Tabăra de pregătire pentru viață. Nu avem, dar e nevoie de multe

Text apărut după ce am citit articolul de zilele trecute, Educația copiilor în excursie
Reiau un comentariu pe care l-am lăsat acolo:

La începutul anilor ’90 am fost în tabără în Republica Moldova, pe vremea Podului Prieteniei (început de anii ’90). Parcă era tabără militară, cu trompetist care să dea deșteptarea, cu paturi suprapuse, cu program de gimnastică.
La prânz eram toți epuizați, dormeam de rupeam. La ora 5 după-amiază aveam “chindie” (ceai cu biscuiți, sau griș cu lapte), apoi cică “program de voie”, dar supravegheați de… acum realizez că parcă erau și două santinele. lol
Tabăra era în mijlocul pădurii, înconjurată de gard.
Sună a închisoare, a ceva horror, dar a fost una dintre cele mai faine tabere în care am fost. (inclusiv moldovencele și rusoaicele, după care eram toți în limbă).
Concluzia: tabăra pentru adolescenți loviți de pubertate se face departe de lumea civilizată.

Am căutat, de curiozitate, dacă mai există tabăra.
Da, mai există. Au spălat-o, au dat o mână de var, de vopsea, au păstrat activităţile şi, cred, regimul de tabără. Faptul că mai există și azi bănuiesc că e pentru că „au trafic”, „se merită” existența ei.

„Lecția Sportivă” în cadrul Taberei de odihnă pentru copii ”Privighetoarea” din satul Bobeica.
În cadrul ”Lunii Olimpice” organizate de către Consiliul Raional Hîncești și Agenția Teritorială și Olimpică Sportivă Hîncești s-a desfășurat o ”Lecție Sportivă” în cadrul Taberei de odihnă pentru copii ”Privighetoarea” din satul Bobeica.
Copiii au participat în mai multe concursuri sportive și cei mai buni dintre cei mai buni au fost desemnați învingători. Dl. Nicolae Ursu, reprezentantul Comitetului Național Sportiv a Republicii Moldova, Directorul Agenției Teritoriale și Olimpice Sportive Hîncești și dna Ina Dîru, reprezentantul Consiliului Raional Hîncești au înmînat premii, diplome și medalii cîștigătorilor. La fel, s-au oferit cadouri pentru tabără, rechizite sportive pentru ca copiii care vor stagia în tabără să promoveze în continuare modul de viață sănătos.

Dacă au păstrat același „layout”, omul vostru a stat în cabana albastră din plan depărtat, din poza de sus. Pe atunci nu erau albastre sau verzi, erau scorojite și cu paturi nasoale.

Mai pun câteva poze:

Acum textul meu, scris înainte de a afla că această tabără încă mai există.
E redundant ce scriu mai jos, site-ul lor spune exact ce trebuie, ei lucrează cu copiii de zeci de ani, nu au opinii de amator, cum am eu.

Tabără de pregătire pentru viață. Nu avem, dar e nevoie de multe în România. Dacă au moldovenii, noi de ce n-am avea? Nu se mai poartă? Dar distrugeri de hoteluri se poartă?

Taberele nu ar fi tabere de distracție, ci tabere de pregătire pentru viața de adult.
Am observat mulți tineri, inclusiv în familia mea extinsă, care nu au noțiuni de, și pregătire pentru viața de adult. Adică, cum se spune în engleză „self sufficient”: nu ar putea fi „self sufficient”.
Este nevoie de un camping, o tabără, o „bază militară” pentru pregătire de viață de adult. Dacă armată era bună la ceva, era mai mult decât de a te învățat să tragi cu pușca. Introducea putină ordine în viața ta, eventual și în cap, îți educa puțin disciplina.
Nu am făcut armata, dar am locuit în cămin de elevi. Șapte în cameră. Am fost în regim aproape militar, cu deșteptare, cu stingere, mers la masă la ore fixe, inspecție aproape zilnică a pedagogului… iar acest lucru cred că m-a educat în avea anumite deprinderi. Încă sunt dezordonat, dar nu sunt jegos (la propriu și la figurat).

Ce ar trebui să conțină o tabără pentru pregătire de viața de adult.
Altceva decât distracții de doi lei, tiroliene și alte prostii – pentru că nu te dai cu tiroliana prea des în viață.
În tabăra de pregatire pentru viața de adult învățăm să mergem pe bicicletă, de exemplu. Nepotu’ Ionuț, 24 de ani, nu știe. Nu a avut ocazia, părinții nu i-au cumpărat bicicletă.
Învățăm să montăm o priză. Învățăm principiul de funcționare a robineților. Cum se curăță un aspirator, cum se bate un cui (ceva mai mult decât să ți-l bați în deget).
Activități de care se pare că tinerii din ziua de astăzi au cam uitat, și este nevoie de ele pentru că altfel depășim linia din harta nr. 18 de mai jos. Cine mai furnizează instalatori și constructori în Vest? (glumă)

Locații: teoretic, oriunde în România, în orice sat – la o distanță rezonabilă de un supermarket, pentru a avea acces la mâncare.
Câteva instalații de apă caldă – încălzită la soare, iar cu acest lucru putem genera și o oarecare concurență în echipe: primul la duș are mai multă apă caldă; sau putem crea o colaborare de echipă: să împărțim apa caldă să ajungă la toată lumea.

Unde ar fi plasată această (concepție de) tabără. Cam pe unde le pun și frații noștri de peste Prut: în pădure. Să aibă copiii voie să facă aproape orice. Să urle, să țipe, să alerge…

Sunt animale, sparg și strică? Să cităm un alt comentariu de la articolul de săptămâna trecut.

Niciodată un profesor n-o să țină pasul cu unii de 13-14 ani la efort fizic; poate doar ăla de sport… Dar mai era un lucru la tebere alea comuniste: băi, nu aveai ce distruge. le luăm pe rând:
– veselă: farfuriile erau de tablă…le foloseam pe post de frisby
– ușile: erau de lemn…cred că rezistau și la urs
– paturile: erau priciuri, scânduri de lemn pe care erau așezate saltele…de cele mai multe ori din paie…
– băile: wc-uri turcești și lavoarele din tablă/fontă
unde se putea lucra: tavanul era pictat din loc în loc de bețe de chibrit aprinse și ceva pe la pereți, atât.
singurele lucruri care se puteau sparge erau geamurile…dar dădeai de belea: intră frigul și acasă oricum plătea tac-tu pentru ele…iar tu o beleai de banii ăia…
ne durea la banană, distracția oricum era să stai departe de familie, cu colegii.

Am ceva bani de riscat. Nu suficienți pentru a deschide o tabără de acest fel (adică, bani ar fi, dar nu suficienți și pentru spăgi + atenții către autorități), dar cunosc măcar o asociație care se ocupă cu atragere de fonduri europene. Iar timp și chef să mă implic într-un proiect de acest fel aș avea.
Dacă aveți copii, i-ați trimite într-o tabără de acest fel?
Dacă ați fi copii, ați vrea să mergeți într-o astfel de tabără?
Pentru că opinia mea, repet, este că avem mare nevoie de astfel de tabere. Au dispărut, dar trebuie să le reinventăm. Să înlocuim cu ele armata obligatorie. Să pregătim copiii și tinerii pentru viața reală.

Fun fact, Q.E.D:
Nepotu’ a dat bacalaureatul anul acesta. A luat note mari, băiat bun (premiul I în clasa a XII-a). A primit „moștenire” de la familie un mixer + două boxe active, acum are timp de ele.
Gagiul a terminat mate-fizica-informatică, vrea să se facă student la „Electro”.
Vine azi la mine:
– Unchi’, nu merge boxa. Am încercat, dar nu merge.
– Ce are?
– Cablul, ceva nu e ok.
Desfac, văd ce e în poza de mai jos.

– Păi ce faci, nepoate, cum să ajungă semnal în forma asta? Cum bagi semnal în acest fel?
– …
– Nu știi ce ai greșit?
– Nu.
– Pe bune? Te trec în textul despre tabăra de pregătire pentru viață… Ai citit schema cablului, ai găsit PDF pe net cum se face?
– Nu am căutat.
– De ce? Credeai că știi fără să cauți?

Mate-info, da? Ar trebui să știe, „pe vremea noastră” noi știam cum se face un cablu, și că îți trebuie mai mult de un fir pentru a aduce semnal!

Later edit:

Noi facem curăţenie la şcoală! După prânz, cu cârpa, ştergem tot de pe podea şi facem curăţenie şi la toaletă”, spune Chinatshu Kawamoto, profesoară de limba japoneză, aflată în România.
În şcolile japoneze nu există femeie de serviciu. Este iarăşi un element care pe mine m-a surprins în condiţiile în care la noi copilul nici măcar tabla nu o şterge, pe principiul că trebuie ştearsă de doamna învăţătoare”, spune Alexandra Jidiuc.
„Mamele japoneze îi ajuta pe copii, dar mai mult îi încurajează: Hai! Tu poţi să faci singur! Dar părinţii români ajută copilul imediat, îi şi îmbracă”, a constatat Chinatshu Kawamoto.
(…)
Rolul mamei este acela de a învăţa copilul să se descurce singur şi de a forma un viitor adult responsabil. De aceea, nu va fi o surpriză pentru nimeni să vadă un copil de 4-5 ani care merge singur cu metroul. Mai mult, în Japonia, niciun părinte nu îşi duce copilul la şcoală cu maşina.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

89 comentarii

  1. nu e nevoie de așa ceva, mă îngrozesc când văd ce idei au unii, disciplină, armată, nu nene. astea sunt pentru frustrați
    pentru orice lucrare ai nevoie, chemi un specialist.
    pregătirea pt viață este aceea care îți permite să câștigi la birou suficient încât să plătești un instalator.
    eu nu știu să schimb nimic nici în casă nici la mașină nici nimic. știu să formez un număr de telefon și să vină ăla care știe să facă

    PS ce sunt sărăciile alea, cred că nu am mai văzut mufă din aia de 20 de ani.

    00
    • Caută si tu despre mufe, înainte de a te da rotund pe-aici. Vezi dacă nu ai fost la timp in tabăra de pregătire pentru viață? lol :)

      00
    • sa vina domnle specialistul sa schimbe scurgerea la bucatarie. ca e 15 lei un furtun si 10 min de lucru. :))))

      00
    • Cand citești ca 20 de adolescenți de clasa a opta au devastat un hotel, nu te ingrozesti?
      Putem să facem si „tabere disciplinare”, apendice ale taberelor de pregatire pentru viață. Părinții care știu in sufletul lor că au crescut niște lepre, si își recunosc ei înșilor acest fapt, să trimită copilul la „tabăra disciplinară”, unde trezirea e la 5-6, nu la 9, ca in tabăra de pregătire pentru viață. lol

      00
    • Pregătirea pentru viața înseamnă să fii capabil să îți faci menajul singur, să fii capabil să faci cu mâinile 2-3 chestii de bază, ca să nu chemi mereu pe unul să te jumule de bani pentru orice nimic, dar să nu te arunci unde este pericol de belit prunu: cu curentul și dinamita greșești odată.
      Dacă îți permiți să plătești de fiecare dată pe unul să îți repare orice, ai tot respectul meu și te felicit. Eu personal nu îmi permit asta.
      Sunt lucruri unde într-adevăr nu mă bag, acolo plătesc,dar cele mai multe din ele pot fi făcute de mine. Culmea e că skillurile astea îmi permit să mai fac de o ciungă pe lângă salariu. Și da, muncesc și eu tot la birou 7-15.00.

      00
    • Am citit zilele trecute despre unul care a platit $450 sa vina specialistul sa-i bage calculatorul in priza, ca nu s-a obosit sa verifice asta inainte sa formeze numarul. Daca lui i s-a parut ca merita banii, treaba lui. Fiecare face ce vrea cu banii pe care ii castiga.

      00
    • formezi număru’ si specialistul spune sigur vin!

      Peste 3 zile. Ca până atunci sunt ocupat, am programări la foc continuu.

      Mai suna o data

      Pt urgente taxa e triplă

      Pai am ca fac bani la birou suficient!

      00
    • @Flat: nu zice nimeni sa stii sa faci o instalatie electrica la casa sau cum sa schimbi o chiuveta. Dar se poate intampla sa ai o urgenta si sa nu ai pe cine chema in timp util sa iti repare.

      Caz personal: la inceputul lockdown-ului la ora 8 seara mi-a crapat bateria de la cada. Dupa ce am oprit toate alimentarile de apa, am ramas doar cu apa rece la bucatarie (da-i cu sfinti catre cel care a facut instalatia in apartament si nu a pus niste robineti in plus). Jumatate de ora mai tarziu, cu un drum la magazinul de bricolaj din apropiere, aveam baterie de dus noua montata. Sa mai adaug ca eram in zona aia misto din tara blocata total si niciun meserias nu avea curaj sa iti intre in casa?

      Pentru exemplul dat de Cristici si eu probabil mi-as fi bagat picioarele in sistemul ala si as fi luat altul, dar pentru un student la „Electro” pare a fi o lectie buna sa inteleaga cum functioneaza un intrerupator, sa se uite pe o schema electrica si sa invete sa foloseasca un pistol / ciocan de lipit.

      00
    • Va bagati picioarele in „Behringer Pro Mixer” si doua boxe active Behringer Truth B2031A? Boieri, frate!
      Cititi, ma, despre mufele XLR, inainte de a va baga picioarele.
      Trebuie neaparat sa fac campingul asta… lol

      Am fost acum vreo 15-20 de ani într-un cămin de fete. Studente. Era ca la porci. Vase murdare, haine aruncate prin cameră… Nu știu cum zic unii că “fetele sunt mai curate”, că nu erau.
      Am cunoscut o fată, 30+ de ani, nu știa să pornească mașina de spălat. Nu știa “să programeze” o mașină de spălat!
      Despre ce vorbim?

      Campingul meu implică “disciplină” în ideea că te învață să te speli, în pana mea, că e plin de împuțiți prin orașe, toți dăm de ei peste tot. Da, cu apă rece dacă n-ai alta. La cuc, pe sub braț, pe față. Te ajută și în a-ți găsi o gagică, că poate nu înțelegi de ce fug fetele de tine ca dracu’ de tămâie. Pentru că puți și ai dinții stricați, de aia. Fii atent cu tine!
      Tabăra mea, ideea mea de tabără, implică disciplina în a-ți spăla vasul după ce mănânci, că mă-ta nu e sclavul tău.
      Bate un cui, tinere, că o arzi că ești bărbat! Dacă îți pică ușa de la șifonier, măcar să ai decența să gândești că ar fi responsabilitatea ta să o repari… din astea.
      Cunosc mulți oameni care nu știu că există curățător de cartofi – 5 lei două bucăți la KIK. Nu știu că există, nu știu să curețe cartofi să-și facă de mâncare. Da, are 25 de ani și nu știe să facă un cartof prăjit, nu-i iese.
      Eu nu știu să fac grătar. Nu-mi iese niciodată, zici că-s prost. Pare simplu, nu? Ei, mie nu-mi iese.
      Știu măcar două familii care au cuțite neascuțite. Nu zic ca toată lumea să învețe să ascută cuțite, nu sunt atât de pretențios, dar măcar să știi că e responsabilitatea ta, dacă te crezi bărbat, să ai cuțite ascuțite în casă.

      Tabăra de pregătire pentru viață e pentru a învăța tinerii să-și asume responsabilități. Asta e ideea principală.
      Ideea secundară e să învățăm tinerii că sunt situații când cineva trebuie să se bazeze pe ei. De aici termenul „bază militară”, în ideea de echipă, de unitate de grup – mai mare sau mai mic.

    • Dacă ai nevoie de tabără să te învețe să te speli la 9, 10, 11 ani, deja părinții ăia au dat fail. Mai departe, bătut cuie și reparat uși – chemi specialiști, nu îți rupi tu degetele. La mașini la fel, amintiri din comunism, când suflai în jiglere.. acu în afară să apăs pe buton să pornească nu știu să fac nimic la mașină, și nici nu vreau.
      Dacă ești tu pasionat și vrei să fii do-it-yourselfer, treaba ta, majoritatea oamenilor nu sunt.

      Nu a zis nimeni că fetele sunt mai curate, fetele sunt mai îngălate întotdeauna, haos, păr, resturi de machiaj, eventual câini, lipsă de timp, mizerie

      00
    • XLR3

      00
    • Yo, flat-brainer, si eu sint comod si pampalau per total, dar de vreo citiva ani am inceput sa imi schimb singur robinetii fiindca majoritatea instalatorilor nu se mai misca pentru schimbat o baterie amarita, sau cer 50-100 RON manopera la schimbat o mizerie de robinet de 30-40 (experienta m-a invatat ca si alea scumpe se strica cam cu aceeasi frecventa, asa ca atunci cind cumpar baterii, iau cite 2-4 in loc de 1-2 ca sa fie de backup). La prize mai chem un nene electrician uneori, desi am mai schimbat cite un intrerupator/priza si eu si inca nu am luat foc (mi s-a „inflacarat” in schimb o duza unde erau facute legaturile de un „meseriash” cu vreo 15 ani in urma). Uneori specialistul ala fie nu e disponibil, fie cere preturi ridicole fiindca stie ca e bun si oferta e destul de slaba pe multe zone de servicii de pe la noi.

      00
    • Flat, de curiozitate, specialiștii ăia pe care îi tot chemi tu când îți sare siguranța de unde crezi că vin ? Unde crezi că sunt educați ?

      00
    • De acord cu tine. Numai ca instalatorul cu care am vorbit nu a mai venit, asa ca am facut eu.
      Cu zugravul am vorbit in iunie ca sa vina in septembrie sa zugraveasca. Daca nu vine, tot eu trebuie sa fac.

      Concluzia: trebuie sa stii sa faci una alta ca pana vine specialistul…

      00
    • @cristici
      Am avut coleg de cameră în studenție de 22, 23 de ani care nu știa să-și facă cartofi prăjiți. Curăța cartofii ca și cum ascuțea un țăruș…

      00
    • în secolul XXI nu ai nevoie să știi nimic
      – cartofi îți comanzi prin glovo. nu stai tu să cureți. cine naiba mai curăță singur cartofi și prăjește? împuți apartamentul, bucătăriile sunt deschise acum și hota nu face față. și chiar dacă, cumperi dracului cartofi pai gata curățați și tăiați
      – vasele le bagi la mașina de spălat vase, nu stai tu să speli ca servitorii de pe vremuri
      – în priză nu umbli că te curentezi și mori, chiar dacă știi teorie eu știu și fizică cuantică și tot nu mă ating de prize
      – responsaiblități îți asumi la job, pe bani, nu așa aiurea
      – decât să improvizez cu letconu sărăcii din alea mai bine le arunc la fiare vechi și cumpăr unele noi. un cablu XLR profesional e 50 de lei
      – cuțite cum? ascuțite? păi când se tocesc le arunci și cumperi unele noi. doar nu ții niște cuțite mai mult de câțiva ani
      – disciplina e rea. viața trebuie trăită pe feeling, boem, nu ca la armată. te scoli când te scoli, te culci când ai chef. ăia cu program sunt enervanți și dubioși

      00
    • @Flat tu nevasta ti-o futi singur sau chemi pe cineva care se pricepe?

      00
    • @Flat tu nevasta ti-o futi singur sau chemi pe cineva care se pricepe?
      daca tii la ea cu adevarat si vrei sa fie fericita si sa-i oferi tot ce-i mai bun, nu inteleg de ce mai pui intrebarea

      00
    • Doamne maica domnului tu chiar existi Fiate? :)))
      Sau cumva trolezi?

      00
    • În secolul XXI nu ai nevoie să-ți fuți nevasta, doar comanzi prin Glovo.

      00
    • De 2 săptămâni caut instalator să-mi desfunde sifonul de scurgere din baie. Am reușit cu chiu cu vai să găsesc pe cineva, sper să vină mâine, că nu prea mai am haine curate. Ultima oară m-a costat 50 lei.
      Furtunul de evacuare al mașinii de spălat e tras direct în scurgere și mi se umple baia de apă când evacuează mașina.
      Tot sertarul de chiloți l-am spălat de mână, dar nu mă duce coloana de mai mult.
      Mâine sunt cu ochii pe meșter ca pe butelie și pe viitor, pe lângă gel de desfundat lunar (nu din Paște-n când îmi aduc aminte), îmi cumpăr șârmă și ce-o mai fi să fac asta singură.

      Acum câțiva ani am căutat o lună un electrician să-mi schimbe o priză. Până la urmă am schimbat-o singură cu ajutorul unor tutoriale de pe net și sfaturile unor prieteni. S-a dovedit că făcusem o muncă absolut decentă, dacă luam și o priză mai bună era și mai bine.
      Mai am să învăț să schimb baterii la baie și să montez rafturi. :)

      00
    • Update. Instalatorul tocmai m-a informat că de fapt e înfundată țeava de la sifon la țeava principală de evacuare. Că n-are sculele necesare la el, că nu credea că e așa grav, vine mâine și dacă se rezolvă, mă costă 150 lei.
      De ce pzm m-a ținut tata la școală?! Trebuia să mă dea ucenică la nea Fănică (zeul instalatorilor de la mine de acasă).

      00
  2. Și eu sunt interesat sa investesc într-o astfel de tabăra. Poți sa îmi trimiți un email dacă vrei sa ne conectam sa ținem legătura.

    00
  3. Tata are un principiu pe care ni l-a insuflat și nouă, și anume că orice om trebuie să fie capabil, singur, să țină o casă, de la a face curățenie, la a ști să gătească.

    Preferabil ar fi să știe și mici reparații, dar asta depinde foarte mult de om, de pregătirea tehnică pe care o are, mai ales câmnd se umblă la priză sau întrerupător.

    În principiu, orice om cu aptitudini normale trebuie să poată trăi atât independent (gătit, spălat, reparat), cât și într-un cuplu.

    00
    • Nu vă jucați cu curentul electric, că pârlește grav. În rest dacă se pot scuti niște bani, nu văd o problemă în a ști chestii.

      00
    • Cel mai haioasa e situatia cand un inginer de calculatoare, care in facultate si-a batut capul cu cursuri de electrotehnica, materiale si componente, trebuie sa cheme un mester sa-i schimbe o siguranta, o priza, ca el saracul nu se pricepe :)

      In orice caz nu e de mirare ca cei tineri nu se pricep, intrebati-i pe profesori daca fac ore de fizica, chimie, biologie sau geografie in laborator, si ce fac acolo cu elevii. (In orice caz la sedintele cu parintii sa fiti cuminti, sa nu o suparati pe doamna).

      De multe ori nici la facultatile de profil nu pun mana pe letcon.

      00
    • @ hash nu prea e haios si stii de ce?
      Pentru ca facultatea iti baga multa teorie pe gat, dar foarte putina practica si de aici rezulta multi ingineri care atunci cand ajung pe santier ii iau muncitorii la misto, pentru ca habar n-au meserie.
      Aici mi se pare ca e un mare minus la invatamantul romanesc.

      00
    • @Aderentiu
      Păi da, cam așa e.
      Dar ăsta e un lucru bun, faptul că muncitorii îl iau pe sus. Îl educă și îl construiesc ca pe un viitor specialist. Vorbesc de joburi unde oamenii sunt capabili și știu ce fac. E posibil ca pe viitor bobocu de șantier să le fie șef, să îl aibă peste ei cu anumite activități și în loc să îi ajute să facă treabă, mai mult îi fute și le strică mersul.
      Imi aduc aminte de acum 13 ani, când firma pentru care lucram a fost subcontractată de o alta mai mare și mențineam legătura cu un inginer de acolo.
      La o țigară îmi povestea băiatu că până a ajuns să învețe ce trebuie să facă, și-a luat pule de la muncitori și miștouri pe șantier, de a vrut să renunțe, dar ăia din echipă mereu îl întorceau din drum și a doua zi venea la muncă. Și i-au prins bine, pentru că altfel nu ar fi învățat tot ce știe, iar muncitorii îi avea în subordine și ascultau de el, pentru că știa ce face. E nevoie de așa ceva.
      Să vă povestesc cum i-am făcut botezul unui tip din Suceava? Abia venit de pe băncile școlii, luat cu noi pe șantier, am aruncat o sculă într-un soclu de robot și l-am pus să o scoată. Când a intrat acolo, am sărit toți cu ciocanele pe soclu și a ieșit ăla de acolo capiu. La fel, frecat pe toate părțile, tăvălit cot la cot cu noi, plebea, iar acum este unu dintre cei mai buni ingineri pe electrică din câți cunosc. Experiența căpătată cu noi pe șantier l-a ajutat enorm ca să avanseze repede.

      00
  4. Francezii au genul asta de tabere. Le-am incercat si le recomand.
    https://www.ucpa.com/

    00
  5. Da, as fi deacord cu o asemenea tabara pentru copii. Nu am bani sa investesc insa l-as trimite pe cel mic.
    Pentru domnul @flat, da, ai dreptate in contextul in care nu traim in romania, aici daca nu ai cel mai mic habar despre cum functioneaza anumite lucruri risti sa fii facut de bani in secunda doi.

    00
  6. Cand aveam vreo 16 ani avem „boala” sa remixez. Si la un moment dat am decis ca nu e suficienta o priza simpla cu prelungitoare, aveam nevoie de priza dubla. Bun, cumpar priza, opresc sigurantele centrale, ma apuc de schimbat. Mosmondesc eu acolo, conectez firele, si bag casetofonul (International pt cunoscatori) in priza cea noua. Si a pornit! Eu lasasem alt etaj fara curent si schimbasem priza cu curent pe fire. Educatie de camin/tabara.
    Si da, copilul meu ar merge in asa ceva…eu sper sa fie si armata obligatorie iar pana are el varsta necesara.

    00
    • Armata obligatorie, dar TR și fără umilințe de tipul „motoreta”. Șase luni de armată reală, cum vedem prin filme nu cum era/e Armata Română, da, sunt necesare tinerilor.

      00
    • NOU
      #33

      @Cristi – si cu cine faci armata ca in filme?
      Cu sergenti angajati care la 3 jumate rup usa? In timp ce budele din unitate erau atat de horor incat am preferat sa ma pis pe gard decat acolo.
      Si nu, armata nu e necesara. Nu suntem Israel (inca).

      00
  7. NOU
    #34

    my 2c
    1. Sunt deja ceva tabere de genul organizate (vezi academia 1.61, tabere de engleza/cambridge la complexul sportiv de la Gradistea, tabere de orientare turistica/ski cu proful de la palatul copiilor din Bucuresti, tabere de biciclit – „tabere cu suflet”, samd). Problema e de acces la ele – majoritatea costa un salariu minim/saptamana sau pe acolo.
    2. Infrastructura comunista inca mai exista pe ici pe colo – am trecut acum vreo 2 ani pe la tabara de la Galaciuc. Doar ca e neingrijita. Si suspectez ca au prea putini clienti pentru ca a fost gandita in alta epoca pentru tabere de masa – Galaciuc, Navodari si ce mai erau aveau cateva sute de locuri de cazare. La ora asta nu vei putea umple nici macar pe sfert o astfel de tabara. Iar ministerul educatiei nu are bani pentru asa ceva.
    3. Profii de sport – am avut contact prin copii cu ceva concursuri scolare de ski si orientare turistica. Mereu erau cam aceeasi profesori – maxim 50 de oameni din toata tara. Probabil cam aceeasi e situatia pe la toate disciplinele (probabil exceptia e fotbalul). Asa ca din cateva mii de profesori de sport as spune ca maxim un sfert (si asta e estimarea extrem de optimista) fac diverse activitati extrascolare cu copiii pe care ii pastoresc.
    4. In scoala comunista aveam ore de atelier (e drept ca uneori preferam/reuseam sa chiulim si sa bagam un fotbal sau un film). Si atelierele (cel putin in orasele in care am facut scoala/liceul) aveau ceva dotari mai mult decat minimale. La ora asta (am vazut ceva reportaj) scolile profesionale le cer elevilor sa vina cu scule (pana si ciocane sau panze de bomfaier) de acasa. Asa ca iarasi ajungem la bani.

    00
    • Școlile profesionale merg pe modelul american😂. Nu îți dă nimeni scule. Dacă ești serios și vrei sa faci meseria aia, investești în scule (in cazul elevilor, împrumută bani de la părinți). Să știi că și școlile de meserii in Belgia îți „recomanda” să vii cu sculele tale.
      Discutasem cu un elev de profesionala odată și îmi spunea că își făcuse bani de telefon recuperând cupru din căzături de cabluri electrice (dezizolare vreo 6luni la ele, dar era mîndru că nu ceruse nimănui bani).

      00
  8. @Cristici: pe langa mixer si boxe, fa-i cadou si un ciocan de lipit „modern” in stilul celui de mai jos. E ieftin si mult mai comod+precis fata de pistoalele antice. Daca vrei sa fii cel mai cool unches, ia-i si 5 metri de fludor, sacaz? si componente (rezistente, leduri, tranzistori) pentru un licurici (plus schema) si invata-l sa citeasca o schema electrica.

    https://www.emag.ro/ciocan-de-lipit-yato-80w-yt-8273/pd/D3DZSHBBM/?X-Search-Id=1b88a51c36353558b8ac&X-Product-Id=36266453&X-Search-Page=1&X-Search-Position=3&X-Section=search&X-MB=0&X-Search-Action=view

    00
  9. Există și la noi tabere de bushcraft, supraviețuire / bootcamps
    Copiii învață să își facă un adăpost în pădure, să facă focul, să se orienteze și alte chestii utile. Ar putea fi completate cu mânuirea diferitelor unelte, reparații minimale etc.

    00
    • De cate ori in viata iti faci adapost in padure?
      Da’ o supa de pui, de cate ori in viata ai face-o? :)

    • adevarul.ro/news/eveniment/un-tanar-19-ani-ratacit-munte-supravietuit-si-a-facut-adapost-zapada-video-1_6097a39b5163ec4271da03f0/index.html

      00
    • La unele grădinițe au început să se facă chestii utile, gen să-ți faci o limonadă etc… probabil mai târziu și o supă.
      Schimbările sunt destul de lente, tot învățământul ar trebui renovat.

      00
    • Iar cu nepotul e probabil vina tatălui care nu l-a pus la treabă după principiul „lasă băiatul să învețe”

      00
    • La cât am auzit că e de poluat Brașovul, adăpostul în pădurile din jur e alternativa.

      00
    • @Grigore, depinde de educatoare.
      Maică-mea s-a pensionat de 5 ani, dar mereu îi învăța pe copii să facă o salată de fructe sau legume când „studiau” fructe sau legume la „cunoașterea mediului”, plus alte mărunțișuri care nu presupuneau foc.

      00
  10. Eu îmi trimit puberul intr-o tabara organizata de Fundația Romana de Aikido. Din păcate(?) nu își fac publicitate, asa ca nu am decât un pdf la dispoziție primit pe e-mail.

    Tabara e organizata în zona Lepșa, la cabana Piatra Ciutei, au activitati ecologice, refacere trasee turistice, monteaza zgarda de urmărire la râși, gatesc diverse la pirostrii, învață cum să facă un foc, cum sa obțină apa de baut, noțiuni de botanica, astronomie, geologie și biologie.

    E și io parte de cultura japoneza, învață de exemplu caligrafie japoneza și arta de a trai in armonie cu natura (de fapt asta a fost motivul, puberul meu e pasionat de cultura japoneza).

    În colaborare cu Salvamontul și Jandarmeria Montana din zona.

    1000 de lei, cazare, mese, transport.

    00
  11. eu NU i-as trimite intr-o tabara de genul asta…..dar daca si-ar dori asta, nu le-as interzice

    nu vad nici un avantaj intr-o „scoala” extinsa:

    -schimb suficiente prize si alte cacaturi in casa astfel incat daca-i intereseaza le pot arata cum; oricum, de cele mai milte ori, incepi sa repari chestii cand esti la casa ta si ai nevoie

    -cort oricum vad in fiecare an….fara sa fie nevoie de o „tabara”

    -calarit, navigatie (si ce se mai zicea de Austria) ….plm….am cal sau barca in curte? imi cumpar cal sau barca anul asta? atunci? ok, imi zice „vreau sa ma dau cu calu, barca, enduro etc” -> exista suficiente locuri unde gasesti sa incerci asta intr-o zi, fara sa fie nevoie de o saptamana de stat

    eu sunt de parere ca o tabara trebuie sa dezvolte interactiunea sociala…nu musai indeletniciri

    chiar si „eliberarea animalului” face parte din dezvoltarea relatiilor interumane…..

    00
    • „Mie nu mi se aplică punctul ăsta de vedere, deci așa ar trebui să fie pentru tot restul lumii.”

      00
    • ba esti nebun?!?! nu intreaba autorul daca da sau nu?!?! nu e normal sa argumentezi un raspuns?!?!

      am zis eu ceva de cei care isi trimit sau doresc sa-si trimita copiii la asa ceva?!!?

      00
    • @Marsten „Mie mi se aplica punctul asta de vedere, deci asa ar trebui sa fie pentru tot restul lumii”

      00
  12. „Dacă aveți copii, i-ați trimite într-o tabără de acest fel?”
    Da!

    „Dacă ați fi copii, ați vrea să mergeți într-o astfel de tabără?”
    Da!

    00
    • răspunsul „nu, copiii nu vor să facă altceva decât youtube și fortnite”

    • “Dacă aveți copii, i-ați trimite într-o tabără de acest fel?”
      Poate. Inclin catre da, dar nu sunt foarte convins.

      “Dacă ați fi copii, ați vrea să mergeți într-o astfel de tabără?”
      Fuuuuuck NOOOO!!!! (9-11 ani)

      00
  13. Eu as propune sa se reintroduca taberele PTAP, sa fie pregatit tineretul sa isi apere patria.

    Radem, glumim, insa multe carente educationale provin din familii (care, astazin petrec mai putin timp cu copiii lor, din motive de timp, job), scoala, din motive ce tin de la subfinantare cronica , reforma eterna, lipsa de diectie, pana la miserupism si nesimtire, nu mai reuseste sa educe si sa transmita informatie relevanta, cat si din viata sociala a tinerilor, destul de dezordonata, cateodata.

    Cred ca tabere mai sunt, pe ici pe colo, si cu programe ok (sunt o groaza de tabere internationale fff bune), insa din pacate sunt rezervate doar celor cu posibilitati materiale , marea masa a copiilor care ar avea nevoie de asa ceva, nu vor merge niciodata.

    fara sa fac publicitate, am dat peste asta la o cautare google, pare frumos, mai ales pentru un copil de la campie, sa vina la munte in tabara:

    https://www.gravityadventure.ro/tabere-de-vara/

    00
    • Fix de tabara PTAP mi-am amintit citind articolul ( parca ‘87. Bacau ). Uniforme, careuri, tir cu geco. Baute si gagici.

      00
  14. Mai exista „cercuri de ~”, adica niste cluburi unde poti sa încerci/înveți chestii? Aeromodele, radiogoniometrie, etc etc? Te obisnuiai de mic cu niște chestii de baza legate de electricitate, unde, chestii de tâmplărie si bricolaj, faze de-astea cat sa nu te uiti la raftul de scule de la Dedeman ca la nave spatiale, sau sa nu ti se para orice circuit banal cu bec in SF?

    • in Bucuresti exista cercuri de orice: sporturi, elctronica, arte ….orice..dupa 16 ani cred ca poti sa faci si ceva legat de pilotaj

      probabil subventionate de ceva de la stat.

      00
  15. Da. Are 8 ani. Il trimit maine. Send whatsap location.

    00
  16. Multe se pot rezolva in școală: ore de atelier pe bune : de la măsurat și tăiat, traforaj, la bătut cuie, reparatii banale, croitorie , folosirea aparaturii eletrocasnice etc. Trebuie doar o dotare corespunzătoare. Am asistat, la o clasă de gimnaziu, la o oră de Abilități practice in care se învățau noțiuni de gastronomie. Fără nici măcar o tigaie in fata. In liceu, câteva ore de PTAP actualizat ar prinde bine.

    00
    • Multe se pot rezolva acasă: gătit, curățenie, mici reparații etc.
      Dar școala trebuie să ne învețe copiii și cum să se lege la șireturi.

      00
  17. Nu inteleg ce te astepti de la un liceu de mate info, sa stie sa citeasca scheme electrice ?

    Am facut liceu de electrotehnica si telecomunicatii si aveam in programa 8 saptamani de practica in 4 ani. Si acolo nu faceam cine stie ce avioane. Prietenii de la mate-info nici nu auzeau de asa ceva.
    Nu cred ca o sa revina astea in programa prea curand. Mai ales cu consumerismul actual, daca se strica ia altul. Etc.

    Daca nu aveam interes/nevoie sa invat cum sa fac o lipitura cu pistol, letcon si nu il aveam pe tata să ma ajute si sa imi arate tips & tricks nu cred ca faceam prea multa treaba in domeniu.

    Si cand o sa se faca nepotul tau student la o politehnica, ghici ce, nici acolo n-o sa aiba prea multe ore de „bazele electronicii + practica de lipit fire”.

    Daca ai cum sa ii explici tu d-astea si ii captează interesul, e foarte bine pt el.

    00
    • La politehnica am avut printre altele si un laborator unde lipeam un montaj de gen amplificator. Ala a fost cel mai practic lucru pe care l-am facut acolo – degeaba am lipit piesele alea, ca fiecare avea alta valoare fata de ce scria pe ea, si rezultatul final nu mergea. Am depanat cu multimetrul si pe urma cu osciloscopul (ajutati de laborant), si pana la urma ne-a aratat proful ce lipisem prost (incomplet), ce capacitati parazite se formau, ce piese trebuiau schimbate ca nu mai erau in limitele tolerantei etc.

      Asta dupa ce anterior avusesem laboratoare de masurari si ridicat caracteristicile pentru piese, respectiv invatasem sa lucram cu osciloscopul (atat pe digital cat si pe analog). Plus toata teoria circuitelor analogice.

      Bine, partea cu lipitul de piese o deprinsesem din generala ca avea profa de fizica cerc, si stateam dupa ore. Dar schemele electronice le-am deprins tarziu, in facultate cred ca le-am inteles deplin, iar deprinderea de a face cablaje am facut-o in particular, ca hobby.

      Faza e ca am avut nota la laborator ca stim sa lipim cu cap piese pe un cablaj – si trebuia sa mearga ca sa iei nota mare.

      Cand ii vad pe studenti ca vin la diploma cu montaje Arduino de gen captura de senzor si aprins un led, ma ia durerea de cap! (disclaimer: eu nu predau electronica)

      00
  18. Pana la pandemie, in Botosani se facea o tabara de ”pregatire militara” airsoft. Cu program din ala frumos, cu trezirea la 6, cu inviorare, exercitii, curatenie, etc etc. Aveau rezervari cu doi ani inainte, dar s-a dus pe pwla de la covid. Pruncii erau extaziati.

    00
  19. lasă prostiile domnule Cristici, dacă vrei profit plasează bine un bar de păcănele ca să aibă unde să meargă și ăștia care nu au luat bacul.

    00
  20. In taberele de cercetasi se fac lucruri asemanatoare cu autogospodarire.

    00
  21. si putina bataie acasa, sa se invete minte :D

    00
  22. Mi-as trimite copiii într-o tabara de genul.
    Stiu un singur loc care se apropie de asta si organizeaza si tabere pentru copii. Se numeste Fratii Jderi Utopia Verde si e in judetul Valcea langa Brezoi.

    00
  23. In conditiiile in care copiii de acum (intr-o proportie destul de mare) alearga „ingenunchiat”, bat mingea de parca ar fi roboti cu suruburi in loc de articulatii elastice si la clasa a-IV-a au deja burta peste pantaloni, tabere de sport, educatie si igiena minimala in conditii mai precare (da, te poti spala si cu apa rece, nu numai cu apa incalzita dupa ce a trecut prin statia de dedurizare, sterilizare cu UV, si printr-un robinet de amestec termostatat cu o abatere maxima de 0,2%)
    O gramada de copii sunt „panselute” de mici si sunt crescuti si educati ca atare de parinti. Nu zic ca trebuie sa stii sa faci o casa cu mainile goale, de la zero, sa poti sa supravietuiesti in taigaua rusa si sa fi omul bun la toate, dar daca stii cateceva nu poate sa-ti dauneze.
    Sigur e bine sa stii sa apesi niste butoane sa chemi un instalator sau un electrician, dar daca dai „gherla” in viata si nu ai bani de instalator dar nici nu te pricepi, minimal, la nimic, ai cam dat de dracu’
    Cu atat mai mult daca ai bani si ii chemi pe altii, sti si ce trebuie sa iasa la final si poti supraveghea lucrarea mai bine.

    Eu nu cred ca Vali avea o pornire launtrica nestavilita de a invata sa sudeze. E un skill care, odata dobandit, se poate dovedi folositor daca stai la casa. Nu cred ca-i lipseau o suta doua de lei pentru masa din cornier facuta pentru beci, dar a invatat ceva folositor si in proces a iesit ceva folositor.

    Deci, sfatul meu pentru oricine (si il aplic si propriului copil) e sa invete orice, oricand. orice skill/abilitate/deprindere se poate dovedi folositoare. Daca reusesti sa faci bani si sa angajezi pe altul sa faca pentru tine chestiile „low-tech” cu atat mai bine, dar daca nu, e totusi bine sa fi pregatit.

    00
  24. Suna bine, dar intrebarea cea mai importanta este – cei care lucreaza cu copiii au copii la randul lor?

    Daca nu au, sa fie dati afara si angajati oameni competenti care au copii.

    00
  25. @cristici Păi fă un buget, împarte-l în ”acțiuni” și vezi pe aici câți ar fi interesați să cumpere. Ar fi un indicator bun asupra interesului real stârnit de ideea/articolul tău. By the way, ridici tabăra, faci reclamă, marcă părinții banii, vin copiii, îi cazezi. Și pe urmă ar trebui să-i faci să-ți urmeze programul (adică să cunoști o tonă de psihopedagogie, ceea ce nu prea cred că este cazul) . Aici începe greul, dar stai, că-l chemi pe Coloja și-i capacitează el. Sau nu…

    00
    • Ai fost vreodata la camping la tanti Elena, in Vama?
      Despre acel fel de camping vorbesc (inclusiv la fel de mokangeala de ieftin), doar ca ceva mai organizat.
      „o tonă de psihopedagogie”… cum cunosc parintii alora care au distrus hotelul mentionat in articolul de saptamana trecuta?

      00
    • @cristi
      Habar n-am cum e în Vamă, că nu sunt boschetar să frecventez.
      ”cum cunosc parintii alora care au distrus hotelul mentionat in articolul de saptamana trecuta?”
      Doar că ăia sunt părinți și tu ești biznis. Pe lege, părinții ăia plătesc daunele și cam atât, dacă și asta; în chestiuni similare, tu și angajații tăi beliți p_ de nici nu mai știți cum vă cheamă. Însă discuția a plecat de la faptul că tu vrei să faci tabără pe educație, nu padoc de copii, pe sistem combinator pirat ratangiu vreau să fac chestii improbabile sau doar să mă alint cu ideile minunate pe care mi le flegmează mintea muuult prea odihnită.

      00
    • Daca ai minte odihnita care flegmeaza probleme la orice soluție, crezând ca esti foarte inteligent, eu ce sa-ti fac?
      Banuiesc că, daca in viitor vei da de „un grup de copii gălăgioși” case se vor caca in fata usii tale de la camera de hotel (sau chiar de la locuința ta personală), poate vei înțelege despre ce vorbesc eu in text.
      Bine, asta doar daca mintea ta muuult prea odihnita ar putea ceva mai mult decât să flegmeze idei.
      Cacat.

      00
  26. E buna ideea dar si mai buna e sa faci chestii cu copilul si acasa. :) Altfel daca il trimiti intr-o tabara ca sa invete sa faca un ceai sau o supa la plic nu esti departe de Flat care cheama instalatorul sa-i schimbe un bec. :D

    00
  27. Bos, aia cu „pe vremea noastra stiam cum se face un cablu” era ca stateam pe langa tatii nostri si aflam cum se face, pentru ca „pe vremea noastra” se reparau chestii in casa nu se cumparau altele. Eu imi faceam singuri cablurile diverse pentru ca nu aveam de unde sa cumpar pe vremea aia, acum dai un search pe emag si a doua zi ai ce cablu vrei. Pana si atunci cand cautam un cablu foarte specific gen Y cu doua „TRS tata” si o „mama” de 3,5mm mama (si cumparasem componente sa mi-l fac) am gasit intr-un magazin obscur fix ce-mi trebuia.

    Cred ca in ziua de azi „tinerimea” nu stie ca are optiunea de DIY, poate ar fi educata in sensul asta…

    00
  28. Cred ca mai degraba ar trebui intai pregatiti mental pentru viata. Ca ajung de-alde ‘Ionut, 24 ani’ la varsta votului si au idei marxiste. Dupa care mai futem 30 de ani votand langa. Noi-romanii ne-am fript bine cu socialismul si tot nu pricepem. Uite, lectie de viata pt tineri – fragmentul de mai jos dintr-un interviu referitor la cladirea aia din Miami care a cazut:

    „The funny thing about this 2018 report is that my understanding is that it wasn’t required. The condo board decided to do it, and then they got this information back. It’s kind of like careful what you wish for, because the engineer is basically like, “You need to shore up the entire building,” and then the question becomes who’s going to pay for all that.

    This is what the longer-term story here is. You know, it’s not just about one building collapse and the tragedy, although of course it is. But this is going to force a wholesale reevaluation of how these things are handled, at least in the state of Florida.

    Think of condo associations as like small-scale socialism. You all have ownership stock in this thing. You make decisions about it. You have the board, which is kind of like the Politburo. No, really, it is socialism. And the thing about socialism is that when you collectively own something, you collectively make a decision about it. Well, some of those decisions are going to be very hard.

    And the board is elected. So if you’re trying to keep your seat, you don’t want to be making that expensive decision and you might avoid it.

    Exactly.”

    Pun pariu ca „Nepotu’ Ionuț, 24 de ani, nu știe”.

    00
  29. de exemplu, in Finlanda, astea cu prize, robineti, spalat, calcat, ii invata direct la scoala, fara vreo tabara, am impresia ca si educatie sexuala, la noi cred ca ar fi o bataie de joc mai mare decat cea in care pilit un trimestru la atelier prin clasa a 6a sa fac un ciocan, asta dupa ce am facut alte chestii super utile in viata: traforaj si pirogravat (desi daca am supravietuit ne-ars si ne-electrocutat de la chestia aia improvizata cu care faceam pirogravura, totusi am invatat ceva)

    00
    • băi nene, băi… am uitat de ciocanul vieții făcut din pilă la atelierul liceului. Pentru cei care nu știu, se dădea unui elev o bucată de metal pe care trebuia să o taie la niște dimensiuni cu un bomfaier care avea o pânză vai mama ei și care ulterior trebuia să o iei la pilă până ajunge la o formă de ciocan. Doar din pilă. De atunci am la degetul mare de la mâna stângă o cicatrice… de la bomfraieru ăla cu pînza fără dinți care nu mușca din fier dar a mușcat până la os din degetul meu.

      00
  30. @Cristici – Dacă prin locurile prin care te plimbi zaresti o scula ca aia cu care lipesti te rog sa-mi dai si mie un e-mail. Sunt interesat, m-am saturat de pocnitori.

    00
  31. https://atlantykron.org/
    Cei de mai sus făceau niște tabere excelente, cu oameni interesanți. Învățau inclusiv prim-ajutor.

    00
  32. practic vorbești de educația pe care trebuie sa ți-o dea un tată

    doar ca tatii din ziua de ai își cresc copiii pe onlyfans.

    00
  33. excelenta ideea. imi pare rau ca nu pot contribui efectiv cu banii. dar am
    „candidati” eligibili pentru tabara, si pot contribui personal cu timp si rabdare – email : f79lo@yahoo.com

    00
  34. Băi, înainte să vă trimiteți copiii într-o tabără de asta, cum propune @Cristici, ar fi bine să vorbiți mai întâi cu copiii și să le explicați ce înseamnă acel program tip ”armată” ca să evitați încă un drum ca să vă recuperați odorul plângăcios că a fost forțat să se trezească la 7 dimineața ca să participe la înviorare. Să nu mai zic că trebuie explicat ferm că acolo nu este mec&kfc 24/24.

    00
  35. Nu mi-as trimite copiii intr-o tabara foarte stricta de genul mizeriilor de tabere comuniste in care am fost eu cand eram copil.
    Mi-am educat copiii sa isi stranga dupa ei si sa isi faca singuri curat in camere, sa fie in masura sa isi incalzeasca mancarea si sa isi puna in farfurie.
    Daca nu ai invatat acasa sa faci niste chestii minime in ceea ce priveste traiul in comunitate (spalat si facut curat dupa tine) nu cred ca poate schimba multe o tabara.
    Cum nici armata nu poate schimba multe daca ai fost crescut precum panseluta, sau din contra ai fost cioban prin munti si ai vazut trenul prima data cand te-au luat cu arcanul.
    Cand inca eram mandru ofiter in marina militara, intrebam soldatii (recruti) care se „liberau” daca au invatat ceva in armata.
    Si imi spuneau ca au invatat sa faca una sau alta. Dar sa fi om si sa te descurci in viata ati invatat, ca asta e mai importat decat sa poti sa pornesti un agregat….ii puneam pe ganduri macar.

    Orelor de atelier eu le vad utilitatea. Desigur desfasurate in conditii decente, cu scule decente si cu accent pe protectia muncii / siguranta. …asa se repara o priza, dar trebuie sa ai grija inainte sa te apuci de reparat sa lasi o siguranta undeva sa nu mori electrocutat.
    Desigur sa pui conditii decente si invatamantul romanesc in aceiasi fraza, denota o nota de idealism.

    00
  36. „Daa, hai să trimitem copilu’ în tabără!”
    Asta-i o soluție precum aruncatul telefonului mobil in căruciorul copilului, că să nu ne mai deranjeze…
    Nu contest frumusețea unei tabere (mai toți ne-am bucurat de așa ceva), dar articolul întărește ideea că părinții au eșuat în misiunea lor de prim-educator!
    Dacă copilu’ vine din tabără cu ceva noi îndemânări, iar noi îl lăsăm 8 ore pe zi pe fb/YouTube/stresam, atunci chiar că suntem proști.
    Deci sunt de acord cu postările 58 și 83: NOI , părinții tre să punem bazele îndemânării copiilor, nu un necunoscut!
    V-ați întrebat ce se-ntampla dacă copilul vine acasă cu îndemânări formate aiurea?

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.