Uneori, mi se întâmplă să mă confrunt cu situații unde rămân perplex. În ultima lună însă, am avut vreo 40. Cum așa? Avem nevoie de doi noi colegi și m-am apucat de recrutare alături de o colegă. De ce am făcut-o eu direct? Pentru că de fiecare dată când apelez la firme de HR sfârșesc […]

Mă gândeam cum ar putea lupta cineva cu șerpăria din aparatul de stat, pornind de la zecile de neamuri din Primăria Iași: Primăria, sufocată de rubedenii. Oameni aflați în posturi cheie sau în grațiile primarului Mihai Chirica au reușit să-și aducă neamurile în Palatul Roznovanu sau în direcțiile subordonate. Soț, soție, frate, soră, fiu, fiică […]

Ia să vedem Polițiștii din Capitală au prins, joi, doi cetățeni străini, care au furat aproximativ 19.000 de euro dintr-o mașină parcată în zona unui complex comercial din sectorul 2. Potrivit Poliției Capitalei, cei doi au fost prinși imediat după ce au furat banii din mașină. Aceștia au forțat butucul portierei mașinii parcate în zona […]

Fuse și se duse. Și asta pentru că oamenilor nu le pasă de Horeca. Deloc. Da, toți avem prieteni care lucrează sau au câte un restaurant și de ei ne pasă, dar doar de ei. Fix de ei. Dar nu prea mult. În rest, deloc. Și motivele sunt zeci, și ei le știu, cum le […]

Uitați-vă, de pildă, dacă vreunul a dat like sau share la tâmpenia asta. Ba e om de afaceri, ba e israelian, ba semnul fiarei. Știu, Facebook ar trebui să vadă (poate raportați și voi ca “false news”) și să șteargă, dar de ce ar face asta? Idioții din grupul ăla de idioți, Vaccinuri Cunoaște Riscurile, […]

Săptămâna asta am condus… Vreo 1200 de km. De plăcere. Și puțină treabă… Prolog: mă trezesc luni că am chef de plimbare… De văzut chestii noi. Tot vorbind pe Teams cu un coleg (ca și mine izolat acasă până la anul in iunie) zice: "Haide b0$$, ca știu o pensiune bună aici, stai sa dau […]

Rușii anunță că sunt aproape de un vaccin anti-covid19 Rușii anunță că au un vaccin anti-covid19. Rușii anunță că nu îl dau la nimeni, nici măcar la populația lor. Jurnaliștii spun că e dubios că au anunțat, dar nu l-a văzut nimeni. OMS anunță că e dubios. Alte personalități medicale își exprimă dubiile. Cine a […]

Accident pe autostradă azi, am luat poza de pe un grup care ciordește tot ce prinde. De curiozitate, cât credeți că l-a așteptat Passat-ul pe ăla cu Nova până să îl devanseze pe banda a doua și să îi facă brake check? Prindea Nova aia 100? Și mă gândeam la un top al mașinilor care […]

Avem așa: Procurorii DNA Bacău au dispus reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 3 august 2020, a fostului director general al Administrației Naționale “Apele Române”, Victor Sandu, care este acuzat de luare de mită de 1 milion de euro. ”În calitate de director general al Administrației Naționale “Apele Române”, în perioada […]

Știre la gazetă: Un tânăr de 22 de ani, care a intervenit în apărarea unei femei agresate pe stradă de fostul concubin, a ajuns la spital după ce a fost înjunghiat de acesta. Incidentul a avut loc în Târgu Neamț, în noaptea de duminică spre luni. Agresorul nu a fost prins și reținut deocamdată de […]

Citesc un articol despre cum iubitul artist contemporan Smiley a fost înjurat că și-a dat cu părerea despre Covid. Undeva pe la jumătatea articolului, apare fraza asta: În spatele comentariilor pline de agresivitate stau propriile frustrări ale oamenilor. Fie că vorbim despre lipsa de atenție, de afecțiune, de bani, oamenii găsesc în mediul virtual ocazia […]

Șoferii din București pot fi definiți prin două axiome: pe banda a treia a bulevardului se merge dacă ai buburuze și dacă vrei să mergi foarte încet. nici după ce te-a claxonat a doua mașină în 500m că vrei să schimbi banda fără să semnalizezi să te asiguri nu semnalizezi și nu te asiguri. dă-i […]

Înainte de accidentul de ieri, unde un motociclist a luat în gât o sârmă pusă pe drum, a fost știrea asta cu poliția amendând idioți cu ATV-uri. Înainte și de asta a fost concurs moto prin păduri. Într-o vreme cunoscusem prin Doru niște pasionați de offroad care băteau lejer suta. De kile. Oamenii se suiau […]

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube