serviciu care sa confirme existenta acelui CNP – ca nu exista si chiar nu este safe.
Fă una și dă link. Cu numele lui ciolacu
Soon fresh TikTok, Facebook and IG accounts.
Pentru US avem si SSN-uri
https://ibb.co/nN7k0zmc
Mai nene….din punct de vedere juridic, postarile si comentariile din social media este considerat spatiu public. Daca este considerat spatiu public, atunci sa se faca cont doar cu buletinul. Vrei anonimitate pe internet?! Sigur, dar nu in retelele sociale atunci cand ai ceva de zis. Iti asumi, sti ca iti asumi si aia e.
Incetati sa fiti prosti:
https://www.youtube.com/watch?v=ZUW6zQ8b-vY
si nu le interzicem cu totul (da, tiktok) pt ca noi, adulti fiind, avem discernamant si stim sa folosim…
asa e, nu?
Bolojan zice pe jumatate bine.
Ce zice bine:
da, copiii au abilitatile necesare de a fenta sistemul.
Recunoasterea aia faciala o pot fenta cu VPN?
Ce zice rau:
Ca e educatia este cheia. Fals si prostie. Copiii cresc acum si peste 2-3-4 ani ei vor deja adulti cu drept de vot si in acest timp astia de la guvernare se vor tot certa pe functii in coalitiile.lor.
Ce trebuie si ce se poate face e simplu: pedepsirea exemplara cat mai dura a celor care imprastie fake news si pe cei care pun la dispozitie platforma de social media.
Simplu: daca BobbyD imprastie minciuni sa fie amendat sau arestat dupa caz. Asta in timp ce Tik Tok sau Meta are la dispozitie ore NU zile sa se conformeze si sa ii stearga contul si postarile.
Și cine decide ce e fake news, statul? Voi chiar vreți un minister al adevărului?
nu, musk sa aiba dreptul. Musk sa schimbe ce raspunde grok.
Ca se stie ca Musk e bun si drept si luminat. Statul insa…
Nu te obligă nimeni să folosești X și Grok. Mută-te pe Mastodon sau cum se numește platforma progresiștilor.
:))) deci problema votantului AUR nu e ca oamenii ar fi cenzurati, problema lui e ca tabara lui ar fi cenzurata.
Giani: demonstratia a fost facuta oricum mai sus. Acum omu doar se chinuie sa confirme
Undeva e o fractura de logica.
Deci de la 14 ani un individ este suficient de matur ca sa raspunda penal, dar totusi pana la 16 ani nu este suficient de matur ca sa intre pe o retea de socializare?!
In plus interzicerea retelelor recunoscute in prezent va duce inevitabil la aparitia unor alte retele „neoficiale” care vor ocoli toate reglementarile.
Si sa fim seriosi, identificarea faciala sau cu buletinul este o masura extrem de excesiva.
De ce se vorbeste atat de mult despre infractionalitatea juvenila?
Se pare ca presa nu mai are alt subiect in ultima vreme, spectacol zilnic pe tema asta.
Initial voiam sa las un comentariu pe youtube la video, dar fiindca aici este spatiul unde te desfasori o sa-l las aici. Din start mentionez ca am o foarte mare probleme cu oricine sau oricare atenteaza la libertatea de exprimare sau oameni care au in cap infiintarea unui minister al adevarului. Si am problema asta pentru ca aceste lucruri sunt fundatia si inceputul pentru dictatura.
Revenind la ceea ce se intampla in zona de social media, sunt de parere ca la ora actuala fenomenul este scapat de sub control, iar odata cu AI-ul nu mai poate fi controlat nici de cei care l-au creat. Sa incerci orice reglementare acum este mult prea tarziu si cu efecte aproape inexistente. Poti crea un KYC, poti crea diverse chestii, dar la final deciziile se vor imparti in doua entitati. Pe de o parte vei avea giganti tech care-ti vor spune ca reclama fake este totusi reclama si nu cade in raspunderea lor s-o dea jos, pe cealalta parte vei avea autoritatile statului care vor trebui sa aplice legea. Daca de prima parte putem scapa prin interzicerea retelei pe teritoriul tarii, de cealalta parte lucrurile sunt mai misto, caci doar ce am mai dat statului inca un instrument prin care sa ne f.. in gura daca situatia o va cere. Asa ca reglementarile alea de care spui vor fi implementate numai in cazul in care statul roman are ceva de castigat in fata propriilor cetateni. Bineinteles totul sub o poveste atent scrisa si confectionata de lumea buna de la noi.
Revenind la subiect ceea ce poate face statul roman util pentru propii cetateni sunt cateva chestii de bun simt, unele posibil sa fi fost deja mentionate:
1. Stabilit niste legi/regulamente prin care orice gigant din asta tech are un termen de X ore pentru stergerea continutului ce implica minori si raportat la institutiile statului acreditate cei care fac rahaturi. Nu fac asta amenda de X procente la nivel de cifra de afaceri din spatiul comunitar. Oamenii astia sunt foarte sensibili cand trebuie sa dea bani.
2. Stabilit clar faptul ca un cetatean al Romaniei pana la varsta de X ani nu are raspundere legala si raspunde parintele/tutorele pentru orice rahat pe care acesta il face.
3. Evaluarea psihologica a copilului cand intra in diferite cicluri si pe baza acestui profil sa se faca diferite strategii de dezvoltare a copilului. Iar orice raportare ca acel copil o ia pe aratura din diferite motive sa implice interventia serviciilor sociale. Din nou ai copil si ti se rupe de el, poate ca nu ai nevoie de acel copil.
Dupa ce le faci pe astea si ai asigurat un proces clar si care este aplicat, discutam despre un KYC pe social media cand vine vorba de copii si nu numai. Pana atunci orice discutie despre acest subiect este o laba in cerc, care in esenta nu rezolva probema de fond. Si da statul sub nici o forma nu trebuie sa i se substituie parintelui cand vine vorba de raspunderea asupra propiului copil, atata timp cat parintele ala exista in viata acelui copil si-i pasa de acesta.
In acelasi timp mi se pare ca tu ai trecut repede peste raspunderea adultului in educatia propriului copil. Perfect de acord ca sunt adulti care nu inteleg cu tehnica, dar da-o-n sange nu copilul isi cumpara smartphone ci un adult i-l cumpara si-l da sub eternele pretexte. Poate ca e timpul ca adultii sa-si scoata un pic capul din propriul rahat si sa se uite la copii lor zic si eu. In acelasi timp sunt de parere ca orice parinte adult care are nevoie de ajutor in zona asta ar trebui sa-l primeasca neconditionat din partea statului daca acesta desigur il cere.
conform mânuțelor roșii fie s-a umplut de boți pe aici fie românii sunt mai analfabeți decât aveam impresia
Te-ai gândit că poate problema e la voi?
@Razvan, da m-am gandit si mi-am dat seama că toți „deștepții” ăștia sunt deștepți fără diplomă în domeniul in care emit pareri ‘inteligente’ .. nu spun ca diploma e ceva ce face diferența dar in general toți „botulenii” sunt in general oameni ce n-au vreun mod de a-și valida competențele, btw ‘la noi’ care? că daca l-am votat pe mucușor nu înseamnă că sunt de acord cu pnl sau bolovan, oricum am votat anti mai degrabă decât pro.. cum plm sa votezi pe unul care îți spune în față că ești prost? mai bine nu mai votezi, ceea ce am să și fac pt ca momentan Nicușor dă semne de johăneală..
Hmmm…. Câte ferme de boți sunt în România? Că toate comentariile ce spun despre ORICE DEL de IDENTIFICARE a utilizatorului de soșăl midia este primit cu foarte multe mânuțe roșii.
Achisez la ideea unui singur cont per persoană, dovedit cu id de la ghișeul.ro, sau alt tip de identificare guvernamentală. Poate fi și ROid. Nu rămâne nimic în serverul Facebook, doar te autentifici. Autentificare făcută random, dar la minim 30 de minute de utilizare continuă. Cu un mic rezumat a ceea ce ai vizitat în luna respectivă, poate ți-a folosit altcineva contul….
Soșăl midia nu mai este un drept, ci un spațiu pentru manipulare și indobitocire…..
exact, uite ca nici nu mai scriam comentariul de mai jos daca il vedeam pe asta
Ce plm e aia o fermă de boți? Iar repetați toate căcaturile ce le auziți la digi?
Ce plm sunt alea ferme de boți? Voi chiar repetați orice căcat pe care îl auziți la Digi?
Uite boss o fermă de boți:
https://www.youtube.com/shorts/AqPvXTMi6zc
btw schema pt platformele sociale ar fi usor implementabila si nu ar necesita uploadarea datelor personale pe vreo platforma sociala, trebuie doar ca statul sa lucreze cu platforma respectiva (el validand datele) fb/titok validand doar ca a primit ok-ul statului.. dar nu se vrea pt ca.. bani de spaga și unii pare ca guresc doar ce le șoptește partidu
Se poate face si este chiar usor. Sunt deja aplicatii de digital identity, YOTI ar fi una, foarte populara in UK si deja integrata cu multe platforme, inclusiv cele de la guvern. Ei se ocupa de identificarea userului (poze, ID etc.) si spre platforme trimit doar informatii minimale, gen este cine zice sau are varsta asta.
Digital ID precum ROeID ar fi o soluție mult mai realistă, mai sigură și mai ușor de implementat decât recunoașterea facială.
Ar reduce masiv conturile false și ar face verificarea vârstei.
E misto acum ca nu exista legi la noi cu drepturi de autor, pacanele, etc.
A aparut acum AI-ul si rup astia reclamele pe net cu deep fake si plang influencerii pe net ca le-a fost luata imaginea.
Se intoarce roata cand te afecteaza si pe tine, unde ai fost pana acum ???
Oricine sustine cenzura, e fie prost fie ticalos… Pe aici tind sa cred totusi ca e prima varianta
Asa o colectie de creaturi utile – ca sa fiu politicos si sa nu-l citez exact pe Lenin – care-si croseteaza singuri streangul, mai rar… Ne mai miram cum de a ajuns comunismul la putere si o sa ne miram din nou cand o sa avem iar un singur partid si un singur conducator… batranii comunisti, pe unde-or fi ei acum cred ca rad si cu curu’… Nu ca n-ar avea dreptate

„Nu vor mai fi partide politice în această țară. Niciunul! Niciun partid politic!”
Ghici cine zicea asta. Evident, guru lu „nu ne cenzurati, cucu 2 anapoi”
adica cenzura sau limitarea prostiei, e o prostie? ai dreptate, trebuie sa fii foarte special sa spui asta..
e clasicul „toleranta cu intoleranta”. Sa nu cumva sa cenzurezi pe cei care vor distrugerea democratiei, pentru ca asta distruge democratia.
@animaloo si Nix: Masura asta nu ar limita prostia si minciunile. Ar ajuta la raspadirea ei mai eficient. Fara sa protejeze pe nimeni.
Garzile roz de cur-cubeu (referinta la garzile rosii ale lui Mao nota pentru sfertodocti) de aici sunt confuzi ca nu au primit si ei macar o taxa eco sa dea in chiaburi/burgheji dupa cat au luptat contra imperialismului fascist american si trotkistilor din AUR. Ba mai rau si conducatorul iubit lins in cur (exact ca la AUR ) a tradat (din nou) nobile idealuri ale revolutiei si nu se ia de piept cu „fascistii” americani 🤣🤣🤣
https://x.com/NicusorDanRO/status/2019377586351022165
Le dai niste amenzi procent din cifra de afaceri exponential si sa vezi cum se poate face orice… si in final daca e pana acolo ii interzici in Romania, daca nu-s in stare sa se conformeze, poate n-ar trebui sa-i acceptam ca societate. Presiunea asta de kkt a retelelor sociale care fac lobby aggresiv peste tot si isi taie o parte tot mai mare din fiecare afacere e de prost gust, guvernele trebuie sa taie macaroana cat mai repede.
Vali, aia cu recunoasterea faciala e o vrajeala sinistra. Iti dau un exemplu concret: la facebook (bine, poate neinteresant pentru copchii, dar totusi) daca iei o poza de pe net si o folosesti ca imagine de profil, o poti folosi linistit la recunoasterea faciala si contul iti va fi deblocat!
La momentul la care este tehnologia acum, recunoasterea faciala nu stiu cat de eficienta este. Si, cum mai zicea lumea, copiii nu sunt asa prosti cum credem noi.