Din punct de vedere al chiriașului, găsirea unui apartament nemobilat în București e misiune imposibilă. Sau, mai bine zis, găsirea unui apartament decent – și nemobilat. Presupun că ar fi cam trei explicații mai mult sau mai puțin rezonabile pentru asta: cererea pentru apartamente mobilate e mult prea mare – una pentru că românii, probabil, […]

Credeam că 2017 e la câțiva ani în urmă, iar de atunci s-a mai schimbat ceva pe litoralul românesc. 2017, „Nea Petrică”, în Vama Veche. „La nea Petrică” e o unitate de cazare în Vamă Veche. Pe site-ul casei pozele sunt perfecte, făcute din camerele cele mai bune, bănuiesc. Noi nu am avut norocul ăsta. […]

Am văzut un clip, apoi altul, dar când am văzut și informația de mai jos, la incrediblia.ro, am zis să pun de un articol ghiveci. Nu am ce scrie mai mult, fac un „sistem de ecuații cu câteva variabile”, unde „factorii comuni” ar fi petrolul și civilizația (sau mai bine, ce înseamnă pentru unii ideea […]

Diverși analiști și specialiști spun că românii nu sunt educați în privința investițiilor și că ar trebui să bage mai mult pe Bursă sau să facă afaceri cu banii pe care îi țin la saltea. După care vine un nene de la BNR și spune asta: în cinci ani, prețul locuințelor a crescut cu 28%. […]

În Max Payne – un joc superb de prin 2001 – era un personaj absolut delicios: Vinnie Gognitti. Genul de gândac de bucătărie care complică totul. Dar a avut o replică de care-mi aduc aminte în unele momente ale vieții: “Well, that was fun… in a fuckin’ terrible, sick, not-at-all-fun kinda way.” Așa și cu […]

Loredana Groza merge la rupere. Cum se face o reclamă: mă pregăteam să comand, asta voiam, mi-au ghicit gândurile. Nu poți trăi dacă nu mănânci rahatul ăsta, cumva trebuie să te scoți și asta e cea mai bună metodă. Toate brandurile astea împinse de influencerițe sunt născute moarte, se vede pe ele că nici ele […]

Discutam acum câțiva ani cu un grec. Fost căpitan de navă, deține un lanț de restaurante și hoteluri de 4 și 5 stele prin Zakynthos. Ține minte, românii sunt clienți imposibili – îmi zice el. Le place să se plângă fară motiv, și niciodată nu e bine. Dacă nu au de ce să se plângă, […]

Tipul a devenit celebru odată cu “dreptul de a repara”, o schemă prin care companiile mari nu vor să umble nimeni în electronicele lor. Dar e altceva de învățat de la el. Omul se plimbă prin New York și trece în revistă câte spații comerciale nu sunt ocupate. Acolo e o chestie, spațiile alea au […]

Unu, doi, mai multe… aceasta era matematica oamenilor primitivi (am citit într-o carte de povești despre matematică) Folosim matematica pentru a înțelege, pentru a aproxima lumea reală. Derivatele sunt valoarea tangentelor la anumite curbe. Eu n-am nevoie, tu poate n-ai nevoie, dar oamenii care „folosesc curbe” au nevoie. Integralele sunt folosite pentru calcul de suprafață […]

Probabil ați văzut știrea asta: Premierul Florin Cîțu susține că datele publicate de INS arată că actuala creștere economică de 2.9% este datorată în exclusivitate investițiilor și nu consumului, ceea ce ar fi ”o premieră absolută” pentru România. Cîțu, aflat în plină campanie internă pentru președinția PNL, a mai susținut că executivul a început să […]

Vreau să am o afacere! Ce afacere? Nu stiu, mă gândesc. Aud afirmația asta zilnic, de nenumărate ori. Și mulți nu înțeleg cum de nu s-a lipit de ei ideea aia grozavă de afacere care să îi îmbogățească peste noapte. Oare ce să fac? Cum? Unde? Pesemne am ghinion. Alții au noroc. Eu nu am […]

Printr-un concurs bizar de împrejurări am ajuns să administrez 5 apartamente de închiriat vecine (perete în perete). Apartamentele aparțin unui bun prieten care s-a mutat din București, și au costat jumătate de milion de euro (cu loc de parcare, TVA, taxe notariale, mobilare/utilare inclusă). Și tot încerc să mă prind de câteva luni cine investește […]

Pentru ca am o personalitate multipla, sunt de acord si cu protestele (anti-lockdown) dar sunt si pro-vaccin. In continuare sunt fara mila pentru conspirationisti. Sunt de acord cu ei când manifesteaza impotriva masurilor restrictive, nu impotriva vaccinarii. Saptamânile astea m-am tot flendurat oras-sat-oras-sat-apartament-curte-apartament. Stiu ca sunt un privilegiat, mi-ar placea sa-mi amintesc asta mai des. […]

Din cauză c-am terminat tot Netflixul de două ori și-am epuizat și Amazon Prime, m-am apucat de uitat la un show cu tiny houses pe Amazon Prime. După care am uitat de el, că am găsit alt serial, după care, aseară, căutând ceva despre apartamentele din Barbican (că mă chinui să produc un text despre […]

La „Revoluție”, că așa numim acea lovitură de stat din 1989, niște oameni au luat cu asalt instituțiile statului încercând să forțeze o schimbare. N-a fost ușor să faci asta, că ele erau apărate de forțele de represiune ale statului, pe-atunci Armata, Securitatea și Miliția și s-a lăsat cu morți și sacrificii. Și când să […]

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Decathlon.