Situația (2022)

Ieri am avut peste 100.000 unici (T5 e un serviciu care își trage datele din Google Analytics, nu măsoară ei nimic). Constant am peste 1 milion de cititori pe lună. Și totuși, companiile și oamenii din companii care susțin jurnalismul, presa, conținutul bun, vor educarea publicului sau se plâng de fake news nu prea se înghesuie.

Vă întrebați de ce se ocupă unii jurnaliști care acum 10 ani erau respectabili de șantaje sau de clickbait? De ce nu mai fac jurnalism? De ce nu mai sunt așa aprigi? Sau de ce promovează tot felul de scheme?

Iată răspunsul.

Da, știu, să spună adevărul, să facă investigații, să fie intransigent și real, dar nu cu compania noastră.


Ce mă râcâie și mai tare e că văd campanii făcute cu companii pe care le ajut sau cu care am lucrat și au fost mulțumiți cu oameni care nu aveau ce căuta acolo. Așadar, există buget pentru oameni care nu au treabă cu brandul/produsul, dar nu și pentru mine. Ceva e greșit aici.

A doua problemă e asta. Când au avut o situație și nu am mai scris:

  1. am primit un comunicat de piar cu poziția lor. deși nu sunt abonat la nici o listă de-a lor.
  2. o piaristă m-a întrebat dacă mă poate suna să mă roage ceva.
  3. o piaristă mi-a dat like la un status de fb vechi de 2-3 săptămâni.

Așadar, undeva există ideea că e nevoie de (acest) blog, dar numai când sunt crize de piar, nu și când e de comunicat altceva (pe bani).

Și aici apare întrebarea “poate supraviețui un outlet media doar din crize de piar”. Sau, mai amuzant, cât durează până începe să le caute și/sau să le provoace, dacă doar așa firmele sar cu bani?


Nu e vorba de bani aici, nu plâng de foame, e vorba de principii (și de bani). Adică, dacă spui că vrei mai multă presă bună, mai multe articole interesante, mai mult conținut care să contracareze știrile false, dar nu îl finanțezi, poate problema nu e că nu există oameni care să-l producă.

Also, nu vreau să mă descarc pe voi, cititorii, dar când văd că tardul de Vanghele are 150 abonați pe patreon și eu doar 80, ce e în sufletul meu? Plus ăia care îmi fut articolele plătite cu comentarii stupide, că așa s-au gândit ei că e ok.

 

vali-petcu-zoso-2022

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

166 comentarii

  1. Te citesc da nu plătesc ! Este motto-ul nostru .

    00
    • Nu imi place de Mircea dar are dreptate.

      00
    • E ca si cum ai plati pentru p0rn.

      00
    • Asa e unii dintre romani, tigani.(sic!) De ce sa sustin ceva ce a fost gratis pana acum.Dar le place sa citeasca si sa comenteze de una alta.

      Nu pot sa nu realizez ironia situatiei… La influensări când sari cu banul sunt toti acolo calare pe subiect dar asa cand ar putea sa dea si de la ei sufla vantul.

      La tine , tu trimiti semnale cu fum, claxonezi ii dai pe astia in gat pe gratis…dar cand e sa vina cineva sa marce banul …nexam.

      Problema cum o vad eu e ca multe din cele care fac lista , fac listele cu potentiali participanti la campanie, nu decidentii finali sunt femei.
      Femei care nu gadesc obiectiv, orientate pe rezultate tangibile ci pe valori emotionale doar de ele stiute. Tu cred ca esti vazut ca si hater si agresiv, nu ai nici decolteu , nu esti nici metrosexual deci mai greu sa vina cineva la tine.

      E mai greu dar e mai corect ceea ce faci aici, ramai fidel standardelor si calitatii, o sa iasa soarele si pe strada ta.

      Iar doamnelor si domnisoarelor care sunt in domeniu si direct vizate …ganditi cu capul si nu cu ….

      00
    • Nu e vorba de asta…pt mine de ex aici e un fel de poiana lui iocan unde imi mai vars cateodata naduful legat de oamenii din tara asta….dar m-am cam saturat si de asta, asa ca nu am de ce sa platesc …daca nu ar mai zoso.ro nu m-as duce in alta parte …
      Off topic , pe ce motiv i-au amendat astia pe benzinari ? Ca doar pt intelegere de tip cartel mi se pare fezabil…si au strans dovezi pt asta asa repede ? Ca altfel , aia au dreptul sa puna si pret de 100 lei pe litru…cine vrea sa cumpere bine, cine nu, nu si se duce la concurenta…pretul este intalnirea cererii cu oferta in capitalism…sau de fapt noi avem mentalitate de rusi, vrem sa ne protejeze statul ?

      00
  2. Pai cu tine nu prea fac bani.
    Au nevoie de cretini gen aia care stau la coada in PECO.
    Nu prea ii găsești la tine pe blog.

    00
    • uite cum ti-ai luat downvote de la oameni care credeai ca nu exista :))

      00
    • Dislike-uri multe pe blog înseamnă că ai o gîndire sănătoasă.

      00
    • Deja ma simt depresiv.

      00
    • Sefu, posibil sa fii victima propriului succes. Oamenii care populeaza sectiunea de comentarii in general nu sunt genul de gusteri care sa consume gunoaie la care se face reclama prin alte parti. Iar pe nisa ta, firmele serioase care stiu ce fac pe marketing sunt putine. Sau care considera ca randamentele blogurilor sunt prea mici si prefera chestii cu expunere mai mare.

      00
    • Eu chiar am facut plinul. Benzina era aprox 4 lei sub pretul de afara si “coada” era de cateva masini, sub cat e la petrom in orice weekend.

      00
  3. vreau o țară ca afară, dar de fapt vreau să parchez moka pe trotuar, să merg pe linia de tramvai, să duc plodul cu cabina pe avarii, să rezolv să mă descurc cu o șpagă, să mă ajuți să te ajut că oameni suntem, să fac o evaziune, să construiesc fără autorizație etc.

    lumea nu vrea conținut, vrea buci și circ

    00
    • Da, pentru ca exista o lipsa acuta de buci si circ.

      Mai in serios, suntem o natie saraca si material, si spiritual si moral. OK, romanul de rand nu mai sufera chiar ca in 1990, cu cartofi fierti cu mamaliga – desi vreo 30% dintre romani cam tot pe la nivelul ala de prosperitate sunt.

      OK, am avut vreo 10 ani de libertate (relativa) de exprimare. Timp in care riscai mai rar sa te trezesti cu o piatra prin geam si niste baieti la usa pentru c-ai scris un articol care a deranjat un consilier local.

      Dar in tot timpul asta Europa n-a stat in loc sa ne astepte pe noi. Am reusit, cu greu, sa urcam pe varful Omu al prosperitatii economice. Timp in care restul lumii a mai urcat vreo 3 Everesturi.

      Asta e de fapt problema si de asta suntem in continuare saraci. Pentru ca noi ne tot zbatem sa prindem din urma occidentul si cumva tot cu 50 de ani in urma ramanem.

      00
  4. lumea nu se inghesuie pentru ca probabil nu te haleste mai nimeni din industrie.

    00
  5. ” Adică, dacă spui că vrei mai multă presă bună, mai multe articole interesante, mai mult conținut care să contracareze știrile false, dar nu îl finanțezi, poate problema nu e că nu există oameni care să-l producă.” Aici cred ca gresesti cu logica ta. Eu sunt convins ca nu sunt oameni buni care sa produca acest continut de calitate. La nivelul de analfabetism actual nu exista oameni care sa scrie. Bine. Corect. Coerent.

    00
    • crezi că au dispărut oamenii care ar putea să scrie? sau jurnaliștii de investigație?

      bos, acum 10-15 ani era plin de jurnaliști de investigație, și investigațiile se făceau greu, acum ai minute nelimitate, ai internet, poți primi și trimite informatii mai ușor, e plin de oameni care ar avea ce servite să dea, dar nu mai au cui. că nu finanțează nimeni investigația.

    • Există oameni care știu sa facă investigații jurnalistice și care știu sa scrie, dar au nevoie de spațiu pentru asta. Și când zic spațiu, nu ma refer la Facebook și Instagram, care e moka, evident, ci la un spațiu care sa le ofere vizibilitate, credibilitate, bani. Ca și oamenii aia au nevoie de un covrig în stomac. Nu exista asa ceva la noi, doar trusturi finanțate și cumpărate. Și chiar dacă îmi spuneți ca un site poate sa își facă oricine, da, dar unul bun costa bani, are nevoie de mentenanță, iar oamenii vor sa îl citească moka.

      Dacă Vali și foarte putini (unul singur știu io, dar în fine, mai exista oameni care mai baga în gașca lor încă doua nume pe care eu nu le consider neapărat din aceeași ligă) susțin ritmul și linia narativă de atâția ani, o fac dar nu-s lipsiți de frustrări și nedreptăți, iar articolul asta e un inside bun despre cum e să fii outsider când de fapt ești miezul.

      00
  6. TNR premium e o idee f misto de crescut comunitatea de abonati (ca utilizator, nu am cifre de vanzari si cu *pt scapat de google ads): un articol pe saptamana e special pentru tine, abonatule! Nu acces la articol cu cateva ore / zile inainte si apoi dispo pt toata lumea, e doar pt tine, you’re special :)

    00
  7. Te-ai gândit și tu că poate faci ceva greșit că nu prea vor să dea pe la tine? Poate mai zici și tu adevărul pe un ton mai moderat :)

    Am și la job colegi foarte inteligenți dar nu te poți înțelege cu ei. Uneori zici că nu și-au luat pastilele și urmează să colapseze de enervare dacă nu faci numai ce vor ei :)

    00
    • Ma pregateam sa scriu asta.
      Modul asta de a fi direct si a le da verde-n fata in general nu face un om sa fie placut, dimpotriva chiar. Sunt tot mai putini oamenii care fac diferenta intre mesaj si persoana care trasmite mesajul. De asta tot pomenesc de pozitivitate la fiecare ocazie pe care o am, pentru ca ne-a dresat social-media sa cautam cu orice pret sa nu ni se mai strice zenul. Cu cat e omul mai tanar, cu atat sunt sanse mai mari sa observati tendinta asta de a se „izola” in pozitivitate. Si asa ajungi sa fii catalogat drept nesuferit si nu te mai chema nimeni la bere de exemplu :)))
      Plus nepotisme, relatii. Sexul nepotrivit poate ?! Eventual si paradaratul practic de unii „influenceri” cu diversi din compania respectiva ?!
      Partea proasta e ca la ce varsta ai tu @vali e cam greu sa te schimbi acum, sa incepi sa prezinti adevarul intr-un mod mai diplomat/elegant.

      00
    • Hai ca sunteti tari. Vreti adevarul, da’ mai cu perdea.

      Nu spunem ca a cazut o placa de faianta la metrou la universitate si ca metrorex da 2500 de euro la firma lu amanta lu sefu sa schimbe o placa, sa spunem ca metrorex investeste in schimbarea placilor de faianta de la metrou.
      Apoi mergem la metrou si vedem ca nu e nimic schimbat, poate chiar acolo unde e un perete de placi albastre apare una alba, asa ca nuca-n perete.

      Asa si cu oamenii, ba, nu-mi spune ca sunt prost ca ma supar si poate fac ceva in privinta asta. Spune-mi ca poate mai imi trebuie informatii, poate sa ma mai gandesc o data, ca poate nu sunt sigur, sa reevaluez.

      La fel si cu salariatii. Te angajeaza ca expert in… pus faianta. Vine sefu iti da 3 placi si zice sa acoperi tot peretele. Tu zici, da sefu’, da’ niste adeziv imi dati. Nu, ca esti expert ai tot ce iti trebuie. Ce faci, pui asa 3 placi la misto si apoi zici ca nu s-a putut face ca a plouat sau ii spui, sefu, putina atentie ca d-aia m-ai angajat, ca eu sunt expertul. nu se poate face asa. tu esti sef, tu iei decizii. tu imi spui daca vrei faianta albastra sau alba. tu imi spui daca vrei chit maro sau negru.

      In concluzie, hotarati-va ce vreti. Sa fiti mintiti frumos sau sa stiti adevarul?
      Stiti ca daca sunteti mintiti frumos nu veti putea lua decizii corecte, da?

      00
    • teoretic, ai dreptate. practic, dacă mă apuc să scriu floricele, se duce pe pulă traficul. nu fi ipocrit, de aia citești, pentru că-ți spun direct chestii.

    • Adică, știi care-i diferența dintre o partidă de sex obișnuită și un viol? Preludiul…

      00
    • @Cristi Sa stii ca si prin SUA se mai practica angajarea firmei amantei. Diferenta e ca acolo daca firma amantei face treaba proasta esti pedepsit de doua ori: odata pentru treaba proasta si a doua oara pentru frauda (de fapt cred ca ar iesi vreo 6 capete de acuzare pe putin daca ma uit mai bine pe legislatia lor).
      Prin comparatie, la noi e dolce vita pentru baietii destepti. Si de aia nu se va schimba mare lucru prea curand.

      00
    • @zoso: eu ziceam că dacă vorbești cu oamenii pe același ton cu care și postezi pe blog, s-ar putea să nu le placă și să fie unul din motive :)

      00
    • marinel, deci vrei să fiu mai dulce și să te conving?

      vax, vorbesc absolut normal cu oamenii. cu toți.

    • Neh. Când îmbraci mai tare ideea în haine frumoase, oamenii aleg sa audă doar partea aceea frumoasă și ignoră restul.

      00
  8. Și Utopia Balcanica are doar 55, deși toți trimit pozele de pe site peste tot. Într-un timp pe reddit se reposta fiecare caricatură nouă scoasă de Vasile.

    00
  9. Acum m-am inscris si eu pe Patreon. Cat despre footoot articole platite… tu ne-ai invatat asa. X e gunoi (suntem de acord) si apoi apare in aceasi campanie cu tine. E absolut normal sa zica cititorii ceva. Ba mai mult, zic cu bun simt. Eu zic ca e fair.

    00
  10. Vali cred ca a sosit timpul sa iei o decizie despre ce vrei sa faci. Blogul acesta pornit de tine la inceput ca un hobby a ajuns sa aiba si articole de nisa pe domenii profi. As merge pe un mix adica unele articole sa fie accesibile doar patreon. Alta optiune, nu se gasesc firme care sa faca reclama in blogul tau?. As fi curios cati clienti ar mai avea FB daca ar trebui sa platesti 10 centi pe luna abonament.

    00
    • Draga Vali, Be decisive wright or wrong, make a decision. The road of life is paved with flat squirrels who couldn’t make a decision! Uita-te la mine crezi ca am sa ma schimb pentru ca 30 de fatalai, care manaca Chio Chips cu paprika si beau bere la pet, imi dau dislike?

      00
  11. Nu sunt confortabil cu $3 pe lună. Injură-mă, da-mi ban, spune că sunt zgârcit etc.

    Ași fi super ok cu $1 + TVA.

    Am cativa alti creators la care contribui cu această sume.

    00
  12. pai na, te voi enerva probabil. Dar de ce as dona pe Patreon tie sau oricui? si sa fim corporatisit, care e value proposition pentru mine beneficiar pe persoana fizica. tu ai nevoie de click-uri (traiesti si fara al meu, stiu), eu am nevoie de blog generalist. Fara click-ul meu tu esti tot acolo. fara tine eu sunt pe alt blog.
    daca imi amintesc au fost incercari cu abonament pentru continut separat pe bani si nu au mers, deci nu e vandabil catre consumatorii finali.
    firmele care nu vin cu oferte la tine nu vin pentru ca nu au „chimie” cu tine. unora nu le place ce le spui, dsi poate ar trebui, altele nu vor sa se asocieze cu imaginea ta (vezi filmult cand strigi la unu altu din masina ca nu e pe aceeasi lungime de unda cu tine).
    Caut singur usa :)

    00
    • Eu zic ca daca ti-ai luat din timp Vineri la 10:48am sa citesti postul publicat cu 30 min inainte, sa citesti si comentariile probabil si dupa sa torni un paragraf despre asta… cred ca e momentul sa admiti ca nu e ca orice blog generalist si sa dai 10 lei pe luna si aia e. Sincer.

      Facem analiza secolului daca sa dai bacsisul lasat la glovo cand cumperi si un bax de apa pentru ceva ce in mod evident consideri ca iti aduce valoare. Pentru ca altfel nu ti-ai petrece timp si investi energie aici.

      00
    • Sa recunoastem ca tu stii mai bine pe ce as da eu banii sau nu. Am zis ca nu as da. Dau click, dau comentariu. Nu dau o copeica pentru continut pe internet. Cu acest continut sau fara sunt exact in acelasi loc, e momentul in care ma destind. Altii fumeaza la munca, eu ma dau pe net. Dar am trait maiulti ani fara net/bloguri incat sa stiu ca nu e o necesitate.

      00
    • Si eu am fost mic si nu plateam pentru jocurile pc, totul de pe torente. La fel si muzica, filme.. totul piratat.

      Am crescut cu totii mari si e deja ridicol sa ne asteptam sa consumam chestii de calitate pentru a ne destinde dar sa fie totul gratis.

      Miza mea in discutia asta e principiul ca merita sa directionezi direct fff putini bani lunar in chestiile in care iti petreci timp(indiferent de motiv). Pentru ca le oferi o independenta sa livreze calitate constant. Nu inseamna sa te abonezi la top 20 de bloguri/siteuri. Dar incepe macar cu ala pe care il consumi mai mult. Si daca altul trece pe primul loc in preferinte in viitor, schimbi la ei.

      Miza ta e sa economisesti 10 lei pe luna. Sa nu cumva sa ii cheltui pe ceva ce nu e o necesitate. 10 lei.

      00
    • Tu piratai jocuri care costau ceva. Eu citesc ceva ce nu costa nimic. Apoi tu ai cumparat acel joc care costa ceva de la inceput, dar eu citesc ceva ce e gratis in continuare si m-as opri din citit si nu as oirata continutul respectiv daca ar incepe sa fie pe bani. Nu stiu daca vezi diferenta, dar tu ala care pirata, vrei sa ma faci pe mine, care nu fur nimic, sa ma simt prost. Ca sa iti gasesti tie explicatie pentru faptul ca i. Trecut ai furat si acum esti spalat ca dai un euro pe luna la patreon.

      00
    • Am inteles Lucifer. Sa fie bun si gratis.

      „Eu citesc ceva ce nu costa nimic” – Companiile care isi fac reclama pe bloguri finanteaza costul pe care tu il percepi ca fiind gratis. Bugetele alea de marketing se regasesc in pretul produselor. Platesti oricum cand cumperi produse, dar nu direct intradevar. Iar sistemul asta nu merge bine cu un blog care isi propune sa spuna lucrurilor pe nume, fara cosmetizare de frica ca pleaca banii companiilor. De aceea e nevoie de finantare directa.

      Ca altfel, in timp, blogul asta se transforma 90% in reclame la cat de excelent e ceva mizerie de telefon chinezesc. Si se pierde definitiv increderea si calitatea construita in ani de zile.

      Inteleg perspectiva ta personala. Chiar o inteleg, sincer. Si eu tot timpul caut dealul cel mai bun in orice fac. Dar incearca sa privesti si imaginea de ansamblu. E mai importanta cateodata.

      00
    • @Cristian să fim serioși, care încredere și calitate construită în ani de zile? Mă faci să râd. Singurul lucru construit e popularitatea și nici aia nu e chiar atât de mare.

      A mai fost un blog care cerea bani acum mai bine de zece ani de zile și care chiar avea articole de calitate. Nici atunci nu se înghesuia lumea să plătească. Noroc că aveai dreptul la 3 articole pe săptămână gratis.

      00
    • bos tu ești un pic blocat in trecut. merge să bei ceva gratis atâta timp cât fie ăia care consumă gratis sunt puțini (adică ai o masă de utilizatori care plătește jocurile alea video), sau banii ăia care susțin blogul ăla gratis ca să îl citești tu (da blogul nu moare dacă pleci tu fiindcă ești un prost, dar moare dacă pleacă masa de intelectuali) provin dintr-o sursă care ajunge la un moment dat să sclavagească blogul.
      Dar ce te faci când balanța se inversează și nu mai vrea nimeni să plătească pentru jocuri video pentru că au văzut că e gratis, așa că compania de jocuri trebuie să devină o companie de dlc-uri sau de publicitate și jocul devine o pulă. La fel și blogul dacă sursa de finanțare devine inexistentă (pentru că pr-ul e de rahat). Dacă vrei gratis încet dar sigur ajungi să consumi rahaturi.

      00
    • înlocuiesc „provin dintr-o sursă care ajunge la un moment dat să sclavagească blogul” cu „provin dintr-o sursă care permite funcționarea blogului într-un mod liber”

      00
    • și motivul pentru care vali nu găsește colaboratori este explicat foarte bine în seria sa influencer fun. Nu mai există compatibilitate cu modelul lui de business.

      00
  13. E momentul sa schimbi viziunea. Tot timpul ai fost contra „curentului” tocmai din cauza de principii. Cred ar trebui sa faci niste ajustari si niste compromisuri, altfel o sa mori cu dreptatea in mina si o sa ramii la acleasi nivel.
    Pierzi multe oportunitati pentru ca refuzi dealuri care nu sint neaparat contrare principiilor tale. Plus ca prin neimplicare lasi terenul liber pentru fel si fel de profitori fara talent.

    00
    • „Cred ar trebui sa faci niste ajustari si niste compromisuri”

      „fă în așa fel încât să nu te mai citească lumea, apucă-te să sugi pula companiilor, nu mai scrie nimic negativ”

    • Da @Vali gen fii o curva și după arde’o pe tari exotice prin hoteluri de lux , digera orice rahat posibil ca pana la urma 1000 de euro e 1000 de euro.

      00
    • Mai bine, sa se apuce de programare. Intra la IFR la o univeristate, in 3 ani isi ia diploma de calculatorist si se apuca de munca la multinationala pe 2000 euro/luna + actiuni + bonuri.

      Puii mei, sa faca omul ce vrea cu blogul lui. Da, probabil ca daca ar fi totul restrictionat cu paywall ar scade mult numarul de cititori.

      Daca Vali nu mai e multumit de raportul castig / efort depus X nervi fututi, e dreptul lui sa aleaga alt curs pentru blog si contentul adiacent.

      00
    • Eu zic sa pui numarul lui Bufnici pe speed dial si sa iei lectii de coaching de la el – how to be a corporate money hungry whore.

      00
    • pula are alt gust intr-o Tesla.

  14. Nu stiu cum e cu monetizarea din online dar pot aprecia ca nu esti invaziv cu reclamele pe sait!
    Pun unii mai multă reclama decât conținut, de ti-e frica sa misti mausul pe ecran, să nu te trezești cu nu stiu ce minune…
    Și aici vorbesc de saituri care au 15-20k unicii pe zi dar dacă ma uit la profituri au 50-60k eur/an. Din articole evident traduse (prost chiar)…
    👏👏👏

    00
  15. Am uitat sa mai zic ceva. Experiemnteaza si tu cu niste sectiuni noi pe site. Daca am invatat ceva in pandemie, acel lucru a fost sa experiemntez. Asa mi-am crescut si eu blogul care avea 3000 pe luna timp de 2 ani la 9500+ luna trecuta fara sa ma implic cu mult mai mult. Tot experimentand am gasit si metode noi de monetizare care sunt wow cand vine vorba de timp/resurse vs bani castigati. In cei 57 de ani de cand exista blogul nu prea ai facut chestii noi pe el. Nu iti zic exact ce sa faci dar experiemnteaza orice idee, ia feedback si cu siguranta gasesti inca 2-3 chestii care sa mai aduca fiecare niste sute de euro pentru a te face mai independent de campanii.

    00
    • 57 ani?

      00
    • Cum sa scrii un paragraf fara sa zici nimic. Tu esti ala care merge la saraci si le zice ca trebuie sa faca ceva, sa nu stea asa, uite eu am Q7 si am pornit de jos, se poate!! Ganditi-va, doar nu vreti sa va zic eu cum sa faceti!!

      Vin si eu cu o idee, sa faca o rubrica sportiva si una de cancan, cu vedete, chestii. Ar fi ceva nou.

      00
    • Robert din ce spui imi dau seama ca esti foarte tanar si nu ai inca multa experienta de viata deci e ok. In rest multumim de completarile utile si textul in care ai spus multe.

      00
    • am mai făcut secțiune cu plată. nu mă simt confortabil să vedeți articole și să nu le puteți citi. plus, mi se părea că nu sunt destul de bune. plus, le păstram pe alea bune pentru paywall.

  16. NOU
    #57

    Gradul de inteligenta e mai ridicat aici , si nu are rost sa bagi reclame unui care stie sa selecteze ce ii trebuie si ce nu :) de exemplu eu hater nu am comandat niciodata de la FineStore , si te ai chinuit ceva sa ne spui de rom de bitter de vin dulce de coniac…pur si simplu de la mine nu au inregistrat nici macar un clic :) APA e cea mai buna!

    00
  17. Eu am auzit prima oară de Ovidiu Vanghelie (ce nume predestinat nefericit) când a fost situația cu Marele Alb alias Patrihoțul Daniel, cu podcastul sau emisiunea aceea… îmi scapă numele.

    Îl știu de atunci, când ei (din câte rețin) au săpat și au descoperit că preotul ăla al mitropoliei din București e căsătorit cu un ofițer (ofițăroaică?) de la SRI, staționată într-o unitate militară care se ocupă cu monitorizarea online (un fel de OSINT, am înțeles) și a părerilor publice. Și alte detalii, cum de exemplu biserica ‘selectează’ ce preoțime să avanseze, în funcție din ce background provine (origini sănătoase, iată) sau dacă sunt căsătoriți cu cineva anume.

    Bineînțeles, subiectul era iarăși când de înrădăcinate sunt serviciile secret noastre în aspectele din viețile noastre și, din observația mea, suntem o țară putinistă în NATO & UE.

    De acolo îl știu eu.

    Ce mizerii a făcut de care nu știu?

    00
  18. Da boss, dar tu nu ieși la cafele, nu mergi la conferințe, nu dai checkin unde trebuie. Păi e frumos așa?

    00
  19. Vad ca in general, joia rup IT-istii cu vizitele, exista vreo explicatie? stresul saptamanal?

    00
  20. Așadar, există buget pentru oameni care nu au treabă cu brandul/produsul, dar nu și pentru mine. Ceva e greșit aici.

    Pentru ca:
    – tu nu prezinti doar in superlative brandul/produsul ci realist cu bune si rele
    – daca ei fac o campanie cu tine nu le asigura ca vor fi protejati pe viitor si ii vei ierta de la critica daca dau o gherla
    – industria asta e o mare familie, oamenii se rotesc pe la companii. Ai dat in cativa, pe buna dreptate, dar nimanui nu ii place sa fie aratat cu degetul cand greseste. Mai si lauda cand e cazul.

    00
    • Uite ca Gamers’ Nexus si Hardware Unboxed fix asta fac (nu prezinta doar la superlativ brandul/produsul, o campanie cu ei nu le asigura ca protectie la gherle, etc.).
      Exista o nisa si pentru continut realist, fara pupincurisme. Oamenii aia se intretin din mai multe surse de venit, cum ar fi:

      proiecte sponsorizate – asta s-ar potrivi destul de mult pe nisa lui Vali, care e dibace si pare ca-i si place sa asambleze/construiasca/mestereasca diverse.

      vanzare de articole branded – asta nu stiu cat de mult s-ar potrivi dar este o posibilia sursa de venit suplimentar.

      Sunt sigur ca omul stie mai bine decat noi de ce are nevoie si ce ar putea aborda pe viitor.

      00
    • piața e prea mică la noi pentru merchandise. tu ai cumpăra un hanorac pe care scrie zoso cu 150 lei?

    • zoso nu, dar porc da.

      glumesc.

      daca hanoracul ar fi ceva cu adevărat bun si brandul nu ar fi scris taraneste sa se vada din satelit, da, cum sa nu. bine si sa nu coste de 3 ori cat la magazinul de specialitate.

      00
  21. Pana azi nici nu am știut ca ai patreon

    00
  22. Eu zic să rămâi la principiile tale. Nu te schimba, doar pentru că X sau Y zice așa. În viață e important să fii împăcat cu tine însuți, să dormi liniștit știind că ai făcut ceea ce considerat tu că e bine.
    E și o perioadă mai grea, lumea are destule pe cap. Oamenii cu capul pe umeri, care gândesc cât de cât, au alte priorități, nu mai vor să stea să citească bloguri. Și-au dat seama că timpul liber contează mai mult decât orice. Se duc prin vacanțe, drumeții, experimentează chestii noi. Uită-te în jur, sunt din ce în ce mai mulți proști. Piața se adaptează. Nu te ”strica” și tu.
    Acum mulți ani, ai scris un articol legat de îngrijirea dinților. Ăla mi-a schimbat viața, în sensul că mi-a dat curaj să merg la dentist, să-mi pun aparat dentar și să-mi îndrept dinții. A fost cea mai bună decizie din viața mea. Și n-aș fi luat-o dacă nu erai tu.
    Ești direct și deranjezi multă lume? Dă-i naibii pe cei care-ți zic să te schimbi.

    00
    • Exact, hai sa ignoram total conceptul care spune ca doar cei care se adapteaza supravietuiesc. Ai gandit.

      00
    • @Robert

      Da mă, da, dar când scrie Vali de ăștia, nu prea ai cum să ignori frustrarea pentru cum alți țuțeri (era să scriu „cozi de topor”) au vizibilitate, sunt niște țepari sau grobieni, iar tu (mă refer la Vali) să vezi cum tot la categoria de ‘outsider’ sau ‘niche’ să fii – sau cum îl pocesc unii că e „hater”.
      Toate numerele sunt pe plus, toți indicii arată că ești în top 3, da’ tot să vezi cum hr-istele triste și/sau unele țoape din marketing să favorizeze aceiași jegoși (apropo de CSR) fiindcă e hip sau trendy acel ins. Că până la urmă, tu ca business, te interesează rezultatele, nu după ce ascultă în căști personalul din HR sau din marketing.

      Îl înțelegi, până la urmă.

      00
    • @Robert3: Să te adaptezi nu înseamnă să devii prost.

      00
  23. Vad ca nu a raspuns nimeni punctual.
    Oamenii nu vor adevar si corectitudine, vor sa se simta speciali.
    Ma aflu im aceeasi situatie in viata reala, fiind „ala care le zice”.
    Ai cel mai bun exemplu din lume ,Buhnici. Omul nu cred ca a emis vreodata o parere buna despre ceva fara sa fie platit, cum se taie bugetul, cum produsul e de cacao.
    Asta e, nu merge si penis in coor si suflet in ceruri.

    00
  24. Sunt surprinzător de multe comentarii care spun că Vali ar trebui să mai plece și el puțin capul!
    Fără nicio legătură, ce ziceați c-o să faceți când va veni rusul?
    Și fără absolut nicio legătură, nu-i așa că politicienii români vă umplu de scârbă?

    00
    • Pai de unde crezi ca a plecat faimoasa zicala capul plecat sabia nu taie.
      In genunchi Maria ta.

      00
    • Ideea era alta. Fie o da un pic mai elegant in exprimare cand zice niste adevaruri despre diversi, intr-adevar e riscul mare sa scada traficul, fie accepta ca asta e situatia, lumea in general e de kkt si merge mai departe. Am zis-o si cu alte ocazii, tocmai pentru „executii in direct” cum ziceau prin anii ’90 unii comentatori de fotbal, am ajuns si am ramas pe blogul asta, ca nu se poarta cu manusi.
      Asta si comunitatea din toate paturile sociale, cu meserii diferite, stransa in toti anii astia, mai afli una-alta de la diversi comentatori.
      Oarecum fara legatura, ma uit pe youtube ce laba-n cerc e : eu te chem la podcastul meu, tu ma chemi apoi la podcastul tau, fereasca D-zeu sa zicem chestii controversate despre diversi, ca nu mai pupam expunere la podcasturile lor, plus daca ne certam poate pierdem bani ca nu stii cine are relatii mai smechere dintre noi 2. Nu mai zic de lipsa de rusine cu care povestesc ca X era mai intai prieten cu Y si abia apoi a ajuns sa fie promovat la pachet cu el, aici ma refer la stand-up mai mult, dar cred ca e valabil si in alte domenii. Posibil sa fiu rautacios.

      00
  25. esti intr-un punct in viata in care nu depinzi de nimeni si nu iti lipseste nimic din ceea ce inseamna confort pentru tine. in plus, faci exact ce iti place. inteleg aceste mici ranturi ocazionale, dar cred ca vei trai in continuare cu frustrarea ca principiile tale nu fac casa buna cu modul in care lucreaza „industria” s nu te vei abate de la linie. sanatate sa ai, ca nervi ai tot timpul sa iti faci :)

    00
  26. Ca un banner adsense in header si poate unul in sidebar, mai faci un ban fara sa ai treaba cu agentiile & co. Si nici nu e invaziv.

    00
  27. Twitch

    00
  28. Sper că oferi consultanță măcar și nu te bazezi pe câștigurile din blog propriuzis :)

    00
  29. Intotdeauna am apreciat blogul si ceea ce faci deoarece ai fost sincer si destul de direct cu intentiile tale. Chestiile astea sunt ceva rar in tot ce inseamna presa romaneasca sau online intrucat prostia si alaturi de mediocritate domina aceste domenii. Si asta se intampla deoarece oamenii din presa/online isi desconsidera publicul si mai ales cititorii. Si fac asta sistematic de 15-16 ani. Este de ajuns sa iei un ziar din 2000-2005 si sa faci comparatii cu ce exista acum.
    La tine a fost intotdeauna dilema asta daca sa-ti desconsideri cititorii si sa incepi sa te bagi in diverse chestii pariuri sportive gen sau sa-ti pastrezi respectul fata de cititori si sa faci opusul a ce face restul. Pana acum ai pus cititorii deoarece intelegi destul de simplu ca daca nu mai esti citit din cauza diverselor „compromisuri” vei intra in aceeasi cloaca cu restu. Din pacate asta iti aduce niste deservicii financiare maricele. Cu toate acestea daca vrei sa faci o sectiune premium a blogului unde sa gasesti informatii utile despre diverse chestii ai avea o sansa. Sunt atatea domenii in Romania unde informatia de calitate lipseste, iar oamenii care ar putea s-o dea nu o fac din cauza mizeriei numite online intrucat vad o sansa mare pe zona asta. Este de ajuns sa se faca o coalizare si informatia sa fie scrisa in engleza si ai avea o expunere interesanta pe tara si pe regiune. In mare asta a vrut sa faca marele Buhnici, in acelasi timp facand prostitutia intelectuala uzuala. Tu ai avea o sansa datorita reputatiei tale.

    00
  30. Gata boss, am înțeles apropo-ul.
    M-am conformat de azi.

    00
  31. NOU
    #90

    Blogul e foarte bun pentru oamenii cu picioarele pe pământ și care vor o reprezentare reală a tot ce se întâmplă în jur + e un reper în raport cu ce înseamnă un „on-line curat”. Partea cu invitații însă nu o înțeleg prea bine, pe alocuri.

    00
  32. Este si o vanatoare nebuna dupa cifre prin companii: „fac cu X, cat imi aduce campania? Stats, reports, sa vedem ce zic cifrele!!!” (mai usor cu vanzarile indirecte si increderea pe care asocierea o confera brandului tocmai ca facem cu haterul ala)
    emag nu stie ca mi-am luat racleta fiskars ca am incredere in zoso. Makita nu stie ca mi-am luat motocoasa ca am incredere in zoso. Izolatie de 14 la casa, unsubscribe la prosti, manusi de lucru de iarna – idei pescuite de pe aici. Iar increderea se castiga tocmai ca zoso-mi zice si bune, si rele.
    Cand te aud ca-mi zici de telefonul Huawei ca este cel mai bun din piata (fara nicio alta precizare referitoare la segment, price range, ESTE PUR SI SIMPLU CEL MAI BUN!!!), nu te mai pot lua in serios nici daca-mi zici ca mama nu mai e virgina.

    00
  33. Man data viitoare cand te suna o piarista care te cauta „doar la nevoie” ai putea sa o trimiti si tu la aia cu care face campanii. Sau sa ii spui ca o costa 5x cat pana acum. Sau sa ii propui un contract pe termen mai lung.

    00
  34. 9 abonați noi pe patreon nu mint :)

    • alegere grea, între tine și mălin bot
      el își ia pulane de la jandarmi, tu maxim te tai la deget în beci

      00
    • Păi mai scrie și tu câte un CTA din când în când.

      Știu că ai impresia că o să pari silos dar majoritatea cititorilor nu sunt cei care comentează zilnic aici. Mulți vin să citească un articol, două într-o pauză, nu sunt la curent cu tot ce se întâmplă pe blog.

      00
    • Ce colegi de servici ai, mă Vali, să nu contribuie ei, darămite organizația… :))

      00
    • păi n-au carduri…

    • Da text-link adblock-friendly punem si noi ?
      prnt.sc/4eR_63FeNeD9

      Ca sa nu trebuiasca sa dea propagandistu’ rus disable la ublock pentru Patreon …

      Pentru Hackerman bonus points se poate folosi use inspect element.

      00
    • frumos. elegant. merci.

  35. Radem, glumim, dar nu a mers să tragă banii la scadență de pe pe card, iar acum deși cardul e alimentat, Patreon-ul tot nu acceptă cardul. Vorbim de card de debit de la bancă nu de la fintech-uri…
    Știe cineva dacă e vreo rezolvare sau să bag alt card până luna viitoare?

    00
  36. Eu nu inteleg cine plateste la baiatul ala pe patreon. Esti sigur ca nu e usor (ieftin) sa faci fake users acolo (si practic sa platesti doar feeurile patreon si banii sa se intoarca la tine, ca ma gandesc ca isi trag si ei cota parte).

    00
    • @Boris iti spun eu cine cotizeaza. Corporatistii care se excita cand vad articolele in care Vanghele loveste in BOR. Exclusiv in BOR, ca aici e problema dupa mine ;) Aceiasi corporatisti care au inghitit ca pelicanii „investigatia” celor de la Recorder cu marele alb, pun in ghilimele ca a fost mai mult „i said, she said”.

      00
    • N, vad ca esti f. pornit sa protejezi infectia numita BOR. Sa inteleg ca tu cotizezi la vreo fituica pro-cre(s)tina/ortodocsa?Chestia e ca mentalitatea oamenilor nu functioneaza asa, d-aia nici zoso nu are deact 80 de patreoni si din aia 100k unici, si despre asta e comentul meu.
      In rest, te cauta daniel sa ii lustruiesti sceptru Putin cu buzele, idiot cre(s)tin.

      00
  37. am comentat la articolul gresit

    Cre ca la alexa faci aluzie, el mereu a mancat cacat.

    In alta ordine de idei mai ai un patronas.

    00
  38. Daca nu ar fi articolele alea cu dedicatie pentru incels cam o data la doua saptamani as fi continuat sa contribui pe Patreon.

    00
  39. GG si peste 10 ani sa te vedem tot aici

    00
  40. Felicitări! Admir perseverența cu care ai ținut acest blog atât timp și îți urez succes în continuare. Însă, în locul tău nu m-aș uita doar la câți unici pe zi, ci la cine sunt ăia care mă citesc.

    De exemplu, eu cu mintea mea simplă am o bănuială că mulți dintre cei care te citesc vin să se adape cu negativismul cu care îți încarci opiniile și de care românii sunt așa dependenți. Le spui ce vor să audă și ești consecvent în ciuda cu care o faci.

    Personal, îți vizitez site-ul din două motive. Primul e să văd dacă a mai scris Fluture ceva, al doilea, să văd ce plm mai urăște românul contemporan.

    Da, scrii destul de ok. Dar dacă vrei ca oamenii să îți plătească abonament, să te susțină, poate n-ar strica să încerci să fii mai simpatic. Uneori când îți citesc articolele mă duci cu gândul la morala aia de profesor din Liceenii.

    Bafta!

    00
    • Asta e tare totusi, intri pe blogul lui Vali sa vezi dac-a mai scris un (probabil) foarte bun prieten care mai scrie ocazional. Sper ca citești si comentariile la acele postari.

      00
  41. O sa ma gândesc la ce ai scris și cum te pot susține. Apreciez ceea ce faci și sper sa vezi o schimbare asa cum iti dorești în perioada urmatoare.
    Multă sănătate ție și familiei tale

    00
  42. Poți să primești bani pentru a promova blogeri / jurnaliști :) Știu că sună ciudat, mai ales venind din partea mea care am fost guest-author la un moment dat. Poate sunt unii care cred că ar trebui să fie ei plătiți pentru că îți fac ei ție conținut, dar poți să oferi opțiunea asta și să îți și rezervi dreptul de a publica doar ce vrei tu. Vor publice ceva și să își lase linkul către blog sau vlog aici? 200 de euro.

    00
  43. Programatorii sunt zgarciti. :D

    00
    • e cate un rant cu „it-istii retardati de pe rodit” cam la 2 3 sapt… De ce ai da bani catre unul care si’o bate de tine constant si relativ fara motiv? it-ul / it-istii in ro e /sunt ca si Cluj-ul / clujenii: multe basini si impresii dar de fapt sunt in media tarii la cam orice…

      00
    • pentru restul de 70 de articole.

      de asta zic că nu te poți baza pe cititori. că pentru un articol care nu-i place el se pișă și pe restul de articole. e ca aia cu „teo trandafir aduce numai maneliști în emisiune”. aia a adus maneliști de 3-4 ori și eticheta aia s-a lipit de ea ani de zile.

    • Un rant la 2 3 sapt nu e chiar „o data nu le’a placut si s’au pisat pe tine”…

      Tu l’ai sustine financiar pe vanghelie ala de te ameninta cu ruptul picioarelor constant daca restul de 70 de articole ale lui ar fi bune?

      00
    • tu ești pe aceeași undă cu toate subiectele cu soția/prietena? sau cu părinții?

    • Sa dau bani la sputnik si russia today zici?
      /s

      00
  44. Nici ţie nu-ţi place să fii criticat şi cu atît mai puţin să ţi se răspundă pe tonul pe care-l foloseşti tu. Mie mi-ai dat ban pentru un comentariu inofensiv în care ţi-am zis să iei un concediu şi să te deconectezi de blog pentru că mi se părea că eşti afectat în mod negativ. Dacă tu ai dat la o parte un comentator* pentru că te-ai simţit lezat de ce a scris, nici măcar fiind o critică personală, de ce te miră că alţii fac la fel cu tine?

    Da, ştiu, probabil că ăsta a fost ultimul comentariu pe numele şi adresa asta falsă.

    00
  45. Eu as plati un abonament lunar ca sa-ti citesc blogul, doar daca nu mai scrii despre intamplari din trafic, influenceri si politica.

    00
  46. NOU
    #134

    Am propus unui client reclama dupa ce am testat cu un comment cu link a vandut 3 produse (din memorie). Produse pe la 200 eur bucata. Ei au vrut bloguri mai dragalase, eu am refuzat sa lucrez cu ele. A ramas Adwords si SEO. Dar am mai observat ridicolul situatiei, clientii refuzau cifrele si vroiau „expunere”.

    00
  47. Aseara am (re) vazut Watchmen. Zoso, cred ca asta se potriveste situatiei spuse de tine in articol:

    https://www.youtube.com/watch?v=SOSVAHXF4oI

    00
  48. M-ai convins, am citit moka 15 ani, macar de acum incolo sa „cotizez”. Face bine si la orgoliu, mai bine cititor generos decat „domn generos”…

    00
  49. Catalin just edited their pledge from $10 to $50.

    NOT BAD! :D

  50. E timpul pentru un cont OnlyFans.

    00
  51. Vali, stiu ca nu tine de foame sau sete :) , dar poate te consoleaza faptul ca esti perceput ca un blogger/influencer care chiar are principii

    00
  52. Acum vreo 2 ani, lucram la o bancă (top 5), tech lead pe bucățica mea. Dezvoltam un produs, se apropia lansarea, se făceau bugetele, se conturau campaniile cu influenkeri. Întreb pe o colegă de la marketing, de curiozitate – „la zoso v-ați gândit?” „Da… nu știu, e prea răutăcios”. S-au dus spre Mircea Bravo și alții mai mici. A fost și ana morodan pe acolo în perioada respectivă (prima oară când auzeam de ea), era pe shortlist. A ieșit PO (olandez) șocat după discuția cu don’șoara și ne-a povestit și nouă, dar n-ar fi frumos să detaliez public :)

    00
  53. Răspuns final: pune-ți silicoane! :)
    Știu don’șoare care așa atrag trafic. și încă ce trafic!
    Și fac mulți bani, iar când vor îmbătrâni, o să cânte în corul bisericii. :)

    00
  54. Am vz si video, la vorba nu esti asa zgarcit ca in scris :)))))

    Recorder au impacat, relativ, capra & varza: probabil grosul bugetului vine din sponsorizari Corporate (banci – probabil bugete CSR; Fundatia Vodafone etc) pt care livreaza materiale „soft”, i.e. NU investigatii ci Explainers, P.R./Publicitate IMM. M-a amuzat ca video-reclama pt SnkrInd a avut vizualizari minime, tu sigur te-ai plange daca ai avea putine vizualizari si sentimentul ca ‘nu ai livrat’ :))))) Interesant totusi ca materialele sponsorizate din seria Explainer (reciclare) si ‘O zi din viata …’ au vizualizari ok.

    Ce mi s-a parut ciudat la ei: la inceputul pandemiei le-am sugerat pe FB sa faca niste materiale-explainer independente (cu specialisti) pentru public re Covid si sa ceara sponsorizari de la firme din industria farma. Mi-au servit o teorie hip(st)er principiala ca ‘nu, nu se poate’ – desi in Feb 2020 facusera materialul asta #sponsorizat: ‘Un chirurg dezamăgit de sistemul public de sănătate și-a făcut propriul spital privat, ca să poată profesa la un nivel comparabil cu cel din Occident. Acest articol face parte din categoria „Conținut sponsorizat” și a fost realizat cu Regina Maria. Reportajul video a fost realizat la Ponderas Academic Hospital.’

    Am constatat ca re Covid au preferat Reportaje si Documentare-Investigatii EMO-EMO pentru trafic imens insa cu sponsorizari corporate zero si ZERO educatie ‘medicala’, ZERO explainers ‘medicale’ pt public – timp de doi ani de criza medicala. ZE-RO. Not cool :(

    Concluzia cu Recorder e ca sunt cam oportunisti, nu au specializare / interes real / agenda de schimbare pe anumite domenii (sociale) ci ‘vaneaza’ oportunistic orice mega-stire/criza a momentului si o milkuiesc cu materiale filmate-editate super cool dar cu hiper bias EMO, trafic inainte de toate :( Deja materialele lor pe diverse ‘crize’ (Covid, imigranti, pret benzina etc) nu difera decat marginal fata de reportajele TV – analiza, insight, educatie – lipsa.

    De ce nu aplici si tu formula asta: bugete CSR pt materiale #sponsorizate, bugete care pot subventiona pe blog opiniile tale ‘radicale’? Pe subiecte gen reciclare il bagi la inaintare pe Cristici, pe povesti de PR/Publicitate fa-ti o lista de IMMuri romanesti pe care esti de acord principial sa le promovezi etc.

    Ma tem ca ce vrei tu e definitia oximoronului: bugete comerciale prin care sa ai voie sa faci materiale independente in care sa critici/injuri/investighezi produse/firme/persoane publice/institutii. Nope, nu cred ca merge :)))

    ––
    Ne-am ajutat în acest demers de expertiza lui Ionuț Ruscea, specialist în managementul deșeurilor. „Explicativ Recorder“ este un proiect susținut de UniCredit Bank.
    Recorder este o publicație online construită de o echipă de jurnaliști în jurul acestor principii: jurnalism onest, făcut cu pasiune și pus în serviciul public.

    00
  55. NOU
    #149

    Sfânta Treime blogărească: Zoso-Cetin-Vasilescu!!! 💪😎👍

    00
  56. Intru aici pentru stirile zilei, ce mai scrie coloja si, foarte rar, chestii pe care le scrii in exclusivitate sau articole de opinie.
    Can – can-urile cu influencerite, ranturi (justificate sau nu) legate hotnews sau varii alti presari sunt neinteresante, la fel ca si bricolajul. La fel sunt si scrierile lui eftimie sau fluture.
    Basically, oferi un serviciu de citit cand stau pe buda. Nu as da bani pe asa ceva.

    00
    • L-am uitat pe alter_ego. Il trecem si pe el la plusuri.

      00
    • deci practic să nu mai scriu eu…

    • Nu am spus asta ci iti sugeram sa-ti transformi produsul intr-unul mai interesant (pentru mine si cei asemenea) ca sa-l poti monetiza.
      Mi se pare ca este o disonanta intre felul in care te percepi tu si felul in care te percep cititorii.
      p.s. ne stim de mult timp (de pe CG)

      00
    • „ca să-l pot monetiza” = să nu mai scriu nume proprii, să nu mai subliniez greșeli, să devin o dronă corporatristă.

    • @Cristi De ce nu intri pe stiri.tvr.ro sa iti iei stirile zilei atunci? Serviciul de citit oferit de tvr il platesti deja. Si daca ai un motiv, atunci poate ar merita sa platesti pentru el.

      00
    • Vali, e a doua oara in theadul asta cand imi atribui afirmatii pe care nu le-am facut.
      Sa-l poti monetiza == sa convingi oameni (inclusiv ca mine) sa plateasca pentru continutul tau.
      p.s. Apreciez faptul ca spui lucrurilor pe nume, inclusiv folosind nume proprii si verticalitatea ta, in general.

      00
  57. N-am contribuit întrucât sunt de părere că suntem chit. Tu îmi oferi articole, eu mă bucur de ele și de comentarii. Eu îți dau din timpul meu, tu aduni afișări și timp pe site, faci campanii și bani. Dar. Pentru mine ar funcționa (nu știu dacă se poate) o variantă în care am putea contribui cu o sumă (care să nu fie fixă sau minimă) când vrem, fără să fie o plată lunară. Poate ne place un articol anume, poate am băut un pahar. Cel puțin eu fac pariu că aș contribui în varianta asta mai mult decât actualul patreon.

    00
    • Pentru a iti livra articolele alea bune care iti plac, se pune deseori in confruntare indirecta cu aia care dau campanii si bani? Deci ioc campanii si bani..

      Deci degeaba aduna afisarile tale. Are nevoie DIRECT de cascavalul tau. Punct. Si ar fi si un semn in piata ca se poate si fara mizerii. Asa ca scoate cardul si click aici mai repede: https://www.patreon.com/zosoro

      Plateste acolo o luna si sunt sigur ca gaseste o solutie pentru tine sa platesti si cand vrei asa random.

      00
  58. Folosesc 3 siteuri uzual. Zoso zilnic, GSP si Digi cam la doua-trei zile.
    As plati daca ar fi site-ul doar cu plata (3 euro sa zic). Tinand cont ca nu esti relevant pentru publicitari cred ca ai castiga mai mult daca din 100000 de unici iti pastrezi 3000 care sa iti dea un abonament.
    Acum ca am citit articolul asta m-am abonat la Patreon.
    Am cautat un pic sa vad cum o pot face si cand vream sa iti dau sugestia sa pui in fiecare articol link catre patreon am vazut ca e pus (te citesc de cativa ani si nu am vazut pana acum linkul ala – poate il poti face mai vizibil si sa ii mai schimbi pozitia din cand in cand).
    Poate ar fi util sa mai pui si alternative la Patreon.

    00
  59. Poate stilul dur foarte multe ori ii determină pe oamenii de Pr sa se teama de o posibilă criză de imagine vis a vis de persoana ta si acest aspect sa ii liveasca cu manta si pe ei.
    E o variantă. Poate e gresita

    00
  60. s-a abonat 3 fete!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  61. 2 mențiuni:

    1. mă arde pe suflet când știu că oamenii din agenții vor o lume mai bună, dar tot ei dau campanii pe ochi frumoși și pe prietenii, fără să țină cont de rezultate sau metrici reali.

    2. e foarte aiurea să alergi într-o cursă și să afli la final că, deși ai ieșit primul, ești descalificat pentru că nu aveai șapcă sau pentru că licitația era ca la stat, cu câștigător decis dinainte.

  62. @zoso incerc de cateva ore sa scriu un com coerent…
    Am vreo 2-3-4 Guestpost-uri pe aici si inca 1-2 provocate…
    Nu te platesc pe parteon si am adblock all on.
    Nu cumpar de finestore… sunt mai drojdier de felul meu, daca imi dai Seperavi… ala sunt. Daca mai e si baricat ;))

    Esti hater, cand zic „hatere, partidul te vrea tuns” stii bine ca am dreptate.
    Te urmaresc de prin 2010…. ish, de cand aveam twitter (data fiind nebunia lu’ @cetin cu invazia Ukrainei, mi-am facut un alt cont… nebunia lu’ parizer… not for me) si scriai mult mai slab.

    In perioada aia am incercat si eu marea cu degetul si mi-am dat seama ca am coloana vertebrala mult prea rigida (o poveste lunga cu un tricou si o firma mare de placi de baza… eu avand un mare dinte ascutit impotriva lor – doua experiente personale si cateva cat am facut service la cell.ro… ) deci nu ;))
    Am pierdut domeniul, l-am recuperat anu’ asta… poate fac ceva cu el. Dar dupa niste ore ore uitat in monitor si vorbit in 3-4 limbi (nu, nu fac suport) marea mea dorinta e sa continui ;)) Not!

    Din zvonuri pari destul de aspru, de smirghel < 100… Te-am vazut de vreo doua ori prin BV si pareai mai aproape de 1000. Erai cu familia extinsa asa ca n-am vrut sa ma bag cu cataroiul prin gean in seara voastra ;)) Pe @cetin l-am intalnit in Ikea Banesa in depozit. Voiam sa il salut, mi-a fost insa teama sa nu fuga pe culoare ;))

    In ultimii ani, mi-am facu cateva "reflexe": "am auzit la bufnici"= your argument is invalid, terminam discutia (omul, mare expert in masini, a facut prin 2013 un review… si n-are idee ce inseamna PR in VAG… daca tu ca mare expert pro-nemotor, nu stii lucrurile astea, de ce te-as asculta cand vorbesti de gadgeturi, case smart – am chiar si o licenta in domeniu – omul e asimtotic cu domeniu sau motosape… saptamana trecuta am demontat un o-mac… )
    Mai sunt si altii… nu mai dau nume… ne-am nimerit impreuna in acelasi loc de 4 iuilie si… desi incepuse misto… am renuntat sa mai intru… aceeasi laba in cerc.

    Incep ziua cu zoso.ro… revin pentru comentarii; ma duc pe la cetin sa vad ce-i mai trazneste mintea si cam atat… mai scrie groparu cate o gluma.
    Mi-a recomandat o "bloagarita" de sibiu gradina zoologica din sibiu… dupa 30 de minute luam pranzul pe la Jina si apoi ne plimbam pe Transalpina.

    Mai era un bloagar… chiar l-am pretuit mult timp, bloagar care testa el ca sa nu cumparam noi… nu stiu ce a mai scris ca m-a pierdut.

    Ce pot sa zic: continua cum esti, mult din bugetul de PR este cu pandarat… iar eu oameni nevertebrati nu citesc… incepusei candva o serie de review-uri la masini – da, stim, nu e momentul sa iti iei masina, dar… daca trebuie, trebuie…
    Daca treci la nevertebrate, vei face niste bani o perioada dar vei ajunge fix ca cei pe care ii infierezi.

    Iti sunt dator cu un "reviiu" la 2.0 TSI. Da, ala care consuma 2l de lei. La suta. :))
    Not!

    00
  63. Companiile se duc acolo unde nu au acoperire, vor sa si creasca clientela, orizonturi noi. Tu impreuna cu targetul acoperit de tine sunteti deja „convinsi”, in cazul produselor bune, si imposibil de convins in ncazul alora proaste.

    00
  64. 1. După vreo 10 ani de citit, pe zoso, e timpul sa îl susțin. Cu minusuri sau plusuri primite, dar cu articole pe frecventa mea.
    2. După vreo 10 ani de citit, pe zoso, comentariile sunt cele care imi calibreaza barometrul social.
    P.S. unele păreri, din acest articol, imi arată ce s-a întâmplat in 2 ani de pandemie.

    00
  65. Done!

    Cititor frumos, deștept și devreme acasă 😬

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube