Intru pe blogul lui Vali aproape zilnic, de prin 2019 și mereu îmi amintește de ce am plecat din România.
Am crescut în anii ’90, mâncând multă pâine uscată cu unt rânced la sfârșitul lunii, în așteptarea următorului salariu al părinților. Când nu mai aveam deloc ce mânca mă trimiteau 2 zile la bunici unde mâncăm supă făcută cu gheare și gâturi de pui pe post de carne. Poate de aceea avem obsesia ospățului de sărbători și a exceselor culinare, că am îndurat multă foame și mâncare făcută din resturi atunci când eram copii.
Ai mei m-au crescut cu mult prea mult bun simț, mi-au creat iluzia că dacă voi învăța bine voi avea un viitor strălucit.
Am terminat facultatea de medicină veterinară, mergeam în fiecare zi la practica la un cabinet veterinar fiindcă în facultate învățam de toate și nimic. Am pus o singură branulă în toți cei 6 ani de facultate, atât de hands-on e sistemul de învățământ. Mi se preda din cărți bătute la mașină în anii ’60 și era bătaie pe ele la bibliotecă ca să putem să ni le copiem și să avem din ce învăța. Cărțile noi aveau același conținut ca cele din anii ’80-’90, doar autorii de pe copertă erau diferiți, în funcție de cine era pe val la disciplina respectivă. De profesorii care se credeau dumnezei pe pământ, care ne umileau și ne țineau pe la uși de dimineața până seara când eram în sesiune nici nu vreau să-mi amintesc.
Având ani de practică în spate în care am învățat să operez, să fac ecografii, sã pun un diagnostic corect, m-am angajat rapid la un cabinet.
Aveam salariul minim pe economie, realizasem că dacă eram femeie de serviciu aș fi câștigat mai bine. Banii îi făceam mergând noaptea sau în weekend la cabinet tratând urgențele, angajatorul spunându-mi că dacă sunt dispusă să fac asta pot păstra banii încasați ca taxă de urgență (80 de lei în 2016). Și bineînțeles că ajunsesem să lucrez zi și noapte, că așa o văzusem și pe mama mea făcând. Lucra mereu peste program la corporație, până când a făcut burnout. După ce s-a întors din concediul medical au dat-o afară ca pe o măsea stricată, pe motiv că se restructurează organigrama (pe ea și încă câteva colege care aveau peste 50 de ani).
Fiind eu cea care trebuia să mă întrețin atât pe mine cât și pe mama, am închis ochii la banii la negru. Aveam noroc că nu stăteam în chirie, dacă ar fi trebuit să plătesc și chirie în silicon valley-ul lui Boc, ar fi fost nasol de tot. Mai avea mama și niște bani puși deoparte, dar mi-am promis că voi face orice îmi stă în putință să nu intrăm în ei.
Am plecat în străinătate la lucru, ajunsesem să câștig într-o zi cât făceam într-o lună în România.
Am plecat cu 2 trolere în care aveam cărți și haine, iar acum am economii care sa-mi permită să stau degeaba vreo 2-3 ani. Asta după 3 ani de muncă în UK. Dacă rămâneam în România probabil că mâncam unt rânced și ce mai scuturam de prin frigider în ultimele zile până la salariu.
Aici am descoperit că instituțiile respectă cetățenii, programările, nu trebuie să mergi cu 10 dosare cu șină la ghișeu, e în regulă să completezi un formular online.
Când am fost să nasc nu am dat șpagă ca să fiu sigură că nu mă coase ca pe un sac de cartofi după cezariană, am stat singură într-un salon în care aveam toaletă cu hârtie igienică, șampon, săpun, produse de igienă personală (în Romania când am spus că nu este săpun și hârtie igienică la toaleta din spital m-au întrebat unde mă cred). Venea moașa să mă verifice din oră în oră, venea de fiecare dată când apăsăm pe un buton să mă ajute sa alăptez sau sa merg la toaletă. Dimineața ți se aducea un meniu din care să-ți alegi ce vrei sa mănânci. Condiții de Regina Maria la un spital de stat.
Am crezut că am scăpat de birocrația din Romania. Am început să înjur ca ultima mahalagioaică când am văzut pe site-ul consulatului că primul slot liber pentru a ne programa sa facem certificatul de naștere românesc al copilului era peste 6 luni. Plus încă o lună și jumătate să fie eliberat. La fel și cu pașaportul. Că tot era foarte interesat Rareș Bogdan ce ar putea face ca să îmbunătățească serviciile consulare. Nu trebuie decât să citească recenziile de pe Google sau să intre pe site să-și facă o programare. Programările nu se respectă, intră fiecare la grămadă cum îi e norocul. Umilința pe care o încasezi de fiecare dată când trebuie să ai de lucru cu instituțiile publice românești te face să-ți piară dorul de casă.
Citisem undeva despre diaspora care e cel mai mare investitor în economia românească. Am susținut economia românească trimițând bani acasă pentru operația mamei la privat, după ce a avut parte de un malpraxis aproape letal la un spital de stat din Cluj-Napoca (mare centru universitar). Îi mai trimit bani să meargă în vacanțe, să meargă în oraș cu prietenele sau la concerte, fiindcă prețurile din Cluj sunt aliniate la salariile celor din IT, pensionarii și cei cu joburi normale să moară de foame. Și să stea acasă, să nu cumva să strice imaginea orașului de 5 stele.
Concluzia mea e că România scoate generație de sacrificiu după generație de sacrificiu. Până nu vom sacrifica o dată pentru totdeauna corupția, tupeul jegos, șpaga, munca la negru, hoția, salariile minime care nu te lasă să duci o viață normală, nu vom face decât să creștem și noi o altă generație de sacrificiu.
Celor tineri la început de drum le recomand călduros să plece când au ocazia. Vor avea timp mai târziu să se hotărască dacă se mai întorc. Dacă rămân să lupte vor ajunge la 45 de ani frustrați, ranchiunoși, cu regretul că au rămas captivi într-un sistem în care ești predispus eșecului dacă ești un om bun, cu principii și valori sănătoase.
Și când ne întoarcem din străinătate vom avea grijă să nu mai fie de domeniul SF-ului să găsești săpun și hârtie igienică în toaletele spitalelor din România.
„Dacă rămân să lupte vor ajunge la 45 de ani frustrați, ranchiunoși”
Pai vad ca si daca pleci ajungi la fel.
hahahaha, tare asta!
A vrut să zică „Dacă rămân să lupte vor ajunge la 45 de ani frustrați, ranchiunoși și săraci”
Dacă pleci ești doar frustrat și ranchiunos, dar cu economii.
cred ca aia e frustrarea si dezamagirea pe care o simtim si noi dupa ce am ramas aici, peneleusereplm la conducere, stat in frig si luat pulane de la dragnea in piata si tot asa.
Ea os a simta acea dezamagire, fiica ei nu, ca ea nu os a stie ce e romania.
Asa se rupe lantu.
Care sunt conditiile sa ajungi GUEST_AUTHOR pe acest Blog?
Eu nu beau nu fumez….
Să nu scrie „misogin speriat de tampoane” lângă numele tău, probabil.
@sillicon_v – diferenta este ca unii sunt frustrati si ranchiunosi cand se gandesc la trecut si altii cand se gandesc la ziua ce urmeaza.
Da, aia nu inteleg nici eu, incrancenarea celor care au plecat. ce sens mai are sa te consumi? ai plecat sa scapi de rahaturile despre care ai vorbit, de ce naiba tot la ele iti sta gandul? Lasa-le in frantz si bucura-te de viata pe care o ai.
Eu am un pic peste 45, a fost grea viata noastra in Romania, in special in minunatul deceniu 2000-2010 cand economia era vraiste, nu era de munca, venituri ridicole, si noi tineri cu un copil mic de crescut. Nu am plecat din RO dintr-o varietate de motive, dar probabil din cauza ca nu ne-am dorit suficient/nu ne-am vazut facand asta. Viata e muuult mai usoara acum in RO (pt noi personal, nu prezum sa vb in numele altora). Dar, oricum ar fi fost si oricum e acum, parca n-am simtit niciodata genul de frustrare pe care il vad la multi oameni ce au emigrat si care vorbesc despre RO. Poate ca tine si de personalitatea fiecaruia, si de multi alti factori, dar nu poate fi sanatos.
Dincolo de asta, ar fi ridicol sa nu vedem cat de mult a crescut standardul de viata din RO, in ultimele 2 decenii. E greu cateodata sa privim cu detasare, pt ca sunt asa de multe chestii de facut inca, mediul politic e mizerabil, exista inegalitate, dar totusi… E bine sa ne mai detasam de probeleme de zi cu zi si sa vedem si tabloul general
@Deea Oamenii, deși plecați, sunt încă consumați de toate lucrurile care se întâmplă în România pentru că 90% dintre ei își doresc să se întoarcă. Este o chestie specifică românilor: chemarea pământului (aproape sarcasm)
Pe mine ma afecteaza extrem de multe lucruri chiar daca am plecat. A murit tata in ianuarie la inceput de an. Suntem pe 1 Februarie deja si nu am mai terminat cu actele. Succesiunea o sa imi spuneti ca nu era obligatorie ca putem sa renunt la mostenire. Daca renuntam eu in favoarea mamei,conform legii minunate, se ridicau alti mostenitori (surori,frati) si mama ramanea fara casa daca ei isi cereau drepturile si ea trebuia sa vanda casa sa le dea lor partea (eu fiind singurul copil asa e legea). Explicati voi cum nu ma afecteaza ca eu imi iau concediu cu neplata, ca vin atatea ore cu avionul, ca trebuie o gramada de hartii si cadastre si bani si bani si bani. Daca intarzii cu succesiunea si trec 2 ani vrea si statul 1% din proprietate si tot trebuie sa accept mostenirea si sa fac actele.Imi pare rau ca mesajul meu suna dur sunt extrem de nervoasa si satula insa eu am lasat Romania in pace de mult. Eu!!! Romania pe mine in niciun caz nu ma mai lasa in pace cat timp am parinti aici.
Incrâncenarea și frustrările vin din faptul că ți-ai dorit și ai încercat din răsputeri să reușești în Romania. Am ieșit la vot de fiecare dată, am înghețat la proteste în fiecare seară când Dragnea se comporta cu România ca și cum ar fi pe moșia personală. Momentul in care m-am decis că nu mai are rost sa lupt pentru România a fost 10 august. Mi-am dat seama că nu mai pot înghiți ce au înghițit ai mei la revoluție sau alți tineri că mine la mineriade. Am realizat că nu o sa-mi ridice nimeni statuie dacă rămân sa lupt pentru România. Cred că mă voi putea detașa când se vor duce pe lumea cealaltă mama și socrii, ultimele rădăcini care ne mai leagă de România. Atunci voi reuși să privesc doar in față și nu mă voi mai uita in urmă atât de des. Am încercat să îi aducem aici, sa ne fie aproape, dar nu vor. Și e de înțeles, e greu la 60 de ani sa învețe o limbă, sa se acomodeze cu un stil de viață diferit. Vad la mine cat e greu să ștergi cu buretele 27 de ani trăiți într-o țară, amintiri, prietenii, oameni, străzi și locuri dragi. Mi-aș fi dorit să muncesc în Romania, să am un venit decent, sa nu fie nevoie să mă bazez pe soțul meu când vreau să îmi cumpăr o carte de specialitate, să îmi cumpăr haine sau un parfum sau să merg într-o vacanță. Toate astea suna a lux când câștigi cât să-ți acoperi cheltuielile de zi cu zi, nu includem aici chiria din Cluj-Napoca sau din alte orașe din țară unde poți lucra că medic veterinar de animale de companie. Și nu mi se părea corect și normal să trăiesc de pe o zi pe alta după ani de facultate in care am învățat volume întregi ( pentru fiecare examen aveam minim 200 de pagini de învățat, aveam 10 examene cel puțin pe an, timp de 6 ani). Nu suntem cu nimic mai speciali ca alții, e exact povestea altor sute de mii de români și nu am plecat din țară fără a lupta înainte să schimbăm ceva.
Tot ce îmi doresc acum e sa ii ofer un mediu echilibrat copilului meu, sa nu rabde foame, sa nu ii fie frica sa meargă la școală, la doctor, sa nu simtă zilnic umilință, sa nu facă parte din alta generație de sacrificiu.
Ca nu stau sau a stau in romania, ma doar fix in paispe. Frustrarea e ultimul sentiment care il pot avea legst de romania. Da sunt dezamagit de um merge treaba si mie-e cam scarba de politicieni, gabori etc, dar frustrare? Haha, pentru ce? Ca nu suntem in stare sa schimbam nimic? Am trecut demult la indiferenta si miserupism la aproape tot ce se intampla in tara noastra.
@Mioara Ai dreptate. E aiurea sa iti ceara statul taxa pe mostenire de 1% daca nu o faci in 2 ani. Nu e ca in tarile civilizate unde e 30%, indiferent cand o faci.
Daca ar fi fost ca in alta tara era 30% nu 50% la alti mostenitori corect? Nu taxa e problema -problema e ca desi platesti taxa taxelor nu poti ceda prin procura partea ta altei persoane. Va urez succes daca vreodata ajungeti la notari.
Daca taxele erau 30% evident ca as fi procedat diferit cu fiind intr-un sistem tax free (nu locuiesc la Londra cu taxe de 40%pe mostenire si nu ma compar cu alte tari pentru ca si de asta nu am ales tarile respective).
@Guest author: OK dar intelegi ca si noi am trecut/trecem prin aceleasi chestii, si, pe deasupra, traim aici. De ce oamenii plecati in alta parte is mai incrancenati decat aia care traiesc aici? aia ma intrebam. zicea cineva mai sus de o succesiune si de acte, etc. Alea probabil presupun hartogarie si taxe muuult mai mari decat in RO cam pste tot in lumea ocidentala. Da romanu emigrat in tara X se da cu curu’ de pamant ca e greu de facut succesiunea in RO (in acelasi timp probabil nu are nici cea mai vaga idee despre ce inseamna o succesiune in tara in care s-a mutat. S-ar prea putea sa fie cel putin la fel de complicat sid e scump ca in RO)
Din nou: sunt intr-un sistem tax free (!!!). Nu am ales Europa sau America si cred totusi ca nu exista asa ceva nicaieri la taxe si impozite de exemplu. De ce sunt(em) incrancenati? Pentru ca daca ai x,y,z problema nu iti poti lua concediu mereu 2luni ca atat dureaza actele. Pentru ca nu se doreste mai simplu chiar si in schimbul unei taxe. Da e vina mea ca nu am mutat-o pe mama cu mine insa parintii sunt dificil de inteles (ei vor aici, nu doresc sa se mute etc). Asta e tot. Nu e nici macar despre taxe. E despre un sistem greoi. Urat. (PS: la cereri nu am vazut nici un exemplu lipit de vreun geam te descurci si la Anaf si peste tot). E Mai usor cand esti pe loc decat la fiecare problema Sa vii 2luni. Asta e …alegeri. Ce bine ca am plecat.
@Mioara, da, te înțeleg oarecum. Dar totuși e succesiune, o faci in general odată/de două ori în viață. Și e o chestie importantă, nu e că și cum nu trebuie luate precauții, cum ar fi să fie ușor, așa, zici eu îs moștenitor, și aia e? Cam cate abuzuri și ilegalități ar fi? Am făcut și eu succesiune, nu mi s-a părut mare lucru, dar nah, eram aici la fața locului. Cred că oriunde in lumea civilizată sa iau precauții din astea când e vorba de moștenire, succesiune, etc. Adică nu mi se pare că asta e marea problema a României, evident e inconfortabil pt tine, poate ai nimerit și un notar nepriceput.
@Mioara, am facut si noi succesiunea dupa tata, n-a fost deloc dificil. Probabil ca nu aveati toate hartiile in ordine, nu aveati cartea funciara la apartament – de aia zici de cadastru. Astea se rezolva dinainte sau, daca nu, iti asumi ca va dura un timp.
Zici ca nu poti ceda prin procura partea ta… Mioara, cum sa cedezi ceva ce nu ai? Tb sa faci succesiunea, sa ti se stabileasca dreptul si apoi il poti ceda oricui.
Imi pare rau c-ai suferit de foame. Si ai mei au avut venituri f modeste, totusi de foame nu am rabdat niciodata.
Bafta in noua ta tara!
* Pai gata, s-a rezolvat cu coruptia! Nu spunea una dintre stirile zilei ca ne-au luat ungurii locul 1???
Cam aici e problema, nimeni nu pune punctul pe I. Da, e un text bun, dar ce nu se spune acolo – marea coruptie. La noi te omoara de fapt mica coruptie, faptul ca oricine din tara asta vrea o spaga, portarul institutiei, politistul rutier, asistentul, etc. Chestii care prin tarile cu apa calda sunt rezolvate. Dar nu zice nimeni nimic de marea coruptie, au si britanicii scheletele lor in dulap si nu sunt putine.
Se prezinta elegant un adevar incontestabil, dar este doar o parte, nu este tabloul complet.
Foarte mișto textul. Felicitări.
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
@Marius: Omul n-a scris nimic deplasat. Deplasată e doar comparația ”matale” cu bipolaritatea sau schizofrenia. Care sunt două chestii diferite, dar nah – a auzit toată lumea de ele așa că milităm cu ele.
@Marius, in Romania cat e untul? Undeva pe la 20 de lei? Cat e pensia? Că cele de 2000 de lei sunt considerate pensii măricele spre nesimțite. Băgăm o regula de 3 simpla și ne dă cam același procent. Nu sunt ruptă de realitate, știu cât costă untul in UK, că mă minunez zilnic cum au luat-o razna prețurile, ca tot omul. La fel cum au luat-o razna și în România.
In anii 90 untul nu era un produs de lux ca și acum, îl luau ai mei de la piața sau primeau de la lucru gratis câteva bucăți, alea care erau expirate sau cu ambalajul prea deteriorat că sa mai poată ajunge la raft.
Oricum, jos pălăria, mi-a plăcut mult diagnosticul psihiatric pus după analiza pe text. Alte diagnostice diferențiale? Poate sunt și isterica doar pentru că sunt femeie? Ți-aș rămâne datoare daca mi-ai recomanda și ce tip de terapie ar trebui sa urmez concomitent cu medicația pentru bolile enumerate. Mulțumesc anticipat.
Imi cer scuze, nu am nimic cu opinia dumitale, doar ma bagam in seama cu dom Coloja si defilam si eu asa cu termenii dumnealui
da m-a luat un pic prea in serios. nu-i nimic – multi nebuni pe net – ti se acreste cateodata, il inteleg.
Nu e niciun diagnostic, doamne-fereste, remarcam doar ca cele 2 paragrafe se cam bat cap in cap. pai ori stam si luptam ori plecam toti de mici, zic sa ne hotaram ce vrem.
Si Liviu avea acelasi texte. O fi avut omu’ dreptate, Cypress?
„In anii 90 untul nu era un produs de lux ca și acum, îl luau ai mei de la piața sau primeau de la lucru gratis câteva bucăți”
^ asta era cazulul tau fericit, pentru ai mei, oameni normali muncitori dintr-un oras de provincie afectat din plin de marea „privatizare” a industriei locale, untul era un lux. Mancam margarina si aia expirata ca era mai ieftina si in cazul asta era mai toti cunoscutii mei.
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
@alex
Deschizi discutia cu argumente ok si iti iei hate de zici ca esti pe reddit romania.
Totusi daca recitesti cu atentie textul doamnei medic veterinar, care e si mamica deci trebuie fellcitata- zic daca recitesti, o sa observi ca la cele mai multe intrebari ti-a raspuns deja. Iar tu vii si cu MULTE intrebari retorice, ceea ce nu e totdeauna un plus.
GA este Un om foarte tanar, care inca nu a dat de greu in locul in care se afla, i se pare perfect, si care isi aminteste usor toate greutatile din Romania, tara in care s-a format.
Totusi avem un om extraordinar, autorul invitat, care a facut tot ce a putut inca din studentie sa devina un profesionist excelent in conditii grele. Din multe puncte de vedere cineva de la care avem de invatat.
Ti-a spus fata ca are probleme cu parintii ramasi in tara si ca vrea nu vrea tre sa inghita muia data de statul roman pana expira contractul parintilor cu viata, dar tu nu … Gerula si iar Gerula.
Eu le zic celor care vor sa faca retur in Ro: incearca sa iti faci buletin si apoi alege daca mai vrei retur.
Ai primit minusuri pentru ca romanii plecati in strainatate nu renunta la buletin (nu isi fac pasaport CRDS). Altfel, ai dreptate.
Apropo de acte noi. Mi-am amintit ca anul asta trebui sa fac pasaport nou pentru copil, asa ca am incercat sa vad cum merge econsulat.ro si daca pot sa fac programare.
Cand mi-am schimbat eu pasaportul, am vrut sa il fac CRDS dar doamna de la ghiseu mi-a sugerat sa nu, fiindca as pierde CI si mai e util, mai ales daca mai merg in Romania, asa ca am facut pasaport normal.
Acum am incercat sa fac programarea de care aminteam si trebuie sa completez datele mele. Fiindca tot eram cu pasapoartele in fata, am zis sa il trec si la mine, ca tot act e (sunt 4 variante disponibile: CI, CI provizorie, Buletin, Pasaport). Surpriza, nu e: „Tipul de document selectat nu e pentru Romania” https://imgur.com/a/cuyHdbk
Apoi m-am gandit ca nu merge din cauza ca am selectat anterior ca am domiciliul in Romania (conform pasaportului) iar pasaportul meu nu e CRDS, deci e ok, trebuie sa pun CI. Dar am incercat si cu varianta de domiciliu in strainatate, primind aceeasi „eroare”, prin urmare nu se poate decat cu CI. Dar daca faceam CRDS nu mai aveam CI si nu puteam sa continui operatiunea.
Pentru mine a fost clar ca, daca raman in Romania, voi continua sa fiu parte din masa de sacrificiu si nu vor fi imbunatatri in timpul vietii mele, asa ca am ales sa imi fie bine si familiei mele si sa ma duc eu intr-un loc unde acele imbunatatiri exista deja. Evident, nici aici nu e totul perfect, dar altele sunt problemele cand ai siguranta, infrastructura si stabilitate.
Da’ ce odisee ai pățit coane cu buletinul? Că eu doar ce l-am schimbat imediat după sărbători (cînd e cam aglomerat) conform datei de expirare și m-am dus cu programare la depus actele în vreo 8 minute, luat plasticul 5 zile mai tîrziu în 2 minute. Mai mult am căscat gura după aia prin mall (la CT biroul SPCLEP e in Citymall).
@Marinel – sa nu uitam ca in RO populatia urbana este de aprox 55%! Restul trebuie sa schimbe macar un mijloc de transport ptr a ajunge la Serviciul de Evidenta a populatiei, fie el chiar si intr-un mall.
Sa mentionez ca in RO, tara din UE, avem un minister al digitalizarii? Ptr ce? Ca la noi in continuare platim taxa de pod la Fetesti cu bani cash, ca ne este frica ca prin SMS sau alt mod sistemul ne poate trimite acasa amenda, din cauza unei erori de „sistem”.
Nu e vorba de buletin! Extrapolam, e vorba de interactiunea cu tot ceea ce inseamna stat, administratie locala, tot ceea ce inseamna bugetari! Un deranj mai mare nici ca poti provoca solicitand informatii de la o administratie sau cine stie, sa te consulte un medic.
De aia zic, cei ce vreti sau aveti macar gand de retur in RO cumpaniti bine, informati-va de la cei pe care ii aveti inca acasa si vedeti cum e viata reala. Inca platim tribut mentalitatii de tip „Tatuca”, sa vie unu’care sa puie ordine domle’!
La naiba, noi inca asteptam providenta, calare pe cal alb, care probabil a si venit, dar ne vinde oglinzi!
Chiar luni mi-am schimbat buletinul. Mi-am făcut programare pe site-ul primăriei pentru ora 9:00. Am ajuns acolo la 9:45 cu actele completate, acte descărcate de pe site. La 9:10 am intrat și în jumătate de oră am terminat. Domnul de la ghișeu a fost amabil și mi-a vorbit civilizat. Asta nu însemnă că totul este perfect și în rest România este bine și ok. Dar pentru mine cel puțin, după ce în urmă cu 6 ani am schimbat buletinul (atunci îl pierdusem) și am ajuns acolo la 8, fiind deja o coadă formată și o listă, fiind al 16lea pe listă, și am reușit să rezolv abia în jurul orei 13, este o îmbunătățire majoră.
Eu m-am intors dupa 10 ani de Austria, mi-am facut si buletin nou, am luat si CNP pt sot si copii (nu au cetatenie romana din motive personale) si totul a fost foarte rapid. Da, am intalnit si lucruri care nu-mi plac, de exemplu problema cainilor lasati liberi, dar per total nu regretam intoarcerea, fiimea are un invatator foarte bun, medicul pediatru din oras este interesata de copii si cand am avut probleme de sanatate cu ei ma suna mereu sa verifice daca tratamentul da rezultat (e medic la stat, si nu la privat).
@Carmen: România nu mai este cea de acum 10/15 ani. Deși unele, multe chestii s-au schimbat în bine, altele, esențiale de altfel s-au deteriorat la un nivel de la care nu cred să-și mai poată reveni curând.
https://zoso.ro/?s=Tolera
Pe mine doar aceste articole m-ar face să mă gândesc de două ori înainte să mă întorc aici.
@Arădean asa si in vest sunt multe care s-au deteriorat si nu vad cum ar putea sa se schimbe, un exemplu care afecteaza pe toate lumea simpla este pretul ridicol de mare la imobiliare, si imposibilitatea de a intretine o familie cu un singur salariu, acum 30 de ani era posibila asta. Sunt regiuni multe din Austria unde ca sa-ti iei o casa ok tre sa ai credit de cel putin 2000 de euro timp de 30 de ani. La fel in marile orase cadrele medicale sunt supra solicitate si drept urmare si serviciile sunt mai proaste. Faptul ca exista destui angajati la stat xenofobi (asta poate era si inainte).
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Barurile si cafenelele alea au un cost per loc. Daca tu iti deschizi laptopul si stai cateva ore cu o cafea sau o apa, ei pierd bani, pe care i-ar fi incasat daca rulau clienti pe locul ala.
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
nu. e normal. tu freci pula 4 ore și apoi data viitoare te plângi că ai rezervare și ăla nu a plecat.
da, clientii aia care asteapta afara la coada de la intrare, nerabdatori sa bea o cafea pe repede inainte si sa lase locul liber pentru urmatorii clienti dispusi sa lase eventual 50-100 lei pentru o cafea si o papa si eventuala onoare ca le-ai permis sa-ti treaca pragil minunatului tau stabiliment
Eu cand ies la restaurant, ies sa socializez. Nu ies ca mi-e foame. Si cu siguranta nu frec pula nici macar 10 minute. Eu si aia care iesim, din pacate pentru ficat, suntem consumatori.
Dar e ok, aia care ma dau afara dupa 2 ore nu ma mai vad a 2 a oara. Am de unde alege.
Tu vrei să ai birou cu prețul a două ape și o cafea?! Că bănuiesc că nu deschide nimeni laptop-ul să stea 20 de minute.
Altfel, da, ai dreptate, traficul din Cluj este mizerabil. Nu știu oraș în România unde să se circule mai înghesuit. Bucureștiul e parfum, prin comparație.
3.5 km ii faci pe jos in 50 de min.
A tu ziceai cu masina??? oh wait…
Le urez din tot sufletul faliment. La greci că stau moșii cîte 2 ore cu o cafea în față pînă dezbat tot eșichierul politic nu se mai umflă nimeni. Dar la noi horecarii sînt ”deosebiți”.
Doua ore nu-i PUTIN timp de socializare, asa cum 30mp de persoana nu e putin spatiu intr-un apartament in care locuiesti.
Cipper, trebuie sa-i intelegi si pe ei un pic. Insa sunt sigur ca daca anunti din timp ca ai nevoie de 4 ore si consumi ca pentru 2x 2 ore, poti negocia in favoarea ta.
@Octtavyan: ii faci pe jos daca ai pe unde sa mergi
Bibliografie: https://www.stiridecluj.ro/politic/boc-a-plantat-copaci-in-mjlocul-trotuarului-in-buna-ziua-clujenii-sunt-socati-foto
Aici la unele cafenele gen Starbucks au mese de lucru, cu prize etc
Dai 5 eur pe o cafea e adevarat, dar se intalnesc grupuri de studenti etc banuiesc ca e convenabil
La restaurante care au turnover mare am intalnit si eu asta cu 2-3 ore slot de rezervare pe la Tel Aviv. Dar si serviciul era BRICI
Dar la voi in Ro sa nu va lase sa deschdeti laptopul in cafenea, pai asta e japca de Romania. Ca oamenilor le cam place sa se dea mari (mentalitate est europeana – si rusii fac asa se impopotoneaza si se dau mari bogatani) si se duc la locuri unde nu sunt tratati corespunzator si cu preturi mai mari ca in vest.
am fost cândva într-o locantă d-asta, i-am uitat numele, era undeva pe Eminescu, ne-au dat afară după vreo 2 ore, ne întâlnisem să socializăm, grup de 5-7 oameni, fiecare a luat un fel principal sau o salată d-aia complicată care poate ține loc de fel principal, câteva ape, câteva sucuri, cel puțin 2 sticle de vin, sigur au fost și vreo 2-3 deserturi, deci nu 3 cafele si 2 ape pt toți.
în plus, cineva din grup ca solicitat ca în salata pe care dorea să o comande să nu se pună praz pt că nu suportă ceapa, usturoiu, prazul și restul din familie. a venit patroana/chef-a, că ”vai, nu se poate, asta e rețeta, se schimbă echilibrul de arome, draci bălțați”, tipa și-a comandat altceva.
n-am mai călcat pe acolo.
Prietene, 3.5 km ii faci pe jos in 20 de minute. Cine te pune sa te urci in masina. Toata lumea ia masina pt 3 km si pe urma se plange ca e trafic aglomerat….
eu fac 3,5 km in 2 minute!
cu suv-ul.
pe autostrada.
de 3,5 km in 2 minute, pe jos, prin trafic, sunt sceptic.
Majoritatea cititorilor acestui blog inclusiv Guest_Author -ul suntem o minoritate in tara asta, cand avem salariu peste medianul tarii si poate si niste economii atunci avem posibilitatea sa ne mai gandim despre principii si despre „cum ar trebui sa fie”.
Dar pentru majoritate e perfect situatia actuala, cand traiesti la limita subzistentei nu prea mai ai chef sa te gandesti la orice altceva decat ce pui pe masa maine.
„Revolutia moderna” am vazut in 2017 cand sute de mii de oameni au protestat impotriva guvernului si aia a fost. S-a schimbat ceva? Nu prea, ba mai mult, situatia a devenit mai grava, cred.
Ce alta solutie are poporul asta batut timp de 50 de ani de comunism, invatat sa tina gura si sa faca ce spune „conducerea”, decat sa plece pentru un trai mai decent in strainatate?
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
@Stefan Romania se schimba si spre directia pozitiva dar foarte foarte lent, desi cum arata tara inainte de UE, in anii 2000, unde roborul era 200% plin de smenuri si furaciuni gen Caritas si FNI, Romania sta mult mai bine azi. Realitatea trista ca s-ar putea sa arate mult mai bine, asta e defapt problema.
Cand se striga „fara violenta” era clar ca cineva era spalat pe creier. Protestele alea ne place sau nu sa acceptam au fost „ajutate”, presiunea aia din „societatea civila” nu a aparut de capul ei. De la un punct incolo devenise doar „cool”, „trendy” sa dai pe acolo ca altfel se uitau colegii corporatisti urat la tine. La proteste nu te duci pe tocuri, nu te duci cu copii mici si lista poate sa continue. Acele proteste doar au fost folosite de niste baieti care nu beau si nu fumeaza ca sa ii dea in cap unui mustacios corupt si avid de putere. Am dat si o sa continui sa dau exemplu cum protesteaza francezii, ca sa vedem exact cum trebuie facut.
Nu puteai pleca nicaieri in comunism.
@N cat de bine ai zis o!
@G. Foarte corect ce spui, tot asa putem zice ca in romania e mai ok decat in serbia, bulgaria, moldova si aproape toata africa, dar asta nu inseamna ca unii, cum ar fi si autoarea, nu ar putea avea alte asteptari sau standarde legate de traiul in orice tara.
Emigratulce un lucru extrem de personal si de diferit de la caz la caz, generalizarile nefiind deloc potrivite cand e vorba de un asemenea subiect.
Economic nivelul de trai a crescut in marile orase pt ca mai sunt ceva investitori, dar la 40Km de ele este saracie crunta; mai ales prin Estul Romaniei.
Administrativ serviciile se degradeaza si se instaleaza tot felu de cumetrii/feude, este din ce in ce mai rau, revenim la anii 2000.
Justitia e pe butuci, nu poti face ordine intr-o tara fara justitie, nimanui nu ii e frica de nimeni si toti cu bani fac ce vor.
Daca au ajuns politistii sa isi ceara salariile cu ce doresti sa faci ordine?
In spiale e rulata ruseasca; iar in invatamant se baga pregatire la greu in particular, unii si cu clasa in scoala, in orase, ca in rural e jale, abia citesc la cls 6-7.
mizerie de idee de final.
hai sa plecam 10 milioane. ok, plecam. si sa zicem ca peste 10 ani se intorc 10 milioane. ce schimba?
vii cu bani, asa si? ce faci cu ei?
ca in afara de a ii dona, n-ai ce faci. faci un business? cui vinzi, ca tara e distrusa.
ai knowhow, candidezi, te voteaza 10 milioane, dureaza minim inca 10 ani sa ridici tara.
poti veni cu 10 miliarde de euro si sa-i pui pe masa, nu poti rezolva RAPID problemele grave ale tarii.
poti construi drumuri, poti construi spitale…dar nu poti scapa de coruptie si saracie.
uite-te la doctorita aia cu salariu de 5k euro care lua/cerea spaga 50 lei la bolnavi de cancer. ai impresia ca o salvezi cu bani? 5k sunt bani cu care traiesti fara nici o grija in romania…in orice oras…
faci autostrazi…asa, si? tot masini inmatriculate pe bulgaria, cu itp luat cu spaga avem. tot politisti corupti.
schimbarea nu se face fugind. schimbarea se face luptand.
de ce toate articolele zic „plec din tara si ma intorc cand e mai bine”, dar nici unul nu zice „stau aici si le explic tutoror de ce e bine sa voteze CORECT” ?
jumate din astia care pleaca din tara, si aia „intelectuali”, si capsunari, n-au votat corect o data in viata lor. au votat prieteni, au votat cunostiinte, dar n-au urmarit ce au facut oamenii pe care-i voteaz,a n-au urmarit platforma, nimic.
pai daca noi votam la misto, crezi ca peste 10 ani vom vota mai bine, cu 100 milioane de euro in buzunar? nu.
Avand in vedere oferta electorala din ultimii 30 de ani, ce insemna sa votezi CORECT?
@george:
1. numai retardatii spun ca n-au cu cine vota. stii cate partide exista in romania? stii cati independenti? daca ai impresia ca exista 5 partide si 2 candidati, pune mana pe internet si cauta informatia.
2. sa votezi corect inseamna:
– sa te interesezi care sunt planurile candidatilor
– sa vezi cu care rezonezi cel mai bine
– sa vezi ce a facut acel candidat in ultimii 4-8-12-X ani de cand e in politica
– dupa ce l-ai votat, sa-l urmaresti, sa vezi daca face ce trebe in urmatorii ani
nu inseamna sa votezi „liberali” sau „socialisti” sau „reformisti” sau plm.
uite-te ce a facut omu ala. uite-te ce vrea sa faca. esti de acord cu ce a facut si ce vrea sa faca? voteaza.
daca 10kk oameni voteaza un om care in 8 ani a avut 1 proiect de lege, si 500 de absente, inseamna ca ne meritam soarta.
dar sunt convins ca marea majoritate(>80%) din cei care voteaza nu stiu ce planuri are candidatul lor. Nu stiu ce a facut in ultimii ani.
Si poate e mai greu la senat/camera deputatilor/prezidentiale, dar uite-te la primar/consiliu local.
marea majoritate a cetatenilor voteaza prost. injura primarul actual pt proiecte initiate de cel vechi. plang ca nu se iau in 2023 fonduri europene pt drumuri, cand ele s-au dat in 2020, pe vremea vechiului primar.
sa votezi corect inseamna sa-ti pese. sa te interesezi. sa-ti iei 1 zi o data la 4 ani si sa te documentezi, nu doar sa mergi si sa pui stampila pe „ceilalti”.
@george Avand in vedere oferta electorala din ultimii 30 de ani, ce insemna sa votezi CORECT?
Țindând cont că nu ești mulțumit de oferta electorală, ce te împiedică pe tine să te implici în politică?
Eu zic ca in primul rand ar trebui votati cei care vor implementa cu adevarat un sistem uninominal la alegeri. Degeaba e unul mai spalat cand in spate pe lista vine toata haita de lighioane. Sau ii verifici pe toti si daca unul din lista nu corespunde criteriilor, cauti un independent sau alta lista. Dar slabe sanse si asa sa schimbi ceva. Cea mai proasta optiune este sa nu mergi la vot.
@matthers
Exact asa am facut in ultimii 20 de ani. Am votat CORECT?
@ubercool
Si cine mai munceste?
Nu ai cum să îndrepți o țară cînd proștii votează tot mereu cu hoții. Nici măcar nu încearcă cu alții (să zicem USR, că au mai mișcat ceva) pentru a ”încerca marea cu degetul” că sînt rămași cu vechile metehne ”a furat dar a mai și dat”…
“Sa te informezi ce-a facut”
Altul care se informeaza. Recunoaste ca Tu stii deja ce partid vrei sa votezi, si nici o informatie gen “ce-a facut” nu iti va schimba votul. “N-a facut pentru ca nu l-au lasat. Restul au furat. Si gata, s-a terminat investigatia premergatoare votului.
Nu zici tu rau, dar problema e de organizare.
Au fost manifestatii, au castigat ai putea spune fiindca au dat de pamant cu primul ministru si au schimbat guvernul.
Bun, si a venit Johannis si i-a chemat pe reprezentantii pietei „Ok, propuneti si voi un prim ministru.”
Si n-au fost in stare sa faca nici o nominalizare, ca n-aveau sef si nimeni nu era destul de bun pentru ei. Deci chestia asta e buna, functioneaza ca veto al populatiei, dar are o limita.
In Evul Mediu macar erau in stare sa sustina un pretendent si sa zica, „ba, ne unim toti in spatele lui Vasile Lupu/Dan Draculea/etc si il sustinem sa fie domn.”
@matthers: …sunt 33 de ani de la revoluție. A III a parte dintr-un secol. În România se aruncă antiderapant cu lopata. In spitalul municipal din Arad te cară cu targa pe scări pt că nu ai lift. Repet în 33 de ani. O viață de om durează cam 70 și din păcate ai una singură.
Sunt exemple simple știu dar…
Independenții de care vb nu-s aleși pt că nu au bani de promovare. Nefiind promovați nu-i va alege nimeni, nu pt că poporul e prost ci pt că nu știe cine sunt. Legile au fost făcute astfel.
Amigo, problema nu e ca votezi tu corect, problema e participarea de 30% la vot; iar din cei 30% rezultatul majoritar e PSD sau PNL; cum vrei tu sa schimbi ceva cand doar o treime se intereseaza de cine le cheltuie/administreaza banii si viitorul urmatorii 4 ani? Basca mai voteaza si la fel de 30 ani.
Problema e ca suntem foarte putini prin Romania care mai intelegem ce se intampla, dorim schimbare si suntem o cantitate neglijabila pt o schimbare. Lupta are sens cand ai macar o sansa de izbanda, macar jumatate, nu esti doar o picatura intr-un ocean de ajungi sa zici ca Tutea, ca ai suferit pt un popor de …..
Din acest punct de vedere cred ca esti tanar si plin de speranta, iar daca nu, atunci naiv.
Problema e ca tara se construieste AZI cu cei care sunt in tara AZI, nu cu cei care vin din cand in cand sa vada daca am mai evoluat.
Asa ca mai stati si prin tara cativa, ca daca ne uitam de unde am pornit acum 30 de ani e totusi ceva.
Sa nu comparam un fost imperiu, care nu a fost sub talpa vecinilor o mie de ani, cu tarisoara noastra.
Asa ca cei care mai sunteti pe aici trageti tare sa se vada o minima evolutie cand vine romanul din lumea mai buna pe ici pe colo.
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Sa construiesti ce? Ca eu unul m-am tot implicat sa fac ce pot macar in jurul meu.
Sesizari pentru gropi, plantat copaci, reparatii facute la misto, servicii de rahat etc
Incercari de a face imbunatatiri in bloc, de exemplu schimbat usi, renovat, centrala de bloc. Am reusit in 6 ani doar sa schimbam 2 usi si alea cu scandal.
Atras pe strada/la plaja atentia nesimtitilor sa nu mai arunce tigari sau gunoaie pe jos, cu toate riscurile de scandal aferente.
Raportat masini abandonate (anul trecut au fost ridicate 3 in urma sesizarilor mele)
Am fost la vot mereu. Am fost si la proteste.
Si uite ca inca nu am 45 ani si deja simt ca nu are niciun rost.
In august cand vin coloparii ala blanao dupe Anglea inapoi in tara, eu imi iau tricoul ala bun de duminica si imi spal adidasii ca sa nu ma fac de rusine.
Dincolo au luat civilizația de-a gata și se laudă că viața e mai bună acolo, dar din când în când mai aruncă cu rahat de unde au plecat. Nu o să înțeleg niciodată de ce, o dată plecat dincolo, te mai uiți înapoi. Ia mamă, tată și du-ți viața acolo.
@Remington Steele – pentru ca nimeni nu-si doreste sa plece, pleaca de nevoie.
Desteptule.
@Cipper:
Eu am fost fix în situația ta și mi-am dat seama la modul pragmatic că lucrurile nu se vor schimba semnificativ în bine în orizontul de timp al vieții mele. Și nu (doar) pentru că e administrația ineficientă sau coruptă, ci pentru că majoritatea oamenilor nu vor schimbare, e mai comod să se plângă decât să-și schimbe comportamentul, mai ales când nu văd niciun beneficiu imediat de pe urma schimbării, ba mai mult: au chiar de suferit inițial. Mulți români se descurcă minunat în contextul românesc, unde toate regulile sunt flexibile sau negociabile, și se simt „discriminați” când ajung în străinătate și primesc amenzi la cea mai mică încălcare a regulilor.
Depinde foarte multe de circumstanțele fiecăruia, dar eu în acel moment al vieții mele am decis că e mai bine să plec și nu regret decizia luată, pentru că simțeam că mă bat cu morile de vânt.
@Remington Steele – iti spun eu de ce – am fost acolo si am inghitit rahat, e dreptul meu sa spun ca este un rahat.
Acuma ca pe tine te deranjeaza ca unii nu mai sunt in aceleasi conditii si isi permit sa spuna realitatea imi pare rau.
@Bigbear Te faci că nu înțelegi. Mă doare fix în cot de ce faceți voi dincolo. Am zis doar: dacă ai plecat acolo și îți e mai bine, de ce nu îți vezi de viața ta mai bună de acolo? De ce te mai uiți înapoi și arunci cu rahat într-un loc al cărui rezultat ești și tu. Am mai zis și alta dată, cei care ați plecat dincolo nu ați făcut nimic ca locul ăla sa ajungă bine, ați luat totul de-a gata (= un sistem funcțional) și acum vă bateți cu pumnul în piept că unde sunteți f bine, iar de unde ați plecat e nasol. Well, dooooohhh!
@Remington Steele – sper ca nu te deranjeaza sa ti se spuna cand ceva nu este bine, nu? Tonul tau este similar cu aia care arunca gunoiul pe jos si le atragi atentia sau care isi bat nevasta si apoi striga in gura mare ca e dreptul lor si de ce se baga lumea, sa isi vada fiecare de ale lui.
Daca spunem de indieni ca sunt nespalati este ok, daca spunem de romani ca x brusc nu mai este bine?
@Bigbear Ai ratat momentul ăla în care înțelegi un text pe care îl citești.
Eu întreb de ce te mai uiți înapoi și nu îți trăiești viața ta foarte bună acolo unde ești și tu răspunzi: E dreptul meu să spun că România e de rahat!
@Remington Steele – cred ca incep sa fiu prea batran pentru generatia asta lipita de internet – practic eu sunt un nick, un anonim de pe internet insa tu mi te adresezi ca si cum stii ca sunt plecat din Romania de multi ani si nu am nici o treaba cu Romania – ca asa vrei tu sa crezi.
Am spus eu ca sunt plecat? Am spus eu ca nu am nici o treaba cu Romania? Poate sunt in tara sau nu, poate am afaceri, investitii, prieteni si rude in Romania – insa tu vrei sa crezi ca nu am nici o legatura si te deranjeaza ca din ipostaza asta critic.
Asta cu „nu ati construit voi locul ala/societatea aia” este doar o jumatate de adevar – nici ala de la tara care se muta la oras nu a fost partaj la dezvoltarea orasului, nici ala din Iasi care se muta in Bucuresti nu a contribuit cu nimic la Bucuresti – asta ar insemna ca nu are voie sa spuna ca e frumos etc?
Aia care s-au mutat in Brasov de exemplu nu au pus ei orasul pe munte, ar trebui sa nu spuna ca este frumos ce vad cand ies din casa?
Trecand peste asta, iti voi explica personal de ce – am fost candva in Romania, am incercat sa schimb lucrurile, oamenii mi-ai spus si aratat ca ei sunt ok si aia e realitatea – cu intrat pe contrasens, cu aruncat gunoiul din masina, cu venit doctorul la 5 pm cand aveam programare la 1, cu muzica la maxim noaptea la 1 si cu tot restul.
Ei bine, am avut sansa sa ies din Romania si sa vad ca exista si oameni altfel, oameni normali care nu se comporta ca acei oameni pe care ii stiam eu si ii vad zilnic.
Concluzia mea este asta – oamenii aia sunt de cacat si ei sunt foarte multi insa o parte din ei incearca sa se minta si sa spuna ca e totul normal si firesc, ca asa este si restul lumii.
Nu, exista si o lume normala.
Daca nu ai o specializare care sa fie cautata si macar decent sau bine platita si in afara, nu m-as risca sa recomand tuturor sa plece si sa vada ce fac dupa aia. Nu e asa simpla nici viata in strainatate, mai ales cand esti unul din multele mii de muncitori si femei care fac curat (caci sper ca nu-ti inchipui ca majoritatea au plecat ca profesori universitari sau doctori ori munca la birouri de multinationale – desi si acolo e o alta forma de sclavie si atat) si cand descoperi ca viata aia buna din afara e buna doar pentru turistii cu dare de mana si cei cativa care au bani buni pusi de-o parte.
Am inteles, tu ai reusit sa ajungi la ceva mai bine insa iti pot insira (si nu doar eu) o gramada de cazuri de oameni care au ajuns sa traiasca in conditii mult mai rele decat acasa, atrasi fiind de mirajul si de prostiile promovate de unii ca tine, cum ca in afara totul e roz, si nu se intorc acasa in special de rusine. Da, suna aiurea, dar asta e realitatea.
Romania este o tara care are un potential imens insa a avut marele ghinion de lideri incompetenti si corupti. Din fericire, nu mai suntem in Estul Salbatic, presiunea UE si NATO isi mai spun cuvantul iar spitale in care sa gasesti sapun si hartie igienica la toaleta sa stii ca exista. Sau dotari moderne, sau rezerve curate, disponibile oricui, chestii de astea de viata normala la o adica. Nu este toata Romania horrorul din Craiova (ma refer la spital, nu sariti pe mine ca tot oltean sunt la origini) sau prosteala pe fata din Cluj (aici puteti sari, trebuie sa fii extrem de idiot sa locuiesti acolo in aceasta perioada si sa platesti chiriile alea extreme).
Eu cred ca se merita sa iesi putin afara din tara chiar si daca esti necalificat. Cei mai buni profesionisti „blue-collar” cu care am lucrat au facut 10-15 ani de Spania, au invatat acolo meserie si s-au intors acasa unde fac bani buni ca instalatori, gradinari, electricieni etc.
Evident, ar fi putut deveni buni si aici, daca scolile noastre profesionale nu ar fi fost o gluma si daca ar fi existat optiuni de ucenicie in care sa nu fi facut foamea.
Nu sta nimeni in Anglea sau Ghermania sa te invete pe tine meserie. Daca esti bun meserias, iti iei banul gros, daca mai ai si ceva spirit de antreprenor, poti sa iti faci echipa ta si sa iei mai multi bani.
Dar daca ai plecat salahor, tot salahor o sa vii inapoi. Doar o idee mai putin rupt in cur daca nu ai descoperit pacanelele.
In 50 de ani o sa fie ok si aici. Fiecare poate face cate ceva.
Cand te duci la service intreaba daca iti da factura si deviz. Nu imi dai? Ok, ma duc in alta parte unde imi da.
Esti pe strada si vezi o baba cu un caine ca se caca si nu strange? Spune-i un pic de masa aia moarta.
M-am dus sa ma cazez si nu e ca in poze? Ma duc in alta parte. Aaa ca iti pierzi banii pe o saptamana? Asta e. Data viitoare poate nu mai tragi teapa.
E mancarea naspa? Protectia consumatorului poate vrea sa stie.
Imi ceri sa iti transfer bani pe revolut si nu vrei cu factura? Am facut o reclamatie si s-a rezolvat.
Cred ca fiecare trebuie sa facem un pic.
De plecat e usor, strainii sunt mai reci si nu ne privesc foarte bine. Hai sa ne facem tara UN PIC mai buna.
Mersi
Da, da, in 50 de ani o sa fie bine si aici, eu va recomand sincer sa strangeti din dinti si din buci in numele patriotismului. Nicaieri nu-i iarba mai verde ca in Romania, ramaneti aici si luptati, vorbesc serios si fara urma de ironie. Romania e gradina maicii domnului si peste jumatate de secol, cand multi dintre noi vom fi oale si ulcele, va fi ceva mai bine.
Apropo de iarba verde de acasa :
https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/mircea-rusu-solistul-hitului-iarba-verde-de-2238795.html
@VL – era un articol anterior despre doctori – Data viitoare cand un doctor iti cere spaga ca sa te opereze nu ii da, poate data viitoare nu iti mai cere.
Ma gandeam acu….daca pleaca multi romani si ajung in institutiile din tarile vestice, oare nu o sa aplice aceleasi apucaturi ? Ca individu roman e combinator, hot, rau cu altii, lipsit de empatie. Ma cam indoiesc ca instant ajuns in Germania se transforma. Eu vad asta in domeniul auto, ce a fost germania si ce e acum. Acum e plin de indieni in aceste marete firme si e praf si pulbere. Am 6 luni de munca in care nu am mai vorbit cu un german.
In UK cand am fost sa-mi elibereze NINO ala era o indianca la ghiseu/birou. N-as zice ca experienta ar fi fost mai deosebita fata de in Ro. Fugi de dracu, dai de tat-su.
Cat despre spitale, maica-mea imi povestestea zilele trecute cand am sunat-o „s-a dus pana la magazin sa cumpere unui copil un suc si inca ceva (asta era in gips) ca nu voia nimeni din colegele ei sa se duca”. Nu doreau, pur si simplu. Romanul e, implicit, rau cu altii sau in cel mai bun caz cu baga in seama.
Avea copilul bani de asta, nu trebuiau sa dea ele…sau ceva. Copilul fiind de la sat si venea rar cineva la el.
Eu sunt sef de scara, mai nou, si aveam de impartit ceva acte. M-am dus la niste vecini, ba ieseau astia incruntati, suspiciosi…ce vreau, ce caut, aveau indoile de ce ziceam (nu le ceream nimic, doar le predam niste acte). Este si o frantuzoaica proprietar, a iesit zambitoare, am comunicat ok.
Observ o tendinta de a da voturi negative oricui nu este de acord cu „marea emigrare”, cu „haideti sa plecam de aici, Romania este o tara de rahat, in afara este liniste, respect, bani” (uita de atentatele de prin toata Europa, despre tepele care se dau si in afara in draci, despre listele tot mai lungi de programare la diverse analize la spitalele din alte tari, etc).
OK, va considerati destepti si interesanti insa nu sunteti altceva decat fix ca acei batrani caposi si ranchiunosi care ar fi in stare sa ma ia la bataie (daca ar putea) doar pentru ca nu sunt de acord cu toate prostiile lor. Bai dar fix la fel. Aveti niste ochelari de cal, nu vreti sa vedeti niciodata lucrurile altfel, va cramponati in niste chestii nasoale traite in nu stiu ce circumstante si aruncati anatema asupra unei intregi natii doar pentru ca asa ati patit voi odata, intr-un loc. Mda, drum bun. Si ramaneti unde sunteti. Ne faceti chiar un bine aici, acasa.
problema nu e ca am patit odata, intr-un loc. problema este, vorba filmului, everything, everywhere, all at once.
Eu am fost prin UK, nu au vrut la Santander sa-mi faca cont pe SRL (ca aveam SRL…ma rog, Ltd) sa incasez bani, doar de incasat. Ca nu aveam istoric de credit, ca bla bla, vrajeli. Mi-a facut unul de economii pe SRL in care am putut incasa.
Altcineva care a prins un job prin agentie si s-a ocupat agentia de asta, pac a primit cont, tot ce trebuie.
Am o ruda care a fost in UK acu dupa Brexit, a sunat pt. eliberat NINO si i-a ras in nas cand a zis ca e din Ro si a inchis telefonu.
Ma duc la posta sa trimit un colet in Ro. Toate alea un zambet pana cand a vazut ca tre trimis in Ro, si-au dat seama ca’s roman si s-au acrit deodata. Si eram la costum, aranjat.
@Gaby
In principiu ideea de emigrare si plecare din tara este o chestie extrem de dura si dureroasa pentru multi. Insa foarte multi fac asta pentru ca alternativele sunt urmatoarele:
1. Stau in tara si cauta sa faca ceva.
2. Pleaca altundeva si fac ceva.
Daca stai intr-un oras mare al Romaniei se pot face ceva bani mai usor daca esti dispus sa muncesti pe branci. Cand spun oras mare ma refer la: Bucuresti,Cluj-Napoca,Iasi,Timisoara. In principiu veniturile din aceste orase sunt si se apropie de ceea ce gasesti la nivel de Europa de Vest. Ideea de baza este ca trebuie sa fi serios, sa sti ceva sa faci si sa te zbati. Pe langa asta ia in calcul faptul ca momentan costul vietii in aceste orase este mai mic fata de ceea ce vezi in Europa de Vest(cine nu ma crede ii pot explica cu linkuri diferenta intre Ro si o tara din nord).
Totusi exista anumite meserii care in Romania sunt oarecum problematice in a-ti gasi un loc de munca. Din ce deduc autoarea este de profesie medic/medic veterinar. Meseriile astea si conexe lor sunt platite la nivel discutabil. Discutabil pentru ca in privat daca esti medic se merge foarte mult pe colaborare si nu contract de munca(asta inseamna ca daca nu ai pacienti nu ai $$), iar la stat angajarile se fac cum stie toata lumea. De asemenea angajarile in privat se fac foarte mult pe recomandari. Practic in zona medicala sistemul de casta medieval este instalat, doar ca nimeni nu o spune pe fata. Asa emigrarea devine pentru multi singura alternativa fezabila. Iar povestea asta este usor de extins si in alte zone fie ca vorbim de invatamant sau de orice alta institutie bugetara.
Acum nu totii se vor adapta in tarile in care aleg sa plece. Unii vor munci si isi vor face treaba ireposabil insa vor fi cu gandul la ce se intampla in tara. Ruptura este foarte dura si necesita ceva timp pana s-o accepti. La asta adauga si faptul ca desi totul pare roz si frumos afara fiecare tara are anumite probleme specifice pe care numai ca locuitor le poti vedea. Insa fiecare isi cunoaste situatia.
Sa stii ca marea majoritate din cei ce locuiesc aici o duc ok. Da, daca intrebi pe strada normal ca iti zic ca e rau. Dar asta se intampla si in germania si in olanda.
Mi s-a luat putin de textul asta cu plecatu in afara. Acelasi mereu. Situatie grea pana am trecut granita. Poate pot sa aseman asta la extrem cu videochatul de ieri. “Hai aici ca o sa fie bine.”
Pe cand pentru unii primii ani acolo au fost un chin, batjocura curata. Plecati de la directori aici la spalat oale acolo pentru ca le-a zis un unchi sa vina. Plecat din job de birou si cu dreptul facut la facut cafele ani la rand pentru nordici.
Familii distruse si copilarii abandonate pentru ca parintii faceau bani de masina noua in strainatate.
Lucruri pe care nu le mai recuperezi.
Tara asta se schimba permanent in bine daca analizam la rece. Se fac lucruri. Nu de pe azi pe maine dar in ani. Am avut vara trecuta amici veniti in vizita din 2 tari vestice, ambii au ramas impresionati de ce au gasit in iasi. “Bai da aici nu prea mai sunt gropi, ca la mine in verona e plin” “Ba da sunt autobuze chiar bune, eu le tineam minte pe alea vechi”.
Mai sunt multe de pus la punct, dar oricum suntem departe de banane.
@Robert, bun exemplu mi-ai dat. Scuze, dar când termini dreptul ești conștient că diploma ta are valoarea hârtiei igienice in alta țară.
Problema e că mulți pleacă fără să se gândească ce o să facă daca nu se descurca. Cred că dacă au bani de one way ticket la reducere pe site-ul Wizzair problemele se vor rezolva, va curge cu lapte, miere și lovele. Ei bine, nu. Trebuie sa strângă din dinți în Romania că să strângă bani pentru avans și chirie pe câteva luni, bani de mâncare pe câteva luni, bani de bilet sa se întoarcă daca nu merge treaba. Trebuie sa te interesezi cam cat se câștigă, ce e normal sau anormal sa fie in contract, nu doar de la unchiu, ci și din alte surse, s-a inventat internetul, google și paginile de Facebook cu romani in străinătate care te mai pot sfătui, să-ți faci o ideea generală la ce sa te aștepți. Nu ai timp și chef să faci asta înainte de plecare, încasezi castanele după ce ajungi acolo.
Se schimbă multe în Romania. Am văzut și eu cat de mult s-a schimbat Clujul fata de acum 20 de ani când era Funar la putere. E țiplă prin centru, betonat tot, vara leșini pe străzi printre betoane și blocuri. Se construiește anapoda și in draci, prin cartiere nu poți umbla pe trotuar din cauza mașinilor, șantierelor, gropilor sau inexistenței lor. Dar în centru arată țiplă, se ridică mașinile parcate aiurea, terasele cochete ocupa tot trotuarul cu mese și scaune. Totul e de fațadă, daca mergi prin cartierele dormitor ale orașului sau prin Florești vei vedea că tot ca pe vremea lui Funar arată.
Problema e că nu s-a schimbat faianța din spitale, plicul, umilința pe care o încasezi intrând în spital începând de la portar până la conferențiar, mentalitatea funcționarilor publici, că degeaba ai mijloace de transport în comun moderne dacă nu-ți permiți prețul biletelor/abonamentului. Făcusem un calcul cu o colegă-iesea mai ieftin să bage benzina în mașină decât să plătească 2 bilete pe zi pentru transportul in comun.
Sunt lucrurile astea de zi cu zi cu care te războiești și care te uzează.
Un articol foarte bun, cu care rezonez.
Ma recunosc pana la terminarea facultatii de medicina (umana), apoi am avut noroc si nu a trebuit sa plec (sau ghinion).
Citeam ca AUR este pe val.
Prosti, da multi, si fara iesire.
Din ce in ce mai multi romani nu mai vad iesire din situatia actuala, dar va fi mai rau.
In 2007 a fost supapa emigrarii, acum nu mai e nimic.
Ma uit la parintii mei, pensionari, intelectuali. împreuna au pensie cca 500 eur. Stau la bloc, 2 camere si la sfarsitul lunii nu ar mai avea bani daca nu as platit eu intretinere, utilitati si bani de buzunar. Noroc ca au cumparat apartamentul in anii ‘90.
Eu m-am resemnat, investesc de zor in scoala privata a copiilor, ii pregatesc sa plece. Ai mei au pregstit loc de veci aici pt ei si pt mine.
Oameni pregatiti.
Ma uit la angajatii mei, carora li s-a dublat rata la Prima Casa.
Afacerea merge prost, ca IT-ul a franat brusc de anul trecut; stati sa vedeti rezultatele Q4 2022.
I-am anuntat ca e groasa treaba, ca sa nu isi faca iluzii, nu e loc de mariri sau bonusuri. Anul asta incercam sa nu fim pe pierdere, dar dupa prima luna a anului 2023, nu cred ca e posibil.
Am facut si concedieri si ma asteptam sa plece mai multi, dar spre surpriza mea, nu au plecat pentru ca nu au unde si pentru ca la 3 rate neplatie la Prima Casa, raman fara jucarie.
E trist. Majoritatea firmelor din Romania au principala cheltuiala salariile brute, care stim cu totii ca sunt mici, dar se aduna.
Cifrele de afaceri sunt jignitoare, mai ales pe servicii, unde teoretic ai adaosul cel mai mare.
Piata e mica si saraca, ca romanii.
Scriu asta la ora 10+ stand in trafic bara la bara.
Am plecat de peste o ora de acasa si Waze mai arata 15 minute.
Ma intreb daca cei din jurul meu sunt toti patroni sau manageri prosti, ca mine, altfel nu inteleg de ce nu muncesc la ora asta.
E 8 lei kilul de benzina si o angajata a mea tocmai si-a luat un Golf 1.6 antic, care o rupe la consum, dar ea e fericita ca nu mai ingheata in statia de autobuz cu ceilalti prosti, venind din Chitila. O inteleg, am trecut prin asta.
Am inghetat in statii in tinerete de mi-a intrat frigul in oase, iar acum nu ma mai intereseaza cat e kilul de benzina. In masina e cald.
A venit politia, incepe sa se miste traficul!
Emigrati sau degenerati!
„Emigrati sau degenerati!” – cat se poate de corect.
Nu inteleg, totusi, de ce nu va luati catrafusele, de ce te incapatanezi sa platesti scoli private pentru copii, cand plecarea oricum va fi solutia finala.
Felicitari pentru pragmatism!
Ce am observat e ca au inceput sa vina francezi sa studieze medicina la noi. Am 2 francezi si ceva arab vecin studenti la medicina. Cred ca in urmatorii ani Romania va avea mai multe oportunitati si bunastare si tot creste. Pe cand tarile vestice se mai duc in jos (oricum Italia, Spania, POrtugalia is cam in pastai).
Polonia e si mai tare, creste mai mult. Vorbeam cu COO de la firma ca nu prea mai pleaca lumea, ba chiar se intorc, ca nivelul de trai e mult mai bun.
Da, clar se vor intoarce cei 8 milioane de romani acasa. Pana si francezii vin la noi sa studieze, iti dai seama? Va fi minunat.
@sfatuitoru
Motivul pentru care anumiti cetateni din vest vin la noi sa studieze medicina sunt urmatoarele:
1. In tarile de bastina nu toti reusesc sa fie eligibili pentru a intra la acea facultate. Adica in Romania admiterea este destul de usor si nu trebuie sa ai anumite note sau sa fi absolvit un anumit profil.
2. In functie de tara unii primesc o bursa consistenta(1000 de euro poate mai mult).
3. Examenele si stagiile sunt mult mai putin stresante fata de ce e acasa. Plus ca putem fi totusi oameni daca ne dorim.
Oportunitati de bunastare si crestere au tot fost in ultimii ani. Problema este ca tot ce inseamna serviciu public devine o imensa casta pe care nimeni nu o poate controla. Adauga la asta si imbatranirea accelerata a populatiei si este doar o chestiune de timp pana lucrurile se vor degrada si mai mult.
Daca nu iti merge afacerea bine atunci poate ar fi mai potrivit sa te muti simplu angajat la una careia ii merge pentru ca e mai eficienta.
@Deea
Sper sa nu moara de tot afacerea.
Ce sa fac la 45 de ani pe afara, cand toata viata mea activa am fost “sef”, adica om bun la toate si la nimic?
Eu m-am resemnat cu situatia, resurse am.
Cum ziceam, pregatesc asa cum pot decolarea pentru copii.
Viata e scurta si adesea se termina mai repede decat planuiesti.
@jan – stiu prea bine ce mici sunt salariile in Romania si ce marasm implica daca ajungi la pensie. In ultima instanta iau in calcul angajarea, daca situatia afacerii va deveni terminala.
Cum ziceam, e o situatie conjuncturala, care probabil se va inrautati pe 2023, poate chiar mai mult, mult mai mult.
nu inteleg de ce tipa nu renuntat la cetatenia romana, ramane cu aia britanica si nu mai are nevoie in veci pururi sa dea de institutiile romanesti. dupa atatia ani in uk de ce mai vrei certificat la copil pe ro? cu ce ti-a gresit sa-l trimiti unde tie nu ti-a placut
n-am trait pe vremea lui ceausescu stralucit, dar nici nu pot sa ma plang la modul ala de sus, imi amintesc multe chestii faine, imi amintesc si multe lipsuri si cred ca de atunci am o problema majora cu asteptatul la coada, efectiv creste nivelul de stress in mine cand ajung la doctor sau banca si vad coada (incerc sa tratez, pana acum nu am dat pe afara :D)
un pasaport RO nu inseamna ca il trimite inapoi in Romania ci ca poate sta cat vrea oriunde in UE! cu cel britanic poti sta doar 3 luni la fiecare 6.
@Autor, in UK tot medicina veterinara profesezi? Daca da, poti sa-mi dau un venit mediu net lunar? Ma intereseaza deoarece un cunoscut vrea sa urmeze aceeasi meserie si sunt curios de condtiile de afara.
Nu sunt veterinar, asa ca s-ar putea ca unii termeni sa nu-i folosesc corect. Am cativa prieteni buni veterinari in UK. Am inteles ca salariul net variaza destul de mult in functie de locatie, daca e chirurg sau face doar consultatii, program de zi/noapte, dar majoritatea au inceput undeva la 2500 lire lunar avand 2-3 ani experienta din Romania.
Acum, dupa 5 ani experienta in UK, pe chirurgie veterinara, au in jur de 4000 lire lunar. Pe langa asta, mai pot primi ture bonus pe urgente in timpul weekendului platite cu vreo 500 lire/zi (brut). Cine face doar consultatii, castiga in jur de 3000 lunar.
Castigurile sunt mai mari daca lucreaza in regim PFA (locum).
60000/an brut, 3700 (3500 daca esti in Scotia) net din start.
Un weekend pe luna si o noapte in fiecare saptamana faci garda. Platita sau nu in functie de angajator si/ sau cat de tare te vor.
@Bruta, în funcție de experiență salariile pornesc de la 32000 brut pentru cei fără experiență, ajung la 55000-6000 de lire pentru cei cu experiență. Exista tax calculator pe net unde bagi salariul brut după ce primești oferta de la angajator și-ti calculează exact cat primești net pe lună.
Acum e mai greu puțin să te angajezi fata de cum a fost când am început eu în 2019. Ai nevoie de un test de limba IELTS că sa te poți înscrie în colegiul medicilor veterinari (rcvs- au site unde sunt toate detaliile referitoare la procesul de înscriere, ce facultăți sunt recunoscute, etc.)
Mai ai nevoie și de viză care e suportata de angajator, dar angajatorul se așteaptă să lucrezi pentru el măcar câțiva ani, daca demisionezi și te muti in alta parte cel mai probabil va vrea înapoi banii de viză. E cerere mare de medici veterinari, este de lucru. Mereu primesc telefoane sau mailuri de la agențiile de recrutare cu oferte de muncă.
Mai e și varianta de locum (ești că un fel de zilier, poți lucra o zi sau o săptămână într-un loc, in funcție de cât are nevoie clinica, te muți de la o clinica la alta)- primești între 350 și 700 de lire pe zi, dar ești forjat maxim. Se așteaptă de la tine să bagi pe banda rulantă consultații/operații, nu recomand sa te angajezi ca locum daca nu ai macar 6 luni-un an experiență de UK.
Cu toate că aveam experiență mi-a fost greu la inceput sa mă acomodez cu modul de lucru, sistemul de date, regulile noi, medicamente de care nu auzisem până atunci în Romania.
Sunt multe grupuri de Facebook cu veterinari in UK/străinătate unde poate întreba și primi sfaturi, nu doar legate de salarii.
Nimic nu se construieste peste noapte. Daca e sa ne uitam in urma, incepand cu anii 90, diferentele sunt foarte mari si in bine. Sigur, a fost dur, au fost sacrificii, au fost mentalitati, aspecte ale societatii care nu pot fi schimbate peste noapte ( nu mai punem la socoteala anii de comunism..) si mai e de tras dar directia e buna.
Eu sunt convins ca in 20 de ani, lucrurile vor evolua si mai in bine.
Trebuie multa rabdare. Nu suntem nici nordici si nici nemti. Asta e.
Poate ar trebui sa ne gandim mai mult la educatia de acasa, la invatamant si la ce valori vrem sa adoptam , individual si ca societate.
„nu suntem nordici nici nemti”. bă dar polonezii, cehii, CROATII (intrati in UE dupa noi), aia cum pot. aia de ce nu sunt pe locul 3 la coruptie? la aia de ce nu trebuie multa rabdare?
Nu au asa multi rromi de integrat
@Theo – Iugoslavia a fost invitata sa adere la UE in anii’80, dar au refuzat. Croatii au mai mult istorie cu UE decat avem noi.
@Theo: pentru ca, in ce priveste calitatea aluatului / tesutului uman, nu sunt nordicii si nemtii pe o parte, iar pe cealalta noi, restul. Sunt primii, apoi polonezii, cehii si croatii, iar de-abia apoi noi, probabil cu albanezii si macedonenii.
Am „calatorit” un pic recent pe gmaps prin Wroclaw, PL. M-am intristat.
@unsirb – „pentru ca, in ce priveste calitatea aluatului / tesutului uman” – frate, esti nebun? ce aluat, ce tesut uman? nu mai bate campii, te faci naibii de ras.
nu aici, ca nu-i pasa nimanui ce debitezi, dar poate in familie sau in cercul tau de prieteni.
E ok, dureaza pana vei putea sa accepti adevarul. Aici e un spatiu sigur.
Experientele pot fi foarte diferite de la individ la individ. Daca ai pana in 40 de ani si ai avut o situatie buna din copilarie (nu ma refer numai l bani, ci si cunostinte si relatii, joburi “pregatite”, “recomandari de biznis”, chiar si informatii goale fara actiune) atunci da, Ro e perfecta. Dar daca pana la 40 chiar daca ai avut bani sau nu, tot e de cacat Ro, prin justitie care se kka pe ea sa dea un termen la un recurs declarat de 2 luni, sa emita acte (peste 60zile), sa te rezolve medical (fara PileCunostinteRelatii, si bani ca tot a fost subiect de blog), sa rezolve chestii simple (aratat cu degetul la 2 echipe de politie masini parcate demp@lea fara nici un rezultat, etc…
De aici apar discutiile. Categoria 1 cam s a saturat si categoria 2 zice ca e raiul aici.
Cei care spun ca avem o problema cu educatia si ca in ea ar trebui sa investim au mare dreptate, dar eu vad doar regres si degradare in domeniu asta. Avem o problema nu doar cu sistemul in sine de invatamant cat si cu parintii plozilor de azi, iar cei buni si educati ok si din punct de vedere social pleaca pe capete.
Eu sunt in categoria de varsta 25-30 si ma gandesc tot mai mult daca sa plec sau nu. Castig bine si aici, nu pot sa ma plang si sunt constient ca in 20-30 de ani de acum incolo se vor schimba lucruri, dar sunt dispus sa fac sacrificiul asta ? sau eventual sa imi sacrific si un eventual viitor copil ?
Daca-mi fac/cumpar o casa intr-un/aproape de oras mare din Ro, cine imi garanteaza mie ca in urmatorii 5 ani nu o sa apara acolo un bloc ridicat pe spaga?
Am facut in Decembrie un drum mai lung prin tara prin toate regiunile tarii, de la Buc spre Sibiu, Oradea, Cluj, Suceava, Iasi , Galati, Bucuresti, absolut peste tot se arunca chistoace pe geamul masinii, nu conteaza din ce judet e masina, aceeasi jegosi, daca le spui ca nu-i ok se uita la tine ca si cum nu ar fi facut nimic si tu trebuie sa-ti vezi de treaba ta, ce treaba ai tu cu el, de parca nu traiesti in acelasi jeg comun din cauza unora ca el. (Asta e doar un exemplu de „educatie”). Cei mai ofensati clar cei din Cluj si Galati, macar la Galati nu mi-a fost frica ca ma fac „vinitura”
Din Galati: incercam, boss, sa ne civilizam. imi cer scuze la domnu pentru lentoare. noxele de la combinat ie de vina.
Noua ne plac viniturile!
Pentru ca aia sunt un pic mai nemti, ex habsburgi etc sau mai nordici. de aia.
Chestie de educatie si valori. Familie, societate.
Sa nu uitam de unde au venit aia , sub ce imperii au fost , influenta bisericii catolice sau luterane etc.
De aceea.
Oooo, dar la noi biserica e cel mai bun exemplu de hoție și corupție. Pe lîngă că sînt plătiți de la buget (nu ca afară taxați la impozite), au afaceri libere de taxe, Marele Alb își pune muianul pe clopotele cumpărate din banii fraierilor, peșcheșuri la fiecare naștere, botez sau îngropăciune. După ei urmează parlamentarii…
Eu am avut norocul ca am ajuns sa locuiesc un an jumate in Indonezia, un an in Olanda si un an in Mexic. Si poate voi ajunge si un pic prin Columbia. Coruptia si nasoleala din Romania nu sunt ceva deosebit. Majoritatea tarilor pe planeta asta sunt sub Romania ca dezvoltare, coruptie, nesiguranta, spitale (am fost si la spitale private si de stat pe unde am nimerit), drumuri nasoale. Ca femeie ce a vazut ce inseamna tara super dezvoltata la una super saraca, va recomand sa respirati un pic, sa calatoriti si prin alte locuri decat Germania, Spania si Grecia si sa faceti efortul (e foarte greu in conditiile in care mor oameni, recunosc) sa nu mai luati lucrurile atat de personal. De cate ori am revenit in Romania lucrurile se imbunatateau un pic. Fie si doar pentru ca oamenii realizeaza ca ce se intampla nu e ok. E mare lucru sa vezi ca imoralul e imoral, ce e coruptia si de ce am ajuns aici. Va rog eu, nu va doresc sa ajungeti ca o feminista suparata ca nu are acelasi confort si privilegii ca top 1% din barbati si ii ignora pe aia care muncesc cu carca.
Cand am aterizat prima data din Indonezia in Bucuresti, puteam sa miros iarba proaspat cosita si aerul super curat (fata de Indonezia), sa mananc o branza cinstita si sa nu mor de cald.
Cand m-am intors din Olanda, am vazut soare, mi-am dezmortit oasele la caldura si am putut sa mananc o paine fara lapte praf si iaurt fara zahar.
Cand am parasit Mexic, am apreciat mai mult soselele noastre si parcul auto care nu se dezmembreaza in mers si nu se topeste de rugina. Si in Mexic e paine de rahat, dar macar aia stiu cum se mananca corect porumbul.
PS: In Olanda mi-am fost refuzat orice fel de tratament sau crema pentru zona zoster de catre medicul de familie pe motiv ca am sub 65 de ani. In 48 de ore de la vizita la medic, am primit prin posta de la matusa-mea din Franta (unchi-miu e medic gerontolog) Aciclovirul necesar tratamentului, ca sa nu raman cu dureri cronice. Am auzit de la olandezi ca medicii se comporta la fel de mizerabil si cu ei. Daca n-ai bolnavi, ai cel mai bun sistem medical!
wtf! am făcut zona zoter la 27 de ani în 2007, am primit imediat tratament cu aciclovir (țin minte și acum, 10 pastile/zi repartizate la intervale egale pe perioada din zi cât eram trează, în prize de câte 2, vreo 10 zile), plus o cremă pentru durere, plus un supliment pt refacerea nervilor afectați (mulți ani mai târziu l-a primit și bunică-mea după avc), plus multivitamine. în 2 zile nu mai aveam dureri (mă dusesem șchiopătând de durere, am făcut pe picior, în spatele genunchiului).
din fericire pt mine eram în orașul bunică-mi, acasă la mine, când m-am dus pentru control, mi-au zis că mi-ar fi dat muuult mai puțin aciclovir, n-auziseră de cremă, nici de chestia pt refacerea nervilor și-mi promiteau dureri încă 6 luni (pe mine deja nu mă mai durea nimic și se închiseseră leziunile) plus posibile reveniri ale durerilor în anumite condiții.
în afară de foarte vagi tentative de durere când e foarte frig n-am mai avut nici pe dracu de atunci.
la câțiva ani distanță, o colegă de la următorul loc de muncă a făcut așa ceva și a primit altceva decât aciclovir, ceva mai concentrat, care presupunea mai puține pastile zilnic. și ea tot puțin peste 25 de ani.
AB: oh, my sweet summer child! Hai sa te invat o vorba olandeza: paracetamol si rugaciuni!
https://amsterdamshallowman.com/2019/07/dutch-healthcare-paracetamol.html
ok, încerc să înțeleg paracetamol și rugăciuni, dar să existe tratament specifict pentru boala ta, să fie accesibil (din câte îmi amintesc eu aciclovirul a fost destul de ieftin și l-am luat fără compensare) și să-mi nu-ți dea acel tratament specific pentru că ”ești prea tânără” și cu ocazia asta să te condamne la o viață de dureri cronice și eventual o înrăutățire a problemei la bătrânețe?!
mi se pare complet absurd. nu vorbim totuși de antibiotice luate la orice răceală.
parcă se laudau cu prevenție și chestii!
AB: preventia olandeza e sa previna sa ceri si sa ofere tratamente pentru chestii mai usoare decat cancerul! Incurajez pe orice citeste acest blog si a avut de-a face cu mirificul sistem de sanatate olandez sa povesteasca prin ce a trecut. protestanti pana in panzele albe, suferinta te innobileaza!
Io nu înțeleg de ce aș face comparație cu Indonezia sau Egipt, și nu cu Polonia, Germania sau Spania?! Sau, dacă insist să mă uit mai departe (și geografic, și cultural), de ce nu cu Japonia?
Care ar fi rostul?!
Cu astfel de gândire, n-am fi avut nici case, roți, nici avioane, ci am fi rămas la propriu în pom sau peșteri 🤷🏻♀️
Ai plecat dar mai intri aici din 2019 sa ai unde sa arunci cu hate, zoaie si acum sa mai faci articol in care te flexezi la noi prostii care am mai ramas p aici. Dupa 10 ani de it si uk m am intors acasa de tot. Nu pot si nu vreau sa ma rup de romania. O sa mai plec de aici doar daca hotarasc sa ma rup total de romania si gata. Nu se moare de foame in romania !! Astazi in 2023 doar daca esti prostul prostilor si putoarea putorilor mai mananci unt cu paine uscata la sfarsitul lunii
Nu condamn pe nimeni care a hotărât să plece. Doar mă întristez. Când aud. De câțiva ani tot aud. De foști colegi și prieteni care au plecat imediat după terminarea facultății pentru că specializarea pe care o aveau nu se căuta în România și care acum se întorc între patru scânduri. Unul a făcut infarct la muncă în Germania. Unul a murit într-o încăierare dintr-un bar in Italia, înjunghiat de un albanez. Era la o bere după orele de muncă. Una a murit ucisă de soțul britanic cu probleme psihice. Una a murit într-un accident pe o autostradă din Montreal. Și toți, dar toți, au fost aduși să fie îngropați aici. Tragic și sinistru, nu? Românii s-au întors acasă.
Imediat după facultate am plecat și eu. Am lucrat câțiva ani pe afară și mi-am rezolvat problema cu locuința. Apoi m-am întors. Motivele nu contează. Și am lucrat și la stat și la privat. Cred că am schimbat zece locuri de muncă. Și încerc să lupt in fiecare zi cu sistemul in felul meu. Nu mă plâng. Nu-mi place să mă plâng. Nu vreau să emigrez. Am destulă experiență de viață și de muncă să înțeleg că nu asta e rezolvarea problemelor mele. Ar fi prea simplu și viața nu-i deloc simplă. Da, lucruri urâte se pot întâmpla. Oriunde, nu doar aici. Grija mea trebuie să fie doar să fac ce-mi stă mie în putință să fie bine. Că dacă fiecare și-ar face treaba in dreptul lui, s-ar schimba totul încet încet. Sistemul suntem noi. Ăla care-i nașpa. Și degeaba emigrezi dacă îți porți frustrările după tine zi de zi. Infectezi și societatea care te primește. De-aia nici binele de acolo nu mai e ce-a fost. Oriunde ajungeți încercați să faceți pace cu voi și cu ce e in jur, inclusiv cu țara de origine, că așa vă va fi bine.
P.S. Am ascultat un podcast cu o divă plecată din țară în India. Spune că, de cate ori se întoarce, vede că România e mai frumoasă de fiecare dată. Poate că ea are alți ochi și e fără frustrări.
În România pe râuri curg peturi, și doze, nu tone de căcat și mortăciuni.
Normal că e mai frumos ca-n India.
Da, exact, contează la cine și la ce te raportezi. De-aia e bine să nu compari decât cu același lucru din trecut ca să vezi adevărul.
Francezu zice de Franta ca e de cacat, englezu de Anglia ca e de cacat, si tot asa. Imi place.
Romanu zice ca e foarte tare la ei, ca el compara cu Romania.
Romania care nu a calarit sute de ani africani si maiasi, incasi, etc. Nu le-a luat bogățiile. Romania care are minim 20.000 lucratori in industria auto, da 14% din PIVB dar 0 start-up in domeniu.
Si cum cu romanu nu poti sa te intelegi, nu respecta promisiune, e rau, tot timpu incerca sa combine ceva doar pt el….uite asa avem institutii praf care lucreaza in interesu catorva.
Asa e cultura, nu se schimba nimic si cand accepti asta o sa fii mai fericit.
Nu, nu o sa fie pe aici ca in germania, austria, tarile boedice ca nu asa e apecificu individului.
Adevarul e ca Romania care nu reusea nici provinciile sa si le uneasca intr o forma statala coerenta, daca era Imperiu sau daca aveam macar o forta armata relevanta nu ar fi cucerit alte popoare si nu le ar fi furta bogatiile ci ar fi sustinut independenta si dorinta de autodeterminare a popoarelor din Africa. AUR much? allez seek teer
@Cosmin T. evident ca ar fi facut asta, dar nu a fost in pozitia sa o faca. Asta e ideea: suntem aici unde suntem printr-un concurs de imprejurari inceput de cand lumea si pamantul si ei la fel.
Da, venim toti acolo ca e foarte bine. Eu am fost si am stat peste gard destul de mult cand eram tanar si nu, mie nu mi-a placut. Mi s-a si propus relocare in germania, australia sau sua si am zis pas(la aceeasi firma in IT). Vorbiti de chestii ok dar nu prea prezentati minusurile de acolo. Ai bariera de limba, esti cetatean de mana a doua(in caz ca esti cetatean), esti platit mai putin si ti se cere mai mult, din salar traiesti dar nu-ti permiti case in zone bune, nu-ti permiti scoli bune, dintii si altele ii faci tot in romania , sentiment de instrainare si altele. O intrebare: cati v-ati construit o casa in germania sau uk ? Ultima discutie cu cineva relocat in germania: „ba, ce dracu tot alergi atat prin padure ? „, „toti aleaga, … nu ai ce dracu altceva face aici !”
Acu multi ani la un interviu pt un job in germania mi-au oferit 2900 euro, eu cerusem 3500. Au zis ca daca vorbeam germana imi dadeau 3500.
Sa fii discriminat pe motiv de natie, e paradis.
Ti-as da un -25% la sfarsitul lunii doar ca zici „salar”, in plm, cand invatati sa nu mai vorbiti ca niste oligofreni?
Cam asa. Cand pleci de la 500 de euro la 2500 cu chirie de 300 de euro, e ceva. Dar cand pleci de la 5000 de euro la… 3500 si ai chirie minim 1000 de euro, dar nici pe aia ca stai la concurs cu alti 80 de oameni. Plus ca trebuie sa dai garantie 3 chirii si nici nu ai mobila, toata casa e goala…
Ciocane, zi-mi si mie ce poti face in metropola noastra de 250k de locuitori si nu poti face in orasul/satul in care e relocat alergatorul? Mi-e frica sa nu aud de gratare si beri cu prietenii…
@unsârb, în metropola noastră îi poți da un cap în gură la ăla cu numere de MH care ți-a taiat fața în trafic sau un șut în cur la polițistul local care te-a certat că ai parcat bolidul lipit de terasă.
Dacă iasă iureș, executăm două apeluri de pe mobil și totul s-a rezolvat.
Alergatorul a plecat pe o pozitie de middle management in DE. Salariul e decent dar sub pozitia ce o are. A inchiriat o casa mica intr-un sat, vrea un viitor bun pt ei si copil doar ca… la lucru are probleme cu subalternii nemti si alte cele care greu il accepta. Nu il cheama nimeni nici la o cafea, e greu cu socializarea. Vecinii abia il saluta. Gratare nu are voie sa faca decat in casa ca asa e regula in sat. Copilul destul de mare a facut mult timp scandal ca nu are prieteni. Copilul trebuit sa invete limba de la zero si acum e la o scoala de cacat si cu un an in minus(nu stiu toate amanuntele). Ne suna pe cei de acasa des si uneori bem bere cu el pe whatsup. In rest… alearga si tot alearga prin padure…
Pai nu suna ca a gandit-o foarte bine middle managerul. Daca si asa copilul e destul de mare, trebuia sa il trimita dupa liceu la studii in strainatate si aia era, ramanea direct acolo. Asa pare ca se chinuie toti doar ca, intr-un final, sa ii fie bine copilului.
El presupun ca vorbeste germana cu accent rusesc, in cel mai bun caz.
Problema e un pic mai ampla si pleaca de la realitatile din comunism vs capitalism, sau cum s-o numi ce avem noi astazi – invatatul care asigura un trai – atentie nu decent, doar un trai, bunul simt ca o masura de a te proteja social de sistemul cu turnatori etc – astea impreuna sunt mixul perfect spre dezumanizare si abrutizarea extrema la care suntem martori azi. Te poti descurca f bine si in tara daca ai obrazul gros
Matthers, chestii de genu asta de filosofii merg cand ai 15 ani hai maxim 30, dupa care te ia viata pe la spate si o simti adanc cand vine rata/te calca fiu politicianului pe trecere, inoti prin noroaie, iti iei bataie pe strada si nu se uita nimeni la tine.
Da calculele sunt la rece facute si sunt clare, dupa 40, speri la un inca 40, lucrurile nu s-au schimbat, e nevoie de 100 de ani de crestere ca sa vezi schimbarea cu adevarat de mentalitate si bogatie (general vorbind). Noi suntem inca la facem case la porumb pe 200mp fara drum fara asfalt fara canalizare si ne dam cu beamveu sh din germania de valaoarea a jumatate din casa pe acolo.
Sincer mai avem mult pana departe, de acord ca schimbarea incepe cu fiecare, eu am obosit sa tot incep de fiecare data si sa ma frustrez cand in jur meu tot se duce draq.
Asa ca tb sa fim realisti, cei care pot pleca pt un final de viata sau o mare parte din viata daca sunt tineri intr-o tara civilizata, go for it.
Restu ne frustram pe aici ca facem dregem avem cu cine vota, totu e ok schimbare incepe cu tine.
Right…
Observatii personale: n-am mai vazut de foarte multa vreme studentii facand greve. Multi se plang (cazul de aici: „la Cluj nu am pus mana sa facem ceva practic”) dar nu am vazut de cel putin 20 de ani manifestatii prin strada. Sau prin facultati. Toti au reprezentanti prin Senat, nu am vazut la stiri „reprezentantului studentilor de la FMV i-au fost sparte geamurile de la casa pentru ca nu a prezentat problemele alora care l-au votat sa se duca in senatul facultatii”.
Aceeasi situatie e in multe domenii. Oamenii nu mai fac greve (din alea adevarate) impotriva conditiilor de munca din sistem. Studenti, medici, profesori, vanzatori, ITisti… Ma uit cum e Parisul paralizat de o luna din cauza reformei sistemului pensiilor. La noi? Nimeni, nimic.
E mult mai usor sa te plangi pe net si iti iei bocceluta pe umar si sa pleci (eventual facand un tantrum ca „Romanika e de kkt”- vezi cazul cu Printesa Urbana care a varsat o vidanja intreaga inainte sa plece ) decat sa faci efectiv ceva- de la actiuni de protest pana la bucatica ta de educare a interlocutorilor.
Timpuri Noi – Perfect
Sugestivă pentru nația asta…
‘Oile placide s-au așternut la iernat’…
Dacă era după noi, mai stătea Ceașcă un an , doi …mai dădea o sută la salarii…
Reprezentații studenților devin la scurt timp după alegeri ultimele jeguri lingatoare de profesori, că au instant privilegii ca sa nu facă valuri și să rămână oile cuminți. E că în politică. Și aia din usr au fost tari în clanță până au ajuns la butoane. Au adoptat rapid metehnele celor pe care ii cancelau cu câteva luni înainte.
Am ieșit la proteste, am încercat să îi educ pe cei din jurul meu, m-am ridicat la un examen și i-am spus profesorului că colegul din fata sta cu cartea deschisă în banca, nu s-a întâmplat absolut nimic. Regula era că ești exmatriculat și nu mai ai dreptul sa mergi la nicio facultate de medicina din țară daca copiezi la examene. Te cam saturi sa te lupți cu morile de vânt, ai de ales între a pleca sau a dezvolta boli psihice. Am ales prima variantă.
Am observat la foarte mulți din cei care au emigrat că se uită cu dezgust în urmă. Înțeleg dezgustul, dar ce mă surprinde pe mine aici este că se uită în urmă. Mă uit pe conturile lor de fb, scriu în românește, sunt la curent cu mai tot ce se întâmplă aici, interacționează aproape exclusiv cu români. Unii se întorc în concedii sau de sărbători cel puțin o dată pe an. Când fac copii, le fac certificate de naștere românești (bine, pe asta o înțeleg, îi interesează cetățenia UE).
Unii sunt plecați de peste 10 ani. Să le fie atât de dificil să se integreze în țările în care au plecat? Adică, ok, job, shopping, o ieșire pe la restaurant, o vacanță, dar nu se pot rupe de țara asta.
Intelegi gresit. Oamenii aia care au plecat din Romania din diverse motive si sunt o gramada de motive, nu le mai insiram acum aici, au o nevoie justificata sa stea in contact cu realitatea romaneasca ca sa isi valideze astfel alegerea de a emigra. Adica cu alte cuvinte vor sa vada daca au facut o alegere buna sau nu.Probabil daca Romania incepea sa se dezvolte armonios, mai putina coruptie si mai multe aspecte pozitive probabil ar fi inceput sa aibe regrete. Nu cred ca mai este nevoie sa va spun ca da , au facut o alegere foarte buna ca au plecat cand vad periodic mlastina mediocra in care se zbate Romania si nu ai cum sa ignori asta oricat de patriot ai fi.
Majoritatea romanilor se integreaza foarte bine in tarile unde au plecat asa ca faci niste confuzii in analiza ta.De ce nu se rup de tot de Romania !? Ti-am explicat mai inainte.
Copiii emigrantilor nu vor mai avea problema asta iar copiii copiilor emigrantilor nici macar nu cred ca vor mai stii limba romana.Problema rezolvata !
@gigi
Ca să încep cu sfârșitul, am întâlnit copii de emigranți români, unii născuți în România, care nu vorbesc româna.
Dar integrarea este, până la urmă, individuală. Este ajutată și de mediu. Una e să te integrezi într-o comunitate românească, un „buffer” între tine și țara gazdă, alta e să o iei pe cont propriu și să te angajezi în prima zi într-un job unde nu vei găsi picior de român.
Nu aș tinde să cred că oamenii trăiesc doar prin politică și administrație. Interacțiunea noastră, a tuturor, cu mediul politic și cu administrația este limitată. Restul este viață, pur și simplu. Interacționezi cu vecinii, cu colegii de job, cu vânzătoarea de la băcănie. Dar poți să ai dreptate în ceea ce privește validarea deciziei.
Am plecat din România acum 2 ani și jumătate, în mijlocul pandemiei. Aveam 41 de ani. Când am plecat, aveam venitul familial (salariați amândoi) undeva între 12 și 15 salarii medii la vremea respectivă. Nu am plecat pentru bani, ci pentru că, având ambii copii la școală am observat, stând cu toții acasă, cum se face școala (online). Și anume deloc. Ne-am mutat în sudul Austriei, câștigăm ceva mai mult, dar e irelevant pentru că sunt alte cheltuieli. Ce avem în plus?
– Educație făcută în școală cu simț de responsabilitate, implicare și punând accentul pe cum se simte copilul, nu considerându-l din start un prost.
– Sistem de sănătate fără birocrații, cadouri, șpăgi etc. Stai și aici la coadă dacă nu e vreo urgență, și n-ai totuși programare, dar n-am stat niciodată mai mult de 45 de minute.
– Mult, foarte mult timp liber pe care îl folosim să facem lucrurile de care n-am avut timp în România
– Aer curat, foarte curat, de ți-e mai mare dragul să respiri.
– Infrastructură (are legătură cu timpul). Fac 20 de minute până la serviciu (15 km) în loc de cât făceam în București (60-90 minute pentru 8 km).
– Lipsa de birocrație (are legătură tot cu timpul). Întâmplare reală: când mi-am cumpărat mașina, imediat după ce am venit, am vrut să o înscriu pe numele meu. M-am dus la un dealer, am ales mașina (pe stoc), am plătit-o vineri și mi-a zis să vin luni să o ridic cu tot cu numere și certificat de înmatriculare. Eu nu îmi făcusem încă rezidența permanentă pentru că așteptam să primesc niște bani din România de la ultimul angajator și nu voiam sa plătesc impozit austriac pe ei. Luni dimineață mă sună tipa la 7:30 și zice că e la înmatriculări și nu mă găsește în sistem. Îi zic că mă duc la primărie și o sun după. Plec în goană la primărie cu contractul de închiriere, explic ce vreau, mi se indică ușa unde trebuie să merg, aștept 5 minute, mă invită cineva înăuntru, plătesc 7 EUR și după 15 minute primesc certificatul de înregistrare. În drum spre casă o sun pe tipa cu mașina să îi spun că m-am înregistrat. Îmi zice: Știu că l-am rugat pe tipul de aici să dea refresh și deja am numerele tale. Poți să vii să ridici mașina.
Ce ne lipsește?
– Socializarea. E foarte greu pentru mine să socializezi cu un popor care se culcă la 8pm (copiii chiar la 7) și care e foarte discret când vine vorba de chestiuni personale.
– Magazinele care sunt închise complet duminica și parțial sâmbăta.
– Taxele pe venituri (salarii) sunt extrem de mari.
Concluzii:
Austria nu e țara mea preferată. Cu siguranță nu m-aș mai întoarce în România, dar m-aș stabili într-o țară latină.
Nicăieri nu e perfect, peste tot sunt uscături, dar trebuie să pui în balanță ce te ține și ce te împinge. Eu consider că am făcut alegerea perfectă, mai ales pentru copii și educația lor.
Niciodată nu e prea târziu să pleci dintr-o țară care nu îți dă nimic înapoi.
Venitul la care se face referinta aici era intre 37200 si 46500 de lei net (intre 7500 si 9300 de euro net pe luna), ca sa fac postarea mai clara.
Da da ,mergi in tari latine sa vezi ce paradis e :)).
Nu stiu daca ai avut treaba cu birocratia romana in ultimii ani, dar eu mi-am inmatriculat masina in vara, am ales numere la intamplare. Cand ajung la ghiseu am aflat ca trebuia sa platesc ceva taxa, i-am zis ca platesc pe loc prin siteul ghiseul, da bine, i-am dat acel cod de plata, l-a verificat….nici 10 minute nu a durat toata inmatricularea cu numere, certificat, tot-tot.
Viza de flotant la fel sub 5 minute si dupa 3 zile iti ridici buletinul.
In Iasi primaria are aplicatie prin care raportezi diverse. Am raportat ca la o casa parasita sta sa cada un perete peste trotuar. Dupa 1 saptaman acel perete a fost acoperit cu ceva prelata, pus mesaj de pericol (nu este gard, peretele e pana in trotuar)…zic ca e bine.
@sfatuitoru de vina pt birocratia din Romania e de vina si populatia care nu stie decat ca netul trebuie folosit pt divertisment ieftin FB insta si tiktok. Am mai zis, au bagat de nspe ani cumpararea biletelor online la CFR si inca sunt cozi de cate 10 persoane vinerea sau de sarabatori si vorbim majoritar de oameni tineri.
Sau alt exemplu: ai clar lista cu documentele necesare pe site, tu te duci cu tema facuta si te trezesti in fata cu prosti care au adus ce acte s-au gandit ei ca le trebuie dupa ureche, la tine dureaza 10 minute toata treaba dar e suficient unul sa prinzi in fata care e pe alta lume si astepti 30 de minute doar ca respectivul sa se declare invins si sa plece.
„Unii sunt plecați de peste 10 ani. Să le fie atât de dificil să se integreze în țările în care au plecat?”
Da, acum este aproape imposibil sa te asimilezi unei tari vestice daca nu vorbesti limba la perfectie, daca nu ai aceleasi manierisme, fizionomie si stil de a te imbraca. Este ciuda aia amara ca oricat de bun si corect cetatean esti, nu esti acceptat acolo ca esti strain si nu esti acceptat in Romania ca te comporti prea a vestic. Aud din ce in ce mai multe povesti despre romani discriminati in vest doar pentru ca sunt din Romania si cum bastinasii isi schimba complet atitudinea fata de ei cand afla ca sunt romani. Vesticii devin din ce in ce mai refractari fata de imigranti de oriunde ar fi ei, si valurile de refugiati nu ajuta. Am mai spus si la alt post: cand nu ai voie sa comentezi in directia unora ca fac nasoale, ii iei la ture pe aia care nu comenteaza si ii stie toata lumea drept saraci flamanzi pusi pe furt.
@casnica – aici omiti un aspect important – romanii aia care fura in strainatate chiar exista si nu sunt deloc putini, hai sa nu ne mai prefacem ca ei sunt un mit si noi suntem asociati cu ei in mod incorect.
Iti pot da destule canale de youtube unde romani din Romania iti spun senin cum au fost in Europa la furat si cum in jurul lor erau grupuri de romani care se ocupau tot cu asa ceva.
In mod similar, daca o sa te uiti la discutiile despre negrii si rasism in US o sa vezi ca problema nu este de rasa ci de cultura, „Lil Z” nu este la inchisoare ca este negru sau ca acum 200 de ani stramosul lui era sclav, este la inchisoare pentru ca sunt 4 frati cu 4 tati diferiti acasa, toti in jurul lor se ocupa de combinatii si o parte din prietenii lui mai „cad” la puscarie si el vindea linistit niste cocaina pe langa iarba.
Insa daca il intrebi pe „Lil Z” sau mama lui problema este ca ei sunt negri, albii ii persecuta si ei sunt cetateni de mana a doua.
@Bigbear, aici cred că ne putem întoarce un pic la elementele de bază ale averii generaționale, care lipsesc unora dintre negri și probabil și românilor de care vorbești: figuri paterne care și-au asumat responsabilitatea paternității sau a sexului protejat, mediu social un pic mai sigur (mai puține arme, mai puține droguri) și în care, deși pot exista unele derapaje, totuși corectitudinea, moralitatea și respectarea legii sunt elemente de bază, venituri familiale care să permită cel puțin subzistența, chestii d-astea pe care unii dintre noi le luăm de bune.
cam care e raportul de șanse dintre cineva care s-a născut și crescut într-un cartier în care nu se trăgea cu arma, nu se vindeau droguri fără ascunzișuri, a locuit într-o casă în care existau toate sau majoritatea utilităților, care nu se întrerupeau pt neplată de mai multe ori pe an, care a crescut cu ambii părinți, cunoscându-si ambii bunici de sex masculin, care își îndepliniseră datoria de tată și o îndeplineau pe cea de bunic conform cutumelor societății, ai cărui părinți/rude cunoștințe își câștigau traiul muncind în limitele legii și moralității, care a mers la școală, care nu a fost obligat să muncească de la 14 ani ca să-și hrănească frații mai mici și cineva care a avut parte de situația total opusă.
în niciun caz nu zic că e vina albilor, dar e posibil ca situția să aibă mai multe nuanțe de gri decât o prezinți tu.
Si eu locuiesc in UK, dar jur ca nu inteleg ura fata de Romania. Merg des in tara, ma simt foarte bine, ma intorc in UK, ma simt iar la fel de bine. Pentru unii oameni functioneaza sa vada constant ambele parti ale povestii. Apreciez lucrurile din ambele tari. NU te ajuta cu nimic sa iti traiesti in continuare frustrarile trecutului, de asta exista terapie specializata.
Au ajuns frustratii astia si aici? Daca si veterinar mori de foame in romania…
Cloooj
Legat de institutiile romanesti – oh da, pot confirma cu varf si indesat ce a scris autoarea. Pot spune si povesti in plus.
Insa, legat de ambasada si/sau servicii consulare nu sunt 100% de acord – sau cel putin pe unde frec eu menta:
* da, actele dureaza mult in primul rand pentru ca nu sunt in Romania, transportul costa (transport diplomatic, nu e standard) si le grupeaza. Fac un transport pe saptamana/luna. Altfel, probabil ca din 100 eur per pasaport, ar fi 200. Avand in vedere ca nu mi se pare o mega-urgenta, e acceptabil zic eu;
* da, programarile nu se [CAM] respecta si asta din cauza oamenilor. E scris mare pe site-ul MAE ca actele se fac doar cu programare. E scris mare si pe usa ambasadei. E scris mare si in interior. Si totusi oamenii se prezinta fara programare si se milogesc la ghiseu ca au venit de la x-sute-de-km sa fie primiti ca sa nu mai faca un drum, etc. Avand in vedere ca sunt multi oameni care nu-si permit _inca_ o zi libera, functionarii ii primesc;
* multi nu vin cu actele complete si trebuie sa li se explice la ghiseu (da, sunt aceleasi explicatii si pe site) si sa li se dea mura in gura ce le lipseste. Culmea e ca exista chiar un fel de wizard pe site in care te pune sa uploadezi copii scanate ale actelor ca sa se asigure ca le ai (merg si poze, am incercat eu) … si totusi iubirea!
* da, unele hartii trebuiesc completate de mana. Da, ok, 80s, dar formularele se gasesc pe site si pot fi completate de acasa. Multi fac asta in fata ghiseului si desi li se spune ca sa mearga la masa sa le completeze si sa il lase pe urmatorul, nu vor pentru ca „de ce sa mai stea inca o data la coada”?
* scrie mare ca actele trebuie completate cu pix albastru sau negru. E pus pe masa un set de pixuri albastre. Ei bine, sunt viteji care folosesc pixul _lor_ rosu, se prezinta la ghiseu si apoi fac galagie ca de ce trebuie neaparat cu pix albastru pentru ca dacul liber din ei le spune ca trebuie sa scrie doar cu rosu;
In 15 ani am fost de maximum 10-15 ori la ambasada (sa aplic pentru acte si sa le ridic). Va dau in scris in fata notarului ca am vazut cu ochii mei toate lucrurile pe care le-am povestit mai sus. De fiecare data. Si nu, nu erau numai zidari, suedeji sau alti oameni simpli de la care ai putea spune ca nu ai ce sa ceri – erau si oameni destul de bine imbracati (nu, nu gucci-ostentativ, ci corect) care pareau ca-s cu boii acasa.
Nu lucrez la ambasada, in bula mea extinsa nu e nicio persoana care sa lucreze la stat sau sa fie implicata in vre’un fel in mae/stat/sistem. N-am niciun interes sa ii apar, ci doar mi se pare ca asteptarile sunt exagerate cand ai de-a face cu specimene de genul asta.
am fost azi la poștă cu treabă. înaintea mea unu’ care voia să ridice niște bani, voia să folosească ca act de identitate copia unei cărți de identitate expirate, nu mai avea CI deloc, doar pașaport, dar nu-l luase cu el.
după el a urmat o tipă, avea de ridicat un colet. nu avea actul de identitate la ea, nu era prima oară când ridica pachete de la poștă, nu era ca și cum n-ar fi știut că-i trebuie ci.
acum mai mulți ani, tot la poștă, unu’ întreba pe cine scrie la destinatar, numele lui, sau numele persoanei către care trimite coletul. teoretic asta încearcă școala să ne învețe, cuvinte complicate, daca mama și tata nu le știu.
dacă stai un pic la cozi la poștă, evidența populației, sau la casieriile diverșilor furnizori de utilități începi să-i înțelegi pe funcționari de ce-s ciufuți toată ziua.
Un medic veterinar castiga prost si prin alte locuri, de exemplu in Viena, si asta pentru ca sunt prea multi. Asa ca mai depinde si ce meserie iti alegi sa faci.
„Concluzia mea e că România scoate generație de sacrificiu după generație de sacrificiu. Până nu vom sacrifica o dată pentru totdeauna corupția, tupeul jegos, șpaga, munca la negru, hoția, salariile minime care nu te lasă să duci o viață normală, nu vom face decât să creștem și noi o altă generație de sacrificiu.”
OK… cine se bagă? Cine sparge sângele din vene?
Mă amuză, totuși, subiectul „corupției” și al „salariilor minime”, întrucât patronii vor zice „Nu-ți convine, pleacă”.
Deci, deci, deci…
… cumva psihicul futut de comunism nu se poate repara dintr-un salt, ca nu-i ca si cum tre sa sari o prapastie. Trebuie facuti pasi mici si chestiile astea se repara in foarte mult timp. De ce ai avea pretentia ca in Romania sa fie ca-n UK, cand in Uk daca mergi intr-un targ de antichitati gasesti vesela din argint de prin 1600… la noi singurele de genul poate le gasesti in muzee… si alea tinute in seif sa nu le fure careva.
Am fost vai steaua noastra, suntem vai steaua noastra… iar guvernantii nostri asta vor, ca cei plecati afara sa fie vaca buna de muls a sistemului si daca se poata sa nu aiba cuvant. Cam asta e logica cu Consulatele si haosul de pe acolo… de ce sa-ti dea posibilitatea sa iti declari domiciliul afara si alte alea ca mai apoi sa ai dreptul la reprezentanti in parlament… nu mai bine vine AEP-ul si iti zice ca avem 800k de romani cu domiciliul stabil in strainatate… cam 5-6% din votanti, ei au dreptul la 5% din deputati/senatori si aia e… ce conteaza ca numai in UK is aproape 1 milion de cereri de rezidenta permanenta… n-ati auzit ce a zis AEP-ul… pai e litera de lege.
Cand cei 35% din romani cu domiciliu in UE vor fi reprezentati in Parlament, atunci Romania o sa aiba o sansa sa se faca bine si Parlamentul tarii o sa fie legitim, altfel o sa tot avem tot felul de Ciolaci si Ciuci semi-analfabete la conducere.
Băi pleacă de aici cu părerile echilibrate, aici vrem înjurături și jigniri
Clar nu ai cum să elimini asta în 1-2 generații. Eu văd pe oameni plecați în US din anii 90, când merg să îi vizitez zici că sunt blocați intr-o capsulă a timpului, parcă aș călători într-o românie perfect conservată.
Aceleași murături puse la borcan, aceleași afumături, toate obiceiurile care le înțeleg în Romania, pentru că vin din sărăcie, încercai să fii cât mai autonom, toate sunt păstrate și acolo.
Ei trăiesc în aceeași bulă de fapt, nu se bucură cu nimic de avantajele americii, atâta că lucrează pe mai mulți bani și cam atât.
Poate ca pun muraturi din plictiseala si pentru gust.
Daca as avea timp, cred ca as face-o si eu. Nu se compara cu alea cumparate din punctul meu de vedere.
De carne afumata si pusa la untura nu mai vorbesc
@Goldy din ce ai scris imi dau seama ca esti izolat intr-o bula de romani cu meserii white-collar, pentru ca altfel nu imi explic de ce nu esti constient cat de votat a fost AUR (care a rupt din electoratul PSD-ului majoritar si un pic din cel al USR) de diaspora care lucreaza meserii unde nu ai nevoie de calificari inalte ex constructii, horeca sau agricultura. Inteleg ideea ta, dar in acelasi timp sa nu mergem pe logica sa decida doar bogatul ce mananca ala sarac ca nu au plecat doar elitele.
Manevra descrisa de tine o face statul ca sa tina procentul celor prezenti la vot artificial mic sa poata diverse partidulete sa intre in parlament cu 5%, sau ca partidele cu 3% din voturi sa isi poata deconta cheltuielile de campanie (si din ce am citit acolo se dau niste tunuri frumoase si in mod legal la fiecare ciclu de alegeri).
Apropo de civilizatie. Parca a aparut un studiu ieri si din 100 de calatori RATB , 65 circulau fara bilet:) In Bucuresti.
Asta spune multe.
Cred ca trebuie inceput de la nivelul asta. Abecedar.
Apropo de bula.
Stiam oameni din comunitate care zilnic se uitau la posturi tv din Ro (via satelit) si incercau sa traiasca cam ca in Ro. Pana la urma fiecare stia pentru ce venise:)
Unii erau vesnic prin comunitate, altii mai rar, ca se integrasera cumva. Inteleg ca pribegia poate fi destul de grea pentru unii.
Tin minte si acum duminica dupa amiaza din ziua alegerilor din diaspora. Eram la un fotbal cu baietii. Si ne am trezit cu unul care intarziase ca a venit si ne a strigat „haideti bai la vot ca sa iasa baselu”. Si ala cred ca a ajutat la mihaela dragostea mea:)
Oh nu, ce trist. Anyway…
Nu comentez decat titlul.
Generatie de sacrificiu dupa generatie de sacrificiu…
Cine plm ar trebui sa salveze aceste biete generatii? Mentalitate de victima si de subiect al vremurilor, nu de om care-si decide, macar intr-o masura, soarta.
Romania, aceasta entitate abstracta nu-si iubeste cetatenii si nu le face viata mai buna.
Bleah!
Sunt plecat de aproape 20 de ani, am avut ocazia sa calatoresc pe toate cele 7 continente. In Romania se traieste decent, cu bune si rele. Din 2007 schimbarile au fost in majoritatea timpului in bine, ca nu se schimba institutiile statului cu viteza cu care ne dorim e alta poveste. Am avut de a face cu serviciile consulare ale Romaniei, e o schimbare de la cer la pamant in ultimii 15 ani, din pacate nu se misca cu viteza cu care ne dorim, dar in multe cazuri lipsa de personal sau procedurile fac ca totul sa fie foarte lent. In tara adoptiva ma lovesc de birocratia institutiilor statui/orasului si de multe ore pot sa spun ca in Romania e parfum. Le recomand tinerilor sa calatoreasca o pot face super ieftin la hostel, sa munceasca cateva luni de la o terasa in Grecia/Spania/Italia sau oriunde in lume , la ceva pe domeniul lor si apoi sa aleaga unde cer ei ca e mai bine pentru ei din punct de vedere material, social….
Achisez la partea sanitară, în Italia.
Înainte de naștere a făcut mai multe examene și ecografii, analize, toate gratis, fără 1 cent de șpagă sau atenție.
La naștere a fost asistată de doctorița ce a făcut examenele de mai sus, și un medic profesor universitar. Plus multe asistente.
Cât a stat în spital a avut aceleași condiții ca autoarea : schimbat cearceafuri la nevoie, chiar dacă erau doar puțin pătate, asistență 24 ore, cu doctori nu doar infermiere, meniu la alegere, cursuri despre nou născuți, cum să alăpteze, la ce să fie atentă, temperatura camerei, cum se spală, tot ce o mamă trebuie să învețe.
Când am plecat ne-au dat absorbante speciale pentru mamă și un set pentru o lună pentru copil (pampers, scutec absorbant pentru pat, hăinuțe simple de bumbac).
Le-am dus o orhidee în ghiveci. Aproape că m-au trimis acasă cu ea cu tot. Nu se acceptă atenții.
A născut și sora mea în România. Are o cicatrice „frumoasă”. Și a costat peste 1500€. Că a fost „complicat”.
Cumnata a născut la privat în România. Aproape același condiții ca în Italia, doar că a fost doar 1200€, naștere naturală.
Când o să mă întorc, o să fie într-un sat de munte, mic, cu oameni. Că „tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” e în fiecare român. Că realizează sau nu….
Nu o sa te intorci, ia-ti gandul. Fix satul romanesc iti trebuie la batranete :))
@Deea, evident ca era vorba de un sat romanesc in metavers.
Dar spune si cat timp ai dreptul la concediu maternal in Italia. Si nu cred ca in toate spitalele de acolo te trateaza asa, nici in Austria nu era asa parfum peste tot la stat, in cele din Viena este aglomerat si personalul surmenat, in plus vin si multi pacienti nesimtiti care lasa jeg si sunt obraznici cu personalul.
zi thank you ca ai plecat gata scolarizata, pe banii Romaniei, ca daca trebuia sa faci facultatea pe-acolo nu mai era nimic asa roz si frumos 👎
Scolarizare…
Am facut facultatea prin 90. M am gandit deseori la cate materii de umplutura am avut. Cat timp pierdut. Apoi la cate materii nu se dicta efectiv. Asta era sistemul, cineva trebuia sa primeasca niste salarii.
Materiile serioase cu profesori excelenti au fost putine, dar ce impact au avut acei profesori!
Deci, ce scolarizare?
Enorm a fost facut pe studiu individual si cu un noroc de a avea profesori foarte buni la unele materii. Tin minte ca efectiv era o piata subterana a culegerilor de probleme, se xeroxau, se imprumutau, vindeau etc. Partea buna a fost competitia, ca era destul de greu sa intri la o facultate buna si trebuia sa pui capul la modul serios.
Pana la urma nu a fost pe banii statului. S au platit impozite.
Daca zici de banii statului, e mai grav sa dai bani si practic sa alimentezi un sistem care produce … analfabeti functionali. Grav.
Asa ca mai usor cu scolarizarea pe banii statului.
La asemenea text inteleg de ce ti-a fost greu sa supravietuiesti aici. Naivitate. Nu o spun intr-un sens rau, e doar o constatare. Ai avut asteptari fara legatura cu realitatea. Am prieteni care au facut facultatea de biologie crezand ca vor face ce facea Cousteau, Istorie, Teologie si care pana la urma au recunoscut ca au ales gresit si s-au reprofilat.
Sunt sigur ca si in UK si in orice alta tara „civilizata” sunt oameni la fel de naivi, oameni care au ales gresit. Nu-ti garanteaza nimeni ca daca iti alegi meseria X si inveti sa ti-o faci bine, vei avea ce manca. Poate ai invatat matematica si fizica de ti-au iesit pe nas inca din scoala generala, dar la un moment dat te intrebi cum le poti folosi ca sa si traiesti si te faci inginer nu profesor sau arhitect, poate iti place muzica si sa canti la trombon, dar te gandesti ca poate ar fi bine sa inveti si niste pian ca sa ai sanse sa traiesti si daca vezi ca nu e salariul mare la filarmonica te mai duci si la niste nunti si bagi manele in weekend.
Lasand la o parte alegerea meseriei neadaptata realitatii de aici o alta dovada de naivitate e sa faci o legatura unica de cauzalitate intre coruptie si starea in care se afla Romania. E un sistem prea complex ca sa poti spune ca daca rezolvi coruptia se rezolva totul.
Sa compari UK, Franta, Austria sau orice tara de genul lor cu Romania o poti face doar daca nu ai trait pe pamant pana acum, daca n-ai invatat nimic din scoala sau nu poti vedea mai departe de 10 metri in jurul tau – adica sa fii naiv. Sunt tari care au universitati incepute de acum mai bine de 1000!!! de ani, vrei sa stii ce se intampla acum 1000 de ani prin partea asta de Europa? Majoritatea au fost imperii pana de foarte curand si nu ma refer la faptul ca au subjugat si exterminat oameni ci la faptul ca le-au furat resursele pe care le-au folosit sa se dezvolte. Mai e si o diferenta majora de pozitie geografica – exact ca la Age of Empires – daca ai o apa langa tine si poti sa pescuiesti te poti dezvolta mai repede decat daca trebuie sa stai sa defrisezi si sa faci ferme. E un intreg lant de factori care s-au influentat reciproc de cand a ajuns omul in partea asta de lume si care a creat configuratia in care ne aflam acum. Gandeste-te numai cat de simplu poate fi influentat sistemul asta cu niste minciuni … cum maretul popor englez a pus botul la niste agarici si au votat Brexit ca dupa aia sa-si dea seama ca aia i-au pacalit. Asa de usor e de influentat parcursul unei tari in particular si al lumii in general.
Ca sa faci o comparatie intre UK si Romania e ca si cum te-ai astepta ca doi oameni care s-au nascut in acelasi loc sa aiba acelasi parcurs in viata. Nici macar fratii gemeni nu au acelasi parcurs. Unul e drogalau, altul profesor emerit. Unul e medic, traieste in palat si conduce Seria 7 nou, iar altul profesor de liceu, sta intr-un apartement si are un Ford din 2016 – ambii au fost crescuti de aceeasi parinti.
E naiv sa compari lucruri de genul asta. Ce poti sa compari insa e apropierea de un scop (final?). Oamenii, popoarele, incep sa-si dea seama ca sunt toti in aceeasi oala si se vede in politicile comune, adica se strang toti din G20 sau cate tari sunt mai cu mot si spun : vrem ca pana in 2100 sa nu mai avem poluare in lume, vrem ca pana in 2200 sa nu mai fie foamete, sa fie apa potabila, sa fie canalizare etc. Din punctul asta de vedere UK, Franta si u name it tara civilizata e la fel de indepartata de scop ca Romania si progresul pe care Romania l-a facut in astia 30 de ani ca sa fie mai apropiata de scop e mult mai mare decat l-au facut fiecare din tarile alea civilizate.