Prostiile lui Cristici (3)

Am o perioadă în care mi-am propus să văd filme vechi (pot recomanda câteva titluri).
Am urmărit un film cu Jean Gabin – unul din seria Comisarul Maigret – în franceză fără subtitrare, și mi-am dat seama că înțeleg cam 40% din ce se vorbește în film. Zilele trecute scc.comics a făcut o postare despre „Pif și Hercule”. Intrând pe youtube și urmărind un episod, mi-am dat seama că înțeleg și acolo măcar 50% din ce se vorbește. Adică, franceza băgată cu forța în cap în școală s-a fixat cât de cât. Încep să imi aduc aminte de ea. Forțat de împrejurări, încep să accesez zona aia de memorie.
I-am scris unui fost coleg de liceu, un om care vorbește șase limbi străine – acum studiază și ebraica veche, pentru a citi texte biblice „în limba originală” -, întrebând-ul cum să fac să îmi pun la punct franceza și italiana (deși am stat trei ani Italia, nu vorbesc italiană fluent – activitatea mea acolo a fost în limba engleză)
Zilele astea am vorbit și cu un amic care e „combinator”; toată viața lui a fost „combinator”.

Am auzit o vorbă înțeleaptă la cineva cu 10 ani mai tânăr decât mine: Ca om, ești media primilor cinci prieteni ai tăi.
Cine sunt eu? Cine ești tu? Cine îmi doresc să fiu eu? Cine îți dorești să fii tu? Ce facem pentru a ajunge la destinația respectivă?

Acesta nu se dorește un discurs motivațional, ci doar o un îndemn la reflexie. O „gândire de duminică”, când ar trebui să tragi linie cu ce ai făcut în săptămâna care a trecut.
Mi-aș dori să mă pun la punct cu franceza pentru că mi se pare interesant să urmăresc filme franțuzești și să înțeleg fără să citesc subtitrarea. Cred că ar trebui să mă pun la punct și cu italiana, pentru că am o senzație că voi mai încerca o dată să mă integrez în societatea italiană (mi-a plăcut foarte mult acolo). Dar ce am făcut efectiv pentru aceste două ținte, săptămâna asta? Săptămâna trecută? Luna asta? Luna trecută? De când a început pandemia și avem mai mult timp liber?
Ești media celor mai apropiați cinci prieteni ai tăi.
Cunosc un om care s-a înconjurat numai de persoane de slabă calitate, iar în 20 de ani a ajuns să fie ca ei. Adică, de la cămașă și cravată a ajuns să se încalțe cu ciorapi rupți, a ajuns să nu îl intereseze despre ce se întâmplă mâine. Un pahar s-a transformat într-o găleată, iar self esteem-ul omului este aproape de pământ. Să spunem depresie, în termeni mai moderni.
Si acest om este unul din cei cinci „ai mei”. În universul lui de cinci, eu sunt primul, cred.

Știu că poate acestea sunt gânduri pe care ar trebui să le ai la 20 de ani: ce faci în viitor; dar până acum m-am ocupat mai mult cu trăitul și mai puțin cu gânditul; mai puțin cu reflexia asupra viitorului. Dacă îmi puneam aceste probleme la 20 de ani este posibil să fi ajuns mai aproape de prietenul meu care vorbește șase limbi străine decât de acest combinator, cu care mă văd destul de des.

Cinci prieteni ai tăi, și cu tine șase. Al câtâlea ești? Dacă ești primul, de ce stai cu restul de cinci? Dacă ești la mijloc, de ce ar sta primii cu tine?

La acest text aveam și opțiunea să îl pun sub titlul „Radarul produselor: TU”

În același registru al limbilor străine, mi-am dat seama că ăștia care știm ceva engleză suntem mai privilegiați decât cei care nu cunosc decât limba română.
Dacă nu suntem lămuriți cu o chestie, dacă avem întrebări, dacă vrem informații suplimentare, putem căuta și surse în engleză, să vedem ce mai zic și alții. Mama mea, pensionară, e captivă informațiilor în limba română. Nu e aiurea asta (mai ales despre știri)? Nu e fain că, știind engleză, am putea căuta în mai multe locuri?
Dar dacă am ști engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă, puțină japoneză… și am înțelege ceva și din ebraica veche?

Jean Gabin este unul din actorii care m-au impresionat teribil când am fost copil. Nu l-am văzut niciodată zâmbind, în nici un film de la TV.
Am citit putin despre el:

Gabin s-a alăturat forțelor franceze libere ale generalului Charles de Gaulle și a câștigat Médaille militaire și o Croix de guerre pentru vitejia sa de război luptând de partea Aliaților în Africa de Nord. După Ziua Z, Gabin a făcut parte din a doua divizie blindată franceză care a eliberat Parisul.

Am căutat filme cu el făcute înainte de război. Acolo mai râde.
Râdem, glumim, dar dacă trebuie să eliberăm Parisul, eliberăm Parisul.

Cum bea cafea Maigret: servită în castronel, cu baghetă.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

68 comentarii

  1. Articolele astea ale tale sunt la fel ca porcăriile alea de forward-uri de pe WhatsApp. Fără rost, fără noimă.

    00
  2. Franceza pe care o știm noi care am învățat-o la școală prin anii 1980-1990 e cea care se vorbea în Franța anilor 1930-1960. De aia filmele cu Jean gabin pot fi urmărite fără subtitrare. Dacă te uiți însă la un film francez din ultimii 10 ani greu mai pricepi ceva. Valabil și pentru italiana. „clasicele” anilor 50 se înțeleg foarte bine, „comisarul Rex” (episoadele italienești) cam 2008, nu le mai pot urmări. Și la limba engleza constat ca, de exemplu, 39 steps (1935) are o alta sonoritate fata de ce se aude acum la știrile BBC.
    Vă tot veni vorba de Jean gabin poate ca ar merita o discuție despre ce a reprezentat atât în cultura franceza (și oarecum și în cea românească). Pentru francezi Jean gabin e o îmbinare foarte ciudata de cuceritor cu patriarh. Politic a fost actorul reprezentativ al Frontului Popular (un fel de progresisti ai anului 1936), entuziasm exemplificat în „frumoasa echipa”. Totodată a fost omul neînțeles de societate (Pepe le moko, le jour se leve sau quai des brumes). Realismul poetic al cinematografiei franceze din anii 1930 a lăsat urme destul de adânci… în cinematografia tarilor socialiste, inclusiv în România. Ba chiar „noul val romanesc” are multe clișee preluate direct de acolo.
    Mai interesant e ca după război Jean gabin s-a „imburghezit” și a devenit oarecum exact opusul omului revoltat sau al proletarului mereu vesel. De aia stânga franceza l-a repudiat.

    00
  3. Filme bune jucate prost.

    00
  4. Armata franceza in WWII – o gluma proasta.

    00
    • Eu zic sa lasati istoria vazuta prin filmele anglofone si sa deschideti o carte de istorie. E vorba de tine si de Ciocanul. Sau macar wikipedia. Tot timpul m-am intrebat cine a tinut frontul cand erau evacuati englezii de la Dunkirk .

      00
    • Armata franceza, poloneza, daneza, norvegiana, belgiana, olandeza, iugoslava, greaca in WWII – o gluma proasta. Va las ca exercitiu de imaginatie pe cine s-au suparat americanii la un moment dat, de au pus propaganda pe ei, pana i-au transformat in gluma.

      00
    • @nimeni
      Incearca sa vezi si filme franțuzești despre WW II și te vei convinge, dincolo de umor.

      00
    • Din ciclul „informații care te dau de gol că ești un puțoi care n-a citit nimic decât etichete de bere”, azi infanții care zic „armata franceză e de căcat” că au văzut ei două meme în timp ce devorau un căcat în loc de snickers.

    • I-a cam facut muci Rommel. Si Armia francesa era peste ca oameni si motorizare.

      00
  5. Și după acel „întrebându-l”, a existat un răspuns?

    00
    • de aia ii spun unii ca are articole dezlanate. la cristici am uneori senzatia ca scrie un copil plin de candoare, care pleaca sa cumpere paine insa pe parcurs vede o cofetarie , intra acolo si da toti anii pe amandine. e bun si UGC, dar daca nu pui niste mecanisme de filtrare se dilueaza calitatea cu care eram obisnuiti pe aici.

      00
  6. Franta a iesit extrem de bine din al 2-lea razboi mondial. Spre deosebire de Anglia si altii care si-a luat morti si distrugeri enorme, Franta s-a predat. Stii de ce au retrovizoare tancurile franceze ? Ca sa vada linia frontului. :D In rest da, ai dreptate cu prietenii, cu cine te asemeni, te aduni. Avem si noi vorba noastra.

    00
  7. Si daca nu ai 5 prieteni cum calculezi media?

    00
  8. Referitor la prietenul care știe 6 limbi străine și acum studiază ebraica veche bravo lui, însă din punctul meu de vedere nu este necesar să știi atâtea limbi străine, iar ca să studiezi ebraica veche doar că să citești ceva in original mi se pare așa o chestie inutilă, doar ca să impresioneze.
    Asta este de altfel una dintre problemele României – o parte importantă a oamenilir inteligenți, cum este și acest prieten de care spui, fac lucruri grele, dar inutile, cum ar fi sa înveți ebraica veche.
    Astfel că, la un moment dat, dacă tragem o linie, vedem că deșteptăciunea acestui prieten nu aduce niciun plus societății în ansamblu.
    Cred că este și o problema a modului în care se face școala la noi, in care trebuie să știi o grămadă de informații inutile. Oamenii nu prea învață la școală, dar 12-15 ani in care ți se spun mereu mii de pagini de informații lasă niste urme în subconștient și de aceea la nivel declarativ apreciem tot ce are legătură cu învățatul intens și cultura.
    Cred că de asta unii oameni deștepți simt nevoia sa arate că sunt mai deștepți decât cei din jur.
    Apropo de asta mă amuză maxim la emisiunile gen Românii au talent când vine cineva care face o chestie culta, adică fie cântă opera fie canta la pian o piesă de aia complicata dar nașpa. Oamenii din sală se ridică în picioare, unii au lacrimi în ochi, aplauda îndelung de spui că numai muzică de aia ascultă – dar daca deschizi YouTube vezi că nu e deloc așa.

    00
    • Si uite asa vom ajunge sa ascultam manele cantate in ebraica veche. Orice intelectual are slabiciunile lui.

      00
    • Și uite ca Sparta o pierit tocmai că au limitat activitățile la ce e folositor grupului. Noroc de maimuțele alea care au desenat pe perete ca scriem azi aici; altfel încă ne credeam inteligenți spărgând țeasta cu ghioaga ca doar aia asigura sursa calorica.
      Dar mno! Suntem hedoniști români: plăcerea mea e cea mai folositoare și corectă!

      00
    • Da ba, ce bou, invata ebraica veche in loc sa faca taximetrie,ca sa ajute societatea. Sau macar sa faca ceva amuzant, sa invete sa ragaie alfabetul. Stai ca boul sa inveti franceza, care oricum nu-ti trebuie, in loc sa te scarpini in cur. Iti dai seama cate frustrari aduni intr-o viata din cauza ca nu te-ai scarpinat suficient in cur?

      00
    • @Mirel, poate degeaba invata omul ebraica veche din punctul tau de vedere. Eu ma joc Battlefield noaptea dupa ce culc familia, el invata ebraica. Tu, te uiti la un film ori whatever. Fiecare iesim castigati din punctul nostru de vedere. Si prea putin conteaza ce cred ceilalti.

      00
    • Acuma ca să contrariez un pic treaba, nu e chiar degeaba ebraica veche.

      Îți dă acces fidel la o altă lume, o lume veche, la obiceiurile lor, la aspirațiile lor, șamd. Poate că nu e de folos ție, dar fiecare cultură, (deci limbă care o înveți ca să accesezi cât mai real acea cultură) îți formează un pic și mai bine tabloul rasei umane. Da, e o chestie personală, dar ca să înțelegi de exemplu conflictele din orientul mijlociu, eu zic că ajută enorm să înțelegi cultura locală. Atât a evreilor, cât și a arabilor. Și dpdv religios, dar și dpdv istoric și cultural. La ei sunt destul de legate între ele. E chestie de hobby și de cultură generală, dar îți poate deschide ochii foarte mult. Dacă pe om îl pasionează, de ce nu?

      Acuma nu vreau să mă bag neaparat în partea religioasă, dar multă neînțelegere și multe chestii la creștinism ar fi altfel dacă lumea ar înțelege cultura care l-a dat. Sunt multe chestii care trec pe sub radar, multe interpretate complet greșit, iar altele complet degeaba. Nu știu dacă are și latură religioasă otivul pentru care vrea să-nvețe ebraica veche, dar eu personal de asta m-ar tenta.

      00
    • Nu cred că ați înțeles ce am vrut să spun.
      Eu îl laud pe cel care învață ebraica veche, este într-adevăr un om deștept. Problema este că pentru ca el să ajungă deștept :
      -niște oameni deștepți au venit cu ideea construirii de școli unde să nu se învețe doar citirea, adunarea și scăderea ci și alte noțiuni mai complicate;
      -alți oameni deștepți au creat și menținut un sistem politic și statal care permite să trăim în pace, astfel că un om poate să învețe ce vrea el, inclusiv ebraica veche
      Poate voi credeți că lucrurile astea au venit de la sine, doar că nu este așa, niște oameni au avut aceste idei și au insistat/luptat pentru ideile lor, astfel că societatea în ansamblu a progresat.
      Doar este să vorbim doar despre război – dacă știți cât de cât istorie știți că până în urmă cu maxim 100 – 200 de ani războiul era ceva de la sine înțeles – deoarece țările erau într-o stare de conflict latentă, care izbucnea periodic – iar astăzi războiul este ceva de neconceput, nici nu ne gândim că ar putea să izbucnească un război.
      Dacă acești oameni din trecut ar fi stat doar să cânte la pian (de ex.) și să învețe ebraica veche – ce să vezi probabil nu s-ar fi inventat nici măcar telefoanele pe care citim acest text și dăm minus.
      Deci de asta zic, bravo lui că învață ebraica veche și sper că ați înțeles ce am vrut să zic și anume că nu este nimic extraordinar în ce face el, este un simplu hobby, cum alții, de ex., se joacă la PS4.

      00
    • @Mirel, omul ăla nu învață ebraica veche de sanchi, ci pentru a avea acces în original la anumite texte/informații. Nu este doar un hobby, este un interes intelectual.
      De-a lungul istoriei războiul a mers mână în mână cu dezvoltarea tehnică, posibilă în urma studiului intelectual, și arta.
      Cum zice cineva p-aici, în lipsa cuiva care studiază ebraica veche, am fi rămas la nivel de peșteri și de dat cu bâte în cap.
      După o perioadă de nivel fiecare tabără cară bâte-n cap celeilalte ca să-i fure mâncarea și ajung oarecum egale, la un moment dat, din una din ele sau amândouă, cineva rămâne acasă „să învețe ebraica veche” și să găsească o metodă să învingă tabăra cealaltă. Sau să strângă mâncare suficientă fără să atace tabăra cealaltă, sau să-și apere mai bine mâncarea.
      Nici războiul n-ar fi putut „evolua” în lipsa cuiva care „studiază ebraica veche”, nici studiul ebraica n-ar fi putut fi posibil în lipsa războinicilor.

      00
    • Poate omul vrea as rezolve niste integrame de atunci.

      Chiar il apreciez pe acest om. Bravo lui. Cel putin are un creier neatrofiat.
      Putea lejer sa o frece pe fb.

      00
    • Pentru AB
      Nu știu dacă îți dai seama, dar eu spun in esență același lucru, este nevoie de oameni deștepți că să progresăm iar oamenii deștepți pot face lucruri utile pentru societate.
      Părerile noastre se despart însă când vorbim despre scopul pentru care facem diverse lucruri, adică tu presupui automat că un om care face lucruri deștepte, adică știe 6 limbi străine și ebraica veche va face astfel ca societății să îi fie mai bine, adică va găsi un mod să învingem tabăra adversă, să creștem producția etc.
      Ceea ce nu înțelegi este insa că omul despre care se vorbește în articol a învățat deja 6 limbi străine și acum o învață pe a 7-a, care nu are nicio utilitate practică in afara de placerea lui.
      Deci omul acela nu folosește deșteptăciunea dobândită după ce a învățat 4-5 limbi străine ca să găsească o cale de a opri războaiele sau sa crească producția de grâu sau orice altceva mai crezi tu – nu, el doar învață mai departe alte limbi străine, deci nu îi rămâne timp pentru altceva.
      Că să fac o comparație cu oamenii din vechime, poate că într-un trib cel mai deștept era cel care desena pereții peșterii, dar daca el și-a folosit aceasta deșteptăciune doar pentru a desena mai departe pereții, asta nu a făcut că acel trib să își învingă dușmanii ori să aibă o producție mai mare – iar omenirea a progresat pentru că unii din cei care pictau pereții au mai făcut și alte lucruri.

      00
    • Bati campii, Mirele.
      Ma simt ca la o filozofie de birt sustinuta cu tuica indoita.

      Omu ala, stiind 6 7 limbi, e suficient exemplu pentru multi altii ca sa se aventureze intelectual.

      00
    • @Mirel Un om care invata 6 limbi straine, chiar daca nu face nimic intentionat, va aduce un plus societatii, spre deosebire de unul care nu face absolut nimic, nu stie nimic si mai e si fudul.
      Vorbesti de razboaie si nu intelegi la ce ar folosi 6 limbi straine? Ai auzit de diplomatie? Spionaj? Comert? Nu mai traim in comuna primitiva, ca doar atunci razboiul era egal cu o bata in cap, si nici atunci probabil.
      Vorbesti de aia care pictau pe pereti, ca erau inutili? Numai ca de acolo a pornit scrierea. Si o data cu scrierea, printre altele, contabilitatea. Si tribul care a reusit sa numere primul oile si sa le treaca pe tablita, a distrus tribul care manca seminte, dar nu stia daca mai are seminte sa manance si maine.

      00
  9. Sarbatori fericite?!

    00
  10. @cristici mi-e ciuda ca n-am apucat sa vad Casablanca deși sta acolo pe un hdd de vreo 2 ani.

    00
  11. Privind cum vaccinul mirific face 12 ore de la Nadlac la Bucuresti m-am dus cu gandul la un film francez vechi : Salariul groazei , cu Yves Montand.

    00
    • E un film foarte vechi cu un șofer pe un tir încărcat cu nitroglicerină?

      În străfundurile memoriei mele există o palidă amintire despre ceva de genul ăsta.

      00
    • Acela este! Doar ca nu era tir, un camion mai mare.

      00
    • Ceva de transport marfă. :)

      Apropos de filme vechi, zilele trecute taică-meu se uita la „a league for their own” și am văzut vreo 2 secvențe. Mi s-a părut vechi, nu chiar vechi ca filmele cu Jean Gabin sau Vivien Leigh (da, știu, am sărit și canalul și gârla), dar vechi cum mi s-a părut acum câțiva ani „jaws”.
      În condițiile în care „jaws” e făcut în anii ’70, înainte să mă nasc, și l-am văzut prima oară în copilărie și „a league…” l-am văzut prima oară în adolescență și aveam peste 10 ani când a fost făcut. Și taică-meu mă „consolează” că filmele cu Harry Potter sunt vechi. :)
      N-am făcut o criză de vârstă la 30 de ani, dar cred că fac una la 40-40+. :)

      00
    • @AB: nu era TIR,era un camion.Nu mai faceti confuzii.

      00
    • A facut si Humphrey Bogart un film in care soferii de camion conduceau cate 24 de ore si isi stingeau tigari pe dosul palmelor ca sa ramana treji

      00
    • @Kilroy, cred că am văzut o secvență dintr-un „Hoffa” cu Danny DeVitto într-un rol secundar care ilustra chestiunea.

      00
    • Mi ai facut dor de niste comedii cu Fernandel:)

      00
  12. La prima impresie cam așa pare.
    DOAR că noi, receptorii de azi suntem alții decât cei vizați. Alte vremuri, alte „școli” de gândire. Jocul actoricesc era altceva; păstra încă ceva din teatralitatea scenei. Și nici teatrul nu părea ceva atât de forțat în contextul social al unei lumi guvernate de reguli clare de comportament în funcție de mediu și statut.
    Pe filiera franceza e atât de simplu de decelat: Fanfan la Tulipe vs Taxi. Unul face ghidușii altul smecherii, în permanență sfidând autoritatea unul cu gesturi exagerate și limbaj pompos altul cu acțiuni incredibile și limbaj de cartier.
    Fiecare cu timpul lui.
    Așa că cel mult aș zice „filme bune jucate într-un fel…”

    00
  13. Jean Gabin, Alain Delon și Lino Ventura. Mă gândeam la trei actori francezi care îmi plac foarte mult și mi-am amintit de Clanul Sicilienilor unde apar toți trei. Yves Montand îmi place iarăși foarte mult, dar nu în comedioare. În filmele serioase unde e un Humphrey Bogart francez.

    00
  14. Și uite ca Sparta o pierit tocmai că au limitat activitățile la ce e folositor grupului. Noroc de maimuțele alea care au desenat pe perete ca scriem azi aici; altfel încă ne credeam inteligenți spărgând țeasta cu ghioaga ca doar aia asigura sursa calorica.
    Dar mno! Suntem hedoniști români: plăcerea mea e cea mai folositoare și corectă!

    00
    • In acelasi dialog zeul Theut se prezinta la Thamos, regele egiptean aratandu-i arta scrisului; in loc de elogii, raspunsul este altul:
      „ca parinte al literelor, tu le atribui cu partinire, o eficacitate contrara aceleia ce o au, caci aceasta cunoastere va duce uitarea in suflete, facandu-le sa neglijeze memoria. Bizuindu se pe scriere, ei isi vor aminti din afara lor, prin semne straine, nu dinauntru, prin lucrarea mintii lor; tu ai descoperit mijlocul nu pentru tinerea de minte, ci pentru invatarea pederost. Ceea ce tu vei procura discipolilor tai este o inchipuire ca poseda o stiinta, nu stiinta insasi. Cand vor fi citit mult fara invatatura sistematica, si vor crede ca vor pricepe multe lucruri desi nu vor fi in general decat niste ignoranti nesuferiti pentru ca ei se vor crede fara sa fie”.

      00
  15. Recent am vazut la TVR un film: It’s a wonderful life. Film american, din ’46. Chiar foarte fain spre final.
    Iar pt Mirel: dragutule, nu faptul ca inveti ebraica, greaca veche sau limbajul balenelor e interesant si util. Ci faptul ca cineva isi antreneaza mintea sa invete chestii noi si grele. Din pura curiozitate! Daca tu ai ramas la spart seminte in fata blocului nu inseamna ca toata lumea trebuie sa se plafoneze la nivelul tau.

    00
  16. Dl Cristici va recomand cu caldura filmele lui Frank Capra. Cu stima

    00
  17. Nu cred că am 5 oameni cu care să interacționez des și care să mă influențeze.
    La serviciu încerc, uneori conștient, să resping anumite influențe pe care le percep negative, în viața personală sunt ușor asocială.
    Sunt oameni în viața mea, unii restul de diferiți de mine (unii aparent chiar extrem de diferiți), dar cu care împărtășesc idei/principii/viziuni comune și care mă influențează într-o anumită măsură.
    Dar mie mi se pare că influențează doar laturi ale mele care deja existau și doar cât permit eu să influențeze.
    Nu reușesc totuși să identific 5 foarte apropiați/speciali.

    00
  18. 99% din oameni n-au 5 prieteni, frumos construiesti pornind de la o premisa falsa. Am vazut asta de n ori, inclusiv in domeniul meu de activitate, zeci de pagini de argumente si teorii, inclusiv carti tehnice pornind de la chestii false sau pareri.

    00
  19. Ai dreptate în privința limbilor străine. Suntem înconjurați de foarte multă engleză și eu mi-am subestimat foarte tare cunoștințele până când m-am confruntat cu altceva decât engleza (mai precis cu altceva decât engleza și franceza, studiate în școală).
    M-am ales cu o durere cumplită de cap după varianta suedeză a filmului „bărbați care urăsc femeile” pt că fusese necesar să acord o atenție sporită subtitrării. Nu avusesem habar că pt filmele de limbă engleză nu mă bazez prea mult pe subtitrare.
    La câțiva ani distanță un amic mi-a trimis niște muzică în sârbă. Nu înțelegeam nimic și era frustrant. „Oare așa se simt oamenii care nu știu nicio limbă străină?!”
    Ai dreptate, o limbă străină îți oferă acces la mult mai multă informație.
    Și limbile străine învățate în școală, oricât ni se pare că am uitat tot și cu toată evoluția limbii respective, lasă niște urme pe creieri care ne pot ajuta.

    00
  20. o mica introducere. engleza pentru mine nu este o limba straina ci o jumatate din universul in care imi petrec existenta.

    limbi straine invatate mai mult sua mai putin sunt franceza si olandeza. in franceza (p-e care o urasc cu spume) sunt surpins adeseori sa remarca greseli ale interlocutorilor desi eu ma consider un incepator aproape analfabet, iar olandeza im-place la nebunie desi nu pot nici intr-un fel sa reproduc pronuntia. intr-un an si un pic de studiu individula am inceput sa prefer instructiunile in olandeza celor in franceza (acolo unde nu exista in engleza sau romana). stiu.. unde dracu gasesti asa ceva… uite pe o supa la plic facuta in indonezia…. cacat, nu conteaza. prioritatea e asa: engleza, romana, olandeza, germana, franceza.. chineza, italiana. nu serios, prefer chineza unde nu inteleg nimic italienei unde nu inteleg absolut nimic. da, stiu, franceza e a patra si am si doi ani de spaniola care nu m-au interesat dar hala madrid.

    eh, in final dupa ce v-am acrit pe toti, mai vreau sa zic doar ca amicul lui cristi ar trebui sa mai invete si greaca veche si aramaica.

    00
  21. in sfarsit, niciun „grammar nazi” astazi, sa se lege de „reflexie” vs „reflectie” (pai, na, nu suntem oglinzi…)
    :p

    00
  22. Am lucrat pe un vas de croaziera. 2 sau 3 voiaje au fost exclusiv cu frantuji. Nu ca doar mi-am amintit de franceza din școală ci și de numele profesoarei! Merci beaucoup madame Tudose!

    00
  23. Maică-mea a învățat cuvinte în engleză jucându-se pe calculator. :) Când ai timp, arată-i mamei tale cum să folosească google translator, că nu e așa greu.

    00
  24. Grea treaba cu franceza vorbita azi, e frustrant pt cei care au invatat-o ani de zile in scoala. Cred ca trebuie sa asculti multa muzica, multe filme, acolo e limba de azi. Si de vorbit cu nativi

    00
  25. „Dacă nu suntem lămuriți cu o chestie, dacă avem întrebări, dacă vrem informații suplimentare, putem căuta și surse în engleză”
    Sincer, daca vorbesti engleza, e recomandat sa cauti din prima in engleza. Pana la urma suntem 20 milioane de vorbitori de romana si de aproape 100 de ori mai multi vorbitori de engleza (~350 milioane vorbitori nativi).

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)