Rubrica de psihologie: Despre monogamie, cuplu și cum nu prea ne dorim parteneri cumsecade

Vorbeam acum câteva zile cu o clientă despre cum toți tipii care o abordează se dovedesc a fi grobieni. Se întreba dacă nu e cumva ea prea cumsecade. Aceeași discuție o avusesem cu o zi înainte cu o altă clientă. Apoi m-am adus aminte că avusesem dialoguri pe aceeași temă și cu bărbați, și cu femei. Ergo – articolul de față. Prepare for wall of text.

Textul pe care-l aud cel mai des de la oamenii care-și caută un partener e despre cum partenerul acela trebuie să aibă calități. Femeile caută un bărbat răbdător, cald, empatic, educat. Bărbații – atunci când vor o relație de lungă durată – caută o femeie liniștită, cu umor, răbdătoare, necicălitoare. Asta în linii mari. Numitorul comun e că oamenii înșiră o listă de calități ce descrie impresia lor despre idealul feminin sau masculin. După care îi vezi pe mulți obținând acel partener și despărțindu-se de el ori declarând plictis. Am pierdut șirul mental al fetelor pe care le știam în adolescență și care – femei devenind – s-au căsătorit cu câte un ”pâinea lui Dumnezeu” doar pentru a divorța de el după doi ani. Ori al amicilor care se căsătoreau cu câte o tipă foarte de treabă pe care o plăceam toți, ca apoi să auzim că a părăsit-o pentru alta.

Am să explic de ce se întâmplă chestiile astea.

Hormoni

După cum am mai scris într-un articol anterior, bărbații au un nivel de testosteron mai ridicat decât al femeilor iar femeile un nivel de estrogen mai ridicat decât al bărbaților. Asta îi face pe bărbați mai agresivi și mai orientați spre logică iar pe femei mai empatice și orientate spre legături sociale. E motivul pentru care majoritatea conflictelor dintre bărbați se rezolvau cu pumnul iar a celor dintre femei se rezolvau cu ceartă, bârfă și distrugerea reputației. Diferențele acestea dintre cele două sexe – alături de multe altele – au dus la formarea sistemului patriarhal care a dominat rasa umană: bărbatul era apărătorul familiei și se ocupa de vânat iar femeia era cea care avea grijă de copii și avea un rol de culegător. De exemplu, motivul pentru care în multe culturi bărbații mâncau primii și primeau cele mai bune bucate era să asigure masă musculară și sănătate celui mai puternic din punct de verere fizic. Dacă bărbatul nu era bine hrănit nu putea să apere familia, să lupte cu alți bărbați din alte triburi pentru a dobândi resurse, să vâneze animale mai mari ori să care bușteni cu care să ridice așezăminte. Femeia și copiii erau pe locul secund, după principiul ”fără protecția mea ei oricum pier”. Strict pragmatic vorbind, o femeie nu putea să apere eficient un trib când atacatorul era bărbat. Mai mult, trebuia protejată deoarece copiii depindeau uneori exclusiv de ea (de empatia ei, de laptele ei, de oblojirea ei). Tot pragmatic vorbind, bărbatul nu era incapacitat parțial o dată pe lună de către menstruație și nici nouă luni de către sarcină. Putea fi la fel de eficient oricând, așa că logica a dus spre acest aranjament în comunități.

Ținând în memorie cele din ultimul paragraf, să vedem acum ce tip de partener caută, pe rând, cele două genuri. Și – mai important – ”de ce”.

Calități

Femeile sunt programate genetic să admire într-un bărbat puterea. Unde ”puterea” înseamnă mai multe lucruri – de la ”a fi descurcăreț” la ”a fi clădit bine”. Dacă un bărbat este puternic atunci – implicit – poate oferi protecție femeii și (ulterior) unei familii. Puteți înlocui ”puternic” cu ”abil” sau ”capabil”. Scopul din subconștient al femeii este să asigure perpetuarea genelor, iar asta înseamnă nevoia de protecție a copiilor. Dacă un bărbat are masă musculară asta denotă că – fizic cel puțin – este capabil să doboare posibile pericole; fie ele sub forma unor inamici, fie ele fiare din pădure. Ulterior, după apariția orașelor-cetăți și a civilizațiilor, puterea fizică a început să cedeze loc statutului social și avutului. Dintr-o dată erai capabil să obții resurse și să nimicești dușmani fără să-ți folosești pumnul; plăteai pe cineva și-o făcea în locul tău. Struneai o armată, angajai un vânător să-ți aducă mâncare, mituiai un soldat să-i toarne otravă senatorului advers. Un om cu un statut social elevat și/sau cu avere putea obține mai multe decât un om doar bine-clădit. Banii și poziția socială deschid căi iar acele căi fac viața mai ușoară. E motivul pentru care azi, în unele sate din România, dacă intri cu un Audi A6 ieși de-acolo cu două fete pe bancheta din spate. E motivul pentru care mulți bărbați se luptă să agonisească ori să dețină funcții importante. Și e motivul pentru care unele femei se simt atrase de bărbații cu bani și putere socială.

Bărbaților le-a fost mai ușor să aleagă. Nefiind incapacitați fizic de către de sarcină și fără schimbări hormonale majore în fiecare lună, bărbații au avut dintotdeauna luxul de a putea avea mai multe partenere. Parțial ține tot de perpetuarea speciei. Foarte multă vreme o bună parte din copii mureau la naștere din cauza infecțiilor. Ori nu supraviețuiau iernii. Ori se accidentau și ajungeau schilozi și deveneau inutili tribului. Monogamia este un concept relativ recent dacă luăm în considerare trecutul rasei noastre. În mare parte a timpului am fost poligami ar bărbații aveau mai multe partenere din simplul motiv că astfel creștea șansa de a-și perpetua genele și de a avea copii care ajung la maturitate, gata să predea – la rândul lor – genele mai departe. Astfel că bărbații căutau inconștient femei fertile. Asta de obicei însemna ca femeia să fie cât mai tânără, să fi avut deja menstruație, să nu fi avut un istoric de boli serioase și să aibă îndeajuns de multă carne pe ea cât să poată supraviețui chinurilor nașterii. O femeie sănătoasă putea naște mai mulți copii în decursul vieții ei și – mai important – avea șanse mai mari să supraviețuiască îndeajuns de mult cât să-i crească. Sânii mari și coapsele mari denotau fertilitate și sănătate așa că bărbații se ghidau în principal după aceste două elemente vizuale când venea vorba să aleagă o parteneră.

Trăiam mai puțin pe vremuri

Ca notă aparte – media de viață până acum vreo 1000 de ani era de 30-40 de ani. Asta înseamnă că zeci de mii de ani puțini supraviețuiau dincolo de tinerețe. Ceea ce implicit scurta timpul pe care-l aveau la dispoziție pentru a întemeia familii. La 12 ani erai deja bun de trimis la luptă cu sulița iar pe la 13-14 ani fetele deja erau gravide. Majoritatea populației planetei nu făcea față bolilor, rănilor, luptelor ori lipsei hranei. Mulți mureau de frig sau sete. Alții otrăviți. Aveau cam 30-34 de ani să facă slalom printre toate pericolele naturii, bacterii, viruși, scorpioni, infecții și ciomege. Ceva, până la urmă, tot îți venea de hac. Există extrem de puține schelete de oameni bătrâni în solul planetei. Timp de milenii bătrânețea era o condamnare sigură la moarte. Deveneai inutil comunității și – mai nasol – îi consumai resursele cât timp tu nu puteai contribui cu nimic. Dincolo de 40 de ani te mișcai tot mai greu, rănile se închideau tot mai greu, boala dura tot mai mult, deveneai treptat infertil(ă), scădea vederea, începeau problemele cu gingiile. Erai cel care rămânea în urmă când tribul fugea de animalele de pradă.

Cum au apărut familiile

Odată cu apariția civilizațiilor au apărut și primele culturi. Căpeteniile de trib s-au transformat în regi, au apărut primele armate și – odată cu ele – primele conflicte de amploare. Tot primele războaie au dus la necesitatea de a avea o armată nu doar mai bine echipată dar și bine hrănită și numeroasă. Asta însemna că trebuia făcut ceva ca producția de mâncare să fie constantă iar bărbații capabili de luptă mai numeroși. Primele civilizații au alcătuit astfel primele orașe-cetăți: locuri îngrădite în care puteai antrena luptătorii și în care familiile lor erau în siguranță. Apar primele legi la nivel de oraș, cu ”Codul lui Hammurabi” fiind printre primele compendii de ”cam astea n-ai voie să le faci” atestate în istorie (cca. 1800 î.e.n.). Legile aveau menirea de a păstra armonia în cetăți. Era greu să produci, să prosperi și să lupți cu cetăți inamice dacă la tine în curte se înjunghiau între ei proprii tăi cetățeni. Printre primele legi care au definit monogamia s-au numărat cele care legalizau uniunea dintre un bărbat și o femeie. Asemenea legi erau necesare pentru a evita discuțiile și eventualele conflicte ulterioare legate de moștenire. Bărbatul conducea casa și administra averea dar avea dreptul la o singură soție (de cele mai multe ori). Soția avea drepturi mai puține, dar i se garanta de cele mai multe ori un singur soț. Apar concepte precum ”suroratul” – dacă soția moare, soțul ei văduv o ia de soață pe sora acesteia. Se reglementează practic cine ava voie să facă o uniune cu cine, iar asta în ce condiții. Se reduc discuțiile despre infidelitate, paternitate și moștenire și – implicit – se păstrează ordinea în cetăți. Apare ideea ”dreptului prin sânge”: cum că fiul lui X va fi nobil sau sărman deoarece are genele lui X. Ascensiunea pe scara socială e limitată, ceea ce face ca accesul la educație să fie rezervat doar castei superioare. Educația devine parte din moștenirea tatălui și ajungem astfel să progresăm tehnologic și cultural din ce în ce mai repede.

Odată cu poligamia dispare ideea copiilor crescuți de comunitate și prinde rădăcini și o deosebită importanță ideea de ”familie”. Dintr-o dată știi cine e fiul tău ori sora ta și se elimină defectele genetice cauzate în trecut de incest. Începe să se pună preț pe bunăstarea familiei și nu a comunității (în caz că vă întrebați cum a apărut corupția) și apare conceptul numelui de familie ori a blazonului acesteia – ceva care să diferențieze acea familie de altele. Nu în ultimul rând apar relațiile de lungă durată. Soția era soață pe viață iar fiii devin moștenitori de drept. Prin urmare crește brusc însemnătatea alegerii partenerului de viață; odată luat rămâneai cu el. Conceptul păstrării avuției și al pasării mai departe al moștenirii duce la aranjamentele de familie care defineau viitorul tinerelor cupluri. Partenerul sau partenera trebuia să fie din aceeași castă și să nu risipească bunurile familiei. E motivul pentru care vreme de milenii s-a apelat tot la incest pentru a garanta că averea rămâne în familie (cel puțin în cazul castelor superioare ale civilizațiilor). Cam tot pe-aici avortul devine tabu deoarece pune în pericol continuitatea familiei.

Importanța alegerii partenerului se păstrează în ziua de azi, chit că Revoluția Industrială a echilibrat mult statutul genurilor și a apropiat mai mult diferitele caste sociale. Apare Capitalismul. Dintr-o dată e posibilă ascensiunea socială pe verticală iar omul de jos are ocazia să devină bogat sau important.

Ne plac oamenii prosociali

Și ce-au astea toate de-a face cu partenerii cumsecade și cum nu ni-i prea dorim de fapt? Ei bine, ne stă în fire să tânjim după dragoste, afecțiune, empatie, înțelegere. De place să fim ascultați așa că apreciem oamenii răbdători. Ne ferim de conflicte așa că apreciem oamenii calmi. Oamenii educați și/sau inteligenți ne fascinează deoarece calitățile lor dau naștere la lucruri noi și ajută în rezolvarea de probleme. Ne plac artiștii pentru că visează liber și alcătuie chestii din nimic folosindu-și doar imaginația. Sunt chestii pe care le observăm în societate și pe care ajungem să le apreciem. Ne dorim să avem cât mai multe din acele atribute deoarece acele atribute denotă un comportament prosocial și sunt căi sigure spre faimă, bani și – implicit – acces spre o plajă mai mare de potențiali parteneri. Ne plac oamenii prosociali pentru că fac bine și nu rău. Ne plac oamenii plini de vervă pentru că asociem hiperactivitatea cu curajul și sociabilitatea. Ne plac oamenii frumoși deoarece noi și alții suntem atrași de ei iar ceva numit în psihologie ”efectul de halou” ne face să presupunem în mod eronat că un om frumos, deștept și bine îmbrăcat e totodată și educat, și bogat, și descurcăreț, și viril.

Ne ghidăm după cele de mai sus atunci când ne alegem prietenii. Și ne ghidăm după ele atunci când ne alegem partenerul/partenera de viață. Societatea și fascinația ne împinge spre ”omul bun”.

…însă ne place și să luptăm pentru ceea ce vrem

Problema e că noi, ca ființe umane, suntem îndeosebi de deranjați de perioadele lungi de inactivitate. Inactivitatea și prosperitatea continuă duc în cele din urmă la stări de depresie și stimă de sine scăzută; oricât ar putea să pară asta de paradoxal. Avem nevoie de perioade nasoale și de chin pentru a putea aprecia zilele bune din viață. În caz contrar acele zile bune se contopesc una în cealaltă și viața devine lipsită de surpize. Și mai nasol – odată ce ai mai tot ce-ți trebuie și nu mai ai pentru ce să lupți începi să te întrebi care e rostul tău. Nu te mai face fericit nimic din ceea ce încerci. Parte din plăcerea vieții constă fix în dorința noastră de a o duce mai bine, mai multă vreme. Majoritatea obțin asta prin efort, muncă, tertipuri, încercări repetate. Lupta aceea face viața frumoasă deoarece – la final – obții plăcere din cângul că ”ți-a reușit”. Ai construit în sfârșit casa aia la care lucrai de zece ani și te poți acum bucura de ea. Dacă o primeai gratis te-ai fi bucurat intens de ea o vreme, dar mai puțin ulterior. E motivul pentru care șobolanii din experimentul ”Universului 25” al lui John Calhoun au început să se cam omoare între ei după ce au trăit o perioadă în abundență deplină și calm.

Vrem parteneri perfecți. Problema e că odată ce-i avem nu mai e nimic în plus de făcut. Nu trebuie să luptăm să-i schimbăm. Și viața e OK, copiii sunt sănătoși, ea e fidelă în mod necondiționat iar el face de mâncare de dragul ei și fiecare simte că ceva parcă nu e bine. Nu mai există incitare, totul e un dat. Cu extrem de puțin efort ai primit partenerul ideal care rămâne așa și face totul perfect iar chestia asta efectiv te scoate din sărite. Mai mult – calitățile acelea prosociale atât de utile în societate și admirate de alții încep să te plictisească și par tot mai mult minusuri. Da – e calmă, curată și bună la suflet dar începe să ți se pară slabă; ca și cum nu s-ar descurca în situații critice. Sau el e educat, cu un business de succes, îți aduce flori zilnic dar ai cam vrea să-ți dea pace și ți se cam pare că nu s-ar putea apăra în caz că-l iau doi tipi la pumni.

La fel cum legile scrise ale orașelor-cetăți au oficializat ideea de ”uniune legală” dar n-au stârpit astfel infidelitatea, la fel – calitățile prosociale dictate de civilizația modernă eclipsează ceea ce e scris în codul nostru genetic. Încerc să spun că – deși civilizația și cultura a evoluat – genetic vorbind nu suntem prea diferiți de ceea ce milenii de evoluție ne-au făcut să devenim în urmă cu (să zicem) 5000 de ani. Intervine nevoia aceea genetică, ancestrală, care ne spune că dacă bărbatul emite pericol iar femeia fertilitate atunci de asta avem nevoie. Că dacă bărbatul e agresiv sau descurcăreț sau faimos sau cu bani atunci asta trebuie să ai pentru a perpetua specia. Iar dacă femeia are sânii mari, fundul bombat și e tânără atunci de ea avem nevoie pentru a face copii.

În fiecare an milioane de cupluri se căsătoresc. Și-n fiecare an peste jumătate din același număr de alte cupluri divorțeasă sau se separă. Lipsa banilor și infidelitatea sunt principalele cauze ale divorțului. Cândva, cumva, unul dintre parteneri începe să caute pe altcineva. În cazul bărbaților tiparul e deja intrat în cultura populară: omul de peste 35-40 de ani care caută fete tinere, fertile, care denotă sexualitate. În cazul femeilor e de obicei cineva mai puternic (fizic) ori cu un statut social și/sau financiar mai bun decât al predecesorului. Vedem aceleași povești peste tot: ”ea se plictisise în relație pentru că se decisese că vrea să-și trăiască viața”; ”el a fost văzut pe stradă cu una mai tânără”; ”au divorțat deși toată lumea spunea că-s cuplul perfect”; ”l-a părăsit pentru antrenorul ei de la sală”; ”a părăsit-o pentru blonda cu sânii mari”.

Vrem să luptăm pentru lucrurile pe care ni le dorim, iar asta pentru că altminteri nu ne putem bucura de ele. Ne plafonăm când primim totul pe tavă. Suntem în esență poligami care am convenit de vreo patru-cinci milenii să ne comportăm monogam. Vrem soția frumoasă și educată, dar doi copii adolescenți mai încolo o vrem pe secretara ei de 19 ani, chit că ultima nu leagă două idei coerente cap la cap și râde exclusiv când vede oameni alunecând pe coji de banană. Și da – soțul sau iubitul sau logodnicul e programator și poate îl știe cita pe Hemingway, dar mecanicul lui auto are mușchi, chit că mecanicul râgâie galant prin restaurante între două coji de semințe.

Nevoia de împrăștiere a liniei genetice în cât mai multe direcții e motivul pentru care atât de mulți oameni înșală. Și o fac cu parteneri care se mulează fix pe ceea ce căutau primii oameni ai cavernelor când își doreau sex: sâni mari, fund mare, fertilitate și tinerețe câ venea vorba de femei, respectiv putere fizică sau putere socială când venea vorba de bărbați.

Procesul de curtare

Revenind la ideea din primul paragraf: fetele ”cumsecade” sunt abordate preponderent de ”grobieni” deoarece ultimii confundă amabilitatea cu flirtul. Femeile pun la încercare de obicei un bărbat, uneori inconștient, pentru a se asigura că acesta are acele calități necesare protejării unei eventuale familii. Se prefac neinteresate, vor să lupți pentru ele, sunt ironice, critice. Îl testeză pe bărbat pentru a vedea cum se descurcă în condiții de stres, câtă determinare au și – mai important – cât luptă să le obțină. Abia după ce bărbații dovedesc asta își permite o femeie să se relaxeze oarecum în prezența lui. Relaxarea aceea se traduce prin amabilitate crescută și o scădere a intensității testului. Cam aceea e recompensa. Când însă un bărbat primește direct deschidere și amabilitate din partea unei femei e ca și cum ar fi trecut deja testul. Trece la pașii următori: flirt și inițierea contactului.

De partea cealaltă, bărbații joacă rolul lor în curtare, dar ca orice ființă vie sunt atenți la resursele pe care trebuie să le consume: timp, nervi, bani, întreținerea imaginii, statut social, efort. Îi irită că jocul se prelungește și nu pricep de ce femeia spune una și face alta, de ce azi e interesată iar mâine nu. E pentru că nu suntem axați atât de mult pe social și comunicare, ca femeile. În parte e și pentru că în mare parte a istoriei femeia era submisivă iar bărbatul avea luxul poligamiei și a forței fizice. Spun ”forță fizică” deoarece mii și mii de ani rasa umană s-a perpetuat în mare parte prin viol. Când trăiești doar 35 de ani, te temi de fulgere iar 95% din dietă e nuci și iarbă nu prea ai timp de romanță și plimbat de mână sub clar de lună. N-ai nici luxul exclusivității atunci când comunitatea e sub 50 de suflete iar copilul nu știi dacă e al tău. Exclusivitatea și – implicit – apărarea partenerei de alți bărbați au apărut odată cu primele forme de monogamie, mult mai târziu.

Foarte mult timp procesul de curtare era în realitate consecința naturală a unei căsătorii aranjate. Extrem de puțini oameni se căsătoreau din dragoste înainte de anii 1700 iar motivul era tot moștenirea amintită mai sus. Nu prea se nimerea și să-l placi, și să aibă avere. Romanțele, poveștile de dragoste și tema iubirii neîmplinite au apărut în povești tocmai din dorința oamenilor de a avea ceva ce nu puteau să aibă: o relație reală de dragoste. Curtarea era ceea ce făceai când ți se prezenta domnița drept ”viitoarea ta soție”: discuții în scop de descoperire reciprocă și tatonarea terenului după ”ceva” mai mult decât un contract social. Era dificil să faci sex fără să-ți cunoști câte de cât soția, iar sexul în afara căsătoriei era ceva periculos (interveneau credințele religioase, apărea pericolul bastarzilor ca amenințare la adresa statutului social și al moștenirii, exista riscul transmiterii de boli).

În ziua de azi procesul de curtare are rol nu doar de cunoaștere reciprocă, dar și de testare a partenerului. Femeile au de câteva secole luxul de a spune ”nu” unui potențial partener și de a alege un altul. Perpectiva promisiunii sexului ori a unei potențiale relații amoroase e decisă acum de ambii parteneri, nu doar de unul (cel cu avuție și putere) ori rude. Și cum ideea de monogamie promite exclusivitate, fiecare partener îl testează pe celălalt pentru a primi garanția exclusivității. Femeia vrea să vadă dacă el e interesat de ea și doar de ea. Dacă simte că ar fi și alte femei în joc atunci stabilitatea relației de durată e amenințată. Bărbatul – la fel – o vrea doar pentru el; n-ar vrea să crească copiii altuia crezând că-s ai lui și nici să o împartă cu alți bărbați. Ultimele două idei nu exclud existența dragostei din ecuație ci mai degrabă încearcă să prezinte aspectul pragmatic al curtării.

A fi prosocial e un lux dat de civilizație

Dincolo de ceea ce considerăm a fi prosocial stau chestii mai vechi, din vremuri în care a fi prosocial echivala cu moartea. Lucrurile acelea sunt încă în noi și probabil vor rămâne acolo încă vreo 30.000 de ani, cel puțin. Suntem prosociali pentru că legile statale, etica religioasă și morala socială ne îndeamnă să păstrăm armonia în societate și comunitățile din ea. În cuplu însă ies la suprafață în cele din urmă instinctele acelea ancestrale; iar asta deoarece emoțiile puternice suprascriu de regulă logica și ordinea socială. Fără ele nu ne-am putea îndrăgosti ori crește copiii în mod eficient. E o sabie cu dublu tăiș.

Un fel de concluzie

Așa că putem rezista în cuplu? Da. În primul rând prin respect, apoi prin nevoia de a păstra integritatea familiei și sintalitatea ei. Însă sper că textul vă explică de ce atât de mulți oameni pun accent pe aspectul fizic, de ce sunt mai căutate femeile cu sâni mari ori bărbații solizi, de ce unele femei roiesc în jurul celor cu bani ori un statut social elevat ori de ce bărbații înșală mai des.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

162 comentarii

  1. Concluzia este ca am ramas niste animale (si nu in sensul rau). Dar cu pretentii.

    Comentariu apreciat.2017
  2. NOU
    #3

    Excelent articol. Bravo Coloja! Totodată, aștept cu interes comentariile celor așazis „progresiști” care vor dori să-ți demonstreze că ești în eroare, că ceea ce s-a întâmplat în istorie este o oroare și că istoria va trebui anulată și rescrisă pentru a se potrivi cu ideile lor. Nu glumesc și nu exagerez, asta se întâmplă deja, ce-i drept pe alte meleaguri. Încă odată felicitări!

    Comentariu apreciat.14180
    • Iti faci un argument de tip „strawman” si te mandresti cu asta. Faptul ca cineva se simte altfel, neatins de articolul de fata nu neaga articolul. Psihologia este o „soft science”, se bazeaza pe „in general”, si ce a scris autorul se aplica in mare tuturor, in cantitati mai mari sau mai mici. Exceptiile care confirma regula, si alte cele.

      Ramane la latitudinea cititorului sa-si ia ce are nevoie din articol, si sa adune la cutiuta cu informatii.

      Comentariu apreciat.5617
    • NOU
      #5

      @Andrei Ai vorbit ca să nu taci, și oricum nu ai spus nimic. În plus, nu ai observat un lucru, deși articolul este scris de un psiholog, el ține mai mult de antropologie decât de psihologie. Dar este greu pentru un adept woke să facă deosebirea.

      Indecis. Tu ce zici?3862
  3. Bărbații nu inșeală mai des ci sunt prinsi mai usor sau daca raspund la un sondaj, recunosc mai repede :))

    Comentariu apreciat.11612
    • Cumva ma vad pus in situatia de a-ti da dreptate intuitiv, dar inca nu prea inteleg de ce, ca nu am acces la nici o statistica sa confirme sau sa infirme ceva.

      73
  4. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 23248
    • Un comentariu degeaba, fara nicio idee – hai sa comentez ca să injur cum îmi vine la gura.

      Comentariu apreciat.1269
    • NOU
      #10

      Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 23165
    • Înjurăturile nu sunt un ‘stil’ – clișee verbale care nu comunica informație. Practic un post numai cu emoticoane.

      Comentariu apreciat.374
    • NOU
      #12

      Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 1262
  5. In prezent avem adolescenti si adolescente de 40+ ani , cu comportamentul specific adolescentilor si multi/multe nu inteleg de ce nu se pot adapta la o viata cat de cat normala de adult.
    Probabil am ajuns ca omenire pe o panta descendenta a evolutiei dupa atata progres tehnologic.

    Comentariu apreciat.15719
  6. Excelent articolul,felicitări.

    Comentariu apreciat.4212
  7. eu cred că într-un cuplu cea mai serioasă problemă este să admiți, să respecți și să încurajezi libertatea celuilalt. ceea ce, din motive evidente, este extrem de problematic.

    acuma, probabilitatea ca 2 oameni – amândoi autonomi, și material, și emoțional – să evolueze, să se dezvolte în tandem, pe o perioadă lungă de timp, hmm, nu spun că este zero, însă, realist vorbind, nu are cum să fie scenariul de bază pentru destinul unei relații.

    Comentariu apreciat.6315
  8. Chestia cu „bărbații înșeală mai des” s-a terminat odată cu emanciparea femeii și „egalitatea” asta modernă în era social media.
    Caută niște statistici mai actuale.

    Indecis. Tu ce zici?3940
    • Cred că motivele pentru care înșală fiecare sunt diferite. Bărbatul, in general, e atras fizic. La femeie, înșelatul cred că e mai grav, e pe fond emotional. Mai greu să lași deoparte sentimentele decât atracția fizica. Sau sa refaci o relație unde înșelatul s-a făcut fiindcă nevoile emoționale nu erau satisfacute. Părerea mea.

      Indecis. Tu ce zici?3936
    • Andreea Z, inselatul la barbati ti se pare mai putin periculos pentru ca, de obicei, barbatii mai phoot ceva pe langa si numesc asta inselat, dupa care se intorc la nefasta.
      Femeile care inseala intentioneaza de obicei sa isi schimbe partenerul, sa „strice casa” cum ar veni.

      Comentariu apreciat.5414
    • @Sans, nu sunt de acord cu adulterul, e doar opinia mea despre motivele pentru care oamenii înșală. Nu as accepta sa fiu înșelată, s-ar întâmpla odată și aș trece mai departe. Și nici eu nu as putea sa îmi înșel partenerul.

      1111
  9. NOU
    #23

    Doar în România bărbații care înșeală mai des, au un comportament tipic feminin.
    În restul UE, USA, Canada e taman pe dos. Femeia vede bărbatul ca pe un portofel umblător și cam atât.
    De ce crezi că-n Danemarca a ajuns guvernul să implore bărbații să se cupleze și cu daneze, nu doar cu asiatice?
    johndavis.gonevis.com/denmark-begs-men-to-have-sex-with-its-feminists/

    Ca exemplu, în Franța, testul de paternintate e cam degeaba, iar judecătorul îl poate obliga pe bărbat să plătească pensie alimentară unui copil ce nu este biologic al său.
    În SUA și Canada, asta-i la ordinea zilei.

    Indecis. Tu ce zici?5351
    • Gresesti grav.

      Indecis. Tu ce zici?1030
    • @Sabotor: dacă zici tu.

      1213
    • Uite, tu zici o aberatie, cum ca in Franta judecatorul in poate obliga pe unu’ care nu e tatal adevarat al copilului sa plateasca pensie alimentara. Si ca in USA si Canada asa ceva e la ordinea zilei. I call bullshit. Dar, daca e atat de la ordinea zilei sa se intample asa ceva, ne dai niste exemple, niste cazuri? Pentru ca e o tampenie colosala ce zici tu acolo.

      Indecis. Tu ce zici?229
    • @Sabotor ce zice băiatul despre Franța e 100% adevărat în USA, de exemplu. Vezi reddit, e plin de exemple. Dacă te-ai trecut pe certificatul de naștere ca tată, nu mai contează că ești biologic sau nu. Cineva trebuie să plătească pentru copilul ăla și statul nu vrea să o facă, așa că o vei face tu.

      85
    • DACA atunci când se face certificatul de naștere, și tu zici da, e copilul meu, pai…. te trece acolo, și din punct de vedere legal e copilul tau. Așa e și în Romania și peste tot in lume. Și atâta vreme cât e copilul tau din punct de vedere legal, trebuie sa plătești pensie alimentara dacă ești despărțit de mama. Asta e total diferit de ce a zis Ionuț Templu mai sus.

      Acum, daca tu nu mai vrei sa plătești pensie alimentara, daca poți să dovedești că nu e copilul tau, se anulează certificatul de naștere, se face altul și nu mai ești trecut acolo tata și nici pensie alimentara nu mai platesti.

      Dar dacă te-a prostit o piranda sa te treacă pe certificatul de naștere deși tu știi că nu-i copilul tau, problema e la tine că ești imbecil și nu altundeva.

      131
    • @Sabotor e vorba de situația în care crezi că e al tău, descoperi că s-ar putea să nu fie, faci test de paternitate și rămâi cu pensia alimentară, chiar dacă dovedești că nu ești tatăl biologic.

      62
    • e vorba de situația în care crezi că e al tău, descoperi că s-ar putea să nu fie, faci test de paternitate și rămâi cu pensia alimentară, chiar dacă dovedești că nu ești tatăl biologic.

      Exact, ia arata-ne cazuri in care judecatorul l-a obligat la plata pensiei alimentare pe unu’ care a demonstrat legal ca nu el e tatal copilului.

      41
    • Pana una-alta, uite, c-am gasit eu ce spune legea:

      https://mtlawoffice.com/news/you-are-not-the-father-but-you-may-still-have-to-pay-child-support

      Total diferit de ce ziceti voi. Practic il obliga pe ala care a promis ca va fi un tata si ca are grija de mama si copil STIIND ca nu e copilul lui, daca s-a comportat ca si cum ar fi fost tatal adevarat iar copilul a crescut stiind ca el e tatal adevarat si daca mama a renuntat la a-l urmari pe tatal adevarat pentru pensie alimentara, bazandu-se pe primisiunea astuia. Practic prostul care a zis de buna voie in fata legii „Voi fi un tata pentru copilul altuia” STIIND ca nu e copilul lui plateste, chiar daca 2 ani mai tarziu s-a razgandit.

      Ei, asta e total diferit de aberatiile lui Ionut Templu – ca testul de paternitate e degeaba. Nu mai cititi aberatii conservatoare.

      101
    • @ubercool
      Tu iti dai seama ca ai dat un link catre un articol dintr-un tabloid, articol fara absolut nici o informatie verificabila iar celelalte linkuri intaresc spusele mele: daca te-ai dat tata pentru un copil timp de X ani, STIIND ca nu e copilul tau, nu te mai razgandesti tu dup-aia. Ba mai mult, daca ti-ai pus numele pe certificatul de nastere, LEGAL e copilul tau, ca ala e un act oficial, iar LEGAL trebuie sa ai grija de el. Hai, ca nu e greu.

      50
    • ” daca te-ai dat tata pentru un copil timp de X ani, STIIND ca nu e copilul tau, nu te mai razgandesti tu dup-aia.”

      Te-ai dat tată pentru un copil pentru că ai fost înșelat să crezi că e al tău. După un test de paternitate din care rezultă că nu ești tatăl biologic, ar trebui să primești și daune morale pentru că ți-ai irosit viața crescând copilul altcuiva, dar nu se întâmplă asta. Ești pus să plătești în continuare pentru el.

      11
    • @ubercool
      Tu nu esti in stare sa intelegi ce citesti. Toate cazurile alea in care poate fi obligat unu’ care nu e tatal biologic sa plateasca sunt pentru cazul in care ala si-a asumat rolul de tata STIIND ca nu e copilul lui. Daca e inselat, inseamna ca nu stie ca nu e copilul lui, ce pula mea tot o dai inainte cu cacatul asta? Ti-e frica ca te prosteste si pe tine vreo piranda?

      20
  10. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 49218
    • De ce citești dacă nu-ți place? Ești masochist? Vezi ca autorul e psiholog, poate vrea sa te trateze 😂

      Comentariu apreciat.6927
    • Pina acum oamenii obisnuiau sa plateasca pentru a citi (carti, reviste, ziare, bloguri, etc). Pe blogul asta am vazut pentru prima data ideea timpita de a plati pe cineva ca sa nu mai scrie. Nu este mai simplu sa nu citesti ce si cine nu iti place (sau este asa dificil minimul efort intelectual de a identifica autorul care nu iti place si de a-i da skip)?

      Comentariu apreciat.6626
    • Mai ramine sa dam foc scrierilor (poate si autorilor?) in piata publica si am rezolvat problema. O minoritate (sau majoritate) a hotarit ca ceva/cineva sa nu mai existe si i-am sters din memoria publica. In rest, democratia sa traiasca.

      Comentariu apreciat.5214
    • Cred (sper) ca ai incercat o gluma intr-un moment nepotrivit.

      Articolul asta explica pe scurt probabil munti de cercetari facute pe subiect, dar intr-un limbaj accesibil. Lung, dar m-a tinut in priza fiecare cuvant.
      Chapeau!

      Comentariu apreciat.554
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 1155
    • @CP: simplul fapt că ai presupus că ar exista un asemenea tarif a fost îndeajuns, cred. Lol.
      Dar ți-am răspuns la întrebare.

    • @CP, deci nu ți se pare deloc că este tâmpită întrebarea ta. Poate că era mai ok dacă îl întrebai pe autor: @Răzvan Coloja, ai fi de acord ca cineva să plătească o sumă de bani ca să nu mai scrii articole pe blogul zoso.ro? Dacă tot erai curios.

      164
    • Ah, iată că ți-a răspuns chiar autoru la dilema ta 🙂

      24
  11. Dupa ce ne-am cuplat cu mult ravnitii la care ne trage ata ancestrala, oare nu ne plictisim de grobianismul lor?
    Oare ce zice statistica, rezista cuplurile in care el e bogat si ea proasta, sau ea e bogata si el mecanic cu muschi si plin de sudoare?
    Femeie fiind, nu am inteles niciodata de ce sa iti placa de un Giani muschii mei minte nu are sau un domn muncitor la banda, dar cu muschi! Pai nu radem la aceleasi glume si asta nu ma face pe mine o tampita sau pe ei prosti.
    F problematica pt femei cred ca este atractia fata de bad boys, ideea tampita ca poti sa ii faci pe aia bine, sa ii aperi de lumea rea care nu ii intelege si accepta. Bleah!

    Comentariu apreciat.10413
    • „Ea bogata” e mai degraba un dezavantaj. Statistic s-a observat ca, cu cat o femeie castiga mai mult cu atat mai greu isi gaseste un partener. Asta fiindca femeile cauta un barbat care sa le eclipseze.
      Pe de alta parte barbatii nu se uita la banii pe care ii face femeia, ci daca are inaintasi si fundasi ca lumea.
      Giani blue collar plin de muschi care agata MILFete bogate e subiect de filme ptr adulti nu e viata reala, de aia nici nu rezonezi cu ideea.

      Comentariu apreciat.426
    • @Sans Hosen în așa numita ”manosphere” asta se numește hypergamy sau „marrying up”. De ai se plâng femeile din SUA că bărbații nu mai vor facultate și stau acasă să se joace pe PC.

      11
    • Iar la țară la bunică-mea se numește că bărbatul s-a măritat, dacă locuiește în casă femeii sau a părinților ei.

      51
  12. As fi interesata de părerea dvs despre Jordan B Peterson. As vrea sa citesc ceva scris de el, mi se pare interesant că e antifeminism, așa am auzit, printre altele, ar fi interesant sa vad cum gândește cineva care gândește diferit de mine.

    Indecis. Tu ce zici?2124
    • @Andreea Z: Îmi place omul, dar îl știu doar după ce-am văzut pe youtube. Cu toate astea am văzut o emisiune a lui Joe Rogan în care fusese invitat, subiectul fiind ceva din afara ariei lui de expertiză, iar Peterson bătea câmpii cu grație. N-am citit nimic scris de el.

    • Dacă sa fii pro meritocratie e anti feminism, atunci da, omul e anti feminist

      Comentariu apreciat.3710
    • N-as zice ca e antifeminist, răspunsurile lui și ideile promovate mi se par logice.

      185
    • @Andreea – as vrea sa citesc X dar spune-mi tu daca merita.
      No shit, ce-ar fi pur si simplu sa-l citesti si sa-ti formezi propria parere?
      In cel mai rau caz pierzi niste ore si te intalnesti cu idei care te contrariaza.

      Comentariu apreciat.434
    • Nu este deloc antifeminism, nu e misogin si nici antigay cum il zugravesc oamenii nerabdatori mai nou. Citeste-l, te invata sa fii pragmatic si sa iti pui intrebarile corecte, nu conspiratii superficiale. Este unul dintre cei mai logici scriitori pe care i-am citit iar felul in care compune propozitiile este o placere, nu este cartea tipica de dezvoltare personala, omul vorbeste engleza literara si o face astfel incat sa o inteleaga toata lumea.
      Problema cu el este ca deseori gandeste in timp ce vorbeste (a recunoscut asta) ceea ce da nastere unor idei ce par fixe si absurde pe moment care sunt exprimate categoric, sub forma de lege universala. Poti observa cateva momente de genul asta il dezbaterile lui cu Sam Harris.
      Dupa ce ii intelegi stilul e genul de om de la care putem lua lumina majoritatea, in special cei care nu au avut 2 ore in ultimii 20 de ani sa se gandeasca la cine sunt, care le-au fost deciziile si de ce dar vietile lor nu par sa fie ce isi doreau.

      Indecis. Tu ce zici?2211
    • Nu cred nici în conspirații, și nici nu am nevoie sa îmi formeze cineva opinia. Am întrebat un psiholog ce părere are, ca să primesc un răspuns de la cineva specializat, nu păreri din partea altor cititori ai blogului sau ai săi.

      Indecis. Tu ce zici?1129
    • Cine te-a ranit?

      208
    • Legat de Jordan Peterson, ca unul care a privit cateva zeci de ore de continut cu el, incerc si eu o parere.
      Omul e citit, cult, dar nu as sti daca sa-l numesc elocvent sau nu. Dupa capul meu elocvent inseamna sa te faci inteles usor, ori JP numai asta nu face. Construieste niste fraze interminabile din care eu unul nu pricep nimic. Sau spune in 15 min ceva ce ar putea fi spus intr-unul singur.
      Si da, are momente cand efectiv bate campii si se pierde singur in propriile idei.
      Edificator e podcastul lui cu Richard Dawkins, in care efectiv nu tine pasul cu discutia si e in multe momente incoerent.
      Dar are hoarde de fani care sunt in stare sa te linseze daca ai spus ceva negativ despre el.
      Ca o concluzie, personal mi se pare foarte overrated, sunt multi altii intelectualii pe care i-as recomanda ca surse principale de la care „sa luam lumina” , dar o sa continui sa-l urmaresc ocazional si pe el, pt ca are invitati de calibru, si in general, e un interlocutor bun.

      63
    • mie mi se pare un semidoct. se baga de multe ori in afara ariei lui de expertiza. Cred ca e un conservator religios anitfeminist dar care vrea sa arate ca nu e de fapt asa . Din cauza ca nu e prost stie sa vorbeasca sa nu para asa.

      27
  13. Treaba cu monogamia si inselatul depinde si de cat de multe optiuni ai. E usor sa “rezisti” cand ai o singura optiune.
    Apoi depinde de sex, de fanteziile fiecaruia. Sunt oameni care inseala un partener foarte “fertil” sau “puternic” cu te miri cine, doar pentru ca e altfel cu aia/ala.
    Legatura sexuala e cea mai puternica si cred ca de obicei cand “ai tot ce-ti trebuie acasa” nu inseli. Lipseste motivul principal (argumentat de tine in articol) plus ca daca toti hormonii-s relaxati nu ai chef de multiversuri 🙂
    Problema e ca in multe cupluri viata sexuala se deterioreaza in timp, din diverse motive, nu doar plictisul de care zici tu.
    Cand se intampla asta apar frustrari si disponibilitate la alternative, fie doar ca aventuri.
    Alta chestie de baza e sa mentii naibii un corp decent dupa 35 de ani / 10 ani de relatie. Ca daca cad suncile pe tine poti sa ai intensitatea lui Eminescu, insa doar cu lumina stinsa…
    Viata e simpla daca respecti cateva chestii de baza.
    Si, by the way… am peste 45 si nu, nu m-ar atrage o femeie sub 30, no way. Chiar sub 35…
    Invers, poate e mai probabil ce zici tu. Sunt multe femei care cauta protectie, experienta si sunt multi barbati la 20-25 poate si mai mult care sunt inca baieti in comportament.

    Comentariu apreciat.7914
  14. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 1973
    • @Tia:

      In istoria omenirii nu prea exista dovezi ca barbatii se imperecheau cu mai multe femei pentru supravietuirea neamului din care facea parte. Asta ar fi i semnat sa planteze copii in toate curtile si sa-i lase sa creasca precum buruienile. Poligamia, ca stil de viata, nu asigura perpetuarea speciei, astea sunt doar teorii evolutioniste.

      Actually ADN-ul nostru e o dovadă clară a poligamiei din trecut.

      Monogamia este cu adevarat stilul de viata care asigura supravietuirea. In cuplul monogam, copiii sunt hraniti, protejati si ajutati, in poligamie, copiii sunt lasati in plata Domnului.

      Din cele peste 4000 de specii de mamifere de pe planetă doar undeva între 3-5% sunt preponderent monogame și nici măcar una din ele nu este exclusiv monogamă.

      În poligamie copiii sunt crescuți de către mamă și nu lăsați de izbeliște. De obicei tatăl are acces la resurse (bani, poziție socială) și de aceea este capabil să întrețină mai multe partenere și copiii lor. Există o ordine socială dictată de regula ”primului născut”.

    • Păi nu-i plantau în toate curțile, că trăiau mai mult sau mai puțin toți intr-o curte mare. Copiii nu creșteau ca buruienile, fiecare femeie avea grijă de toți copiii și fiecare bărbat aducea vânatul pt toți copiii.
      Încă nu apăruse comunismul cu ideea că putem să ne kkăm în ce e la comun, că nu-i pasă nimănui, fiecare se îngrijea de ce era la comun, că și cum ar fi fost al lui.

      Comentariu apreciat.514
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 1063
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 541
    • E important de menționat ca partea asta din articol e mai mult o părere proprie.
      Nu știm nimic despre valorile/credințele oamenilor din perioada vânători-culegători pentru ca nu au lăsat în urma scrieri.
      Conform studiului ăla, diferențele nu ar fi prea mari. Poate doar 10% din comunități practicau poligamia și de acolo rezultatele.
      De asemenea faptul ca în prezent și în istoria recenta marea majoritate a oamenilor au ales monogamia ma face sa cred ca nu suntem atât de hard wired spre poligamie.

      The study compared the paternally-inherited Y chromosome (NRY) with maternally inherited mitochondrial DNA (mtDNA). We identified 2,228 SNPs in the NRY sequences and 2,163 SNPs in the mtDNA sequences. However, these differences are not as large as previously thought and the authors were surprised to see substantial variation in relative amounts of NRY vs. mtDNA differentiation at the regional level.

      713
    • Credeam că la capitolul poligamie și răspândirea genelor vorbim despre paleolitic și vremuri asemănătoare. Societățile istorice au apărut aproximativ prin antichitate, când deja monogamia era în cărți de minim 1.000 ani.
      Din extrem de puținele și vagile mele informații despre nordici, mi se par diferiți că civilizație decât restul europenilor. Nu i-aș lua că etalon.
      Știam că în aceeași casa/clădire locuiau mai multe generații, nu mai multe familii neînrudite biologic, dar sunt deschisă la informații noi.

      131
    • @Tia:

      ADN-ul este una, practica este alta. Nici o societate istorica nu a functionat poligam.

      Mormonii erau poligami până prin 1890. Codul lui Hammurabi are și legi care reglementează poliginia (bărbatul cu mai multe soții). Mesopotamia, Asiria, Persia. Egiptenii antici puteau avea câte soții doreau. Herodot vorbește despre cum femeile trebuiau să meargă la altarul zeiței Ishtar și să facă sex cu orice străin îi cerea asta; cel puțin o dată în viața lor. Musulmanii – la fel, erau poligami (unii mai sunt și azi, prin Africa). Ba chiar și Vechiul testament prezintă cazuri clare de poligamie: Abraham, Solomon, Iacob, David. Citez: ”Ţi-am dat Casa stăpânului tău şi ţi-am pus în braţe soţiile stăpânului tău;” (2 Samuel 12:8); ”El avea ca soţii şapte sute de prinţese şi trei sute de ţiitoare; iar soţiile sale i-au pervertit inima.” (1 regi 11:3). În Rig Veda se menționează că bărbații pot avea mai multe soții. În Mahabharata – la fel. În Coran – la fel.
      Există sute și mii de exemple în istorie care confirmă că societățile existau bine-merci cu poligamia.

      Nu doar biologia dicteaza stiul de viata; emotiile, sentimentele ne limiteaza la a iubi doar cateva persoane in viata noastra (lucru ce face imposibila poligamia).

      Eu cred că dacă arunci o piatră într-o piață aglomerată nimerești sigur pe cineva care a iubit la un moment dat două persoane în același timp.

      conditiile de viata religioase, economice, sociale formeaza omul si societatea in mai mare parte decat o face biologia.

      Nici vorbă. Din contră. Când ne este îndeajuns de foame ne mâncăm între noi literalmente.

      Raman la ideea ca teoria evolutionista este una anacronica ce trebuie aruncata la gunoi pentru ca este mincinoasa si provoaca doar suferinta, mai ales copiilor.

      Păi… succes în a explica atunci scheletele de dinozaur și cele ale diferitelor sub-specii hominide. Dar nu pricep de ce ar provoca evoluționismul suferință copiilor.

      @Mb

      E important de menționat ca partea asta din articol e mai mult o părere proprie.

      Actually există destule dovezi. Vezi mai sus ce i-am scris Tiei.

      Nu știm nimic despre valorile/credințele oamenilor din perioada vânători-culegători pentru ca nu au lăsat în urma scrieri.

      Nu trebuiau să lase scrieri. ADN-ul vorbește fără ele. Oricum – scrieri care atestă poligamia există de peste 5000 de ani. Ceea ce ar presupune – după tine – că oamenii cavernelor erau monogami, apoi am devenit poligami în urmă cu 5000 de ani după care – din nou preponderent monogami. E ilogic.

      De asemenea faptul ca în prezent și în istoria recenta marea majoritate a oamenilor au ales monogamia ma face sa cred ca nu suntem atât de hard wired spre poligamie.

      Nu ține de a fi ”hard-wired”. Ține de sintalitate în comunitate și de pasarea mai departe a moștenirii. Am explicat în text ce și cum.

    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 329
    • Aoleu.
      Chestiile astea sunt la un clic distanță: https://en.wikipedia.org/wiki/Legality_of_polygamy
      Acum, din experiența proprie: Acum 30+ ani am locuit câțiva ani în Maroc. Arabi (și berberi) musulmani desigur, dar nici saudiți, nici iranieni, nici talibani. Legal, puteau avea până la 4 soții, dar, nota bene: aveau obligația să le întrețină pe toate. Consecință: guvernatorul provinciei avea patru, proprietarul casei în care locuiam avea trei, iar cei mai săraci aveau una. Deci, selecție pe criterii economice și nimic mai mult.

      Comentariu apreciat.311
  15. NOU
    #72

    Un exemplu a ceea ce spuneam anterior:
    hyoutube.com/watch?v=pZtQJ9r6ekA

    216
  16. Razvan, nu stiu daca ai scris ceva despre frica de esec ca am evitat sa parcurg blogul ca inainte de perioada de trista amintire recenta, dar acum ca s-au mai limpezit apele pe-aici (multumim, Radu, sa ne traiesti 100 de ani sanatos!) mi-ar place sa citesc despre frica de esec si cum s-o depasim. Mersi

    Comentariu apreciat.5526
  17. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 23166
  18. Una din ideile din articol mi-a deschis ochii. Acuma am inteles eu ce s-a intamplat cu o fosta.

    Anywho, fain articol chiar daca cam lung.

    Comentariu apreciat.498
  19. Sigur mult mai mult decat ar trebui sa platim pentru a scapa de comentariile inutile ale lui Marcel. Care Marcel, neavand nimic interesant de spus si neintelegand nimic dintr-un articol mai lung de 3 fraze, se intereseaza de cat „trebuie sa platim” ca sa scapam de autor. Nu ca ar avea suma respectiva sau ca ar fi dispus sa o achite, ci doar din dorinta de a semnaliza ca e ….ma opresc aici.

    Indecis. Tu ce zici?1317
  20. Fain articol, unii ar putea chiar invata din el ce nu au retinut la scoala de la profii ocupati sa se uite dupa blonde cu sanii mari🧐

    253
  21. “Apar concepte precum ”suroratul” – dacă soția moare, soțul ei văduv o ia de soață pe sora acesteia.”

    Jesus Fucking Christ! Sper să mor înaintea soției.

    Comentariu apreciat.547
    • E ok, poți sta liniștit, de exemplu în Anglia secolelor 18-19, o văduvă nu se putea căsători cu fratele soțului mort.
      Încă n-am citit de o astfel de regulă pt văduvi.

      53
    • Ăia cu minusurile:

      Le-ați trage-o cumnatelor… in trei direct cu soția sau soția s-ar uita la voi?

      66
    • @AlexF, chestiunea se întâmpla dacă soția murea. deci nu ți-o trăgeai cu soția și cumnata în același timp.
      deși pun pariu pe ce vrei tu că au fost sau chiar sunt încă populații/triburi la care se practică poligamia la modul un bărbat lua ca neveste mai multe surori. e complicat.

      eu sunt oarecum curioasă cum funcționa asta cu suroritatea. până murea prima soție, surorile ei nu apucau să se căsătorească? ce se întâmpla, văduvul o lua pe una de la barba-so sau cum?
      – ăia se așteptau ca o femeie căsătorită să moară suficent de repede încât să-i rămână p-acasă niște surori mai mici, dar nu cu mult mai mici, necăsătorite?
      – după ce o fată se căsătorea, surorile ei sau măcar una, nu mai avea(u) voie să se căsătorească ca să aibă văduvul rezervă? dacă totuși femeia trăia suficient de mult, până când rămânea sor-sa necăsătorită?
      – tatăl femeii căsătorite continua să producă fii și fiice, cu alte soții decât mama femeii în cauză, eventual din ce în ce mai tinere, așa că dacă aia murea, chiar și după 15-20 de ani, văduvul se ducea la tac-so și dacă ăla avea prin bătătură vreo fiică încă necăsătorita, dar de vârstă căsătoribilă, trebuia să i-o dea de nevasta?

      e una din acele curiozități care te rod oarecum pt multă vreme, niciodată suficient încât să cauți răspunsul, care scot capul din străfundurile creierului unde zac în mod normal, în anumite condiții propice, ca asta. 🙂

      64
  22. Un articol interesant. Multumesc, Razvan.

    Aproape jumatate din comentarii « la misto » sau chiar mai rau. Oameni care « dau skip », nu citesc – zic ei – dar nu le place tonul. Iar astea se numesc comentarii argumentate, fara insulte sau injurii, deci trebuie musai sa fie afisate si altora, altfel autorul e un muist dictatorial…

    • orice articol are și ceva din autor, și ceva informație, tot secretul este să nimerești „sectio aurea” între ele. prea mult din „autor” atrage reacții mai degrabă emoționale din simplul motiv că nu prea ai altceva de care să te legi. prea puțin „autor” – the safest way, evident – rămâi cu întrebarea: ok, astea sunt datele, dar autorul ce crede despre asta?

      deci, dacă zilele astea toată lumea are păreri foarte sigure despre cine, ce ar trebui să scrie, mă înscriu și eu: într-un articol cum este cel de față, aș reduce cantitatea de informații la 50% (+ linkuri către wikipedia) și aș dubla cantitatea de păreri personale.

      511
    • Joker, oricine e liber sa scrie articole si sa le trimita lui Vali care sigur le va publica.

      Asa, pareri personale gen „ce naspa scrii”, „nu te citesc dar am venit sa-ti spun asta” etc tu le poti numi cum vrei, alea nu sunt pareri personale, sunt cacaturi.

      Autorii care scriu aici au primit o libertate. Tu – sau altii – in comentariul de mai sus ai zis ca vrei sa decizi lungimea sau numarul caracterelor sau ceva. Pentru ca, de ce nu, tu vrei sa decizi! TU! Nu are importanta ca autorul e aici dintr-un motiv si tu esti doar un comentator pentru alt motiv, TU vrei sa decizi ce sa faca si cum sa faca autorul… Si apoi, dictatura e la autor, nu? Ca nu face cum vrea un comentator, doi, trei, nici nu conteaza. Important e ca nu face cum i se cere de catre gloata. Iar asta il face autoritar, dictator etc.

    • @Flurure. nu crezi că există un motiv bun pentru care există în limba română și „decizie”, și „ordin” – dar și „părere”, „sugestie”, „remarcă”? nuanțe.

      162
    • „deci, dacă zilele astea toată lumea are păreri foarte sigure despre cine, ce ar trebui să scrie, mă înscriu și eu”

      atunci când „parere” mai capata si o coada „foarte sigure”, nu mai suna a „parere”, „sugestie”, „remarca”…

      putem sa vorbim si despre valente in limba romana daca vrei, dar vei gasi printre comentarii mult mai multi trogloditi printre cei care-si spun „parerea” sau „sugestia” si mult mai multi care-ti vor spune „decizia” sau „ordin”-ul. Inclusiv ordinul de plata…

    • aia cu ordinul de plată a fost de un gust foarte îndoielnic. mă rog, eu sunt ceva mai conservator din punctul ăsta de vedere, chestiile legate de bani le văd strict private. am și eu genele mele balcanice, însă nu și pe asta.

      43
    • Fluture, n-am nimic cu tine, nu ma numar printre cei fericiti ca nu mai scrii aici pentru urmatoarele luni. Consider ca scrii, in gerneral, prostii fara prea multa logica, dar pot sa le ignor. Insa, odata ce ai acceptat deal-lul cu nu mai scriu daca donezi, ar trebui sa nu mai scrii, punct. Nu era specificat ca nu mai scrii articole, intelegerea era „nu mai scriu 3 luni pe blog”.

      Comentariu apreciat.534
    • Cristian, esti vreo parte a „deal”-ului despre care vorbesti? Vreo parte contractuala? Nu esti. Iti spun sigur ca nu esti. Asa ca nu te priveste ce e contractul si cum e respectat de parti. OK? Iar ca sa-ti fac un curs rapid si inutil de drept, atunci când intr-un contract ceva nu este clar ca fiind interzis, se prezuma ca nu e interzis. Dar, iar, n-ai tu treaba cu asta…

      Nici pe mine nu ma intereseaza parerile tale, deci suntem chit. Ciao.

      „Vai, dar cum, uite ce jeg, nu respecta intelegerile, aoleu ce mizerie, stiam eu de nu-i citesc ineptiile…”

      Eram intr-o conversatie cu „Joker”, te-ai bagat ca musca. Nu, nu vreau sa te bagi in conversatia noastra. Nici tu, nici altcineva. Mai ales daca vrei sa-mi dai lectii despre ce nu cunosti.

    • Ce contract visezi? E vorba de un gentlemen’s agreement. Hai sa-ti fac eu un curs rapid despre onoare. E evident ca ideea deal-ului a fost „scrii numai prostii, platesc atat doar sa nu-ti mai vad ideile idioate pe aici”. Daca ai avea onoare sau macar simtul penibilului n-ai mai scrie nimic aici niciodata.

      Comentariu apreciat.649
    • Imi faci tu curs despre onoare pe un blog unde ZILNIC, o haita de anonimi ma iau la pula pentru ca am scris ceva ce nu le pute lor? Sau altii care nici n-au citit dar stiu ei sigur ca pute?

      Bai, baiete, furi curent mai mult decât autorul Fluture o facea când scria pe aici.

      Nici gentlemen agreement nu era cu tine, n-ai nici niciun motiv sa mi-l scoti pe nas, ca nu esti parte din el. Si mai suge-mi si pula un pic, asa, ca un gentlemen agreement.*

      *asta ca sa vezi cum e sa fii luat la pula, constant, de o sleahta de dobitoci care au impresia ca ei au argumente valide si eu sunt dictatorial…

    • Cand iti preziti public ideile imbecile, nu ai cum sa te plangi ca esti luat la pula. Scrii prostii si oamenii iti spun ca scrii prostii, nimic anormal. Aici intervine partea cu „simtul penibilului” pe care, daca l-ai avea, ti-ai da seama ca esti luat la pula fiindca scrii tampenii, nu ca au oamenii rai ceva cu tine.

      Comentariu apreciat.577
    • Daca proprietarul acestui blog ma lasa sa postez acele prostii, cu el trebuie sa va luati in dinti.

      Daca el continua dupa 2-3 ani sa ma lase sa postez acele prostii, trebuie sa intelegeti ca ele isi au locul aici, in opinia proprietarului. Iar opinia voastra conteaza mai putin decât un par de pe curul meu.
      Stiu, lui ii e mai greu sa va spuna ca sunteti prosti ca nu acceptati chestii care va strica bias-ul, dar eu am putut. Si asta a fost de neiertat. Trebuia sa reactionati. Ati reactionat. Foarte bine. Fiecare e acum unde vrea el.

      Sigur, o sa-mi explici cum proprietarul face asta ca sa ma faca pe mine de râs, ca sa nu stiu ce, gasesti tu ce iti cade tie mai bine.

      Auzi la el, Gentlemen agreement cu o ceata de trogloditi pe care-i apuca damblalele la un text mai lung de doua paragrafe. Si care, bineinteles, le strica bias-ul pentru care vin aici.

    • interesant cum scrie papagalul asta despre haitele de anonimi, el plângând prin proxy la mine sa ii scot numele de pe internet pentru ca oamenii e rai:)))

    • Coaie ai 15 ani? Ce plm te activezi așa?

      192
  23. Cred că trebuie regândite lucrurile cel puțin sub aspectul duratei de viata a omului . În biblie cel puțin cu 3000 de ani în urmă era menționată o vârstă de 80 de ani ca fiind normală . cred că statisticile despre durata de viață de 30 40 de ani sunt luate de la popoare mai primitive . igiena și ordinea socială afecta mult durata de viață a individului . poporul evreu beneficiind de acestea nu Se identifică cu tiparul statistic enunțat mai sus . Cel mai probabil sunt mai multe societati care au avut cunostinte care au marit durata de viata.

    Daca un extraterestu vine conteaza unde aterizeaza acum pentru a emite statistici. In canada sau kenya. Ideea mea e ca tot timpul s-a trait bine si rau in acelasi timp pe pamant.

    Indecis. Tu ce zici?1331
    • Nelu, era vorba de speranta de viata la nastere, nu de cat au trait cei mai longevivi dintre predecesorii nostri. Daca jumatate dintre cei nascuti nu prindeau 20 de ani, e clar ca speranta de viata era undeva pe la 35-40. Si asta nu doar acum 2-3 mii de ani, ci chiar pana prin secolul 19.

      214
    • Ăăă, aveam senzația că partea cu instinctele, poligamia etc, privea societățile primitive (e prea mult să le zic popoare).
      M-am înșelat? Am ajuns analfabet funcțional? Mai trebuie să mai dorm?

      31
    • The span of life has been defined as the maximum age beyond which an individual cannot live even under the most favourable conditions. On the evidence available it is probably within the range of 115-120 years.

      […] there is no evidence that the human span of life has varied since the beginning of recorded history.

      https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/8308825/

      47
    • Popoare primitive? Pai noi eram primitivi rau la inceputul secolului trecut. In Romania, speranta de viata in anul 1900 era de 36,4 ani, iar in 1940 de 44 ani. Cauta datele pe net, sunt publice.

      83
  24. Am inselat in toate relatiile pe care le-am avut. Adolescent fiind, si probabil plin de hormoni, vedeam fata cu care eram atunci ca fiind perfecta, eram foarte indragostit de ea si totusi am inselat-o cu prima ocazie, fara sa am prea multe remuscari. Nici macar nu imi placea mai mult de fata cu care am inselat-o. Pur si simplu simteam nevoia si de altceva. Si nevoia aia a ramas si dupa 20 de ani. E din ce in ce mai greu si riscant sa inseli in ziua de azi, eu n-am mai facut-o de cativa ani, dar dorinta ramane. Singurul motiv pentru care sunt fidel in ziua de azi e pentru nu vreau sa sufere sotia in caz ca sunt prins inseland si e mult mai usor sa fii prins inseland acum, fata de acum 20 de ani. Traiesc totusi cu ideea asta: „Oare as fi mai fericit daca as insela, daca nu mi-as tine in frau dorinta asta permanenta de altceva?”. Si contrar unor idei, citite si aici in comentarii, n-am inselat niciodata pentru ca nu aveam in relatie ce-mi doream. Puteam fi cu cea mai frumoasa femeie, care din punct de vedere sexual sa-mi ofere orice mi-as dori, dorinta de a insela exista. Nu caut sex mai bun, nu caut femeie mai atragatoare, caut doar „si alta femeie”.

    Indecis. Tu ce zici?5030
    • NOU
      #115

      There you go: the male validation wh0re in all its splendour. 🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣.

      Comentariu apreciat.4513
    • Nu inteleg cum e mai usor in ziua de azi sa fii prins inseland, cand toate aplicatiile care au chat (whatsup, facebook etc) au functii builtin tocmai ca sa asigure intimitatea, companiile o dau cu siguranta conversatiilor and shit, dar explicati-mi la ce iti foloseste „vanish mode” pe FB.

      123
    • N, acum 20 de ani nu aveam telefon mobil. Ne sunam pe fix. Socializarea era doar fizic. Nu aveai unde sa lasi „urme”. Erai pris doar daca, fizic, te vedea inseland. Plus, eu compar si situatia pe care o aveam in adolescenta cu viata de familie de acum. Pustan fiind, nu locuiam cu prietena de la acea vreme si asta cantarea mult in usurinta cu care puteai insela.

      Comentariu apreciat.293
    • @Dan asa e, dar si cercul social ma gandesc ca era mai redus deci cumva si sansele ca anumite persoane sa se intersecteze cresteau. Acum poti sa te bagi in seama in privat cu oameni pe care nu i-ai cunoscut vreodata si pe care nu ai fi avut vreodata ocazia sa ii cunosti. Nu mai zic ca ai si aplicatii special facute pentru asta.

      72
    • Sa nu fiu inteles gresit, sa se apuce vreun „psihanalist de weekend” sa comenteze aiurea :))) , ma sperie cat de usor e in ziua de azi cu o gramada de metode de incriptare, securizare etc. + aplicatii de dating cat de e usor e pt o femeie sa insele si sa nu o afle nici dracu.

      611
    • Dacă locuiai intr-un oraș mic unde toate lumea știe măcar vag pe toată lumea….

      Am avut surpriza să constat că două persoane din două cercuri de cunoștințe pe care le consideram complet diferite să se cunoască of-line și să fi colaborat în trecut. De asemenea, le cunoșteam of-line pe acele persoane. Uneori am senzația că lumea asta mare e un sat mic. 🙂

      @Dan, crezi că te-ai simți mai bine dacă nu ai fi într-o relație stabilă și ai avea doar relații pasagere în care ai schimba frecvent femeile, fără ca nici măcar să se numească înșelat.
      Habar n-am de ce întreb asta și cum aș analiza răspunsul.
      Mă bucur că în deciziile pe care le iei sentimentele soției tale contează.

      181
  25. Dar cum este dacă nu ești, nu vrei o relație.

    Dacă ești precum o albină sau un trântor și “faci dragoste” hedonistă în fiecare zi cu o altă floare/floroi atunci ești atras numai de aspectul fizic, de miros și de feromoni. Grasu sau neîngrijiți cu bani nu contează și nu se vor înmulți.

    62
    • NOU
      #122

      @AlexF: da, am cunoscut și io câțiva bărbați și câteva femei care aveau acest stil de viață.
      Doar că pe la 50 ani…apare dorința de parteneriat. Că bătrânețea-i mai plăcută-n doi.

      148
    • Bătrânețea e mai plăcută în doi în anumite condiții, singurătatea în doi e neplăcută la orice vârstă.

      Comentariu apreciat.321
    • Da, am și eu un cunoscut care trăiește așa. Matze… la 46 de ani cred că a făcut sex cu toate geniile care arată bine din orașul lui și nu numai. După petreceri in gașcă când toți vin cu neveste, copi, căței și pisici, Matze cade in depresie că și-a eșuat viața. După care-ș găsește o actriță de teatru, cântăreața, pictoriță cu vreo 24 de ani mai tânără. După aceea uită repede de depresie…

      Comentariu apreciat.272
  26. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 1445
  27. Misto articol. Un sincer, multumesc.
    Mi-ar placea si un articol despre proiectiile parintilor (in special mamei) pe partenerul de cuplu. Sau de ce toti psihologii abordeaza foarte mult tema „relatia cu mama mama” in viata pacientului/clientului venit la terapie.

    Comentariu apreciat.313
  28. Bravo , excelent articol !
    Dupa altele , stim noi care :))

    84
  29. @AB Nu-i iau ca etalon pe nordici doar ca exemplu. Mi s-au parut cei mai potriviti in a zugravi ideea ta despre curtea mare in care cresteau copiii.
    Si da, locuiau mai multe generatii in aceeasi casa dar si rude si servitori.

    34
    • deci mai multe generații plus rude plus servitori (care într-o anumită masură erau considerați ca făcând parte din familie) echivalează cu mai multe familii care locuiau în aceeași casă.
      poate anul ăsta, la recensământ să fie așa, acum 2-3000 de ani nu.

      din punctul meu de vedere mai multe familii locuind în aceeași casă, vagon sau nu, înseamnă că eu cu pisicul, tu cu cine dorești și dl Coloja cu soția, de exemplu, locuim în aceeași casă.

      din punctul meu de vedere, dacă în casă locuiesc: 3 cupluri, din generații diferite, cuplul din generația cea mai tânără având copii minori, niște persoane ”adulte” necăsătorite din ultima generație, vreo bunică uitată de moarte, vreo mătusă văduvă expulzată de familia soțului, vreo soră rămasă necesătorită a cuiva din generațiile mai în vârstă, vreun unchi de pe undeva, plus servitori, nu înseamnă mai multe familii, ci o familie extinsă.

      61
  30. Multumim pentru articol.

    82
  31. Dincolo de 40 de ani te mișcai tot mai greu, rănile se închideau tot mai greu, boala dura tot mai mult, deveneai treptat infertil(ă), scădea vederea, începeau problemele cu gingiile.

    Si nic patronii nu te mai angajau, pentru ca erai trecut de 40 si aveai productivitate din ce in ce mai mica 😉 .

    Comentariu apreciat.272
  32. Eu tot caut iubire adevarata doar toate femeile ma doresc si ma folosesc doar pentru sex ! Ce sa fac ?

    154
  33. Nu cred ca actiunile lor aveau ca scop reproducerea, totusi erau mai mult decat niste gandaci de bucatarie care aveau ca singur scop in viata procreearea de gandacei mici, jegosi si urati cu care sa-si foota zilele si sa imparta prada. Mai degraba, asta era una dintre consecintele placerilor scurtei lor vieti: sexul. Altceva probabil ca era haleala si sa fie cat mai boss pe plantatia lui. Ceea ce se intampla si azi, numai ca traim mult mai mult si avem situatii pe care astia nu le intalneau – spre exemplu batranetea.

    85
  34. 10 pentru harnicie, tl;dr.

    55
  35. Murakami, in „In cautarea oii fantastice”, descrie la un moment dat relatia personajului central cu fosta sotie, de care divortase dupa 4 ani. In esenta, ea se desparte de el pentru ca dupa 4 ani ea nu mai este, la propriu, aceeasi femeie care se casatorise cu el initial. Motivul fiind faptul ca celulele corpului uman se regenereaza si se schimba constant, astfel incat o data la 7 ani persoana este, fizic, in proportie de 98% o cu totul alta. In principiu doar neuronii nu se regenereaza, de asta e de dorit sa aiba toti neuronii la locul lor de la inceputul relatiei 😉

    Mi se pare un concept interesant pentru a privi femeia de langa tine cu alti ochi in fiecare zi. Dar pentru asta trebuie imaginatie, concept care cam lipseste barbatilor si- culmea- conform articolului, nu este ceva dorit nici de femei. Marcel Proust spunea „lasati femeile frumoase in seama barbatilor fara imaginatie”. Adica aceia cu statut social intalt, care cauta neveste trofeu oricum. Frumusetea de revista si tineretea nu stiu daca tin locul personalitatii, care nu se degradeaza in timp. Mai trebuie sa ai si ce vorbi cu persoana de langa tine intre partidele de amor fierbinte.

    Nu, nu sunt vreun romantic. Doar un pragmatic incurabil, cam lenes pentru a fi fascinat de noi cuceriri tot timpul- mai degraba aici vad o rutina care se tot repeta in tot acest „dans” cu posibili parteneri noi, care devine plictisitoare in loc de a construi ceva cu persoana de langa tine, daca e cea potrivita.

    93
    • @Levorius: Mișto faza cu Murakami. Conceptul e din Platon și face referire la corabia lui Tezeu: dacă o corabie e andocată în port și, treptat, părți din ea sunt înlocuite cu altele noi pentru a o menține în formă/funcțională, atunci când am înlocuit absolut toate piesele mai putem vorbi despre aceeași corabie?

    • Multumesc pentru informatie, foarte interesant. Pentru a ne putea gandi ca este o alta corabie, pentru ca partile ce o alcatuiesc sunt cu totul altele, fara sa vedem schimbarea graduala cu ochii nostri este iar nevoie de … imaginatie.

      Apropo de filosofi, cu vreo 10 ani in urma, cand si eu o cautam pe „ea” ma oprisem foarte mult asupra lui Alain de Botton, care povesteste in cartile lui, dar si in discursurile elocvente, cum curentul romantic din ultimii 200 de ani a schimbat total perceptiile despre relatii, si nu neaparat in bine. Pragmatismul (conceptul de baza a relatiilor in miile de ani de dinaintea aparitiei curentului romantic) te invata sa iubesti persoana de langa tine la alt nivel, mai inalt, decat a incepe mereu de la zero iubiri pasagere.

      Compatibilitatea intre doua persoane, ele fiind mereu in schimbare, este ceva foarte greu de gasit si de atins din prima, e ceva ce necesita „munca”. Dupa primele 6 luni „romantice” de relatie, daca la acea compatibilitate nu se lucreaza un pic, relatia incepe deja sa se degradeze, pana se ajunge la fisuri ireparabile: de exemplu cele mentionate in articol- infidelitate sau lipsa banilor (pentru ca poate, mai grav, barbatul da ultimii bani pe bautura sau alte minuni).

      Pentru cine are timp de un discurs de o ora al lui Alain de Botton pe subiectul romantismului: https://youtu.be/sPOuIyEJnbE

      62
    • ” Mai trebuie sa ai si ce vorbi cu persoana de langa tine intre partidele de amor fierbinte.”
      una din autoarele mele favorite, Ileana Vulpescu , are în ”arta conversației” (cred) o frază, rapafrazez,: ”cea mai are parte a vieții unui cuplu se petrece totuși la verticală”.

      111
    • parafrazez,
      @Vali, cât trebuie să scot de la economii pt un buton de edit? 🙂

      71
    • aia cu edit chiar nu, ar încetini teribil blogul.

    • Depinde cum definesti corabia respectiva, noi avem un exemplu (sau mai multe) in fotbal – a fost o echipa Universitatea Craiova, a fost retrogradata in divizia a 3-a si in locul ei s-a infiintat FC Universitatea Craiova in divizia a doua – aceleasi culori, acelasi nume si acelasi oras.
      Tehnic vb probabil ca Univ Craiova e aia originala insa FC Universitatea Craiova are mai multi bani si oamenii tin cu ea, deci ea este cea reala?

      13
    • @Levorius:

      Apropo de filosofi, cu vreo 10 ani in urma, cand si eu o cautam pe „ea” ma oprisem foarte mult asupra lui Alain de Botton, care povesteste in cartile lui, dar si in discursurile elocvente, cum curentul romantic din ultimii 200 de ani a schimbat total perceptiile despre relatii, si nu neaparat in bine. Pragmatismul (conceptul de baza a relatiilor in miile de ani de dinaintea aparitiei curentului romantic) te invata sa iubesti persoana de langa tine la alt nivel, mai inalt, decat a incepe mereu de la zero iubiri pasagere.

      Perfect de acord cu ideea tipului. Logica e că începând cu cineva de care nu ești atras la modul romantic ești nevoit să clădești alte pârghii care să mențină relația aia stabilă: continuitatea gospodăriei, un copil, o nouă casă, adunarea averii. Trebuie să te adaptezi partenerului volens-nolens. Pe când în relațiile bazate pe romantism se începe cu un val mare de endorfină care rezistă în medie 2 ani, timp în care efectul se estompează. Dacă relația s-a bazat exclusiv pe el la început, când endorfina dispare începem să vedem defectele celuilalt și să ne enerveze prezența lui. Ne condamnăm că am luat o decizie greșită. E greu din acel punct să mai faci relația să reziste prin alte mijloace (respect reciproc, un țel comun, o afacere de familie, chiar și un copil ivit în ecuație). Mai mult sau mai puțin reîncepi relația la modul ”tabula rasa”. E motivul pentru care peste 60% dintre cuplurile tinere care se căsătoresc în urma unei relații încropite pe amor ajung să divorțeze fix după 2 ani. Citisem undeva statistica asta și cuplează bine cu acel timp de epuizare a endorfinelor în prezența celuilalt. Cunosc ”n” cupluri care s-au despărțit așa.
      Eu cred că atunci când iubirea amoroasă dispare, relația are șanse să continue și să devină longevivă dacă are două componente critice: respectul reciproc între parteneri și disponibilitatea celuilalt la ananghie. Cred că o relație de cuplu rezistă bine-mersi așa, chiar dacă dispare dragostea. Respectul alungă probabilitatea infidelității, disponibilitatea la necaz solidifică relația de cuplu și astfel se evită destrămarea lui timpurie. Tot respectul reciproc presupune o comunicare eficientă între cei doi, iar comunicarea rezolvă majoritatea problemelor de cuplu. Respectul ne face să ne limităm sau cenzurăm impulsurile emoționale așa că scade probabilitatea de a-ți ieși din minți din orice, în fiecare zi, în ca mai benignă ceartă. Disponibilitatea partenerului în caz de necaz face ca perioadele grele să fie depășite mai repede (empatia ridică stima de sine a celuilalt, două minți dau de cap problemelor mai ușor etc).

      @Bigbear:

      Depinde cum definesti corabia respectiva, noi avem un exemplu (sau mai multe) in fotbal – a fost o echipa Universitatea Craiova, a fost retrogradata in divizia a 3-a si in locul ei s-a infiintat FC Universitatea Craiova in divizia a doua – aceleasi culori, acelasi nume si acelasi oras.
      Tehnic vb probabil ca Univ Craiova e aia originala insa FC Universitatea Craiova are mai multi bani si oamenii tin cu ea, deci ea este cea reala?

      Depinde: au fost schimbați oamenii treptat și înlocuiți cu alții, sau s-a format o nouă echipă cu același nume? Problema aceea a corabiei lui Tezeu se pune doar în primul caz.

    • @Levorius. este de domeniul evidenței că există o puternică interdependență între ceea ce numim minte umană și sistemul nervos central. acuma, care influențează pe care – și în ce măsură, deocamdată nu există un consens; și foarte probabil vor mai trece multe generații până va exista unul. as for today, industria pharma face bani din pastile, nu din conversații și de aici tendința de a biologiza cam tot ce ține de sfera mentalului; o abordare practică, foarte bună pentru bussiness, poate mai puțin bună (eficientă, lămuritoare) pentru oameni.

      poetul (Hafiz, cred) vorbește undeva despre teroarea pe care o simte contemplând „posibilitățile infinite ale nopții”. este extrem de inconfortabil să accepți că nu prea există certitudini, că mâine s-ar putea să crezi lucruri pe care nu le crezi azi, că mâine omul de lângă tine s-ar putea să fie cu totul alt om decât a fost în ultimii 30 de ani.

      până la urmă, ideea este că oricine are de ales între a crede că totul este sub control – cu corolarul că această credință (cu ceva noroc, susținută de realitate) vine cu senzația că nu mai este nimic altceva de trăit; și a admite că în orice moment ești la un pas de mental breakdown. fiecare alege cea mai puțin rea variantă pentru el.

      22
  36. …însă ne place și să luptăm pentru ceea ce vrem

    Problema e că noi, ca ființe umane, suntem îndeosebi de deranjați de perioadele lungi de inactivitate. Inactivitatea și prosperitatea continuă duc în cele din urmă la stări de depresie și stimă de sine scăzută; oricât ar putea să pară asta de paradoxal. Avem nevoie de perioade nasoale și de chin pentru a putea aprecia zilele bune din viață. În caz contrar acele zile bune se contopesc una în cealaltă și viața devine lipsită de surpize. Și mai nasol – odată ce ai mai tot ce-ți trebuie și nu mai ai pentru ce să lupți începi să te întrebi care e rostul tău. Nu te mai face fericit nimic din ceea ce încerci. Parte din plăcerea vieții constă fix în dorința noastră de a o duce mai bine, mai multă vreme. Majoritatea obțin asta prin efort, muncă, tertipuri, încercări repetate. Lupta aceea face viața frumoasă deoarece – la final – obții plăcere din cângul că ”ți-a reușit”. Ai construit în sfârșit casa aia la care lucrai de zece ani și te poți acum bucura de ea. Dacă o primeai gratis te-ai fi bucurat intens de ea o vreme, dar mai puțin ulterior. E motivul pentru care șobolanii din experimentul ”Universului 25” al lui John Calhoun au început să se cam omoare între ei după ce au trăit o perioadă în abundență deplină și calm.

    Oamenilor nu le place să se chinuie.
    Cei legați de glie pe 30 de ani la bancă nu țopăie de fericire, de exemplu.

    40
  37. Bre,
    Ma amuza ca lumea pe-aici vede poligamia ca pe un lucru fie vetust fie SF, asta in situatia in care exista|(cel putin teoretic) poligamie bine-mersi intr-un sfert de omenire acus, la momentul vorbirii.
    Ca bantuitorla un moment dat prin zonele paroase ale lumii ( si mai sunt cativa p’aici) am tras concluzia ca poligamia oficiala, chiar si permisa de cutuma, e un cosmar logistic. Daca amanta e o chestie scumpa, apai sa va fereasca Mniezo’ de a doua nevasta…. De-aia chiar si pe-acolo majoritatea stau in banca lor si raman la o singura consoarta.

    Pe de alta parte mi se pare ca societatea de-acus intra pe o turnura extrem de periculoasa privind relaxarea moravurilor combinata cu idealizarea aproape stupid de medievala a dragostei vesnice.
    Chestii care combinate duc la o amanare a alegerii pana cand nu prea mai ai fizic dintre cine alege.
    Asa ca intre poligamia impamantenita de milioane de ani si dihotomia dezmat porno/casatorie ideala….parca prima e oleaca mai dovedita statistic:
    Daca te mananca…ia de bea.

    100
    • Poligamia nu înseamnă doar poliginie (un bărbat – mai multe soții), ci și poliandrie (o femeie – mai mulți bărbați, de regulă doi), se practică prin Tibet. Dacă poliginia e coșmar logistic, cum o fi, ca femeie, să ai doi sau mai mulți soți cărora trebuie să te dai în mod egal? Aș fi curios ce crede o femeie despre asta.

      30
    • Poliandria e bazata pe un sistem ierarhic, ca femeie nu esti obligata sa ‘te dai’ in mod egal, dar ai grija sa existe minim 2 raporturi pe luna ca sa nu se stie clar cine e tatal potentialului copil. Scopul genului asta de relatii a fost evitarea luptei pentru pamant/resurse intre membrii aceleiasi familii, vezi romanul Ion.

      20
  38. Revenim la problema clasica a „naturalismului” in relatii. Exista o multime de comportamente, de altfel perfect „naturale” in regnul animal, chiar si la mamifere, pe care cred ca 99% din populatia globului nu le-ar accepta puse in practica.

    Ce vad in realitate sunt grupuri de interese care isi pun in practica fanteziile, sau cel putin incearca sa faca asta.

    Pana acum destul de multi progresistii de renume din SUA s-au dovedit a avea cel putin cateva schelete si/sau alegeri dubioase in trecutul lor.

    Incepand cu Andrea Dvorkin, care s-a lasat „tavalita” de niste Giani in tinerete, pentru ca mai apoi sa puna tinta pe toti reprezentantii sexului masculin pentru pataniile pe care le-a avut cu cativa dintre ei.

    Iar in prezent, un numar semnificativ de figuri publice, mai mult sau mai putin importante, din sfera progresista au fost prinsi ca fiind pedofili sau sustinatori ai pedofiliei.

    Avem pretentia de a fi cea mai sentienta specie de pe planeta, dar ne lasam totusi prada celor mai de baza instincte.

    30
  39. si inca n-am ajuns cu discutia la poliamorie!

    20
    • ce naiba e aia?!

    • „Poliamorul în sensul cel mai des utilizat, reprezintă practica sau stilul de viață ce implică a fi deschis către mai multe relații intime de iubire concomitente, în care toți partenerii sunt în cunoștință de cauză și își exprimă acceptul.” Poligamia e casatoria care intra in categoria umbrela de poliamor daca situatia e consimtita de toti oamenii implicati (de ex. la musulmani e mai trunchiat, ca sunt multi barbati care nu cer acordul primei sotii pentru a doua si sunt si multi care o fac). Poliamor nu e swinging sau relatie deschisa, dar poate fi polifidelitate ( o relatie inchisa intre mai multi oameni).

      20
    • Cred că o femeie cu mai mulți soți. Dar nu bag mâna în foc. 🙂 Am citit cândva de un trib/populație/etnie/ceva, parcă pe undeva prin Mongolia. Și sigur mai sunt niște cotloane în lume unde matriarhatul e sistemul de bază.

      00
    • Cand o femeie are mai multi barbati-portofel la dispozitie, care au si fetis de a fi incornorati.

      14
  40. Sintetizând, putem afirma că femeile vor să se mărite cu un bărbat beta și să și-o tragă cu un bărbat alfa, la fel și bărbații: familie cu femeia beta și sex cu cea alfa.

    Cât despre menținerea relațiilor/căsniciilor, niște băieți de la mine de la bloc ar zice că „hormonu’ bate neuronu’”. Acuma, știu eu ce să zic? O fi așa, n-o fi așa…

    44
  41. Foarte fain si frumos scris articolul. Imi place ca are si umor. Este adevarat ca un articol cu mai multe dovezi stiintifice ar fi fost mult mult mai lung dar este foarte bun si asa …scurt :D. Felicitari si la cat mai multe.

    42
  42. Articol bun, intotdeauna e o placere sa-l citesti pe Coloja, dar am impresia ca intinderea limitata a condus la niste erori sau erori aparente. Am facut o lista:

    [quote]Monogamia este un concept relativ recent dacă luăm în considerare trecutul rasei noastre. În mare parte a timpului am fost poligami ar bărbații aveau mai multe partenere din simplul motiv că astfel creștea șansa de a-și perpetua genele
    Suntem în esență poligami care am convenit de vreo patru-cinci milenii să ne comportăm monogam.[/quote]
    Nu e adevarat, cel putin partial. Specia umana este orientata catre monogamie din strafundurile istoriei. De fapt, cea mai buna clasificare este una nuantata, cu grade diferite de strategii de reproducere, specifica unei populatii anume (nu a intregii populatii globului), intr-o perioada anume. Daca faci media, specia umana e undeva la mijloc. Exemple sunt destule. Africanii, de exemplu, care nu au conceptul familiei ca rasa alba, sunt considerati tot monogam, desi „mai putin” monogami decat restul.

    [quote]media de viață până acum vreo 1000 de ani era de 30-40 de ani.
    La 12 ani erai deja bun de trimis la luptă cu sulița iar pe la 13-14 ani fetele deja erau gravide.
    începeau problemele cu gingiile.[/quote]
    Okay, asta este interpretarea defectuoasa a unei statistici. Daca ai 10 copii si 8 dintre ei mor la nastere sau in primii ani din viata, iar 2 traiesc pana la 80 de ani, statistica spune ca „media de viata este 30 de ani”. Asta nu inseamna ca copiii traiau toti ca in prezent doar ca mureau la 30 de ani. Asta inseamna ca multi infanti mureau si cei care traiau ajungeau la o varsta decenta. Majoritatea oamenilor despre care citim in cartile de istorie au trait vieti indelungate, pana la 70 de ani, asta daca nu au fost asasinati dinainte. Dintii erau impecabili, nu mancau zahar, nu aveau probleme. De-asta se descopera schelete de oameni cu toti dintii la locul lor si tari ca piatra. De fapt, majoritatea problemelor la dinti in trecut au aparut la populatiile vanator-culegatoare care au invadat, s-au stabilit si au trecut pe o nutritie locala bazata pe cereale. Cel mai bun exemplu sunt aborigenii – nu numai ca au dintii stricati, pur si simplu li se stramba sau nu cresc drept. Asa se explica si multe din populatiile nomade trecute pe la noi, ca hunii, avarii, cumanii, pecenegii, care pur si simplu au disparut. Otzi, omul ghetei, avea 45 de ani si daca nu ar fi fost ucis, ar fi trait pana la 70 de ani. A fost lovit de la distanta, ceea ce insemna ca era un adversar de temut din apropiere, era la maximul sau, gen. Avea toti dintii in gura, chiar daca avea niste gingivita, dar totusi, avea 45 de ani!

    [quote]”Codul lui Hammurabi” fiind printre primele compendii de ”cam astea n-ai voie să le faci” atestate în istorie
    Era greu să produci, să prosperi și să lupți cu cetăți inamice dacă la tine în curte se înjunghiau între ei proprii tăi cetățeni.
    Asemenea legi erau necesare pentru a evita discuțiile și eventualele conflicte[/quote]
    In niciun caz regulile si legile erau limitative sau restrictive asa cum ne imaginam noi, romanii. Sa „ne tina in frau”. Nu-ti zicea nimeni sa nu-ti injunghii vecinul. Codul lui Hammurabi in niciun caz nu zice asta. Mai degraba, asa cum a spus autorul el insusi mai jos, erau necesare pentru a aplana conflictele. De exemplu, vendettele. Un om omoara un om din alt trib; celalalt trib omoara ca revansa altul; apoi se continua la nesfarsit. E legea biblica, mai degraba OBSEVATIA, lui Cain: daca ma omoara cineva, voi fi razbunat de 7 ori. Or, primele coduri faceau tocmai asta: impacau familiile, opreau conflictul.

    [quote]Ne plac oamenii frumoși deoarece noi și alții suntem atrași de ei iar ceva numit în psihologie ”efectul de halou”
    Efectul de halou este invechit. Nenumarate studii au aratat ca oamenii frumosi sunt mai inteligenti, mai sanatosi (inclusiv mental) si mai generosi (englezescul „kind”).[/quote]

    [quote]E motivul pentru care șobolanii din experimentul ”Universului 25” al lui John Calhoun[/quote]
    Universul 25 este o poveste frumoasa, distopica si interesanta, insa in niciun caz nu constituie un experiment valid si nici nu a putut fi reprodus dupa aceea. Nu poate sa fie considerat exemplu si nici nu poti sa tragi vreo concluzie din el.

    [quote]La fel cum legile scrise ale orașelor-cetăți au oficializat ideea de ”uniune legală” dar n-au stârpit astfel infidelitatea[/quote]
    Trebuie sa facem o diferenta intre adulter si infidelitate. Definitiile difera din trecut fata de prezent si, din nou, sunt specifice unor populatii anume. Daca ai o societate ce merge catre monogamie, nu poti sa vorbesti despre „infidelitate”. In trecut, iar societatea iudaica si chiar musulmana confirma lucrurile, prostitutia era „legalizata” sau oarecumva „oficializata”. Sa mergi la prostituate era un lucru banal, era un hobby. Chiar si evreii din prezent recunosc diferenta intre a face sex din placere si a face sex datorita relatiei conjugale – mai responsabil si cu scopul de a face copii. Arabii in prezent angajeaza prostituate straine religiei lor, conform obiceiului, nu e facut public nimic, dar nu pentru ca ar fi tabu, ci pentru ca e discret. Dar obiceiul/institutia e acolo! La fel ca peste tot in lumea mediteraneeana, unde sotii sicilieni isi respecta sotia, ea este matroana etc, dar in acelasi timp se duc sa dea o clanta din cand in cand prin tineret.

    [quote]Spun ”forță fizică” deoarece mii și mii de ani rasa umană s-a perpetuat în mare parte prin viol. [/quote]
    Nu e adevarat. Rasa umana s-a perpetuat in mare parte prin relatii monogame. Violul era preponderent, dar era gen 1-2 copii din aia 10 ce ii avea o familie. La noi la romani exista conceptul din basme al „mezinului”, copilului celui mic. S-ar putea explica prin faptul ca cel mai mic copil este predispus catre razvratire si neastampar (pentru ca nu primeste atata atentie ca fratii sai mai mari) dar si prin simplul fapt ca nu este, de fapt, al tatalui.

    [quote]Când trăiești doar 35 de ani, te temi de fulgere iar 95% din dietă e nuci și iarbă nu prea ai timp de romanță și plimbat de mână sub clar de lună. [/quote]
    Nu e adevarat. Oamenii din trecut nu traiau doar 35 de ani si foarte posibil nu se temeau de fulgere, sau se temeau la fel ca oamenii din prezent. Iar dieta lor era de 100 de ori mai DIVERSA decat a unui om modern. Nuci, iarba, insecte, numeroase fructe si radacini, vanat etc – mult, cu mult mai variat decat cerealele cu lapte a omului din ziua de azi. De fapt, se prespune ca creierul oamenilor s-a micsorat tocmai din cauza asta. Oamenii moderni au creierul mai mic decat cei din trecut la un moment dat.

    [quote]Suntem prosociali pentru că legile statale, etica religioasă și morala socială ne îndeamnă să păstrăm armonia în societate și comunitățile din ea.[/quote]
    Nu e adevarat. Suntem prosociali din cauza procesului de evolutie. Legile, etica religioasa sunt doar OBSERVATII a ceva ce este pre-existent. Ca s-ar putea numi „morala sociala” e altceva, dar e un termen gresit. Oamenii sunt prosociali pentru ca specia este prosociala (si, la fel, are diferite grade, in diferite perioade si in diferite populatii). In niciun caz niste litere pe hartie in Monitorul Oficial (de care nimeni nu stie pentru ca nu are cum sa le citeasca) il fac pe om sa fie social.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube