Rubrica de psihologie: Câte ceva despre convingerea religioasă

Într-o ţară preponderent ortodoxă te-ai aştepta să găseşti o sumedenie de oameni care cred cu ardoare în Dumnezeu. Situaţia nu este differită peste ocean unde 89% dintre americani s-au declarat ca fiind încrezători în existenţa lui Dumnezeu.

Un studiu publicat în revista Social Neuroscience a arătat care zone ale creierului se activează atunci când oamenii se simt credincioşi. Testele au fost făcute cu ajutorul aparaturii fMRI pe 19 tineri mormoni devotaţi. Acestora li s-au dat anumite lucruri de făcut, precum să se roage, să privească anunţuri făcute de biserica lor, să citească texte scrise de lideri religioşi vreme de opt minute, să citească din Scriptură vreme de alte opt minute şi să privească scene grafice cu reintereptări ale Bibliei. În timpul acestor activităţi mormonii au fost rugaţi să spună dacă trăiesc sau nu experienţe spirituale.

Ulterior, cercetătorii, majoritatea de la Universitatea din Utah (SUA), au analizat înregistrările fMRI ca să vadă care zone corticale sunt activate în cazul fiecărei sarcini primite de cei 19 tineri mormoni. S-a dezvăluit astfel că zona creierului atribuită sistemului de recompensare a acestuia (nucleus accumbens), cortexul prefrontral ventromedial (asociat raţionamentului moral) şi regiunea frontal-atenţională, asociată cu atenţia direcţionată spre ceva anume, erau deosebit de active atunci când subiecţii declarau că sunt sub influenţa unei trăiri spirituale. Despre nucleus accumbens şi regiunea frontal-atenţională se spunea de mai bine de 10 ani că sunt implicate în trăirile religioase şi studiul este în ton cu altele care au găsit aceste zone activate în timpul meditaţiei şi al anumitor practici religioase.

Gândurile şi trăirile cu tentă spirituală şi religioasă activează centrii recompensei din creier deoarece aceştia reîntăresc la rândul lor credinţa în sine. „Reîntărirea credinţelor tale te face să te simţi puţin mai bine şi mai în siguranţă” a declarat Jordan Grafman, directorul unui centru de cercetări al Institutului de Reabilitări din Chicago.

Zonele corticale activate în timpul rugăciunii sunt tot acelea care se activează atunci când suntem îndrăgostiţi, când ascultăm o muzică ce ne mişcă ori atunci când luăm anumite tipuri de droguri. Unii experţi afirmă că o puternică credinţă religioasă poate ameliora starea de depresie, anxietate şi stres.

Din cartea lui Daniel David „Psihologia poporului român” aflăm că din peste 1500 de români chestionaţi 50,5% au declarat că religia joacă un rol foarte important în viaţa lor, situând ţara noastră pe locul al doilea după Turcia (cu un scor de 68,1%) şi înaintea Poloniei (cu un scor de 45,7%). Tot din aceeaşi carte aflăm că românii declară mai frecvent ca americanii că religia este importantă. Un sondaj IRES din 2015 arată că 77% din românii chestionaţi (peste 1000 de persoane) cred că religia înseamnă adevăr şi că 69% dintre ei se roagă cel puţin o dată pe zi. Totodată, din acelaşi sondaj IRES reiese că 83% dintre respondenţi au afirmat că rugăciunea i-a ajutat într-o mare măsură pe parcursul vieţii lor. 96% dintre români cred în existenţa lui Dumnezeu conform aceluiaşi sondaj IRES.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

83 comentarii

  1. Interesant, crezi exista vreo sansa sa se gaseasca tratament pentru asta in urmatorii 5-10 ani?

    01
    • Nu cred, ceea ce vad ca ba mai mult, intoarcem in evul mediu.

      00
    • De ce ții neapărat să îi „tratezi” pe unii pe care nu îi cunoști și nu au nicio treaba cu tine?

      00
    • Consumul de religie fanatica dauneaza grav societatii

      00
    • @ecc, pai cica vor sa interzica copilului meu sa primeasca educatie sexuala la scoala, vor sa interzica accesul la avort, prin alte tari vor sa dicteze cum se imbraca lumea, vor sa se piarda din orele de scoala cu ore de „basme si povesti despre purcelusul iisus &friends”, etc. Cica mai si consuma miliarde de la buget sa isi faca ceva castel unde sa se joaca de-a cosplayul lor cu haine aurite si toiaguri. etc. etc.

      Daca ar sta la locul lor (loc cu multa verdeata si maneci lungi la haine) chiar nu as avea nimic cu ei. Altfel, cam greu sa zici ca nu au nicio treaba cu mine.

      00
    • @ecc
      „De ce ții neapărat să îi “tratezi” pe unii pe care nu îi cunoști și nu au nicio treaba cu tine?”

      Interesanta ironie. Intrebarea asta se poate pune multor oameni religiosi.

      00
    • @Boris, ce zici tu acolo se rezolva pe cale legislativă, dar atât timp cât politicienii și biserica își vede fiecare interesul ei, credicioșii și ateii or sa se injure între ei și va vrea fiecare să il „trateze” pe celălalt.
      Iar legat de miliardele de care spui fă o comparație intre bugetele de la sănătate, transporturi și biserică să vezi cine a consumat mai mult în toți anii ăstia.

      00
    • @ecc, pai biserica nu ar trebui sa consume nici un leu de la buget, nu incape comapratie cu nimic. Asa cum nici Gasca Zurli nu consuma bani de la buget. Vrei sa te prostesti cantand imbracat ca un clown in fata unei mase de mucosi (ma refer si la Gasca Zurli si la BOR) e ok, dar fa-o pe banii tai si ai mucosilor. In rest, tind sa cred ca nu prea ai studiat istoria daca ai senzatia ca biserica si religia „si-a vazut de treaba si de oala proprie” de-a lungul anilor.

      00
    • @ecc data viitoare cand esti bolnav du-te la popa nu la medic daca crezi ca bugetul la sanatate e injust.

      00
    • cand moare in spital, nenorocitii astia de doctori…
      cand iese vindecat, l-a ajutat dumnezeu…

      00
    • @G, nu zic că-i injust, am vrut să zic că unii au avut bani și au facut biserici, iar alții care au avut mult mai mult nu au contruit mai nimic. Și făceau fix la fel dacă aveau și banii de la BOR.

      00
    • Românii în primul rând și americanii nici atât, nu sunt suspecți de prea multă inteligență.

      00
  2. Daca tot esti doritor poti incerca o extirpare a zonelor, poate, poate ajuti evolutia si realizazi pasul „revolutionar” catre gorila/cimpanzeu.

    00
  3. De fiecare data cand vine subiectul asta in discutie, ma gandesc la doua chestii:

    a) BOR o tot arde cu romanii care sunt popor crestin, dar majoritatea sunt asa doar in acte, pentru ca imbecilii de parinti i-au botezat la biserica, ceea ce perpetueaza prosteala la nesfarsit. Corolar, majoritatea ateilor auto-declarati au facut cununie religioasa, pomeni dupa parinti si isi boteaza copiii la randul lor. Vite imbecile si ipocrite.

    b) Trebuie sa fii de un cretinism feroce sa poti crede ca exista o fiinta suprema care a creat totul.

    00
    • „Vite imbecile și ipocrite, cretinism feroce” Iată toleranța, iubirea și respectul față de semeni propovăduit de către atei in toată splendoarea. Foarte frumos. Deci care este diferența dintre tine și un fanatic religios?

      00
    • Ce toleranta sa ai fata de astia care cred in chestii magice? De aia apar fanaticii religiosi, ca li se pare lor ca fiinta aia magica la care se roaga reprezinta adevarul absolut, sau ce scrie in duda aia de carte numita biblie/coran/etc.

      00
    • Diferenta este data prin faptul ca mi se rupe ca sunteti niste vite imbecile, doar observ.

      Toleranta – sigur.

      Iubire si respect – mars inapoi in grota.

      00
    • @Dragos: poți demonstra punctul b)?
      Că pe orice ateu feroce l-am auzit grohăind de teoria poluției maimuțeriene, dar nimic concret în ultimii 8000 ani, de când cu istoria scrisă. Barem un cimpanzeu prăpădit care să se fi săturat de futut gratis și să vrea să facă asta folosind serviciul de escorte „3 păsărici” din NY. 🤣🤣🤣
      P.S. Rechinul cică e la fel în ultimii 200 milioane ani. Crezi că el n-o fi primit memo-ul evolutiv? 🤣🤣🤣🤣

      00
    • Cu ce te deranjează că un ateu s-a căsătorit religios și și-a botezat copiii?
      Că nu văd nicio divergență în toate astea.
      Te-ai gândit că partenerul e mai religios și că își dorește lucrul ăsta?
      Că pentru cuplu e nevoie de 2, unde tre să existe un consens? Că ateul nu se pune in unghii și il consideră ca p-un ritual, de dragul ăluia de lângă el?
      Sau că pentru pace și liniște în clan, să nu-și supere părinții/socri acceptă să facă anumite ritualuri religioase, ca să-și continuie liniștit viața?
      Bine, dacă oamenii o ard extremist și habotnic ca atei și restul sunt proști că acceptă nuș ce magii woodoo ortodoxe, ăia nu sunt atei, sunt decât niște alți proști lătrăi.
      Toleranță, tată, toleranță. Există dialog intre atei și creștini, există conviețuire.
      Habotnicii religioși și atei sunt la fel de proști. Acum 10 ani era la mare căutare Richard Dawkins cu Gena Egoistă și alte cărți ale lui. Băiat deștept, citit, biolog, etc, cu un dialog decent. Intre timp, nenea a adunat în jurul lui o grămadă de maimuțe extremiste din tabăra ateistă și s-a stricat tot. Proști sunt pe ambele baricade. Și-o zic ca unu care-i fan AUR și fără treabă cu religia.

      00
    • John Temple – nu stiu daca teoria evolutiei e reala si adevarata, dar sigur e mai credibila decat cea a creatiei divine.

      Ionut M – nu ma deranjeaza absolut deloc, doar constat anumite chestii. Nici nu stiu ce e mai rau – sa crezi in Sfantul Duh si in Maicuta Domnului, ca sufletul tau pereche e un biped tampit sau sa iti traiesti viata in asa fel incat sa n-o superi pe ma-ta (care la randul e o vita credula).

      Oricare din cele 3 variante m-ar face sa-mi iau campii.

      00
    • John Temple – nu stiu cat e de reala teoria evolutiei, dar sigur e mai credibila ca aia a creatiei divine.

      Ionut M – care din astea 3 variante ti se pare mai ok ?

      a) partenerul tau de viata e un idiot, ce spune asta despre tine ?

      b) iti traiesti viata si evenimentele cele mai importante in functie de cum sa n-o superi pe ma-ta, care la randul e o vita.

      c) esti un lache flausat pe care il calca toti prostii si el tace ca sa fie bine, sa nu fie rau

      Toleranta aia merge in ambele sensuri, nu asa ar fi normal ?

      00
    • John Temple – nu stiu cat e de reala teoria evolutiei, dar sigur e mai credibila ca aia a creatiei divine.

      Ionut M – care din astea 3 variante ti se pare mai ok ?

      a) partenerul tau de viata e un idiot, ce spune asta despre tine ?

      b) iti traiesti viata si evenimentele cele mai importante in functie de cum sa n-o superi pe maica-ta, care la randul e o vita.

      c) esti un lache flausat pe care il calca toti prostii si el tace ca sa fie bine, sa nu fie rau

      Toleranta aia merge in ambele sensuri, nu asa ar fi normal ?

      00
    • NOU
      #23

      muuuuu…

      00
    • @Sin: că un imbecil pe numele lui de scenă „Sf.Constantin” autoproclamat „Fiul lui Dumnezeu” a masacrat toate scrierile spirituale ale vremii pentru a-și face propria religie, cu acordul și susținerea păduchilor bisericoși, nu înseamnă că nu există creaționism.
      Bisericanismul =/= creaționism.

      00
    • @John Temple

      „Că pe orice ateu feroce l-am auzit grohăind de teoria poluției maimuțeriene, dar nimic concret în ultimii 8000 ani, de când cu istoria scrisă. Barem un cimpanzeu prăpădit care să se fi săturat de futut gratis și să vrea să facă asta folosind serviciul de escorte “3 păsărici” din NY.”

      In biblia ta nu scrie sa nu-ti dai cu parerea in domenii pe care nu le stapinesti. E foarte clar din ce postezi ca nu intelegi nimic din teoria evolutiei.

      P.S. Frumoasa exprimare de la un om religios.

      00
    • @Dragos
      1. De ce căcat crezi, că dacă un om e religios, neapărat tre să fie un idiot?
      Că vezi tu lucrurile complet in alb-negru? Idioți sunt și ateii, oho și incă câți.
      2. Dacă accepți să faci 2-3 lucruri, 2 boss, pentru că poate ai un partener religios și părinți/socri, și atunci accepți niște ritualuri, care nu inseamnă nimic, pentru toleranță și armonie, inseamnă că părinții sunt idioți, copiii sunt idioți? Mai fă o tură și citește punctu 1.
      3. Faptul că-i respecți pe cei din jur și nu te iei în clanță pentru niște non-subiecte, că până la urmă credința e un non-subiect și ține de fiecare, te transformă într-un prost care tace? Mai citește odată punctul 1.
      Faptul că partenerul îți respectă neatracția față de religie și te lasă-n pace, nu se pune de cracă pentru faptul că nu vrei să faci X lucru, nu înseamnă toleranță.
      Am trăit cu una ortodoxă și practicantă activă o perioadă. Fiecare cu bălăriile lui și cu credințele lui. Nu țin minte, să fi avut probleme pe subiectele astea.
      Îs multe nuanțe de gri, boss. Nu fi așa incruntat, că lumea nu se ghidează după ce credem noi.

      00
    • @sin

      Magia și religia sunt lucruri diferite, chiar dacă ambele apelează la supranatural.

      00
    • A) da…mi se pare ciudat ca te declari ateu si tu ai botezat copiii, dar asta nu îmi da dreptul să te fac imbecil…
      B) sigur, ca daca credința ta te îndeamnă să crezi în Divinitate, ești cretin…
      Propun sa ardem pe rug toti crestinii..ce tot atâta joacă?
      Facem ateismul-noua religie si gata…ca foar ateismul are explicații la tot si la toate

      00
    • @Dragoș: 🤣🤣🤣🤣🤣
      Deci cuuuuum?
      Aia evoluționistă-i mai credibilă pentru că așa vrei tu? 🤣🤣🤣
      Tu ai CREDINȚA că una-i mai bună ca cealaltă, FĂRĂ vreo dovadă-n sensul teoriei evoluționiste.
      Oare care-i mai „nebun”? 🤣🤣🤣

      00
    • Cretinism feroce inseamna de exemplu sa insulti in mod gratuit o mare parte a populatiei, avand impresia ca tu stii raspunsul la intrebari vechi de cand lumea…
      Amuzant e faptul ca multi atei din astia vajnici, odata cu trecerea timpului incep sa vireze spre tot felul de credinte, filozofii, verze ideologice… Am exemplul unui prieten de familie pe care am avut ocazia sa-l observ pe parcursul a vreo 30 si ceva de ani… cand eram eu pustan si venea pe la noi era ateu convins, din ala certaret, precursor al tefeleilor de azi :) … pe masura ce a trecut timpul, a inceput sa vina cu tot felul de teorii „cuantice”, paranormale, etc… pe urma a avut o scurta perioada de „transhumanism”, teorii de prelungire a vietii, atingerea nemuririi prin stiinta, etc. Acum a trecut de 70 si a inceput sa frecventeza asiduu biserica din cartier :) :) :) Se vede pe el ca e disperat sa creada, ar da orice sa aiba o certitudine… Fata de asta, vorba lui Tutea, o baba stirba si analfabeta, e mult mai fericita… aia macar n-are indoieli si una din doua: ori e asa cum crede si atunci a castigat lozul cel mare, ori nu e asa cum crede, dar ea nu va afla niciodata :) :) :)

      00
    • Ionut M – „1. De ce căcat crezi, că dacă un om e religios, neapărat tre să fie un idiot?”

      Pentru ca doar un idiot poate crede ca exista fiinte supreme.

      „Dacă accepți să faci 2-3 lucruri, 2 boss, pentru că poate ai un partener religios și părinți/socri, și atunci accepți niște ritualuri, care nu inseamnă nimic, pentru toleranță și armonie, inseamnă că părinții sunt idioți, copiii sunt idioți? Mai fă o tură și citește punctu 1.”

      Daca accepti sa te pui capra la niste evenimente foarte importante pentru tine ca sa satisfaci idiotii din jurul tau, esti la fel de idiot ca ei, si un lache fara coloana pe deasupra.

      „Faptul că-i respecți pe cei din jur și nu te iei în clanță pentru niște non-subiecte, că până la urmă credința e un non-subiect și ține de fiecare, te transformă într-un prost care tace?”

      Da. Vezi chestia cu toleranta bi-directionala.

      In principiu, dar si in practica, nu sunt genul care sa le spuna celor din jur ca sunt idioti, dar asa gandesc despre ei.

      Asa imi manifest eu toleranta – nespunandu-le ca sunt niste cretini patentati, toleranta care se opreste brusc si definitiv atunci cand respectivii imi pretind sa dau de la mine pentru micul lor cult, mai ales cand trebuie sa fac niste sacrificii relativ importante (nunti, botezuri, cumetrii, taieri de mot, etc.).

      Daca tu esti moale si lipsit de principii de dragul altora, well, problema ta.

      John Temple: „Aia evoluționistă-i mai credibilă pentru că așa vrei tu?”

      Exact, mi-am cladit sistemul de valori si convingeri de mic copil, intr-un mod sceptic, logic si analizand diversele variante, ajungand la varianta ca intre „zeu din cer care aduce ploaia” si „biologie bazata pe demonstratii” – sa o aleg pe a doua.

      Nu o fi perfecta, sigur e perfectibila, sigur se vor mai descoperi lucruri care o vor imbunatati sau chiar contrazice pe alocuri, dar dorm mai linistit noaptea stiind ca totul din jurul meu are o explicatie rationala, bazata pe stiinta (fizica, matematica, biologie).

      00
    • Ave , Zeule Stiinta ..care desi are multe explicatii in multe domenii, inca nu are o explicatie perfecta in aparitia Universului…dar tu spui ca nu esti credincios…
      Si in mintea crestinilor multe chestii au explicatii bazate pe stiinta..dar asta nu exclude existenta unui Dumnezeu…ca nu toti crestinii is persoane cu o educatie stiintifica redusa…
      Faptul ca stiu ca exista legi ale fizicii nu exclude existenta unui Dumnezeu care le-a creat…

      00
    • @me: io nu-s religios, așa că n-ai nimerit-o. 🤣🤣🤣
      Un om adept al creaționismului nu este neaparat religios, dar tu nu ești suficient de evoluat să înțelegi asta. 🤣🤣🤣

      00
    • @me: ai dovezi în cazul „teoriei”? Căcatul cu „tu nu înțelegi” îl spune și un popă prost de la țară care n-o citit Biblia cap-coadă-n viața lui.
      Copile, tu ești la fel de fanatic în credința ta evoluționistă precum Ahmed în cele 72 virgine dacă-și dă foc la coaie.
      Tu, dacă ai fi inteligent precum te pretinzi, AI CERE DOVEZI, dovezi care nici un evoluționist nu-i în stare să le ofere. 🤫

      00
    • Da Dave, Dumnezeu a creat legile fizicii.

      Mintea credinciosului inventeaza lucruri atunci cand ii depasesc capacitatea, oricum foarte limitata, de intelegere.

      Asa a adus Prometeu focul oamenilor.

      Simpletons…

      00
    • John Temple – eu nu „cred” in evolutionism asa cum nu „cred” in creationism. Am spus doar ca intre cele doua, prima are sanse mult mai mari sa fie pe bune.

      Dovezile sunt in orice manual de biologie de clasa a VII-a.

      Ironic ca mentionezi dovezile, ca adept al unui cult bazat pe pretinderea apriori a oricare dogme, in caz contrar pandindu-te fie excomunicarea, fie (nu demult) executia.

      Credinta e boala psihica a idiotilor.

      00
    • @Dragoș: deci Divinitatea-i o invenție, dar teoria evoluționistă-i lucru clar și concis, deși nu ai nici o dovadă-n acest sens? 🤣🤣🤣🤣🤣
      Argumentu’ cu legile fizicii e dat de atheist simpletons, btw.
      Dacă-ți spun că Divinitatea-i în creație și-n afara ei în aceeași clipă, poți înțelege asta? 😎

      P.S. Acu’ vreo sută de ani, un matematician a demonstrat alb pe negru că un obiect mai greu ca aerul nu poate zbura DACĂ nu dă din aripi precum păsările, apoi Vlaicu și frații Wright s-au pișat practic pe demonstrația lui.

      00
    • @Dragoș: 🤣🤣🤣🤣🤣
      Dovezile tale-s niște desene animate??? 🤣🤣🤣
      Să nu uit să-i invit pe Tom & Jerry la masa de prânz. 🤣🤣🤣

      00
    • Tu esti tare prost, bre…:) fii sanatos, nu mai continuam, n-are sens.

      00
    • @Dragoș: așa procedează „atheist simpletons” în lipsa argumentelor, se retrag cu coada-ntre picioare. 🤣🤣🤣🤣

      00
    • covidul asta cacacios este o dovada incontestabila a evolutionismului. ii va omora pe toti cei vulnerabili minus minoritatea care se vaccineaza. pentru urmatoarea generatie nu va fi nici macar cat un guturai…

      adaugati miliarde de ani si miriade de factori de selectie si veti obtine totul… poate mai putin pe dumnezeu…

      00
    • @Thebblack, am citit azi o memă funny cu privi la covid (cred, nu scria negru pe alb): a început ca un virus și a continuat ca un test de inteligență.

      00
  4. Eu cred in Dristor. Shaorma lor m-a ajutat mult mai mult si mai des de-a lungul vietii. Mai ales in momente cheie din viata mea. Recomand extra sos picant pt un plus de revelatie.

    00
  5. Suntem ortodocsi pe hartie https://youtu.be/QnpnB34suQw

    00
  6. Cei care comenteaza la subiectul asta, pe blog sunt cei care sunau la OTV sa-si spuna parerea

    00
  7. misto si articolul de data trecuta cu varsta copiilor si efectul asupra mintii lor. o explicatie pe care sunt convins ca o stiu si cei care sustin si incearca sa impuna orele de religie de la varste cat mai mici. explicabil avand in vedere ca joaca asta e pe bani multi.
    pe de alta parte cred ca aia care zic ca religia nu trebuie studiata sunt pur si simplu prosti, religia este o parte esentiala a istoriei umane, oricare de oriunde.
    poate ar trebui sustinuta o lege care sa dea voie umanului major sa isi excite nucleus accumbens cu ce vrea el, fara discriminare.

    00
    • Nu am nimic împotriva studierii istoriei religiilor sau chiar a unor concepte teoretice cu privire la religie sau mai degrabă la religii, asemănări și deosebiri. Ba chiar sunt total de acord.
      În momentul în care ajungem să discutăm despre îndoctrinare mi se rupe filmul.

      00
  8. 69% se roaga zilnic.
    83% sunt convinsi ca rugaciunea i-a ajutat intr-o mare masura pe parcursul vietii lor.

    rata de saracie? vreo 23% conform unor statistici, e drept deacum vreo 2 ani. morbiditatea? vreo 40% (se masoara mult mai complicat dar e o cifra de inceput)
    accidente rutiere sau de munca?

    00
  9. NOU
    #55

    @Ionut M. mi.e teamă că observațiile tale, cum să zic, sunt oarecum în răspăr cu intențiile autorului; păi, este exact genul de subiect (non-subiect, as you like it) calculat să polarizeze/antagonizeze și uite așa ar trebui să obții o „discuție” decentă din punct de vedere al angajamentului emoțional. ceea ce nu e simplu, mai ales aici, mai ales la +38C. o fi ceva ce ține de psihologia adâncă a poporului, dar românii au în gena lor un fel de „nu se știe niciodată”, ceea ce îi face să nu fie nici exact atei (cei care spun asta), nici exact credincioși. probabil suntem cel mai ne-extremist popor de pe planetă. it never knows.

    00
    • Ăia nici exact atei, nici exact credincioși se numesc agnostici.
      E o poziție adoptată de mult, nu neapărat de poporu rumeno.
      Nu suntem cu nimic mai speciali, mai buni, mai răi, decât restul.
      Avem cam aceleași metehne culturale și apucături, ca restul plebeilor crescuți și educați intr-un spațiu creștin.

      00
    • Nu-s de acord cu încadrarea la „subiect menit să polarizeze” (deși oamenii s-au polarizat deja, și deși n-are cui să-i pese de părerea mea) – nu-i vina autorului că grosul poporului alege una dintre cele două căi bătătorite.

      Eu aș atrage atenția asupra similitudinii cu îndrăgostirea (care vine natural, din fibra noastră și lucrează in folosul speciei):

      „Zonele corticale activate în timpul rugăciunii sunt tot acelea care se activează atunci când suntem îndrăgostiţi”

      Oare nu ni se „întunecă” la fel judecata in ambele situații?
      Îmi dai voie, nea Răzvan, să te provoc să scrii despre iraționala îndrăgostire? Că-s sigur că ai avea multe de spus.

      (Chiar n-are rost să mai tastez și eu despre atât de evidentele răutăți și murdării înflorite in poala instituțiilor care, prostind pe prostibili, făptuiesc „in numele Domnului”)

      00
    • @florinel:

      Îmi dai voie, nea Răzvan, să te provoc să scrii despre iraționala îndrăgostire?

      Ar fi o idee…

  10. Din cate vad in comentarii ateii radicali sunt cel putin la fel de rai ca talibanii religiosi. Relaxati-va baieti, beti o gura de apa, iesiti putin la aer…. :)

    00
  11. Draga Razvan, cand mentionezi pe aici cuvantul „religie” e ca si cum ai arunca o galeata de peste sfartecat in bazinul cu rechini.

    00
  12. Si inca o idee “Reîntărirea credinţelor tale te face să te simţi puţin mai bine şi mai în siguranţă”
    Oare de asta suntem si noi pe aici?
    Mai o validarea a ideilor noastre de catre grup, mai un like (iar pentru cei nepopulari conteaza sa isi expuna in scris parerile lor ultra-importante chiar daca iau zeci de dislike-uri, pentru ca ceilalti sunt prosti oricum in viziunea lor)

    00
  13. Daca as avea de ales intre fundamentalistii crestini si cei atei, as alege fara ezitare fundamentalistii crestini, desi ambele categorii sunt la fel de toxice. Fundamentalistii crestini au scuza ca au mai putina scoala, sau de multe ori au fost loviti de tragedii personale, si asta i-a inrait. Sunt unii nefericiti, care din disperare cred ca daca se bucura ca au murit arsi cei de la Colectiv, se vindeca de bolile avute.
    In schimb, unul care isi doreste sa se prabuseasca sau sa ia foc catedrala din Bucuresti, de preferabil cu cat mai multi oameni inauntru, ce scuza are?

    00
  14. Nu prea inteleg de ce e nevoie sa se mentioneze BOR de fiecare data cand e vorba de religie.
    Penticostalii? Baptistii? alte culte de pocaiti?
    A fost cineva la o sclujba de a lor? E un adevarat chef, oamenii ies de acolo zen, ca dupa discoteca, sa nu zicem alte cele.
    Este dovedit stiintific ca oamenii religiosi sunt ceva mai sanatosi la cap decat ateii. Tot secretul este sa nu duci religia la extrem.
    Uneori nu tine de religie sa iti faci o cruce cand treci pe langa o troita sau pe langa un cimitir, e pur si simplu un obicei super-vechi, o traditie, o invatatura de la bunicii care te-au crescut si care acum nu mai sunt.
    E foarte la moda sa fii anti-BOR, anti-biserica chiar anti-credinta. O adunatura de „destepti”

    00
    • „Este dovedit stiintific ca oamenii religiosi sunt ceva mai sanatosi la cap decat ateii. ”

      Poti sa pui link-uri la dovezile astea ?

      00
    • Poate pentru ca ateii aia care nu fura curent nu au nimic cu credinta celor din jur, oricare ar fi aia, dar se simt agresati in fiecare zi de organizatia borderline mafiota care pretinde sa guverneze dupa bunul sau plac vietile tuturor?

      Cand vine vorba de bode ca dormea pe contrasense, de johannis cu cele 6 case si de ce nu dragnea ponta si nomenclatorului demn de rahova, toata lumea sare in sus. Cand e vorba de ciubotea sau petrescu si de ce nu arapasu, niste infractori si securisti cel putin la fel de scarbosi si infecti ca aia de mai inainte, tac toti malc. Uite d-aia… Ca le-au arestat astia credinta si credinciosii in loc sa se revolte, le-o sug. Unii pe bani, cei mai multi din placere….

      00
  15. Punem de-un pariu în cât timp urmează un articol de la Eftimie pe subiectul ăsta?

    00
  16. Ai putea totusi sa zici acronimul romanesc de la fMRI.

    00
  17. Mie mi se pare ca la romani religiozitatea e foarte de suprafata, mai mult o conventie sociala, esti roman prin urmare ortodox, te casatoresti, botezi, si te ingropi cu popa, poate mai mergi la biserica de Pasti sau la vreun parastas, iti platesti taxa la biserica si aia e. Un doamne-ajuta cand iesi din casa, crucea cand treci pe langa biserica. La catolici si la majoritatea cultelor protestante si neo-protestante se citeste biblia mult mai mult, exista o viata religioasa mai intensa, activitati frecvente organizate de catre si in jurul bisericii.
    Eu cred ca asa de multi romani se declara credinciosi pt ca o vad ca pe o chestie implicita, sa fii roman inseamna sa fii si ortodox, din punctul lor de vedere, nu ca ar fi majoritatea concetatenilor nostri de-o piosenie iesita din comun, sau ca ar practica religia in mod constant si regulat.
    Era un studiu de la Pew Research pe europa Centrala si de Est, l-am citit acum cativa ani, si la Romania era ciudate datele, si contradictorii, adica un procent mare, nu mai stiu cat, sa zicem 70%, se declarau credinciosi. In acelasi timp, 60% nu aveau nimic impotriva divortului sau avortului, si numai vreo 20% mergeau la biserica regulat. La polonezi, procentuld e oameni declarati credinciosi era aproximativ egal cu procentul celor care nu erau de acord cu avortul sau divortul, si majoritatea credinciosilor frecventau biserica. Ce sa mai zic, eu ma bucur ca noi suntem credinciosi doar asa, de suprafata si de ochii lumii…

    00
  18. Ce treabă are BOR cu credința în Dumnezeu, că nu înțeleg. Articolul este despre practici religioase asociate credinței unei persoane într-o existență superioară, nu despre biserici și cler.

    00
  19. apropo de convingeri religioase. Tot bor-ul are un singur teodosie, astia gay si proud cate asociatii au avut care sa faca scandal pentru marsul vietii?

    Oare cine e mai fanatic si cu mai mult timp liber.

    00
  20. Faith in humanity restored.
    Doamne-ajuta.

    00
  21. Eu demult nu ma mai consider ortodox. Nu am ce sa ma identific cu oamenii aia care ling moaste, stau ca animalele la coada la apa „sfintita” si merg in coate

    00
    • NOU
      #79

      “Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi (numai despre păcatele noastre spune la Pateric „să le tâmpim”).” NS, Jurnalul Fericirii

      00
  22. Cei mai mari 2 factori de regres ai poporului roman, de departe, in ultimul secol, au fost PCR si BOR. Asta deoarece comunismul te face sa crezi in partid, iar crestinismul intr-un dumnezeu. Adica sa nu crezi in TINE, in capabilitatile tale si in puterea ta de dezvoltare. Si azi la fel ca acum 100 de ani…

    00
  23. Religia si oamenii religiosi sunt cei mai periculosi pentru societate. Din fericire a venit pandemia si scapam de idioti. Vaccinul nu e de la sfanta fantoma, deci nu e bun. Se curata primii prostii astia.

    00
    • Da..ca de aceea am ajuns in 2021 AD, pentru ca Religia si religiosii sunt cei mai periculosi…
      Dar chiar, religiosii sau credinciosii ? Ca vad o diferenta in exprimare…

      00
  24. NOU
    #83

    Credinta intr-un dzeu este de fapt o unealta folosita de oameni care nu au puterea psihica sa accepte ca nu stiu, si implicit ca nu cred. Se mint singuri, uneori constienti, cu faptul ca viata lor nu se va sfarsi niciodata. Si e oarecum de inteles. Nu are cum sa fie comfortabil sa-ti pui intrebari care-ti dau lumea peste cap. Personal nu pot sa exclud ca exista dzeu sau viata dupa moarte, pentru ca nu detin toate informatiile, si nici o definitie a ceea ce cei credinciosi numesc dzeu (poate ma lamureste cineva, dar ma indoiesc). Raspunsurile intrebari gen „atunci cum iti explici etc” le raspund de acum cu „nu stiu” sau cu „google e prietenul tau”. Raman cu mintea deschisa. Dar toate indiciile (alea care se incadreaza in adevaruri universale si obiective, nu o icoana care plange, sau eu mai stiu ce minune „inexplicabila”) arata ca nu ar exista, si ca o data cu moartea, noi, eu-l din noi inceteaza sa mai existe. La fel cum nu exista inainte ca noi sa ne nastem. Stiu ca la unii faptul asta le da cu scurtcircuit, si ori incep sa faca misto, sau sa se eschiveze in orice fel, doar sa nu accepte realitatea. Cred sincer ca majoritatea dintre noi nu cred in vreun dzeu, doar ne place sa ne mintim ca asa e bine, ca e normal sau mai stiu eu ce. Bafta!

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.