Rubrica de psihologie: De ce sunt atacaţi minoritarii?

Istoria omenirii e plină de exemple de grupuri minoritare care fie au pierit, fie au fost sub un constant atac din partea unor grupuri mai mari. Evreii au fost persecutaţi nu doar de nazişti, dar cu mult înainte de asta de italieni care au realizat primele ghetouri pentru evrei.

Prin grup minoritar se înţelege orice grup care se diferenţiază de restul prin alte valori, gusturi politice, sexuale, muzicale, care diferă de majoritate prin etnie sau culoarea pielii ori alte asemenea elemente. În Oradea de exemplu, grupuri minoritare relevante ar fi maghiarii, rromii şi evreii. Grup minoritar sunt şi cerşetorii ori homosexualii din oraş.

Şi răsare întrebarea logică „de ce grupurile minoritare sunt atacate în permanenţă”? Nu putem nega faptul că grupări precum „Coaliţia Pentru Familie” se împotrivesc comunităţii LGBT ori că majoritatea românilor privesc cu suspiciozitate persoanele de etnie rromă. Mai mult, la nivel naţional, maghiarii reprezintă un subiect de discuţii aprinse. Psihologia socială afirmă că un grup minoritar, indiferent de natura sau compoziţia lui, va fi în cele din urmă privit ca pe o ameninţare de către un grup majoritar. Grupul majoritar deţine numărul mare de persoane care aderă la el, iar cel minoritar este compus dintr-un număr restrâns de persoane.

Societatea umană a supravieţuit până în prezent datorită aderării individului la grup. Aderarea la grup înseamnă supravieţuire şi permite realizarea task-urilor mult mai eficient decât dacă abordarea lor ar fi făcută individual. Cu alte cuvinte, e mai uşor să cultivi un câmp cu alte 50 de persoane decât singur, la fel cum e mai uşor să aperi un sat de invadatori dacă întreaga comunitate pune mâna pe arme decât dacă un singur om ar ţine piept pericolului.

Grupul social a reprezentat o cărămidă la baza civilizaţiei umane, iar dacă grupul se destramă, acest lucru ar fi privit ca pe o ameninţare la nivelul fiecărui individ ce-l alcătuieşte. Prin urmare, grupurile şi-au format un set de reguli la care aderă, norme şi legi menite să apere grupul de o posibilă dizolvare. Aceste legi sunt scrise sau nescrise, de ordin oficial sau religios, împărtăşite verbal sau conştientizate tacit de membrii grupului. Orice individ care se abate de la aceste legi este privit ca un posibil pericol la identitatea grupului şi trebuie eliminat, aşa cum pe vremuri ciumaţii erau izgoniţi din sat pentru a nu infecta întreaga comunitate.

Problema cu grupurile majoritare însă este că oamenii sunt radical diferiţi unii de alţii. Unii citesc 50 de cărţi pe an, alţii de-abia îşi pot silabisi numele. Unii sunt vegani, alţii preferă carnea. Unii ascultă muzică rock, alţii ascultă manele. Ne împărţim în credincioşi şi necredincioşi, maghiari şi români, albi sau de culoare, heterosexuali sau LGBT.

Ca să răspund la întrebarea din titlu, grupurile minoritare sunt atacate deoarece sunt privite ca o abatere de la normele impuse de grupul majoritar, iar orice asemenea abatere reprezintă un pericol la adresa coeziunii grupului majoritar. La rândul lor, grupurile minoritare, simţindu-se atacate, îşi întăresc şi mai mult coeziunea, ca să-şi asigure supravieţuirea şi se luptă să apere valorile care le definesc – totul pentru a evita extincţia.

Comunitatea evreilor din România, deşi mică, este extrem de compactă şi stabilă. Există un repect reciproc între membrii acestui grup, aşa cum – de exemplu – există un respect şi o acceptare aproape necondiţionată între membrii sectelor baptiste din oraş. La fel cum taximetriştii reacţionează la unison atunci când un coleg de-al lor anunţă prin staţie că are probleme, aşa şi membrii grupurilor minoritare fac tot posibilul să-şi apere puţinii membri de care dispun. De aceea există un sentiment de frăţie, chiar camaraderie între rockeri, maghiarii din oraşe, homosexualii României ori penticostali. Şi tot de aceea, când unul dintre aceste grupuri se simte atacat din exterior, membrii lor reacţionează ca să-şi apere valorile şi identitatea.

Atât grupurile majoritare cât şi cele minoritare reacţionează când coeziunea grupului este pusă în pericol ori pare să fie pusă în pericol. De aceea avem – de exemplu – marşuri LGBT şi contra-marşuri. Iar argumentul Noii Drepte şi al celor din Coaliţia Pentru Familie este că apără „normalitatea”, aşa cum ea este percepută de ei, ca grup majoritar alcătuit din heterosexuali. Ceea ce se traduce prin „respectaţi regulile noastre sau luăm măsuri„.

În SUA comunitatea afro-americană sau cea islamistă reprezintă grupuri minoritare aflate sub asediu din partea caucazienilor sau creştinilor. Marşurile bicicliştilor orădeni ori cele organizate împotriva Roşiei Montane reprezintă de asemenea încercări ale unor grupuri minoritare de a-şi afirma poziţia şi a rezista influenţei majorităţii. Ateii se organizează pe Facebook şi iau parte la întâlniri tot pentru a-şi afirma coeziunea grupului şi poziţia de rezistenţă în raport cu creştinii din România.

Acest „război” între grupuri minoritare şi majoritare există de când lumea şi va continua să existe mii de ani în viitor. Şi totul se reduce la supravieţurire, dacă e să luăm poziția psihologiei sociale.