Rubrica de psihologie: Despre normalitate

Una dintre întrebările care mi se pun cel mai des în ședințe este ”e normal dacă fac/gândesc/spun asta?”. Niciodată n-am spus că nu ar fi. N-a fost nevoie. ”Normalitatea” este definită cel mai des drept o acordare la medie. Cu cât cineva e mai aproape de media populației în acțiunile lui/ei, cu atât se consideră acea persoană a fi drept ”normală”. Dincolo de acest concept există valențe. E normal să îi dorești răul celui care s-a băgat în fața ta la rând la casa de marcat? Depinde de cum definim ”răul” acela. Marea parte a oamenilor au cel puțin un gând răuvoitor când asta se întâmplă. Aș spune că e normal. Aș spune totodată că asta nu te face om rău, om violent, om lipsit de empatie; te face doar om.

Oamenii își fac teribil de multe griji când se gândesc că ar exista riscul să nu fie percepuți drept ”normali”. Asta deoarece, dacă majoritatea ne respinge, există riscul să fim nevoiți să ne descurcăm singuri. Nu mai primim ajutor dinafară și încep problemele. Este motivul pentru care avem concepte precum cel al modei: oamenii cad de acord că într-o anumită perioadă și într-o anumită cultură ne îmbrăcăm ”cumva”. Cu cât aderi mai puțin la acel curent, cu atât riști mai mult să fii exclus de societate. Imaginați-vă cum ar fi să mergeți la o nuntă într-un costum portocaliu. Ori rași în cap la bibliotecă. Ați atrage priviri, cel mai probabil; iar asta înseamnă ”presiune socială”.

Dincolo de aceste lucruri evidente, oamenii își fac griji legate de comportamentul sau modul lor de gândire. ”E normal dacă mă comport așa?”. ”Spune ceva despre patologia mea dacă gândesc așa?”. Răspunsul cel mai simplu e că oamenii sănătoși din punct de vedere psihic sunt fix cei care-și fac cele mai multe probleme legate de a fi ”normali”. Oamenii care au o anumită patologie nu-și pun de obicei problema că ar fi ceva în neregulă cu ei ori că se abat de la normă. Să-i luăm drept exemplu pe cei cu tulburare de personalitate paranoidă: geloși din cale-afară, iscoditori, mereu în gardă, mereu în căutare să-și confirme suspiciunile. Comportamentul lor se abate de la acea medie pe care o menționasem înainte. Orice tentativă de a le explica faptul că e așa va întâlni un zid de încăpățânare și explicații. Un om cu tulburare de personalitate paranoidă va putea mereu să-și explice comportamentul și modul de gândire și va exclude total ideea că ar putea greși. La fel – cei care au schizofrenie și halucinații vor putea fi cu greu convinși că acele halucinații nu sunt reale. Un om cu tulburare bipolară I în plin episod maniacal nu va putea fi convins să nu se comporte atipic, exuberant, să nu fie agitat ori să nu gândească în extreme. Un om fără tulburare bipolară însă se va întreba des dacă modul lui de gândire și comportamentul său nu e cumva de domeniul patologicului și – mai mult – va fi preocupat să rezolve problema, așa cum o percepe el.

”Normal” în secolele trecute era ca femeia să fie fabrică de copii, să stea acasă și să nu aibă educație superioară. ”Normal” era ca bărbatul să lucreze în fabrici ori să meargă la război. Societatea însă s-a schimbat și normalitatea aceea s-a redefinit. În psihologie, normal deja nu mai este doar ceea ce nu se abate de la media populației dar alte condiții sunt și ca gândurile și comportamentul să nu provoace suferință persoanei ori celor din jurul ei. Este motivul pentru care în DSM-III s-a redefinit conceptul de ”homosexualism” care a fost trecut de la boli în capitolul de ”parafilii”: a fi atras(ă) de persoane de același sex nu provoacă suferință persoanei care simte acest lucru și nici celorlalți. Preferințele sexuale ale unui homosexual nu schimbă în rău structura societății și nu-i afectează semenii.

Așa că ideea de ”normalitate” – aș spune eu – se definește în prezent ca ceva cât mai apropiat mediei, care nu provoacă suferință persoanei sau celor din jur; cu accent pe ultimele două condiții. De menționat că ideea de ”medie” fluctuează în funcție de cultură și nație. Într-o comunitate europeană sau americană, a te căsători cu un partener de altă culoare, nație ori religie se încadrează în ”normalitate”. Într-o comunitate de rromi însă, aceeași idee se desprinde de conceptul de ”normalitate” deoarece setul de reguli sociale al unelor comunități de rromi (cum ar fi ”căldărarii”) include ideea de a nu te căsători cu persoane care nu sunt rrome. În al doilea caz acțiunea poate fi privită drept o distanțare de medie.

Și așa ajungem la concluzia că a fi ”normal” persupune a nu face rău propriei persoane și altora din jurul tău și a fi cât mai aproape de media socială, unde ”media socială” are diferite valențe, în funcție de cultură, nație, rasă, religie, chiar și ideologie politică. În România e normal să te joci pe Playstation 4. În Coreea de Nord însă nu. În Asia Mică e normal să mănânci lăcuste. În Europa încă nu.

Până acum, singurul indicator cert al normalității pe care l-am observat eu stă în faptul că persoana se întreabă dacă nu care cumva se abate de la normă și dacă nu care cumva e ceva în neregulă cu ea. Este o întrebare pe care și-o pun mulți în anumite condiții. Simplul fapt că oamenii se întreabă acest lucru denotă – deci – normalitate. Iar dacă asta nu vă liniștește, gândiți-vă că – cel mai probabil – într-o altă cultură, în altă parte a planetei, ceea ce voi considerați a fi ”anormal” este social-acceptabil și răspândit.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

43 comentarii

  1. citeam oricum articolul, nu trebuia sa pui sexul frumos pe coperta ca sa-l vanda :))

    Comentariu apreciat.372
  2. “sanatos din punct de vedere psihic” se incadreaza la acordare la medie?

    50
  3. Adică să pricep că sunt oleacă plecat cu sorcova, deoarece media e undeva mai departe de mine, la anumite capitole.

    110
  4. legat de cele expuse în prima frază, am avut prin anul I sau II de facultate o discuţie pe temă la un seminar de sociologie (sau psihologie, nu mai ştiu, le-am făcut cu aceleaşi profesoare şi la curs şi la seminar).
    profa ne-a explicat că “normalitatea” este mai degrabă un concept social, care ţine de spaţiu, timp, context, cum gândesc şi se comportă o mare parte din oameni la un moment dat şi într-un anumit loc, cam ce spuneţi în articol.
    a zis chiar ceva de genul că atât timp fiecare om nu este identic cu niciun altul, nimeni nu e “normal”. 🙂
    pentru mine a fost eliberator. 🙂
    până atunci mă mai străduisem să mă port ca ceilalţi, să am aceleaşi preocupări, etc şi nu prea îmi ieşea. (nu mă refer la regulile de politeţe, comportament social, respectarea legilor, ci la modă, muzică, hobby-uri, interese, etc).
    aşa că eu personal, dacă-mi spune cineva “tu nu eşti normală”, o iau mai mult ca pe un compliment. 🙂

    eu personal, cu privire la mine, nu-mi pun întrebări existenţiale de tipul “sunt normală sau nu/e normal sau nu”, ci “e/sunt în regulă” cu subînţelesuri mentale referitoare la sănătate.

    Comentariu apreciat.262
    • Da – conceptul se trage mai mult din sociologie și psihologia socială: cum că ideea de ”normalitate” este un construct social. Și sunt 100% de acord cu ea. Noi – societatea – suntem cei care definim ”normalul”. Nu o singură persoană o face, ci mai multe cad de acord că ”așa e”.

  5. Normalitatea poate fi confundată cu părerea majorității oamenilor din acea comunitate?

    Întreb asta, pentru că în Evul Mediu, oamenii nu se spălau deloc și considerau asta ca fiind ceva normal. Cei care totuși se spălau, erau considerați nebuni și excluși de societate. Unul din primii oameni care a spus că spălatul cu apă și săpun distruge microbii, a ajuns într-un ospiciu.

    201
    • @Mihail: da – e adesea sinonim cu ”părerea majorității”.

