BMW 2020 G21 320d testdrive

Mașina închiriată cu 40 lire/zi si condusa 2.000 mile in 20 zile. Nu voi mai reveni la punctele comune cu 320i G20 despre care am scris deja aici, ci mă voi axa doar pe diferențe.

Design exterior  7/10

Pentru mine forma de touring mi se pare mai nefavorabilă în comparație cu varianta sedan. Pe cât de frumos și dinamic este sedanul, pe atât de bătrânesc mi se pare spatele de touring. Mult mai reușit mi s-a părut spatele la A4 Avant generația nouă. Spațiul suplimentar totuși a fost bine venit pentru calatorii lungi cu 4 persoane cu bagaje ceea ce nu pot afirma și referitor la versiunea sedan.

Și această mașină a avut pachetul M cu aceleași diferențe estetice ca și la 320i. Ce mi s-a părut eficient ca și costuri pentru producător este că 320i, 320d si 330i vin cu aceleași dimensiuni de anvelope pe jantele de 19’,’ chiar dacă puterile diferă semnificativ.

Culoarea neagră nu mi s-a părut o alegere bună pentru touring, poate pe sedan să arate mai bine.

Design interior  8/10

Interiorul este identic cu cel de pe 320i, adică ne-ergonomic în mare parte. Luminile ambientale m-au delectat din nou și mă fac să trec puțin cu vederea neajunsurile minore și majore ale interiorului. Cotirea nu culisează și nici nu se poate fixa la o poziție ridicată intermediară ca la grupul VW.

Pielea din interior este de o calitate excelentă, pare durabilă și în timp.

Dinamica 7/10

Motorul de 1984cmc TwinPower produce 190 CP și are o cutie ZF în 8 trepte. Elementul nou aici este prezența unui generator/motor electric ce are o baterie suplimentară în compartimentul motor (partea dreapta sus a pozei). Nu am condus vechiul 320d, dar acesta nou are un incredibil de mic consum mediu de doar 5,2% pentru o mașină atât de încăpătoare și folosită în toate tipurile de exploatare.

De curiozitate am făcut și 3 depășiri, dar ca si 320i motorul+cutia nu sunt gândite pentru așa ceva. Cutia lentă favorizează consumul și confortul mersului legal și liniștit. Spre deosebire de 320i, exista un buton suplimentar numit ,,Adaptive’’, care este similar cu ,,Auto’’ de la Audi; în acest mod de condus mașina este puțin mai sensibilă la accelerări și down-shift.

Ce mi-a plăcut în mod deosebit este lipsa butonului de oprit/pornit funcția start/stop. M-a ,,uns la suflet’’ ideea că ,,specialiștii’’ auto mioritici nu mai pot dezactiva această funcție. În România se știe că Gică este mai deștept decât inginerii auto și mai știe el o conspirație mondiala a tuturor producătorilor auto care au pus funcția de start/stop doar ca să îi strice lui bateria/motorul/alternatorul… În modul Sport funcția este oprita pentru a da o plecare mai rapidă de pe loc.

Gratie motorului electric, mașina oprise motorul termic chiar și la viteze > 5km/h. Prima dată când s-a întâmplat am crezut că face coasting, dar consumul instant era 0 și turometrul la 0 ceea ce însemna ca motorul este oprit. Este o senzație nouă, dar cu care te obișnuiești și doar zâmbești atunci când se întâmplă.

Suspensia este mult mai confortabilă decât la 320i. Anvelopele late pe spate oferă o aderență excelentă și nu lasă rotile să patineze în nici o condiție observată de mine.

Ergonomie 2,18/10

Aceeași notă ca la 320i G20. Mașina primește punct pentru că deschiderea hayon-ului este electrică, dar pierde punct deoarece acoperirea portbagajului nu se retrage automat atunci când este operat portbagajul. Audi Avant are această funcție, dar BMW nu a aflat încă. Exista 2 cârlige laterale în portbagaj, dar inferioare Audi sau VW.

Nu există buton fizic de oprit A/C doar buton de Auto și apoi submeniu pentru control A/C. Am observat de multe ori când porneam clima geamurile se abureau pentru 20s (A/C era pornit), ceea ce mi se pare un defect care afectează siguranța în mers.

Dacă acest ultim model este atât de ne-ergonomic, nu îmi doresc să aflu cât de inferioare sunt versiunile anterioare.

Impresii finale

Am aflat de ce 320d este atât de dorit și vândut : consum mic și prestanță. Deși nu are un motor puternic, condusul în limite legale este confortabil. Prezența motorului electric mi-a plăcut și mi-a dat o impresie de eco.

320i a fost cea mai proastă mașină Premium condusă, 320d fiind mult peste el, dar în același timp inferior unui A4 Avant nou.

Geamurile la A4 cât și la BMW sunt duble și izolează bine sunetul de tractor făcut de motorul diesel. Ca și o glumă: în 320i nu lasă să se audă în afara sărăcia, iar pe 330i nu lasă să intre sărăcia de afară.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

51 comentarii

  1. „În România se știe că Gică este mai deștept decât inginerii auto și mai știe el o conspirație mondiala a tuturor producătorilor auto care au pus funcția de start/stop doar ca să îi strice lui bateria/motorul/alternatorul… În modul Sport funcția este oprita pentru a da o plecare mai rapidă de pe loc.” – murea ceva in tine daca nu aruncai un pic de cct si generalizai deampulea?

    00
    • Eu tot cred ca e transcriere de la un stand-up comedy …
      Micutzu cu Waze și GMaps, asta cu 320-ul.

      00
    • Start stopul ala e ca sa ii scada consumul si noxele in ciclurile de testare. Care cicluri de testare includ statul pe loc perioade „lungi” de timp, lucru total nerealist pentru ca in traficul „start/stop” nu stai 1 min si te misti 1 min ci stai 15sec, te mai misti 5 sec… Si facand start-stop in ciclul de testare ai mari scaderi de consum si noxe. In realitate tot ce faci e sa phooti motorul si scaderea de consum sa fie minima. E un fel de diselgate dar mai finut si mai pe fata.

      Insa mno …. cand te faci comosedicer bizonic incepi si esti expert in toate alea nu ca prostii aia de acasa.

      10
    • Pe șosele nationale, la giratorii sau când faci la stânga, start stop trebuie oprit daca nu ai și motor electric. Uneori și în București mai da rateuri.
      A antaj e ca în 10 ani toate mașinile noi cu motor termic vor fi mild hybride deci vor pleca de pe loc electric. Adio motor calat. Adio dubla debreiere. Adio cutie manuala (regrete personale). Adio frână de motor. Adio diesel.

      00
    • Bai, am un A3 cu motor de 1L. Cand se opreste motorul in oras efectiv te pune in pericol. Spre deosebire de bmw, ii ia mult sa porneasca, vibreaza foarte tare si cand incerci sa tragi de volan este pur si simplu blocat pana cand porneste. La bmw este seamless (am si un x3), dar cateodata functionalitatea asta e gandita cu curu sau pusa doar sa bifeze o casuta la specificatii… ambele masini sunt din 2017

      00
    • Draga guest, distributia e prima care sufera de la start/stop, daca te mai intreaba cineva.

      20
  2. Normal ca nu e ergonomic, are volanul pe partea greșită!

    20
  3. similar cu comentariul de la articolul cu 320i, autorul nu are nici o treaba cu masina respectiva ca si cumparator/proprietar.

    Ai primit masina cu anumite dotari, cum le-a ales cineva de la agentia de inchiriat masini. Faptul ca are sau nu are un buton se datoreaza acelor configurari, nu ca e o diferenta intre 320i sau 320d.

    „320i a fost cea mai proastă mașină Premium condusă, 320d fiind mult peste el”

    Practic e aceasi masina, motorul difera. Dotarile sunt optionale si se pot pune pe oricare din ele, de la 320i, 320D la M340i/M340d touring.

    10
  4. „Deși nu are un motor puternic” numai F1 drivers aici pe blog. Daca nici 190cp nu ajung, mai ales in vest unde te arde la portofel instant. Romanu s-a nascut in masini de minim 300cp.

    00
  5. 1.Daca chiar vrei asta functia Start/Stop se poate dezactiva din soft. Nu are importanta ca nu mai ai butonul fizic.
    2. Eu nu stiu ce masini ai condus tu daca cutia ZF de la BMW-urile de generatie noua data pe modul sport ti se pare lenta. Intr-adevar cutia DSG un pic mai rapida insa ZF-ul este peste la ce vrei tu. Si nu vorbesc din auzite (sunt posesor atat de BMW seria 5 G30 cat si a unui VW cu DSG 2).
    3. Masina pe care ai condus-o tu prinde suta in 7 secunde. Realizezi ca e mai rapida decat multe masini de pe strada si majoritatea oamenilor nu au nevoie de mai mult? Conduc zilnic un 3.000 cmc extrem de performant de la BMW si in 99% din timp caii aia sunt degeaba. In plus tu ce ai vrea? Un diesel cu cilindree mica, cu emisii mici pentru a te avantaja la impozite, pe o masina touring, care sa aiba un consum extrem de bun si performante de Porsche 911?

    10
  6. Mă, nu mă dau mare șofer dar start/stop e o chestie care există ca să fwtă zenu.
    Nu știu dacă fwte motorul sau bateria sau alternatorul și nici nu mi am pus vreodată întrebarea asta. Însă o chestie i sigură la Logan: când faci pornire din pantă îți intră mai degrabă start/stop decât hold assist iar asta e o tâmpenie sinistră, de aia mai bine oprit decât pornit.
    Da, știu: câte porniri din pantă faci ca să conteze? Destule.
    Și da, știu că în liga mare se discută de cutii automate.

    00
  7. Hai ca ai dat-o de gard la faza cu start/stop. Ai avut un moment de revelatie de cand conduci cu volanul pe partea gresita si ai gasit tu acum motivul pentru care noi, romanii, dezactivam aceasta functie. E posibil sa nu am dreptate, dar functia asta a fost implementata de toti producatorii auto pentru a se incadra in anumite norme de poluare. Chestia cu uzura suplimentara e o consecinta logica daca e s-o luam asa, dar nu cred ca asta e motivul principal pentru care unele persoane prefera sa dezactiveze functia.

    00
  8. Start/stop reduce consumul, sa nu stai in ambuteiaj si sa arzi gazul / poluezi degeaba. Mie mi se pare un feature foarte bun, nu l-am dezactivat niciodata. Oricum ca sa intre start/stop trebuie sa fie indeplinite urmatoarele conditii:

    * temperatura interioara sa fie in limitele comandate (daca AC este pornit);
    * temperatura exterioara peste 5 grade;
    * curentul de incarcare la baterie sa fie sub o anumita limita (adica sa nu ai bateria semi-incarcata sau chiar pe duca);
    * sa nu ai consumatori majori porniti;
    * motorul sa functioneze in parametri (pana se incalzeste, nu intra start/stop-ul).

    Mie mi-a folosit start/stop-ul, ca bateria incepuse sa dea semne de oboseala si nu se mai oprea motorul :) Bine, dupa ce o schimbi, trebuie recalibrata noua baterie in computerul de bord.

    E interesant consumul de 5.2 L pentru ditamai animalul, inseamna ca inginerii de la BMW au facut o treaba buna si chiar folosesc cu cap motorul electric la pornirea de pe loc.

    Chestia cu aburirea geamurilor cand dai drumul la AC e ciudata. Cred ca tu mergeai tot timpul cu fluxul de aer pe recirculare. Mie sistemul de circulatie al aerului de la BMW mi se pare genial, nu se aburesc geamurile nici cand AC-ul e oprit si ploua.

    00
    • IBS-ul detecteaza starea bateriei si iti dezactiveaza automat start/stop-ul daca e cazul, plus alti consumatori pentru a optimiza incarcarea bateriei in timpul functionarii motorului (alternatorului). Pentru unii dezactiveaza si lampile de semnalizare, dar asta e alta poveste :))

      00
    • Confirm treaba cu aburirea geamurilor. Imposibil așa ceva!

      00
  9. Am ras: ‘ 320i a fost cea mai proastă mașină Premium condusă, 320d fiind mult peste el, dar în același timp inferior unui A4 Avant nou.’

    00
  10. Așteptăm prima teorie a conspirației legată de start/stop, eventual o paralelă cu Apple care … (Continuați voi, doreii)

    00
  11. Sunt curios câți dintre cei care se agită din cauza declarației cu 320i vs 320d au și condus mașinile respective.

    00
    • E diferență mare între seria 3 și audi a4, indiferent de motorizare, în favoarea BMW.
      Dar astea sunt doar păreri personale. Atât la mine, cât și la guest-author. Trebuie să le conduci câteva luni bune să îți dai seama de diferențe, nu 1-2 săptămâni.

      00
  12. Nu te supara dar nu ai nici o treaba. Pentru mine de exemplu Start stop e cea mai de kkt chestie si ma enerveaza maxim. Am si la Golf 7 si la cealalta mai mare, prostie mai mare nu se putea.

    Ma dispera sa stau la semafor si cand apas pedala sa plec sa mai stau 2 secunde pana porneste masina.

    Nu iti place tie, ok, nu e problema. Dar nu da cu jet lumii intregi

    00
    • Ai dreptate ca are un mic delay, dar 2 secunde… no way. Nici eu nu l-am dezactivat niciodata, inteleg de ce pe unii ii enerveaza, dar in niciun caz nu pierzi 2 secunde.

      00
    • „Nu te supara dar nu ai nici o treaba.”
      Nici tu. 2 secunde? Golf 7? Nu stiu despre ce vorbesti, dar aberezi.
      Am start-stop pe ambele masini, una Renault, alta Audi si le folosesc intens cu start-stop activ si nu m-a deranjat atat de rau precum spui tu.
      Si nu e degeaba, chiar se simte la consum si in plus, imi place cand e oprit la semafor, nu ma deranjeaza. Parere strict subiectiva!

      00
    • @Ionut deci eu zic ca fiecare e cu parerea lui, tu spui ca pe tine nu te deranjeaza. Si eu nu am nici o treaba.

      E bine ca nu am fost prea exagerat in exemplul meu, doamne fereste sa zic 3 secunde, ca ma decapitai.

      Stai jos.

      00
    • Clar e o greseala pe undeva. 2 secunde e mult. Acu, eu am condus masini cu start stop doar cu dsg, si pana iau eu piciorul de pe frana sa l duc pe acceleratie motorul e pornit. Nu stiu cum e la manuala dar cred ca pana apesi ambreiaj si bagi in viteza clar e motorul pornit de mult. Iar la cutia automata start/stop se activeaza depinzand de cat de tare apesi frana. Daca stiu ca nu stau mult pe loc sau vreau sa nu mi intre aiurea cand sunt intr o intersectie si stau geana sa “ma bag” nu apas pedala de frana pana la capat astfel incat nu intra start/stop. Iar legat de consum, la 1,4 benzina grupul VAG, diferenta e cam de 2-2.5% cu si fara start/stop in conditii de bucuresti (colentina fmm), ore de varf condus 1 ora. Si nu sunt mare ecologist, ca nu mi misc hoitul fara masina, dar probabil cateva mii de masini cu start stop, sunt ceva noxe in minus.

      00
    • @Corcoran, am spus ca aberezi la cele 2 secunde. Apoi am spus ca fix din acest motiv nu ma deranjeaza, pentru ca nu dureaza 2 secunde. Este fix cum a spus @Vivi, in functie de cum apesi frana te inveti si stii cand sa opresti motorul si cand sa nu o faci.
      Una dintre masini e manuala si la o mica apasare a ambreiajului acesta porneste imediat si imediat ce am bagat a 1a pot demara fara problema. Cealalta e automata si porneste si pleaca foarte repede, deci acum sper ca ai inteles de ce am spus ca aberezi. Poate a fost cam mult spus aberezi, dar si tu ai exagerat cu 2 secunde.
      Tu il poti dezactiva, eu il pot tine activ sa mai scad din noxele din jurul nostru, dupa 6 ani de start stop activ zilnic la Renault nu s-a stricat nimic, deci nu e chiar asa cum zice lumea, mitul ca start stop omoara motorul. Daca masina e luata din DE cu 300k km si neingrijita, poate. Altfel, functioneaza bine.
      Succes!

      00
  13. La atâția km depărtare de România și tot grija a ce facem noi la semafor cu butoanele din cazanele proprii o ai .
    Ar fi amuzant dacă n-ar fi atât de trist .

    00
  14. iar bmw?
    mi-e dor de topoare si reciclare.

    00
  15. @autor
    de unde ai inchiriat-o cu 40 pe zi, ai prins o oferta misto sau e pretul normal?
    ce rent-a car in uk ma sfatuiest/folosesti tu?

    00
  16. ai condus un dric, atat

    00
  17. Fi-mi-ar scarba de functia ta :D

    00
  18. In 2000km ai “incercat” si 3 depasiri? Si cu 190 cai si 8 trepte ai tras concluzia ca masina nu e facuta pentru asa ceva.
    Bun review, n am ce zice.

    00
  19. Vezi ca e un inginer nigerian care are probleme sa isi transfere bonusu de la sistemu start / stop. Cauta in spam mailu de la el, vezi ca se mai crede printz, da tu esti tare si il vei recunoaste.

    00
  20. Foarte „amatoricesti” parerile exprimate de autor. Dar totusi e interesant intr-un fel sa citim si astfel de pareri sincere ale unor utilizatori ce nu sunt „pasionati” de masini, mai intersectam bulele.

    00
  21. Eu am sistem start/stop manual si nu-mi place deloc pe Megane 2.
    Cand vreau sa opresc trebuie sa apas pe buton sa se opreasca motorul si cand vreau sa pornesc trebuie sa apas iar pe buton, pierd 5 secunde la semafor.

    Ce prostie de sistem au invetat astia.

    10
    • Ala de la Renault care a gandit ca daca scoti cartela si apesi pe buton sa nu se opreasca motorul ci sa afiseze bagati catela ca sa opriti motorul trebuie inchis intr-o camera si nu trebuie lasat sa iasa pana nu recunoaste ca a facut la misto.

      00
  22. Eu nu inteleg aversiunea asta pentru sistemele start/stop, pe masinile din 2015 nu era atat de rafinat, insa pe masura ce apar modele noi, este din ce in ce mai bine pus la punct, eu il folosesc de 5 ani, sunt la a doua masina cu acest sistem si m-am obisnuit, chiar nu ma mai deranjeaza (hint- e mult mai placut la benzinare decat la minitractorase).Masina anterioara, cumparata noua si vanduta la 110k km, cu sistem start/stop folosit tot timpul, nu a avut nici o problema pe durata utilizarii, si ma indoiesc ca are acum, datorita folosirii sistemului start/stop. Ca mai sunt bombardieri ce se plang de dpf, turbine, etc, pai acolo apar probleme datorita utilizarii in mediu urban a unor vehicule proiectate pentru mers extraurban, pe autostrada, la viteza constanta.
    Cat despre ergonomia aia laudata a lui A4, cred ca esti in mare eroare, la noul A4/A5 a disparut controller-ul, astfel incat esti nevoit sa controlezi cam totul din display touch screen, in timp ce BMW(chiar mazda) mentin controller-ul; esti un pic hater sa spui ca e mai ok sistemul vag, fata de idrive, care in momentul de fata e cel mai bun.
    Cat despre cutia de viteza, nu stiu ce asteptari ai tu, insa ZF8HP este in orice moment peste orice dsg, atat la rafinament(nu poti spune ca un dsg schimba mai lin decat o cutie cu convertizor de cuplu), iar pentru cei ce cauta fiabilitate, din nou, la zf faci o revizie cu ulei, filtru, baie , suruburi, la 120.000 km, si apoi mai circuli inca 100.000 km fara griji, ceea ce nu se poate spune despre dsg, care constructiv, deja, are un neajuns, si anume patinarea ambreiajelor la pornirea de pe loc, spre a oferi o plecare lina.
    Cat despre dinamica, in mod sport, ata 320i, cat si 320d se misca mai mult decat decent, au performante echivalente cu motoarele vag de capacitate/putere similara.Bonus as zice ca feeling-ul e mai placut in bmw/mercedes/alfa(giulia), datorita propulsiei, fata de tractiunea specifica grupului vag.

    00
    • Pai daca sistemul start/stop nu iti strica bmw-ul ala cu 500 de mii de km atunci îti pune viata în pericol când fugi de la semafor

      00
    • @Xxx…chiar nu iti inteleg comentariul, nu detin si probabil nu voi detine niciodata bmw cu 500k km, am o masina bmw de vacanta/duminica, ce face la anul 20 de ani, dar totalizeaza putin peste 200k km, si ma indoiesc ca va atinge cei 500k.
      Cat despre cum pune in pericol la semafor start/stop, poate trebuie sa dai niste detalii, chiar e inofensiv sistemul respectiv la semafor…

      00
  23. @Autor: mananci kkt cu remarca vis-a-vis de sistemul start stop. Seful meu a primit Passat nou de la firma. Nu a dezactivat niciodata sistemul. Dupa 2 ani si jumatate a schimbat si bateria si alternatorul. Cost total vreo 3500 de lei.
    Daca tot te vrei atat de destept, iti spun eu de ce au implementat producatorii auto acest sistem: ca sa incadreze masinile la alta categorie de noxe si sa plateasca mai putine taxe.
    Toate testele facute pe diverse marci au aratat ca masinile consuma in medie 0.7L pe ora la mers la relanti.
    Data viitoare informeaza-te mai bine inainte sa vorbesti dampulea

    00
    • E o conspiratie mondiala, clar, niste nenorociti, dar e bine ca sunt daco-getii pe baricade si reusesc sa opreasca flagelul asta start/stop.
      Sa schimbi o baterie agm la un diesel modern, ce vede doar oras, dupa 2.5 ani nu e o drama, iar un alternator poate pica din diverse conditii; totusi, in general, la un autoturism nou reusesti sa negociezi si o extensie de garantie, astfel incat orice inconvenient aparut dupa 2.5 ani este rezolvat pe garantie.
      Cat despre incadrat un model in anumita categorie de noxe, acest lucru se face pentru ca vehiculele respective emit mai putine noxe, fapt ce il poti constata atat in statisticile privind poluarea in orasele europei (ghici cine e campion la poluare- hint- dpf off la greu), sau daca iei o camasa alba dimineta si seara te uiti pe guler, in diverse orase din Europa).

      00
  24. Eu am cutie manuala+ start stop la semafor. E cam imposibil de utilizat sistemul tot in timpul in minutata metropola Bucuresti. Cu toate ca sunt de acord cu el il dezctivez de la buton din cand in cand. Pana trec de un semafor opresc si pornesc motorul de 5 ori in 20 de metri. Bine nu cred ca ii fac motorului atatea opriri si porniri intr-un timp atat de scurt :)

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.