Prostiile lui Cristici: Cât de mare a fost Ștefan cel Mare

Dacă încă nu știți de pagina lui Nicolae Uszkai, ați pierdut ceva. Dar nu e târziu să mergeți să dați like, share și subscribe.
Pagina e… calendarul de perete, acela cu foi care se rupeau zilnic, și pe care erau înscrise evenimente importante.
De fapt, pagina e mai mult decât atât.

Din „calendar”, aflăm:

S-a întâmplat în 6 noiembrie 1494: S-a născut Soliman Magnificul, sultan al Imperiului Otoman.

Süleyman I, supranumit Kânûnî („Legislatorul”), cunoscut în lumea creștină ca Soliman „Magnificul”, a fost unul dintre puținii sultani otomani care a urcat pe tron fără vărsare de sânge, fiind unicul fiu supraviețuitor al lui Selim I.
Domnia sa impresionantă (1520-1566) a marcat apogeul Imperiului Otoman. Soliman a fost atât beneficiarul cuceririlor străluciților săi înaintași, cât și artizanul celui mai puternic stat din lume, în secolul al XVI-lea stăpânind teritorii însemnate pe trei continente.
Sub conducerea mărețului sultan, Imperiul Otoman a atins extinderea teritorială maximă (cuceririle ulterioare nu vor fi decât efemere sau minore, precum Creta și Cipru) și s-a transformat într-un succesor veritabil al statului Bizantin

V-am auzit: Boss, da’ unde-i Ștefan în ecuația asta? Că Soliman Magnificul s-a născut când Ștefan „mai avea două ediții de Actualități și murea” (citat din Vacanța Mare, cred)

Ștefan apare în gândurile noastre când citim ce poame de domnitori a avut Moldova.
A fost sau n-a fost Ștefan cel Mare cel mai mare domnitor român, nu știm, dar pentru timpurile lui (și sute de ani înainte și după) a fost.
De asta e plin de statui cu el peste tot, cam orice oraș din Moldova, de pe ambele maluri ale Prutului, are statuie și străzi cu el.
Alt Ștefan, Ștefan Lăcustă, de exemplu, a rămas în istorie la „și alții”, sau chiar mai rău, în lista de ăia nasoi (primul domnitor al Moldovei numit direct de turci).

În lista cu „și altii” sau „ăia nasoi” vor rămâne în istorie și (cam) toți papagalii care au condus România în ultimii 30 de ani. Niște nimeni.

La începutul domniei lui Soliman, Țara Românească și Moldova erau tributare Porții Otomane, care deținea la nord de Dunăre mai multe puncte strategice, Turnu, Giurgiu, Brăila, Chilia, Cetatea Albă, menite a asigura un control strâns asupra conducătorilor acestor state. Cu toate acestea, voievozi curajoși nu au ezitat să înfrunte cu arma în mână colosul otoman. Însă eroismul acestora nu a reușit împiedice transformarea Țărilor Române în state vasale Imperiului Otoman.

Domnul Moldovei, Ștefăniță Vodă, a refuzat să participe la campania sultanului din Ungaria în 1521, care avea să se se încheie cu ocuparea Belgradului.Mai mult, voievodul moldovean a masacrat 4.000 de turci care au participat la o campanie de jaf în Polonia. Soliman era perfect conștient de politica lui Ștefăniță, dar a amânat pedepsirea acestuia, ocupat fiind cu alte probleme mai importante. Nici în Țara Românească nu se petreceau lucruri care să fie pe placul sultanului. Pașa de la Nicopole, Mehmed-beg, despre care se spunea că ar fi un descendent al Basarabeștilor, trecut la islamism, dorea să ocupe tronul Țării Românești, ceea ce echivala cu transformarea acesteia în pașalâc. Însă ambițiile lui s-au ciocnit de rezistența dârză a voievodului Radu de la Afumați, reprezentantul familiei Drăculeștilor.

Inițial Mehmed-beg câștigase sprijinul Craioveștilor, prefăcându-se că-l susține pe candidatul acestora pentru tron, pe Teodosie, fiul minor al lui Neagoe Basarab. Însă, speriați de transformarea țării în pașalâc, chiar și Craioveștii trec de partea lui Radu, care este proclamat domn.Beneficiind de sprijinul boierilor, Radu reușește să organizeze rezistența și îl învinge pe Mehmed-beg la Gubavi, în ianuarie 1521. Deși înfrânt și alungat înapoi peste Dunăre, pașa nu se dă bătut, revine cu forțe proaspete și urmează o serie de lupte care se întind aproape pe tot parcursul anului 1521. Radu de la Afumați obține însă victoria decisivă în luna octombrie, curmând aspirațiile lui Mehmed-beg.Se pare că Soliman nu aproba inițiativele lui Mehmed-beg, care manifesta prea multă independență. Poate că aceasta este explicația faptului că sultanul i-a acordat oficial tronul lui Radu de la Afumați, în 1525.

Voievodul muntean s-a prezentat personal în fața sultanului, deși anterior ridicase sabia împotriva otomanilor, și a primit steagul de domnie.Radu de la Afumați a fost ucis chiar de boierii din familia Drăculeștilor, înfuriați că acesta se apropiase prea mult de Craiovești prin căsătoria cu Ruxandra, una dintre fiicele lui Neagoe Basarab. După moartea lui, pe tronul Țării Românești au urmat o serie de voievozi slabi, fapt ce i-a oferit lui Soliman posibilitatea de a se amesteca din ce în ce mai fățiș în treburile țării.

În anul 1527, Ștefăniță Vodă moare otrăvit, iar Soliman acceptă acceptă ca scaunul Moldovei să-i revină fiului nelegitim al lui Ștefan cel Mare, Petru Rareș, considerând că acesta va duce o politică mai favorabilă intereselor otomanilor. Însă noul domnitor îl va nemulțumi și mai mult pe sultan. Profitând de prăbușirea Ungariei, în urma bătăliei de la Mohács, Petru Rareș va extinde influența Moldovei în Transilvania. În plus, voievodul moldovean a atacat Polonia, încercând să ocupe Pocuția, a contribuit la uciderea trimisului sultanului în Transilvania, aventurierul venețian Aloisio Gritti, și a încercat constituirea unei coaliții antiotomane cu Ferdinand de Habsburg.
Toate aceste acțiuni au stârnit furia sultanului, care a plănuit o expediție împotriva Moldovei încă din 1536.
Planurile lui Soliman se vor concretiza doi ani mai târziu. În 1538, sultanul invadează Moldova, în fruntea a circa 200.000 de oameni, printre care se numărau și 3.000 de oșteni valahi, trimiși de domnitorul Radu Paisie. Această uriașă armată otomană a făcut joncțiune cu trupele tătare, conduse de hanul Sahib Ghiray, în apropriere de Iași. În acest timp, Petru a reușit să încheie pace cu polonezii și s-a pregătit de luptă între dealurile împădurite de la Dracșani, de lângă Botoșani. Deși voievodul moldovean dispunea de o forță considerabilă, având în vedere resursele țării (aproximativ 70.000 de soldați), bătălia decisivă nu a mai avut loc, din cauza trădării marilor boieri. Petru Rareș este nevoit să fugă, iar Soliman îl învestește cu însemnele domniei pe Ștefan, denumit mai târziu Lăcustă, acesta fiind primul domnitor al Moldovei numit direct de turci.

În plus, o parte din sudul țării (câmpia Bugeacului) este ocupată de tătari, iar cetatea Tighina este transformată în raia. Chiar dacă a fost numit direct de sultan, nici Ștefan Lăcustă nu s-a dovedit un supus fidel. El s-a răzvrătit și a ucis garnizoana otomană lăsată la Suceava, iar succesorul acestuia, Alexandru Cornea, a atacat raialele de la Cetatea Albă, Chilia și Tighina. Îngrijorat de situația din Moldova, Soliman îi dă domnia lui Petru Rareș, în schimbul unui tribut mai mare. Însoțit de o oaste otomană, Petru Rareș îl învinge pe Alexandru, în confruntarea care a a avut loc la Galați, în februarie 1541, și se reîntoarce pe tron.

Practic, după campania lui Soliman, Moldova va rămâne aservită Porții timp de câteva secole.
În schimb, soarta Transilvaniei s-a dovedit ceva mai bună. După transformarea Ungariei în pașalâc, Transilvania a devenit principat autonom, sub suzeranitatea Porții. În fruntea țării era un principe ales de Dietă și confirmat de sultan.

Aproape în fiecare zi Nicolae Uszkai postează chestii la fel de interesante pe pagina lui.