Știu, era mai simplu să dai un share clipului original, dar așa nu aduni like-uri. Așa că descarci clipul și îl urci la tine pe pagină. De la Radio Zu nu avea nimeni pretenții, îi știe lumea de ciorditori, ăia de la Radio Crazy la fel, fură tot ce prind. De al nostru nu știu […]

update: sergiu spune că el a dat-o acum doi ani pe asta cu semafoarele. din ce țin eu minte, cu niște ani înainte circula un text cu ghidul șoferului bucureștean, unde erau vreo două glume asemănătoare. dar nah, dacă dovada scrisă zice altceva, asta e. cenușă în cap, șuturi în fund, cinci minute la colț. […]

Până la finalul anului, plănuiesc să se mute din sediul lor, mă rog, fostul lor sediu acum confiscat, în clădirea de birouri a Siveco. Primii care se vor muta vor fi, desigur, Antena3, urmând ca Radio Zu, Antena1 și GSP după. Motivul mutării este citat a fi dorința de a fi tot grupul împreună, că […]

Începem cu o informație confidențială: acum 3 luni a fost o ședință tactică a trustului Intact, cu scopul de a pregăti mișcările pentru condamnare. Da, de atunci se știa că sentința va fi negativă, dar nu se știa cuantumul pedepsei. S-au întâlnit bine, Voiculescu și compania s-au pregătit pentru a rezista 3 ani cu el […]

În spiritul reconversiei profesionale, cât și aptitudinilor, tovarășii de la A3 se vor putea angaja după cum urmează: Mihai Emanuel Gâdea, Radio Trinitas, tehnician emisie, specializat în balansarea pe fruntea-i încăpătoare a unui mixer cu 24 de intrări. Adrian Adalbert Ursu, dat fiind numele predestinat, pădurar într-un sat din Covasna, unde nimeni nu vorbește românește […]

Alex, adorabil și inocent cum îl știm, pune o întrebare legitimă: chiar nu există public pentru un talk-show de calitate în România? Pentru că majoritatea celor cu IQ peste 50 nu ne uităm la Capatos sau Măruță pentru că vrem să ne păstrăm neuronii. Răspunsul e lung și e mai jos: Aspectul financiar Publicul potențial […]

(de Marius Vintilă, hateru’ si frustratu’) De la 1 Iulie radio Guerrilla încetează și emisia online trecând din moarte clinică în moarte definitivă – ca moartea aia din reclama la Raid. Varianta oficială e că "ne reauzim la toamnă", dar pot să garantez că managerul corijent Mihaiu nu va trece clasa. Ba mai mult, probabil […]

Un membru al CNA vorbește pe gură: Radu Călin Cristea – Vorbim de o licență care a avut un parcurs de 9 ani, vorbim de radio ZU și mă bucur că sunt și câțiva realizatori care sunt niște vedete în adevăratul sens al cuvântului. Cred că inițiativa acestui post de radio este cu atât mai […]

Nu e că muzica e proastă. Serios că nu. Treci peste, râzi de idiotul care o cântă, râzi de versurile inepte și așa trece timpul. Problema e cu pauzele dintre muzică, moment în care oamenii din studio țin morțiș să vorbească. Și asta strică tot. Întâi, sunt radiourile de tractoriști. Asumate sau nu, oamenii fac […]

Acum ca mi-am inchis blogul pe care nu-l citea nimeni, imi dau seama ca nu am unde sa-mi tratez vanitatea. Asa ca me rog de Vali pe mail sa-mi publice texte pe aici. Nu stiu cum sa o dau ca sa iasa bine. Mai bine o zic asa, dintr-o bucata: zilele trecute am fost la […]

Tragedie la iComedy. Mikey Hash a fost tras pe linie moartă, în locul lui venind doi titani ai umorului: Buzdugan și Bordea. „Show-ul se desfășoară pe două planuri, al televiziunii, de care se va ocupa Buzdugan și Pavlu, și al internetului, care va cădea în sarcina lui Bordea. Ei sunt într-o competiție continuă: cine face […]

“Oamenii trebuie sa stie…” “Oamenii trebuie sa stea acasa…” Agitatie, telefoane care suna intruna, o panza de ceata cauzata de fumul de tigara ma ajuta sa disting doar siluete. Un domn grizonat imparte sandvisuri si ochii ii sclipesc de multumire de fiecare data cand cineva mananca. O oala uriasa de ceai sta pe o masa, […]

Jurnalistul documentat, cu 14 ani de experiență în IT, lovește din nou. Mai imbecili decât oamenii de la Radio Guerrilla sunt ascultătorii lor. Ce-mi plac textele mele rescrise de reviste de umor. Succes online. Știri fără titlu. Sport.ro sunt imbecili.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile