Lumea în care trăim

Acum ca mi-am inchis blogul pe care nu-l citea nimeni, imi dau seama ca nu am unde sa-mi tratez vanitatea. Asa ca me rog de Vali pe mail sa-mi publice texte pe aici.

Nu stiu cum sa o dau ca sa iasa bine. Mai bine o zic asa, dintr-o bucata: zilele trecute am fost la Paris, sa-l vad pe Yo-Yo Ma in concert. Aici am pierdut 50% din cititori si am castigat cateva kile de carne. Sper ca mi-ati trimis niste muschi de vita.

Pret bilet 65 EUR, la loja. Rezonabil, chiar si pentru un venit mediu pe economie. Asta daca mai si alte gusturi muzicale decat cele de la Vocea Romaniei sau Radio ZU. Cam 2000 de spectatori, aproximativ 100.000 EUR incasari. Pentru 2 ore de concert.

Mai sunt ceva cititori? Va intrebati care e treaba cu textul? Pai, eu mi-am cam hranit vanitatea, v-am anuntat cum am fost eu la Yo-Yo Ma, ce sa mai continui?

Aaa, da, textul era despre altceva. Am intrat, ne-au scanat biletele, am ajuns la etaj unde erau vreo 5 plasatoare. Desi totul era bine indicat, una dintre ele a sarit imediat in ajutorul nostru, ne-a indicat usa pe care tocmai o deschideam. Ne-a aratat scaunele noastre, desi puteam citi si noi niste numere. Apoi, dupa numai 4 secunde de la prima noastra intalnire in viata asta, ne-a spus, pe un ton blajin si cersetor ca, stiti, noi nu suntem remunerate, daca vreti sa ne ajutati cu o mica contributie. What? Cersetorii din Paris nu sunt toti români? Si suedeji? Soc si groaza.

Acum, pentru cei care inca n-au adormit, incercati sa va imaginati scena de mai sus la doar 5 metri de un stand la care se vinde sampanie la pahar (10 EUR), apa la 33 cl cu doar 4,5 EUR, dar si chips-uri de 60g la 2 EUR si senvisuri triunghiulare de la Carrefour, de 4 ori pretul.

Pe de o parte, un teatru (des Champs Elysées) care incaseaza cate 100.000 EUR pe seara (suntem de acord ca peste 60% din incasari se duc la artisti), dar nu gaseste un 0,5% sa le dea la plasatoare ca sa termine cu cersitul. Daca s-ar afla si ceva intelectuali francofili pe aici, m-ar stropsi imediat cu "banii la plasatoare e ceva cultural, e o traditie etc". Normal, ca si senvisul triunghiular din foaier. O fi ceva legat de tricornul napoleonian. Sau era bicornul? Si laptele?

Revenim. Ne deranjeaza cersetorii de pe strada, vai ce mizerie fac românii prin Paris, dar nu esti in stare sa-i dai blondei asteia 50 EUR/seara ca sa nu ma mai deranjeze pe mine? Nu ai bani s-o platesti? Pai, cere-mi 5 EUR in plus pe bilet, ca daca am dat 65 dau si 70, numai termina cu tiganeala asta.

Cand m-am intors de la concert, un reportaj ni-l arata pe un românas de-al nostru care vindea apa sub turnul Eiffel. Si cum incearca politia franceza sa-l prinda de vreo 3 ani, ca ia apa cu 30 eurocenti, o tine toata noaptea la congelator si apoi o vinde cu 1 EUR la americani, japonezi si alte 100 de natii. Asta in timp ce buticurile autorizate o vand cu 3 EUR. Nu stiu cine e mai tigan, statul francez care incearca sa FURE de la cei 7 milioane de turisti care PLATESC sa urce in turnul Eiffel sau cel care restabileste, cumva, echilibrul de piata? Parca eram in liberalism, nu? Sau liberalismul e numai cand statul vrea sa ia de la noi?

In rest, Guta ce mai face?

======

autorul doreste sa ramana anonim, puteti trimite injuraturile post-restant

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

45 comentarii

  1. Am uitat sa dau un link. Yo-Yo Ma a iesit de trei ori la bis, si a incheiat cu aceasta minunatie de Saint-Saëns: https://www.youtube.com/watch?v=zNbXuFBjncw

    00
  2. Ok, foarte bine ca te-ai sesizat sa scrii despre asta, dar de ce nu facem ca francezii atunci cand scriu despre noi? Sa-l traduca cineva in franceza si sa-l puna pe facebook la sala aceea de concerte, sa-l trimita la o publicatie de gen din Franta, sau tot pe fb la o astfel de publicatie, aici, intre noi, nu are niciun efect.

    00
  3. off-topic – 7 ani de ghinion pentru blegoo.
    altfel – intamplarea mi se pare doar exemplificatoare pentru cei mai ipocriti dintre vestici, fratii nostri de ginta. :) Insa nu ai spus daca i-ai dat ceva doamnei pana la urma?

    00
  4. @manu – daca e asa important pentru tine, da, i-am dat 2 EUR, desi nu trebuia, desi nu dau bani la cersetori…

    00
  5. Du-te-n state sa vezi ce frumos iti scrie pe cutia de pizza livrata (pentru care ai platit si taxa de transport), ca: „transport tax is not a tip, please tip your driver”.

    00
  6. @Alex – textul nu este impotriva francezilor. Ipocrizia descrisa se afla peste tot, inclusiv in RO. Mergi la Teatrul de Comedie in Bucuresti sa vezi cate plasatoare sunt angajate acolo, platite din nu stim ce, de fapt stim, din buzunarul nostru…

    00
  7. Nu stiu la cate spectacole de teatru ati fost prin afara, dar aici in Belgia, toti cei ce asista spectatorii (plasatori, garderobieri etc) sunt voluntari. Si iti cer un ban, sau iti vand o foaie de hartie.

    Vad ca si in Franta e la fel. Nu stiu daca e cazul sa va oripilati prea tare.

    00
  8. Guest Autorule, întoarce-te că e păcat de blogul ăla să fie închis.

    00
  9. unii dintre noi citeam. asa cum citeam odata si fluturi. pacat.

    00
  10. @GuestAutorul – nu e important pentru mine, e revelator pentru poveste. Tu, platitorul de bilet, esti prins la mijloc intr-o situatie penibila: stii ca nu ar trebui sa scoti alti bani pentru un serviciu relativ nefolositor si care ar fi putut fi acoperit din costul biletului, dar in acelasi timp iti dai seama si ca femeia aia din fata ta este intr-o situatie asemanatoare. In contextul asta, sugestia lui @alex de mai sus nu pare asa rea (desi scrisorica as trimite-o direct la teatrul respectiv).

    00
  11. NOU
    #11

    Când am citit „Acum ca mi-am inchis blogul pe care nu-l citea nimeni” am crezut că e guest-post-ul lui Haotik. Apoi am văzut că e scris corect, deci nu este al lui. :D

    00
  12. @idaho si @Gabriela – primul comentariu, al meu, cu link catre Yo-Yo Ma are 5 verzi. Al doilea, total off-topic, are 24 de verzi. Cai verzi pe pereti. Si cu asta am explicat aproape tot…

    00
  13. @Liviu: nu e vorba de oripilare, dar ca si exemplu, hai sa folosim cuvantul tau.
    Daca o fapta ma oripileaza ca am vazut-o intr-un anume loc, cand se intampla si in alt loc nu imi scape oripilarea. Eventual creste. Daca as face si X si Y si Z nu inseamna ca e automat ok. In cel mai bun caz ii face tot ipocriti.

    00
  14. @Liviu – pai si in Franta la fel. Pe mine ipocrizia ma oripileaza. Faci bani din bilete, faci bani din sampanie, apa, senvisuri de doi lei vanduti cu 10, dar nu poti sa dai un ban la plasatoare. Care, ele, cersesc la mine. Care, cersetoria, pe strada, nu e ok, agaseaza turistii, fac mizerie etc, aici e ok, mai ales dupa ce am platit deja.

    @manu – i-am dat doar pentru a incheia rapid o situatie neplacuta. Cand sunt singur, pot sta la taclale si la explicatii (de ce nu-ti dau, de ce-l fut in gura pe directorul teatrului etc), aici am facut mii de km si mi-am dus consoarta la concert, nu se cade sa ma tiganesc cu o plasatoare, chiar daca dupa 4 secunde mi se plange ca e neremunerata (du-te, fata, si munceste in alta parte, pe bani). Nu, femeia nu e intr-o situatie asemanatoare. Ea joaca un rol, in fiecare seara, timp de 15-20 de minute. Atat are la dispozitie ca sa stranga cat mai multi bani.

    Repet, vorbeam despre ipocrizie. Prezenta tot mai mult in lumea in care traim. Si, accesoriu, despre acest mare violoncelist, care, in mod evident, e mai putin celebru decat un anume Haotik.

    00
  15. Eu am vazut in Romania note de plata pe care scria ceva gen „servirea nu e inclusa in pret”.

    00
  16. @GuestAutorul – daca explica ceva numarul de verzi, are legatura cu haotik, nu cu tine. Cand ii uram de bine lu’ blegoo, bateam si eu un apropos pentru re-deschis blogul (imi asum tratamentele ocazionale de vanitate :)).
    Dupa ce am scris comentariul de mai sus, ma intrebam daca io as fi trimis scrisorica. Nu stiu! Da’ stiu precis ca imi pare rau ca nu am comentat la timpul potrivit, sa il trimit pe blegoo sa latre la alt gard. Poate ar fi ajutat! Poate o sa am ocazia sa o fac totusi!

    00
  17. Ia uite, ce comunitate frumoasa se ascundea pe blogul GuestAutorului! :D Abia ce il pusesem si eu in reader…
    Ca sa nu fiu total offtopic las linkul asta semi-relevant https://youtube.com/watch?v=V4sbYy0WdGQ

    00
  18. @raul rual – desigur ca platesc chirie si impozite, nu ca românasul nostru care isi ascunde apa prin boschetii din jurul turnului. Si foarte bine ca platesc. Dar aici ajungem inapoi la statul asta minunat. Adica, iti iau 10 EUR sa te sui in turn. Daca ti-e sete, iti iau 3 EUR. Din cei 3 EUR, vreo 0,15 sunt direct TVA. Direct la stat, taxa pe smecherie. Apoi, pret achizitie 0,3 EUR+cheltuieli, calculez repede, alti vreo 0,5 EUR la stat. Cu alte cuvinte, pentru o sticla de apa si pentru ca ti-a fost tare sete si pentru ca mi-ai dat deja 10 EUR, iti mai iau 0,8 EUR. Iar ca sa pot luat banii astia, sunt de acord sa te mai jumuleasca si vanzatorul de 1 EUR. Da’ ce valoare adaugata ai adus tu apei incat sa mi-o vinzi de 10 ori pretul? S.a.m.d. Costul unei clatite e de 0,3 EUR (da, cu totul, cu materia prima, cu mana de lucru si cu chiria). Nu e cam mult 4 EUR? Ti se pare ca e putin 10 EUR ca sa ma sui in Turnul Eiffel? Atunci cere 20 EUR, dar nu ma fura la o sticla de apa ca pe ultimul sclav.

    Si uite cum ajungem iar la ipocrizia care isi mananca coada.

    00
  19. măi fluture, eu te citeam încă de pe vremea friendlyfrog. trebuia să mai ai puțină răbdare cu blogul.

    00
  20. @manu – sigur ca verzile alea nu au legatura cu mine. Dar au legatura cu Yo-Yo Ma si Haotik. Unii au citit textul, au sarit la comentarii, au gasit ceva familiar lor, au dat Like. Putin cancan, asta aveau nevoie, ii doare la basca de Yo-Yo Ma si 3minute44 de frumusete. Din 2000 de cititori ai acestui post, sunt maxim 10 care au dat click pe link-ul meu. Majoritatea au zambit la comentariul al doilea si au dat Like. Iar restul au deja bilet la Guta, nu pot sa-i incurc in nici un fel.

    In conditiile astea, mai bine imi consum ego-ul pe aici, cu multi cititori (sic!), decat la mine unde doar aruncam ciozvârte lui blegoo :-)

    00
  21. @GuestAutorul pe blogul tău poate nu aveai mulți cititori, dar ăia care veneau, veneau pentru că le făcea plăcere să te citească. În schimb, aici la Vali îi ai și pe aceia (poate nu toți) dar îi ai și pe cei precum Alin.

    00
  22. @ipo – Tarantino si cu mine ce mai facem filosofii despre spaga :-)

    00
    • @GuestAutorul: bre, lumea te vrea, ce zici, dai un 2.000€ pe lună să te las să scrii aici? :D

      hai 3, că te văd client serios, la costum și cu gipan!

      STIU UNDE STAI!!!! :D

  23. @idaho – a, deci mai bine aici, am mai multi :-)
    @Al_core – rabdare sa ce?
    @vali petcu – pana la bani, ai grija la moderare, e un raspuns care s-a pierdut prin meandrele blogului… Si zic ca mai bine te gandesti cum impartim banii de la abonati :-), nu vezi ce calitate iti aduc aici? :-)

    00
  24. Pauza-spritz pentru cititorii lui Haotik: Vali a scris un alt post, nu mai stati calare pe asta. Multumesc.

    00
  25. „Daca s-ar afla si ceva intelectuali francofili pe aici, m-ar stropsi imediat cu „banii la plasatoare e ceva cultural, e o traditie etc”.” – asa si alba-neagra este ceva cultural…

    00
  26. @vali petcu – cand ma uit ce posturi de GuestAutor au altii si ce am produs eu acilisa, mai ca stau cu ochii pe geam sa te vad cum vii tu cu valiza :-)

    00
    • @GuestAutorul: d-asta zic, ai potențial, dar te incurcă rău de tot banii ăia pe care ii ai. serios, un 50K transferat de la tine la mine ne-ar rezolva amândorura multe probleme. tu ai fi mai relaxat și nu le-ai mai duce grija, eu aș fi mai fericit in noul meu forester.

  27. Da, nasoi francejii. Cum se umilesc ei la rumâni!

    00
  28. Ar trebui mentionat si cat platesc chirie si impozit buticurile autorizate, mai ales la turn.

    00
  29. @valipetcu&guestautor: deturnati discutia :)
    @guestautor – pentru raspunsul de la 21, pana ies cupoanele pentru covrigi, hai sa facem tricoul turistului. Sa nu scrie decat atat: Sponsor oficial al statului francez (sau englez, sau senegalez sau ce mai e in trenduri acu). Nu o sa micsoreze pretul la apa, dar o sa (mai) clarifice situatia.
    altfel, daca esti asa hotarat cu blogul, sper sa iti faca vali un plan de postari. Obligatoriu! :D

    00
  30. răbdare să mă stârnesc să comentezi și eu (și alții) alături de blegoo și dragoș. mai aveam așa puțin!

    00
  31. Mai, oameni buni, da-ti-l naibii de blog, avem lucruri mai importante de facut :-)

    Voiam sa zic mai devreme, cand o sa apara primul minus la primul comentariu, cred ca e timpul sa ma retrag si de aici :-) Dar, na, hai sa zicem ca a apasat cineva gresit. Insa la al doilea… :-)

    00
  32. „…a iesit de trei ori la bis, si a incheiat cu aceasta minunatie…”

    Cam ca GhestAutoru’ la comentariili d-acili-șa.

    00
  33. @guest-autorule, ai inchis blogul, da’ macar porneste brutaria!

    00
  34. Mda, autorule, poate or fi doar 10 care au dat click pe link. Dar sigur una dintre alea 10 persoane a mers si mai departe si a dat click si pe alte linkuri sa vada si sa asculte. Persoanei aleia i-a placut ce a auzit. Si zice multumesc ca azi a descoperit ceva frumos. Sa fie cat mai des.

    00
  35. @blegoo – ca râia ești…

    00
  36. @manu:
    Bine că ești tu deștept.

    @GuestAutorul:
    Ce să spun… ne-ai turtit fesu’…
    Un chinez care scîrțîie la o vioară babană.
    Mare șmecherie… să-l văz la țambal!
    SenSans…SensEcsuperi, SensuPierdut AlTimpului… alte sense d-astea.
    Mofturi, vere!
    Mofturi!

    00
  37. I-am dat un minus doar de al naibii lui blegoo. Ca pot.

    00
  38. @ipo:
    Tipic mioritic – dau cu clic, că de altceva nu-s capabil.
    Apa caldă vine pă țeavă – săpunu’ e la marmacie, combinație esplosivă.

    00
  39. La Covent Garden n-am auzit niciodata sa ceara plasatoarele tips si nici cineva sa dea. Dar deh, cine n-a auzit de exceptionalismul francez…
    PS: fa-ti un blog de muzica clasica. Suntem cativa fani Salam care vrem diversitate si te vom citi :)

    00
  40. Blegoo, nu mai face pe ciganul. Nu esti hturrambar, ce dreaq. N-are si america mindria ei?

    Un mioritic adevarat tine mereu coada sus, coltul alb si ciocul mic.

    00
  41. @lektor:
    Ete… FLEOȘK!
    Nu mai ai loc de comentat acili-șa… de universitarieni, reptilieni, sușilieni și manulieni; toți mioritici cât se cuprinde.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube