Salut,
Am observat un lucru interesant la metrou. Sunt foarte multe persoane care au cartele demagnetizate. Din ce in ce mai multe. Ar fi un subiect interesant de articol. De ce se intampla asta atat de des? Oare au taiat de la cartele si au bagat la salariile?
Solutia lor este sa iti ofere o cartela blank (alba cu o dunga neagra). Sa zicem ca ti se demagnetizaza si aia. Cum demonstrezi ca au luat-o luna asta? Nu scrie nimic pe ea.
Sa vada acum si provincia unde se duc banii lor. Pe cartele de proasta calitate si salarii babane.
Ăia care cred că banii din provincie se duc spre București, sper că realizează că au șanse mult mai mari să stea într-un oraș ce primește de fapt de la București bani nu dă spre București.
Cu foarte puține excepții, printre care evident și Bucureștiul, orașele din România sunt subvenționate (adică primesc mai mult decât produc, ca să fie pe înțelesul tuturor)
stai putin. deci banii pe care toata tara ii da la stat, devin ai bucurestenilor? si pe urma, din marinimia capitalei, traieste si restul tarii?
Subventia are un scop, iar ala e de ridica din saracie acele zone defavorizate.
Bucurestiul e peste nivelul UE la nivel de tari.
Restul tarii cum mici exceptii e sub nivelul UE cu mult.
apoi sa iei de la saraki sa dai la bogati asta da sistem echitabil.
Nu uita ca firmele mari au sediul in București si încasează de peste tot, faptul ca ele au sediul în București nu înseamna ca veniturile sunt ale bucureștenilor!
Asta este eroarea multora!
@adrian: exact. de fapt bucurestiul ia de la toti si tine pentru el. hoarder!
nu da la aia care merita, la cei in nevoie.
Transportul local e peste tot subventionat. Ca s-o spun pe intelesul alora ce dau minusuri si au impresia ca din cauza capitalei sunt ei saraci, daca nu merge metroul in Bucuresti, nu se mai produc bani ca sa se scoata majoritatea celorlalte orase din saracie (ma rog, sa le sustina dezvoltarea, cum frumos se spune)
Apoi, pentru cei ce stau prost cu matematica, in Bucuresti se produce mult si pentru ca sunt multi dar si pentru ca aia multi castiga mai bine decat restul ce sunt putini si cu salarii mai mici.
Deci s-o lasam mai incet cu curentul asta ca nefericirea vine de la Bucuresti. Daca era asa trebuia sa ramana Cluj, Timisoara, Iasi si Bucuresti si eventual la breloc Brasov, Sibiu, Arad si Oradea. Ca restul sunt niste intretinuti
Si acum sa vina minusurile la mine de la toti ca se plang ca iPhone e scump si conduc dieselare ca sunt bune la consum
Banii ajung intr-un singur log (in bugetul general), de unde sunt repartizati in functie de nevoi.
Unele zone (orasele mari, in general) trimit mai multi bani spre bugetul general decat primesc inapoi.
Transilvania (în sensul larg, cu Banatul și Partium-ul incluse), cu excepția județului Sălaj e în mod constant pe pierdere: adică dă mai mulți bani la bugetul central, decât i se returnează. Și da, și HarCov dă mai mult, decât primește. Nu vă mirați.
Transilvania a beneficiat de investitii publice mai mari decat alte zone care primesc de la buget mai mult decat contribuie dar alea nu sunt puse la calcul din cate vad. Si asta a contribuit la cresterea economica mai accelerata fata de celelalte zone.
@Zsolt: eu cred ca vorbesti prostii. dar poate sunt si eu in eroare. ai un argument tip link la un document oficial sau e doar #oparerepanet
Typo in titlu
„Din ce în ce mai multe”. A făcut autorul un sondaj.
„Ar fi un subiect interesant de articol”. Nu.
„S-a tăiat de la cartele și s-a băgat la salarii”. Corporatist detected.
„Să vadă și provincia unde se duc banii lor”. Clujean/orădean frustrat detected.
Descălțați-vă când intrați în București.
Frustrat detected. Și sunt din București.
Era bine daca eram oradean. Mi-am ratat sansa sa fiu corporarist. :p
Sondaj n-am facut. M-a ajutat tipa/tipul de la ghereta cand mi-a aratat teancul de cartele demagnetizate.
Diavolul sta in detalii. Azi o cartela, maine o sina si tot asa.
Șină demagnetizată? Pari aitist după vorbă.
Am stat la un hotel care avea acces cu card magnetic. Puneam cardul in buzunarul husei de telefon. Prima seară- demagnetizat. Am mers la recepție, am luat altul și ghici unde l-am ținut… Da. Până sus era demagnetizat. Totuși, cardul bancar n-a avut nimic
mai folosesti banda magnetica de la cardul bancar? sau de unde stii ca nu s-a demagnetizat?
Când ai folosit ultima dată banda magnetică a cardului bancar? Pentru că acum toată lumea (în afară de US) folosește chip-ul, nu mai contează banda magnetică (dacă încerci să folosești banda magnetică te refuză majoritatea POS-urilor, îți zic să bagi chip-ul).
@ Lucifer
ATM-ul foloseste banda magnetica impreuna cu chipul – pentru „double check”
@notnowm25 da banda magnetica de cui magnetizat si vezi de poti scoate bani de la ATM. cred ca prin congo mai conteaza banda. Dar na, poate lucrezi la CEC si acolo iti trebuie carnetul de cecuri ptr Dacie. Banda magnetica a fost hackerita acu vreo 15 ani de o puneau de pe cartela de metrou, daca imi zici banca la care banda magnetica inca conteaza ma duc sa le arat curu in geam la sucursala
@lucifer
trage cu un cui peste banda magnetica si baga-l in ATM
Atunci de ce mama fintech-ul 100% digital Revolut inca are banda magnetica pe card?
Banda magnetică încă oferă detalii de pe card, autentificarea se face cu chip. Și pin
Care e client BT și juridic, poate a văzut RCD ul iar persoanele fizice stiu ce e APT ul (fostul facturel) unde mai nou (de anul trecut) poți să te autentifici cu contactless pe care mulți îl consideră mai unsafe. Oricum ar fi, PIN tot îți trebuie.
Banda dă numărul cardului. Nu și CVV ul.
De aia nu sunt marcaje in Bucuresti, ca umbla oamenii desculti si sa nu se murdareasca pe picioare?
Pentru ca 4 ani de firea. Au furat TOT.
Bine, nici Nicu n-a gasit vopsea …
sa vezi asfaltul cat e de spart – nu mai zic de Nicu ca el e cu țevile.
le pasă si ăstora de noi cum imi pasă mie de diagrama fier carbon.
bine ca a iesit din peisaj mimoza de vv. altul care murea de grija noastră.
Sigur nu ai trecut cu cartela pe lângă ambulanta neagra?
Pana si stb-ul are carduri tip „contacless” din prin 2004-2005, astia inca au cartele din hartie, daca te ploua si ai cartela printr-un buzunar exterior s-a dus pa.
Este vorba de efectul pandemiei, circulația este mult redusă. Eu am o cartelă cu 10 călătorii de anul trecut care va expira (da, cartelele astea și expiră, nu înțeleg de ce, nu e mâncare perisabilă sau prezervativ)
Oricum nu văd o mare problema, cumperi alta. Dacă te referi.la cartelă abonament, nu se demagnetizeaza într-o lună dacă ai puțin grija
Cartela de metrou e cu validare pe server. Fusese o stire ca serverele erau din generația Pentium 2-3. Ca sa nu țină baza de date prea mult, la 6 luni expiră cartela….
În aproape 20 de ani de București nu mi s-a întâmplat asta niciodată.
Cred că mi s-a întâmplat cu cardul de stb, mi s-a spus să nu-l țin lângă telefon.
Culmea cardul stb e cu cip nfc, nu are nimic magnetic si nu are cum sa se demagnetizeze. Daca il indoi prea mult poți sa il strici in schimb.
Cartele d-astea de se demagnetizau de la receptie pana la usile de acces avea Copos pe la hotelurile lui acum 15-20 ani.
Ce bine ca la mine in sat n-am metrou. O problema in minus
Nu s-a mentionat pana acum UTI. O voi face eu: pentru ca UTI.
2 posibile explicatii: iphone 12 are acum un magnet mare pe spate si acolo isi iti oamenii cartela; sau oamenii tin cartela intr-un money clip sau portfofel cu magnet.
Curios, inca nu a facut nimeni, pana acum, corelarea cu procentul din ce in ce mai mare de persoane vaccinate in Bucuresti.
Asta mă întrebam și eu, de ce pot face filtre din cartela de 2 călătorii și nu pot face dintr-un abonament.
Pentru ca abonamentul are plastic. E un fel de double-check pentru neinitiati.
5G sigur
1. cartele demagnetizate
2. ceea ce s a intamplat cu fata impinsa la metrou la Dristor se poate intampla oricand
3. am dat afara din statie personal oameni care cereau bani pentru nu-stiu-ce SRL din Constanta. Am intrebat pe cei care le-au dat bani de ce le-au dat bani, au ridicat din umeri. Am facut treaba asta de cateva ori pana m am prins ca este aceeasi echipa care organizeaza alba-neagra la Politehnica (gura de metrou) si in fata OTP Bank, tot pe-acolo, spre AFI. Am fost cel care a facut galagie de vreo 2X si au plecat. Nu mai fac pentru ca m-au luat la ochi si nu am chef sa mananc bataie pentru popor. La un moment dat s-a luat unul de mine in metrou iar o duduie care se juca pe telefon m-a intrebat daca nu cumva este o piesa de teatru, nimeni nu spune nimic, toti sunt obedienti si curajosi in vise si in bucatarie. Aceasta echipa se ocupa si de faza cu flyere pentru modelling, o mai veche combinatie.
4. Akyle Security apartine unor oameni dubiosi de la acel partid cu ceva-n gura si de foarte multe ori sunt degeaba. Adica eu pot bate 80% dintre ei si nu m-am batut din copilarie. I-am luat din barlogul lor de cateva ori sa-si faca treaba, imi povestea unul ca era obosit, ca face ture lungi, ca vine din Ilfov. Abia se misca, avea 55+, burdihan si mers de calaret fara cal.
5. Somn usor.
Ma doare la basca de cartelele voastre si de metroul vostru.Folosesc doar Uber,pentru ca sunt claustrofob,nu am voie la metrou.