    • Mihail, părerea asta despre evul mediu probabil ți-ai făcut-o din filmele de la hollywood. În general oamenii se spălau mereu, excepțiile fiind doar atunci când nu aveau cu ce, sau nu le permitea temperatura. Cei cărora nu le plăcea apa sau ignorau beneficiile igienei erau puțini .

      77
    • Unii împart părerile în avizate și neavizate. Alții, printre care mă număr, le pun pe o axă între punctele astea și se uită la cel care emite părerile. Depinde de fiecare ce vrea să ia în calcul, dar mie mi se pare sănătos să mă uit la:

      1) Disciplina. E un om care livrează ce promite în mod constant? Reușește să fie stăpân pe propriul program și să înțeleagă că „ne vedem la ora 12:00” înseamnă ora 12:00, nu 13:30 și nu în altă zi? Face de obicei estimări mult prea optimiste, e hei-rupist? E obez sau face exces de diverse, semn că nu poate să-și împună niște limite și să se țină de ele?

      2) Reușitele pe plan personal și profesional. Ai accepta sfaturi despre familie de la cineva care a trecut prin patru divorțuri și are patru plozi cu șapte femei? Ai accepta sfaturi despre afaceri de la cineva care câștigă 5000 de lei pe lună și/sau stă cu părinții într-o cutie de chibrituri? Ai accepta orice fel de sfat de la cineva care se plânge într-una de starea lucrurilor, totuși se ferește de orice implicare și nici nu-și mută fundul într-un mediu favorabil?

      3) Ai auzit vreodată de la persoana respectivă un „nu știu”? Gândește în șabloane, folosește proverbe și trece concluzii înainte să sape în problemă? Cel mai important, e genul de om care arde majoritatea timpului rezolvând probleme care nu-s cruciale?

      112
    • In Evul Mediu, lumea se spala des, folosind chiar bai publice.

      Treaba s-a schimbat odata cu ciuma, cand s-au speriat rau de tot si si-au schimbat obiceiurile.

      64
    • Si omul acela a ajuns la ospiciu din alt motiv.

      00
  6. Pt moment, acum in 2021, e normal sa te gandesti ca esti normal daca te apropii de media sociala, si asta pt ca media sociala inca e cat de cat ancorata in realitate, adica legile fizicii, 1+1=2 si restul de adevaruri incontestabile. Dar cand “media sociala” deviaza de la realitate, se mai poate numi asta normalitate?
    Si asa apar uneori domenii ale vietii cotidiene unde esti mai normal (ancorat in realitate) daca esti anormal (dpdv al “mediei sociale”).

    101
  7. Normalitatea e democrație 😄

    33
  8. Un articol despre pavor nocturn? Mersi.

    32
  9. Hmmm, de o bucata buna de timp am incetat sa ma mai gandesc daca sunt normal sau nu, sa fie asta un semn? Oare trebuie sa ma ingrijorez ca nu ma ingrijorez daca sunt normal sau nu? Sau daca e anormal sa nu ma ingrijorez daca sunt normal si tot anormal ca asta nu ma ingrijoreaza cele doua se anuleaza si sunt normal?

    Oare e normal sa am atfel de ganduri? Sa ma ingrijorez?

    50
  10. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 629
    • Articolul se referă la comportament ( social ) nu la caracteristici fizice. De exemplu violenta verbala nu prea este amendata la noi ( Ce ti-a facut? te-a batut? ).

      162
    • ce anume din comentariul meu te face sa crezi ca nu se aplica si la comportamente?

      516
    • si ce anume din articol te face sa crezi ca nu se aplica si la caracteristici fizice?

      516
    • si ce anume din articol te face sa crezi ca nu se aplica si la caracteristici fizice?

      Să fie poate faptul că e un articol din rubrica de psihologie? Eu zic că poate e un indicator destul de bun.

    • Petre, nu fi prost.

      156
    • Petre, nu fi Gheorghe.

      76
    • @Razvan T. Coloja

      da, sunt sigur ca toti cei care citesc in articol ca “normal = medie/ majoritatea” o sa aplice o alta definitie cand o sa fie vorba sa se raporteze la caracteristici fizice, religie, orientari sexuale si toate celelalte

      e ridicol, serios, ai putea macar sa incerci sa iti aperi teza.

      716
    • în cadrul discuției despre care am menționat mai sus cu profesoara mea de psihologie și sociologie m-am bășicat toată pe teme similare ”cum, o persoană cu handicap nu e normală?!”, mai aveam un pic și o înjuram pe profesoară.

      apoi a urmat explicația pe care am detaliat-o mai sus.

      ”normalul” e pur și simplu o convenție. un acord neexplicit la care ajungem într-un anumit context istoric/fizic/geografic. nu este un adevăr matematic/fizico-chimic, nu este bătut în cuie.

      dacă mi se permite o figură de stil, ”apa e udă” era normalul și în grecia antică, și în secolul 21, și în românia și în afganistan, și în perioada marii ciume și în cel mai șmecher spital din secolul ăsta.
      dar în grecia antică normalul era să fii îmbrăcat în togă, azi…. e mai complicat, în românia și în unele locuri din lume e normal ca femeile să voteze și afganistan și alte locuri din lume nu prea.

      încă ceva- nu știu dacă asta a fost sugestia profesoarei, sau a fost o concluzie la care am ajuns singură în timp tot întâlnind oameni bășicați, ca mine atunci, ca Petre acum- poate ar fi cazul să încetăm să gândim în termeni de:
      normal= corect, adevărat, real, pozitiv, bun, sănătos și
      anormal= greșit, mincinos, nereal, negativ, rău, bolnav.

      cei mai mulți adulți din specia umană au o înălțime între 1,60 și 1,85 m (să zicem, de amorul discuției). asta nu mă face pe mine- 1,50 m și unii oameni pe care îi cunosc – 1,90+ m răi, greșiți, nașpa. suntem doar ”anormali” într-o lume în care oamenii ”normali” sunt ceva mai înalți, respectiv un pic mai scunzi. nothing wrong whit that.

      și da, cineva cu ochi albaștri într-o societate în care majoritatea exemplarelor au ochii negri sau căprui nu e normal. asta nu înseamnă că e greșit, rău, mincinos, bolnav. doar că nu e ca ceilalți. 🙂

      și ca chestie, legat de asociarea mentală pomenită mai sus, în anumite medii nu se mai folosește copil/om ”normal” versus ”cu handicap/dizabilități”, ci copil/om tipic versus atipic.

      02
    • “poate ar fi cazul să încetăm să gândim în termeni de:
      normal= corect, adevărat, real, pozitiv, bun, sănătos și
      anormal= greșit, mincinos, nereal, negativ, rău, bolnav.”

      Da, poate ar fi cazul sa incetam sa mai gandim asa.

      Dar se intampla? Nu.

      De aia trebuie sa folosim cu atentie cuvantul “normal”, mai ales daca suntem psihologi.

      De aia am propus delimitarea celor 3 sensuri in comentariul initial, tocmai pentru ca lumea nu e capabila sa inceteze sa ataseze cuvantului “normal” sensurile pe care le zici tu.

      Eu ma asteptam de la un psiholog sa spuna ca ideea de normalitate este o absurditate inutila si ca ar trebui sa scoatem din vocabular acest cuvant.

      Nimeni nu are caderea sa spuna ce e “normal”, mai ales despre altii, mai ales ca ceea ce credem ca e “normal” este schimbator in spatiu si timp – de aia e inutil sa vorbim despre “normal”.

      In loc de asta, articolul intareste cea mai cliseistica si inchisa la minte abordare a acestei idei.

      02
    • @Mircea: ai înțeles greșit textul și ai tras concluzii vag inferențiale. Noi, psihologii, nu folosim cuvântul ”normal” așa cum crezi tu. Nu etichetăm. Însă termenul de ”normalitate” e întâlnit în psihologia socială, psihologia devianței și sociologie și asta e cu totul altceva.

  11. Orice om normal are normalul său și pentru a fi autentic trebuie sa ai curaj sa ieși din normalul societății. La liceu, fiind dintr-un oraș mic-mediu, am realizat că nu sunt normală în comunitatea mea pentru că îmi plăcea muzica rock și underground, in timp ce aproape tot liceul era pe clubareala. Noroc că mai erau câțiva anormali ca mine și am început să am contact cu alt oraș mai mare unde am observat și normalitatea mea. Apoi, la facultate fiind, ceva mai in estate, am făcut anual excursii de cate 2 săptămâni prin Anglia, unde am descoperit tot soiul de oameni normali, dar autentici. Mi se pare un articol pe cât se poate de normal și firesc.

    100
    • Ca barbat, daca nu esti in top 5% (hai poate top 10%) ca importanta sociala orice incercare de a fi “autentic” este privita ca aroganta, ca o sfidare la adresa societatii si este pedepsita (cel putin) prin ostracizare.

      53
    • @vosidit98: individul care se autoevaluează prin ochii unei femei nu e bărbat, ci un pămpălău. Vezi cazul clasic: Bill Gates. Miliardar la 30 ani, dar tot un „transexual” și-o luat de nevastă. Bine, acum a divorțat de ea. 😀 😀 😀
      Căcatul ăsta cu 5%-10% a fost inventat de grase proaste urâte.

      33
    • Cred că tot voi bărbații vă puneți singuri barierele astea…

      32
  12. Ești normal dacă te gîndești (din cînd în cînd) dacă ești normal.
    Dubiul este normal, permanent și universal.
    Normalitatea este temporal evolutivă.

    În rest n-am înțeles nimic.

    31
  13. Majoritatea votantilor au facut.o pt mici ,bere,ulei, galeti goale=normalitate

    22
  14. Fac slalom printre cretini. 😈

    30
  15. Eu imi fac multe probleme daca ce am spus, scris sau gandit este “normal”. Din pacate tind sa fac asta DUPA ce incidentul a avut deja loc si sunt vazut ca fiind nesimtit.

    Cu mesajele scrise e mai usor ca poti sa stai cel putin cateva minute si sa filtrezi mesajul de mai multe ori. Cu mesajele vorbite e cel mai dificil pentru ca nu ai asa de mult timp sa treci tot ce vrei sa exprimi prin “filtru” iar apoi incepe cu adevarat ostracizarea.

    10
  16. @Coloja: Am observat in ultimii cativa ani ca “normal” poate fi manufacturat de MSM (main stream media). Exemplu “climate change”. Am observat ca la orice stire cand e vb de uragan, furtuna, forest fire etc, apare si termenul “climate change”. Ori direct in stirea respectiva “experts say it’s because of climate change”, ori imediat dupa stirea aia – ceva de genul “in other news climate change seems to …”.
    Azi asa, maine asa si “climate change” devine ceva inradacinat si “normal” in mintea omului.
    La fel si cu alte notiuni, a fost 2 ani in State faza cu “Trump = Russia collusion”, au batut asa mult apa-n piua cu chestia asta ca era ceva ca axioma paralelelor. De fapt a fost o gogoasa, iar comunicatul “sorry, we’ve been wrong” n-a aparut niciodata.

    21
  17. Contextul socio-cultural a luat-o (ca in majoritatea cazurilor) si aici inaintea psihologiei: cum va descurcati cu rasismul si xenofobia? Societatea zice ca-s anormale, stiinta, dimpotriva. Cum le impaci “la cabinet” sau la catedra, ca om de stiinta? 🙂

    00
  18. In domeniul juridic, ce vrei sa zici defineste adevarul “democratic” si nu cel corect.
    Pe scurt, normalitatea e dictata de parerea majoritatii, dar asta nu justifica faptul ca un om “normal”, incadrat in cutumele societatii, nu sufera de vreo tulburare.
    Ca exemplu, in tari radical musulmane e normal sa omori cu pietre o femeie din varii motive, si-a afisat fata pe strada, adulter (nedovedit, ci doar acuzat). Un om care e de parere ca e corect asa ceva sigur nu sufera de vreo tulburare?
    Sau si mai simplu, in ’41 era normal ca evreii sa fie incinerati de vii, iar cei care-i ascundeau de autoritati sa fie omorati. Sigur nu sufereau nazistii de tulburare psihica?
    Problema normalitatii e ca este extrem de volatila si poate tinde inspre extreme agresive, care aduce atingere dreptului si integritatii celorlalti, adica fix contrar definitiei date de tine normalitatii.

    10

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link, de la PCGarage prin acest link sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube