Rubrica de psihologie: tulburările de personalitate (ep. 2)

Continui seria ca să nu o las neîncheiată. În articolul precedent am vorbit despre borderline, antisocială, histrionică, schizotipală și obsesiv-compulsivă. Urmează celelalte cinci tulburări de personalitate.

Tulburarea de personalitate schizoidă

Eu unul îi invidiez pe cei cu tulburare de personalitate schizoidă. Sunt solitari, independenți, reci. Au un nivel mai scăzut al empatiei și țin foarte mult la cercul lor intim. Orice tentativă de a te apropia de ei emoțional e sortită eșecului. Trăiesc în lumea lor și au o fantezie extraordinară; o lume a lor internă în care se refugiază. Afectul feței de cele mai multe ori este plat. Râd, zâmbesc și afișează emoții extrem de rar.

Stilul lor de viață este solitar. Deoarece au dificultăți în a afișa afectivitate și – mai mult – nu pricep de ce ar trebui să o facă, întâmpină probleme în a menține relații sociale. Din punct de vedere sexual sunt mai puțin activi, preferând abstinența. Au prieteni puțini, caută să se descurce singuri în orice situație, sunt retrași din punct de vedere social. Sub 1% din populație are tulburare de personalitate schizoidă. O parte din ei sunt predispuși în a dezvolta o formă sau alta de schizofrenie iar tulburarea de personalitate schizoidă apare de cele mai multe ori deoarece un membru al familiei are schizofrenie.

Deoarece sunt reci din punct de vedere emoțional nu resimt iubirea precum restul oamenilor. Pot însă să facă parte dintr-un cuplu dacă partenerul le oferă spațiul intim de care au nevoie și dacă ei înșiși găsesc motive pentru a intra în relație. Motivele se bazează de obicei pe interese comune (dorința de câștig sau avansare pe scara socială, de exemplu). Prețuiesc însă celibatul, nu le place să facă destăinuriri, cad des în reverie.

Pe la 20 de ani am avut o iubită cu trăsături accentuate de TPS. Nu suporta să o iei în brațe, nu putea să doarmă cu absolut nimeni în același pat, era ea în lumea ei și se vedea clar că nu înțelege regulile sociale bazate pe empatie. Se muta des din oraș în oraș, iar când o făcea rupea lejer toate legăturile sociale cu persoanele pe care le cunoscuse anterior. După ce s-a mutat din Oradea a dat embargo la toți cunoscuții și când ne vedea pe stradă se prefăcea că nu ne vede.

Tulburarea de personalitate evitantă

Anxioși în situații sociale. Au sentimente de inadecvare și inferioritate. Autocritici până în pânzele albe dar sensibili din cale afară la critica altora, mai ales la ridiculizare. În situațiile intime se distanțează emoțional ca o măsură de precauție din teama de a nu fi răniți. Doresc să fie plăcuți de ceilalți dar nu intră în relații cu ei până nu se dumiresc cu certitudine că ceilalți îi acceptă.

Există patru subclase printre cei cu TPE:

    • tipul fobic – diverse obiecte şi situaţii îi provoacă repulsie;
    • tipul în conflict – dezacord intern, independent, neîmpăcat cu sinele, confuz, plin de angst;
    • tipul hipersensibil – suspicios şi atent, se panichează uneori, este terifiat, timorat;
    • tipul auto-abandon – blochează sau fragmentează conştiinţa de sine, nu ia în considerare amintirile şi imaginile dureroase.

Cei cu TPE doresc să controleze situația și nu se implică în activități noi din cauza asta. Sunt atenți mereu la mediul înconjurător în situații sociale deoarece caută semne din partea celorlalți cum că sunt acceptați. La fel – caută semne de ridiculizare din partea celorlalți.
2,36% din populație are TPE și 45% din cei cu tulburare de anxietate generalizată au și TPE. 56% din cei care au tulburare de personalitate obsesiv-compulsivă tind să dezvolte și TPE ulterior.

Tulburarea de personalitate dependentă

După cum spune și numele, cei cu tulburare de personalitate dependentă sunt dependenți de alții. În a lua decizii mai ales. Au nevoie în permanență de confirmarea din partea celorlalți că ceea ce aleg sau fac este bine. Mai mult – le permit altora să ia decizii importante legate de viața lor pentru a scăpa de dificultatea de a le lua ei. Mai mult, au o capacitate limitată de a lua decizii și le este extrem de dificil să ia decizii spontan. Se simt inconfortabil singur și caută compania altora.

TPD se moștenește de obicei, rata de transmisie de la părinte la progenitură fiind de 55-72%. Nu au încredere în forțele proprii, evită conflictele cu orice preț și cer mereu sfatul celorlalți până și în cele mai mici instanțe.

Există cinci subgrupe ale celor cu TPD:

    • tipul neliniştit – are trăsături evitante, temător, sensibil la abandon, se simte singur dacă nu se află în preajma figurilor pe care le percepe ca fiind de ajutor;
    • tipul altruist – masochist, se percepe pe sine ca fiind parte a altcuiva, încorporat de persoana de care depinde, îşi predă identitatea personală în favoarea siguranței conferită de codependență, devine o extensie a celuilalt;
    • tipul imatur – personalitate de copil, naiv, neformat, fără experiență, incapabil să îşi asume responsabilităţile unui adult;
    • tipul acomodat – are trăsături histrionice, este graţios, binevoitor, se conformează rapid, agreabil, se adaptează rapid rolului submisiv şi de inferioritate;
    • tipul ineficace – include trăsături schizoide, neproductiv, lipsit de merite, fără competențe, în căutarea unei vieți fără probleme, refuză să facă faţă problemelor şi nu se sperie de propriile defecte.

Cei cu TPD se panichează ușor, mai ales în situații critice. Vorbesc des despre modul negativ în care se percep. Teama lor cea mai mare e nu care cumva să fie abandonați de cei din jur. Se chinuie să facă pe plac celor cu care se înconjoară. Este extrem de dificil pentru ei când doi prieteni îi roagă ceva în același timp deoarece nu știu cum să se împartă între cele două task-uri și devin panicați. Își sacrifică timpul liber și plăcerile în favoarea altora pentru a evita evaluarea negativă. Mai pe scurt – încearcă să facă pe plac tuturor pentru a nu fi respinși.

Se dau bătuți extrem de ușor, se prefac că nu observă ironiile celorlalți, cad pradă bullying-ului extrem de ușor.

Tulburarea de personalitate narcisică

Cei cu TPN au un nivel al stimei de sine extrem de ridicat. După cum dictează și numele, cei cu tulburare de personalitate narcisică sunt centrați pe propria lor persoană. Practic ei vin întâi și abia apoi restul. De aceea au un grad de empatie extrem de scăzut și tind să-i vadă pe ceilalți ca pe obiecte în atingerea unui scop. Sunt dominați de grandoare și un ridicat simț al îndreptățirii. Se supraevaluează în raport cu ceilalți, le place atenția, au o gândire preponderent pozitivă în ceea ce-i privește. Exprimă recunoștință sau jenă extrem de greu dar în același timp sunt extrem (dar EXTREM) de sensibili la critică. Îți umflă realizările când vorbesc despre ele, tind să se înconjoare fie cu persoane mai slabe de înger care le pot confirma dominanța, fie cu persoane care au avut realizări extraordinare deoarece ultimii atrag în jurul lor alți oameni și – implicit – admirație. Sunt invidioși și caracteristică lor este lauda de sine. Disimulată, directă sau indirectă.

În jur de 1% din populația planetei are TPN. Au o nevoie excesivă de a fi admirați, sunt megalomani și se văd ca fiind oameni cu caracteristici unice.

O chestie tipică celor cu TPN este așa-numita ”furie narcisică”. Atunci când sunt criticați sau se simt în posibilitate de a fi criticați negativ cei cu TPE devin excesiv de furioși. Reacția lor este una de ură pură – un fel de delir în care narcisicii se transformă în buldozere care dărâmă totul în cale. În clipele de furie narcisică pierd total controlul și încep fie o tiradă verbală, fie una violentă. În episoadele acelea fac totul pentru a-l răni pe cel pe care ei l-au perceput drept un pericol la adresa stimei lor de sine. Criticul trebuie anihilat cu orice preț. În literatura de specialitate sunt descrise cazuri de narcisici care în episodul de furie narcisică au inventat povești de viol în fața judecătorului. Pe care le-au susținut cu încăpățânare în ciuda dovezilor care arătau contrariul. Mint des, manipulează, nu se jenează să-și asume munca altora.

Deoarece nu-și asumă greșelile proprii sunt incapabili să învețe din ele. Prin urmare narcisicii tind să fie oarecum naivi și incapabili să performeze la nivelul altora. Sunt machiavelici de cele mai multe ori, bârfesc extrem de des și au pretenția ca restul oamenilor să facă ce li se spune. Din cauza simțului ridicat al îndreptățirii cer resurse, timp, bani, atenție din partea celorlalți și se enervează teribil dacă nu le primesc.

Cel mai nasol lucru pe care i-l poți face unui narcisic cu TPN este să-l ignori. Dacă se simt ignorați se enervează teribil.

Revenind la bârfă, cel mai des vor apela la proiecție în distrugerea adversarului. Adică vor atribui acestuia propriile lor defecte. Dacă narcisicul nu are răbdare va afirma despre adversar că e lipsit de răbdare. Dacă e leneș va spune senin despre celălalt că e leneș.
Le plac ironiile, să îi înțepe pe celalți pentru a-și afirma dominanța sau ca metodă de răzbunare. Apelează des la gaslighting iar confruntați cu ceea ce fac vor nega până în pânzele albe. Deoarece au o stimă de sine extrem de fragilă vor pretinde laude de la ceilalți dar în același timp îi vor desconsidera. A-i situa pe alții mai jos decât propria persoană le menține stima de sine la un nivel care nu provacă distres.

Cei mai afectați de narcisicii cu TPN sunt proprii lor copii. Deoarece narcisicul îi vede ca pe proprietate și nu ”părintește”, vor apela des la critică pentru a-și menține propria lor stimă de sine ridicată. Mare parte dintre clienții mei cu semnalmente de depresie clinică, distimie și/sau anxietate generalizată au avut fie mame narcisice, fie mame histrionice.

Tulburarea de personalitate paranoidă

Este una dintre cele mai problematice tulburări de personalitate. Suspicioși din cale-afară, geloși în relația de cuplu, invidioși. Sunt de obicei solitari. Nu pot menține relații de prietenie sau cuplu vreme îndelungată deoarece la un moment dat vor începe să bănuiască că sunt înșelați sau că celălalt îi sabotează cumva. De obicei mențin relația socială cu o rudă vreme mai îndelungată (verișor, frate, soră, unchi) decât cu oamenii din afara familiei. Au reale dificultăți în a-și accepta propriile greșeli și – în caz că se simt nedreptățiți – își vor face scop din viață în a-și face dreptate așa cum o văd ei.

Caută în permanență semne în ceilalți așteptând să fie vorbiți de rău, evaluați negativ sau înșelați cumva. Au o stimă de sine extrem de scăzută. Văd în lucruri banale acțiuni ostile. De exemplu, stăteam la un moment dat cu o prietenă la masă și iubitul ei era cu noi. Un amic pe care nu-l mai văzusem de cel puțin 15 ani a trecut pe lângă noi, ne-a salutat și-a plecat mai departe. Reacția iubitului fetei a fost să întrebe imediat dacă persoana în cauză făcuse sex cu ea. Se simt mereu amenințați de ceva iar suspiciunile lor sunt de cele mai multe ori nefondate. Problema e că nu-i poți nicicum convinge că nu au dreptate. Sunt extrem de dificili în terapie. Dar EXTREM. Asta deoarece încă din prima ședință sunt ferm convinși că terapeutul e împotriva lor cumva sau că a vorbit cu vreun inamic de-al lor ori că a fost pus de cineva să îi evalueze negativ.

Uneori au episoade psihotice de scurtă durată iar în unele cazuri TPP se poate transforma în schizofrenie paranoidă.

Există cinci subtipuri de persoane cu TPP:

    • tipul încăpăţânat – implacabil, mereu nemulţumit, încăpăţânat din cale-afară, frustrarea se transformă în ostilitate, centrat pe sine;
    • tipul fanatic – suferă de iluzii de grandoare, pretenţios, arogant, îşi restaurează mândria pierdută prin fantezii şi făcând afirmaţii extravagante;
    • tipul neliniştit – certăreţ, ursuz, găseşte o vină în orice, plin de resentiment, gelos, coleric, plângăreţ;
    • tipul izolat – duce o viaţă de pustnic, se apără de pericole omniprezente, hipervigilent, defensiv;
    • tipul malign – intimidant, tiranic, scapă de ostilitate prin fantezie, iluzii de persecuţie, nemilos, răzbunător.

Undeva între 0,5% și 2,5% din populație prezintă semne de TPP. Uneori există comorbiditate între TPP și alte tulburări de personalitate; cel mai des schizoidă, schizotipală, narcisică și borderline. Cei cu TPP care prezintă și semne de borderline sunt printre cei mai dificili parteneri în relația de cuplu. Verifică constant telefoanele căutând SMS-uri compromițătoare, ascultă prin pereți vecinii să se convingă că nu-i vorbesc de rău, sună partenerul în permanență pentru a se convinge că nu-i tocmai înșală. Imediat ce se conving că e totul OK le vine un nou gând cu tentă paranoidă și încep ciclul din nou. Nu se pot abține din a încerca să controleze situația în cele mai mici detalii și nu-i chip să-i oprești ca partener de cuplu.


Luate împreună cu prima parte a articolului, acestea sunt cele 10 tulburări de personalitate. Dacă găsiți elemente comune între felul în care sunteți și ceea ce am scris aici să nu vă speriați. Asta deoarece cu toții avem trăsături din ele. Diferența e de accent și amplitudine. În plus, pentru diagnostic este necesar ca un număr din acele caracteristici să fie întrunite la un loc, așa că nu săriți la concluzii pripite dacă una sau două chestii se potrivesc. Mai mult – fiecare tulburare de personalitate are și părți bune, nu doar rele. Nu le priviți ca pe ceva complet negativ. Cunosc oameni cu fiecare din aceste 10 tulburări și au vieți relativ normale, cu mici inconveniențe. Pentru că sunt afecțiuni, nu boli mintale. Fac viața dificilă uneori și mai facilă decât a altora alteori. Depinde de caz, situație, om, mediu, trecut și multe altele.

Ce încerc să spun e să nu vă autodiagnosticați din articole online. În 99,99% din cazuri veți pune un diagnostic greșit. Luați textele astea pur informativ.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

74 comentarii

  1. Exista un calcul care arata pentru fiecare tulburare care este procentajul in populație?Teoretic , fiecare parte a lumii , fiind in alt mediu are o alta preponderență, corect?
    La fel si procentajele, se schimbă în funcție de perioada istorică sau?

    92
    • @Dave: datele de aici sunt cele din DSM-5. N-aș ști să zic dacă variază în timp, tipuri de populație sau zone geografice. Oricum – părerea mea e că ar trebui luate cu câteva lingurițe sănătoase de sare cifrele alea. Se bazează pe numărul de diagnosticări din mediul spitalicesc, cel mai probabil. Ori ăla e infim și nu e o bază statistică certă. Dar e singura disponibilă din păcate. Nu-i poți diagnostica pe toți pe stradă și să faci statistică așa.

  2. Nu știu voi, dar citind articolul ăsta simt că am puțin din fiecare

    Pt autor: la TPN ai pus de două ori TPE mai jos

    Comentariu apreciat.302
  3. Daca ii sutragem pe astia pomeniti de tine in cele doua articole mai ramane cineva “normal”?

    212
    • Toti sunt normali.

      142
    • “People are strange when you’re stranger”

      201
    • Medicina a evoluat atât de mult în ultima perioadă încât, paradoxal, nu mai există oameni 100% sănătoși.

      Comentariu apreciat.283
    • @Mr. Q:
      @bezmetique:

      Tulburările de personalitate nu sunt boli. Sunt afecțiuni. Sunt tot pe-atât boli pe cât e tușitul o boală. Sau strănutul.

    • Fiecare din noi e normal. Restu-s cu probleme!

      90
    • Dacă nu te afectează pe tine sau pe alții “nebunia” ta, poti spune ca esti normal.
      Faptul ca asculți prin pereți, sa iau din text, te afectează pe tine, sau pe alții? Îți crează stări nasoale, anxietate, te simți rău, “stare generală proastă”? Dar pe vecini? Indirect, nu sa le spui tu ca ii asculți prin pereți. Faptul ca îi asculți tu prin pereți le afecteaza viața de zi cu zi?
      Dacă nu iti produci singur rău, sau nu produci celorlalți rău, ai putea spune că ești “normal”. Cu ghilimele, pentru ca nu există un standard pentru normal.
      De exemplu, un om cu OCD poate fi un bun profesionist in controlul calității. Ba chiar ar fi indicat, uneori, unul cu OCD.
      Când OCD îl afectează pe el personal, devine o problemă.

      10
    • @Cristi:

      De exemplu, un om cu OCD poate fi un bun profesionist in controlul calității.

      Eu mereu am zis că dacă îmi fac vreodată firmă mare angajez numai oameni cu tulburare de personalitate obsesiv-compulsivă și borderline. Primii lucrează până la extenuare și fac treaba lună și bec, ultimii sunt excelenți la task-uri repetitive și munca de chinez. Dacă-i pui să bage date într-un fișier Excel o fac fără să se plângă, ani la rând. L-aș pune manager pe unul cu psihopatie clinică și înalt grad de funcționare și m-aș duce liniștit la plajă, că ar merge firma aia fără să mai calc eu vreodată prin ea. Aș bea sucul de cocos și m-aș uita cum face profit.

  4. Ba, nu stiu. Parca e ceva aici, parca citesc astrologie,,,: “gemenii sunt intelectuali dar indecisi, reci dpdv emotional etc etc etc”.

    Exista un mod de a diagnostica toate aceste categorii prin masurarea, sa zicem, a hormonilor?

    125
    • Se aplică teste de personalitate precum MCMI-III sau MMPI-II pentru identificarea trăsăturilor de personalitate și a valorilor lor dezadaptative (tulburările de personalitate). Nu poți lua sânge și să vezi dacă ”este” sau ”nu este”.

    • Si daca iti raspunde gresit intentionat la test, cum esti sigur ca l-ai diagnosticat corect?

      50
    • @Apollo: testele de personalitate au o chestie numită ”scor de validitate”. Eu folosesc – de exemplu – MCMI-III. Are vreo 170 de întrebări. Primul lucru când se face cotarea este să se verifice scorul de validitate – adică să se verifice dacă subiectul a pus aiurea răspunsurile. Scorul de validitate verifică practic dacă omul a fost onest în răspunsuri. Dacă reiese că nu a fost, nu se merge mai departe cu cotarea testului. Adică nu se mai ajunge la verificarea altor chestii ci se consideră că testul e viciat și se pune punct.
      O altă chestie e gradul de deschidere al omului. Se verifică și asta: cât de deschis a fost în răspunsuri. Apoi cât de mult s-a autoevaluat prin răspunsuri în mod pozitiv sau negativ. Chiar dacă trece de scorul de validitate și întrebările-capcană menite să testeze dacă minte, ulterior, scorurile gradului de deschidere în răspunsuri și cele de autoevaluare îți spun dacă omul a fost sau nu onest, dacă a încercat să manipuleze testul și altele. Și – crede-mă – e practic imposibil să treci de ele. Eu îl aplic și cotez de ani buni și nu l-aș putea trece fraudulos. E prea bine gândit.
      Prin urmare – dacă răspunde cineva intenționat greșit la test îmi dau seama din prima deoarece asta e prima chestie care se verifică înainte să treci la cotarea și interpretarea lui.

  5. Tu de care tulburare de personalitate suferi sau te bucuri?

    1016
  6. Știam eu că data trecută mă bucuram prea devreme că nu recunosc nimic. 🙂

    Acum recunosc destul de mult tps (nu chiar tot, dar destul) cu vagi urme de tpe.
    Având în vedere că n-am/n-am avut nicio rudă cu schizofrenie și nici nu m-a lovit până acum, cred că am scăpat. 🙂

    În schimb recunosc grav o rudă la tpp. Ii face nevesti-si viața un calvar de cca 35 de ani.
    Ah, și nu recunosc doar din ce povestește ea despre el, ci din interacțiunile mele directe cu el.

    122
  7. Ma bucur ca si la partea a doua bifez cate putin din fiecare. Asta inseamna ca sunt relativ normal, ca sansele ca o singura persoana sa sufere de _toate_ astea la un loc sunt, presupun, foarte mici. Celelalte voci din capul meu sunt de acord.

    Comentariu apreciat.371
  8. Multumim pentru faptul ca ai decis sa scrii si partea a doua! Interesante informatii, ca de obicei! De asemenea, ar fi interesant un articol referitor la relatiile ‘parinte cu tulburare de personalitate – copil’ si consecintele acestor relatii toxice pe termen lung. Sunt foarte multi copii si adolescenti care sufera in tacere, pentru care ‘normalitatea’ o reprezinta parintii cu diverse tulburari nediagnosticate, care devin adulti depresivi, anxiosi, cu PTSD, sau care, la randul lor, isi abuzeaza fizic si emotional proprii copii.

    Comentariu apreciat.322
    • Exact asta am trait eu si inca traiesc din perspectiva unui fost copil pentru care normalitatea de atunci acum mi se pare o alta viata …de foarte multi ani incerc sa incadrez trasaturile unui parinte intr-o categorie anume . M-am saturat sa tot aud :” asa e el, asa e ea” . Asa cum spunea si autorul articolului, tratamentul corect pentru cei cu TPN este sa ii ignor. Am inteles de putin timp asta si vad ca functioneaza, pentru mine cel putin .

      151
  9. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 531
    • @Psionics:

      Fa in asa fel incat psihologia sa fie atragatoare, in articol seamana prea mult cu un manual, prea sec, prea rece, prea ca la …oras.

      S’trăiți! Cam cât de lung am voie să-l fac următorul? Că aș vrea să-mi notez din timp, să nu te dezamăgesc pe viitor.

    • Mai ieri comenta cineva către un profesor (sau, ca să fiu precisă, cineva care ținea cursuri la facultate) că de ce nu face cursurile atrăgătoare și plăcute să-i convingă pe studenți să învețe (studenți, da?! Adulți care s-au dus acolo de bună voie sau siliți de părinți :), ca să învețe chestii ca să-i ajute să-și găsească un job).

      Ok, înțeleg aspectul pt vârste mici: matematica distractivă sau whatever. Să predai astfel încât să atragi elevul. Deși și în acest caz pare că cei mai mulți oameni văd 2 metode: dictatul și făcutul materiei distractiv și “atrăgător”. Și nimic între. Nu-s cadru didactic, dar am trăit cu 2 în casă și pot să jur că există o grămadă de alte metode între o bandă de magnetofon și un clown.

      Suntem adulți aici. Mie textul nu mi se pare rigid, prea rece sau ultra-profesional, doar pt specialiști. Dar este un text informativ serios pt adulți.
      Nu e stand-up comedy, într-adevăr.

      Comentariu apreciat.432
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 729
  10. Sunt curios in ce categorie intra cei care au vesnic o problema, zilnic sunt nemultumiti. Cumva narcisism?

    192
  11. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 1353
    • @Ana: Ei – mi-ai dat clasă cu cele de mai sus.

    • Lol, Ana e ca loserii ăia care joacă la poker după instinct, gen că e mâna lor norocoasă și dau cu piciorul în legile matematicii. Aveți dreptate, doamnă, în biblie găsim tot ce ne trebuie, proștii dreacu cu școala lor că vor să ne facă să gândim.

      Comentariu apreciat.3110
    • Ano, ciufutenie, iar te-ai trezit cu fata la cearsaf? Sau e latratul uzual?

      Indecis. Tu ce zici?2115
  12. Se mai califica cineva la toate ?
    PS: ai descris toate tipurile de demoni care exista in oameni.
    PS2: exista rezolvare la toate ciudateniile astea.

    122
  13. Cu toata dragostea, dle Razvan T. Coloja, ma puteți lamuri si pe mine intr-o chestiune: psihologul este sau nu medic? Mulțumesc!

    713
    • Psihologii nu sunt medici.

    • Multumesc, asa stiam si eu. Deci in acest caz, ei nu pot pune un diagnostic, doar un psihiatru, care e medic, poate, corect?

      68
    • @Vlad: Incorect.
      Nu doar medicii pot pune diagnostic. Psihologii pun și ei diagnostic. Diagnostic pot pune și kinetoterapeuții, de exemplu. ”Diagnostic” înseamnă ”sumarul expertizei într-un domeniu” unde ”domeniu” e ceva legat de ființe de obicei. Nu e doar apanajul medicilor.

    • Ok, doar ca acel diagnostic nu are (nici) o valoare medicala, corect?

      710
    • Vlad. Insiști pe chesta cu ”medical”. Mai sus ți-am spus că psihologii nu sunt medici. Acum mă întrebi dacă are sau nu valoare medicală încercând să demonstrezi tu chestii.
      Așa că hai să-ți explic mai pe îndelete:

      – psihologii nu sunt medici;
      – psihiatrii sunt medici;
      – psihologii și psihiatrii colaborează;
      – atât psihologii cât și psihiatrii pun diagnostic;
      – un raport psihologic făcut de un psiholog poate fi folosit de un psihiatru și viceversa.

      Din nou – mai pe scurt: un raport psihologic făcut de un psiholog are ”valoare medicală” așa cum îi zici tu. Cu diagnosticul din el cu tot.

      Era mai scurt dacă nu jucai chestia asta isteață cu ”hai să te întreb chestii în așa fel încât să-mi confirm alte chestii”. Puteai întreba într-o frază, totul, direct. Nu ieșea cum voiai tu dar măcar ieșea ok.

    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 434
    • @Vlad: și un elev de-a III-a și-ar da seama unde băteai. Stop it.

    • Hai că te întreb eu altceva: ce părere ai despre cei care abordează psihologia lăsând impresia că au competențe în domeniu dar ei nu au nici măcar studii de bază (gen facultate)?
      E unul care vorbește constant de neuroștiințe și folosește pompos termeni ca mindarchitect. Cum ar zice unii pe aici, are audiență, deci e valid.

      45
    • @gabi: Am o părere nasoală, evident. La fel cum aș avea o părere nasoală despre cei care se dau drept mecanici auto dar n-au pus mâna pe un motor în întreaga lor viață. Că există riscul să le dau bani și să-mi bușească mașina mai rău decât era înainte. Eu le zic generic ”șarlatani”.
      Cei care se dau drept psihologi dar nu au studii de specialitate și cu toate astea încearcă ei să învețe lumea ce și cum – ei bine, ăștia sunt și periculoși. pentru că există o șansă bună să dea peste ei un depresiv în plin episod clinic, un om cu tulburare bipolară în episod maniacal sau un schizofrenic. Și le zice șarlatanul o maximă de-aia umedă de tip ”urmează-ți dorințele”. Și poate dorința lor în clipa aia e să-și taie venele. De-aia sunt periculoși frizerii care țin ei cursuri de devoltare personală sau se dau drept psihologi: că nu cunosc tipologiile și simptomele dar vehiculează truisme care au priză la popor. Și unii din popor sunt ușor influențabili și încearcă să pună în practică ceea ce le-a spus ”consilierul” și ori iese prost, ori nu iese deloc. Iar asta le afectează viața, stima de sine. După care merg înapoi la ”consilier” să îi spună că n-a mers iar ăla le bagă un simplu ”n-ai încercat destul” sau ”ai mai multă încredere în tine” și s-a spălat pe mâini. Și iar le bușește ălora viața.
      Acum – că cineva folosește termeni precum ”mindarchitect” pentru a se autodefini – e treaba lor. La urma urmei Dristor angaja ”sandwich artist” la un moment dat iar secretarelor li se spune de vreo 20 de ani ”assistant manager”; că sună mișto. Din partea mea pot să-și spună și ”Khan” sau ”Lord Brain the Third” – nu schimbă realitatea. Când titlul e mai greu decât actul în sine de obicei nu e semn bun.
      Dar da – există fel de fel de ”consilieri dezvoltare personală” cu studiile făcute pe YouTube sau Ted Talks sau edX. Asta e realitatea și legislație clară încă nu există, aparte de ”praticarea unei profesii fără drept constituie infracțiune”.

    • @Razvan T. Coloja, psihiatrii nu fac facultatea de medicina?

      30
    • @Gamblin: ba da – 5-6 ani medicină plus 4-5 ani formare pe psihiatrie. Apoi rezidențiat. La psihologi e 3 ani licență + 2 ani masterat, apoi niște cursuri de formare complementară eventual plus formare în supervizare niște ani (în funcție de specializările alese).

    • Poti iesi psiholog urmand una dintre universitatile de prestiugiu ale Romaniei.

      Spiru Haret, Titu Maiorescu, Hyperion, etc.

      312
    • @Vlad: convenisem că încetezi.

    • “Vlad
      14 Iunie 2021 la ora 7:31 am
      Poti iesi psiholog urmand una dintre universitatile de prestiugiu ale Romaniei.

      Spiru Haret, Titu Maiorescu, Hyperion, etc.”

      Comentariul asta nu-mi apartine, asta cred ca poate vedea Vali, cu siguranta nu e aceeasi adresa email. Oricum eram curios sa-mi spui ce crezi ca vroiam sa spun.

      34
  14. @autor
    Marele blond care s-a retras la clubul personal de golf, cam cum ar fi diagnosticat?

    143
    • Tulburare de personalitate narcisică. Dar așa – ca la carte. Literalmente textbook case.

    • Dar noul președinte Biden? Întreb de curiozitate că văd multe zvonuri despre coerența lui în discursuri.

      Întrebarea e fără nici un substrat politic, sunt doar curios. Știu că și de Reagan se bănuia Alzheimerul cu mulți ani înainte, doar din discursuri.

      51
    • @manu144x: de Biden n-aș ști să spun. L-am urmărit prea puțin.

    • E ceva ce ma nauceste legat de Trump. Practic orice om ‘normal’ recunoaste personalitatea lui narcisista insa nu pot sa inteleg cum pot zeci de milioane de americani sa creada ca adevarat orice scoate omul asta pe gura. Ei nu inteleg ca omul asta nu se gandeste decat la el?

      101
  15. Dl. R.T. Coloja,

    Sper că nu confund și chiar ai avut o colaborare scrisă cu revistele MyComputer și MyLinux cu mulți ani în urmă, reviste care mi-au fost foarte utile și mi-au făcut tinerețea mai frumoasă.

    Pentru toate materialele tale scrise pe care le oferi publicului larg vreau să te felicit și să îți mulțumesc.

    La subiect: nu ți se pare că în ultima vreme între oameni și computere există tot mai multe asemănări? Crezi că s-a reușit the cracking of the human code?

    Sugestia subliminală din advertising nu-i tot un fel de programare?

    115
    • @mamd: da – am fost redactor șef la MyL și redactor-șef adjunct la MyC niște ani. După care a venit criza și tot ce era presă de IT a intrat în comă o vreme.
      N-aș ști să zic multe despre paralela oameni/computere. Eu cred că mai e cale lungă până să le comparăm cu noi. Cât despre sugestiile subliminale – sunt mai mult mit decât realitate.

  16. De pe la ce vârstă a ”subiectului” poți să începi să cauți semne și să pui diagnostice?

    La TPE și TPD văd lucruri pe care le găsești la mulți dintre copiii zilelor noastre, inclusiv la al meu, dar bănuiesc că la ei vorbim de personalități în curs de formare. Ai avut pacienți sub 16 ani pe care deja îi puteai asocia cu una sau mai multe tulburări?

    71
  17. Exista posibilitatea diminuarii amplitudinii unei TP?
    Daca da:
    – in ce masura?
    – se refera la diminuarea cauzei sau doar la diminiarea manifestarii ei?
    Daca nu, exista posibilitatea diminuarii disconfortului provocat de ea?
    Multumesc!

    91
    • Brokoly: da – se poate. Se poate face terapie pe părțile dezadaptative din tulburările de personalitate până la dispariția acestora. Și/sau se pot diminua până nu mai reprezintă o problemă.

  18. Ma bucur ca ai scris si partea a doua. Cu una dintre ele am fost diagnosticat, asa ca eram curios.

    Din pacate iti pot fute viata rau de tot.

    141
  19. Am foat casatorit cu una cu tulburare de personalitate narcisista; confirm ce scrie mai sus.

    142
  20. Domnule Coloja, ma bucur ca ati continuat si cu o a 2 a parte.

    Acum … am o intrebare: exista in Romania persoane care iau in serios tulburarea de identitate disociativa ?

    40
    • @Adrian: aia e o chestie extrem de rară. Sunt câteva sute de cazuri în întreaga istorie recentă a lumii (din câte știu). Eu unul nu știu de niciun caz în România deși se prea poate să fi existat. Dar chestia e reală și da – ar fi luată în serios cel mai probabil. Oricum – ține mai mult de psihiatrie și mediul spitalicesc decât de cabinetele private.

    • “aia e o chestie extrem de rară” … asa am crezut si eu pana acum 2 ani cand am inteles ca persoana cu care locuiesc este fix in aceasta situatie. Acum cautam pe cineva suficient de deschis la minte si interesat macar.

      Nu ridic musai problema experientei, ca presupun ca nu prea avem de unde dar daca aveti macar vreo idee sau referinta catre cineva (atat psiholog cat si psihiatru) care ar putea fi interesat … ar fi un pic de ajutor.

      r/did e o resursa care isi arata deja limitele, iar eu personal cred ca ma cam lovesc de un zid la nivel cognitiv deja.

      00
    • @Adrian: interesat ar fi orice psihiatru, că sigur nu întâlnește de două ori în viață așa ceva. Eu psihiatri nu cunosc decât local, în Oradea. Așa că n-aș ști să recomand pe cineva anume. Un start bun ar fi spitalul local de neuro.

      PS: un caz celebru este al lui ”Eve”. Am tradus și adaptat dialogul din clip.

    • Din nefericire spitalul local a fost cel mai prost start (de vreo 3 ori in 3 ani). Cat despre particulari, au pornit foarte bine pe anxietate ca apoi sa se blocheze abrupt si criptic pe “3xx Tulburari de identitate sexuala”.

      Multumesc totusi pentru raspuns!

      00
  21. velu, ce vorbisem noi acum niște ani că nu mai comentezi aici, că ești prea deștept pentru blogul ăsta?

  22. Răzvan, nu ştiu dacă ştii asta (atenție, e Norm McDonald, deci ceva nsfw):

    https://youtu.be/iLnO2YCyDuk

    Umor, umor, dar eu am crezut că e exagerată treaba. Se pare că nu-i chiar aşa 🙂

    00
  23. Sunt intetesat dacă aceste tulburări de personalitate au un “trigger” în copilărie sau nu, ne naștem predispuși la ele. Narcisism… e învățat, sau moștenit?
    Teoria prin care suntem cumva “blank” la naștere e adevărată? Doi copii ale aceleiași mame, unul narcisist, altul nu… ce influență are “mediul înconjurător” în tulburările de personalitate ale unui copil/adult?
    Am un fost coleg de liceu care e puțin paranoic. Avea porecla “nebunul” chiar în liceu. Dar eu îl cunosc de mic, de la grădiniță, și era un tip foarte fain, inteligența peste medie. A devenit ușor-ușor paranoic, acum nu-mi răspunde la telefon, nu le răspunde nici părinților foarte des… maica-sa imi spune sa-l mai caut din când în când, ca poate răspunde.
    Ei, omul asta avea “in genă” chestia asta, sau nu?
    Are vreun fundament zicala “Oamenii nu se schimbă, ei devin din ce in ce mai mult ceea ce sunt cu adevărat.”?

    50
    • @Cristi:

      Sunt intetesat dacă aceste tulburări de personalitate au un “trigger” în copilărie sau nu, ne naștem predispuși la ele. Narcisism… e învățat, sau moștenit?

      Răspunsul e și/și. Part pot fi moșteniri genetice, parte pot fi preluate în copilărie. Există un procent pentru fiecare în parte dar e aproximativ și bazat cam pe ceea ce se crede, nu pe ceea ce s-ar ști cu adevărat.

      Teoria prin care suntem cumva “blank” la naștere e adevărată?

      Eu n-am auzit de așa ceva dar nu – nu suntem ”blank” la naștere.

      Doi copii ale aceleiași mame, unul narcisist, altul nu… ce influență are “mediul înconjurător” în tulburările de personalitate ale unui copil/adult?

      Depinde de tulburarea de personalitate. De exemplu, un copil căruia i se spune mereu că e cel mai bun, cel mai cel, ei – ăla are șanse bune să dezvolte tulburare de personalitate narcisică sau histrionică. Dacă mama – de exemplu – e narcisică, atunci șansele sunt mai mici, asta deoarece mamele narcisice nu prea suportă alți narcisici în preajma lor, așa că al lor copil probabil nu va dezvolta la rândul lui tulburare de personalitate narcisică ci altceva. Borderline-ul e prevalent la femei și apare mai des la fetele care au suferit abuz sexual, emoțional și/sau fizic în copilărie și/sau au fost părăsite brusc de un părinte, mai des tatăl decât mama (deces, divorț, părăsirea familiei). Tulburarea de personalitate antisocială e foarte mult influențată de mediul familial (familie în care infracțiunea e la ordinea zilei, violența, alcoolul, drogurile și cearta cu legea).
      Dar nu e doar/doar. Uneori e parțial genetic, parțial din mediu. Procentele variază de la om la om.

      Am un fost coleg de liceu care e puțin paranoic. Avea porecla “nebunul” chiar în liceu. Dar eu îl cunosc de mic, de la grădiniță, și era un tip foarte fain, inteligența peste medie. A devenit ușor-ușor paranoic, acum nu-mi răspunde la telefon, nu le răspunde nici părinților foarte des… maica-sa imi spune sa-l mai caut din când în când, ca poate răspunde.
      Ei, omul asta avea “in genă” chestia asta, sau nu?

      E foarte greu de zis. Poate avea schizofrenie paranoidă și nu tulburare de personalitate paranoidă. În cazul ei rata de transmitere genetică e de 50% dacă unul dintre părinți avea și el. Genetic, cu cât rudele sunt mai îndepărtate în grad, cu atât șansa să moștenești schizofrenie de la ele e mai mică. Poate a fost mediul. Poate ambele. Variază în funcție de fiecare caz.

      Are vreun fundament zicala “Oamenii nu se schimbă, ei devin din ce in ce mai mult ceea ce sunt cu adevărat.”?

      Cam da. Cam are.
      Personalitatea noastră se definitivează la sfârșitul adolescenței și rămâne cam neschimbată până la moarte. Se poate ajusta/schimba cu terapie sau în urma unui șoc emoțional/mental puternic (accident, decesul cuiva drag, dispariția subită a unui copil). În primul caz ia vreo 10 ani să schimbi chestiile dezadaptative din personalitatea unui om. În al doilea se poate petrece aproape instant: omul se dă peste cap cu mașina, vede moartea cu ochii și când iese din carcasa de metal crede brusc în Dumnezeu și nu mai bea, nu se mai bate prin baruri, devine preot, renunță la droguri, nu mai înură, nu mai e violent ci vorbește calm și blând.
      Dar în mare restul oamenilor rămân ceea ce sunt la 18-19 ani. Cu ajustări la partea de caracter, că ăla e dobândit, nu înnăscut, și se poate lucra mai ușor pe el (cum ar fi armata, legiunea străină, mutarea într-o cultură în care trebuie să te adaptezi).

  24. E interesant cum un articol despre tulburări personale atrage o grămadă de dilăi defensivi.

    Un fel de “Ce bă? Adică tu mă faci pe mine prost?” la nivel avansat.

    90
  25. Fusăi invitat la o emisiune TV a unui post local și-am vorbit despre tulburările de personalitate. Link clip youtube.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link, de la PCGarage prin acest link sau de la Finestore.