Aseara am iesit la un suc cu niste oameni din online. Acum cateva zile m-am intalnit cu BadPitzi prin centrul vechi. E suprinzator cat de pline sunt terasele si strazile la 11 noaptea. O fi criza, dar toate terasele din centrul vechi erau pline si abia am gasit o masa. Altfel, la plecare am descoperit […]

De la 8.30 la 13.30. Nu de alta, dar oamenii care lucreaza la ghişee au treaba, nu au timp de stat acolo si servit poplatia, format indeobşte din prosti si oameni fara vreo treaba, care vin acolo sa piarda timpul pretios al functionarilor. Altfel, toate bune.

Zilele astea sunt în proces de a-mi căuta un nou număr de telefon, pentru că actualul a ajuns la absolut toată lumea, de la piariste la jurnalişti, şi mă trezesc cu conversaţii de genul “am o conferinţă peste două ore, vii? dvs. ştiţi că eu nu locuiesc în bucuresti, nu? ah, nu?”. Cred că oamenii […]

Neogen a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de aproximativ 2 milioane de euro, in scadere fata de 2008, cand a fost de 3 milioane de euro. "In primele patru luni ale lui 2010 am avut incasari cu 50% mai mari fata de aceeasi perioada din 2009. Pentru anul acesta estimam ca vom avea […]

Mă gândesc că mai puţine televiziuni şi mai puţine ziare ar înseamna mai multe şanse pentru politicienii noştri să facă treabă. În loc să piardă vremea pe micul ecran sau pe drumurile de la şi către studiouri, ar putea pune mâna pe o lopată şi ar mai repara una alta prin ţara asta.

Siteurile de ştiri incearca sa stopeze comentariile anonime, pe motiv ca multe dintre ele sunt irelevante si perturba discutia. Vorbim de America, desigur. 15 jocuri pe care copiii le jucau inainte sa apara internetul. Urasc computerele. Despre cum softwareul pe care il folosim mai mult ne incurca decat ne ajuta. Little Miss Pitzi. Daca nu […]

În zilele petrecute la Chişinău m-am întâlnit cu bloggeri/twitteriştii locali. Toţi tineri, toţi dornici de a cunoaste oameni noi. I-am cunoscut pe Nicu, Doina, Tania, Vlad, Oxana, Turist, valeriu, cmetgher, RaduLisita şi altii pe care i-am uitat. Altfel: viza de România costă 500€. cam atât valorează patriotismul românesc şi iubirea părintească a lu’ Băsescu. asta […]

Bună ziua. Vă rog, dacă se poate, să nu mai afişaţi preţul şi în lei in magazinele din Austria. Intră nevasta la bănuieli şi crede că am fost la C&Aul din Bucureşti şi restul orelor cât am lipsit am fost la piariste. Altfel, totul e o lecţie de adaptabilitate. Cine cumpără cel mai mult de […]

Lansată recent şi în România, “OK” urmăreşte în mare traseul Forbes: nume important, continut fad. exclusivitatea cu blonda care se împreunează cu Marica e un interviu leşinat de piar. nimic deosebit. da, sper, ca orice pizduţă din showbiz, să mă mărit cu el, că banii lui par a fi de viitor. da. interesant de citit! […]

corcodeii care au injurat concursul si l-au sabotat cat au putut, ca apoi sa apara si sa fie prieteni cu toata lumea. aia care au ponegrit concursul pe unde au putut, pentru a-l lauda cu toata gura cand au castigat primul loc la una din sectiunile unde nu a mai participat nimeni. vai, ce onoare, […]

marti, la PRForum, o domnisoara a ridicat problema articolellor publicitare nemarcate cu (P). I-am explicat ca sunt doua diferente majore intre articolele din presa si cele de pe bloguri. articolul din ziar este de obice scris de firma de piar si aruncat acolo aiurea. n-are suflet, n-are stil, e clar ca e reclama. alea bune, […]

"In Bucuresti este un stoc destul de mare de apartamente finalizate pe care oamenii nu le pot cumpara. Guvernul ar trebui sa sprijine achizitia acestor apartamente […] De scazut si mai mult preturile este aproape imposibil, deoarece dezvoltatorii […] au construit la costurile din 2007 pe terenuri cumparate la preturi mari", spune Avi Shloush, directorul […]

Pe 26 martie se va desfăşura a patra ediţie a RoBlogFest, cel mai important eveniment dedicat blogosferei. El adună câteva sute de oameni care vin să câştige, să piardă şi să se oftice, să cunoască alţi bloggeri, să bea şi să se simtă bine. Printre ei se vor afla şi “eroii de roblogfest”, niste oameni, […]

Am auzit de câteva ori “aparatul ăla foto nu e bun, că nu filmează full hd”. FullHD înseamnă, pentru proştii care n-au alergat repede să îşi ia un televizor din ăsta, la care nu pot vedea nimic şi costă o poală de bani, rezoluţie de 1920×1080. Adică 1080p. Ăia mai fraieri au 720p, adică 1280×720. […]

Ambiţiile acestui Pepe al jurnalisticii au ţinut totuşi de cultură. Guristul nostru se visa gânditor. Doar că nu i-a plăcut niciodată cititul. Cu lectura o ducea mai greu şi mai rar, deşi bietul Turcescu s-a scremut să scoată un roman pe care l-a şi tipărit şi-l ţine şi acum în debara. E atât de slab […]

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube