Case eficiente termic – vesticii au un avans de 50 de ani

Când am închiriat apartamentul unde am locuit în Berlin în 2008, am întrebat cum e cu utilitățile. E incluse în preț. OK, dar și iarna? Dap. Am ridicat din umeri, ca românul, ce proști e ăștia față de noi.

Uitându-mă prin cartier, uneori blocuri noi, alteori case cu 5 etaje și fără lift, nimic deosebit. Până nu am cunoscut un pensionar care lucrase în construcții nu m-am lămurit care e faza: vesticii au avantaj 50 de ani în construcția de case eficiente termic. Bine, pe nemți i-au și ajutat americanii și britanicii la regândit blocurile prin 1945 parcă, dar totuși, nu au bombardat toată țara, și aveau și ei case și blocuri care erau construite înainte de război. Alea au fost renovate să fie eficiente. Dar aceleași apucături găsim și la francezi, olandezi și austrieci, case nu mereu mari, dar bine izolate.

Ceea ce face încălzirea să fie nu neapărat mai ieftină, ci mai eficientă. Asta e marea diferență pe care ministrul Mediului nu vrea să o înțeleagă când îi dă înainte cu centrala pe lemne și alte minuni. Casele românilor nu sunt tocmai eficiente termic. Fuge căldura pe la geamuri, pe la uși, pe la tavan, pe la pereții aiurea, pe la camerele aiurea și tot așa.

Altfel, când o să vreau să renovez pe exterior casa, o să încerc să pun tencuială termoizolantă, chiar dacă e 60 lei sacul.

Ceva inspirațional:

 

 

izolatie-vata-minerala-insulation Photo by Erik Mclean on Unsplash

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

84 comentarii

  1. Nu cred ca este vorba ca romanii nu inteleg avantajele unor case bine izolate termic, problema apare la dezvoltatori, astia evident ca isi doresc minimizarea costurilor de constructie, iar ce se intampla dupa, se aplica aia cu potopul…
    Daca la eliberarea autorizatia de constructia macar s-ar prevedea un coeficient de izolare termica, ar fi un inceput.

    00
    • Se prevede la autorizatie un coeficient minim, dar nu verifica nimeni daca se executa. De ce? Pentru ca la noi la receptie totul e o gluma. Functionarii primăriilor nu au pregatire in nimic.
      Un auditor energetic, pe care nu il vezi niciodata si care nu vine la fata locului, iti scrie un certificat energetic pe cateva sute de lei in care scrie ca totul este conform. The end

      00
    • Nu e problema de prevazut, e problema de verificat ca se respecta si problema de aplicat masuri/amenzi.

      Multi diriginti de santier si RTE-isti sunt acolo doar cu numele si semneaza fara sa stie macar unde e santierul, din primarii nu mai zic mai ales daca sunt „pusi in tema” if you catch my drift.

      @vali – cred ca vei castiga mai mult din grosimea termoizolatiei (min 20 cm sa fie toata lumea fericita :D), o sa caut si eu info de tencuiala asta. Oricum, dai jos tot ce ai, tencuiala noua facuta bine, aplicare termo plus tencuiala noua si decorativa.

      00
    • Se prevede niste cifre concrete cat de cat stricte. De exemplu din Ianuarie 2021, nu se mai poate construi case daca nu corespunde standardelor nZEB (near zero energy building).

      Normal ca legea are niste portite ca altfel nu ar fi Romania… Cum se construiesc case acum? Se face un „studiu” care rezulta ca „infrastructura zonei nu permite case construite in standard nZEB”. 300 lei. Si atat, aici s-a incheiat discutia si viata merge mai departe.

      00
    • sa faca statul domle, primaria, funtionarii aia incompetenti, ca eu, in calitate de cumparator, n-am nicio obligatie. de ce sa verific eu, sa ma deplasez period pe santier sa vad stadiul constructiei cu ochii mei, cand e mai usor sa ma plang apoi ca n-au avut altii grija de bunastarea mea?

      00
    • @cristi dupa tine toata lumea ar trebui sa fie expert in constructii? De ce sa platesc proiectant sau sa ma bat capul cu autorizatii de construire sau sa platesc un sef de santier si o firma autorizata in constructii?

      Vezi problema?

      00
    • „problema apare la dezvoltatori” – fraate, cat de gresit … pe aici, pe unde tai eu frunza la caini e lege cum ca casele noi construite trebuie sa fie neutre dpdv energetic. Legea zice asta. Ca daca lasi dupa „dezvoltatori” – astia ti-ar da o umbrela si sa le pupi mainile ca nu te ploua!

      00
    • Am cumpărat un apartament și a fost făcut certificatul energetic cu ferestre PVC, când apartamentul avea ferestre cu tâmplăria originală din lemn.

      00
    • @ubercool mi-a zis un agent imobiliar ca asta cu certificat energetic depinde si pe cine prinzi ca vine la tine sa faca evaluarea, mai dai o cafeluta si imedia ai rezultate mai bune… romanisme

      00
    • @cristi

      Dacă statul n-are nici o răspundere, atunci să nu-mi ceară impozit pe locuință. Iar dacă e prea mic, să-l mărească, n-am problemă, dar să știu o treabă, nu să fiu și cu banii luați și luat de fraier.

      Mă descurc și singur, de fapt chiar aș prefera așa, să mă lase statul în pace și să pot angaja 2 pe șantier cu AK-47 care să se asigure că merge treaba bine. Dacă asta e direcția spre care vrem să mergem, cu libertate și autonomie totală la cetățean și 0 la stat.

      00
    • @cristi, pe principiul asta, cu mers sa verific daca e ok blocu in care ma mut, putem sa mergem in fabrica sa vedem daca e ok masina pe care o fac aia? poate n-au pus surub m8, au pus doar m6.
      idiots….idiots everywhere

      00
  2. Ma gandesc ca daca romanii ar fi obligati prin lege sa izoleze eficient locuintele, izolarea s-ar face cu materiale cat mai ieftine si mai de mantuiala. Diversi politicieni ar urla ca guvernul doreste sa aduca romanii la sapa de lemn. Daca guvernul ar face campanii in favoarea izolarii, ar aparea Sosoaca si altii si ar spune ca izolatia ne va face sterili pana la a treia generatie

    01
    • Pana la a treia suntem din cauza vaccinului. Hai sa zicem pana la a 5-a generatie cu chestia asta :D

      00
    • Romanii sunt obligati prin lege. Avem normativul C107 ca si baza. Apoi incepand cu 2021 toate constructiile
      trebuie sa indeplineasca standardul NZEB. In traducere vreo 16-20 cm vata pe fatada, vreo 30 la acoperis, panouri etc etc. La receptia lucrarii, cladirea trebuie sa fie in acest standard. Dar atata vreme cat pe emitentii autorizatiilor i doare-n cur, atata timp cat pe auditorii energetici i doare la banana, nu avem norme, nu ramane decat constientizarea proprie. Si aici intervine pretul si forta de munca. Pt ca o la casa eficienta energetic conteaza fff mult executia. Si nu ma refer la a zidi , cat ce inseamna montaj tamplarii in pretocuri, sigilari, bariere de vapori, etc etc. Detaliile. Un cost corect de executie se invarte in jur de 1000€ utilul. Si discutam de finisaje medii.

      00
    • „Ma gandesc ca daca romanii ar fi obligati prin lege sa izoleze eficient locuintele, izolarea s-ar face cu materiale cat mai ieftine si mai de mantuiala.”

      Dupa un an de facturi la preturi de 2022 (plus reduceri masive din subventiile la gigacalorie) o sa vezi ce minune se va intampla. Nu o sa fie nevoie de nicio lege.

      00
  3. La ce preț are tencuiala termoizolanta/coeficient de transmitere termica mai bine mai pui 10cm in plus de vata bazaltica. La același preț izolare mai buna.

    00
    • Nu mai ieși boss, vata se apropie de 100 lei mp, plus adeziv, plasa si cuie.
      Cuiele mai au putin si se fac si alea 100 de lei punga.
      Plus decorativa.
      Tencuiala ai dat o mana de tinci fin de ciment alb deasupra, primer si var si esti la gata.

      00
  4. Cred ca principalul motiv pentru care casele romanilor nu sunt bine izolate e pentru ca… materialele de izolatie sunt scumpe. Adica trebuie sa cheltui multi bani ca sa poti economisi. Uite, de exemplu o rola de izolatie cumparata de mine a fost 95 lei in 2020, anul trecut a costat 120 lei, acum e 160 lei. Si am avut nevoie de aprox 45-50 buc. Plus restul de materiale, nu mai spun…

    Si multi fie nu-si permit, fie fac o izolatie minima, ba mai rau, unii chiar investesc bani multi si o fac degeaba pentru ca „meseriasii” aia care iti cer mai putin/mp o monteaza prost – izolatie tavan fara folie bariera de vapori sau folia montata gresit/rupta si neraparata/nefixata de perete pentru etanseitate, grinzi neizolate (lemnul de la grinda de lemn este considerata punte termica), polistiren montat exclusiv in mamaligi (ceea ce il face aproape complet inutil), izolatie insuficienta sau prost calculata – multi zic ca au izolatie de vata minerala de 10-15 cm si e suficient, in timp ce altii au 30-35 si nu-s multumiti (cine tine oare cont de acel coeficient lambda???) – de exemplu 25 cm grosime la lambda 34 este echivalent cu 35 cm de lambda 42 parca…. Cati din cei cu casele cu mansarda isi cumpara scara de pod cea mai ieftina cu 300-400 lei, fara sa inteleage ce transfer termic se face pe acolo daca scara nu e izolata bine? O scara echivalenta, dar cu izolatie corecta si 3 randuri de garnituri de etansare costa 1600 lei…. Punti termice? Cati tin cont de ele? Cati isi izoleaza soclul corect?

    In fermele de porci comuniste construite 1960-1980, izolatia de tavan se facea cu carpe. Adica fasii de resturi de la fabricile de textile… Ei, daca acolo se facea asa…. ce sa mai zici de casele de locuit?

    P.S. Vezi ca ala de zici ca e 60 lei sacul s-a facut intre timp 71 lei… :)

    00
  5. Romanul a fost sarac si a platit putin pentru energie, de aia am ramas cu 50 de ani in urma.
    Cand vom plati mult pentru energie si vom avea salarii mai mari abia atunci lumea va incepe sa-si izoleze ca-n Germania casa, adica in urmatorii 1-5 ani. Acum e momentul sa-ti faci afacere in domeniul asta, va creste mai bine ca Bitcoinul.

    00
    • cand vom avea un sistem de impozitare cu deduceri, atunci vom vedea un progres. cand vei avea de ales intre a plati niste bani sub forma de impozit, sau a-i folosi pentru a-ti imbunatati conditiile de viata.

      00
    • Cand naiba a platit romanu putin pe energie? Cu toate subventiile si tot in saracie ne scaldam, lasati sf-urile.

      00
  6. ai pus si tu botu la „tencuiala termoizolanta” cum pun astia botu la crypto si mlm-uri.
    hai sa vedem de ce:

    Conductivitate termică: λ = 0,13 W/mK

    Stii ce inseamna asta? fix nimic. Blocul de BCA are λ cam la fel ~0,1 W/mK. caramida ceramica ~0.2. EPS-ul 0.03-0.04. adica de 4x mai bine.

    rolul tencuielii e altul, nu de termoizolare, nu mai puneti botu ca fraierii la denumiri pompoase.

    00
    • Rezistenta termica a 10 cm „tencuiala termoizolanta” cu λ=0.13 este egala cu R=0.1/0.13 = 0.76 [m²K/W]
      Rezistenta termica a 10 cm material izolator (vata minerala/polistiren) cu λ=0.037 este egala cu R=0.1/0.037 = 2.7 [m²K/W]

      observati ca un material izolator e de cel putin 3.5x ori mai bun decat tencuiala vietii.

      la costuri tencuiala e de ~5 ori mai scumpa ca EPS. avem asa:
      conform fisei tehnice, cu un sac de „tencuiala termoizolanta” faci 1mp la 4 cm grosime. 1mp de EPS 4 cm e pe la 15 lei.

      00
    • * doar materialele. manopera, apa, curentul electric, dibluri, masa de spaclu, nu s-a luat in considerare :lol:

      00
  7. Susbscriu, la fel e in Franta, problema e vara, si-anume ca locuinta continua sa inmagazineze caldura, si-n perioade de caldura e destul de greu de stat (doar cu storurile trase, si cu ventilator) (e cvasi imposibil sa-ti pui aer conditionat ca-n romania n-ai voie sa gauresti un perete exterior fara acordul celorlati proprietari, si daca e la strada, cred ca trebuie si acordul primariei, ca strici feng-shui-ul.

    00
    • Uitati-l pe Mihai. El a plecat din mizeria de Romania pentru un trai mai bun. Constata cu bucurie ca e cald si bine iarna in Franta pentru ca cladirile sunt izolate bine, doar ca e o mica problema vara din cauza caldurii si are o problema romaneasca, nu poate sa dea gauri in fatada si sa puna unitatea exterioara a aerului conditionat pentru ca nu vor vecinii. Futu-i in gura de needucati cu feng shuiul lor. Fix de asta sunt orasele misto in vest pentru ca nu sunt conduse de Vanghelie, Firea, Oprescu sau nicushoridani care sa il lase pe Mihai sa faca ce vrea pl lui.

      00
    • @Mihai este un prost ajuns din greșeală în Franța. Păcat de Franța.

      00
    • literally ND zice ca sa nu mai faci asa nici in bucuresti.
      Dar pentru daniel e acelasi lucru

      Mihai: exista aparate de AC fara nevoia aia

      00
    • Daniel si alalatu’ 2 tristi ramasi in Romania: pentru informarea voastra, erau discutii aici in Franta in plina canicula (si-n plina pandemie) pe care le-am vazut (se mai punea problema ca da ok pui AC dar AC-ul ala da caldura afara si in concluzie e si mai cald contribuie la incalzirea globala. Dar na, nu stie miticu’ d’astea.

      00
  8. NOU
    #34

    Mai uiti ceva, Vali.. Temperatura.. Ia sa intrebi cum e in Belgia ca multi nici nu au radiatoare in dormitor. Da, se aude bine: NU AU! Iar temperatura de „casa” e pe la 19-20 hai 21 pentru expati :).
    Si nu as vrea sa comparam casele din Bruxelles de exemplu cu ale noastre, ca si cel mai prost termopan de Obor e putin mai bun decat geamurile lor… Ca da, tot din considerent de a nu strica fatada, multe sunt niste tocuri cu geamuri simple… Si ce pereti sunt intre astfel de apartamente, mai bine nu… caramida simpla, tencuita si gata.
    Numai la noi e fobia cu „peste doojdacentrimetri” la izolatie, de se ajunge cu perete ca la castel si cu glafuri sub forma trapezoidala, ca sa intre lumina.

    00
    • Decendenti din spartani si eskimosi belgienii astia

      00
    • locuit in bruxel. confirm cutuma cu 19-20 grade. noi tineam caloriferele electrice pe 23 (maxim setabil), in casa abia erau 21. cand i-am spus proprietarului a facut niste ochi ca de broasca: cum putem sta in asa caldura.

      dar sa fim drepti: fatadele cladirilor strazilor iti fac ziua mai buna. te indeamna sa ridici privirea din trotuar.

      00
    • Pacat ca-s semi-locuibile, da’ uite ce fain arata!

      00
    • Pot sa vin cu un contra exemlpu din Olanda si este simplu de verificat pe funda.nl (site-ul lor de imobiliare).
      In poza de mai jos poti sa vezi numarul de case puse in vanzare raportat la eficienta energetica (si ce inseamna fiecare categorie energetica). Dupa cum vezi mai mult de jumtate au o clasa energetica ineficienta https://imgur.com/a/nhbwbPe

      Eu zic ca in vest, si mai ales in Germania, tin temperatura mult mai jos ca noi, in jur de 16-19 grade si nu le este rusine sa stea mai imbracati in casa. De aici consumul redus
      In Olanda discuta sa implementeze un program gen cum este cel de anvelopare in Romania ca sa poata indeplini promisiunile privind emisiile de carbon. Deja poti aplica pentru imprumuturi fara dobanda de pana la 20 de mii de euro sa iti imbunatatesti energetic locuinta, dar vor sa accelereze acest proces si probabil vor venii cu oferte centralizate per cartier de la primarie. Geamurile tip termopan sunt o raritate in Olanda.

      00
    • >>Si nu as vrea sa comparam casele din Bruxelles de exemplu cu ale noastre, ca si cel mai prost termopan de Obor e putin mai bun decat geamurile lor

      Asa or fi casele in care stau capsunarii, dar casele alea bune garantat nu sunt asa :)

      00
    • Halal comparatie cu Belgia, vezi ca avem climat total diferit de al belgienilor. Rar au temperaturi extreme ca in Romania.

      Zoso ti-a dat mai sus niste comparatii competente, hai sa nu ne ducem in camp cu discutia.

      00
    • Casele alea care par subtiri sunt foarte bine izolate. Au un fel de caramida mai speciala pe exterior si alt fel de caramida de structura. Intre ele e ceva material izolator. Am locuit si intr-un bloc nou, cica neutru termic cu geamuri stratificate, bla bla si era mai prost izolat decat unul mai vechi cu 30 de ani. Dar sunt si exceptii, mai ales la casele mai vechi de 50 de ani. Dar asta cred ca e normal.
      Sunt preocupati de ceva vreme de eficienta termica. Vezi aici https://www.brusselsretrofitxl.be/ si aici e un pdf.
      https://www.vub.be/arch/backyard/images/reuse/Book_Student_homes_by_WVDM_on_the_VUB_campus_in_Elsene.pdf

      00
    • NOU
      #42

      Deci ce-am zis e ok. Nu sta nimeni sa puna cu 20 cm vata/polistiren. Da, pun caramida „speciala” care e un partz, ca tot nu izoleaza cum vrem noi pe plaiurile mioritice. Legat de geamuri, la fel. Da, clima nu e ca la noi dar ai juma de an cu vant si ploaie si vreme de-ti intra frigul in toate oasele…
      In fine, ideea e ca sistemul de referinta e altul, si de aici toate aceste diferente de gandire/de trait.

      00
  9. Mai nasol e cand detii o casa monument istoric iar statul roman nu îți permite sa ii pui termopane sau sa folosesti alte materiale decat cele originale.

    00
  10. Sunt mai mult aspecte la subiectul asta:
    – Noua ne place 23-24 de grade fata de 19-20 cate sunt prin casele din vest.
    – Noua ne place parchetul in timp ce lor le place gresia
    – Izolatia in mojoritatea caselor din vest, este izolatia care se punea prin anii 80-90 (nu vorbesc de contructiile noi)

    La primul tau alineat, este perfect adevarat, dar exista si un cost. Majoritatea caselor au apa calda + caldura inclusa intr-o taxa luna de aproximativ 100-130 euro. Faza e…ca platesti 12 luni aceasta taxa.

    00
    • Comentariu cu 0 logica, scuze. Te invit sa stai iarna intr-o casa full gresie si dupa in una full parchet. Sa ne spui dupa unde ti-au degerat picioarele. Si 24 grade in casa? Unde? La becali poate.

      00
    • Aseara, 24.5 grade in bloc comunist dar termoizolat, calorifere oprite.

      Parerea mea e ca gresia peste tot functioneaza cu incalzire in pardoseala, in caz contrar si eu cred ca e putin incomod iarna – eu am parchet in camere si gresie in rest.

      00
    • – Noua ne place parchetul in timp ce lor le place gresia

      is curios cine sunt „lor” astia. Ca nu suedejii

      00
  11. Sefu noi nu respectam normele de suprafata din legea locuintei si tu vorbesti de izolatie. Dracu avem apartamente de 3 camere in 60 de metri patrati cu balcon si fara spatii de depozitare, tu chiar crezi ca izolatia este de cea mai buna calitate?!
    Problema in Romania nu este ca nu ar fi legi ci faptul ca nimeni nu se asigura ca acestea sunt aplicate/respectate. Daca tu vrei sa-ti construiesti casa foarte este aplicabil ceea ce tu propui. Singura problema este ca izolatia costa si trebuie sa-ti permiti. Dezvoltatorii stiu asta si cum toata lumea s-a obisnuit cu un anumit profit nimeni nu vrea sa dea inapoi.

    00
    • da, ok, e valid ce zici tu.
      dar să zicem că ești tu, pe persoană fizică, la casa ta. tu vrei să faci să fie bine? sau tot așa, cu scurtături?

    • Locuiesc cu chirie intr-un apartament vai mama lui, mic si inghesuit, residence aproape porumb, bloc construcție 2012. La vremea de azi, nu e nevoie sa pornim centrala pe timpul zilei. Consum mediu 3 mc/zi. Nu stiu cate grade sunt ca nu avem termostat, pornim dupa cum ne simtim confortabil. Mie nu imi place la peste 23 grade iarna.
      Cumva au reușit sa izoleze bine blocul, asta era concluzia. Zona Brașov.
      Iar legat de case constuite de proprietar, am vazut multe proiecte cu izolația in fundație de doar 5 cm, doar pe orizontala. Frigul vine si din pamant, iar omul se bazeaza pe proiect ca de unde sa stie mai bine? La fel am observat lipsa izolație in jurul ferestrelor, unde se întâmplă transfer termic…

      00
  12. Până acum existau facilități la credite ptr construcție ori renovări (erau credite speciale) care depindea de norma de izolare atinsă. Uite ce zice wiki: https://en.m.wikipedia.org/wiki/KfW, vezi housing (versiunea germană este ok, asta în engleză merge).

    00
  13. Am locuit anul trecut în una din tarile baltice iar pe timp de iarna cât am avut -30*C nici nu era nevoie sa pornesc caloriferul pentru ca aveam cam 22*C in apartament iar utilitățile veneau cam 60 de euro pe luna. Mare avantaj sa stai într-un bloc eficient energetic indiferent de vremea de afara.

    00
  14. Deci in tara in care lumea viseaza castigul imediat, voteaza politicienii care promit bani a doua zi dupa ce sunt investiti si se bucura la o galeata cu orez, vrei ca aceiasi oameni sa bage niste multi bani pentru a-i recupera in urmatorii 30 ani.

    Ei bine, daca am avea oameni din astia prin tara, suficienti de multi, poate am avea votati si politicieni cu planuri si viziune pe zeci de ani, care ar lucra azi pentru a vedea rezultatele nu doar pe termen scurt.

    00
  15. Teoretic si la noi exista certificatul / clasa energetica…

    Stie cineva de ce majoritatea „blocurilor noi” nu respecta legea suprafetelor minimale ( Lege 114/1996 ) ?

    De exemplu nu stiu cand am vazut ultima „oferta” de ap 2 cam cu 81 mp construiti?!

    In schimb am vazut enorm de multe ap 2 cam cu 60+ mpc la 50 mpu…

    00
    • Pentru ca „Casa Verde”. Cacofonie intentionata. Constructorii trebuie sa se incadreze intr-un anumit buget, iar 2 cam 80mp nu se incadreaza acolo. Asa ca de ce nu, pe etaj poti face 5-6 apartamente de 2 cam in loc de 4 apartamente…

      00
    • Arthur,

      Ma intrebam daca si tehnica de constructie a evoluat sau… daca e vreo „scuza tehnica”. Concret daca in 1996 peretele X trebuia sa aiba minim 30cm grosime si nu stiu ce compozitie… iar acum „se tolereaza” sa aiba 10cm grosime de exemplu.

      Majoritatea ap 2 cam pe care le-am vazut aveau undeva la 60/65 mpc cand pe lege zice ca trebuie sa fie 81 mpc.

      De cele mai multe ori „artificiile” sunt prin „open space living” si printr-o compartimentare proasta ( fara geam la baie / bucatarie )… totusi de la 81 mpc pana la 60 / 65 mpc… unde dispare restul asta de mpc?

      00
    • Majoritatea o respecta! Nu mai vorbiti prostii. Militari Rezidence si Popesti leordeni nu e majoritatea. Legea nu are foarte multe limitari de aceea zic. Living minim 18, dormitor minim 12, total doua camere minim 51 utili. Baia una de minim 4.5, aici este o chestie care se respecta mai rar iar problema zic eu ca este la primariile care aproba chestia asta, iar justiifacare este ca se prevede locul de masina de spalat rufe in alta parte.
      Dar trebuie sa intelegeti ca legea nu obliga bucataria separata de living asa ca ai livingul de 18 in care e si bucataria, in care poti bifa si ca ai loc de luat masa iar aia 18mp sunt masurati cu tot cu holul de la intrare intre hol si living nefiind usa sau accesul facandu-se direct in living. Un alt aspect este diferanta intre suprafata la rosu si cea la gata si intre promisiunea de vanzare si ce primesti la final, legea permitand in ambele cazuri o abatere de 5%, iar romaneste facata fiind legea, nu spune ca nu le poti aduna aceste abateri.
      Concluzie: 51 utili sunt in lege nu mai mult, si multe apartamente cu 2 camere au aceasta suprafata. Fata de ce vad prin tarile vestice nu este rau, o mai mare problema este numarul de persoane care folosesc aceste 2 camere.
      Concluzie2: Nu cred ca o sa se schimbe prea mult, economic si social e mai ok sa ai camere mai mici, apartamentul e mai ieftin la cumparare, mobila e mai putina si cum nu ai chef sa stai prea mult in cutia aia de chibrituri iesi mai mult in oras sau o iei spre munte in week-end deci economia prospera.

      00
  16. Daca nu chiar mai mult de 50 de ani, in conditiile in care intr-un Altbau din 1907 un calorifer din fonta cu 18 elementi incalzeste fara probleme 30 de metri patrati, fara termopane, locuinta avand 4 metri inaltime pana la tavan. Fara probleme insemnand 22-23 de grade in casa iarna.

    00
    • Problema este de cata caldura cedeaza o locuinta catre exterior, ca in pula mea cu un calorifer de fonta de 40,000 de elementi incalzesti si un stadion in aer liber iarna. Asta nu inseamna ca e ok.

      00
    • Probabil pierde mai puțină căldură decât cladirile de locuințe din 1907 din, să zicem, București, nu? Asta era ideea, dpdv strict al consumatorului care plătește facturile și se așteaptă să primească la schimb ce plătește, nu câți elemenți are caloriferul.

      00
  17. Faptul ca platesti vara/iarna aceeasi suma pentru electricitate/caldura nu are legatura cu performanta energetica a unei case, si doar cu faptul ca se plateste o medie lunara, iar anual se face o regularizare.
    Tot legat de izolare/performanta energetica, nu uita ca in vestul europei temperatura in case este in jur de 19 grade versus 22 media in est (Romania, Rusia, etc), si nu uita ca variatiile de temperatura (vara/iarna) sunt mult mai mari in Romania (vara ai ff cald, iarna fff frig), si in vest sunt o groaza de case fff prost izolate, ferestre lemn vechi, etc…

    00
    • +1

      De curand am citit ca modificarea cu 1 grad in jos pe temostat echivaleaza cu o economie de cca 20% la centrala.

      Si da, cand s-a nascut fii-mea, recomandarea moasei a fost 18grade in camera noaptea, nu infofolit, etc.
      Au venit bunicii din Ro, a inceput jalea: Vai, mama, dar cum sa tii copilu’ in asa frig, imi ingheata mie mainile, […], de ce e asa frig in casa, fa mai cald, ca inghetam aici (era deja pe 21 de grade ziua, noi obisnuiti de ceva timp – iar noaptea dormim mult mai bine pe la 17 – 18 grade)

      Au zis ca suntem zgarciti ca stam in frig, la ei e 23-24 de grade, „boierie” vorba lu’ al batran. Cand incerci sa le spui ca lumea s-a mai schimbat, ca au mai cercetat unii cate ceva, ca au aparut informatii noi, se blocheaza si o baga pe aia cu „v-a prostit Vestul si pe voi!” nu mai stiti cum era cand erati copii, etc
      Cah!

      00
  18. Cum ar fi dacă statul ar adauga în programul cu fotovoltaice și decontarea izolării caselor, blocurilor, montării de centrale in condensare, pompe de căldură?

    00
    • A avut ceva de genul asta in programe mai vechi – se pot vedea toate pe site-ul AFM.

      Dupa nebunia cu fotovoltaice ar merge sa activeze din nou programul cu pompe de caldura ca se leaga.

      00
  19. 1200 mc gaz = 80 usd in filmulet
    la noi de 10 ori mai scump…

    00
  20. Trebuie sa imi explice cineva caramida aia cu vata bazaltica. Adica aerul e cel mai bun izolator (in afara vidului). De ce ai umple aerul ala perfect izolator cu ceva care e gandit sa tina aer in el?

    00
  21. Nu am un cunoscut mutat in bloc nou sa nu fie deranjat cand trage vecinu un partz. De la alea ieftine din periferie pana la „exclusive”. Intrare cu marmura, dar structura de rigips. Despre ce vorbim?!

    00
  22. Eu nu inteleg bravado-ul asta cu care sta in mai mare frig iarna.
    Eu stau cu centrala pe 23 in timpul zilei, cu pantaloni lungi, sosete de lana tricou si hanorac peste, de ce? Ca-s friguros si ca lucrez ore intregi la laptop. Noaptea e la 21, ca-mi place sa dorm lejer si fara plapumi groase.
    Daca ma apuc sa gatesc sau sa fac curat mor de cald in tricou la 22.
    Pe langa astea mai conteaza si daca ai sau nu vecini sub tine si cat de buna e izolatia in podea. Ia incercati sa stati intr-o camera la 23 de grade dar podeaua sa fie rece, sa vedeti ce bine e.
    In rest, in Copenhaga in Noiembrie stateam in short si tricou in casa. La birou erau 24 de grade fara termostat. Terminati cu balivernele alea ca vesticii stau la 19 grade.

    00
  23. Nu stiu ce au facut britanicii in Berlin acum 60 de ani in materie de izolare pentru ca la ei acasa nu au fost in stare. Majoritatea caselor construite pana in prin 2000-2005 se confrunta cu igrasie, mucegai, frig sau caldura de lesini vara.
    https://assets.publishing.service.gov.uk/government/uploads/system/uploads/attachment_data/file/970064/Detailed_Release_-_HEE_stats_18_Mar_2021_FINAL.pdf

    Cred ca singurii din Europa care au aplicat izolarea cu succes sunt tarile scandinave.

    00
  24. Nu mai vine o data vara ?

    00
  25. Daca se izoleaza casele or sa scada facturile la electricitate/ gaz si o sa planga aia de la eon ca nu mai fac profit.

    00
  26. Bai, in Suedia e ciudat. Ca nu prea imi dau seama care plm e faza cu izolatia. Vorbesc de apartamente.
    Am geamuri cu tocarie de lemn. ce termopane ce plm? Bine, nu bate vantu prin ele, au fost facute de la inceput ok, au 5 ani :D. Am niste amarate de calorifere, de poti sa stai cu picioarele pe ele (in Ro erau momente in care caloriferele duduiau).
    Temperatura constanta? 21-22.
    Fac ei ceva bine…

    00
    • Pai: tamplaria de lemn, daca chiar e lemn, e chiar „lucs” si nu exclude termopanul – geamul, sticla in sine, aia e termopanul, nu rama. Caloriferele care nu frig sunt normale la centralele moderne exploatate corect, care nu trebuie date la maxim ca sa nu mai functioneze in condensatie.

      >>Fac ei ceva bine
      Izolatia, inclusiv ferestrele alea de lemn ;P
      Si ca idee, va rog sa ma contraziceti daca e, pa anglea si irlandea casele au zidurile duble, caramida si blocuri/boltari cu spatiu intre ele, umplut cu izolatie, de ce nu se face asta si in romania, ma ales cu atatia mesteri care tot fac zona asta?

      00
    • e cacat de sticla ma. NU are camere si alte prostii. Geamurile is chiar reci, la mine in birou uneori e rece, din cauza geamurilor.
      si peretii nu-s dublii, si pe afara, pe post de izolatie au ceva lemn-ish

      00
    • Man, nu cred pana nu vad. Adica e o singura foaie de geam, gen iarna la sub -10 ai deja gheata pe interior si in rest condens?

      00
  27. Am citit „vase eficiente termic” și mă gândeam ce pzm l-a apucat pe Vali cu „le creuzet”?!
    Mă duc să dorm.

    00
  28. In Belgia și Olanda norma la căldură e 17-18 grade noaptea și 18-19 grade ziua, insa deoarece clima e foarte umeda temperatura resimțită e cam cu 1-2 grade mai ridicată decât la noi.

    00
  29. Am facut de curand o casa de aproximativ 200mp la standard pasiv… si pot spune ca este greu la momentul actual sa faci asta din mai multe considerente:

    1) Minim 80-100k de euro bagati in plus fata de costurile unei case normale executata corect.
    2) Trebuie facuta conformarea energetica inca din proiect… e greu sa repari dupa daca nu ai previzionat de la inceput.
    3) Nu exista expertiza in executie, trebuie sa inveti tu de la putinii experti din domeniu ca sa stii ce sa ceri meseriasilor… implicit iti trebuie o disponibilitate de timp considerabila pe perioada constructiei
    4) Arhitectura trebuie sa fie relativ simpla… cu cat o complici cu atat iti complici existenta la conformarea energetica.

    Elemente caracteristice ale unei case pasive in Romania:

    – Izolatie: 20cm XPS pereti fundatie, 30cm vata bazaltica pereti, 40-60cm vata acoperis. Se poate inlocui vata bazaltica de pe pereti cu 20 cm EPS 100 grafitat si izolatia din acoperis se poate face si cu spuma poliuretanica sau celuloza… fiecare material avand avantajele si dezavantajele sale
    – Sute de metri de banda de etansare, folii de etansare, masticuri de etansare, etc.
    – Tamplarie si geamuri la standard de casa pasiva Lambda 10kw.

    Scopul final… confort sporit, amprenta de carbon mai mica, costuri minime sau chiar 0 dupa intrarea in vigoare a compensarii 1:1 pentru energia injectata in retea din sistemul PV… Banii investiti se vor recupera in max 20 de ani, iar batranetile vor fi mai linistite din punct de vedere al cheltuielilor de intretinere.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Top articole

7 zile